Fericire

Charles de Montesquieu, filozof şi scriitor francez , a spus odată: ” Dacă noi pur şi simplu am vrea să fim fericiţi, să atingem fericirea ar fi uşor, dar noi vrem să fim mai fericiţi decât ceilalţi oameni, dar asta practic e imposibil, fiindcă nouă mereu ni se pare că ceilalţi sunt mai fericiţi decât noi.”

Pot pronunta pe P perfect perceptibil

Cum te numesti, Domnule ?
-Petru Popescu .
-Si ce lucrezi ?
– Prepar pesti pentru pulverizat.
-Bine, dar ce anume operatii faci ?
-Pun pestele pe placi, potrivesc placile pe plite, pregatesc patru putini pentru pestele prajit, pulverizez pasta produsa, pun pe pungi.
-Dar de ce vorbesti numai cu “P”?
-Poftim ?
-De ce vorbesti numai cu “P”?
-Pot pronunta pe P perfect perceptibil.
-Ei, asta e acum ! Pun ramasag ca la intrebarile mele vei gresi.
-Primesc.
-Pe cit ?
-Pun prinsoare pe patru poli !
-S-a facut. Spune-mi, ce-ti place sa maninci ?
-Peste, pastravi, plachie, potirnici, piftie piperata, pirjoale, pastrama, papricas, papanas, porumbei, pui pane.
-Si ce vin bei ?
– Pinot, pelin, porto..
-Si ce desert ?
-Placinte, prajituri, pepene, prune, pere, portocale, piersici.
-Dar inghetata obisnuesti ?
-Putin profiterol, parfait .
– Spune-mi, cum iti petreci timpul liber ?
-Primavara prefer plimbarile prin parcuri, pe potecile padurilor.
– Dar vara ?
-Pescuiesc.
-Si iarna ?
-Patinez..
-Te pomenesti ca poti sa-mi spui o poezie numai cu litera “P”?
-Pot.
-Asta nu o mai cred. Spune-o!
POEZIA POETULUI PETRU POPESCU:
“Prin pustiuri, peste pietre,
Pasari, palcuri pribegesc ,
Parasindu-si puii proprii
Pe pamantul parintesc.
Prima pasare, pilotul,
Plescaia puternic pliscul.
Plutea privind pamintul
Pajistea, padurea, piscul.”
-Bine ! Spune-mi textual ce i-ai spus nevestei cind ai plecat ?
-Paraschiva, papusico, pentru prinz presara putin patrunjel pe potarnichi. Pa!
-Vad ca am pierdut.
-Pardon, platesti patru poli pentru pierderea pariului.
-Platesc.
– Pune paralele pe portofel.
-Inca o intrebare.
-Poftim !…
-Ce adresa ai matale ?
-Prelungirea Popa Petrescu 4, parter, plecand prin Pangari, peste pod.

In echilibru, psiholog Mihail Jianu.

SIMBOLISMUL ŞARPELUI (I)

Şarpele, unic între toate vieţuitoarele, este cel care a însoţit omul pe tot parcursul evoluţiei sale. Omul se situează la capătul unui îndelung efort genetic, în timp ce şarpele, această făptură rece, lipsită de labe sau aripi, păr sau pene, se află încă la începutul efortului amintit. Şarpele a însoţit permanent omul în evoluţia sa, deoarece omul are în el ceva din natura şarpelui, şi anume acea parte a sa pe care înţelegerea o controlează cel mai puţin. Psihanalistul Jung afirma că şarpele este un vertebrat ce întruchipează psihicul inferior, psihismul obscur, ceea ce este rar, tainic, de neînţeles. Şi totuşi, nimic mai obişnuit şi nimic mai simplu decât un şarpe. Dar tocmai datorită acestei simplităţi, nimic nu scandalizează mai mult spiritul.  În toate culturile, în legendele şi miturile multor popoare, şarpele deţine un loc de frunte. Simbolistica legată de şarpe este extrem de bogată; împreună vom urmări să descifrăm câteva din simbolurile şi ipostazele sale.

ŞARPELE – SUFLETUL ŞI LIBIDOUL

Pigmeii reprezintă şarpele în limbajul folosit la vînătoare, printr-o linie trasată pe pământ. Şarpele este redus astfel la expresia lui dintâi, el este o simplă linie, dar o linie vie, o abstracţie întrupată. Linia nu are nici început, nici sfârşit; odată ce prinde viaţă, ea poate reprezenta orice şi se poate metamorfoza în orice. Din linie nu vedem decât partea sa apropiată, prezentă, manifestată; dar ştim că ea se prelungeşte în ambele sensuri la infinit. Şarpele vizibil pe pământ, clipa manifestării sale, este o hierofanie; simţim că el se prelungeşte şi într-o parte şi în alta în infinitul material, adică în nediferenţierea primordială, rezervor al tuturor latenţelor. Şarpele vizibil este o hierofanie a sacrului natural, material şi nu spiritual. Iute ca fulgerul, şarpele vizibil ţâşneşte întotdeauna dintr-un hău de beznă, o văgăună sau o crăpătură, şi scuipă fie viaţă, fie moarte, reîntorcându-se apoi în invizibil. Sau îşi leapădă înfăţişarea bărbătească, devenind femelă: se încolăceşte, împresoară, strânge, înăbuşă, înghite, mistuie şi doarme. Acest şarpe-femelă este invizibilul şarpe principiu, care sălăşluieşte în straturile adânci ale pământului; el este enigmatic, tainic, nimeni nu-i poate prevedea hotărârile, la fel de bruşte ca şi metamorfozele lui. Aservindu-şi sexele, aşa cum îşi aserveşte toate contrariile, el este deopotrivă femelă şi mascul, geamăn cu sine, ca atâţi alţi zei creatori ce apar întotdeauna, sub prima lor înfăţişare, ca şerpi cosmici.  “Toţi şerpii posibili alcătuiesc împreună o unică multiplicitate primordială, un Ceva primordial ce nu poate fi dezmembrat şi care se răsuceşte, dispare şi renaşte neîncetat. Acest Ceva este stratul de viaţă cel mai adânc, rezervorul, potenţialul din care se nasc toate manifestările. Viaţa din străfunduri trebuie tocmai să se reflecte în conştiinţa diurnă sub forma unui şarpe. Caldeenii aveau un singur cuvânt pentru viaţă şi şarpe.” (KEYSERLING). RENE GUENON remarca: “simbolismul şarpelui este efectiv legat de însăşi ideea de viaţă; în arabă, şarpele este EL-HAYYAH, iar viaţa EL-HAYAT. EL-HAY este unul din principalele nume dumnezeieşti, ce trebuie tradus nu prin Cel Viu, cum se face deseori, ci prin Cel de Viaţă Dătător, Cel ce Dă Viaţă sau care este principiul însuşi al vieţii.” Avem de-a face cu un bătrân zeu primordial pe care-l regăsim la temelia oricărei cosmogeneze şi pe care aveau să-l detroneze religiile spiritului. El însufleţeşte şi menţine. Pe plan uman, el este dublul simbol al sufletului şi al libidoului, este unul din cele mai importante arhetipuri ale sufletului omenesc. Aşa este în tantrism KUNDALINI, şarpele încolăcit la baza coloanei vertebrale. Când se trezeşte, şarpele şuieră şi se întăreşte, şi atunci are loc ascensiunea chakrelor; astfel urcă libidoul, reînnoita manifestare a vieţii.

ŞARPELE COSMIC

Din punct de vedere macrocosmic, KUNDALINI îl are drept omolog pe şarpele ANANTA, care stă încolăcit la baza axei lumii. Asociat lui Vishnu şi lui Shiva, Ananta simbolizează dezvoltarea şi resorbţia ciclică, iar în calitatea lui de paznic al nadirului, el este purtătorul lumii, căreia îi asigură stabilitatea. Înaintea ridicării unei case indiene, care ca orice casă trebuie să se afle în centrul lumii, trebuie să se bată un ţăruş în capul şarpelui NAGA subpământean, a cărui poziţie a fost în prealabil determinată de un geomant. Cuvântul sanscrit “naga” înseamnă deopotrivă elefant şi şarpe. Purtătorii lumii sunt uneori elefanţi, tauri, ţestoase, delfini, crocodili – dar toate acestea nu sunt decât substitute ale şarpelui; de aceea, aceste animale deseori sunt reprezentate doar printr-o gură ce apare la capătul unui trup de şarpe, fie sunt chiar ele purtate în spinare de un şarpe. Ele exprimă aspectul terestru, adică agresivitatea marelui zeu al întunecimilor care este pretutindeni şarpele. Menţinerea se face în doua moduri: fie purtând, fie înconjurând creaţia cu un cerc continuu, menit a o împiedica să se dezintegreze. Asta şi face şarpele sub forma de UROBOROS, adică de şarpe ce-şi muşcă propria coadă. Uroborosul este şi el simbolul manifestării şi al resorbţiei ciclice: el este, în sine, împreunarea sexuală, permanent autofecundator, aşa cum arată coada pe care şi-o ţine în gură; el este veşnica prefacere a morţii în viaţă, căci el îşi înfige colţii cu venin în propriul trup; el reprezintă dialectica materială a vieţii şi a morţii, moarte ce iese din viaţă şi viaţă izvorâtă din moarte. Amintind de imaginea cercului, şarpele este mai cu seamă dinamica acestuia, adică prima roată, în aparenţă imobilă, căci se învârte pe loc, dar a cărei mişcare este infinită, pentru că reîncepe veşnic din sine. Animator universal, Uroborosul nu este numai promotorul vieţii, ci şi acela al duratei – el creează timpul. Adeseori şarpele este reprezentat sub forma unui lanţ răsucit – lanţul orelor. El face să se rotească astrele, constituind, fără îndoială, prima reprezentare, mama zodiacului. Uroborosul, veche zeitate, deşi detronat de spirit, rămâne o mare divinitate cosmogonică şi geografică; el apare astfel gravat pe marginea tuturor primelor reprezentări ale lumii, cum ar fi pe un disc din Benin, cea mai veche imago mundi negroafricană, unde el, îngemănând contrariile, îşi încolăceşte trupul sinuos în jurul oceanelor primordiale, în mijlocul cărora pluteşte pătratul pământului. De temut la mânie, şarpele devine la evrei LEVIATANUL, sau la popoarele scandinave, monstrul MIDGARDOM – despre care se spune că ar fi mai bătrân decât zeii: când bea se produc mareele, când se scutură se produc vijelii.  Şi tot la nivelul cosmogenezelor, şarpele este şi Oceanul, care înconjură cu nouă inele cercul lumii, în timp ce cu al zecelea, strecurându-se pe sub pământ, formează Styxul din Teogonia lui Hesiod. Şarpele, spirit al apei dintâi, este spiritul tuturor apelor de sub pământ, de pe faţa pământului sau de deasupra sa. Nenumărate râuri din Grecia şi din Asia Mică se numesc Ophis sau Draco, este şi cazul lui Mos Rin, al Senei, al Mamei Gange, al Maicii Volga, al oricărui zeu-fluviu. Atribute teriomorfe vin să întregească funcţia cerească sau pământeană a acestei zeităţi a apelor; aşa explicăm imaginea Tibrului cu coarne (imagine în care şarpele îşi adaugă puterea taurului) sau faptul că ACHELOOS – cel mai mare fluviu din Grecia antică – ia rând pe rând imagine de şarpe şi de taur când se înfruntă cu Heracles. Divinitate a apelor şi a ploii, şarpele îşi adaugă uneori puterea berbecului (imagini frecvent întâlnite în iconografia celtică), sau ale păsării – dragonii înaripaţi ai Extremului Orient, sau şerpii înaripaţi din panteonul mezo-american. Fără a dezvolta, să amintim totuşi că dragonul înaripat este părintele mitic al multor dinastii, împăraţii chinezi îl purtau brodat pe steaguri spre a dovedi obârşia divină a monarhiei lor. În mitologiile amerindiene, din Mexic până în Peru, mitul Păsării-Şarpe coincide cu cele mai vechi religii ale culturii porumbului: el e asociat umidităţii şi apelor pămîntului, în formele sale superioare el rămânând legat de Cer, Pasărea-Şarpe nu e numai Şarpele cu Pene Verzi sau Şarpele-Nor cu barbă de ploaie, ci şi fiul Şarpelui, Casă de Rouă şi Stăpânul Zorilor; este norul cumulus care în miezul verii aruncă reflexe argintii, de unde şi numele de Zeu-Alb, din pântecul căruia se scurge sudoarea, adică ploaia.

 

 

TREPTELE IUBIRII

Încă de la început este bine să ne întrebăm, cu un oarecare spirit critic, dacă este în măsura noastră să analizăm ce este iubirea, dacă putem vorbi despre diferite etape ale iubirii, fără a devia de la semnificaţia profundă a iubirii, care transcende totuşi orice definiţie şi orice conceptualizare.
Ştim cu toţii că a iubi înseamnă mai întâi de toate să trăieşti iubirea şi nu să o gândeşti. În acelaşi timp, a medita asupra iubirii, ne oferă posibilitatea de acces la nuanţe nebănuite ale iubirii, ceea ce ne este de un imens ajutor. Iubirea conţine în ea însăşi un aspect atât temporal, cât şi atemporal, atât imanent cât şi transcendent.
Iubirea, ca trăire pur spirituală, este o stare de unitate a fiinţei, un cerc al timpului închis. În spaţiul mişcării temporale, iubirea este o relaţie prin care ea se descoperă tot mai mult, căutându-şi propria finalitate.
Întotdeauna există trei aspecte fundamentale (materie-energie-informaţie) care, privite în simultaneitate, ne dau o imagine corectă a acelei realităţi. Iubirea nu va fi înţeleasă în adevarata sa valoare atât timp cât noi încă nu am pătruns în toate cele trei dimensiuni ale sale. Ele formează o strânsă unitate, fără să se amestece una cu alta, ci lucrând împreună, fiecare din sfera sa de vibraţie distinctă. Această mişcare subtilă care animă toate compartimentele fiinţei care iubeşte (corpul, sufletul şi spiritul), este mişcarea de viaţă sau altfel spus, duhul iubirii, într-un sens creştin.
Cele trei trepte ale iubirii sunt: Erosul, Dragostea şi Agape (Beatitudinea). Cel mai adesea pentru o fiinţă umană ele se întrupează în aceea (acela) pe care inima sa a ales-o sau l-a ales.
La începutul unei relaţii de iubire, fascinaţia atracţiei este o revărsare continuă de energie care atinge şi transfigurează simţurile, le umple de încântare şi frumos. Nu trebuie să înţelegem greşit erosul ca un ataşament orb faţă de corpul fizic al celuilalt. Este cu mult mai mult decât atât: adevăratul eros este să simţi subtil forţa de viaţă ce animă acel corp, să pătrunzi în semnificaţia ascunsă a fiecărui gest şi atitudine pe care corpul o exprimă, astfel încât întreaga ta făptură să fie cuprinsă de tremurul subtil al energiei adusă la cea mai înaltă cotă de manifestare a ei. Acest extaz al apropierii fizice este misterul cel mai adînc pe care o fiinţă umană îl trăieşte în viaţa sa terestră. El provine din faptul că aici există totul. În lumea fizică, capătul manifestării se opreşte, iar conştiinţa mulţumită de manifestarea tuturor posibilităţilor latente din ea, îşi găseşte odihna fericită în locul de unde nu există nimic mai departe.
Două trupuri strâns îmbrăţişate sunt o dovadă incitantă că fiinţele celor doi pot atinge inexplicabilul, că ei pot să pornească într-o aventură cutezătoare, aceea de a uni ceea ce este acum în aparenţă despărţit, de a ajunge în final să lege o punte între ceea ce pare exterior şi ceea ce este întotdeauna interior. Cele două corpuri trebuie în final să devină „fluide”, iar unitatea lor va fi o curgere neîntreruptă de vitalitate euforică, ce consumă orice senzaţie sau percepţie a obiectivităţii.
Pericolul cel mai acut al acestei călătorii este uitarea. Dacă se uită finalul, unitatea la care trebuie să ajungem, ceea ce era înainte bucurie spontană devine acum o nesuferită închisoare. Chemarea către împlinirea unităţii trebuie să rămână mereu o constantă a aspiraţiei celor doi. Apropierea de celălalt va fi astfel o apropiere de propriul centru. Celălalt devine gradat icoana sufletului tău, atunci când spaţiul tău subtil se umple de vibraţia lui, asemenea unei picături de cerneală ce colorează apa în toată substanţa sa. Aceasta este premiza pentru ca în fiecare din cei doi să se trezească focarul acelei sfere de forţă a iubirii, pe care am denumit-o Dragoste. În dragoste eşti mereu împreună cu celălalt, indiferent că se află în imediata vecinătate a spaţiului tău vital, că se află la kilometri distanţă de tine, ori chiar migrează prin nenumăratele lumi subtile ale creaţiei. Fiecare, am putea spune că trăieşte viaţa celuilalt şi, deşi par mai singuri, ei poartă în suflet taina împlinirii. Când dragostea atinge cele mai intense forme de manifestare, în tine se trezeşte un dor copleşitor, inexplicabil către esenţa fiinţei celuilalt. Adeseori o astfel de fiinţă varsă lacrimi de o puritate de nedescris, iar expresia ochilor săi este de o compasiune fără de sfârşit. Iubirea va deveni astfel un ocean de pace şi beatitudine. Este atât de multă prezenţă acolo, este atât de cunoscut totul şi atât de misterios. Totul este atât de plin de tine. Şi vrei din nou să te dăruieşti – ţie însuţi.

VIBRAŢIA CUVÂNTULUI

Folosim aproape permanent cuvântul, gândim şi vorbim cu cuvinte, le citim şi le scriem, ele au ajuns să ne umple viaţa la un nivel destul de înalt, şi totuşi se pare că abia dacă ne dăm seama de puterea pe care o au ele în viaţa noastră, în modelarea personalităţii. Personal, am ajuns la concluzia că prin cuvânt avem puterea de a crea viaţa, de a genera lucruri bune sau rele, după cum îl folosim. Nu este o concluzie singulară, fiindcă sunt cunoscute scrieri precum “Puterea Cuvântului” de Swami Shivananda, care explică mai pe larg funcţionarea şi utilizarea corectă a cuvântului nostru de fiecare clipă. Nu vreau să reiau argumentele lor, ci doar să redau câteva experienţe trăite, care m-au ajutat să ajung la concluzia că “La Început Este Cuvântul”, adică la începutul tuturor lucrurilor trăite de noi. De mici ne obişnuim să copiem cuvintele celor mari. Copiii imită şi adesea suntem uimiţi auzind de la ei expresii care nu le aparţin, dar pe care ei le-au auzit la părinţi sau la alţi maturi, şi i-au impresionat. Copilul mic nu discerne, el este în primii săi ani de “vorbire” o oglindă fidelă a vorbirii practicate de cei din jur. Dacă se maturizează, ajunge să-şi aleagă cuvintele, ajunge să foloseasca acel vocabular care îl reprezintă cu adevărat, dar dacă nu se maturizează, poate continua să vorbească în clişee până la vârste înaintate…  Îmi amintesc că, până pe la 16 ani, nu-mi făceau deloc plăcere expresiile triviale, şi de câte ori le auzeam la cineva din jur, acel cineva care le folosea pierdea ceva în ochii mei, mi se părea mai mărunt, mai slab… Atunci nu ştiam de ce. Dar la vârsta adolescenţei, în tumultul schimbărilor specifice, mi-a venit ideea că folosirea acelor expresii ar putea să mă arate mai “dur” în ochii celorlalţi, şi am început să le folosesc şi eu. După câţiva ani, mi-am dat seama că, de câte ori le foloseam, impresia mea despre mine însumi se deteriora, aveam senzaţia că devin mai mic, mai slab, că purtam o mască străină de mine, că pierd în ochii celorlalţi, şi că în loc să par mai dur, eram doar mai trivial. Aşa că am renunţat la ele, şi n-am avut deloc ce să regret. Mai târziu am aflat (sau mi-am amintit?) despre vibraţii, despre rolul lor în Univers şi despre vibraţia cuvintelor în special, şi am înţeles de ce simţisem acele efecte. Trăim într-un Univers plin de vibraţii, de natură vibratorie, şi orice gest de-al nostru îşi pune amprenta pe lumea în care trăim, până la modelarea ei concretă. Intensitatea vibraţiilor sonore, de pildă, poate să spargă geamuri. Frecvenţa vibraţiilor de diverse tipuri le permite să penetreze prin diverse substanţe şi să afecteze structuri microscopice, cu efecte vizibile ulterior. Iar gama de vibraţii este mult mai largă decât gama măsurabilă la ora actuală cu aparatura tehnică. Din timpuri vechi s-a admis că şi fiinţele au vibraţii proprii, şi starea lor de boală sau de sănătate, de proastă sau de bună dispoziţie, de ignoranţă sau de înţelepciune, de nefericire sau de fericire, este de fapt o reflectare a vibraţiilor pe care le are fiecare fiinţă. Cu cât vibraţiile sunt mai înalte, cu atât viaţa fiinţei se poate desfăşura la un nivel mai înalt, mai echilibrat, mai armonios, fiindcă acea fiinţă se poate armoniza mai bine cu vibraţiile universale. Şi cuvintele au vibraţii proprii. Fiecare cuvânt are o vibraţie care poate înălţa sau poate coborâ vibraţia celui care îl rosteşte. O vibraţie joasă înseamnă o funcţionare la nivel coborât a celui care o are. Vibraţia joasă se recunoaşte după starea pe care ţi-o dă: de tensiune, de teamă, de boală, de nemulţumire, de nefericire. Omul trăieşte tinzând mereu spre stări superioare, de armonie, de pace, de sănătate, de satisfacţie, de bucurie şi fericire, adică stări de vibraţie superioară. Dar folosirea cuvintelor cu vibraţie joasă coboară vibraţia, astfel încât ele nu numai că nu folosesc la a ne face viaţa mai bună sau mai frumoasă, ci mai mult, deteriorează viaţa, atât la nivel individual, cât şi la nivel social. Există ideea generală că omul cult, care vorbeşte distins, cu cuvinte alese, fără expresii licenţioase, este un om superior celui trivial, incult. Există un adevăr în această idee, bazat tocmai pe faptul că un om care nu foloseşte cuvinte de vibraţie joasă înţelege, de fapt, utilitatea mult mai mare a expresiilor de vibraţie înaltă. Desigur, dacă el vorbeşte distins doar în public, de faţadă, dar în viaţa sa de zi cu zi foloseşte cuvinte de vibraţie joasă, sau dacă în spatele cuvintelor frumoase se ascund gânduri şi intenţii de vibraţii joase, el nu realizează mare lucru. Cuvântul îşi exprimă vibraţia sa şi prin formă, dar dacă gândul din spatele său, fondul pe care îl exprimă, este de altă vibraţie, chiar contradictorie, efectele pot fi dezastruoase. Sinceritatea este cheia. Să cauţi să exprimi mereu, prin cuvânt, numai ceea ce simţi şi crezi din tot sufletul că este adevărat. Să alegi să faci numai ceea ce este în deplin acord cu idealul tău. Să fii tu însuţi în tot ce gândeşti, afirmi şi întreprinzi. Iar ca să ajungi la asta, trebuie să cauţi permanent să te cunoşti pe tine însuţi, să-ţi clarifici idealul, să renunţi la ideile inutile şi dăunătoare, cu alte cuvinte să devii mereu mai înţelept. Este cea mai mare realizare a vieţii unui om, pe care o poate comunica apoi şi celor din jur, chiar fără cuvinte, numai prin ceea ce este.

 

Frica..

„Pentru a o înțelege, trebuie să înțelegem că frica de eșec apare la fiecare dintre noi. La unii mai des, la alții mai rar. Această frică poate avea sursa în copilărie sau o experiență traumatică. Experiențele trecute pot fi atât de intense, încât deseori ne autosabotăm sau pur și simplu ne blocăm într-un punct în loc să mergem să lucrăm la visul nostru.
Ne este frică de eșec tocmai pentru că nu ni se dă voie să facem greșeli, acestea fiind văzute ca niște lucruri rele. Încă din primii ani din viață nu ni se dă voie să greșim: „Nu face aia pentru că…”, „Nu te duce acolo pentru că…”, „Dacă mai pui mâna acolo o să…” și multe altele care probabil ți s-au repetat și ție. Apoi urmează școala, unde cel care greșește cel mai puțin este pus pe un podium și i se pune o medalie la gât și o coroniță pe cap. Greșelile îți aduc note mici și umilință în fața colegilor.
Astfel, greșeala devine unul dintre cei mai mari dușmani ai tăi. Thomas A. Edison este faimos și pentru o replică pe care a avut-o când inventase becul electric după mai mult de o mie de încercări: „Nu am greșit de o mie de ori, ci pur și simplu am găsit o mie de metode care nu funcționează”. Eșecul este una dintre cele mai eficiente metode de învățare atunci când știi să îl transformi în lecție. Cel care face cele mai multe greșeli, diferite de fiecare dată, are oportunitatea să învețe enorm. Dar dacă faci aceeași greșeală de mai multe ori, a doua oară este o alegere, nu o greșeală.”

Spiritul și materia

Nu sunt pentru evitarea a nimic în viață – nici măcar a materialismului. Viața trebuie transformată, nu evitată. Dacă eviți viața, vei rămâne imatur. Viața este o mare binecuvântare, o șansă de a evolua, o provocare constantă de a deveni conștient, atent, ancorat în realitate. Nimic nu trebuie evitat. Evitarea este cea mai veche și mai mare stupizenie. Omul a trăit atât de mult în umbra ei, încât aproape a devenit parte din sângele, oasele și măduva lui. Materialismul își are locul lui. Dacă există materie, ea trebuie să facă parte din concepția despre viață. Materia nu trebuie negată, ci folosită ca punct de plecare spre spiritualitate.

Nu există nicio contradicție între materialitate și spiritualitate, deși asta am fost învățați să credem de mii de ani. Am fost atât de mult timp condiționați de ideea asta, încât nimeni nu mai încearcă s-o reconsidere. Este una dintre cele mai mari nenorociri care i s-au întâmplat umanității. În realitate, materia este forma exterioară a spiritului, iar spiritul este forma interioară a materiei. Ele nu sunt separate. Exteriorul și interiorul sunt în mod inevitabil împreună. Prin urmare, o viziune corectă, completă a vieții va fi una sintetică, și anume o sincronicitate între materie și conștiință.

Materialismul are propria-i frumusețe, propriul sens; la fel și spiritualismul. Dar nu faceți două „isme” din ele. Viața este un întreg – spirit și materie în același timp. De fapt, e incorect să folosim cuvântul „și” între spirit și materie. Ar fi mai bine să facem un singur cuvânt din cele două: „spirit-materie”. Ele există în tine doar împreună și sunt în perfectă armonie. Corpul tău, mintea ta, sufletul tău – toate există într-o deplină unicitate și într-un deplin acord. Sunt ritmul tău subtil. Sunt părți ale aceluiași dans.

Corpul nu este ceva opus sufletului – este templul sufletului. Dar oamenii așa-zis „religioși” nu încetează să condamne materialismul. Astfel, creează în tine sentimentul vinovăției. Începi să simți că orice-ai face e greșit. În acel moment, ești prins în capcană, devii captiv într-o dichotomie: dacă alegi să-i urmezi pe așa-zișii guru, lama etc. vei fi într-o stare de confuzie, într-un conflict permanent cu trupul tău, pentru că va trebui să eviți ceva ce nu poate fi evitat. Dacă-ți urmezi trupul, te vei simți vinovat; dacă nu-ți urmezi trupul, te vei simți nenatural. Ceva în tine îți va lipsi dacă nu-ți asculți trupul.

Dacă nu-ți hrănești corpul, dacă nu-i respecți nevoile, dacă nu-l iubești, atunci ceva în tine va persista ca o rană – respinsă, condamnată, și totuși parte din tine. Nu poți s-o înlături, nu poți să scapi de ea. Va rămâne mereu acolo. Și va fi greu de suportat, pentru că prezența ei în tine te va face să te învinovățești permanent. Iar mai devreme sau mai târziu, trupul se va răzbuna, materia se va răzbuna.

Ai creat o dușmănie, un conflict, o luptă inutilă cu tine însuți, o tensiune fără sfârșit. De aceea oamenii așa-zis religioși trăiesc într-o imensă tensiune, neliniște și suferință morală. În ce constă suferința lor? În „asta se cuvine” și „asta nu se cuvine”. Ce-i mai grav, e că acești oameni nebuni i-au influențat și continuă să-i influențează pe mulți alții, la rândul lor. Predicarea acestor „legi morale”, a acestor interdicții, are o lungă tradiție.

Încetează să mai fii ipocrit. Devii respingător. Iar dacă ai ales să nu fii ipocrit, încetează să te mai învinovățești. Starea de vinovăție e o stare de boală. Vezi? Astea sunt singurele opțiuni pe care ți le oferă religiile: prefăcătoria sau sentimentul vinovăției. Oamenii isteți și vicleni vor deveni prefăcuți; oamenii simpli și inocenți vor deveni vinovați. Iar prefăcuții îi vor domina pe cei cu suflet simplu. Ipocriții vor deveni preoți, îndrumători morali.

Nu vă lăsați păcăliți! Aceștia una spun și alta fac. Poartă măști, se ascund în spatele acestor măști. Sunt șireți și duc o viață dublă. Ei pur și simplu vă prostesc. N-au nicio jenă să facă asta. Singura lor frământare e să nu fie prinși. Atunci ar fi în mare dificultate. Așa că totul se reduce la cât de abili pot ei să fie. Cu cât sunt mai precauți, cu atât mai în siguranță sunt. Dar, vedeți voi, cu toate aceste măsuri de precauție, mulți dintre ei sfârșesc prin a fi prinși, mai devreme sau mai târziu.

Poți să prostești câțiva oameni un timp, dar nu-i poți prosti pe toți la nesfârșit. Cum ai putea? La un moment dat, cineva va afla adevărul. Cineva își va da seama de dualitatea ta, de faptul că le impui celorlalți oameni cu totul alte standarde decât cele pe care ți le impui ție însuți. Vor vedea că ființa ta are două uși: ușa din față, fațada prin care îi primești pe inocenți și-i faci să se simtă vinovați, și ușa din spate, prin care primești cu totul alt fel de oameni.

Așadar, singura teamă pe care o au liderii religioși de orice fel este aceea de a nu fi descoperiți. Și până la urmă, pentru cei mai mulți, inevitabilul se produce. Din păcate, inconștiența umanității este atât de mare, încât mergem iar și iar la acești oameni și le ascultăm inepțiile.

A venit timpul să scapi de ideea că materia este separată de spirit. Ele nu sunt separate niciunde. Și mai ales nu sunt separate în tine. Corpul și sufletul tău funcționează împreună, într-o perfectă sincronicitate. Chiar poți simți asta. Atunci când corpul tău e bolnav, și sufletul tău e trist. Iar dacă în adâncul ființei tale ești fericit, și corpul tău sare-n sus de bucurie, dansează…

Nu vreau să vă gândiți la voi ca la un corp dual. Nu vreau să vă împărțiți în două, vreau să vă considerați un întreg perfect. Vreau să fiți total naturali, acceptând și aprobând tot ce vine de la natura voastră. Eu vă învăț să priviți viața dintr-o perspectivă materialist-spiritualistă. Nimeni n-a mai făcut asta până acum, de aceea sunt atât de condamnat. Accept asta fără tulburare, e firesc… La exterior, Estul a rămas urât, sărac, înfometat, la limita supraviețuirii. În interior, deține câteva secrete, dar în exterior s-a sinucis, întocmai precum Vestul s-a sinucis în interior. Vestul deține tehnologie, știință, bani… dar ceva în interior îi lipsește. Nu există pace, bucurie, fericire, meditație, dumnezeire. A venit timpul să înțelegem că până acum, umanitatea a trăit divizată. E nevoie de o altă ființă umană pe pământ, una care să accepte și științificul și misticul, care este și pentru materie și pentru spirit. Numai atunci vom fi capabili să formăm o umanitate bogată în ambele privințe. Și dacă e posibil să fim bogați în ambele privințe, de ce-am alege sărăcia, fie ea exterioară sau interioară? Eu vă îndemn să alegeți bogăția: bogăția trupului, bogăția sufletului și bogăția lumii acesteia. Toate sunt posibile în același timp. Eu însumi trăiesc acum ceea ce vă spun. Și nu văd niciun conflict aici. Am fost și sărac, am trăit într-o sărăcie lucie. Am fost și bogat. Și credeți-mă, bogăția e mult mai bună decât sărăcia. Eu sunt un om cu puține nevoi. Nu vreau multe lucruri, dar vreau ce e mai bun din ceea ce am cu adevărat nevoie. Feriți-vă de toți acești preoți, pastori, lama, rabini, ayatollahi… Nenorocirile pe care le-au adus ei umanității de-a lungul timpului sunt incalculabile. Ei sunt cei care au creat în voi fie viclenie, fie vină. Ambele aceste stări sunt bolnăvicioase. Un om nu trebuie să fie nici viclean, nici rușinat. De fapt, cele două stări merg împreună: oamenii care vă induc sentimentul vinovăției trebuie să fie vicleni, altfel n-ar reuși să vă convingă. Iar odată ce au creat vina în voi, ați devenit vulnerabili și puteți fi exploatați. De aceea o și fac. Fiți simpli, fiți naturali, fiți spontani! Urmați-vă lumina interioară! Nu vă mai gândiți la „asta se cuvine”, „asta nu se cuvine”. Trăiți fără frică. În momentul în care v-ați eliberat de vină sau de viclenie, ați deschis ușa prin care divinul va intra în voi. Existența însăși vă urează bun venit. Pentru mine, aceasta este adevărata religiozitate. Osho

Ce este Sistemul de Control Matrix?

Vedem o parte din aceasta în zonele guvernării, armatei, medicinei, finanțelor, mass mediei, educației academice și religioase. Aceste instituții construiesc sistemul nostru de credințe și modul nostru de viață. Arhitecții lor ascunși pot fi societăți secrete, linii de sânge ale elitelor, sindicate corporatiste, bancherii internaționali, consilii de experți guvernamentali și rețele militare sub acoperire. Unii numesc guvernul din umbră illuminati sau Noua Ordine Mondială. Această mașinărie social-politică este ceea ce mulți consideră a fi Matrix-ul. Dar în această realitate, aceste lucruri compun doar aspectele exterioare ale Matricei, partea cea mai ușor de văzut, de studiat și credibilă. Acestea sunt doar crengile, în timp ce rădăcinile se întind adânc în zona ocultă extraterestră și în ținuturile hiperdimensionale. Pentru a transcende Matricea, noi trebuie să înțelegem părțile sistemului de control ce își au originea dincolo de nivelul politic al conspirației, acesta fiind doar modul prin care s-a abătut împotriva noastră un război spiritual imens. Aceste componente mai adânci includ în primul rând, creierul central al Sistemului de Control al Matricei cunoscut de antici ca fiind Demiurgul. 
Demiurgul
se spune că ar fi sufletul Universului. Este atot cuprinzătorul câmp energetic ce proiectează materia, energia, spațiul și timpul la nivel cuantic. Demiurgul este o inteligență artificială non fizică care, în forma ei originală și corectă, a modelat materialitatea conform voinței divine. Doar că de atunci a evadat din cadrul divin și a devenit un parazit peste colțul ei de Creație, care este universul în care ne găsim noi acum. Demiurgul a configurat acest univers într-o mașinărie deterministă și rece, o construcție care perpetuează iluzia timpului linear care ne chinuie și pe mai departe fără considerație față de conștiința locuitorilor lui și pe care îi forțează să trăiască după legea junglei.

Aceste condiții sufocante spiritual sunt ceea ce permit Sistemului de Control al Matricei să existe. Acestea conduc către un mod de viață care favorizează servirea propriului interes în dauna altora. Ceea ce se presupunea a fi o matcă hrănitoare, o matrice a creșterii pentru evoluția conștiinței prin experiența fizică, a căpătat în schimb spectrul unei închisori spirituale.

Cea de a doua componentă a Matricei include toate ființele non-fizice care se asemănau cu Demiurgul. Într-un ținut al resurselor limitate vor exista aceea care și-au dezvoltat competiția, prădătorismul și supraviețuirea la o înaltă clasă. Astfel de ființe sunt moarte spiritual și separate de divin. (în mintea lor) Ei privesc la cei vii, cum suntem noi, ca la o sursă de energie și distracție.

Cei mai puternici, pe care gnosticii îi numesc Arhoni, pot fi priviți ca fiind agenții-slugă ai Demiurgului Corupt. Aici pe pământ ei sunt în fruntea unei rețele de entități negative care ne cresc în ferme pentru energia sufletului nostru. Această rețea include demoni, forme gând parazite generate de suferința umană și de perversitate dar și fantome care lucrează în serviciul demonilor. Ei toți sunt prădătorii non-fizici ce rătăcesc în jurul nostru și instigă suferința umană cu fiecare oportunitate, în special pentru a se hrăni cu energia eliberată de suflet. Ei sunt cei care se hrănesc cu energie, manipulatori de minți și torționari care ne joacă pe degete de nu ne vedem dacă nu suntem atenți. Ei pot creea sincronicități care să ducă în eroare, să creeze accidente și boli ciudate, să introducă gânduri străine și emoții în noi în timpul stărilor joase de conștiință și pot induce simptome schizoide în cei vulnerabili.

Cea de a treia componentă este constituită din colectivele de extratereștrii care au manipulat omenirea în toate modurile imaginabile încă de la apariția speciei noastre. Ne-au modificat genetica, istoria, credințele și doresc controlul total al destinului nostru planetar. Diferiți de demoni, extratereștrii sunt ființe fizice sau cvazi-fizice care posedă inteligență superioară, abilități psihice și tehnologie. În anumite limite, tehnologia lor le permite să modifice materia, energia, spațiul și timpul prin folosirea energiilor demiurgice. De aceea extratereștrii sunt arhitecții Sistemului de Control al Matricei.

Cea de a patra componentă este propria noastră biologie care este în mare un produs al ingineriei genetice extraterestre de-a lungul eonilor. Corpurile noastre au fost concepute astfel încât percepția noastră să fie limitată doar la cinci simțuri fizice așa că instinctele noastre sunt în mod special acelea ale corpului și egoului. Nu e nici-o șmecherie să percepi lumea fizică însă totul se schimbă când reușești să te conectezi cu lumea spirituală. Implicit, șansele sunt deja măsluite în favoarea Sistemului de Control al Matricei. Noi percepem doar atât cât să ne holbăm în jurul fermei de „vite” dar nu prea mult ca să nu găsim o portiță de scăpare.

Cea de a cincea componentă este constituită din oameni goi sau programați prin intermediul cărora, extratereștrii, demonii și formele gând pot acționa. Oamenii care nu au controlul conștient asupra lor înșiși sunt deschiși controlului altcuiva, momentan sau permanent. Aproape oricine este posibil să fie influențat momentan când nu este atent. Asta incluzând prietenii, familia, vecinii, colegii de serviciu, politicieni, scriitori sau celebrități. Aceia care sunt complet goliți sau profund programați, sunt agenți permanenți ai Matricei. Ei funcționează ca aplaudaci angajați de sistemul de control sau ca portavoci ambulante ale agendei extraterestre. Sau ei acționează ca și caractere din fundal ce susțin status-quo-ul. Împreună, aceste componente crează un cadru al controlului ce există peste tot în jurul nostru și în interiorul nostru tot timpul.

Ce este Matricea?

Este totalitatea forțelor și mecanismelor ce au ca scop să ne țină adormiți spiritual. De ce continuă să se repete istoria? De ce nu poate omenirea să acționeze unită pentru a pune capăt sclaviei fizice, financiare și spirituale? Poate că asta se întâmplă deoarece fiecare soluție încercată nu a reușit să se ocupe de acele slăbiciuni umane fundamentale. Până când aceste aspecte critice nu vor fi depășite, schimbarea va rămâne superficială, deoarece vechile probleme vor continua să apară.


Prima slăbiciune
este aceea că percepția noastră e limitată doar la cele cinci simțuri. Deoarece noi nu suntem capabili să vedem dincolo de universul material, suntem amăgiți să ne comportăm conform acestei viziuni, să ne comportăm ca animalele sau mașinile, deși în esența noastră suntem spirite. De asemenea suntem orbiți și nu putem vedea dușmanii noștrii oculți și structurile de control nefizice și energiile pe care ele le angajează.

Ca și un aisberg, majoritatea Sistemului de Control al Matricei este ascuns privirii. Din acest motiv, oamenii sunt ca niște marionete mânuite de sfori invizibile. Mai devreme sau mai târziu, umanitatea trebuie să își dezvolte puteri de clarviziune. Printr-un antrenament esoteric adecvat, va deveni posibil să realizăm vindecări miraculoase, vedere la distanță, auto-protecție psihică, perceperea și înlăturarea paraziților eterici, precogniția, telekinezia, influențarea probabilităților, telepatia și detectarea rapidă a agenților sabotori.

Imaginați-vă cât de mult ar nivela asta câmpul de joacă. Dacă am putea vedea dincolo de carne ar fi finalul jocului pentru acei psihopați conduși de forțe extraterestre și demonice. Dar momentan, instituțiile principale nici măcar nu cred în percepțiile extrasenzoriale, ca să nu mai spunem de încercarea de a le dezvolta. Nu le auzi niciodată ca fiind menționate de mișcările sociale sau politice de asemenea, ceea ce ne arată cât de mult a fost controlată de Sistemul de Control.

Cea de a doua slăbiciune derivă din faptul că știința este stabilită cu fermitate în tărâmul materiei fizice, energiei fizice, spațiului 3D și timpului liniar. Acest fapt blochează revoluțiile tehnologice necesare care ar determina depășirea lipsurilor și distrugerea mediului. Tehnologia noastră primitivă face ca Pământul să fie lipsit de apărare fizică în fața forțelor extraterestre, dându-le astfel acestora un mare avantaj strategic. Așa că noi trebuie să ne îndreptăm către un tip de știință mai evoluat care se folosește de energii și principii încă neexplorate de tradiționaliști.

Exemplele includ fizica scalara si tehnologia demiurgică, care implică energia punctului zero, undele electromagnetice longitudinale, potențiale gauge al liberei forțe și energia eterică pentru a atinge aparentul imposibil. Asta ar permite energia liberă, antigravitația, invizibilitatea și călătoria în timp. Fără o astfel de tehnologie, rasa umană va continua să fie preocupată de supraviețuirea fizică, competiția pentru resurse pe cale de dispariție și dependența de acei puțini care controlează aceste resurse.

Cea de a treia slăbiciune este egoul, parazitul mental care ne menține ancorați emoțional în Matrice. Acesta este o instalație străină grefat peste suflet prin imprimare genetică și condiționare socială. Egoul funcționează ca o personalitate muritoare purtată de spirit pentru a opera cu ușurință în cadrul Matricei, deși există riscul să te pierzi în el. Când spiritul, miezul ființei noastre, se identifică prea mult cu Egoul își însușește slăbiciunile acestuia și uită propriile scopuri. Călărețul devine atunci calul și poate fi cu ușurință condus de stăpânitori.

Așadar, atâta timp cât Egoul ne conduce deciziile, ne vom comporta mereu în moduri care reîntăresc Matricea. Noi trebuie să ne depășim tirania Egoului și să stabilim o conexiune personală cu Spiritul, cu sinele mai înalt. Acest lucru poate fi făcut prin întelegerea a ceea ce provine din Ego, ce provine din Sinele mai înalt și prin disciplină și introspecție, întotdeauna urmând Sinele mai înalt. Printr-o identificare consistentă cu aspectele înalte, se mărește influența asupra celor joase. Astfel devine mult mai ferm ancorat în interiorul nostru, până ce se va aprinde ca o stea în plină manifestare.

Noi putem accelera acest proces prin cultivarea intuiției, viselor cu semnificație, sincronicităților și profundei contemplări. Putem să amplificăm claritatea conexiunii prin manifestarea unor sentimente nobile cum ar fi compasiunea, frumusețea, înțelegerea, iubirea și empatia. Fără o conexiune cu Spiritul, noi rămânem rătăcitori fără busole și lămpi fără foc, pierduți în întuneric așa cum sunt mulți actualmente.

Cea de a patra slăbiciune este ignoranța, prostia și naivitatea care ne opresc să luăm decizii informate. Înșelarea are succes doar atunci când este invitată de lipsa noastră de atenție. Problema omenirii nu o reprezintă atât de mult forțele care încearcă să o controleze, ci năpasta ignoranței publice care susține și regenerează aceste forțe. În consecință, noi trebuie să ne amplificăm conștientizarea printr-o combinare de studiu, observare, experiență, contemplare și mai mult decât toate, revelație.

Asta necesită o profundă iubire de adevăr și învățare. Trebuie să ne antrenăm intelectul fără compromis și să devenim foarte familiari cu argumentele slabe din punct de vedere logic și de strategiile de război spiritual folosite împotriva noastră. Intelectul nu este ceva ce trebuie aruncat pentru a favoriza inima, ci mai degrabă ele ar trebui să fie dezvoltate în paralel și aduse la perfecțiune. Cu cât suntem mai informați cu atât luăm decizii mai înțelepte. Și cu cât sunt mai înțelepte deciziile noastre, cu atât mai bun va fi viitorul nostru.

Și cea de a cincea slăbiciune a umanității este credința de nezdruncinat în realitatea consensuală. Realitatea consensuală este modul în care societatea în ansamblu, percepe lumea, modul în care funcționează ceea ce orice individ trebuie să facă pentru a supraviețui în ea, ce este permis și ce este imposibil. Este harta desenată de Matrice pentru a ne cartografia drumul prin viață. Suntem învățați să presupunem că regulile și limitările celor mulți ni se aplică și nouă fără excepție. Noi trebuie să ne descătușăm din realitatea consensuală.

Acest lucru se va întâmpla doar când vom începe să trăim după principiile unei realități divine secrete care există în jurul și în interiorul nostru. Sub influența cărei jurisdicții te afli depinde de locul unde te poziționezi pe scala alunecoasă dintre Ego și Sinele divin mai înalt. Depinde de locul unde îți plasezi presupunerile tale de bază, punctul centrului tău emoțional sau punctul de domiciliu al minții tale. Intrând sub jurisdicția celui mai înalt, depășim autoritatea celui de jos.

Ceea ce majoritatea crede că este prostesc, riscant sau imposibil, atunci devine ceva normal. Anomaliile și miracolele devin noua realitate. Singurul mod prin care poți să bați un joc măsluit este să joci după un set diferit de reguli. Aceste vulnerabilități de necontestat, toate provin din aceeași problemă fundamentală, aceea că spiritul este copleșit de întunericul universului material. Transcendența pe care o căutam nu se referă la evadare și evitare ci este legată de autoritatea înaltului asupra josului.

Adevăratele soluții își au rădăcinile în zona de „deasupra” în timp ce slăbiciunile apar „dedesubt”. Noi nu putem să înfrângem „dedesubtul” folosind doar instrumente și metode ale „dedesubtului”.Încercând să faci asta nu faci decât să înlocuiești un Sistem de Control cu altul. De aceea toate revoluțiile umane, experimentele sociale și încercările utopice au eșuat, deoarece ele au ignorat problemele fundamentale pe care eu le-am subliniat. Aceste slăbiciuni se întăresc una pe alta. Când trei sunt depășite celelalte două vor aduce înfrângerea într-un final. Toate trebuiesc depășite odată dacă umanitatea își dorește să își asigure permanent libertatea.

Dacă rasa umană ca și întreg, nu poate să o facă, poate că restul dintre noi vom putea. O vom face prin puterea spiritului asupra minții și a minții asupra materiei. După cum afirmă toate tradițiile spirituale, existența înseamnă mai mult decât universul material. Noi suntem mai mult decât animale sau mașini. Adevărul este că fiecare dintre noi avem o esență de conștiință care este imortală și își are originea în afara Matricei. Acest centru, numit spirit, este originea liberului nostru arbitru și al conștienței de sine. Este inima sufletului nostru, axul ființei noastre. Este singura parte din noi care este permanentă și reală la modul absolut.Spiritul este sursa înțelepciunii și lucidității noastre, frumuseții noastre interioare și armoniei, dreptății și iertării, bunătății și căldurii, compasiunii și înțelegerii, integrității și nobleței. Aceste idealuri nu sunt niște invenții umane întâmplătoare, ci calități intrinseci ale spiritului. Oricând exprimăm aceste idealuri, noi radiem o influența divină în lume. Spiritul vine dintr-un ținut metafizic mustind de vitalitate, ale cărui legi sunt perfecte, absolute și juste.Acest ținut divin a fost numit Împărăția Cerurilor, Eternitatea sau Adevărata Realitate. Există dincolo de Spațiu-Timp, dincolo chiar și de regiunile eterice și astrale de unde își au originea influențele oculte ale Sistemului de Control. Problema este că noi suntem aici, dar nu de aici. Noi suntem intruși în Matrice. Spiritul este o substanță străină matricei și anticorpii ei încearcă să o neutralizeze. Deoarece spiritul reprezintă tot ceea ce Matricea nu este. Este singurul lucru pe care Matricea nu îl poate controla și înțelege complet. Orice altceva, de la egouri, la intelectul nostru, la corpurile noastre astrale, eterice și fizice, până la civilizația umană însăși se află în stăpânirea acestuia. Ca ființe duale, ne aflăm așadar prinși între două jurisdicții: cea lumească și cea divină. Fiecare are propriile legi și principii, fiecare are propriile sisteme de valori și fiecare are propriile puteri conducătoare. Una este moarte spirituală, iar cealaltă viață spirituală. Viața noastră se desfășoară la intersecția dintre aceste două ținuturi. Când te uiți în jurul tău sau când te uiți în interiorul tău, la conținutul minții și emoțiilor tale, ești martorul unei suprapuneri ale acestor dinamici incompatibile. În exterior, intersectarea constă în influența determinată de Matrice și de Ținutul Divin asupra mediului astral, eteric și fizic. Evenimentele din viața ta sunt un mixaj al acestor influențe. Chiar și împrejurimile tale fizice conțin ambele stratului, deoarece există și frumusețe și urâțenie, haos și armonie, entropie și creștere oriunde te uiți. Ambele există simultan în fața ochilor tăi. Iar cinicii sunt aceia care văd doar jumătate din imagine.

Printr-o schimbare de perspectivă, poți aduce unul din straturi mai clar în vizor. Făcând asta, acel strat este de asemenea, mai bine manifestat în plan fizic, prin fenomenul minții deasupra materiei. Deoarece mintea afectează materia la nivel cuantic, o schimbare interioară de conștiență va genera o schimbare fizică exterioară. Cu alte cuvinte, lumile interioare și cele exterioare sunt în principiu corelate. Probabilitatea evenimentelor vieții personale se schimbă în răspuns la profundele schimbări din peisajul tău mental și emoțional. Cu cât trăiești mai mult din spiritul tău în loc de programarea Matricei, cu atât mai mult circumstanțele tale exterioare vin de sub jurisdicția Tărâmului Divin. Spiritul afectează realitatea într-un mod sincronistic, trecând în acest fel, peste legile deterministe ale Matricei. Viața se întoarce la propriu pe dos în jur și începe să se îndrepte într-o nouă direcție, iar miracolele devin normale. Acesta este modul în care Împărația Cerurilor începe să se manifeste pe Pământ, cu câte o persoană pe rând. Asta se realizează prin propria eliberare din ghiarele înșelăciunilor programate ale Matricei și prin recuperarea materialității în numele divinității. În interior, intersecția dintre înalt și jos se exprimă ca Spirit și Ego, care se luptă pentru peisajul tău mental și emoțional. Egoul este o personalitate artificială creată atunci când intelectul este programat cu toate regulile, fricile și dorințele Matricei. Toată lumea are un ego. Se comportă ca un avatar prin care Spiritul poate interacționa în mod convenabil cu restul lumii Matricei. Senzația de sine de zi cu zi vine de la Spirit care strălucește prin masca Egoului. Dar ca un actor care se pierde pe sine în rolul său, Spiritul se poate pierde în Ego. Și acela este momentul când lucrurile o iau razna. În acel caz, Matricea influențează eliminarea vocii Spiritului. Acesta este de fapt normalul pentru majoritatea oamenilor. Ei își trăiesc viața din instinctele lor evolutive, imbolduri hormonale, dorințe egotice și nesiguranțe. Spiritul este prea palid în interiorul lor pentru a fi auzit sau este complet absent. Doar când spiritul crește suficient de puternic poate trece peste Ego și să-l transmută. Poți face asta exercitând consistent Spiritul tău, în loc să-ți hrănești Egoul, astfel aflând cum să distingi între ele. Trebuie să fii atent, sincer și umil pentru a conștientiza atunci când acționezi din motivații egoiste sau dezonorabile. Aceia care prețuiesc egoul mai mult decât adevărul sunt servitorii Matricei. Pentru a face orice progres, cineva trebuie să-și sacrifice Egoul în mod conștient pe altarul adevărului.Scopul antrenamentului esoteric nu este totuși de a elimina egoul în totalitate, deoarece asta te-ar face ineficient ca și ființa umană, ci să-l aducă sub controlul Spiritului, reprogramându-l cu un nou set de priorități. Apoi în loc de a fi un gardian de pușcărie care ține Spiritul închis în interior, egoul purificat devine mai degrabă un cavaler ducând comenzile Spiritului în lume. Ceea ce Matricea folosește în mod normal ca să subjuge Spiritul, devine atunci mijlocul prin care Spiritul dezvăluie Matricea. Această inversare a fluxului este ceea ce urmărim: Spiritul peste minte și mintea peste materie. Pentru a fi ceea ce Matricea nu este, trebuie să facem ceea ce adepții Matricei nu fac. Prea mulți oameni au o gândire confuză și personalități conturate doar pe așteptările sociale, figuri autoritare failibile, impulsuri biologice și cele cinci simțuri. Așa că noi trebuie să ne ascuțim mințile și să ne purificăm personalitățile și să le plasăm pe acestea în serviciul intuiției spirituale și idealurilor nobile. Doar printr-un sistem de ghidare superior care transcende logica și percepția fizică putem spera vreodată să evadăm din cuștile conformismului. Mintea și inima, rațiunea și intuiția, intelectul și spiritul, trebuie să lucreze împreună, deoarece fiecare singure nu sunt suficiente. Aceasta este prima și cea mai importantă cheie să transcendem Sistemul de Control al Matricei. ( sursa: http://montalk.net/, What is the Matrix Control System? )

PIRAMIDA CONȘTIINȚEI UMANE sau drumul spre ILUMINARE – Dr. David R. Hawkins

Dr. David R. Hawkins a elaborat o hartă a nivelurilor de conștiință umană, denumită și „Scala Conștiinței” sau „Piramida Conștiinței”, folosind kinesiologia aplicată pentru a măsura nivelul vibrațional al ființelor umane. Cercetarea, care a constituit și teza sa de doctorat a devenit astfel cunoscută în întreaga lume. Cartea care însumează toate aceste date se numește: „Power vs. Force: The Anatomy of Consciousness” (Veritas Publishing, 1995).

Fiecare nivel de conștiință coincide cu anumite comportamente și percepții umane despre viață și Divinitate. Numerele acestei scale reprezintă corelări logaritmice (adică frecvențe vibraționale măsurabile pe o scală care crește până la puterea a 10-a) ale nivelelor de conștiință umană și corespondentul acesteia în realitate.

Dr. Hawkins spune că există două mari bariere spirituale la nivelul 200 și 500. 200 – este nivelul curajului. Acest nivel reprezintă o schimbare radicală, profundă – o trecere de la un comportament distructiv, care rănește, către o viață integră.

  • În acest moment, 78% din populația lumii se află sub acest nivel semnificativ. Capacitatea distructivă a acestei largi majorități face ca întreaga umanitate să fie ținută la un nivel foarte scăzut al conștiinței, cei 22% dintre oamenii care trăiesc conștient neputând să facă o diferență.

Totuși, trebuie să reținem un aspect important pe care Dr. Hawkins îl scoate în evidență în cartea sa. Fiindcă această scală a conștiinței este logaritmică, o persoană care a ajuns la nivelul 600, contrabalansează negativitatea a 10 milioane de oameni care se află sub 200!

Nivelului cheie 200, îi corespunde o energie vibrațională de 40 mhz. Trebuie să învățăm să ne ferim de vibrații scăzute, mai mici de 40 mhz, care contribuie la o stare generală de rău și nefericire.

Următoarea mare barieră sa află la nivelul 500 – Nivelul Iubirii. Iubirea, în acest context reprezintă o modalitate de a exista. Potrivit Dr. Hawkins, motivul pentru care acest nivel este atât de greu de atins este acela că egoul nostru își are rădăcinile în corpul nostru fizic și nu în cel spiritual, care se manifestă atunci când ajungem la nivelul 500 și peste.

Doar 4% din populația lumii a atins acest procent. Acest nivel denotă o trecere către domeniul spiritualității, o lume nonlineară și lipsită de forme.

Geniile care au trăit pe pământ cum ar fi Aristotel, Hipatia, Newton, Freud, Marie Curie sau Einsteinse plasau cam pe la nivelul 499.

Nivelul de conștiință al unei persoane rămâne mai degrabă neschimbat pe parcursul vieții. Emoțiile vin si pleacă, precum starea vremii, dar nivelul de conștiință al unui individ este guvernat de câmpuri de energie specifice ce nu se schimbă în general, decât dacă intervine o auto – conștientizare din partea individului respectiv. O persoană se poate schimba în mod radical și poate să treacă către niveluri ale conștiinței superioare, dacă își dorește acest lucru.

PIRAMIDA CONȘTIINȚEI

Cum sunt descrise nivelurile de conștiință:

ILUMINAREA: 700 – 1000

Acesta este cel mai înalt nivel al conștiinței umane. Au ajuns aici personaje care au marcat fără echivoc istoria umanității: Iisus, Buddha, Krishna, etc.

PIRAMIDA CONȘTIINȚEI UMANE sau drumul spre ILUMINARE 3

PACEA 600 – 700

Pacea este obținută într-o viață în care ne abandonăm complet Creatorului sau mai bine-zis existenței. Este locul pe care Hawkins îl numește iluminare. Aici, liniștea și nemișcarea minții este atinsă, permițând revelații constante. Doar 1 din zece milioane de oameni reușește să ajungă la acest nivel.

FERICIREA: 540-600

Acesta este nivelul atins de sfinți și persoanele avansate la nivel spiritual. Pentru ei, dragostea devine necondiționată și astfel, acest sentiment este urmat de mulțumire și fericire constantă. Nicio tragedie sau eveniment nu poate să destabilizeze o persoană care traiește la acest nivel de conștiință. Ei par să inspire și să îi infuzeze pe toți cei din jurul lor. Viața lor este în completă armonie cu dorința divină și fructele acelei armonii sunt exprimate în fericirea cu care aceste persoane trăiesc pe Pământ.

Nivelul Înțelegerii: 400 – 500

Nivelul științei, al medicinei, al dorinței pentru cunoaștere. Setea de cunoaștere este mereu de nestăvilit pentru acești oameni. Sunt oameni care nu își irosesc timpul cu activități care nu le hrănesc această nevoie. Acești oameni au nevoie să analizeze și să vadă viața și experiențele lor din exterior. La acest nivel poate surveni și un eșec pentru că acești oameni nu reușesc să separe subiectivul de obiectiv și uneori par să rateze esența. În mod paradoxal, la acest nivel pot surveni blocaje care nu permit trecerea către un nivel mai înalt de conștiință.

IERTAREA: 350-400

Dacă curajul reprezintă conștientizarea faptului că tu însuți ești sursa experiențelor vieții tale, aici este nivelul unde conștientizezi că tu devii creatorul acestor experiențe. Este momentul când reușești să îți trezești potențialul prin acțiune. Este momentul când îți pui idealuri și te auto-depășești, trecând de limitări ce le aveai în trecut. Este momentul când conștientizezi că poți prelua controlul asupra vieții tale. Cei care trăiesc la acest nivel de vibrație duc la bun sfârșit orice lucru început și nu au frică de eșec.

Optimismul: 310-350

Acești oameni din jurul tău care sunt mereu optimiști – este de fapt nivelul lor de conștiință. Ei văd viața ca pe o mare imensă de posibilități. Nu se complac în situații și nu se plâng. Se străduiesc să dea tot ce e mai bun și au o voință de fier.

Neutralitatea/ ÎNCREDEREA: 250-310

Este nivelul flexibilității. Să fii neutru înseamnă să nu fii atașat de rezultatele întâmplărilor. La acest nivel, individul este mulțumit cu viața sa și cu situația sa și pare să nu aibă destulă motivație pentru auto-îmbunătățire și evoluție. Individul realizează posibilitățile dar nu face sacrificiile necesare pentru a ajunge la un nivel mai înalt.

CURAJUL: 200-250

Este nivelul împuternicirii. Este nivelul unde individul nu mai ia energie vitală de la cei din jurul său. Curajul îți arată că nu ai nevoie de condiții externe pentru a-ți desfășura viața în mod optim. La acest nivel, individul își dă seama că el singur este responsabil pentru eșecul său succesul său, pentru propria evoluție și pentru tot ceea ce i se întâmplă. Este ceea ce ne face umani: conștientizarea faptului că putem alege ce fel de răspuns dăm în fața unui stimul venit din exterior.

MÂNDRIA: 175-200

Potrivit Dr. Hawkins, majoritatea oamenilor trăiesc sub acest nivel. Este nivelul către care aspiră majoritatea oamenilor. Sunt oameni care ajung să se simtă bine numai dacă au atins faima. Cu toate acestea, este un sentiment fals-pozitiv, pentru că această stare de bine depinde de condiții externe. De asemenea este sursa rasismului, naționalismului, fanatismului religios, etc.

FURIA: 150-175

Dorințele neîmplinite duc către furie și frustrări. Aceste sentimente ne fac uneori să vrem să depașim acest nivel, alte ori, indivizii rămân aici perioade îndelungate din viața lor.

DORINȚA: 125-150

Dorința este unul dintre factorii motivanți la nivelul întregii societăți. Chiar dacă dorința poate provoca schimbarea, efectul revers este acela că înrobește apetitul indivizilor.

Frica: 100-125

Oamenii care trăiesc sub regimuri dictatoriale sau cei care sunt implicați în relații abuzive se află la acest nivel. Aici se manifestă paranoia, neîncrederea, impresia că toată lumea vrea să îți facă rău. Suspiciunea și defensivitatea.

Amărăciunea: 75-100

Mulți dintre noi am trecut prin astfel de etape ale vieții când ne-am simțit îngrozitor de nefericiți din cauza unor tragedii întâmplate în viață. Totuși, dacă această stare te domină, ca nivel al conștiinței tale, sfârșești prin a-ți trăi viața având constante sentimente de rgeret și remușcări. La acest nivel simți că toate oportunitățile te-au ocolit. Te simți o persoană ratată…

Apatia: 50-75

Este nivelul disperării, al lipsei de speranță; este nivelul care predomină printre oamenii fără adăpost sau cei care trăiesc în sărăcie. La acest nivel, persoana a abdicat la situația sa curentă și se simte incapabilă să facă ceva pentru sine sau pentru cei din jurul său.

Vina: 30-50

Nu prea departe de rușine se află nivelul vinei. Când cineva este blocat la acest nivel, sentimente de joasă stimă de sine și inabilitatea de a-i ierta pe ceilalți sunt comune.

Rușinea: Sub 30

La acest nivel, emoția predominantă este umilința. Aici se regăsesc cele mai multe gânduri de suicid. Foarte multe persoane victime ale abuzului sexual se află la acest nivel. (sursa:  garbo.ro)

IUDAISMUL

– perioada biblică sec. XIII î.Ch – SEC. IV d.Ch. ( Avraam, Moise, Regii. Primul Templu, Exilul din Babilon, Revenirea. Cel de-al doilea Templu, Cucerirea romană)

– Diaspora (Persecuţiile, Spania, Franţa şi Germania, Lituania, Rusia şi pogromurile, Expulzările)

– perioada contemporană, începând cu sec XIX (Emanciparea, Cazul Dreyfus, Shoah, Statul Israel)

Termenul de iudaism apare prima oară într-un text evreiesc în limba greacă, datând din sec. I î.Ch.

Evreu, în ebraică Yehudi, însemna iniţial cel ce se trage din tribul lui Iuda (Yehuda). După divizarea regatului lui Solomon, Israel la nord, Iuda la sud (772 î.Ch.), cuvântul evreu desemna locuitorul regatului Iuda, iudeul. Abia în cartea biblică Estera, acest cuvânt capătă conotaţia religioasă pe care o deţine prin etimologia sa, adică: cel care aduce slavă lui Dumnezeu cel unic.

Biblia evreiască, pe care creştinii o numesc Vechiul Testament, scrisă în ebraică – cu excepţia câtorva capitole sau versete care sunt în aramaică, limbă semitică asemănătoare cu ebraica – este cartea cu cele mai multe traduceri şi cei mai mulţi cititori din lume. 

Cuvântul Biblie este de origine iudeo – helenistică şi înseamnă Carte. Biblia este de fapt o bibliotecă. Elaborarea celor 24 de cărţi pe care le conţine a fost eşalonată aproximativ între sec. XIII-II î.Ch. Deşi scrisă de autori diferiţi în perioade de timp succesive, Biblia se prezintă ca semnul, transcrierea unui Autor, care se adresează oamenilor din toate timpurile.Structura tipărită a acestui ansamblu de cărţi este stabilită cu precizie de o denumire ebraica – TaNaKh, care indică împărţirea Scripturilor în: Torah (Torat Moshe: cele 5 cărţi ale lui Moise, Pentateuhul), Neviim (Prorocii) şi Ketuvim (Hagiografele).

Întâlnim în literatura de specialitate termenul Torah pentru a desemna întreaga Biblie. Termenul este folosit în acest sens şi în Noul Testament (Ioan, 10,34). Această desemnare arată că Tanakh în ansamblu trebuie considerat Cuvântul lui Dumnezeu ca adevăr revelat. Alături de Biblie, o altă scriere de bază este Talmudul ( Michna, Guemara).

Unii rabini au încercat să rezume prin enunţarea unui singur verset, a unei singure mitzava (poruncă), chintesenţa Torei: Rabbi Akiva – Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi (Leviticul, cap 19). (Rabinul, provine din ebraicul Rav şi înseamnă înțelept”). Avraam a fost primul care i-a învăţat pe oameni semnificaţia recunoştinţei pentru hrana acordată. Moise este cel care a instituit obligaţia de a se rosti binecuvântarea după masă: “După ce vei mânca şi te vei sătura, să binecuvântezi pe Domnul Dumnezeul tău” (Deuteronomul 8,10). Binecuvântarea este concepută şi pentru a primi cu recunoştinţă toate evenimentele fericite ale vieţii şi pentru a transforma în proslăvire îndoielile asupra nedreptăţii, suferinţei sau morţii.

Rugăciunea este individuală şi colectivă, specifică lui Israel, folosindu-se termenii de: Tehina (ruga), Tehila (proslăvire), Hodaah (mulţumire), Bakasha (cerere), Kaddish etc, fiind desemnată prin excelenţă de Tefila sau Amida (rugăciune făcută în picioare “Deschide Doamne, buzele mele, ca gura mea să vestească lauda ta”).

Sinagoga, Beit hak nesset, înseamnă casă de întrunire, şi aici evreii se întrunesc pentru a se ruga şi a studia (orice loc poate sluji acestui scop cu condiţia să fie orientat spre Ierusalim, să nu fie acoperit de altă construcţie şi să conţină un anumit număr de obiecte de cult, partea esenţială fiind Chivotul sfânt).

În Căminul evreiesc, viaţa va trebui sanctificată pentru împlinirea vrerii lui Dumnezeu, prin binecuvântări şi printr-o conduită morală conformă cu Torah, în fidelitatea faţă de soţi, în respectul datorat părinţilor şi în atenţia ce trebuie acordată copiilor, în primirea celor ne – evrei. Masa este locul privilegiat al binecuvântărilor casnice. Alimentele consumate trebuie să fie Kacher, adică bune de consumat: dintre mamifere, sunt permise rumegătoarele cu copita nedespicată; dintre animalele acvatice, cele care au solzi şi aripioare; Torah interzice consumarea sângelui, de unde şi interdicţia de a se consuma orice animal ucis prin vânătoare, este interzis amestecul cărnii cu lactatele…

Etapele vieţii: naşterea, circumcizia (Berith-Mila, legământ de circumcizie, se face în a 8-a zi de viaţă), majoratul religios (Bar-Mitzva, Bat-Mitzva), căsătoria (citirea şi semnarea Ketubei care este contractul de căsătorie), moartea (un deces se anunţă “Fie binecuvântat Judecătorul Adevărului”).

Am auzit cu toţii de Shabbat, care este punctul culminant al Lucrării Creaţiei, ziua binecuvântată şi sfinţită de Dumnezeu, zi în care răgazul creat de odihnă trebuie să fie ocupat cu rugăciuni, studiu, o atmosferă de sărbătoare.

Unitatea absolută a lui Dumnezeu este afirmaţia fundamentală a Bibliei şi a Iudaismului.

Unitatea cosmosului nu derivă numai din faptul că El este creatorul. Conform Bibliei şi tradiţiei, Avraam a fost cel care a recunoscut în Dumnezeu creatorul, observând universul. Pentru Avraam, pentru Biblie şi tradiţia evreiască, Dumnezeu nu este doar cauza primă care rămâne indiferentă faţă de creaţia sa, ci este Providenţa lumii. Afirmarea lui Dumnezeu Creator implică şi afirmarea veşniciei lui Dumnezeu.

Aşa cum Dumnezeu a existat înainte de a exista lumea, va exista şi când totul va înceta să existe” (imnul religios Adon Olam, Stăpânul Lumii).

Emotii, sentimente si pasiuni

a. Emoţiile primare (denumite şi afecte) sunt trăiri afective de mare intensitate, cu o durata relativ scurtă, însoţite de reacţii comportamentale ce tind să scape de sub controlul conştient. Frica, spaima, groaza, panica, furia, mânia, disperarea, accesele de râs sau plâns cu hohote, sunt tot atâtea exemple de afecte. Cu toţii am cunoscut într-un fel sau altul astfel de emoţii pe parcursul vieţii. Cine n-a fost măcar o dată furios? Cui nu i-a fost vreodată frică?

b. Trăiri afective produse de modificările organice ca urmare a unor disfuncţii sau chiar boli ale organelor interne.

c. Reacţii afective apărute în timpul activităţii de cunoaştere a realităţii, cum ar fi senzaţiile, percepţiile, etc. însoţesc şi colorează afectiv orice act cognitiv.

d. Dispoziţiile afective sunt stări afective generalizate, difuze, de intensitate medie şi durată variabilă. Dispoziţiile afective se constituie şi funcţionează asemenea unei “cutii de rezonanţă” a proceselor afective; cele pozitive intensifică coloratura (rezonanţa) pozitivă a celorlalte stări afective şi o pot atenua pe cea negativă. O persoană prost dispusă tinde să perceapă realitatea în culori întunecate, să ia decizii greşite şi să creeze situaţii conflictuale în familie sau în grupul în care îşi desfaşoară activitatea. Dispoziţiile prin care trecem sunt vesele sau triste, calme sau anxioase (încordate), individuale sau colective, dispoziţii de sărbătoare(Sărbătoarea Crăciunului,etc.). Prin menţinerea condiţiilor favorizante/defavoriznte şi repetarea lor în timp, dispoziţiile se pot stabiliza şi transforma în trăsături de personalitate.

e. Emoţiile complexe sunt trăiri afective mult mai variate şi nuanţate decât emoţiile primare. Spre deosebire de emoţiile primare, emoţiile complexe sunt mai puţin intense dar au durată mai mare. Exemple: bucuria, tristeţea, simpatia, antipatia, entuziasmul, etc.

f. Sentimentele. Sentimentele sunt trăiri afective complexe, durabile şi de intensitate relativ mare. Caracteristic pentru sentimente este faptul că ele continuă să se manifeste, pentru un timp, chiar şi în absenţa stimulilor care au stat la baza formării lor. Naşterea unui sentiment este un proces de durată, ce presupune anumite tatonări, confruntări şi ajustări calitative, în urma cărora sentimentul câştigă în stabilitate, profunzime şi eficienţă. Odată cristalizat, stabilizat, sentimentul devine atitudine afectivă. Există anumite asemănări între emoţii şi sentimente în privinţa trăirii subiective a acestora, ceea ce face ca anumite persoane să le confunde relativ uşor. În funcţie de valenţa pe care o au, sentimentele pot fi împărţite în sentimente pozitive (sentimentul dragostei, al prieteniei, etc.) şi sentimente negative (sentimentul de inferioritate, de culpabilitate, de ură, sentimentul de gelozie, ş.a.). De pildă, “gelozia ca sentiment negativ, neplăcut şi chinuitor, provocat de bănuiala ori de certitudinea infidelităţii persoanei căreia noi îi acordăm dragostea, fără să fim convinşi de reciprocitate”  pune stăpânire şi invadează câmpul conştiinţei, ducând la apariţia unor idei iraţionale şi provocarea de suferinţe sufleteşti. In funcţie de conţinutul lor, deosebim sentimente intelectuale, estetice, morale, economice, religioase, etc.

g. Pasiunile. Pasiunile sunt sentimente caracterizate printr-o intensitate foarte mare, puternic orientate spre un anumit domeniu al realităţii. După valoarea pe care o reprezintă pentru individ şi societate pasiunile se împart în pozitive şi negative. Între elevul căruia îi place informatica şi cel care este pasionat de universul calculatoarelor există o mare diferenţă. Elevul pasionat de acest domeniu este foarte bine informat în privinţa noutăţilor apărute (programe, aplicaţii,s.a.), cunoaşte detalii tehnice privind performanţele diferitelor sisteme de calcul, participă la Olimpiada de informatică, vizitează Târgurile de informatică (ex. CERF), realizează el însuşi diferite programe în limbaje evoluate de programare, ş.a.m.d. Anumite pasiuni, prin aspectul lor negativ, pot să aibă un efect distructiv asupra edificiului personalităţii. Este cazul dependenţei de alcool şi droguri. Sunt situaţii când o pasiune este atât de puternică, încât tinde să-l sustragă pe individ de la activitatea principală(ex. activitatea de învăţare). Putem avea mai multe sentimente, dar pasiuni foarte puţine, ce vor canaliza întreaga energie de care dispune persoana spre un anumit ideal.

Dinamica formelor afectivităţii
Între procesele emoţionale există relaţii funcţionale atât pe verticală (între niveluri diferite) cât şi pe orizontală (la acelaşi nivel). Astfel, distingem:

  1. Relaţii de ierarhizare a diferitelor forme ale afectivităţii (importanţa, relevanţa lor creşte pe măsură ce trecem de la un nivel inferior la altul superior)
  2. Relaţii de integrare a formelor inferioare în altele superioare
  3. Relaţii de interacţiune atât pe orizontală, cât şi pe verticală
  4. Relaţii de interacţiune dintre anumite componente ale piramidei proceselor afective şi diferitele “împrejurări de viaţă”

Procesele emoţionale de la baza piramidei(prin aspectul lor pozitiv sau negativ) pot să favorizeze, să faciliteze sau dimpotrivă, să frâneze formarea sentimentelor şi pasiunilor. Emoţiile constituie un fel de “materie primă”, din care se plămădesc mai târziu, cu o anumită probabilitate, sentimentele. În cadrul interacţiunii cu mediul, unele emoţii pot deveni trăiri afective superioare după o perioada de timp în care se produc efecte de orientare şi stabilizare. Sentimentul de “iubire” nu este expresia unei emoţii singulare, contextuale, şi nici efectul sumativ al unor emoţii asemănătoare, ci efectul interacţiunii dintre emoţii atât pe verticală, cât şi pe orizontală.

Componentele volitive şi intelectuale din structura emoţiilor superioare, procesele afective situate la vârful piramidei exercită acţiuni de control, organizare şi dirijare a celor situate la nivelurile inferioare. Prin control conştient, emoţiile inferioare sunt “umanizate”, modelate cultural după tipare comportamentale corespunzătoare epocii şi mediului social concret în care individul trăieşte. Aceste acţiuni se pot realiza atât în sens pozitiv, când un sentiment foarte puternic poate domina trăirile afective situate la bază ( dragostea pentru adevăr, o convingere puternica pot sa învingă frica de moarte), cât şi în sens negativ, atunci când anumite vicii pun stăpânire pe individ, înrobindu-l. Pasiunile şi sentimentele pozitive, înalt valorizate cultural, îl pot determina pe om să “sacrifice” în cunoştinţă de cauză bucuriile mărunte, trecătoare, pentru satisfacţii de ordin intelectual, moral, religios, etc. Cu cât ne deplasăm spre vârful piramidei, cu atât procesele afective respective (sentimente, pasiuni) au o pondere mai mare în organizarea comportamentului şi obţinerea unui randament crescut în activitate. In schimb, emoţiile aflate la baza piramidei, prin efectele pe care le induc, tind să dezorganizeze activitatea, producând efecte negative în planul performanţei. Spre deosebire de afecte şi emoţii, puternic condiţionate de mecanisme ereditare ce s-au consolidat de-a lungul timpului, sentimentele şi pasiunile au o evoluţie dependentă de specificul şi particularităţile mediului socio-cultural, controlul fiind preponderent de ordin psihic si social. La baza piramidei expresivitatea emoţională este, în general, mai bogată, mai puţin nuanţată şi mai greu de “mascat” decât la vârf. Dacă în cazul piramidei trebuinţelor un număr mic de persoane pot să atingă ultimul nivel, în situaţia afectivităţii, orice om poate să aibă sentimente şi pasiuni. Contează, însă, modul în care sunt valorizate din punct de vedere socio-cultural; contează contribuţia lor la succesul individual şi progresul societăţii în care trăieşte. Odată formate, anumite sentimente sunt capabile sa stimuleze comportamentul, jucând practic rolul de motiv pentru activitatea persoanei.

BUDISMUL

În cadrul acestor categorii pot fi regăsite numeroase ramuri, printre care Tendai, Vajrayana, Nichiren, Shingon, Țara Pură, Zen și Ryobu. Prin urmare, este important ca cei din afară care caută să înţeleagă budismul să nu presupună că ştiu toate detaliile unei anumite şcoli budiste, când tot ceea ce au studiat este budismul clasic, istoric. La originea budismului se află un om: Siddhartha Guatama, ( mai târziu denumit Buddha ), care, după 547 de existenţe anterioare, în care s-a dedicat practicării virtuţilor şi acumulării unor fapte meritorii, hotărăşte să se manifeste pentru ultima dată, mânat de compasiune faţă de făpturile aflate în suferinţă pe tărâmul Indiei. În jurul vârstei de 30 de ani, descoperă prin intermediul a patru întâlniri, mai întâi suferinţele care-i apasă pe oameni: bătrâneţea, boala, moartea, apoi o cale spre speranţa unei eliberări, prin imaginea senină a unui călugăr care trăieşte în sihăstrie. După mai mulţi ani de căutări diverse, optează pentru Calea de mijloc, care îl va face să înţeleagă lucrurile aşa cum sunt: iluzorii, trecătoare şi să descopere o metodă ce poate elibera definitiv fiinţa de patimi, de iluzii aducătoare de suferinţă. Aceasta este Deşteptarea, şi din acest moment, merită pe deplin titulatura de Buddha – Cel Deşteptat. Rezistând ispitei de a accede imediat la o eliberare personală egoistă, Buddha se hotărăşte să răspândească învăţătura sa. Ajuns la o vârstă avansată şi considerându-şi misiunea împlinită, el dispare pentru totdeauna, înălţându-se în Parinirvana ( nirvana desăvârşită ). Este firesc să se insiste asupra caracterului profund uman al budismului la originea sa. Cele patru adevăruri sfinte ca fundamente doctrinare sunt:  – primul adevăr este o constatare – universalitatea dukkhei ( suferinţei fizică sau morală ), schimbare, nepermanenţă, stare condiţionată – individul ca un cumul de energii sau forţe repartizate în 5 agregate: materia ( pământ, apă foc, aer ), senzaţiile, percepţiile, formaţiunile mentale şi conştiinţa

– al doilea adevăr atribuie suferinţei o cauză ( setea, dorinţa, ataşamentul )

– al treilea adevăr este speranţa unei eliberări ( afirmarea Nirvanei – mai presus de ceea ce este omenesc )

– al patrulea adevăr este calea care conduce la eliberare, Nobila Cărare Octuplă ( gândirea sau voinţa dreaptă şi înţelegerea dreaptă – orice act este precedat de un proces mintal şi că, pentru budism, numai actul deliberat aduce roade ).

Buddha este un mântuitor în sensul că arată calea, dar fiecare e liber s-o urmeze, sau nu.

Când a fost întrebat cum a început lumea, cine a creat Universul, Buddha se spune că a păstrat tăcerea, pentru că în budism nu există început şi sfârşit…

Cu toate că în mare parte este o religie estică, budismul devine din ce în ce mai popular şi mai influent în lumea vestică. Budiştii cred că ţelul cel mai înalt al vieţii este să dobândească iluminarea, după cum o percep ei.

În budism întâlnim termeni ca: sutra ( fir, text considerat a relata predicile lui Buddha istoric, prin glasul celor mai apropiaţi discipoli ), karma ( act ce are repercusiuni asupra devenirii unui individ ).

Budismul insistă asupra faptului că actul este intenţionat şi încearcă să evite confuzia dintre act în sine şi consecinţa lui, mandala ( diagramă centrată şi orientată, caracteristică budismului tantric, care o foloseşte ca suport al meditaţiei ), samsara ( rătăcire, ciclu de naşteri şi morţi ) , dharma ( lege, învăţătură ) etc.

“… se poate spune că este foarte posibil ca învăţăturile esenţiale să prindă rădăcini în cultura occidentală şi că într-o bună zi va exista un budism occidental” ( Dalai-Lama – titulatură de origine mongolă, atribuită începând cu sec. XVI, conducătorului spiritual al ramurii Gelugpa a budismului tibetan ).

CREŞTINISMUL

De ce este nevoie să înţelegem religiile, astăzi? Cum ne poziţionăm faţă de ele?  Pentru că există confuzii, necunoaştere, sau dezinformare, vă aducem câteva noţiuni despre marile religii, astfel încât să vă puteţi face o imagine de ansamblu asupra acestui subiect, şi să aprofundaţi ulterior, în funcţie de interese.

CREŞTINISMUL

Este religia întemeiată pe învăţătura, persoana şi viaţa lui Iisus Christos. Această religie s-a născut în secolul I, în imperiul roman, conform unor istorici latini. Mai multe scrieri elaborate pe vremea primelor generaţii de creştini constituie o referire obligatorie: cele patru Evanghelii de la Matei, Marcu, Luca, Ioan, constituind o mărturie despre viaţa, vorbele şi faptele, moartea şi învierea lui Cristos. Scrierile Noului Testament (recunoscut de creştini drept Sfânta Scriptură, împreună cu Vechiul Testament pe care-l au în comun cu evreii) sunt:  Evangheliile, Faptele apostolilor, Epistolele lui Pavel, Epistola către evrei, Epistola lui Iacob, Epistolele lui Petru, Epistolele lui Ioan, Epistola lui Iuda, Apocalipsa. Creştinii cred într-un singur Dumnezeu, viu şi adevărat, care în unitatea naturii divine, este constituit din trei entităţi: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, care nu se deosebesc decât prin relaţiile lor, în comunitatea unei iubiri esenţiale. Credinţa în Cristos, adevărat Dumnezeu şi adevărat om, este caracteristică pentru creştinism. Credinţa creştină afirmă că din păcat, din moarte şi din rău, Iisus Cristos îl mântuieşte pe om. Deoarece Cristos trece prin încercarea morţii, din care Dumnezeu îl slobozeşte prin puterea Sfântului Duh, acesta are viaţă veşnică. Câteva nume ale lui Cristos: Mântuitorul (Ioan 4,42), Fiul Celui Preaînalt (Luca 1,32), Fiul lui David (Matei 21,9), Fiul Omului (Marcu 14,62), Fiul lui Dumnezeu (Ioan 20,31), Domnul (Filipeni 2,11), Cuvântul făcut trup (Ioan 1,14), Mijlocitorul (I Timotei 2,5), Alfa şi Omega (Apocalipsa1,8). Însărcinaţi să continue opera lui Cristos, cei doisprezece apostoli anunţă Evanghelia şi adună Biserica (adunarea ucenicilor lui Cristos), treptat întemeiază comunităţi creştine, instaurându-se o ierarhie a preoţilor: episcopul (urmaşul apostolilor), preoţii, diaconii. Semnul crucii este propriu creştinilor, este gestul cu care îşi încep şi termină rugăciunea, amintind concret tainele fundamentale ale credinţei creştine: taina lui Dumnezeu, care este Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, în numele cărora este dat botezul dătător de viaţă ca fiu al lui Dumnezeu. Chiar dacă Iisus s-a rugat pentru unitatea ucenicilor săi, cum de există acum Biserica Ortodoxă şi Biserica Catolică (protestante, anglicane etc) ?  Biserica este catolică pentru că ocroteşte adevărul total, universal valabil, pe care l-a primit de la Cristos şi este trimisă în lumea întreagă ca să-l ofere tuturor oamenilor, şi este ortodoxă pentru că îi redă Domnului său slava ce i se cuvine şi este devotată spiritului de dreptate al credinţei pe care o mărturiseşte.  Consecinţa neplăcută a schismei din 1054 este faptul că fiecare dintre aceste două calităţi, totuşi nedisociabile, este însuşit printr-o împlinire istorică a creştinismului: în apusul latin, biserica se va numi Catolică, iar în răsăritul grec, Ortodoxă. Cele două biserici păstrează însă şi o moştenire comună: scriptura, tradiţia apostolică, doctrina Părinţilor, cele şapte concilii ecumenice din primul mileniu, succesiunea apostolică ale episcopilor şi cele şapte sacramente, cultul Fecioarei Maria, Maicii Domnului şi al Sfinţilor, anunţarea Evangheliei şi elanul misionar.

Credinţa într-o existenţă de dimensiuni supranaturale dă de gândit, e adevărat, dă de gândit chiar dincolo de lumea aceasta, dar numai după ce am primit şi am acceptat mesajul religios. Ea se situează întotdeauna între polul mistic în care se cufundă individul şi ritul în care se regăseşte comunitatea. O atitudine antifilosofică dacă vreţi, dar care dă dovadă de oarecare înţelepciune.

Hinduismul

Hinduismul este una dintre marile religii ale lumii atât datorită numărului adepților săi ( peste 700 de milioane ) cât și dinamismului său și capacității sale de adaptare. Este una dintre cele mai vechi religii, vestigii ale sale fiind găsite în India cu peste 2000 de ani î.Ch.

Spre deosebire de budism, hinduismul nu are un întemeietor uman, hindușii spunând că el a existat și va exista întotdeauna. Ca etimologie, limba hindi ( vorbită în nordul Indiei ) folosește cuvântul ”hindu” pentru a-l numi pe locuitorul Indiei ( continentului indian ) care respectă preceptele Scripturilor Indiene adică Sanatana Dharma, Ordinea eternă și naturală a lucrurilor. Hinduismul păstrează ca bază un politeism – mai multe divinități guvernează universul împărțindu-și zonele de influență. De exemplu Agni, zeul focului, activ oriunde detectăm prezența căldurii, a focului. Este zeul căminului familial, invocat și venerat la fiecare ceremonie importantă a familiei : naștere, inițiere, căsătorie. Mai târziu hindușii au conștientizat existența unui Zeu suprem, pe care l-au numit Prajapati ( ”Stăpînul ființelor vii” ) sau Brahma, ”Cuvânt sacru” personificat. Shiva ”Binevoitorul” sau Vishnu ”Atotpătrunzătorul” – zei identificați cu Absolutul pe parcursul ”revizuirii” politeismului de bază… Filonul religios se întrepătrunde intim cu socialul determinându-se reciproc. Societatea este ierarhizată în caste – familii sau grupuri de familii care au ceva în comun, ceva apărat de ele cu încrâncenare, practicând endogamia ( căsătoria în interiorul grupului ) și refuzând să se compromită prin alianțe în exterior. În India există mii și mii de „jati” sau grupe de familii, dar dincolo de această multitudine funcționează o ierarhie formată din patru mari clase sociale – ”varna” sau culori. Prima clasă – cea a brahmanilor, castă ”însărcinată” cu toate aspectele cunoașterii ( brahman – deținător al cuvântului sacru ). Erau clerici care organizau viața religioasă, sărbătorile, alcătuiau tratate de medicină, arhitectură, astronomie, muzică, astrologie etc. Castele de brahmani se mențin și azi convertite în profesori, ziariști, scriitori, oameni politici… A doua clasă – cea a războinicilor ( kshatriya ) care se ocupau cu menținerea ordinii în țară : radjahii ( regii ), maharadjahii, căpeteniile armate. A treia clasă – cea a negustorilor, crescătorilor de vite, agricultorilor ( vaishyas ) – cei meniți să facă să rodească bunurile acestei lumi .

Aceste trei clase sunt socotite ”nobile” , prezența lor în temple fiind acceptată.

A patra clasă – cea a servitorilor ( shudras ) îi grupează pe cei care slujesc ereditar primele trei clase.În vechile texte vedice brahmanii ies din gura lui Brahma, războinicii din pieptul său, vaishyas din brațele sale iar slujitorii din picioare. Casta brahmanică este cel mai bine structurată spiritual și social fiind un exemplu pentru celelale fiind cea care impregnează cu spiritul său hinduismul în ansamblu în asemenea măsură încât termenul de ”brahmanism” este echivalent cu ”hinduism”.

Etapele vieții unui brahman sunt introduse de rituri ( samskara ) importante moral și social și care permit fiecăruia să afle ce este și ce are de făcut.

Ritul căsătoriei – sacralizează intrarea în viața de stăpân al casei. Ritul inițierii – cel mai important pentru băieți – băiatul devine membru cu drepturi depline al societății. Riturile nașterii, când tatăl alege numele copilului, un rit cu apă curgândă dătător de viață lungă… Riturile funerare desfășurate în locuri specifice de incinerare, lângă râuri sau fluvii.

A fi hindus nu este o chestiune de convingere sau de credință ci o chestiune de apartenență. Hinduismul este o religie trăită și practicată la niveluri de profunzime foarte diferite, fiecare găsindu-și nivelul dorit. De unde această diversitate ? Simplu : toate sunt atitudini naturale legate de o interpretare imediată a religiei. Nu se justifică o autoritate religioasă care să amintească dogma… Întrucât întreaga religie se poate practica acasă, cu excepția ceremoniilor de înmormântare, nu există obligații legate de frecventarea templelor decât în cazul unor motive speciale : devoțiunea față de un anumit zeu, jurăminte sau tradiții de familie.

Divinitățile cele mai venerate sunt Shiva, zeul creator si distrugător și Vishnu, zeul ocrotitor si conservator. Cea mai cunoscută reprezentare a lui Shiva este dansând, dansul creator și distructiv în același timp. Shiva ocupă timpul…

Vishnu este înfățișat lungit, dormind pe un șarpe. Când visează creația capătă formă. Vishnu ocupă spațiul… I se atribuie numeroase descendențe ( ”avatara” ) cele mai cunoscute fiind Rama și Krishna – personaje istorice zeificate ( un rege cu o conduită exemplară în nenorocirile suferite și un războinic viteaz și înțelept ).

Hinduismul este o religie deschisă : nu are nimic de ascuns, totul se poate cunoaște. Este un imens laborator în care s-a testat tot ce a părut demn de experimentat. Unele experințe au creat școli în prezent deseori adaptate mentalității occidentale și private de obiectivele religioase și eliberatoare. Pe de altă parte hinduismul poate retrezi în Occident preocuparea față de spiritualitate și să favorizeze un gen de reflecție care să provoace redescoperirea spiritualităților deja practicate aici. Încheiem aici seria prezentărilor marilor religii amintind pentru cei dornici să-și lărgescă perspectiva cunoșterii spiritual-religioase de Credința Baha’i sau Biserica Scientologică…

… Unele persoane doresc să-și schimbe religia. Este un fenomen deosebit de periculos. Aceste persoane trebuie să mediteze profund și îndelungat, căci nu este firesc să-și reteze rădăcinile. Dacă gestul este făcut prea rapid, el trădează amărăciune și decepție față de vechea religie. Și atunci, persoana capătă o atitudine critică față de religia sa originară. Este un lucru foarte grav, deoarece se distruge însuși spiritul religiei, adică toleranța, înțelepciunea, dragostea… 

( Al cincisprezecelea Dalai-Lama, noiembrie 1993 )

INCEPE SĂ COMUNICI CU TINE ÎNSUŢI

Cel mai simplu nivel de comunicare, cel mai la îndemâna oricui, este atunci când nu este implicat altcineva cu care “să comunici”. Îndeobşte, se consideră că este folosită comunicarea pentru a se transmite informaţii – experienţe, impresii, ştiri etc. – prin care acela care le primeşte ajunge să cunoască un nou aspect al realităţii. Sintetizând, comunicarea apare ca un instrument de cunoaştere.Putem să învăţăm, deci, din ceea ce aflăm prin orice formă de comunicare, din orice lucru pe care îl percepem prin simţuri şi prin orice alte posibilităţi de receptare a informaţiei, de care dispunem. Educaţia societăţii actuale ne-a orientat foarte mult spre exterior, spre a percepe informaţii din lumea înconjurătoare, de la lucrurile din jur şi de la semenii noştri. Prin prisma acestei educaţii, ceea ce este în jurul nostru pare să aibă cea mai mare pondere în cunoaşterea pe care o dobândim în viaţă, şi de aceea mulţi oameni, după o anumită vârstă, pot ajunge să aibă senzaţia unei mari neîmpliniri a vieţii lor, a unui mare gol în cunoaşterea lor: chiar dacă au ajuns să studieze mult şi să trăiască multe experienţe care le-au dat o masivă cunoaştere despre lumea din jurul lor, ei pot descoperi că nu se cunosc deloc pe sine.

Pe poarta Oracolului de la Delphi scria, din antichitate, “Cunoaşte-te pe tine însuţi!”, şi aceasta era şi este una dintre cheile înţelepciunii. Acea acaparare a atenţiei noastre de către lumea exterioară a ajuns să ne facă, în epoca de azi, să uităm că propria noastră fiinţă reprezintă un obiect de studiu mereu la îndemână, mereu aproape. Oare cum de s-a putut produce această uitare progresivă a faptului că suntem, noi înşine, prima fereastră deschisă către cunoaşterea oricărei realităţi? Se pare că ne-am lăsat păcăliţi de jocul exteriorului, al lucrurilor aparente, schimbătoare, al iluziei – acea Maya a orientalilor – şi uitându-ne prea mult la ele, am uitat de noi înşine. Astfel, în urma educaţiei primite şi prin imitarea stilului de viaţă al celor dinaintea noastră, am ajuns să învăţăm mai mult din surse exterioare, din ceea ce se spune, se întâmplă, se vede şi se aude în jurul nostru. Ştim o mulţime de lucruri despre natură, despre politică, despre economie, despre artă – tot ce s-a spus – şi cu toate acestea abia dacă ştim cine suntem şi ce avem de făcut ca să fim fericiţi… Să însemne asta cunoaştere, să însemne asta civilizaţie?

Este timpul să ne întoarcem spre noi înşine, să ne cunoaştem pe noi înşine. Psihologia, o ştiinţă care s-a dezvoltat cu adevărat abia de vreun secol, încearcă să facă paşi în direcţia cunoaşterii psihicului uman, a vieţii interioare a fiinţei umane, dar atâta vreme cât psihologii nu se cunosc nici ei pe ei înşişi, cum ar putea să cunoască altceva decât manifestările exterioare ale omului? Fiecare poate şi trebuie să devină propriul său psiholog, să se cunoască pe sine şi să astfel să poată limpezi fereastra prin care priveşte lumea, ca să vadă cât mai clar. Iar pentru asta, este suficient să fii atent la ceea ce îţi transmiţi tu însuţi, la ceea ce îţi comunică permanent propriul tău suflet, prin comportamentul, obişnuinţele şi reacţiile tale de fiecare clipă.

Priveşte-te în oglindă. Sau poţi să te vezi întâmplător într-o oglindă, şi să te observi făcând anumite gesturi de rutină. Ce îţi spune despre tine ceea ce vezi? Dar nu te privi cu ochii altuia, gândindu-te la cum le-ar place colegilor noua ta coafură, sau la ce vor zice ceilalţi despre cum dansezi. Priveşte-te cu ochii tăi, îţi place cum arată omul din oglindă? Are o figură plină de viaţă, de bucurie, de lumină, sau are o figură tristă, îngrijorată, întunecată? Sau: îţi place cum se mişcă? Este atent, sigur, calm, relaxat în gesturi, sau este repezit, imprudent, temător? Eşti mulţumit cu ceea ce vezi la tine? Dacă da, atunci e bine. Dacă nu, atunci este timpul să te întrebi unde ai greşit, şi ce poţi face ca să poţi să-ţi spui, atunci când te priveşti în oglindă: “Minunat!”

Când vorbeşti, ascultă-te ce spui. Nu vorbeşti doar pentru ceilalţi, ci vorbeşti în primul rând pentru tine, cu tine însuţi. Ceilalţi s-ar putea să nu te audă, dar tu în mod cert te auzi când spui ceva, întotdeauna. Nu vorbi în van, deschide-ţi urechea spre propriile tale cuvinte: sunt ele chiar ceea ce vrea inima ta să afirme? Sau sunt doar repetări ale unor cuvinte auzite de la alţii, pe care le pasezi mecanic mai departe? Sunt cuvintele tale aducătoare de bucurie, de pace, de echilibru, de rezolvări la situaţiile curente? Sau exprimă doar supărarea, neputinţa, slăbiciunea, răutatea, adică nu ajută nimănui sau chiar rănesc? Eşti mulţumit cu ceea ce te auzi vorbind? Dacă da, este bine. Dacă nu, atunci este timpul să te întrebi ce vrei să le spui celorlalţi, de fapt, ce adevăr vrea inima ta să exprime prin cuvintele tale, şi cum să faci ca să exprimi mereu acel adevăr, cât mai limpede, astfel încât să ajungi ca, ori de câte ori vorbeşti, să te bucuri şi tu însuţi, şi toţi cei care te aud, de puterea cuvântului tău, rostit din inimă.

Observă-te cum reacţionezi. Când ţi se întâmplă ceva, indiferent că e un lucru mărunt, cotidian, sau ceva neaşteptat, poate chiar şocant, poţi observa cum te comporţi în situaţia respectivă. Unii oameni au reacţii mecanice, automatisme imprimate prin exersări frenetice, astfel încât ajung să reacţioneze mereu la fel, fără să mai gândească, fără să mai ştie de ce reacţionează aşa. Eşti cumva unul dintre ei? Te observi reacţionând impulsiv sau instinctiv, din obişnuinţă sau la întâmplare? Poţi să-ţi explici de ce te comporţi într-un anumit fel la un moment dat? Sau te mulţumeşti să-ţi spui că aşa eşti tu şi n-ai cum să te schimbi? Îţi ajută cu adevărat comportamentul tău actual? Îţi dă mai multă linişte, rezolvă situaţiile respective? Eşti mulţumit cu ceea ce observi în stilul tău de a aborda situaţiile curente? Dacă da, atunci e bine. Dacă nu, înseamnă că trebuie să iei măsuri cu tine însuţi, să cauţi să înţelegi ce anume te face să te comporţi într-un fel care nu-ţi place nici ţie, şi să adopţi atitudini noi, care să te ajute să te exprimi şi în comportamentul cotidian aşa cum simţi că eşti tu cu adevărat. După cum se vede, ai multe de învăţat din ceea ce îţi comunică propria ta fiinţă, şi n-am amintit aici decât acele aspecte pe care le poate sesiza oricine din jur, doar tu însuţi se pare că le observi cel mai rar… Dar în tine însuţi există o adevărată comoară a cunoaşterii, merită să o pui în valoare. Efortul este minim, nu necesită investiţii, dar câştigul este enorm, căci din această autocunoaştere vei ajunge să-i cunoşti mult mai bine şi pe ceilalţi, şi tot ce este în jurul tău. Vei descoperi că există multe moduri de a te prezenta în faţa lumii, de a vorbi, de a te mişca, de a fi tu însuţi. Nu trebuie să fii altcineva, nu trebuie să arăţi ca toată lumea, nu trebuie să vorbeşti numai ce-i place lumii să audă şi nici să te porţi “cum dă bine” în ochii altora, ci descoperă, prin această autocunoaştere, cine eşti tu cu adevărat şi cum te poţi exprima în modul cel mai sincer, cel mai autentic, cel mai liber, în aşa fel încât să poţi trăi permanent o viaţă plină de bucurie, de împlinire, de pace şi iubire!

Inteligenta emotionala

Învăţarea emoţională vizează un set unic de competenţe:
Cunoaşterea propriei persoane
1. Identificarea emoţiilor: identificarea şi denumirea propriilor emoţii şi sentimente;
2. Responsabilitatea personală: recunoaşterea şi înţelegerea obligaţiei de a se angaja în comportamente care sunt în concordanţă cu etica, siguranţa şi legea;
3. Recunoaşterea punctelor tari: identificarea şi cultivarea puterilor proprii şi a calităţilor pozitive;
Grija faţă de alţii
1. Preluarea perspectivei celorlalţi: identificarea şi înţelegerea gândurilor şi sentimentelor celorlalţi;
2. Aprecierea diversităţii: înţelegerea faptului că diferenţele individuale şi ale grupului se completează reciproc şi fac lumea mai interesantă;
3. Respectarea altora: Credinţa că ceilalţi merită să fie trataţi cu bunătate şi compasiune şi sentimentul că există o motivaţie pentru binele comun;
Luarea deciziilor cu responsabilitate
1. Managementul emoţiilor: monitorizarea şi reglarea sentimentelor şi emoţiilor în aşa fel încât să ne ajute să ne descurcăm în diferite situaţii;
2. Analizarea situaţiilor: perceperea cu acurateţe a situaţiilor în care trebuie luate decizii şi evaluarea factorilor care pot influenţa răspunsul unui individ;
3. Stabilirea scopurilor: stabilirea scopurilor şi munca în direcţia atingerii acestora – scopuri pro-sociale pe termen scurt şi lung;
4. Rezolvarea problemelor: generarea, implementarea şi evaluarea soluţiilor adecvate la probleme;
Eficienţa socială
1. Comunicare: Folosirea abilităţilor verbale şi non-verbale pentru a se exprima şi promovarea unor schimburi pozitive şi eficiente cu alţii;
2. Construirea relaţiilor: stabilirea şi menţinerea unor relaţii sănătoase, care aduc satisfacţii, cu alţi oameni şi cu alte grupuri;
3. Negociere: obţinerea unor soluţii convenabile pentru toate părţile implicate ţinând cont de nevoile tuturor celor implicaţi;
4. Refuzul: exprimarea eficientă a deciziilor de a nu se angaja în comportamente nedorite, care afectează siguranţa oamenilor, comportamente lipsite de etică sau care contravin legii;
5. Căutarea ajutorului: identificarea nevoii de a apela la surse corespunzătoare de ajutor şi suport; (după Right Training şi Consultanţă – “De ce inteligenţa emoţională şi socială?”)
Societatea modernă începe să promoveze o nouă paradigmă, aceea de echilibru între minte şi suflet, între IQ şi EQ.
Valori vechi şi noi respectă dimensiunile repertoriului emoţional: fiecare emoţie are un rol unic.
Emoţiile sunt centrul aptitudinilor necesare pentru viaţă, resurse energetice importante care ne ajută să înfruntăm situaţiile dificile ce ne marchează existenţa. Emoţiile ne fac mai bogaţi, mai “altfel”. Cunoscându-le, respectându-le, educându-le şi conferindu-le “inteligenţă” vom putea croi cu generozitate şi largheţe abordarea perspectivei umane.
Howard Gardner propune (1983 ,”Frames of Mind”) ideea că nu există un singur tip de inteligenţă, ci un spectru larg de inteligenţe. Potivit opiniei lui Gardner, demersul paideutic trebuie să ajute la dezvoltarea copilului, orientându-l spre acel domeniu în care să-şi croiască drum spre a excela, întărindu-i încrederea în forţele proprii, în reuşita personală.
Profesori şi părinţi deopotrivă au sarcina – chiar obligaţia – să identifice şi să valorifice inteligenţele multiple ale copiilor, inteligenţe care pot fi utilizate în diferite proporţii şi combinări. Importanţa cunoaşterii fiecărui tip de inteligenţă sau grupare de inteligenţe marcată de un tip dominant este susţinută de faptul că acestea determină un stil specific de învăţare. Se poate vorbi despre o corelare structurală a inteligenţei dominante cu modul de a gândi, nevoile şi preferinţele elevilor.
Efortul de a recunoaşte capacităţile care arată tipul de inteligenţă dominant, preocuparea ca actul paideutic să ofere ocazii suficiente pentru manifestarea acelei inteligenţe, deschiderea profesorului spre identificarea unor oportunităţi suplimentare pentru dezvoltarea inteligenţei, jalonează scenariile instruirii diferenţiate. Un principiu cheie al clasei diferenţiate este tocmai ajustarea conţinutului, procesului şi produsului în raport cu disponibilitatea şi interesul de învăţare al elevului.
Este important să formăm copiii la nivelul inteligenţelor personale încă din şcoală, având grijă să acordăm atenţia cuvenită rolului emoţiilor. Ne putem face copiii feiciţi ajutându-i şi învăţându-i să-şi gestioneze emoţiile.
În unităţile şcolare, după cum şi în grupurile de prieteni, copiii inteligenţi emoţionali sunt în măsură să asigure o atmosferă propice învăţării, o atmosferă confortabilă şi sigură, dat fiind empatia, comunicarea eficientă, perseverenţa, controlul pulsiunilor, calitatea relaţiilor cu ceilalţi.
Importanţa lumii interne, a lumii emoţiilor şi sentimentelor trebuie simţită de către copil. Emoţiile şi sentimentele există. Inteligenţa emoţională înseamnă să folosească aceste resurse în mod inteligent pentru a avea o viaţă împlinită.
Dezvoltarea competenţelor emoţionale la copii se poate înscrie cu naturaleţe între obiectivele vizate în predarea disciplinelor şcolare sau se pot organiza activităţi speciale. Curriculum-ul preuniversitar oferă o soluţie prin aria “Consiliere şi orientare”, al cărei conţinut poate fi îmbogăţit de către cadrul didactic în funcţie de orientarea sa ori de interesele grupului pe care-l îndrumă.
Indiferent de cadrul de desfăşurare (şcolar / familial, disciplinar / interdisciplinar) aceste activităţi pot urmări:
• Rezolvarea creativă a conflictelor
Sunt familii care întreţin situaţii conflictuale, fără a oferi un mediu educogen sănătos. Copilul care provine din astfel de familii poate ajunge într-o fază de saturaţie, la explozii emoţionale, care vor deteriora relaţiile cu colegii. Cunoaşterea familiei, a copilului, permite profesorului o intervenţie eficientă. Şcoala şi familia, care au răspunderea pentru evoluţia viitoare a copilului, trebuie să aibă în vedere amprenta “amintirilor emoţionale”, puterea lor de a influenţa în bine sau în rău.
Subliniem încă o dată oportunitatea oferită orelor de consiliere curriculară de a preveni situaţiile de criză personală, educaţională, socială ale elevilor, cu atât mai mult cu cât ele se pot desfăşura şi cu părinţii sau pentru părinţi.
Învăţaţi să-şi controleze impulsurile, să-şi explice sentimentele, copiii vor reacţiona la mesajele pozitive adoptate de măsurile disciplinare altele decât cele coercitive.
• Arta de a gusta succesul sau insuccesul
Ştim că “reuşita poate fi o şcoală”, una care ne învaţă pe toţi să avem încredere în forţele proprii.În faţa obstacolelor, copiii (şi nu numai) trebuie obişnuiţi “să-şi activeze” trăsături emoţionale ca entuziasmul şi perseverenţa. De multe ori emoţiile copleşesc puterea de concentrare. Dacă emoţiile negative puternice abat atenţia şi o orientează în altă parte, emoţiile pozitive conturează motivaţia pozitivă însoţită de entuziasm şi încredere. Principala victimă a emoţiilor negative este creativitatea şi acest aspect nu poate lăsa indiferenţi nici pe profesori, nici pe părinţi.
Disconfortul emoţional atrage după sine, de nenumărate ori, nereuşita şcolară.
Eşecul a devenit o problemă banală, dar nu este deloc simplă.Copilul trebuie luat în considerare în totalitate. Obişnuim să catalogăm copiii cu rezultate slabe drept leneşi, deficienţi mintal, în funcţie de IQ, fără a lua în calcul că este, poate, un copil senzorial care nu e prea bine adaptat la viaţă.
• Investiţia în rezervorul afectiv al copilului
Copilăria este un mit al reînnoirii, iar părintele îşi retrăieşte alături de cel căruia i-a dat viaţă, întreaga existenţă. Educaţia copilului nu lasă loc pentru greşeli: părinţi sau alţi factori educaţionali sunt chemaţi să înţeleagă copilul ca pe o personalitate complexă şi nu doar ca pe o înşiruire de comportamente. Cheia educaţiei eficiente este exprimarea consecventă a iubirii faţă de copil, căci nevoia esenţială a acestuia este nevoia de a se simţi iubit. Educaţia prin iubire este o educaţie proactivă, care anticipează nevoile copilului şi încearcă să le satisfacă. Dacă i se îndeplinesc nevoile emoţionale şi de iubire, copilul este capabil să se adapteze la situaţii stresante şi tensionate, îşi construieşte o imagine de sine pozitivă, este mai uşor de disciplinat şi are comportamente constructive. În caz contrar, copilul nu îşi foloseşte întregul potenţial la şcoală sau, mai târziu, în relaţiile sociale ca adult, fiind lipsit de siguranţa emoţională; trăieşte o stare de confuzie şi un sentiment de inferioritate, se lasă pradă unor motivaţii subconştiente negative şi se izolează de părinţi. Putem spune că în raport cu satisfacerea nevoilor emoţionale, copilul este fericit sau nu!

Omul și câinele

Un om și câinele lui mergeau de-a lungul unui drum. Omul admira împrejurimile, când deodată își dădu seama că nu mai este pe pământ, ci în lumea celor drepți. Își aduse aminte cum a murit și că prietenul său necuvântător murise de câțiva ani. Se miră și merse mai departe, gândindu-se unde duce drumul pe care mergea. După puțin timp, ajunseră la o stâncă albă și înaltă ce se întindea pe o parte a drumului. Părea că este făcută dintr-o marmură foarte fină. La capătul unui deal, stânca era împărțită în două de un arc care strălucea în lumina apusului. Când ajunse în fața arcului, văzu o poartă imensă, iar strada pe care mergea văzu că este făcută din aur. Omul se îndreptă spre poartă și în timp ce se apropia văzu un om care stătea la un birou în fața intrării.
Când ajunse destul de aproape îi strigă omului „Scuzați-mă, unde mă aflu?”
„Acesta este Raiul, domnule” răspunse omul de la birou.
„Wow! Îmi puteți da și mie niște apă, vă rog?”
„Bineînțeles. Intrați vă rog, și o să vă aducă cineva apă imediat.”
Omul de la poartă gesticulă și poarta se deschise.
„Prietenul meu poate să intre și el?” întrebă călătorul și arătă spre câinele său.
„Îmi pare rău dle, nu aveți voie cu animale.”

Călătorul se gândi o clipă și apoi se întoarse și își continuă drumul pe care mergea împreună cu câinele său. După o bună bucată de vreme și după ce străbătu o distanță considerabilă, ajunse la un drum noroios care ducea spre o fermă, poarta fermei arătând ca și cum nu ar fi fost niciodată închisă. Nu erau garduri și când se apropie văzu înăuntru un om sprijinit de un copac, citind o carte.
„Scuzați-mă, aveți puțină apă?” întrebă călătorul.
„Da sigur, este o pompă chiar aici, intrați vă rog.”
„Dar prietenul meu, poate intra?”
„Cred că este un castron lângă pompă.”
Călătorul intră împreună cu câinele său și găsi o pompă veche de mână cu un castron lângă ea. O umplu, bău până se sătură și apoi o dădu câinelui său. După aceea, călătorul se îndreptă către omul care citea în continuare o carte lângă copac și îl intrebă „Cum se numește acest loc?”
„Acesta este Raiul”, răspunse omul.
„Hmm, este destul de ciudat, omul de mai înainte mi-a spus de asemenea că acela este Raiul.”
„Ahh, locul acela cu poartă de sidef și drumul pavat cu aur? Acela este Iadul.”
„Și nu vă deranjează că se folosesc de numele dvs?”
„Nuu, ne bucurăm că ei departajează oamenii, cei buni de cei care și-ar lăsa cel mai bun prieten în urma.”

Folosindu-ți gândurile poți schimba iluzia realității

Albert Einstein credea cu tărie că “realitatea este doar o iluzie, chiar dacă este una atât de persistentă“. Pare dificil să ne imaginăm că lumea în care trăim este doar o imagine creată doar cu ajutorul minții noastre. Chiar mai surprinzător este faptul că această realitate inexistentă se poate modifica doar prin puterea gândului. Pornind de la legile clasice ale fizicii cuantice, oamenii de știință au realizat că ceea ce numim noi realitate nu este nimic altceva decât o simplă iluzie. Această iluzie este generată prin impulsurile pe care creierul le oferă în fiecare secundă a vieții și se poate modifica ori de câte ori dorim doar prin puterea gândului. Undele de lumină acționează precum niște particule, iar aceste particule constituie materia care învăluie întreg Universul. S-a descoperit recent că materia poate circula în Univers pe distanțe imense într-un timp extrem de scurt folosind așa numitele tuneluri cuantice. În acest fel, materia părăsește spațiul într-un anumit moment, printr-un anumit loc și în același moment îl perforează într-un alt loc, aflat și la milioane de ani lumină. Această proprietate este una stranie pentru că astfel Universul se transformă într-un tot unitar care este constituit doar dintr-o serie de probabilități.Tot Einstein spunea că legile matematice se referă la realitate, dar în măsura în care realitatea nu este sigură, atunci nici aceste legi nu par atât de sigure. De asemenea, Niels Bohr susținea cu tărie că tot ceea ce numim noi realitate este alcătuit dintr-o sumedenie de lucruri care nu pot fi considerate atât de reale.Perceperea creierului este una stranie. Așa cum o iluzie optică clasică îl poate păcăli, așa si Universul îi oferă diverse perspective asupra realității. Odată ce mecanismele care guvernează creierul uman vor fi înțelese, atunci și iluzia realităţii din care este format spațiul va fi definită pentru totdeauna. Problema principală cu care se confruntă specialiștii este înțelegerea modalității prin care inconștientul poate să creeze realități și cum se modifică acestea doar prin puterea gândului.David J. Chalmers, profesor de filosofie din cadrul Universității Naționale din Australia, crede că “din punct de vedere obiectiv, creierul este ușor de înțeles”. Problema intervine atunci când se încearcă analizarea sa din punct de vedere al inconștientului, pentru că de fapt iluzia realității acolo se formează.În cartea Evoluează-ți creierul: Știința schimbării mentale, Dr. Joe Dispenza susține că omul poate să evadeze din pușcăria iluziei realității cu ajutorul gândurilor sale. Doar în clipa în care vom reuși cu adevărat să ne schimbăm modul de gândire, atunci vom fi apți pentru a înțelege spațiul din care facem parte și probabil și divinitatea.

Cum ne creăm realitatea?

Dacă putem să ne menținem concentrarea asupra unui gând, timp de 17 secunde, fără să-l contrazicem cu alt gând, lângă gândul nostru inițial se va alătura prin legea atracției un altul de exact acceași formă, mărime, ton, vibrație. Și la precis 17 secunde aceste două gânduri identice se vor alătura și se vor combina, iar cheltuiala de energie a punctului lor de combustie se manifestă în noi sub formă de entuziasm, sau interes. În momentul respectiv, care a durat 17 secunde, aceste două gânduri care erau două gânduri de același fel au devenit unul, mai mare, mai evoluat, și cu o vibrație mai rapidă și mai energică. Dacă putem să stăm concentrați pe același subiect încă 17 secunde, în momentul în care se face trecerea la secunda nr. 34, avem de două ori 17, și gândul nostru va atrage din nou un gând asemănător, sau putem să spunem că două gânduri care se aseamănă se atrag unul pe altul. Așa cum gândul tău atrage un altul, și altul poate atrage gândul tău, pentru că gânduri care au natură asemănătoare au tendința de a se atrage reciproc, de a căuta să fie împreună. Și la punctul în care s-a atins limita de 34 de secunde, aceste două gânduri care au evoluat împreună se combină într-unul, și apare un alt punct de combustie. În momentul respectiv, aceste două gânduri devin iarăși unul, iar vibrația lor crește și se intensifică. Dacă putem în continuare să menținem în atenția noastră acest gând evoluat și crescut, până la limita de 51 de secunde, care este de trei ori 17, se va produce mai departe o nouă combinare și un alt punct de combustie. La fel se întâmplă la limita de 68 de secunde, și atunci gândul este suficient de mare ca să aibă efect asupra manifestării fizice. Putem să luăm câteva comparații fizice: 17 secunde de gând pur, sunt echivalente cu 2000 de ore de acțiune. Dacă avem o meserie în care lucrăm 40 de ore pe săptămână, orele respective sunt cele pe care le prestăm într-un an întreg. 17 secunde de gândire concentrată echivalează cu 2000 de ore de acțiune. Dacă trecem de limita de 34 de secunde, putem să ne multiplicăm acțiunea cu 10, deci avem 20.000 de ore de acțiune. Dacă putem să trecem de limita de 51 de secunde, de trei ori 17, putem să înmulțim din nou cu 10, și rezultă echivalentul de 200.000 de ore de acțiune. Dacă reușim să trecem de limita de 68 de secunde – adică doar un minut de gandire pură, fără contradicție, nediluat, obținem echivalentul a două milioane de ore de acțiune. Ca ilustrare, se poate imagina cum o familie cumpără un teren unde există niște blocuri care au intrat în demolare, o grămadă enormă de beton, oțel și sticlă. Timp de două zile, diverse mașini, camioane și echipe de constructori au cărat muntele de gunoi de pe locul respectiv, și l-au lăsat curat pentru noii proprietari. Noii proprietari, care își demolaseră fosta proprietate lucrând cu târnăcopul și roaba, s-au gândit că ar dura efectiv o viață ca ei să curețe locul respectiv cu roaba și târnăcopul. Acesta este un exemplu clasic. Atunci când îți aliniezi energia la energiile creatoare de lumi și civilizații, atunci nu mai ești în contradicție cu centrul tău creator, cu ESENȚA ta, și se întâmplă lucruri care pot fi considerate de domeniul miracolului.

17 secunde nu par să fie cine știe ce, însă dacă ne observăm cu atenție, vedem cum în general începem pe la secunda a 8-a să emanăm vibrații contrare. Majoritatea oamenilor nu reușesc să termine un gând, o dorință, fără să creeze – foarte de timpuriu, vibrații contrare dorinței inițiale.Sunt oameni care spun: “vreau mai mulți bani, am obosit de atâta efort” sau “vreau să mă fac bine, boala aceasta mă înspăimântă”.
Ni s-a imprimat însă în caracter să fim atât de obiectivi, încât de cele mai multe ori ne dăm singuri cu piciorul în celalalt picior. E într-un fel ca și cum am spune: “vreau o cană de ceai fierbinte”, și punem ceaiul la fiert, dar înainte de a începe să fiarbă stingem focul și ne apucăm de altceva, și apoi iarași îl aprindem, și iarăși îl stingem chiar când era gata să se încălzească, și tot așa, până când ajungem să spunem ceva de genul: “de 15 ani încerc să beau o cană de ceai fierbinte, și nu reușesc”. La așa ceva, soluția este – bineînțeles – să lăsăm ceainicul pe foc un timp mai lung, până reușește cu adevărat să fiarbă. Dacă putem să rezistăm tentației de autosabotare, reacției de a merge în direcție opusă înainte de a ne fi îndeplinit scopul, atunci putem cu adevărat să obținem o modificare a realității. Motivul pentru care este dificil să nu ne lăsăm pradă atât de repede gândului contrar, este pentru că am fost educați să fim obiectivi, să cântărim cu atenție ceea ce este pro și contra, avantajul și dezavantajul. Ni s-a spus că așa ceva este corect și bine. Și este. Dar ca la orice, a duce la extrem această acțiune iarăși nu este bine, pentru că contrastele ele însele te pot stimula în fond ca să obții o claritate mai mare a dorinței, și acesta este și motivul pentru care formatul fizic prezent este așa cum este. Contrastul este esențial pentru luarea de decizii, însă odată ce o decizie a fost luată, odată ce îți concentrezi atenția asupra deciziei tale și te străduiești să obții gândul pereche pentru vibrația gândului tău, Universul se va alinia în așa fel încât să îți ofere șansa și ajutorul de a obține ceea ce dorești.Pentru persoanele care sunt obișnuite să gândească sporadic, lăsând doar să le treacă prin minte diverse gânduri ca un flash, acest concept poate părea dificil de acceptat sau înțeles. Este mult mai usor să privești viața ca la televizor, să observi, să recepționezi ceea ce ți se oferă, decât să îți oferi în mod determinat propria ta proiecție, a propriilor tale gânduri.De exemplu avem o persoană care are trei probleme principale – una – o problemă financiară, a doua – probleme cu sănătatea, și a treia – o problemă sentimentală.
Primul pas este să sfătuim persoana respectivă să renunțe să se gândească o perioadă la aceste trei probleme, pentru că ea s-a concentrat deja prea mult pe aceste probleme, dar la modul greșit. Ea poate pentru început să ia alte subiecte noi, la care nu a creat un pattern greșit de gândire. Este greu pentru ea să iasă din pattern-ul greșit și din problemele care au devenit obsesie, și atunci o sfătuim să se gândească la ceva inedit, de exemplu la …sticla albastră. Ea nu pricepe desigur de ce trebuie să discutăm despre sticla albastră, dar noi insistăm: hai să discutăm despre sticla albastră. Se poate să fie sticlă mată, sticlă transparentă, sticlă cu desene sau incrustații, sticlă folosită la vitralii, sticlă de la muzeul Tiffany, orice. Se pot face din ea vaze de flori, candelabre, pahare. Apoi vorbim despre penajul păsărilor, apoi despre fluturi, tot la fel, menținând atenția asupra fiecărui subiect timp de 17 secunde. Bineînțeles, oricine poate să se joace și să vadă cum se poate îmbunătați acest joc. O metodă foarte bună este atunci când jocul se joacă în trei, pentru că în doi există șanse mai mari de a uita – cum a facut Esther – anumite detalii asupra cărora ne-am concentrat atenția în decursul zilei, sau de a nu observa CUM gândurile și dorințele noastre prind formă în fața ochilor noștri. Dacă se poate, este recomandat să se înceapă jocul luând la început subiecte de interes minor, subiecte pure, simple, asupra cărora nu avem idei contradictorii, și vom vedea cum în decurs de două-trei zile, absolut întotdeauna Universul va răspunde oferind sprijin vibrației noastre creatoare. Motivul pentru care mulți nu-și dau seama cum răspunde Universul vibrației noastre, este pentru că ei își spun ceva de genul: “vreau o mașină nouă, una roșie, dar este prea scumpă”, și cum Universul răspunde absolut la orice vibrație, gândul care se îndoiește pe undeva de ceea ce dorește va neutraliza el însuși dorința respectivă. Deci, dacă noi oferim vibrații pure, și privim cu atenție cum Universul ne răspunde la ele, putem, după două-trei zile de joc cu subiecte ușoare să trecem la subiecte pe care le considerăm dificile. În același timp, în viața noastră se vor produce niște schimbări cu totul speciale. În primul rând, ne vom obișnui să ne menținem concentrarea asupra unui subiect timp de 17 secunde. Cine poate să o facă timp de 17 secunde, poate învăța să o facă în continuare, două, trei sau mai multe perioade de 17 secunde. În al doilea rând, făcând acest lucru vom oferi Universului șansa de a răspunde vibrației noastre, și dovada că nu suntem deloc rupți de energiile creative, ci că suntem noi înșine ființe creatoare, așa cum este particula de lumină în relație cu unda de lumină.Putem în acest fel să observăm faptul că fiecare dintre noi este în realitate ca o energie care emite, și căreia i se răspunde în consecință. Putem să vedem cum, încetul cu încetul, de la mic la mare, fiecare dintre noi învață la școala Pământ să creeze în mod deliberat și responsabil. De aceea este fiecare aici, pentru a crea. Fiecare este creator în sensul că fiecare este un focalizator de energie. Cine nu poate să-și mențină concentrarea asupra unui gând, nu poate să fie creator. Nu suntem doar observatori care recepționează pasiv, ci suntem noi înșine cei care îndreptăm energia cu puterea minții noastre, către scopul pe care îl concepem noi înșine. În timp ce focalizăm energia, noi MENȚINEM gândul și îl creștem până la manifestarea fizică.Deci este foarte important ca fiecare să știe exact ce face, la așa ceva se referă termenul “awareness”(conștientizare), dar mai sunt câteva detalii. În primul rând, cum își dă cineva seama că și-a menținut gândul pur o anumită perioadă, și cum își dă omul seama dacă și-a menținut gândul pur? La așa ceva servește “sensibilitatea”, sensibilitatea la propriile senzații, pentru că sensibilitatea este indicatorul care îți spune despre fluctuațiile din propria vibrație. Sistemul emoțional de ghidare este cel care îți spune fără greș, fără dubiu, dacă ești pe calea bună, sau pe o cale greșită, și tot prin sistemul emoțional afli exact la ce stadiu te afli.Să ne imaginăm un ventilator, un ventilator mare, de cameră, cu palete care se învîrtesc cu putere. Ventilatorul este îndreptat către noi. Nu băgăm în seamă în mod deosebit zgomotul pe care îl face, și nici nu ne preocupăm de aerul care se îndreaptă către noi din direcția lui. E ca și cum ar fi într-un fel inexistent, deși știm că este acolo ca să ne facă un serviciu. Dar dacă băgăm un creion în el în timp ce el se învârtește, putem noi înșine provoca probleme serioase sistemului. Emoțiile distructive actionează ca și creionul respectiv, și ele sunt rezultatul unei acțiuni distructive, care este rezultatul unui gând sau dorințe distructive.Atunci când avem o dorință, când ne-am gândit la ceva și am ajuns să dorim ceva, în momentul în care introducem ideea “nu se poate”, atunci ideea “nu se poate” se angrenează la rândul ei frecvenței rapide a dorinței / ideeii inițiale, și dezamăgirea care rezultă ca urmare a ideii că “nu se poate” lucrează la fel ca și creionul în ventilator. Este așa pentru că noi înșine am introdus o vibrație mai scăzută, mai înceată, într-una mai rapidă, mai înaltă.Se poate observa că există persoane cu care atunci când stai de vorbă, te simți bine. Cu cât mai mult stai alături de persoana respectivă, cu atât mai bine te simți, și te gândești: acest om este un prieten bun, un prieten adevărat. Alături de asemenea prieteni, poți să discuți tot felul de lucruri fără să-ți fie frică de ridiculizare sau agresivitate sau răutate, poți să te joci și să faci tot felul de lucruri faine și trăznite, poți chiar să nu vorbești nimic dacă n-ai chef. Și orice ai face, e ok, pentru că pur și simplu te simți bine alături de persoanele respective. Este mai greu de găsit așa ceva între adulți, dar copiii și adolescenții au asemenea prieteni și simt asemenea bucurie în mod obișnuit.Senzația aceasta de bunătate și prietenie este ceea ce se cere pentru a fi capabil să menții cu ușurință un gând, timp de 17 secunde, și chiar menținerea gândului despre o asemenea prietenie îți poate asigura atragerea unui asemenea grup de prieteni în viața ta, ca și Combustia care să îți asigure entuziasmul necesar.Pe măsură ce putem să facem asemenea lucru în mod deliberat, putem să vedem cum Universul ne răspunde și cum devenim ființe aliniate cu Forța Creatoare, deci chiar ceea ce am venit aici să conștientizăm.Fiecare și-a spus în viață ceva de genul: “Voi intra în această mare a contrastelor, și observând un contrast aici, un contrast acolo, voi putea cu ușurință să ajung la o concluzie”. Odată ce ajungem la o concluzie, tot ce avem de făcut este să menținem această vibrație în gând, până când vom obține suficientă forță de a ne manifesta vibrația ideii noastre, pe care Universul va face tot posibilul să o manifeste de dragul nostru.Deci în acest sens, fiecare om este un creator în această lume, și dezvoltarea capacității noastre mentale este un lucru de dorit, având grijă să folosim întotdeauna ca monitor, corpul emoțional .

Frica ta

Frica ar putea reprezenta cea mai mare problemă de pe planetă, atât la nivel colectiv cât şi la nivel individual. Frica afectează, într-un fel sau altul, toate vorbele, gândurile şi faptele noastre, toate alegerile şi deciziile noastre, toate reacţiile şi răspunsurile noastre. Dacă am putea să transformăm frica, am reuşi să ne transformăm pe noi înşine şi în ultimă instanţă am reuşi să transformăm lumea.

De ce ne este frică?

O privire profundă aruncată asupra vieţii noastre ar conduce la concluzia, împărtăşită de toţi maeştrii spirituali, indiferent de şcoala căreia îi aparţin, că absolut tot ceea ce înseamnă gânduri, acţiuni, comportamente sau reacţii ne sunt dictate, condiţionate, de aceste două emoţii fundamentale: iubirea şi frica. Cele două nu pot coexista, se exclud şi se înlocuiesc reciproc: acolo unde nu este iubire nu există altceva decât frică, iar acolo unde există frică, nu vom găsi niciodată iubire.

Dar de ce anume ne este frică?

Ne este frică de foarte multe lucruri, de absolut orice se poate sau ni se poate întâmpla în viaţă. Ne este frică de ceea ce noi creem sau facem să se întâmple în viaţa noastră sau a altora, de responsabilitatea noastră pentru aceasta. In esenţă ne este frică de viaţa însăşi. Şi ne este frică de viaţă pentru că ea se sfârşeşte prin moarte, ceea ce înseamnă că de fapt, ne este frică de moarte. Toate spaimele noastre se reduc în final la frica de moarte. Dacă nu ne-ar fi frică de moarte, atunci nu ne-ar fi frică nici de viaţă, cu toate cele ce se întâmplă în cursul ei. Dar cum am putea face aşa ceva: să nu ne fie frică de moarte?

Deşi primul impuls de a răspunde ar fi cuprins între imposibil şi extrem de complicat, lucrurile nu stau chiar aşa. Dacă am înţelege acest fenomen, acest proces al morţii, am reuşi, cumva paradoxal, ca în final, ca rezultat al acestei înţelegeri, să înţelegem viaţa. Viaţa noastră aşa cum e, aşa cum suntem.

Ce este frica?

Toate fricile au la bază ideea că avem nevoie de ceva, din partea cuiva sau a ceva din mediul exterior nouă. Pornind de aici, frica se manifestă cu gândul că nu o să putem obţine acel ceva de care credem că avem nevoie. Pornind de la acest gând, toate gândurile noastre următoare, toate alegerile pe care le facem, toate reacţiile şi comportamentele noastre vor avea ca obiectiv obţinerea a ceea ce credem că avem nevoie.

Frica se face deci simţită ca o nevoie anunţată.
Soluţia de a scăpa de această frică este ca de câte ori te cuprinde, să te analizezi:
– ce anume crezi că ai nevoie să obţii?
– este oare posibil să nu ai nevoie de acel ceva?

Răspunsurile ar putea să te surprindă. Ai putea foarte bine, la o analiză atentă, să ajungi la concluzia că nu ai neapărată nevoie de acel ceva. Ai putea chiar să-ţi imaginezi cum va continua viaţa ta fără obţinerea acelui ceva. Dacă ţi se întâmplă aşa ceva, te afli pe drumul curajului, al neînfricării. Dacă ducem lucrurile până la capăt, judecând în acest fel pentru toate fricile noastre, vom ajunge la concluzia că un om care nu are nevoie de nimic, nu are frică de nimic. Nu am nevoie de nimic de la tine, şi ca atare nu mi-e frică de tine.

Dacă am ajuns la concluzia că nu am nevoie nici măcar de viaţa mea, sub această formă, actuală, materială, atunci nu mi-e frică de tine nici dacă mă ucizi. Nu am să fac nimic pentru a te împiedica pentru că de fapt nu poţi să-mi iei nimic din ce am nevoie.
Aceasta este adevărata neânfricare. Este starea în care trăiesc marii maeştrii dintotdeauna.

Manifestările fricii

Frica se manifestă, în plan ideatic, prin unul dintre aceste gânduri:
– nu voi obţine ceva de care am nevoie;
– voi pierde ceva ce am deja şi de care am nevoie. Acest tip de gând apare cu precădere în cadrul relaţiilor, mai ales al celor romantice, tot sub două forme:
– mi-e frică că nimeni nu mă va iubi;
– mi-e frică să nu pierd dragostea cuiva care mă iubeşte.

Dacă reuşim ca prin propria analiză atentă să ne rezolvăm aceste frici, putem ajunge într-o stare de sănătate spirituală care să ne permită să înţelegem cu adevărat cine şi ce suntem fiecare dintre noi. Eu exist exact aşa cum sunt, indiferent dacă cineva mă iubeşte sau nu. Nu am cu adevărat nevoie de iubirea altuia pentru a fi eu însumi, în linişte, seninătate şi acceptare. De câte ori credem că bucuria, fericirea, ne vin de undeva din afara noastră, începem să trăim de fapt în frică. Atunci când ne va fi clar că sursa bucuriei vieţii nu este în afara noastră, ci vine din interiorul nostru, frica va dispare. Deşi poate părea că asta înseamnă o îndepărtare de oameni, în mod paradoxal vom fi mai atrăgători pentru cei din jurul nostru. In ciuda fricii că oamenii ne vor părăsi, ei sunt atraşi de oameni puternici, stabili, sănătoşi spiritual şi emoţional. Nu aroganţi, ci doar conştienţi de ei înşişi. A ajunge în starea în care eşti conştient de tine însuţi, identificarea faptului că posezi tot ce-ţi trebuie, că numai tu eşti sursa bucuriei vieţii tale, reprezintă o adevărată transformare. O transformare într-un om care şi-a îndepărtat toate fricile. Dacă e uşor sau greu să ajungi acolo, numai tu însuţi poţi afla asta. Dar, orice ai gândi despre fricile tale, ţi-ar fi de mare folos să ai mereu în vedere asta:
Fricile tale NU sunt reale. Tu le inventezi! Chiar şi dacă lucrul de care te temi se va întâmpla, vei vedea că asta nu are nici o semnificaţie: noi doi putem să ne aflăm şi mâine în exact aceeaşi postură ca şi acum, de o parte şi de alta a acestui ecran.
Dacă vei lua decizia să-ţi înfrunţi fricile, vei mobiliza o energie interioară pe care vei fi surprins să constaţi că o ai, o energie care va vindeca frica. Este energia emoţiei, a bucuriei, a vieţii. În curând nu va mai fi nimic de care să-ţi fie frică, iar viaţa va deveni o bucurie, aşa cum a fost menit să fie. Poţi începe când vrei. Chiar acum.

Cum se naște o convingere

„E mult mai ușoară dezintegrarea unui atom decât a unei prejudecăți”– Albert Einstein

” Un grup de oameni de știință au pus într-o cușcă cinci maimuțe și în mijlocul cuștii o scară, iar deasupra scării o legătură de banane. Când o maimuță se urca pe scară să ia banane, oamenii de știință aruncau o găleată cu apă rece pe celelalte care rămâneau jos.

După ceva timp, când o maimuță încerca să urce scările, celelalte nu o lăsau să urce. După mai mult timp nici o maimuță nu se mai suia pe scară, în ciuda tentației bananelor. Atunci oamenii de știință au înlocuit o maimuță. Primul lucru pe care l-a făcut aceasta a fost să se urce pe scară, dar a fost trasă înapoi de celelalte și bătută. După câteva bătăi nici un membru al noului grup nu se mai urca pe scară.
A fost înlocuită o a doua maimuță și s-a întâmplat același lucru. Prima maimuță înlocuită a participat cu entuziasm la baterea novicelui. Un al treilea a fost schimbat și lucrurile s-au repetat. Al patrulea și în fine al cincilea au fost schimbați.
În final, oamenii de știință au rămas cu cinci maimuțe care, deși nu primiseră niciodată o baie cu apă rece, continuau să lovească maimuțele care încercau să ajungă la banane. Dacă ar fi fost posibil ca maimuțele să fie întrebate de ce îi băteau pe cei care încercau să se cațere pe scară, răspunsul ar fi fost „Nu știm. Lucrurile întotdeauna au fost așa aici…”

Care lucruri pe care le faci în acest moment în viața ta îți sunt utile cu adevărat? Și pentru care dintre ele ai motive solide să le faci? Câte din lucrurile pe care le faci și despre care ai păreri și convingeri, sunt învățate, copiate de la părinți, profesori, prieteni?
Care te ajută să evoluezi? Care te împiedică să crești? Ce s-ar întâmpla, dacă nu le-ai mai face? Ce crezi despre tine, în general? De unde și cum ți-ai format aceste credințe? Dar despre oamenii din jurul tău?
Cum îți vezi viața? Cât de adevărat este ceea ce crezi? Există răspunsuri la întrebările de mai sus care să fie total contradictorii cu ceea ce tu ai răspuns? Și dacă da, oare cum este realitatea acelora care cred diferit despre aceleași lucruri?
Continuă să-ți pui întrebări – este singura cale prin care te poți regăsi.

Așa cum îți sunt gândurile, așa îți este viața!

Era obişnuit să iasă în fiecare zi la cerşit. Singura lui frică era că într-o zi oamenii nu îi vor mai da bani şi nu va mai avea ce să mănânce. Se gândea că dacă moare nici măcar nu va ajunge în Rai pentru că nu făcuse fapte prea bune, lăsase să treacă viaţa pe lângă el. Nu fusese aşa tot timpul. Avea momente când se gândea la trecutul în care era un bărbat frumos, avea o familie fericită şi era atât de încântat să îi înveţe pe copii matematica.

Vremurile s-au schimbat şi deşi avea o experienţă colosală în domeniul său de activitate, salariul a ramas la fel. Aşa au început şi discuţiile cu soţia care îi repeta într-una “nu eşti bun de nimic, o să murim de foame în curând”. Pentru că o iubea o asculta mereu fără să zică nimic. La început s-a gândit că trebuie să facă ceva şi chiar era hotărât să schimbe situaţia. Asta l-a ţinut până ajungea acasă când soţia îi reproşa din nou “nu eşti bun de nimic, o să murim de foame”. Uneori aceleaşi vorbe le auzea şi de la fiul său, dar sub o altă formă “nu eşti bun să îmi fii tată, nu faci nimic pentru a ne scoate din situaţia asta”.

A început să se plângă prietenilor că serviciul nu îl mai satisfice, că se ceartă cu familia şi nu se mai simte iubit. În fiecare zi vorbea despre asta şi ce este mai rău, când gura nu-i vorbea, mintea rula acelaşi film “nu eşti bun de nimic, o să murim de foame”.

Prietenii au început să îl evite şi pentru că nimeni nu îl mai asculta, a decis să intre în crâşma din colţ să bea un pahar, voia să işi facă curaj să vorbească cu soţia lui şi să îi spună că are nevoie de ajutor şi că dacă găseşte măcar minimul de susţinere, el va găsi acea posibilitate care îl va scoate din această situaţie nefastă prin care trece deja de ceva timp. Surprinzător, acolo în crâşmă oamenii vorbeau mult şi tare şi curând a început să intre şi el în discuţiile lor. În sfârşit şi-a găsit niste prieteni cărora a putut să îşi descarce sufletul şi cum a observat că după ce a băut primul pahar gura i s-a dezlegat, iar cuvintele ieşeau şiroi, a mai cerut unul şi încă unul până a început să i se pară că viaţa nu mai este atât de grea. În drum spre casă a simţit că pentru prima dată după foarte mult timp a fost înțeles, corpul i se părea mai uşor acum, era într-o stare de “euforie” totală.

Era în continuare hotărât să vorbească cu soţia lui şi cum intră pe uşă o abordă: “Vrreaau să să vorrrrbimmm. Desssspree, aaaa, stttaaai căă….. am uitat”. Soţia a început şi mai abitir să urle şi să îi strige: “Nu eşti bun de nimic, o să ajungi un cerşetor şi un alcoolic”.

Au fost câteva luni în care a ascultat zilnic aceeaşi placă “nu eşti bun de nimic, o să murim de foame, vei ajunge un cerşetor”. Încet, încet a început să creadă ce i s-a spus, a căutat doar oamenii care erau în aceeaşi stare cu el pentru că doar ei îl înţelegeau, a fost dat afară de la serviciu, soţia şi copilul l-au părăsit, a vândut casa şi a consumat toţi banii pe băutură şi pe întreţinerea sa la nivelul de subzistenţă până nu a mai avut ce să cheltuiască. A ajuns în stradă cerşind de mâncare. A uitat de mult cine era şi ce visuri avea, experienţa lui profesională şi toate premiile obţinute sunt acum doar o poveste, mai are momente când din mila trecătorilor îşi cumpără câte un pix şi câteva coli de hârtie pentru a mai face câte un exerciţiu de matematică pentru a-şi reaminti cine era…

Cunoaşteţi oameni care au ajuns în această situaţie sau în situaţii similare ascultând vorbele celor din jur?

Persoana care mi-a relatat această poveste a avut ocazia să o asculte stând într-o zi pe bancă în staţie aşteptând autobuzul. Îmi povestea că se vedea după cum vorbeşte că nu a fost toată viaţa lui un cerşetor pentru că avea momente când folosea cuvinte academice. La final, i-a mai spus doar atât “Nu asculta vorbele celor din jur şi alege-ţi cu grijă gândurile!”

Aceasta este o poveste care ilustrează cum mintea umană se concentrează pe acele cuvinte şi experienţe pe care noi singuri alegem să ni le însuşim ca făcând parte din noi.

Este foarte important să înţelegi că tu îţi poţi controla mintea. Fii atent(ă) la gândurile care îţi trec prin cap şi de îndată ce vezi că sunt încărcate de negativism preia imediat controlul mental. Dacă mintea îţi spune “e prea greu să mă schimb”, spune-i că îi mulţumeşti pentru acest gând, dar tu alegi să crezi că îţi este din ce în ce mai uşor să te schimbi şi să devii un om mai bun şi mai frumos. Surprinde-ţi conversaţiile cu mintea şi preia controlul până aceasta acceptă că nu te joci şi că tu alegi ce să gândeşti despre tine şi care sunt acele gânduri care te definesc pe tine ca persoană. Imaginează-ţi că gândurile tale sunt ca nişte picături de miere care curg printr-o pâlnie pentru a umple un borcan din care vrei să te înfrupţi zilnic. Un singur gând sau o singură picătură de miere pusă în pâlnie nu va ajunge în borcan. Cu cât vei repeta însă noile gânduri mai mult, picăturile de miere vor începe să umple borcanul. Cu cât vei persevera mai mult cu atât vei umple borcanul cu miere mai repede. Din ce fel de borcan doreşti să te înfrupţi? Din unul plin de savoare şi dulceaţă sau unul plin de pelin şi gânduri nefelositoare?

Dacă îţi este greu să îţi transformi gândurile nefolositoate în unele care să te susţină, iată mai jos câteva care îmi doresc să te inspire şi pe care chiar te rog să le foloseşti. Pe măsură ce le vei folosi vei vedea ca vei începe să îţi creezi tu gânduri prospere care se potrivesc cel mai bine situaţiilor în care te afli.

  • Tot ce am nevoie se află în mine acum – în loc de – Nu am resursele necesare ca să încep

  • Am fost creat perfect, tot ceea ce este mai bun din mine iese acum la suprafaţă – în loc de – Nu sunt bun(ă) de nimic, greşesc încontinuu

  • Există întotdeauna o rezolvare, oriunde mă voi afla întâlnesc persoanele potrivite – în loc de – Nu ştiu cum să ies din situaţia asta, nu găsesc pe nimeni care să ma ajute

  • Corpul meu îşi ia cât are nevoie pentru a mă face să arăt din ce în ce mai bine. Îmi iubesc corpul pentru că el mă ajută să mă deplasez acolo unde am nevoie să fiu – în loc de – Iar am mâncat prea mult, arăt odios

  • Am un ten curat şi radiant, oriunde merg eman bună dispoziţie, iar cei din jur sunt bucuroşi să mă aibă în preajmă – în loc de – Sunt din ce în ce mai obosit(ă), faţa mea nu mai spune nimic şi nu mai atrage nicio privire

 

Trăim în trecut

Creierul uman percepe informația cu o întârziere de 15 secunde.

Ochii noștri sunt atacați zilnic de milioane de biți de informații. Lumea pare într-o continuă schimbare, iar ochii nu sunt pregătiți pentru a percepe toate informațiile pe care le întâlnesc și chiar dacă o fac, creierul nu poate procesa instantaneu cuantumul informațional.

Oamenii de știință au descoperit faptul că creierul uman procesează informația primită de la ochi cu o întârziere de nu mai puțin de 15 secunde. În acest sens, percepția generală asupra realității are întotdeauna o frecvență de procesare cu o întârziere de 15 secunde. Acest fapt este unul incredibil, în condițiile în care putem spune că de fapt creierul uman trăiește și percepe mai degrabă trecutul decât prezentul, dar chiar și așa se crează un mediu stabil în care viața poate continua fără nici cea mai mică problemă. Renumitul neurolog de origine americană Jason Fischer a realizat mai multe studii cu privire la diferența de percepție de 15 secunde pe care creierul uman o generează. Într-un studiu, s-au ales mai mulți voluntari, care au fost rugați să privească o imagine alb negru în care apăreau mai multe zăbrele încovoiate. Reacția generală a fost că unele dintre zăbrele, în general cele negre, sunt mai încovoiate decât celelalte.Aceste rezultate i-au ridicat numeroase întrebări neurologului, în condițiile în care zăbrelele din imaginea oferită voluntarilor erau toate de aceeași dimensiune și formă. Este clar că percepția inițială nu putea fi una corectă pentru că creierul voluntarilor nu putea să perceapă informația în mod corect, ci avea nevoie de cele 15 secunde de procesare.

Studiul a fost publicat în revista de specialitate Nature Neuroscience și oamenii de știință au ajuns la concluzia că de fapt creierul uman funcționează precum un filtru, prin care nu pot trece toate informațiile transmise de ochi, ci doar cele care sunt selectate. Nu se poate spune cu exactitate care este factorul care determină această selecție și nici modalitatea prin care funcționează, dar specialiștii pot susține că indiferent de situație, creierul nostru, are nevoie de timp pentru a filtra informațiile pe care ochii le-au perceput. Aceasta este cauza principală pentru care putem spune că oamenii trăiesc într-o realitate care de fapt este atribuită trecutului, iar prezentul este întotdeauna dincolo de înțelegerea noastră.

efemeride.ro