Copiii învață ceea ce trăiesc
„Dacă trăiesc în critică și cicăleală,
Copiii învață să condamne.
Dacă trăiesc în ostilitate,
Copiii învață să fie agresivi.
Dacă trăiesc în teamă,
Copiii învață să fie anxiosi.
Dacă trăiesc înconjurați de milă,
Copiii învață autocompătimirea.
Dacă trăiesc înconjurați de ridicol,
Copiii învață să fie timizi.
Dacă trăiesc în gelozie,
Copiii învață să simtă invidia.
Dacă trăiesc în rușine,
Copiii învață să se simtă vinovați.
Dacă trăiesc în încurajare,
Copiii învață să fie încrezători.
Dacă trăiesc în toleranță,
Copiii învață răbdarea.
Dacă trăiesc în laudă,
Copiii învață prețuirea.
Dacă trăiesc în acceptare,
Copiii învață să iubească.
Dacă trăiesc în aprobare,
Copiii învață să se placă pe sine.
Dacă trăiesc înconjurați de recunoaștere,
Copiii învață că este bine să ai un țel.
Dacă trăiesc împărțind cu ceilalți,
Copiii învață generozitatea.
Dacă trăiesc în onestitate,
Copiii învață respectul pentru adevăr.
Dacă trăiesc în corectitudine,
Copiii învață să fie drepți.
Dacă trăiesc în bunăvoință și considerație,
Copiii învață respectul.
Dacă trăiesc în siguranță,
Copiii învață să aibă încredere în ei și în ceilalți.
Dacă trăiesc în prietenie,
Copiii învață că e plăcut să trăiești pe lume.”
Dorothy Law Nolte – „Copiii învață ceea ce trăiesc”
În contextul psihologic, impactul mediului în care cresc copiii este crucial pentru dezvoltarea lor emoțională și comportamentală. Celebrele versuri ale poemului „Copiii învață ceea ce trăiesc” subliniază importanța influențelor externe asupra formării personalității și a relațiilor acestora cu lumea din jur. Din perspectiva de psiholog specialist clinician, aceste principii devin fundamentale în înțelegerea modului în care mediul influențează dezvoltarea psihologică a copiilor.
Primul principiu exprimat este acela că „dacă trăiesc în critică și cicăleală, copiii învață să condamne.” Acest lucru se traduce într-o predispoziție către judecăți aspre și critici severe în raport cu ei înșiși și cu alții. În terapie, observăm adesea cum persoanele care au fost crescute într-un mediu critic au tendința să fie autocritice și să aibă standarde nerealiste față de ei înșiși.
Ostilitatea și agresivitatea în mediul familial sau social învață copiii să răspundă în mod similar, adoptând comportamente agresive sau defensive în relațiile lor. Acest tip de mediu poate contribui la dezvoltarea unor probleme de gestionare a furiei și la dificultăți în stabilirea unor legături sănătoase.
Pe de altă parte, un mediu în care predomină încurajarea și acceptarea poate avea un impact pozitiv puternic asupra încrederii și autoevaluării copiilor. Copiii care sunt încurajați să-și exprime ideile, să-și urmeze interesele și să-și dezvolte abilitățile pot dezvolta o imagine de sine pozitivă și o atitudine deschisă față de provocări noi.
În practica clinică, psihologii observă că adesea copiii care trăiesc într-un mediu de siguranță și susținere au mai puține probleme legate de anxietate și încredere în sine. Siguranța emoțională și fizică este esențială pentru dezvoltarea unui sentiment sănătos al autonomiei și încrederii în alții.
În concluzie, înțelegerea impactului mediului asupra copiilor este crucială pentru intervenția psihologică și pentru promovarea unei dezvoltări sănătoase. Prin crearea unui mediu care să încurajeze acceptarea, empatia și respectul, psihologul poate contribui semnificativ la creșterea copiilor care să fie siguri pe ei, empatici și capabili să formeze relații interpersonale sănătoase și durabile.