Parinti vs emotii

La capitolul emoții, părinții de azi duc una dintre cele mai acerbe lupte posibile — dacă o conștientizează, desigur. Zicem părinții, pentru că, deloc întâmplător, cu precădere în momentul de după apariția copilului e pus pe tavă subiectul cam în toată splendoarea lui: bebelușul sau copilul mic nu plânge potolit într-un colț, copilul urlă; el nu se bucură pe un ton agreabil pentru urechile tale, ci zbiară prin toată casa de fericire, se manifestă foarte puternic cu privire la orice emoție și, ca și cum asta n-ar fi de ajuns, se manifestă pe termen lung! Copilul realizează destul de greu, pe parcursul câtorva ani, controlul emoțional. Până să ajungă aici însă, manifestarea extremă și de durată a tot felul de emoții îl poate aduce pe părintele lui în pragul disperării (sau dincolo de el). Cam din acest punct începe transformarea părintelui care conștientizează ce i se întâmplă, adică își pune întrebări cu privire la reacțiile lui de BLOCARE a emoțiilor celui mic, și nu neapărat cu privire la reacțiile PUTERNICE ale copilului. Manifestarea puternică vine din lipsa de control cu care se naște copilul. Tehnica blocării, la care recurge părintele, vine din faptul că, deși e adult și au trecut o grămadă de ani peste el, nu prea știe cum să jongleze cu emoțiile, pentru că nu l-a învățat nimeni — nimeni, adică părinții lui sau persoanele care l-au crescut. De ce nu l-au învățat? Pentru că i-au blocat emoțiile, exact cum face și el acum cu propriul copil. De ce i-au blocat emoțiile? Pentru că habar n-aveau, la rândul lor, ce sunt emoțiile și cum să le asculte sau să aibă, față de ele, altă atitudine decât: „Nu mai plânge!“, „Potolește-te odată, sau îți arăt eu ție plâns!“, „Ești urât(ă) când plângi!“, „Băieții nu plâng!“, „Ești o plângăcioasă!“, „Tu mai știi altceva în afară de plâns?“, „Așa, cum să nu, ia mai plângi tu puțin!“ etc. Am obținut un cerc vicios transgenerațional. Pe care părintele de acum poate însă să-l rupă. Efortul pe care trebuie să-l facă e uriaș, e o luptă cu sine, de fapt. Lupta cea mai grea (indiferent de tema care o generează), prin care distrugem tipare care nu ne ajută în viața noastră de familie, după ce ne-am întemeiat-o și ne-am desprins de cuibul în care ne-am născut și am crescut. Echilibru, psiholog Mihail Jianu.