Prima vizita la psiholog

Prima întâlnire cu un psiholog este fără îndoiala un eveniment interesant pentru fiecare. Uneori suntem înclinați să credem că, întrucât se ocupă de probleme psihice, psihologul trebuie să fie un soi de guru cu puteri supranaturale. Ceea ce nu este adevărat.
Mergem la psiholog din mai multe motive: suntem curioşi şi am vrea să ştim cu ce se ocupă psihologul şi cum face ceea ce face; pentru că am epuizat toate formele de tratament convențional, ba chiar alternativ, şi apelăm la psiholog ca la o ultimă speranță; pentru că suntem atraşi de ocultism, de tot soiul de sisteme yoga care mai de care potente şi am vrea şi puțină psihologie.
Nu am auzit încă de nimeni la noi, la români, care să se adreseze psihologului din capul locului, cam aşa cum te adresezi unui medic de circă.
Desigur că există mai multe cauze, dacă aşa stau lucrurile:
1. oamenii nu fac diferența dintre psiholog și psihiatru;
2. psiholog=ai probleme cu capul;
3. psihologul este perceput ca o persoană la care nu este bine să ajungi.
Dacă totuşi am depăşit toate aceste inconveniente şi blocaje şi am ajuns în cabinetul psihologului, ne aşteaptă noi surprize. Psihologul nu este desigur un guru, el nu ştie şi nu poate tot, nu are “puteri” şi nici măcar nu prea pare, la prima vedere, un priceput – nu poartă halat alb, stetoscop atârnat de gât, nu are pe birou un rețetar şi parafă şi nici un aparat de verificat tensiunea. Psihologul este un om ca toți oamenii, cu nimic ieşit din comun, şi de aici poate primele semne ale dezamăgirii noastre – ne aşteptam la cu totul altceva!
Mai mult chiar, dacă rotim ochii prin cabinet, care nu este la drept vorbin un “cabinet” medical, ci seamană mai degrabă cu o cameră de locuit, ei bine, nici în această privință nu putem spune că psihologul ne-ar inspira mai multă încredere. Desigur toate aceste elemente de descurajare explică şi ele de ce oamenii nu prea dau ghes la psiholog.
Dacă psihologia este percepută de omul de rând într-o manieră care aminteşte de “terapiile” magice, este evident ca aşteptarile lui împrumută și ele din scenariul tipic al vindecărilor paranormale. Ce este specific acestui mod de raportare la fenomenul vindecării, este tocmai atitudinea pasivă a pacientului care așteaptă, mai mult sau mai putin încrezător, să se acționeze asupra lui. “Vindecătorii” parapsihologici, radiesteziștii, misticii etc. susțin întotdeauna că posedă un soi de veleitate specială caracterizată prin acumularea de putere benefică (energie, har, câmp etc.) ce poate fi proiectată chipurile asupra bolnavului, pentru a declanșa vindecarea.
Psihologul nu are asemenea puteri, el nu pretinde că ar poseda o investitură mistică, sau alte asemenea însușiri bizare. El știe multe despre viața psihică, având experiența și pregătirea profesională necesare, și este capabil să îndrume pe calea vindecării pacienții care se pretează la un tratament psihologic.
El nu oferă garanții, nu intervine sub nici o formă în viața sufletească a pacientului decăt în măsura în care acesta este dornic să se lămurească cu problemele sale. Mai important este următorul fapt – pacientul nu mai poate fi subiectul pasiv al vindecării sale. Iar acest lucru pare a fi cel mai dificil în terapia psihologică.
Echilibru, psiholog Mihail Jianu