Provocare

Am visat, am dorit, m-am zbatut sa dau forme unor idei  firave, am dus viata mea la un nou apogeu mental pentru mine.

Aproape-i dusa, aruncata-n hau din haos, intuneric si din ceata iesit-a suferinta sufletului meu caci disperare simt acum in mine.

Am invatat in loc de izbavire sa am parte de suspine, de lacrimi, de tristete si de chin durere-n suflet, disperare, tortura, negura ivita din lacrima pierduta-n departare speranta ce in suflet mi-e strivita
Gandirea este arma ceea mai puternica,  in sensul ei ascuns nu poate sa-mi redea o clipa din eternitate si clipele frumoase ce s-au scurs si visul sau realitatea ce s-a spulberat in noapte incerc sa imi revin, poate nu vreau…nu pot ,dar imi  pot imagina tristetea umana

La suprafata sunt o mare linistita strabatuta de adierea suava a vantului de dulcea somnolenta…o mare plna de amintiri crispate de frigul faptelor petrecute pe vecie.
In interior, uraganul de abia a inceput , vantul se zbate ca un animal de prada prins, inlantuit si pus intr-o cusca , o simpla cusca cu gratii de lemn de esenta tare.
Oare daca vantul, sufletul meu s-ar zbate mai tare ar izbuti el oare sa sparga…sa sfarame gratiile de lemn roase de trecerea timpului?
incerc cu disperare sa ma agat de acel pai plutitor pe suprafata rece si calma a marii mele dar nu ajung inca la el….. focul din adancul sufletului meu de abia mai palpaie, sta stingher o scanteie infima in intuneric in negura timpului din care am fost smuls si aruncat apoi in mijlocul lumii in care traim.

One thought on “Provocare