Sindromul Pica: dorințe necomestibile

În activitatea mea de psiholog clinician, întâlnesc adesea situații în care comportamentele neobișnuite au o explicație profundă și umană. Unul dintre aceste comportamente este consumul voluntar și repetat de substanțe care nu sunt considerate alimentare – o tulburare cunoscută sub numele de sindromul Pica. Deși poate părea un subiect tabu sau chiar ciudat la prima vedere, realitatea din spatele acestui fenomen este mult mai complexă, sensibilă și demnă de înțeles, nu de judecat.

Ce este, de fapt, sindromul Pica?

Sindromul Pica este o tulburare de alimentație caracterizată prin dorința persistentă de a consuma obiecte sau substanțe care nu au valoare nutritivă – lucruri precum gheață, lut, cretă, păr, hârtie, detergent, nisip, chiar și vopsea sau metal. Această poftă neobișnuită trebuie să dureze cel puțin o lună pentru a putea fi considerată parte a unui diagnostic clinic. De cele mai multe ori, apare în copilărie, dar poate afecta și adolescenții sau adulții.

De unde vine această nevoie?

Cauzele sindromului Pica nu sunt întotdeauna ușor de identificat, dar în general, ele pot fi biologice, psihologice sau sociale. În unele cazuri, este vorba despre deficiențe nutriționale, în special de fier sau zinc. Alteori, Pica poate fi un semnal al unei tulburări de neurodezvoltare, cum ar fi autismul sau întârzierea mentală. Dar am întâlnit și situații în care factorii declanșatori erau emoționali – stres cronic, anxietate, traume din copilărie sau lipsa unor resurse emoționale în familie.

Pentru unii oameni, acest comportament poate aduce o formă de liniște sau control într-o lume interioară haotică. Chiar dacă pare ilogic, consumul acestor obiecte devine un răspuns la o nevoie nesatisfăcută, o expresie a ceva ce nu a fost nici văzut, nici înțeles până atunci.

Cum se manifestă?

Simptomele sindromului Pica variază de la persoană la persoană. Uneori, este vorba doar de o curiozitate temporară, alteori devine un obicei greu de controlat. Printre cele mai comune „pofte” se numără:

• gheața (numită pagofagie, o formă frecvent asociată cu anemie),
• pământul sau lutul (geofagie),
• părul (tricofagie),
• hârtia, cartonul, săpunul, cenușa, sau chiar țigările.

Este important să menționez că, deși poate părea inofensiv, acest comportament are riscuri serioase: obstrucții intestinale, intoxicații (în special în cazul consumului de substanțe chimice), probleme dentare și infecții. La nivel psihologic, poate duce la rușine, izolare, dificultăți în relațiile sociale și scăderea stimei de sine.

Ce putem face?

Tratamentul sindromului Pica începe, în primul rând, cu înțelegerea profundă a contextului personal al celui afectat. Nu este un comportament „ciudat” sau „nefiresc” – este o manifestare a unei suferințe. În practica mea, abordarea este întotdeauna individualizată: începem printr-o evaluare atentă, urmată de intervenții terapeutice adaptate nevoilor fiecărei persoane.

În multe cazuri, terapia cognitiv-comportamentală ajută la înlocuirea comportamentului compulsiv cu strategii sănătoase de reglare emoțională. Lucrul cu traumele, cu atașamentele timpurii, cu imaginea de sine – toate fac parte dintr-un proces mai amplu de vindecare. Dacă e nevoie, colaborez și cu alți specialiști (medici, nutriționiști, psihiatrie) pentru a asigura un cadru complet și integrat.

Știai că…?

• Unele studii arată că femeile însărcinate sunt mai predispuse la comportamente de tip Pica, mai ales dacă au carențe de fier.
• În multe culturi, consumul de lut sau cărbune este un obicei tradițional, dar care poate ascunde sau agrava probleme de sănătate.
• În rândul copiilor, Pica poate apărea și ca o formă de explorare senzorială sau de atragere a atenției – dar, dacă persistă, este nevoie de intervenție.

Ești mai aproape de înțelegere decât crezi

Scriu despre sindromul Pica nu doar ca specialist, ci și ca om care a văzut cât de greu poate fi pentru cineva să vorbească despre un astfel de comportament. Rușinea, teama de a fi respins, lipsa de informații – toate pot ține o persoană captivă într-un cerc vicios. Dacă te regăsești într-o parte din ceea ce ai citit sau dacă ai pe cineva drag care se confruntă cu astfel de simptome, vreau să știi că nu ești singur.

Te invit să discutăm, fie într-o ședință online, fie în cabinet. Spațiul terapeutic este unul sigur, confidențial, în care putem înțelege împreună ce se află dincolo de acest comportament. Cu răbdare, empatie și sprijin profesionist, vindecarea este posibilă.