Atașament: rădăcini și aripi
Atașamentul este acea legătură invizibilă care ne spune, încă din primele luni de viață, dacă lumea este un loc sigur sau imprevizibil. În cabinet, ca psiholog clinician, întâlnesc mereu ecourile acestor prime relații — în modul în care clienții se raportează la ceilalți, la emoțiile proprii și la stres.
În acest articol vei găsi informații esențiale despre cum se formează atașamentul, de ce este atât de important, ce factori îl influențează, care sunt riscurile, dacă și cum se poate schimba, și cum putem sprijini un atașament sănătos — fie la copii, fie la adulți.
Ce este atașamentul?
Atașamentul este legătura emoțională profundă dintre copil și persoana care are grijă de el (de regulă mama, tatăl sau alt îngrijitor principal). Este un mecanism biologic și psihologic prin care copilul caută protecție, alinare și siguranță în fața disconfortului sau a pericolului.
Funcțiile sale principale sunt:
- Refugiu sigur – îngrijitorul oferă protecție și confort în momentele de stres sau teamă;
- Bază de siguranță – din această relație stabilă, copilul are curajul să exploreze lumea.
Poți privi atașamentul ca pe un „cont emoțional”: când părintele răspunde cu grijă și consecvență, copilul acumulează „încredere”; când răspunsurile lipsesc sau sunt inconsecvente, „soldul” scade — apare nesiguranța.
Cum și până la ce vârstă se formează atașamentul?
Atașamentul începe să se construiască încă din primele luni de viață și se consolidează treptat:
- 0–6 luni: copilul recunoaște vocea, mirosul și fața persoanei care îl îngrijește; se conturează preferințele.
- 6–24 luni: apar reacții clare de atașament – plâns la separare, bucurie la reîntâlnire, căutarea contactului fizic. Aceasta este perioada cea mai sensibilă.
- 2–3 ani: se formează modelele interne de relaționare (modul în care copilul se așteaptă să fie tratat de ceilalți).
- Copilărie, adolescență, vârsta adultă: aceste modele pot fi ajustate prin experiențe noi, pozitive.
Așadar, baza atașamentului se formează până în jurul vârstei de 2 ani, dar se poate modela și transforma toată viața.
Tipuri de atașament
- Atașament sigur: copilul caută confort când e speriat și revine repede la echilibru; se simte protejat și curios.
- Atașament evitant: copilul pare „independent”, dar în realitate își reprimă nevoia de apropiere, deoarece a fost respins sau ignorat frecvent.
- Atașament anxios/ambivalent: copilul e foarte dependent, temător, are dificultăți de reglare emoțională; apare când îngrijitorul e uneori disponibil, alteori nu.
- Atașament dezorganizat: comportamente contradictorii (se apropie, apoi se retrage); apare adesea când persoana de atașament este și sursă de frică (traume, abuz).
Ce influențează formarea atașamentului?
Factori ai îngrijitorului
- Sensibilitatea emoțională: capacitatea de a recunoaște și răspunde potrivit la semnalele copilului.
- Consecvența și predictibilitatea: copilul învață că „pot conta pe tine”.
- Starea emoțională a părintelui: depresia, anxietatea, epuizarea sau stresul cronic afectează disponibilitatea emoțională.
Factori ai copilului
- Temperamentul: un copil mai activ sau sensibil poate necesita răspunsuri mai fine.
- Vulnerabilități biologice: naștere prematură, probleme de sănătate, separări medicale timpurii.
Factori de mediu
- Stres familial (sărăcie, violență domestică, lipsa suportului).
- Contextul cultural și social – stilul de îngrijire diferă, dar contează calitatea răspunsului, nu forma lui.
- Experiențe traumatice – abuz, neglijare, pierderea figurii de atașament, instituționalizare.
Factori de risc pentru un atașament nesigur
- Lipsa răspunsului emoțional sau fizic adecvat;
- Abuz fizic, emoțional sau sexual;
- Boală psihică netratată a părintelui;
- Separări repetate sau prelungite;
- Instabilitate familială și lipsa unei persoane de referință constante.
Un factor de risc nu înseamnă destin — relațiile sigure ulterioare pot repara foarte mult.
Cum se evaluează atașamentul (în cabinet)
- Observația clinică – modul în care copilul caută sprijin, reacționează la separare, explorează.
- Situația străină (metoda Ainsworth) – folosită la 12–24 luni pentru a observa comportamentele de separare și reîntâlnire.
- Interviul despre atașament la adult – explorează cum persoana povestește relațiile din copilărie.
- Chestionare și interviuri structurate – pentru părinți, copii și adulți.
- Evaluarea relației de cuplu – la adulți, modelele de atașament influențează felul în care gestionăm apropierea, conflictul și dependența emoțională.
Se poate schimba atașamentul?
Da! Atașamentul este flexibil și poate fi reconstruit prin relații reparatoare și experiențe corective.
1. În relația părinte–copil
- Intervenții de parenting sensibil: programe care ajută părinții să răspundă mai adecvat nevoilor copilului.
- Repararea rupturilor: atunci când părintele își recunoaște greșeala și își cere iertare, copilul învață că relațiile pot fi vindecate.
- Rutine și siguranță emoțională: ajută copilul să se simtă protejat și previzibil.
2. În terapia individuală sau de cuplu
- Terapia focalizată pe emoții (EFT) – susține reconectarea emoțională între parteneri.
- Terapia bazată pe mentalizare (MBT) – ajută persoana să înțeleagă mai bine stările mentale proprii și ale celorlalți.
- Psihoterapia psihodinamică și terapia de atașament – lucrează cu modelele relaționale vechi, pentru a crea altele mai sigure.
- Terapia pentru traumă (ex. EMDR) – indicată când atașamentul dezorganizat provine din experiențe traumatice.
3. Relațiile vindecătoare
Un partener empatic, un terapeut stabil, un mentor sau chiar un prieten pot deveni figuri de atașament corective, care rescriu treptat scenariul interior.
Recomandări practice pentru părinți
- Răspunde cu calm și promptitudine la nevoile copilului.
- Creează rutine previzibile.
- Încurajează explorarea, dar rămâi „baza sigură”.
- Reparați conflictele: spune „îmi pare rău” și arată că relația e mai puternică decât greșeala.
- Caută sprijin dacă te simți copleșit – părinții siguri se formează, nu se nasc.
Importanța clinică
- Atașamentul sigur este un factor de protecție pentru sănătatea emoțională.
- Atașamentele nesigure cresc riscul pentru anxietate, depresie, dificultăți relaționale.
- Atașamentul dezorganizat este frecvent legat de traumă și necesită intervenție specializată.
Atașamentul influențează felul în care ne conectăm, cum ne reglăm emoțiile și cum ne percepem valoarea personală.
Atașamentul nu este o etichetă, ci o hartă. Poate fi revizuit, rescris, vindecat.
În munca mea de psiholog clinician, lucrez adesea cu „hărți vechi” — și e minunat să vad cum, cu răbdare, relații sigure și reflecție, clienții își regăsesc echilibrul și curajul de a fi apropiați din nou.
Dacă simți că e timpul să înțelegi sau să schimbi felul în care relaționezi, te invit la o sesiune — online sau în cabinet — pentru a explora împreună cum se poate construi un atașament mai sigur, pentru tine sau pentru copilul tău.
