Spiritul și materia

Nu sunt pentru evitarea a nimic în viață – nici măcar a materialismului. Viața trebuie transformată, nu evitată. Dacă eviți viața, vei rămâne imatur. Viața este o mare binecuvântare, o șansă de a evolua, o provocare constantă de a deveni conștient, atent, ancorat în realitate. Nimic nu trebuie evitat. Evitarea este cea mai veche și mai mare stupizenie. Omul a trăit atât de mult în umbra ei, încât aproape a devenit parte din sângele, oasele și măduva lui. Materialismul își are locul lui. Dacă există materie, ea trebuie să facă parte din concepția despre viață. Materia nu trebuie negată, ci folosită ca punct de plecare spre spiritualitate.

Nu există nicio contradicție între materialitate și spiritualitate, deși asta am fost învățați să credem de mii de ani. Am fost atât de mult timp condiționați de ideea asta, încât nimeni nu mai încearcă s-o reconsidere. Este una dintre cele mai mari nenorociri care i s-au întâmplat umanității. În realitate, materia este forma exterioară a spiritului, iar spiritul este forma interioară a materiei. Ele nu sunt separate. Exteriorul și interiorul sunt în mod inevitabil împreună. Prin urmare, o viziune corectă, completă a vieții va fi una sintetică, și anume o sincronicitate între materie și conștiință.

Materialismul are propria-i frumusețe, propriul sens; la fel și spiritualismul. Dar nu faceți două „isme” din ele. Viața este un întreg – spirit și materie în același timp. De fapt, e incorect să folosim cuvântul „și” între spirit și materie. Ar fi mai bine să facem un singur cuvânt din cele două: „spirit-materie”. Ele există în tine doar împreună și sunt în perfectă armonie. Corpul tău, mintea ta, sufletul tău – toate există într-o deplină unicitate și într-un deplin acord. Sunt ritmul tău subtil. Sunt părți ale aceluiași dans.

Corpul nu este ceva opus sufletului – este templul sufletului. Dar oamenii așa-zis „religioși” nu încetează să condamne materialismul. Astfel, creează în tine sentimentul vinovăției. Începi să simți că orice-ai face e greșit. În acel moment, ești prins în capcană, devii captiv într-o dichotomie: dacă alegi să-i urmezi pe așa-zișii guru, lama etc. vei fi într-o stare de confuzie, într-un conflict permanent cu trupul tău, pentru că va trebui să eviți ceva ce nu poate fi evitat. Dacă-ți urmezi trupul, te vei simți vinovat; dacă nu-ți urmezi trupul, te vei simți nenatural. Ceva în tine îți va lipsi dacă nu-ți asculți trupul.

Dacă nu-ți hrănești corpul, dacă nu-i respecți nevoile, dacă nu-l iubești, atunci ceva în tine va persista ca o rană – respinsă, condamnată, și totuși parte din tine. Nu poți s-o înlături, nu poți să scapi de ea. Va rămâne mereu acolo. Și va fi greu de suportat, pentru că prezența ei în tine te va face să te învinovățești permanent. Iar mai devreme sau mai târziu, trupul se va răzbuna, materia se va răzbuna.

Ai creat o dușmănie, un conflict, o luptă inutilă cu tine însuți, o tensiune fără sfârșit. De aceea oamenii așa-zis religioși trăiesc într-o imensă tensiune, neliniște și suferință morală. În ce constă suferința lor? În „asta se cuvine” și „asta nu se cuvine”. Ce-i mai grav, e că acești oameni nebuni i-au influențat și continuă să-i influențează pe mulți alții, la rândul lor. Predicarea acestor „legi morale”, a acestor interdicții, are o lungă tradiție.

Încetează să mai fii ipocrit. Devii respingător. Iar dacă ai ales să nu fii ipocrit, încetează să te mai învinovățești. Starea de vinovăție e o stare de boală. Vezi? Astea sunt singurele opțiuni pe care ți le oferă religiile: prefăcătoria sau sentimentul vinovăției. Oamenii isteți și vicleni vor deveni prefăcuți; oamenii simpli și inocenți vor deveni vinovați. Iar prefăcuții îi vor domina pe cei cu suflet simplu. Ipocriții vor deveni preoți, îndrumători morali.

Nu vă lăsați păcăliți! Aceștia una spun și alta fac. Poartă măști, se ascund în spatele acestor măști. Sunt șireți și duc o viață dublă. Ei pur și simplu vă prostesc. N-au nicio jenă să facă asta. Singura lor frământare e să nu fie prinși. Atunci ar fi în mare dificultate. Așa că totul se reduce la cât de abili pot ei să fie. Cu cât sunt mai precauți, cu atât mai în siguranță sunt. Dar, vedeți voi, cu toate aceste măsuri de precauție, mulți dintre ei sfârșesc prin a fi prinși, mai devreme sau mai târziu.

Poți să prostești câțiva oameni un timp, dar nu-i poți prosti pe toți la nesfârșit. Cum ai putea? La un moment dat, cineva va afla adevărul. Cineva își va da seama de dualitatea ta, de faptul că le impui celorlalți oameni cu totul alte standarde decât cele pe care ți le impui ție însuți. Vor vedea că ființa ta are două uși: ușa din față, fațada prin care îi primești pe inocenți și-i faci să se simtă vinovați, și ușa din spate, prin care primești cu totul alt fel de oameni.

Așadar, singura teamă pe care o au liderii religioși de orice fel este aceea de a nu fi descoperiți. Și până la urmă, pentru cei mai mulți, inevitabilul se produce. Din păcate, inconștiența umanității este atât de mare, încât mergem iar și iar la acești oameni și le ascultăm inepțiile.

A venit timpul să scapi de ideea că materia este separată de spirit. Ele nu sunt separate niciunde. Și mai ales nu sunt separate în tine. Corpul și sufletul tău funcționează împreună, într-o perfectă sincronicitate. Chiar poți simți asta. Atunci când corpul tău e bolnav, și sufletul tău e trist. Iar dacă în adâncul ființei tale ești fericit, și corpul tău sare-n sus de bucurie, dansează…

Nu vreau să vă gândiți la voi ca la un corp dual. Nu vreau să vă împărțiți în două, vreau să vă considerați un întreg perfect. Vreau să fiți total naturali, acceptând și aprobând tot ce vine de la natura voastră. Eu vă învăț să priviți viața dintr-o perspectivă materialist-spiritualistă. Nimeni n-a mai făcut asta până acum, de aceea sunt atât de condamnat. Accept asta fără tulburare, e firesc… La exterior, Estul a rămas urât, sărac, înfometat, la limita supraviețuirii. În interior, deține câteva secrete, dar în exterior s-a sinucis, întocmai precum Vestul s-a sinucis în interior. Vestul deține tehnologie, știință, bani… dar ceva în interior îi lipsește. Nu există pace, bucurie, fericire, meditație, dumnezeire. A venit timpul să înțelegem că până acum, umanitatea a trăit divizată. E nevoie de o altă ființă umană pe pământ, una care să accepte și științificul și misticul, care este și pentru materie și pentru spirit. Numai atunci vom fi capabili să formăm o umanitate bogată în ambele privințe. Și dacă e posibil să fim bogați în ambele privințe, de ce-am alege sărăcia, fie ea exterioară sau interioară? Eu vă îndemn să alegeți bogăția: bogăția trupului, bogăția sufletului și bogăția lumii acesteia. Toate sunt posibile în același timp. Eu însumi trăiesc acum ceea ce vă spun. Și nu văd niciun conflict aici. Am fost și sărac, am trăit într-o sărăcie lucie. Am fost și bogat. Și credeți-mă, bogăția e mult mai bună decât sărăcia. Eu sunt un om cu puține nevoi. Nu vreau multe lucruri, dar vreau ce e mai bun din ceea ce am cu adevărat nevoie. Feriți-vă de toți acești preoți, pastori, lama, rabini, ayatollahi… Nenorocirile pe care le-au adus ei umanității de-a lungul timpului sunt incalculabile. Ei sunt cei care au creat în voi fie viclenie, fie vină. Ambele aceste stări sunt bolnăvicioase. Un om nu trebuie să fie nici viclean, nici rușinat. De fapt, cele două stări merg împreună: oamenii care vă induc sentimentul vinovăției trebuie să fie vicleni, altfel n-ar reuși să vă convingă. Iar odată ce au creat vina în voi, ați devenit vulnerabili și puteți fi exploatați. De aceea o și fac. Fiți simpli, fiți naturali, fiți spontani! Urmați-vă lumina interioară! Nu vă mai gândiți la „asta se cuvine”, „asta nu se cuvine”. Trăiți fără frică. În momentul în care v-ați eliberat de vină sau de viclenie, ați deschis ușa prin care divinul va intra în voi. Existența însăși vă urează bun venit. Pentru mine, aceasta este adevărata religiozitate. Osho