Anxietatea de Separare la Bebeluși
În primele luni de viață, bebelușul este complet dependent de prezența și îngrijirea adultului – în special a mamei sau a altor figuri de atașament apropiate. Încetul cu încetul, începe să perceapă lumea ca un loc din ce în ce mai larg, mai interesant, dar și mai puțin previzibil. În această perioadă, mulți părinți observă o schimbare bruscă în comportamentul bebelușului: acesta începe să plângă când mama iese din cameră, refuză să fie ținut în brațe de alte persoane sau se agață de părinte în mod neașteptat.
Această reacție este cunoscută sub numele de anxietate de separare, și este un semn sănătos al dezvoltării emoționale a bebelușului.
Când apare anxietatea de separare la bebeluși?
Majoritatea bebelușilor încep să manifeste semne de anxietate de separare între 6 și 9 luni. Aceasta coincide cu o perioadă intensă de dezvoltare neurologică și emoțională:
- În jurul vârstei de 6 luni, bebelușul începe să înțeleagă că este o ființă separată de mama sa.
- În jurul vârstei de 8 luni, începe să realizeze că, atunci când mama pleacă, ea nu mai este acolo – dar nu are încă capacitatea de a înțelege că va reveni.
Acest moment de conștientizare îl poate speria profund. Pentru un bebeluș, separarea de figura de atașament poate fi percepută nu doar ca o plecare temporară, ci ca o pierdere.
Cum se manifestă anxietatea de separare la bebeluși?
Semnele pot varia, dar printre cele mai frecvente comportamente se numără:
- Plânsul imediat când mama sau tata părăsesc camera.
- Agățarea de părinte, mai ales în momentele în care adulții încearcă să plece sau să îl lase în grija altora.
- Refuzul persoanelor străine, inclusiv a rudelor familiare care înainte erau acceptate fără probleme.
- Schimbări în somn, cum ar fi treziri frecvente, plâns nocturn sau dificultatea de a adormi fără prezența părintelui.
- Iritabilitate și neliniște în momente în care părintele se îndepărtează, chiar și pentru puțin timp.
Este normal acest comportament?
Da, este absolut firesc și sănătos! Anxietatea de separare reflectă faptul că bebelușul a creat un atașament emoțional puternic, ceea ce este esențial pentru dezvoltarea sa ulterioară.
Această etapă nu înseamnă că bebelușul are o problemă sau că părintele face ceva greșit. Din contră, este un semn că relația cu părintele este profundă și că micuțul începe să-și dezvolte capacitatea de a înțelege lumea din jur.
Totuși, este o etapă provocatoare – și pentru bebeluș, și pentru părinte. De multe ori, mamele îmi povestesc că se simt vinovate când își aud bebelușul plângând după ele sau că au senzația că „nu mai pot face nimic fără el”. Aceste trăiri sunt firești și merită să fie înțelese cu blândețe și fără judecată.
Cum putem sprijini bebelușul în această perioadă?
Chiar dacă bebelușul nu poate fi „învățat” în mod rațional să nu mai simtă anxietate, reacția părintelui are un rol esențial în reglarea emoțională a copilului. Iată câteva sugestii pe care le ofer frecvent în cabinet:
1. Stai aproape emoțional, chiar și când ești departe fizic
Atunci când trebuie să te îndepărtezi, păstrează o voce calmă, un ton cald și o atitudine încrezătoare. Bebelușul simte intens starea ta emoțională.
2. Anunță plecările, chiar dacă pare prea mic pentru a înțelege
Spune-i, cu blândețe: „Mami merge să ia ceva din bucătărie și se întoarce repede.” Această comunicare repetitivă îl ajută să învețe că plecările sunt temporare.
3. Construiește rutine predictibile
Chiar și un ritual scurt – un pupic, o melodie, o îmbrățișare înainte de culcare – îl ajută pe bebeluș să se simtă în siguranță și să înțeleagă că este iubit, chiar și când e singur în pătuțul său.
4. Folosește obiecte de tranziție
Uneori, un obiect familiar – o păturică, o jucărie moale care poartă mirosul părintelui – poate oferi confort și siguranță în lipsa fizică a mamei.
5. Fii răbdător(are) cu tine
Nu te învinovăți dacă bebelușul plânge când pleci din cameră. Nu înseamnă că faci ceva greșit. Înseamnă că ești o persoană importantă pentru el.
Când este recomandat ajutorul specializat?
Deși anxietatea de separare este normală, uneori ea poate fi mult mai intensă sau de lungă durată. În aceste cazuri, este util să discuți cu un psiholog, mai ales dacă:
- Bebelușul pare mereu agitat sau neliniștit, indiferent de context.
- Plânsul la separare este intens și nu se ameliorează deloc în timp.
- Părintele se simte copleșit, epuizat sau are dificultăți în a răspunde emoțional nevoilor copilului.
Terapia nu este doar pentru „probleme mari”, ci și pentru sprijin, înțelegere și claritate în etape normale, dar solicitante ale dezvoltării.
Ești un părinte bun, chiar și atunci când îți este greu
Poate simți uneori că ești „prizonierul” propriei case pentru că bebelușul nu acceptă să rămână cu altcineva. Sau poate te întrebi dacă greșești undeva. Te asigur: nu ești singur(ă) în asta. Fiecare părinte trece prin momente de îndoială. Important este să le privești cu blândețe și să ceri ajutor când simți că ai nevoie.
Te aștept cu drag la o ședință de consiliere – în cabinet sau online
Dacă vrei să înțelegi mai bine comportamentele bebelușului tău sau să găsești modalități prin care să gestionezi mai ușor această etapă, te invit cu căldură să lucrăm împreună.
Putem discuta într-un spațiu sigur, în care nevoile tale și ale copilului tău sunt ascultate cu empatie. Fie că alegi să ne vedem în cabinet, fie online, sunt aici să te susțin.
📩 Pentru programări, întrebări sau informații suplimentare, mă poți contacta cu încredere: jianu_mihail@yahoo.com / 0740 569 040
Ai grijă de tine, pentru că un părinte echilibrat este cel mai frumos dar pentru un bebeluș.