Sa fie oare „doar” prietenie sau ceva mai mult?

Fara indoiala, infidelitatea este una din cauzele importante care duc la destramarea unui cuplu.
Daca nu te-ai confruntat niciodata cu aceasta problema, poti considera ca te numeri printre norocosi. Daca ai trecut insa printr-o astfel de experienta, ti-ai dat seama probabil de impactul dezastruos pe care il are asupra psihicului tau si de modul negativ in care iti influenteaza viata.
Chiar si celor implicati intr-o relatie stabila li se intampla sa cunoasca la un moment dat o persoana de sex opus de care se simt atrasi.
Intre cei doi se infiripa o idila si, desi in sinea lor simt ca noua relatia tinde spre altceva, multi se amagesc spunandu-si ca intre ei si acea persoana nu exista altceva decat prietenie.
In loc sa va amagiti, inainte de a va implica intr-o „idila”, v-as propune sa analizati mai intai la ce sunteti dispusi sa renuntati. Trebuie sa constientizati faptul ca este posibil sa va pierdeti partenerul, cinstea, reputatia, linistea sufleteasca.
Relatia de prietenie cu o persoana de sex opus poate fi valabila in unele cazuri.
Sunt sigur ca fiecare dintre noi a avut la un moment dat un bun prieten de sex opus, dar in timp, aceasta relatie de prietenie cu persoane de sex opus se transforma in ceva mai mult.
Treptat, relatia de prietenie devine mult prea deschisa si presupune mai multa incredere, mai multa apropiere.
Daca idila este una de lunga durata, constiinta celui care inseala va avea de suferit si va deveni foarte abil in a insela aparentele.
Rand pe rand incepi sa-i impartasesti diverse lucruri intime, conversatia merge tot mai mult in aceasta directie, mai ales cand iti dai seama ce mult va potriviti, cate coincidente apar in viata voastra.
Acest lucru are tendinta sa scoata in evidenta diferentele dintre tine si persoana cu care ai o relatie stabila si lasa impresia ca impreuna cu noua persoana careia ii acorzi toata atentia te intelegi in toate, in vreme ce cu partenerul nu te mai intelegi in nici o directie.
Apoi, din pricina puternicei compatibilitati sau a atractiei fizice, in multe cazuri se intampla inevitabilul: iubirea la care nu intentionai sa ajungi pur si simplu s-a instaurat.
Din pacate negarea initiala a acestei atractii are rezultate catrastofale.
Intalnirea accidentala la cafenea sau la barul preferat, intalnirea privirilor, trecerea unul pe langa celalalt cu o usoara atingere, strangerile de mana mai apasate ca de obicei – toate acestea si multe alte indicii si semnale nu trebuie ignorate.
Oricine are putin spirit de observatie isi da seama ca doua persoane se simt atrase una de cealalta.
Cand se intampla acest lucru, in loc sa ne prefacem ca nu este asa, cel mai bine este sa recunoastem cinstit ce s-a intamplat, sa ne amintim de respectul si increderea pe care o datoram partenerului si sa constientizam ca nu exista flirturi inofensive.
In loc sa apelati la o justificare banala, e mai bine sa aveti curajul sa va asumati raspunderea morala in momentul in care va dati seama de pericol: puneti frana, dati inapoi si evitati cu grija orice gest riscant.
Adesea, barbatii si femeile care au aventuri, se indragostesc si sfarsesc prin a rupe relatia initiala spunand „pur si simplu s-a intamplat”.
Aceasta explicatie este falsa pentru ca nimic nu este intamplator. Cu totii stiti prea bine ce se intampla inca din momentul in care apare atractia sexuala.
Aceea este clipa in care, daca esti implicat in alta relatie afectiva, daca ai jurat credinta altcuiva si dai dovada de integritate, te retragi.
O relatie sexuala extraconjugala ne poate face poate fericiti pentru scurt timp, dar in final ne poate aduce mai mult necazuri decat impliniri.
Din pacate, multi dintre noi ne dam seama ce am pierdut abia atunci cand nu mai exista cale de intoarcere.
Echilibru, psiholog Mihail Jianu.

PREZENTAREA – POARTA VIETII SOCIALE

Pot sa va prezint ? Da , dar corect ! Toata lumea doreste sa-si faca noi relatii , sa-si largeasca cercul de cunostinte. Nimeni nu poate s-o faca fara
a fi prezentat , chiar daca este o presoana care se bucura
de notorietate publica. Daca vreti sa nu faceti gafe pe care
societatea le sanctioneaza imediat , incepeti prin a va insusi
citeva reguli elementare.
Se prezinta barbatul , femeii ; cel mai tanar , celui
mai in varsta ; inferiorul , superiorului ; subordonatul , sefului ;
– intr-un cuvint rangul inferior , celui superior. Prin urmare ,
este incorect sa-l prezinti pe domnul director unui functionar ,
sau pe o doamna aceluiasi , cu exceptia citorva cazuri pe
care le vom mentiona mai departe. Sa vedem acum cum decurge
prezentarea.Domnul X , un tinar ziarist , in virsta de 30 de
ani este invitat undeva , in acelasi timp cu domnul Y ,
director de editura , filozof bine cunoscut. Dupa cina , domnul
X , il roaga pe prietenul sau domnul Z sa- l prezinte cu
prima ocazie domnului Y. Sa-l prezinte , deoarece domnul X
este si mai tinar si mai putin important decit celebrul
scriitor. Momentul asteptat sa iveste. Intovarasit de prietenul
sau domnul Z , se indreapta catre domnul Y care tocmai a
ramas singur si-i spune acestuia : ” Domnule director , imi
permiteti sa vi-l prezint pe prietenul meu domnul X ? Domnul
X , domnul Y “. Formula de prezentare este insotita de o
miscare abia schitata a corpului catre persoana nominalizata.
Cele doua persoane astfel prezentate , se inclina una spre
cealalta , domnul X cu o nuanta de respect mai marcata decit
domnul Y. Acesaa , aproape in acelasi timp , ii intinde mina
domnului X care o stringe imediat. Aceste doua persoane au
fost prezentate. Ele se cunosc , exista una pentru cealalta si
marcheaza nasterea relatiilor lor sociale prin schimbul
citorva cuvinte.
Analizind aceasta prezentare , putem sa formulam citeva
reguli de baza.
1. Domnul X , tinar scriitor , trebuie prezentat celebrei personalitati care este domnul Y si nu invers , deci dupa regula inferiorul , superiorului.
2. In absenta stapinului casei , un prieten intim poate deveni cel care face prezentarile.
3. O reverenta , o inclinare , insotesc prezentarea , dupa care urmeaza stringerea de mina si numai apoi se incepe o conversatie. Cei doi domni se cunosc acum si prezentarile le-au dat dreptul sa aiba relatii mondene , ceea ce , dupa
regulile stricte ale politetii , nu era posibil inainte.

Prima vizită la psihanalist

 Prima întâlnire cu un psihanalist este fără îndoială un eveniment pentru fiecare. Suntem înclinaţi să credem că, întrucît se ocupă de probleme psihice, psihanalistul trebuie să fie un soi de guru cu puteri supranaturale. Mulţi autori, chiar maturi, au insinuat cum că psihanalistul ar fi aşa ceva.Pe de altă parte, trebuie să recunoaştem mărginirea noastră atunci cînd cineva ne descoase să spunem ce este psihanaliza sau cum procedează ea. Ori pe acest teren de ignoranţă se ţes tot felul de imaginaţii care, de cele mai multe ori, nu au nimic real.

Mergem la psihanalist, la psihanaliză, din mai multe motive. Pentru că suntem curioşi şi am vrea să ştim cu ce se ocupă psihanalistul şi cum face ceea ce face. Pentru că am epuizat toate formele de tratament convenţional, ba chiar alternativ, şi apelăm la psihanalist ca la o ultimă speranţă. Pentru că am fost “psihiatrizaţi” şi ne simţim marcaţi de efectele tratamentului, dar prin contactul nostru cu psihiatria am auzit cîteva zvonuri despre psihanaliză şi, iată, apelăm la ea. Pentru că suntem atraşi de ocultism, de tot soiul de sisteme yoga care mai de care potente şi am vrea şi puţină psihanaliză… După cum vedem, există o grămadă de motive şi, este bine să mă credeţi, lista nu este completă.

Am lăsat pe ultimul loc motivele medicale. Nu am auzit încă de nimeni, la noi, la români, care să se adreseze psihanalistului din capul locului, cam aşa cum te adresezi unui medic de circă. Desigur că există mai multe cauze dacă aşa stau lucrurile:

  1. oamenii nu au auzit nimic de psihanaliză;
  2. nu există psihanalişti;
  3. chiar dacă au auzit cîte ceva despre psihanaliză, de pildă din paginile revistei OMEN, nu cred în capacităţile ei terapeutice. Într-adevăr este greu să crezi că este posibilă vindecarea numai prin cuvînt, rostire şi altele la fel.

Dacă totuşi am depăşit toate aceste inconveniente şi blocaje şi am ajuns în cabinetul psihanalistului, ne aşteaptă noi surprize.

Psihanalistul nu este, desigur, un guru, el nu ştie şi nu poate tot, nu are “puteri” şi nici măcar nu prea pare, la prima vedere, un priceput – nu poartă halat alb, stetoscop atîrnat de gît, nu are pe birou un reţetar şi parafă şi nici un aparat de verificat tensiunea. Psihanalistul este un om ca toţi oamenii, cu nimic ieşit din comun, şi de aici poate primele semne ale dezamăgirii noastre: ne aşteptam la cu totul altceva!

Mai mult chiar, dacă rotim ochii prin cabinet, care nu este la drept vorbin un “cabinet” medical, ci seamănă mai degrabă cu o cameră de locuit, ei bine, nici în această privinţă nu putem spune că psihanalistul/psihanaliza ne-ar inspira mai multă încredere. Desigur toate aceste elemente de descurajare explică şi ele de ce oamenii nu prea dau ghes la psihanalist.

Faptul că pihanaliza, termenul psihanaliză, ne inspiră tot felul de asociaţii care mai de care mai surprinzătoare, este cît se poate de firesc. Psihanaliştii ruşi, care au în spatele lor o autentică tradiţie în practica psihanalizei, observau că publicul larg ignoră faptul că are un inconştient şi pune pe seama evenimentelor exterioare – bacterii, politică de partid, cearta cu vecinii etc. – afecţiunile nevrotice de care suferă. Mai mult decît atît, omul de rînd are tendinţa de a asocia psihanaliza, poate şi pentru faptul că termenul conţine prefixul “psi” cu practicile parapsihologice, cu magia, cu vrăjitoria… dacă ruşii se plîng de aşa ceva, care au aşa cum am spus tradiţie în psihanaliză, ce să mai spunem despre noi. În România psihanaliza nu are tradiţie, ea nu a fost agreată – cu mici excepţii – nici de medici şi nici de persoanele cu interese intelectuale. De ce? Vom vorbi mai tîrziu despre aceasta…

Dacă psihanaliza este percepută, de omul de rînd, într-o manieră care aminteşte de “terapiile” magice, este evident că aşteptările lui împrumută şi ele din scenariul tipic al vindecărilor paranormale. Ce este specific acestui mod de raportare la fenomenul vindecării, este tocmai atitudinea pasivă a pacientului care aşteaptă, mai mult sau mai puţin încrezător, să se acţioneze asupra lui. “Vindecătorii” parapsihologici, radiesteziştii misticii etc. susţin întotdeauna că posedă un soi de veleitate specială caracterizată prin acumularea de putere benefică (energie, har, cîmp etc.) ce poate fi proiectată chipurile asupra bolnavului, pentru a declanşa vindecarea. Ei sînt astfel un soi de aleşi care ar fi primit aceste puteri de la Divinitate şi sînt gata să le pună la dispoziţia pacientului. Bolnavul nu are, prin urmare, nimic altceva de făcut decît să se supună influenţelor magice operate de vindecător. El nu are asemenea puteri, el nu pretinde că ar poseda o investitură mistică, sau alte asemenea însuşiri bizare. El ştie multe despre viaţa psihică, are experienţa propriei sale intimităţi şi este capabil să îndrume, pe calea vindecării, pe pacienţii care se pretează la un tratament psihologic. El nu oferă garanţii, nu dă sfaturi, nu intervine sub nici o formă în viaţa sufletească a pacientului decît în măsura în care acesta este dornic să se lămurească cu problemele sale… Mai important este următorul fapt: pacientul psihanalizei nu mai poate fi subiectul pasiv al vindecării sale. Iar acest lucru pare a fi cel mai dificil în terapia psihanalitică

Inima

Intr-o zi, un tanar s-a oprit in centrul unui mare oras si a început sa le spuna trecatorilor ca are cea mai frumoasa inima din împrejurimi. Nu dupa multa vreme, in jurul lui s-a strans o mare multime de oameni si toti ii admirau inima, care era intr-adevar perfecta. Nu vedeai pe inima lui nici un semn, nici o fisura. Da, toti au cazut de acord ca era cea mai frumoasa inima pe care au vazut-o vreodata. Tanarul era foarte mandru de inima lui și nu contenea sa se laude singur cu ea. Cand deodata, de mulțime s-a apropiat un batranel. Cu glas linistit, el a rostit ca pentru sine:

– Si totusi, perfectiunea inimii lui nu se compara cu frumusetea inimii mele.

Oamenii din multimea stransa in jurul tanarului au inceput sa-si intoarca privirile spre inima batranelului. Pana si tanarul a fost curios sa vada inima ce indraznea sa se compare cu inima lui. Era o inima puternica, ale carei batai ritmate se auzeau pana departe. Dar era plina de cicatrici, locuri unde bucati din ea fusesera inlocuite cu altele care nu se potriveau chiar intru totul, liniile de unire dintre bucatile straine si inima batranului fiind sinuoase, chiar colturoase pe alocuri. Ba mai mult, din loc in loc lipseau bucati intregi din inima concurenta, rani larg deschise, inca sangerande.
Cum poate spune ca are o inima mai frumoasa, isi sopteau uimiti oamenii.
Tanarul, dupa ce examinase atent inima batranelului, si-a ridicat privirea si i-a spus razand:

– Cred că glumesti, mosnege. Priveste la inima mea – este perfectă! Pe cand a ta este toată o rana, numai lacrimi și durere.

– Da, a spus bland batranelul. Inima ta arata perfect, dar nu mi-as schimba niciodata inima cu inima ta.

– De ce?

– Vezi tu, fiecare cicatrice de pe inima mea reprezinta o persoana careia i-am daruit dragostea mea – rup o bucata din inima mea si i-o dau omului de langa mine, care adesea imi da in schimb o bucata din inima lui, ce se potriveste în locul ramas gol în inima mea. Dar pentru ca bucatile nu sunt masurate la milimetru, raman margini colțuroase, pe care eu le pretuiesc nespus de mult deoarece imi amintesc de dragostea pe care am împartasit-o cu cel de langa mine. Uneori am daruit bucati din inima mea, unor oameni care nu mi-au dat nimic in schimb, nici macar o bucatica din inima lor. Acestea sunt ranile deschise din inima mea, gaurile negre – a-i iubi pe cei din jurul tau, implică întotdeauna o dăruire. Și, desi aceste rani sangerează inca si ma dor, ele îmi amintesc de dragostea pe care o am pana si pentru acesti oameni. Si, cine stie, s-ar putea ca intr-o zi sa se intoarca la mine si sa-mi umple locurile goale, cu bucati din inimile lor. Intelegi acum, dragul meu, care este adevarata frumusete a inimii?, a încheiat cu glas domol si zambet cald, batranelul.

     Tanarul a ramas tacut, deoparte, cu obrazul scaldat in lacrimi. S-a apropiat apoi timid de batranel, a rupt o bucata din inima lui perfecta si i-a intins-o cu maini tremurande. Batranul i-a primit bucata pe care a pus-o în inima lui. A rupt apoi o bucata din inima brazdata de cicatrici si a pus-o in inima tânarului.Se potrivea, dar nu perfect, pentru ca marginile erau cam colturoase.
Tanarul si-a privit inima, care nu mai era perfecta, dar care acum era mai frumoasa ca niciodata, fiindca in inima candva perfecta, pulsa de-acum dragoste din inima batranelului. Cei doi s-au imbratisat, si-au zambit si au pornit impreuna la drum.

Caracterul dupa cum mergem

Un indiciu important pentru aflarea caracterului unui om este incifrat in mersul obisnuit al acestuia. Diferiti cercetatori din cele mai vechi timpuri si pana astazi, interesati de acest aspect, au ajuns la concluzia ca orice om poate fi clasificat cu suficienta precizie dupa mersul particularitatile activitatii sale locomotorii. Astfel:

A1. Mersul calm, sigur – indica un om cu un caracter puternic, care-si cunoaste bine posibilitatile si de asemenea limitele; el este echilibrat si intelept.
A2. Mersul nervos si apasat – indica dezechilibru – de pilda, o personalitate negativa, sau un timid care braveaza pentru a-si da curaj.
A3. Mersul cu pasi scurti, inegali, precipitati – indica o fire nervoasa, inconsecventa si imprevizibila.
A4. Mersul vioi si agitat – fire nervoasa si dezordonata.
A5. Mersul usor si foarte regulat – este cel al oamenilor absorbiti de preocupari inalte, elevate.
A6. Mersul lenes, cu varful picioarelor usor orientate spre interior – fire lenesa.
A7. Mersul cu pasi foarte masurati – indica scrupulozitate, constiinciozitate (adesea pedanterie), nehotarare.
A8. Mersul cu pieptul aplecat in fata – tradeaza pe cei melancolici, placizi, ori pe cei modesti; el mai poate fi expresia celor care pozeaza intr-o atitudine de blazare, ori de falsa indignare/nemultumire.
A9. Mersul pe varful picioarelor (usor) aplecat in fata – finete in gandire; foarte adesea ii dezvaluie pe intriganti, barfitori.
A10. Mersul cu pasi mici, nesiguri si silentiosi – este, de asemenea, mersul intrigantilor.
A11. Mersul cu pasi rari si lenti – este cel al omului satisfacut (dar nu neaparat a l celui calm in general).
A12. Mersul cu pasi descrescand in lungime, crescand apoi si descrescand din nou – este cel al omului nemultumit.
A13. Mersul nesigur – este cel al unui om vesel, sau al unuia bolnav.
A14. Mersul pe varful picioarelor (aplecat sau nu in fata) – in afara de intriganti, acest mers mai este caracteristic si timizilor, ca si nehotaratilor.
A15. Mersul cu pasul oblic – este mersul omului viclean si /sau nesincer.
A16. Mersul cu varful picioarelor spre interior – dovedeste slabiciune, lipsa perseverentei.
A17. Mersul cu varful picioarelor spre exterior – este propriu ingamfatilor, celor foarte multumiti de ei – narcisistilor, in general.
O tratare aparte in cadrul acestei sectiuni merita a avea scarpologia, adica studiul modului in care oamenii tocesc talpa incaltamintei (dupa generalul Baden Powell si dr. Garre). Astfel, in urma examinarii unei incaltaminti purtate cel putin doua luni, se poate observa ca:
A18. Talpa este tocita uniform, la fel pe toata suprafata ei – omul este, in acest caz, onest si fidel; el poate fi, de asemenea, energic. Femeile din aceasta categorie sunt credincioase.
A19. Talpa este tocita in partea exterioara – omul nostru este cam superficial, dar foarte dinamic.
A20. Talpa este tocita in partea inferioara – dovedeste:
– la barbat: slabiciune, ezitare;
– la femeie: blandete
A21. Talpa este tocita la calcai  dovedeste ingamfare, orgoliu.

Nota: Este de la sine inteles ca toate aceste observatii despre mers nu se aplica unor categorii deosebite de oameni (din acest punct de vedere), ca: invalizi, batrani, neputinciosi, soldati etc.

Incetati sa va mai pupati copiii pe buze !

Este evident faptul ca fiecare parinte isi exprima dragostea in felul sau, dar anumite gesturi trec de “punctul limita”‘, iar un astfel de punct limita este sarutul pe buze.

Un astfel de gest este indecvat la orice varsta. Faptul ca are 3 luni sau 30 de ani reprezinta acelasi grad de rudenie. Daca incepi cu aceasta manifestare cand este bebelus, cand si de ce te opresti ? Nu numai ca nu este igienic, dar eu personal, asociez gestul cu o relatie intima, de natura sexuala, ce nu isi are locul in astfel de relatie.

Nu vad unde este gingasia, unde este inocenta, sau o dragoste parinteasca. Si aproape ca se poate pune in discutie incestul. Pe langa excitabilitatea pe care o puteti provoca, ii si derutati, efectiv, pe cei mici. Ce pot intelege ei, din asa o relatie cu parintii, bunicii, verisorii, vecinii si prietenii de familie ?
In legatura cu acest subiect, psihologul Dr. Charlotte Reznick, a declarat ca “Oamenilor nu le place sa auda acest lucru, dar buzele sunt o zona erogena si prin sarut se elibereaza substante chimice care sunt asociate cu excitare sexuala.”
Oare nu ne putem manifesta afectivitatea prin sarutul pe frunte, obraz sau manute ? Credeti ca ii iubiti mai mult daca ii sarutati pe buze? În echilibru, psiholog Mihail Jianu.

Cine a tradat?

Un cuplu a decis,după o perioadă grea în viața sa, să se sinucidă, sărind de pe o clădire. Când au ajuns sus au numărat până la 3. Femeia a sărit, bărbatul a rămas. El s-a uitat la ea cum cade timp de 8 secunde, apoi a văzut cum işi deschide paraşuta. Întrebarea este : cine pe cine a trădat ??

Util pentru interviu!

Pe langa cerinte specifice postului oferit (studii de specialitate, experienta minima necesara, limba straina, calculator…), se vor regasi foarte des si cerinte privind profilul psihologic al candidatilor.
Angajatorul construieste in fapt profilul ideal al candidatului de succes, profil pe care il va folosi in procesul de recrutare ca termen de comparatie si in acelasi timp instrument de evaluare al candidatilor care se vor prezenta la interviu.
Avand profilul creat in memorie, intervievatorul va incerca sa observe prezenta sau absenta trasaturilor necesare la candidat si in consecinta va selecta persoanele cu cel mai inalt nivel de potrivire (compatibilitate).
Lectura simpla a anunturilor din rubricile de specialitate ale ziarelor, ne permite sa vizualizam persoana dorita de majoritatea companiilor ofertante.
Aceasta se caracterizeaza prin: dinamism, excelente abilitati de comunicare si relationare, prezenta agreabila, prezenta de spirit, creativitate, adaptabilitate, inteligenta, motivatie si determinare, spirit organizatoric, rezistenta la stres, initiativa, responsabilitate, constiinciozitate. . . lista poate continua.
Surprinzator, indiferent de natura postului oferit, in afara de cerintele profesionale specifice privind postul respectiv(studii in drept ori economie…etc ), cerintele de ordin psihologic-uman sunt aceleasi. Acest lucru este cat se poate de normal deoarece angajatorul doreste in fapt un anumit tip de om pentru postul oferit.
Dincolo de profesie, sunt oamenii. Dintre doua persoane care indeplinesc in egala masura criteriile profesionale, va fi preferata cea care are cel mai mare potential de dezvoltare si munca.
Mai mult chiar, adesea, din considerente pur subiective, angajatorul cauta in primul rand un anumit profil psihologic si abia apoi unul profesional.
Acest lucru inseamna ca este dispus sa faca rabat intr-un sens sau altul, de exemplu in ceea ce priveste experienta, daca gradul sau de compatibilitate cu viitorul angajat este foarte ridicat.
Este foarte important pe cine aduci in organizatie, ce fel de om este cel cu care poate vei sta 8-10 ore zilnic, ce fel de om este cel de care va depinde realizarea unor proiecte.
În paralel efortul candidatului trebuie sa fie acela de a intelege cerintele postului si de a-si construi la randul sau profilul operational al candidatului ideal.
Profilul operational este profilul aflat in spatele descrierii verbale, transpus in comportamente observabile si masurabile, de natura concreta. În functie de acest profil, candidatul isi va structura cat mai concret posibil prezentarea verbala dar isi va calibra si prezenta fizica.
Greseala multora este ca nu stiu sa se pregateasca in mod corespunzator pentru interviu. Multi candidati cred ca este suficient sa se autodeclare dinamici si cu abilitati de comunicare si relationare pentru a fi si crezuti, fara a intelege exact ce inseamna aceasta si daca li se potriveste.
De exemplu abilitatile de comunicare vor fi observate la interviu prin prisma unor subcategorii precum: fluenta in exprimare, siguranta de sine, capacitatea de a construi un discurs complex, vocabular bogat si nuantat, simtul umorului ori capacitatea de a deschide un dialog (adica de a face schimb de informatii cu intervievatorul, nu doar de a raspunde la intrebarile acestuia), capacitatea de argumentare si sustinere a propriilor afirmatii. Ce inseamna sa fii dinamic? Dinamismul va fi observat in tonusul general, in expresia corporala, in forta si fluiditatea miscarilor de ridicare/asezare pe scaun, in amploarea gesticii dar si ritmul exprimarii ori in capacitatea de a face rapid conexiuni, de a sesiza nuante, de a intelege usor un mesaj mascat. O persoana dinamica este o persoana plina de energie, dar fara sa fie agitata sau haotica. Ori rigiditatea, postura fixa, gestica redusa numai indicatori ai dinamismului si mobilitatii nu pot fi considerate, chiar daca buzele rostesc: sunt o persoana dinamica! Iata deci ce inseamna operationalizarea profilului candidatului ideal si intelegerea cerintelor angajatorului.
Fiecare profesie are un profil al sau psihoprofesional ideal. În cadrul general al acestui portret, fiecare angajator aduce precizarile si detaliile sale, in functie de natura organizatiei sale, oamenii care deja lucreaza acolo si planurile de dezvoltare pentru viitor. În consecinta efortul celor interesati trebuie sa fie dublu: de a realiza profilul propriu jobului oferit, dar si de a-l personaliza in raport direct cu ofertantul.
Analizand postul oferit, domeniul de activitate general in care acesta este parte, textul anuntului, tonul si grafica acestuia (clasica sau nonconformista), informatiile diverse pe care le poate gasi despre firma ofertanta, despre mediul sau de lucru specific… se poate realiza un profil destul de acurat a ceea ce isi doeste in fapt angajatorul. În primul rand trebuie vizualizate sarcinile curente si proprii jobului respectiv: ce se cere concret, cu cate persoane se vine in contact, care sunt resursele necesare … etc.
De exemplu anumite caracteristici de personalitate sunt solicitate pe aceiasi pozitie de contabil debutant intr-o mare companie internationala si altele usor diferite pentru o organizatie mai mica si mai putin pretentioasa.
Este foarte important insa ca pregatirea pentru interviu sa nu se faca intr-un fel asemeni pregatirii pentru un rol. Falsitatea poate fi descoperita pe de o parte, iar pe de alta parte nu este de dorit un post in care sa trebuiasca sa te prefaci continuu pentru a corespunde cerintelor curente.
Pregatirea pentru interviu trebuie sa fie in fapt o exersare a propriilor abilitati, o scoatere a lor la lumina, in ideea de a le putea prezenta corespunzator la interviu, certificand faptul ca ele exista si sunt disponibile. Spontaneitatea este un atu, de aceea cunoasterea reala de sine si siguranta legata de calitatile reale de oferit este singura modalitate de a convinge.
Profilul candidatului de succes: este de fapt profilul persoanei pe care fiecare dintre noi ar angaja-o fara ezitare daca ne-am afla in pozitia angajatorului.
In echilibru, psiholog de familie, cuplu si copil Mihail Jianu.

Poveste terapeutică despre furie.

“Intr-o zi Buddha se plimba prin sat când un om foarte furios și nepoliticos a început să-l insulte:
-Nu ai nici un drept să oferi învățăminte altor! – a strigat el. Ești la fel de prost ca oricine altcineva. Nu ești nimic altceva, decât un fals.
Buddha nu s-a supărat din cauza acestor insulte. În schimb, el l-a întrebat ceva pe tânarul bărbat:
-Spune-mi, dacă cumperi un cadou pentru cineva și aceea persoană nu îl primește, cui aparține cadoul?
Tânărul bărbat a fost surprins de o asemenea întrebare ciudată și a răspuns:
– Mi-ar aparține mie, pentru că eu l-am cumpărat.
Buddha a zâmbit și i-a spus:
-Ai dreptate. La fel este și cu furia ta. Dacă ești furios pe mine, iar eu nu mă simt insultat, atunci furia se întoarce la tine. Dacă ești furios pe mine, iar eu nu mă simt insultat atunci furia se întoarce la tine.
Dacă vrei să nu îți mai faci rău, trebuie doar să scapi de furie și să devii înțelegător și iubitor. Când îi urăști pe ceilalți, tu însuți devii nefericit, dar când îi iubești pe cei din jurul tău, toată lumea este fericită.”

Fericire

Charles de Montesquieu, filozof şi scriitor francez , a spus odată: ” Dacă noi pur şi simplu am vrea să fim fericiţi, să atingem fericirea ar fi uşor, dar noi vrem să fim mai fericiţi decât ceilalţi oameni, dar asta practic e imposibil, fiindcă nouă mereu ni se pare că ceilalţi sunt mai fericiţi decât noi.”

Pot pronunta pe P perfect perceptibil

Cum te numesti, Domnule ?
-Petru Popescu .
-Si ce lucrezi ?
– Prepar pesti pentru pulverizat.
-Bine, dar ce anume operatii faci ?
-Pun pestele pe placi, potrivesc placile pe plite, pregatesc patru putini pentru pestele prajit, pulverizez pasta produsa, pun pe pungi.
-Dar de ce vorbesti numai cu “P”?
-Poftim ?
-De ce vorbesti numai cu “P”?
-Pot pronunta pe P perfect perceptibil.
-Ei, asta e acum ! Pun ramasag ca la intrebarile mele vei gresi.
-Primesc.
-Pe cit ?
-Pun prinsoare pe patru poli !
-S-a facut. Spune-mi, ce-ti place sa maninci ?
-Peste, pastravi, plachie, potirnici, piftie piperata, pirjoale, pastrama, papricas, papanas, porumbei, pui pane.
-Si ce vin bei ?
– Pinot, pelin, porto..
-Si ce desert ?
-Placinte, prajituri, pepene, prune, pere, portocale, piersici.
-Dar inghetata obisnuesti ?
-Putin profiterol, parfait .
– Spune-mi, cum iti petreci timpul liber ?
-Primavara prefer plimbarile prin parcuri, pe potecile padurilor.
– Dar vara ?
-Pescuiesc.
-Si iarna ?
-Patinez..
-Te pomenesti ca poti sa-mi spui o poezie numai cu litera “P”?
-Pot.
-Asta nu o mai cred. Spune-o!
POEZIA POETULUI PETRU POPESCU:
“Prin pustiuri, peste pietre,
Pasari, palcuri pribegesc ,
Parasindu-si puii proprii
Pe pamantul parintesc.
Prima pasare, pilotul,
Plescaia puternic pliscul.
Plutea privind pamintul
Pajistea, padurea, piscul.”
-Bine ! Spune-mi textual ce i-ai spus nevestei cind ai plecat ?
-Paraschiva, papusico, pentru prinz presara putin patrunjel pe potarnichi. Pa!
-Vad ca am pierdut.
-Pardon, platesti patru poli pentru pierderea pariului.
-Platesc.
– Pune paralele pe portofel.
-Inca o intrebare.
-Poftim !…
-Ce adresa ai matale ?
-Prelungirea Popa Petrescu 4, parter, plecand prin Pangari, peste pod.

In echilibru, psiholog Mihail Jianu.

SIMBOLISMUL ŞARPELUI (I)

Şarpele, unic între toate vieţuitoarele, este cel care a însoţit omul pe tot parcursul evoluţiei sale. Omul se situează la capătul unui îndelung efort genetic, în timp ce şarpele, această făptură rece, lipsită de labe sau aripi, păr sau pene, se află încă la începutul efortului amintit. Şarpele a însoţit permanent omul în evoluţia sa, deoarece omul are în el ceva din natura şarpelui, şi anume acea parte a sa pe care înţelegerea o controlează cel mai puţin. Psihanalistul Jung afirma că şarpele este un vertebrat ce întruchipează psihicul inferior, psihismul obscur, ceea ce este rar, tainic, de neînţeles. Şi totuşi, nimic mai obişnuit şi nimic mai simplu decât un şarpe. Dar tocmai datorită acestei simplităţi, nimic nu scandalizează mai mult spiritul.  În toate culturile, în legendele şi miturile multor popoare, şarpele deţine un loc de frunte. Simbolistica legată de şarpe este extrem de bogată; împreună vom urmări să descifrăm câteva din simbolurile şi ipostazele sale.

ŞARPELE – SUFLETUL ŞI LIBIDOUL

Pigmeii reprezintă şarpele în limbajul folosit la vînătoare, printr-o linie trasată pe pământ. Şarpele este redus astfel la expresia lui dintâi, el este o simplă linie, dar o linie vie, o abstracţie întrupată. Linia nu are nici început, nici sfârşit; odată ce prinde viaţă, ea poate reprezenta orice şi se poate metamorfoza în orice. Din linie nu vedem decât partea sa apropiată, prezentă, manifestată; dar ştim că ea se prelungeşte în ambele sensuri la infinit. Şarpele vizibil pe pământ, clipa manifestării sale, este o hierofanie; simţim că el se prelungeşte şi într-o parte şi în alta în infinitul material, adică în nediferenţierea primordială, rezervor al tuturor latenţelor. Şarpele vizibil este o hierofanie a sacrului natural, material şi nu spiritual. Iute ca fulgerul, şarpele vizibil ţâşneşte întotdeauna dintr-un hău de beznă, o văgăună sau o crăpătură, şi scuipă fie viaţă, fie moarte, reîntorcându-se apoi în invizibil. Sau îşi leapădă înfăţişarea bărbătească, devenind femelă: se încolăceşte, împresoară, strânge, înăbuşă, înghite, mistuie şi doarme. Acest şarpe-femelă este invizibilul şarpe principiu, care sălăşluieşte în straturile adânci ale pământului; el este enigmatic, tainic, nimeni nu-i poate prevedea hotărârile, la fel de bruşte ca şi metamorfozele lui. Aservindu-şi sexele, aşa cum îşi aserveşte toate contrariile, el este deopotrivă femelă şi mascul, geamăn cu sine, ca atâţi alţi zei creatori ce apar întotdeauna, sub prima lor înfăţişare, ca şerpi cosmici.  “Toţi şerpii posibili alcătuiesc împreună o unică multiplicitate primordială, un Ceva primordial ce nu poate fi dezmembrat şi care se răsuceşte, dispare şi renaşte neîncetat. Acest Ceva este stratul de viaţă cel mai adânc, rezervorul, potenţialul din care se nasc toate manifestările. Viaţa din străfunduri trebuie tocmai să se reflecte în conştiinţa diurnă sub forma unui şarpe. Caldeenii aveau un singur cuvânt pentru viaţă şi şarpe.” (KEYSERLING). RENE GUENON remarca: “simbolismul şarpelui este efectiv legat de însăşi ideea de viaţă; în arabă, şarpele este EL-HAYYAH, iar viaţa EL-HAYAT. EL-HAY este unul din principalele nume dumnezeieşti, ce trebuie tradus nu prin Cel Viu, cum se face deseori, ci prin Cel de Viaţă Dătător, Cel ce Dă Viaţă sau care este principiul însuşi al vieţii.” Avem de-a face cu un bătrân zeu primordial pe care-l regăsim la temelia oricărei cosmogeneze şi pe care aveau să-l detroneze religiile spiritului. El însufleţeşte şi menţine. Pe plan uman, el este dublul simbol al sufletului şi al libidoului, este unul din cele mai importante arhetipuri ale sufletului omenesc. Aşa este în tantrism KUNDALINI, şarpele încolăcit la baza coloanei vertebrale. Când se trezeşte, şarpele şuieră şi se întăreşte, şi atunci are loc ascensiunea chakrelor; astfel urcă libidoul, reînnoita manifestare a vieţii.

ŞARPELE COSMIC

Din punct de vedere macrocosmic, KUNDALINI îl are drept omolog pe şarpele ANANTA, care stă încolăcit la baza axei lumii. Asociat lui Vishnu şi lui Shiva, Ananta simbolizează dezvoltarea şi resorbţia ciclică, iar în calitatea lui de paznic al nadirului, el este purtătorul lumii, căreia îi asigură stabilitatea. Înaintea ridicării unei case indiene, care ca orice casă trebuie să se afle în centrul lumii, trebuie să se bată un ţăruş în capul şarpelui NAGA subpământean, a cărui poziţie a fost în prealabil determinată de un geomant. Cuvântul sanscrit “naga” înseamnă deopotrivă elefant şi şarpe. Purtătorii lumii sunt uneori elefanţi, tauri, ţestoase, delfini, crocodili – dar toate acestea nu sunt decât substitute ale şarpelui; de aceea, aceste animale deseori sunt reprezentate doar printr-o gură ce apare la capătul unui trup de şarpe, fie sunt chiar ele purtate în spinare de un şarpe. Ele exprimă aspectul terestru, adică agresivitatea marelui zeu al întunecimilor care este pretutindeni şarpele. Menţinerea se face în doua moduri: fie purtând, fie înconjurând creaţia cu un cerc continuu, menit a o împiedica să se dezintegreze. Asta şi face şarpele sub forma de UROBOROS, adică de şarpe ce-şi muşcă propria coadă. Uroborosul este şi el simbolul manifestării şi al resorbţiei ciclice: el este, în sine, împreunarea sexuală, permanent autofecundator, aşa cum arată coada pe care şi-o ţine în gură; el este veşnica prefacere a morţii în viaţă, căci el îşi înfige colţii cu venin în propriul trup; el reprezintă dialectica materială a vieţii şi a morţii, moarte ce iese din viaţă şi viaţă izvorâtă din moarte. Amintind de imaginea cercului, şarpele este mai cu seamă dinamica acestuia, adică prima roată, în aparenţă imobilă, căci se învârte pe loc, dar a cărei mişcare este infinită, pentru că reîncepe veşnic din sine. Animator universal, Uroborosul nu este numai promotorul vieţii, ci şi acela al duratei – el creează timpul. Adeseori şarpele este reprezentat sub forma unui lanţ răsucit – lanţul orelor. El face să se rotească astrele, constituind, fără îndoială, prima reprezentare, mama zodiacului. Uroborosul, veche zeitate, deşi detronat de spirit, rămâne o mare divinitate cosmogonică şi geografică; el apare astfel gravat pe marginea tuturor primelor reprezentări ale lumii, cum ar fi pe un disc din Benin, cea mai veche imago mundi negroafricană, unde el, îngemănând contrariile, îşi încolăceşte trupul sinuos în jurul oceanelor primordiale, în mijlocul cărora pluteşte pătratul pământului. De temut la mânie, şarpele devine la evrei LEVIATANUL, sau la popoarele scandinave, monstrul MIDGARDOM – despre care se spune că ar fi mai bătrân decât zeii: când bea se produc mareele, când se scutură se produc vijelii.  Şi tot la nivelul cosmogenezelor, şarpele este şi Oceanul, care înconjură cu nouă inele cercul lumii, în timp ce cu al zecelea, strecurându-se pe sub pământ, formează Styxul din Teogonia lui Hesiod. Şarpele, spirit al apei dintâi, este spiritul tuturor apelor de sub pământ, de pe faţa pământului sau de deasupra sa. Nenumărate râuri din Grecia şi din Asia Mică se numesc Ophis sau Draco, este şi cazul lui Mos Rin, al Senei, al Mamei Gange, al Maicii Volga, al oricărui zeu-fluviu. Atribute teriomorfe vin să întregească funcţia cerească sau pământeană a acestei zeităţi a apelor; aşa explicăm imaginea Tibrului cu coarne (imagine în care şarpele îşi adaugă puterea taurului) sau faptul că ACHELOOS – cel mai mare fluviu din Grecia antică – ia rând pe rând imagine de şarpe şi de taur când se înfruntă cu Heracles. Divinitate a apelor şi a ploii, şarpele îşi adaugă uneori puterea berbecului (imagini frecvent întâlnite în iconografia celtică), sau ale păsării – dragonii înaripaţi ai Extremului Orient, sau şerpii înaripaţi din panteonul mezo-american. Fără a dezvolta, să amintim totuşi că dragonul înaripat este părintele mitic al multor dinastii, împăraţii chinezi îl purtau brodat pe steaguri spre a dovedi obârşia divină a monarhiei lor. În mitologiile amerindiene, din Mexic până în Peru, mitul Păsării-Şarpe coincide cu cele mai vechi religii ale culturii porumbului: el e asociat umidităţii şi apelor pămîntului, în formele sale superioare el rămânând legat de Cer, Pasărea-Şarpe nu e numai Şarpele cu Pene Verzi sau Şarpele-Nor cu barbă de ploaie, ci şi fiul Şarpelui, Casă de Rouă şi Stăpânul Zorilor; este norul cumulus care în miezul verii aruncă reflexe argintii, de unde şi numele de Zeu-Alb, din pântecul căruia se scurge sudoarea, adică ploaia.

 

 

TREPTELE IUBIRII

Încă de la început este bine să ne întrebăm, cu un oarecare spirit critic, dacă este în măsura noastră să analizăm ce este iubirea, dacă putem vorbi despre diferite etape ale iubirii, fără a devia de la semnificaţia profundă a iubirii, care transcende totuşi orice definiţie şi orice conceptualizare.
Ştim cu toţii că a iubi înseamnă mai întâi de toate să trăieşti iubirea şi nu să o gândeşti. În acelaşi timp, a medita asupra iubirii, ne oferă posibilitatea de acces la nuanţe nebănuite ale iubirii, ceea ce ne este de un imens ajutor. Iubirea conţine în ea însăşi un aspect atât temporal, cât şi atemporal, atât imanent cât şi transcendent.
Iubirea, ca trăire pur spirituală, este o stare de unitate a fiinţei, un cerc al timpului închis. În spaţiul mişcării temporale, iubirea este o relaţie prin care ea se descoperă tot mai mult, căutându-şi propria finalitate.
Întotdeauna există trei aspecte fundamentale (materie-energie-informaţie) care, privite în simultaneitate, ne dau o imagine corectă a acelei realităţi. Iubirea nu va fi înţeleasă în adevarata sa valoare atât timp cât noi încă nu am pătruns în toate cele trei dimensiuni ale sale. Ele formează o strânsă unitate, fără să se amestece una cu alta, ci lucrând împreună, fiecare din sfera sa de vibraţie distinctă. Această mişcare subtilă care animă toate compartimentele fiinţei care iubeşte (corpul, sufletul şi spiritul), este mişcarea de viaţă sau altfel spus, duhul iubirii, într-un sens creştin.
Cele trei trepte ale iubirii sunt: Erosul, Dragostea şi Agape (Beatitudinea). Cel mai adesea pentru o fiinţă umană ele se întrupează în aceea (acela) pe care inima sa a ales-o sau l-a ales.
La începutul unei relaţii de iubire, fascinaţia atracţiei este o revărsare continuă de energie care atinge şi transfigurează simţurile, le umple de încântare şi frumos. Nu trebuie să înţelegem greşit erosul ca un ataşament orb faţă de corpul fizic al celuilalt. Este cu mult mai mult decât atât: adevăratul eros este să simţi subtil forţa de viaţă ce animă acel corp, să pătrunzi în semnificaţia ascunsă a fiecărui gest şi atitudine pe care corpul o exprimă, astfel încât întreaga ta făptură să fie cuprinsă de tremurul subtil al energiei adusă la cea mai înaltă cotă de manifestare a ei. Acest extaz al apropierii fizice este misterul cel mai adînc pe care o fiinţă umană îl trăieşte în viaţa sa terestră. El provine din faptul că aici există totul. În lumea fizică, capătul manifestării se opreşte, iar conştiinţa mulţumită de manifestarea tuturor posibilităţilor latente din ea, îşi găseşte odihna fericită în locul de unde nu există nimic mai departe.
Două trupuri strâns îmbrăţişate sunt o dovadă incitantă că fiinţele celor doi pot atinge inexplicabilul, că ei pot să pornească într-o aventură cutezătoare, aceea de a uni ceea ce este acum în aparenţă despărţit, de a ajunge în final să lege o punte între ceea ce pare exterior şi ceea ce este întotdeauna interior. Cele două corpuri trebuie în final să devină „fluide”, iar unitatea lor va fi o curgere neîntreruptă de vitalitate euforică, ce consumă orice senzaţie sau percepţie a obiectivităţii.
Pericolul cel mai acut al acestei călătorii este uitarea. Dacă se uită finalul, unitatea la care trebuie să ajungem, ceea ce era înainte bucurie spontană devine acum o nesuferită închisoare. Chemarea către împlinirea unităţii trebuie să rămână mereu o constantă a aspiraţiei celor doi. Apropierea de celălalt va fi astfel o apropiere de propriul centru. Celălalt devine gradat icoana sufletului tău, atunci când spaţiul tău subtil se umple de vibraţia lui, asemenea unei picături de cerneală ce colorează apa în toată substanţa sa. Aceasta este premiza pentru ca în fiecare din cei doi să se trezească focarul acelei sfere de forţă a iubirii, pe care am denumit-o Dragoste. În dragoste eşti mereu împreună cu celălalt, indiferent că se află în imediata vecinătate a spaţiului tău vital, că se află la kilometri distanţă de tine, ori chiar migrează prin nenumăratele lumi subtile ale creaţiei. Fiecare, am putea spune că trăieşte viaţa celuilalt şi, deşi par mai singuri, ei poartă în suflet taina împlinirii. Când dragostea atinge cele mai intense forme de manifestare, în tine se trezeşte un dor copleşitor, inexplicabil către esenţa fiinţei celuilalt. Adeseori o astfel de fiinţă varsă lacrimi de o puritate de nedescris, iar expresia ochilor săi este de o compasiune fără de sfârşit. Iubirea va deveni astfel un ocean de pace şi beatitudine. Este atât de multă prezenţă acolo, este atât de cunoscut totul şi atât de misterios. Totul este atât de plin de tine. Şi vrei din nou să te dăruieşti – ţie însuţi.

VIBRAŢIA CUVÂNTULUI

Folosim aproape permanent cuvântul, gândim şi vorbim cu cuvinte, le citim şi le scriem, ele au ajuns să ne umple viaţa la un nivel destul de înalt, şi totuşi se pare că abia dacă ne dăm seama de puterea pe care o au ele în viaţa noastră, în modelarea personalităţii. Personal, am ajuns la concluzia că prin cuvânt avem puterea de a crea viaţa, de a genera lucruri bune sau rele, după cum îl folosim. Nu este o concluzie singulară, fiindcă sunt cunoscute scrieri precum “Puterea Cuvântului” de Swami Shivananda, care explică mai pe larg funcţionarea şi utilizarea corectă a cuvântului nostru de fiecare clipă. Nu vreau să reiau argumentele lor, ci doar să redau câteva experienţe trăite, care m-au ajutat să ajung la concluzia că “La Început Este Cuvântul”, adică la începutul tuturor lucrurilor trăite de noi. De mici ne obişnuim să copiem cuvintele celor mari. Copiii imită şi adesea suntem uimiţi auzind de la ei expresii care nu le aparţin, dar pe care ei le-au auzit la părinţi sau la alţi maturi, şi i-au impresionat. Copilul mic nu discerne, el este în primii săi ani de “vorbire” o oglindă fidelă a vorbirii practicate de cei din jur. Dacă se maturizează, ajunge să-şi aleagă cuvintele, ajunge să foloseasca acel vocabular care îl reprezintă cu adevărat, dar dacă nu se maturizează, poate continua să vorbească în clişee până la vârste înaintate…  Îmi amintesc că, până pe la 16 ani, nu-mi făceau deloc plăcere expresiile triviale, şi de câte ori le auzeam la cineva din jur, acel cineva care le folosea pierdea ceva în ochii mei, mi se părea mai mărunt, mai slab… Atunci nu ştiam de ce. Dar la vârsta adolescenţei, în tumultul schimbărilor specifice, mi-a venit ideea că folosirea acelor expresii ar putea să mă arate mai “dur” în ochii celorlalţi, şi am început să le folosesc şi eu. După câţiva ani, mi-am dat seama că, de câte ori le foloseam, impresia mea despre mine însumi se deteriora, aveam senzaţia că devin mai mic, mai slab, că purtam o mască străină de mine, că pierd în ochii celorlalţi, şi că în loc să par mai dur, eram doar mai trivial. Aşa că am renunţat la ele, şi n-am avut deloc ce să regret. Mai târziu am aflat (sau mi-am amintit?) despre vibraţii, despre rolul lor în Univers şi despre vibraţia cuvintelor în special, şi am înţeles de ce simţisem acele efecte. Trăim într-un Univers plin de vibraţii, de natură vibratorie, şi orice gest de-al nostru îşi pune amprenta pe lumea în care trăim, până la modelarea ei concretă. Intensitatea vibraţiilor sonore, de pildă, poate să spargă geamuri. Frecvenţa vibraţiilor de diverse tipuri le permite să penetreze prin diverse substanţe şi să afecteze structuri microscopice, cu efecte vizibile ulterior. Iar gama de vibraţii este mult mai largă decât gama măsurabilă la ora actuală cu aparatura tehnică. Din timpuri vechi s-a admis că şi fiinţele au vibraţii proprii, şi starea lor de boală sau de sănătate, de proastă sau de bună dispoziţie, de ignoranţă sau de înţelepciune, de nefericire sau de fericire, este de fapt o reflectare a vibraţiilor pe care le are fiecare fiinţă. Cu cât vibraţiile sunt mai înalte, cu atât viaţa fiinţei se poate desfăşura la un nivel mai înalt, mai echilibrat, mai armonios, fiindcă acea fiinţă se poate armoniza mai bine cu vibraţiile universale. Şi cuvintele au vibraţii proprii. Fiecare cuvânt are o vibraţie care poate înălţa sau poate coborâ vibraţia celui care îl rosteşte. O vibraţie joasă înseamnă o funcţionare la nivel coborât a celui care o are. Vibraţia joasă se recunoaşte după starea pe care ţi-o dă: de tensiune, de teamă, de boală, de nemulţumire, de nefericire. Omul trăieşte tinzând mereu spre stări superioare, de armonie, de pace, de sănătate, de satisfacţie, de bucurie şi fericire, adică stări de vibraţie superioară. Dar folosirea cuvintelor cu vibraţie joasă coboară vibraţia, astfel încât ele nu numai că nu folosesc la a ne face viaţa mai bună sau mai frumoasă, ci mai mult, deteriorează viaţa, atât la nivel individual, cât şi la nivel social. Există ideea generală că omul cult, care vorbeşte distins, cu cuvinte alese, fără expresii licenţioase, este un om superior celui trivial, incult. Există un adevăr în această idee, bazat tocmai pe faptul că un om care nu foloseşte cuvinte de vibraţie joasă înţelege, de fapt, utilitatea mult mai mare a expresiilor de vibraţie înaltă. Desigur, dacă el vorbeşte distins doar în public, de faţadă, dar în viaţa sa de zi cu zi foloseşte cuvinte de vibraţie joasă, sau dacă în spatele cuvintelor frumoase se ascund gânduri şi intenţii de vibraţii joase, el nu realizează mare lucru. Cuvântul îşi exprimă vibraţia sa şi prin formă, dar dacă gândul din spatele său, fondul pe care îl exprimă, este de altă vibraţie, chiar contradictorie, efectele pot fi dezastruoase. Sinceritatea este cheia. Să cauţi să exprimi mereu, prin cuvânt, numai ceea ce simţi şi crezi din tot sufletul că este adevărat. Să alegi să faci numai ceea ce este în deplin acord cu idealul tău. Să fii tu însuţi în tot ce gândeşti, afirmi şi întreprinzi. Iar ca să ajungi la asta, trebuie să cauţi permanent să te cunoşti pe tine însuţi, să-ţi clarifici idealul, să renunţi la ideile inutile şi dăunătoare, cu alte cuvinte să devii mereu mai înţelept. Este cea mai mare realizare a vieţii unui om, pe care o poate comunica apoi şi celor din jur, chiar fără cuvinte, numai prin ceea ce este.

 

Frica..

„Pentru a o înțelege, trebuie să înțelegem că frica de eșec apare la fiecare dintre noi. La unii mai des, la alții mai rar. Această frică poate avea sursa în copilărie sau o experiență traumatică. Experiențele trecute pot fi atât de intense, încât deseori ne autosabotăm sau pur și simplu ne blocăm într-un punct în loc să mergem să lucrăm la visul nostru.
Ne este frică de eșec tocmai pentru că nu ni se dă voie să facem greșeli, acestea fiind văzute ca niște lucruri rele. Încă din primii ani din viață nu ni se dă voie să greșim: „Nu face aia pentru că…”, „Nu te duce acolo pentru că…”, „Dacă mai pui mâna acolo o să…” și multe altele care probabil ți s-au repetat și ție. Apoi urmează școala, unde cel care greșește cel mai puțin este pus pe un podium și i se pune o medalie la gât și o coroniță pe cap. Greșelile îți aduc note mici și umilință în fața colegilor.
Astfel, greșeala devine unul dintre cei mai mari dușmani ai tăi. Thomas A. Edison este faimos și pentru o replică pe care a avut-o când inventase becul electric după mai mult de o mie de încercări: „Nu am greșit de o mie de ori, ci pur și simplu am găsit o mie de metode care nu funcționează”. Eșecul este una dintre cele mai eficiente metode de învățare atunci când știi să îl transformi în lecție. Cel care face cele mai multe greșeli, diferite de fiecare dată, are oportunitatea să învețe enorm. Dar dacă faci aceeași greșeală de mai multe ori, a doua oară este o alegere, nu o greșeală.”

Spiritul și materia

Nu sunt pentru evitarea a nimic în viață – nici măcar a materialismului. Viața trebuie transformată, nu evitată. Dacă eviți viața, vei rămâne imatur. Viața este o mare binecuvântare, o șansă de a evolua, o provocare constantă de a deveni conștient, atent, ancorat în realitate. Nimic nu trebuie evitat. Evitarea este cea mai veche și mai mare stupizenie. Omul a trăit atât de mult în umbra ei, încât aproape a devenit parte din sângele, oasele și măduva lui. Materialismul își are locul lui. Dacă există materie, ea trebuie să facă parte din concepția despre viață. Materia nu trebuie negată, ci folosită ca punct de plecare spre spiritualitate.

Nu există nicio contradicție între materialitate și spiritualitate, deși asta am fost învățați să credem de mii de ani. Am fost atât de mult timp condiționați de ideea asta, încât nimeni nu mai încearcă s-o reconsidere. Este una dintre cele mai mari nenorociri care i s-au întâmplat umanității. În realitate, materia este forma exterioară a spiritului, iar spiritul este forma interioară a materiei. Ele nu sunt separate. Exteriorul și interiorul sunt în mod inevitabil împreună. Prin urmare, o viziune corectă, completă a vieții va fi una sintetică, și anume o sincronicitate între materie și conștiință.

Materialismul are propria-i frumusețe, propriul sens; la fel și spiritualismul. Dar nu faceți două „isme” din ele. Viața este un întreg – spirit și materie în același timp. De fapt, e incorect să folosim cuvântul „și” între spirit și materie. Ar fi mai bine să facem un singur cuvânt din cele două: „spirit-materie”. Ele există în tine doar împreună și sunt în perfectă armonie. Corpul tău, mintea ta, sufletul tău – toate există într-o deplină unicitate și într-un deplin acord. Sunt ritmul tău subtil. Sunt părți ale aceluiași dans.

Corpul nu este ceva opus sufletului – este templul sufletului. Dar oamenii așa-zis „religioși” nu încetează să condamne materialismul. Astfel, creează în tine sentimentul vinovăției. Începi să simți că orice-ai face e greșit. În acel moment, ești prins în capcană, devii captiv într-o dichotomie: dacă alegi să-i urmezi pe așa-zișii guru, lama etc. vei fi într-o stare de confuzie, într-un conflict permanent cu trupul tău, pentru că va trebui să eviți ceva ce nu poate fi evitat. Dacă-ți urmezi trupul, te vei simți vinovat; dacă nu-ți urmezi trupul, te vei simți nenatural. Ceva în tine îți va lipsi dacă nu-ți asculți trupul.

Dacă nu-ți hrănești corpul, dacă nu-i respecți nevoile, dacă nu-l iubești, atunci ceva în tine va persista ca o rană – respinsă, condamnată, și totuși parte din tine. Nu poți s-o înlături, nu poți să scapi de ea. Va rămâne mereu acolo. Și va fi greu de suportat, pentru că prezența ei în tine te va face să te învinovățești permanent. Iar mai devreme sau mai târziu, trupul se va răzbuna, materia se va răzbuna.

Ai creat o dușmănie, un conflict, o luptă inutilă cu tine însuți, o tensiune fără sfârșit. De aceea oamenii așa-zis religioși trăiesc într-o imensă tensiune, neliniște și suferință morală. În ce constă suferința lor? În „asta se cuvine” și „asta nu se cuvine”. Ce-i mai grav, e că acești oameni nebuni i-au influențat și continuă să-i influențează pe mulți alții, la rândul lor. Predicarea acestor „legi morale”, a acestor interdicții, are o lungă tradiție.

Încetează să mai fii ipocrit. Devii respingător. Iar dacă ai ales să nu fii ipocrit, încetează să te mai învinovățești. Starea de vinovăție e o stare de boală. Vezi? Astea sunt singurele opțiuni pe care ți le oferă religiile: prefăcătoria sau sentimentul vinovăției. Oamenii isteți și vicleni vor deveni prefăcuți; oamenii simpli și inocenți vor deveni vinovați. Iar prefăcuții îi vor domina pe cei cu suflet simplu. Ipocriții vor deveni preoți, îndrumători morali.

Nu vă lăsați păcăliți! Aceștia una spun și alta fac. Poartă măști, se ascund în spatele acestor măști. Sunt șireți și duc o viață dublă. Ei pur și simplu vă prostesc. N-au nicio jenă să facă asta. Singura lor frământare e să nu fie prinși. Atunci ar fi în mare dificultate. Așa că totul se reduce la cât de abili pot ei să fie. Cu cât sunt mai precauți, cu atât mai în siguranță sunt. Dar, vedeți voi, cu toate aceste măsuri de precauție, mulți dintre ei sfârșesc prin a fi prinși, mai devreme sau mai târziu.

Poți să prostești câțiva oameni un timp, dar nu-i poți prosti pe toți la nesfârșit. Cum ai putea? La un moment dat, cineva va afla adevărul. Cineva își va da seama de dualitatea ta, de faptul că le impui celorlalți oameni cu totul alte standarde decât cele pe care ți le impui ție însuți. Vor vedea că ființa ta are două uși: ușa din față, fațada prin care îi primești pe inocenți și-i faci să se simtă vinovați, și ușa din spate, prin care primești cu totul alt fel de oameni.

Așadar, singura teamă pe care o au liderii religioși de orice fel este aceea de a nu fi descoperiți. Și până la urmă, pentru cei mai mulți, inevitabilul se produce. Din păcate, inconștiența umanității este atât de mare, încât mergem iar și iar la acești oameni și le ascultăm inepțiile.

A venit timpul să scapi de ideea că materia este separată de spirit. Ele nu sunt separate niciunde. Și mai ales nu sunt separate în tine. Corpul și sufletul tău funcționează împreună, într-o perfectă sincronicitate. Chiar poți simți asta. Atunci când corpul tău e bolnav, și sufletul tău e trist. Iar dacă în adâncul ființei tale ești fericit, și corpul tău sare-n sus de bucurie, dansează…

Nu vreau să vă gândiți la voi ca la un corp dual. Nu vreau să vă împărțiți în două, vreau să vă considerați un întreg perfect. Vreau să fiți total naturali, acceptând și aprobând tot ce vine de la natura voastră. Eu vă învăț să priviți viața dintr-o perspectivă materialist-spiritualistă. Nimeni n-a mai făcut asta până acum, de aceea sunt atât de condamnat. Accept asta fără tulburare, e firesc… La exterior, Estul a rămas urât, sărac, înfometat, la limita supraviețuirii. În interior, deține câteva secrete, dar în exterior s-a sinucis, întocmai precum Vestul s-a sinucis în interior. Vestul deține tehnologie, știință, bani… dar ceva în interior îi lipsește. Nu există pace, bucurie, fericire, meditație, dumnezeire. A venit timpul să înțelegem că până acum, umanitatea a trăit divizată. E nevoie de o altă ființă umană pe pământ, una care să accepte și științificul și misticul, care este și pentru materie și pentru spirit. Numai atunci vom fi capabili să formăm o umanitate bogată în ambele privințe. Și dacă e posibil să fim bogați în ambele privințe, de ce-am alege sărăcia, fie ea exterioară sau interioară? Eu vă îndemn să alegeți bogăția: bogăția trupului, bogăția sufletului și bogăția lumii acesteia. Toate sunt posibile în același timp. Eu însumi trăiesc acum ceea ce vă spun. Și nu văd niciun conflict aici. Am fost și sărac, am trăit într-o sărăcie lucie. Am fost și bogat. Și credeți-mă, bogăția e mult mai bună decât sărăcia. Eu sunt un om cu puține nevoi. Nu vreau multe lucruri, dar vreau ce e mai bun din ceea ce am cu adevărat nevoie. Feriți-vă de toți acești preoți, pastori, lama, rabini, ayatollahi… Nenorocirile pe care le-au adus ei umanității de-a lungul timpului sunt incalculabile. Ei sunt cei care au creat în voi fie viclenie, fie vină. Ambele aceste stări sunt bolnăvicioase. Un om nu trebuie să fie nici viclean, nici rușinat. De fapt, cele două stări merg împreună: oamenii care vă induc sentimentul vinovăției trebuie să fie vicleni, altfel n-ar reuși să vă convingă. Iar odată ce au creat vina în voi, ați devenit vulnerabili și puteți fi exploatați. De aceea o și fac. Fiți simpli, fiți naturali, fiți spontani! Urmați-vă lumina interioară! Nu vă mai gândiți la „asta se cuvine”, „asta nu se cuvine”. Trăiți fără frică. În momentul în care v-ați eliberat de vină sau de viclenie, ați deschis ușa prin care divinul va intra în voi. Existența însăși vă urează bun venit. Pentru mine, aceasta este adevărata religiozitate. Osho

Ce este Sistemul de Control Matrix?

Vedem o parte din aceasta în zonele guvernării, armatei, medicinei, finanțelor, mass mediei, educației academice și religioase. Aceste instituții construiesc sistemul nostru de credințe și modul nostru de viață. Arhitecții lor ascunși pot fi societăți secrete, linii de sânge ale elitelor, sindicate corporatiste, bancherii internaționali, consilii de experți guvernamentali și rețele militare sub acoperire. Unii numesc guvernul din umbră illuminati sau Noua Ordine Mondială. Această mașinărie social-politică este ceea ce mulți consideră a fi Matrix-ul. Dar în această realitate, aceste lucruri compun doar aspectele exterioare ale Matricei, partea cea mai ușor de văzut, de studiat și credibilă. Acestea sunt doar crengile, în timp ce rădăcinile se întind adânc în zona ocultă extraterestră și în ținuturile hiperdimensionale. Pentru a transcende Matricea, noi trebuie să înțelegem părțile sistemului de control ce își au originea dincolo de nivelul politic al conspirației, acesta fiind doar modul prin care s-a abătut împotriva noastră un război spiritual imens. Aceste componente mai adânci includ în primul rând, creierul central al Sistemului de Control al Matricei cunoscut de antici ca fiind Demiurgul. 
Demiurgul
se spune că ar fi sufletul Universului. Este atot cuprinzătorul câmp energetic ce proiectează materia, energia, spațiul și timpul la nivel cuantic. Demiurgul este o inteligență artificială non fizică care, în forma ei originală și corectă, a modelat materialitatea conform voinței divine. Doar că de atunci a evadat din cadrul divin și a devenit un parazit peste colțul ei de Creație, care este universul în care ne găsim noi acum. Demiurgul a configurat acest univers într-o mașinărie deterministă și rece, o construcție care perpetuează iluzia timpului linear care ne chinuie și pe mai departe fără considerație față de conștiința locuitorilor lui și pe care îi forțează să trăiască după legea junglei.

Aceste condiții sufocante spiritual sunt ceea ce permit Sistemului de Control al Matricei să existe. Acestea conduc către un mod de viață care favorizează servirea propriului interes în dauna altora. Ceea ce se presupunea a fi o matcă hrănitoare, o matrice a creșterii pentru evoluția conștiinței prin experiența fizică, a căpătat în schimb spectrul unei închisori spirituale.

Cea de a doua componentă a Matricei include toate ființele non-fizice care se asemănau cu Demiurgul. Într-un ținut al resurselor limitate vor exista aceea care și-au dezvoltat competiția, prădătorismul și supraviețuirea la o înaltă clasă. Astfel de ființe sunt moarte spiritual și separate de divin. (în mintea lor) Ei privesc la cei vii, cum suntem noi, ca la o sursă de energie și distracție.

Cei mai puternici, pe care gnosticii îi numesc Arhoni, pot fi priviți ca fiind agenții-slugă ai Demiurgului Corupt. Aici pe pământ ei sunt în fruntea unei rețele de entități negative care ne cresc în ferme pentru energia sufletului nostru. Această rețea include demoni, forme gând parazite generate de suferința umană și de perversitate dar și fantome care lucrează în serviciul demonilor. Ei toți sunt prădătorii non-fizici ce rătăcesc în jurul nostru și instigă suferința umană cu fiecare oportunitate, în special pentru a se hrăni cu energia eliberată de suflet. Ei sunt cei care se hrănesc cu energie, manipulatori de minți și torționari care ne joacă pe degete de nu ne vedem dacă nu suntem atenți. Ei pot creea sincronicități care să ducă în eroare, să creeze accidente și boli ciudate, să introducă gânduri străine și emoții în noi în timpul stărilor joase de conștiință și pot induce simptome schizoide în cei vulnerabili.

Cea de a treia componentă este constituită din colectivele de extratereștrii care au manipulat omenirea în toate modurile imaginabile încă de la apariția speciei noastre. Ne-au modificat genetica, istoria, credințele și doresc controlul total al destinului nostru planetar. Diferiți de demoni, extratereștrii sunt ființe fizice sau cvazi-fizice care posedă inteligență superioară, abilități psihice și tehnologie. În anumite limite, tehnologia lor le permite să modifice materia, energia, spațiul și timpul prin folosirea energiilor demiurgice. De aceea extratereștrii sunt arhitecții Sistemului de Control al Matricei.

Cea de a patra componentă este propria noastră biologie care este în mare un produs al ingineriei genetice extraterestre de-a lungul eonilor. Corpurile noastre au fost concepute astfel încât percepția noastră să fie limitată doar la cinci simțuri fizice așa că instinctele noastre sunt în mod special acelea ale corpului și egoului. Nu e nici-o șmecherie să percepi lumea fizică însă totul se schimbă când reușești să te conectezi cu lumea spirituală. Implicit, șansele sunt deja măsluite în favoarea Sistemului de Control al Matricei. Noi percepem doar atât cât să ne holbăm în jurul fermei de „vite” dar nu prea mult ca să nu găsim o portiță de scăpare.

Cea de a cincea componentă este constituită din oameni goi sau programați prin intermediul cărora, extratereștrii, demonii și formele gând pot acționa. Oamenii care nu au controlul conștient asupra lor înșiși sunt deschiși controlului altcuiva, momentan sau permanent. Aproape oricine este posibil să fie influențat momentan când nu este atent. Asta incluzând prietenii, familia, vecinii, colegii de serviciu, politicieni, scriitori sau celebrități. Aceia care sunt complet goliți sau profund programați, sunt agenți permanenți ai Matricei. Ei funcționează ca aplaudaci angajați de sistemul de control sau ca portavoci ambulante ale agendei extraterestre. Sau ei acționează ca și caractere din fundal ce susțin status-quo-ul. Împreună, aceste componente crează un cadru al controlului ce există peste tot în jurul nostru și în interiorul nostru tot timpul.

Ce este Matricea?

Este totalitatea forțelor și mecanismelor ce au ca scop să ne țină adormiți spiritual. De ce continuă să se repete istoria? De ce nu poate omenirea să acționeze unită pentru a pune capăt sclaviei fizice, financiare și spirituale? Poate că asta se întâmplă deoarece fiecare soluție încercată nu a reușit să se ocupe de acele slăbiciuni umane fundamentale. Până când aceste aspecte critice nu vor fi depășite, schimbarea va rămâne superficială, deoarece vechile probleme vor continua să apară.


Prima slăbiciune
este aceea că percepția noastră e limitată doar la cele cinci simțuri. Deoarece noi nu suntem capabili să vedem dincolo de universul material, suntem amăgiți să ne comportăm conform acestei viziuni, să ne comportăm ca animalele sau mașinile, deși în esența noastră suntem spirite. De asemenea suntem orbiți și nu putem vedea dușmanii noștrii oculți și structurile de control nefizice și energiile pe care ele le angajează.

Ca și un aisberg, majoritatea Sistemului de Control al Matricei este ascuns privirii. Din acest motiv, oamenii sunt ca niște marionete mânuite de sfori invizibile. Mai devreme sau mai târziu, umanitatea trebuie să își dezvolte puteri de clarviziune. Printr-un antrenament esoteric adecvat, va deveni posibil să realizăm vindecări miraculoase, vedere la distanță, auto-protecție psihică, perceperea și înlăturarea paraziților eterici, precogniția, telekinezia, influențarea probabilităților, telepatia și detectarea rapidă a agenților sabotori.

Imaginați-vă cât de mult ar nivela asta câmpul de joacă. Dacă am putea vedea dincolo de carne ar fi finalul jocului pentru acei psihopați conduși de forțe extraterestre și demonice. Dar momentan, instituțiile principale nici măcar nu cred în percepțiile extrasenzoriale, ca să nu mai spunem de încercarea de a le dezvolta. Nu le auzi niciodată ca fiind menționate de mișcările sociale sau politice de asemenea, ceea ce ne arată cât de mult a fost controlată de Sistemul de Control.

Cea de a doua slăbiciune derivă din faptul că știința este stabilită cu fermitate în tărâmul materiei fizice, energiei fizice, spațiului 3D și timpului liniar. Acest fapt blochează revoluțiile tehnologice necesare care ar determina depășirea lipsurilor și distrugerea mediului. Tehnologia noastră primitivă face ca Pământul să fie lipsit de apărare fizică în fața forțelor extraterestre, dându-le astfel acestora un mare avantaj strategic. Așa că noi trebuie să ne îndreptăm către un tip de știință mai evoluat care se folosește de energii și principii încă neexplorate de tradiționaliști.

Exemplele includ fizica scalara si tehnologia demiurgică, care implică energia punctului zero, undele electromagnetice longitudinale, potențiale gauge al liberei forțe și energia eterică pentru a atinge aparentul imposibil. Asta ar permite energia liberă, antigravitația, invizibilitatea și călătoria în timp. Fără o astfel de tehnologie, rasa umană va continua să fie preocupată de supraviețuirea fizică, competiția pentru resurse pe cale de dispariție și dependența de acei puțini care controlează aceste resurse.

Cea de a treia slăbiciune este egoul, parazitul mental care ne menține ancorați emoțional în Matrice. Acesta este o instalație străină grefat peste suflet prin imprimare genetică și condiționare socială. Egoul funcționează ca o personalitate muritoare purtată de spirit pentru a opera cu ușurință în cadrul Matricei, deși există riscul să te pierzi în el. Când spiritul, miezul ființei noastre, se identifică prea mult cu Egoul își însușește slăbiciunile acestuia și uită propriile scopuri. Călărețul devine atunci calul și poate fi cu ușurință condus de stăpânitori.

Așadar, atâta timp cât Egoul ne conduce deciziile, ne vom comporta mereu în moduri care reîntăresc Matricea. Noi trebuie să ne depășim tirania Egoului și să stabilim o conexiune personală cu Spiritul, cu sinele mai înalt. Acest lucru poate fi făcut prin întelegerea a ceea ce provine din Ego, ce provine din Sinele mai înalt și prin disciplină și introspecție, întotdeauna urmând Sinele mai înalt. Printr-o identificare consistentă cu aspectele înalte, se mărește influența asupra celor joase. Astfel devine mult mai ferm ancorat în interiorul nostru, până ce se va aprinde ca o stea în plină manifestare.

Noi putem accelera acest proces prin cultivarea intuiției, viselor cu semnificație, sincronicităților și profundei contemplări. Putem să amplificăm claritatea conexiunii prin manifestarea unor sentimente nobile cum ar fi compasiunea, frumusețea, înțelegerea, iubirea și empatia. Fără o conexiune cu Spiritul, noi rămânem rătăcitori fără busole și lămpi fără foc, pierduți în întuneric așa cum sunt mulți actualmente.

Cea de a patra slăbiciune este ignoranța, prostia și naivitatea care ne opresc să luăm decizii informate. Înșelarea are succes doar atunci când este invitată de lipsa noastră de atenție. Problema omenirii nu o reprezintă atât de mult forțele care încearcă să o controleze, ci năpasta ignoranței publice care susține și regenerează aceste forțe. În consecință, noi trebuie să ne amplificăm conștientizarea printr-o combinare de studiu, observare, experiență, contemplare și mai mult decât toate, revelație.

Asta necesită o profundă iubire de adevăr și învățare. Trebuie să ne antrenăm intelectul fără compromis și să devenim foarte familiari cu argumentele slabe din punct de vedere logic și de strategiile de război spiritual folosite împotriva noastră. Intelectul nu este ceva ce trebuie aruncat pentru a favoriza inima, ci mai degrabă ele ar trebui să fie dezvoltate în paralel și aduse la perfecțiune. Cu cât suntem mai informați cu atât luăm decizii mai înțelepte. Și cu cât sunt mai înțelepte deciziile noastre, cu atât mai bun va fi viitorul nostru.

Și cea de a cincea slăbiciune a umanității este credința de nezdruncinat în realitatea consensuală. Realitatea consensuală este modul în care societatea în ansamblu, percepe lumea, modul în care funcționează ceea ce orice individ trebuie să facă pentru a supraviețui în ea, ce este permis și ce este imposibil. Este harta desenată de Matrice pentru a ne cartografia drumul prin viață. Suntem învățați să presupunem că regulile și limitările celor mulți ni se aplică și nouă fără excepție. Noi trebuie să ne descătușăm din realitatea consensuală.

Acest lucru se va întâmpla doar când vom începe să trăim după principiile unei realități divine secrete care există în jurul și în interiorul nostru. Sub influența cărei jurisdicții te afli depinde de locul unde te poziționezi pe scala alunecoasă dintre Ego și Sinele divin mai înalt. Depinde de locul unde îți plasezi presupunerile tale de bază, punctul centrului tău emoțional sau punctul de domiciliu al minții tale. Intrând sub jurisdicția celui mai înalt, depășim autoritatea celui de jos.

Ceea ce majoritatea crede că este prostesc, riscant sau imposibil, atunci devine ceva normal. Anomaliile și miracolele devin noua realitate. Singurul mod prin care poți să bați un joc măsluit este să joci după un set diferit de reguli. Aceste vulnerabilități de necontestat, toate provin din aceeași problemă fundamentală, aceea că spiritul este copleșit de întunericul universului material. Transcendența pe care o căutam nu se referă la evadare și evitare ci este legată de autoritatea înaltului asupra josului.

Adevăratele soluții își au rădăcinile în zona de „deasupra” în timp ce slăbiciunile apar „dedesubt”. Noi nu putem să înfrângem „dedesubtul” folosind doar instrumente și metode ale „dedesubtului”.Încercând să faci asta nu faci decât să înlocuiești un Sistem de Control cu altul. De aceea toate revoluțiile umane, experimentele sociale și încercările utopice au eșuat, deoarece ele au ignorat problemele fundamentale pe care eu le-am subliniat. Aceste slăbiciuni se întăresc una pe alta. Când trei sunt depășite celelalte două vor aduce înfrângerea într-un final. Toate trebuiesc depășite odată dacă umanitatea își dorește să își asigure permanent libertatea.

Dacă rasa umană ca și întreg, nu poate să o facă, poate că restul dintre noi vom putea. O vom face prin puterea spiritului asupra minții și a minții asupra materiei. După cum afirmă toate tradițiile spirituale, existența înseamnă mai mult decât universul material. Noi suntem mai mult decât animale sau mașini. Adevărul este că fiecare dintre noi avem o esență de conștiință care este imortală și își are originea în afara Matricei. Acest centru, numit spirit, este originea liberului nostru arbitru și al conștienței de sine. Este inima sufletului nostru, axul ființei noastre. Este singura parte din noi care este permanentă și reală la modul absolut.Spiritul este sursa înțelepciunii și lucidității noastre, frumuseții noastre interioare și armoniei, dreptății și iertării, bunătății și căldurii, compasiunii și înțelegerii, integrității și nobleței. Aceste idealuri nu sunt niște invenții umane întâmplătoare, ci calități intrinseci ale spiritului. Oricând exprimăm aceste idealuri, noi radiem o influența divină în lume. Spiritul vine dintr-un ținut metafizic mustind de vitalitate, ale cărui legi sunt perfecte, absolute și juste.Acest ținut divin a fost numit Împărăția Cerurilor, Eternitatea sau Adevărata Realitate. Există dincolo de Spațiu-Timp, dincolo chiar și de regiunile eterice și astrale de unde își au originea influențele oculte ale Sistemului de Control. Problema este că noi suntem aici, dar nu de aici. Noi suntem intruși în Matrice. Spiritul este o substanță străină matricei și anticorpii ei încearcă să o neutralizeze. Deoarece spiritul reprezintă tot ceea ce Matricea nu este. Este singurul lucru pe care Matricea nu îl poate controla și înțelege complet. Orice altceva, de la egouri, la intelectul nostru, la corpurile noastre astrale, eterice și fizice, până la civilizația umană însăși se află în stăpânirea acestuia. Ca ființe duale, ne aflăm așadar prinși între două jurisdicții: cea lumească și cea divină. Fiecare are propriile legi și principii, fiecare are propriile sisteme de valori și fiecare are propriile puteri conducătoare. Una este moarte spirituală, iar cealaltă viață spirituală. Viața noastră se desfășoară la intersecția dintre aceste două ținuturi. Când te uiți în jurul tău sau când te uiți în interiorul tău, la conținutul minții și emoțiilor tale, ești martorul unei suprapuneri ale acestor dinamici incompatibile. În exterior, intersectarea constă în influența determinată de Matrice și de Ținutul Divin asupra mediului astral, eteric și fizic. Evenimentele din viața ta sunt un mixaj al acestor influențe. Chiar și împrejurimile tale fizice conțin ambele stratului, deoarece există și frumusețe și urâțenie, haos și armonie, entropie și creștere oriunde te uiți. Ambele există simultan în fața ochilor tăi. Iar cinicii sunt aceia care văd doar jumătate din imagine.

Printr-o schimbare de perspectivă, poți aduce unul din straturi mai clar în vizor. Făcând asta, acel strat este de asemenea, mai bine manifestat în plan fizic, prin fenomenul minții deasupra materiei. Deoarece mintea afectează materia la nivel cuantic, o schimbare interioară de conștiență va genera o schimbare fizică exterioară. Cu alte cuvinte, lumile interioare și cele exterioare sunt în principiu corelate. Probabilitatea evenimentelor vieții personale se schimbă în răspuns la profundele schimbări din peisajul tău mental și emoțional. Cu cât trăiești mai mult din spiritul tău în loc de programarea Matricei, cu atât mai mult circumstanțele tale exterioare vin de sub jurisdicția Tărâmului Divin. Spiritul afectează realitatea într-un mod sincronistic, trecând în acest fel, peste legile deterministe ale Matricei. Viața se întoarce la propriu pe dos în jur și începe să se îndrepte într-o nouă direcție, iar miracolele devin normale. Acesta este modul în care Împărația Cerurilor începe să se manifeste pe Pământ, cu câte o persoană pe rând. Asta se realizează prin propria eliberare din ghiarele înșelăciunilor programate ale Matricei și prin recuperarea materialității în numele divinității. În interior, intersecția dintre înalt și jos se exprimă ca Spirit și Ego, care se luptă pentru peisajul tău mental și emoțional. Egoul este o personalitate artificială creată atunci când intelectul este programat cu toate regulile, fricile și dorințele Matricei. Toată lumea are un ego. Se comportă ca un avatar prin care Spiritul poate interacționa în mod convenabil cu restul lumii Matricei. Senzația de sine de zi cu zi vine de la Spirit care strălucește prin masca Egoului. Dar ca un actor care se pierde pe sine în rolul său, Spiritul se poate pierde în Ego. Și acela este momentul când lucrurile o iau razna. În acel caz, Matricea influențează eliminarea vocii Spiritului. Acesta este de fapt normalul pentru majoritatea oamenilor. Ei își trăiesc viața din instinctele lor evolutive, imbolduri hormonale, dorințe egotice și nesiguranțe. Spiritul este prea palid în interiorul lor pentru a fi auzit sau este complet absent. Doar când spiritul crește suficient de puternic poate trece peste Ego și să-l transmută. Poți face asta exercitând consistent Spiritul tău, în loc să-ți hrănești Egoul, astfel aflând cum să distingi între ele. Trebuie să fii atent, sincer și umil pentru a conștientiza atunci când acționezi din motivații egoiste sau dezonorabile. Aceia care prețuiesc egoul mai mult decât adevărul sunt servitorii Matricei. Pentru a face orice progres, cineva trebuie să-și sacrifice Egoul în mod conștient pe altarul adevărului.Scopul antrenamentului esoteric nu este totuși de a elimina egoul în totalitate, deoarece asta te-ar face ineficient ca și ființa umană, ci să-l aducă sub controlul Spiritului, reprogramându-l cu un nou set de priorități. Apoi în loc de a fi un gardian de pușcărie care ține Spiritul închis în interior, egoul purificat devine mai degrabă un cavaler ducând comenzile Spiritului în lume. Ceea ce Matricea folosește în mod normal ca să subjuge Spiritul, devine atunci mijlocul prin care Spiritul dezvăluie Matricea. Această inversare a fluxului este ceea ce urmărim: Spiritul peste minte și mintea peste materie. Pentru a fi ceea ce Matricea nu este, trebuie să facem ceea ce adepții Matricei nu fac. Prea mulți oameni au o gândire confuză și personalități conturate doar pe așteptările sociale, figuri autoritare failibile, impulsuri biologice și cele cinci simțuri. Așa că noi trebuie să ne ascuțim mințile și să ne purificăm personalitățile și să le plasăm pe acestea în serviciul intuiției spirituale și idealurilor nobile. Doar printr-un sistem de ghidare superior care transcende logica și percepția fizică putem spera vreodată să evadăm din cuștile conformismului. Mintea și inima, rațiunea și intuiția, intelectul și spiritul, trebuie să lucreze împreună, deoarece fiecare singure nu sunt suficiente. Aceasta este prima și cea mai importantă cheie să transcendem Sistemul de Control al Matricei. ( sursa: http://montalk.net/, What is the Matrix Control System? )

PIRAMIDA CONȘTIINȚEI UMANE sau drumul spre ILUMINARE – Dr. David R. Hawkins

Dr. David R. Hawkins a elaborat o hartă a nivelurilor de conștiință umană, denumită și „Scala Conștiinței” sau „Piramida Conștiinței”, folosind kinesiologia aplicată pentru a măsura nivelul vibrațional al ființelor umane. Cercetarea, care a constituit și teza sa de doctorat a devenit astfel cunoscută în întreaga lume. Cartea care însumează toate aceste date se numește: „Power vs. Force: The Anatomy of Consciousness” (Veritas Publishing, 1995).

Fiecare nivel de conștiință coincide cu anumite comportamente și percepții umane despre viață și Divinitate. Numerele acestei scale reprezintă corelări logaritmice (adică frecvențe vibraționale măsurabile pe o scală care crește până la puterea a 10-a) ale nivelelor de conștiință umană și corespondentul acesteia în realitate.

Dr. Hawkins spune că există două mari bariere spirituale la nivelul 200 și 500. 200 – este nivelul curajului. Acest nivel reprezintă o schimbare radicală, profundă – o trecere de la un comportament distructiv, care rănește, către o viață integră.

  • În acest moment, 78% din populația lumii se află sub acest nivel semnificativ. Capacitatea distructivă a acestei largi majorități face ca întreaga umanitate să fie ținută la un nivel foarte scăzut al conștiinței, cei 22% dintre oamenii care trăiesc conștient neputând să facă o diferență.

Totuși, trebuie să reținem un aspect important pe care Dr. Hawkins îl scoate în evidență în cartea sa. Fiindcă această scală a conștiinței este logaritmică, o persoană care a ajuns la nivelul 600, contrabalansează negativitatea a 10 milioane de oameni care se află sub 200!

Nivelului cheie 200, îi corespunde o energie vibrațională de 40 mhz. Trebuie să învățăm să ne ferim de vibrații scăzute, mai mici de 40 mhz, care contribuie la o stare generală de rău și nefericire.

Următoarea mare barieră sa află la nivelul 500 – Nivelul Iubirii. Iubirea, în acest context reprezintă o modalitate de a exista. Potrivit Dr. Hawkins, motivul pentru care acest nivel este atât de greu de atins este acela că egoul nostru își are rădăcinile în corpul nostru fizic și nu în cel spiritual, care se manifestă atunci când ajungem la nivelul 500 și peste.

Doar 4% din populația lumii a atins acest procent. Acest nivel denotă o trecere către domeniul spiritualității, o lume nonlineară și lipsită de forme.

Geniile care au trăit pe pământ cum ar fi Aristotel, Hipatia, Newton, Freud, Marie Curie sau Einsteinse plasau cam pe la nivelul 499.

Nivelul de conștiință al unei persoane rămâne mai degrabă neschimbat pe parcursul vieții. Emoțiile vin si pleacă, precum starea vremii, dar nivelul de conștiință al unui individ este guvernat de câmpuri de energie specifice ce nu se schimbă în general, decât dacă intervine o auto – conștientizare din partea individului respectiv. O persoană se poate schimba în mod radical și poate să treacă către niveluri ale conștiinței superioare, dacă își dorește acest lucru.

PIRAMIDA CONȘTIINȚEI

Cum sunt descrise nivelurile de conștiință:

ILUMINAREA: 700 – 1000

Acesta este cel mai înalt nivel al conștiinței umane. Au ajuns aici personaje care au marcat fără echivoc istoria umanității: Iisus, Buddha, Krishna, etc.

PIRAMIDA CONȘTIINȚEI UMANE sau drumul spre ILUMINARE 3

PACEA 600 – 700

Pacea este obținută într-o viață în care ne abandonăm complet Creatorului sau mai bine-zis existenței. Este locul pe care Hawkins îl numește iluminare. Aici, liniștea și nemișcarea minții este atinsă, permițând revelații constante. Doar 1 din zece milioane de oameni reușește să ajungă la acest nivel.

FERICIREA: 540-600

Acesta este nivelul atins de sfinți și persoanele avansate la nivel spiritual. Pentru ei, dragostea devine necondiționată și astfel, acest sentiment este urmat de mulțumire și fericire constantă. Nicio tragedie sau eveniment nu poate să destabilizeze o persoană care traiește la acest nivel de conștiință. Ei par să inspire și să îi infuzeze pe toți cei din jurul lor. Viața lor este în completă armonie cu dorința divină și fructele acelei armonii sunt exprimate în fericirea cu care aceste persoane trăiesc pe Pământ.

Nivelul Înțelegerii: 400 – 500

Nivelul științei, al medicinei, al dorinței pentru cunoaștere. Setea de cunoaștere este mereu de nestăvilit pentru acești oameni. Sunt oameni care nu își irosesc timpul cu activități care nu le hrănesc această nevoie. Acești oameni au nevoie să analizeze și să vadă viața și experiențele lor din exterior. La acest nivel poate surveni și un eșec pentru că acești oameni nu reușesc să separe subiectivul de obiectiv și uneori par să rateze esența. În mod paradoxal, la acest nivel pot surveni blocaje care nu permit trecerea către un nivel mai înalt de conștiință.

IERTAREA: 350-400

Dacă curajul reprezintă conștientizarea faptului că tu însuți ești sursa experiențelor vieții tale, aici este nivelul unde conștientizezi că tu devii creatorul acestor experiențe. Este momentul când reușești să îți trezești potențialul prin acțiune. Este momentul când îți pui idealuri și te auto-depășești, trecând de limitări ce le aveai în trecut. Este momentul când conștientizezi că poți prelua controlul asupra vieții tale. Cei care trăiesc la acest nivel de vibrație duc la bun sfârșit orice lucru început și nu au frică de eșec.

Optimismul: 310-350

Acești oameni din jurul tău care sunt mereu optimiști – este de fapt nivelul lor de conștiință. Ei văd viața ca pe o mare imensă de posibilități. Nu se complac în situații și nu se plâng. Se străduiesc să dea tot ce e mai bun și au o voință de fier.

Neutralitatea/ ÎNCREDEREA: 250-310

Este nivelul flexibilității. Să fii neutru înseamnă să nu fii atașat de rezultatele întâmplărilor. La acest nivel, individul este mulțumit cu viața sa și cu situația sa și pare să nu aibă destulă motivație pentru auto-îmbunătățire și evoluție. Individul realizează posibilitățile dar nu face sacrificiile necesare pentru a ajunge la un nivel mai înalt.

CURAJUL: 200-250

Este nivelul împuternicirii. Este nivelul unde individul nu mai ia energie vitală de la cei din jurul său. Curajul îți arată că nu ai nevoie de condiții externe pentru a-ți desfășura viața în mod optim. La acest nivel, individul își dă seama că el singur este responsabil pentru eșecul său succesul său, pentru propria evoluție și pentru tot ceea ce i se întâmplă. Este ceea ce ne face umani: conștientizarea faptului că putem alege ce fel de răspuns dăm în fața unui stimul venit din exterior.

MÂNDRIA: 175-200

Potrivit Dr. Hawkins, majoritatea oamenilor trăiesc sub acest nivel. Este nivelul către care aspiră majoritatea oamenilor. Sunt oameni care ajung să se simtă bine numai dacă au atins faima. Cu toate acestea, este un sentiment fals-pozitiv, pentru că această stare de bine depinde de condiții externe. De asemenea este sursa rasismului, naționalismului, fanatismului religios, etc.

FURIA: 150-175

Dorințele neîmplinite duc către furie și frustrări. Aceste sentimente ne fac uneori să vrem să depașim acest nivel, alte ori, indivizii rămân aici perioade îndelungate din viața lor.

DORINȚA: 125-150

Dorința este unul dintre factorii motivanți la nivelul întregii societăți. Chiar dacă dorința poate provoca schimbarea, efectul revers este acela că înrobește apetitul indivizilor.

Frica: 100-125

Oamenii care trăiesc sub regimuri dictatoriale sau cei care sunt implicați în relații abuzive se află la acest nivel. Aici se manifestă paranoia, neîncrederea, impresia că toată lumea vrea să îți facă rău. Suspiciunea și defensivitatea.

Amărăciunea: 75-100

Mulți dintre noi am trecut prin astfel de etape ale vieții când ne-am simțit îngrozitor de nefericiți din cauza unor tragedii întâmplate în viață. Totuși, dacă această stare te domină, ca nivel al conștiinței tale, sfârșești prin a-ți trăi viața având constante sentimente de rgeret și remușcări. La acest nivel simți că toate oportunitățile te-au ocolit. Te simți o persoană ratată…

Apatia: 50-75

Este nivelul disperării, al lipsei de speranță; este nivelul care predomină printre oamenii fără adăpost sau cei care trăiesc în sărăcie. La acest nivel, persoana a abdicat la situația sa curentă și se simte incapabilă să facă ceva pentru sine sau pentru cei din jurul său.

Vina: 30-50

Nu prea departe de rușine se află nivelul vinei. Când cineva este blocat la acest nivel, sentimente de joasă stimă de sine și inabilitatea de a-i ierta pe ceilalți sunt comune.

Rușinea: Sub 30

La acest nivel, emoția predominantă este umilința. Aici se regăsesc cele mai multe gânduri de suicid. Foarte multe persoane victime ale abuzului sexual se află la acest nivel. (sursa:  garbo.ro)

IUDAISMUL

– perioada biblică sec. XIII î.Ch – SEC. IV d.Ch. ( Avraam, Moise, Regii. Primul Templu, Exilul din Babilon, Revenirea. Cel de-al doilea Templu, Cucerirea romană)

– Diaspora (Persecuţiile, Spania, Franţa şi Germania, Lituania, Rusia şi pogromurile, Expulzările)

– perioada contemporană, începând cu sec XIX (Emanciparea, Cazul Dreyfus, Shoah, Statul Israel)

Termenul de iudaism apare prima oară într-un text evreiesc în limba greacă, datând din sec. I î.Ch.

Evreu, în ebraică Yehudi, însemna iniţial cel ce se trage din tribul lui Iuda (Yehuda). După divizarea regatului lui Solomon, Israel la nord, Iuda la sud (772 î.Ch.), cuvântul evreu desemna locuitorul regatului Iuda, iudeul. Abia în cartea biblică Estera, acest cuvânt capătă conotaţia religioasă pe care o deţine prin etimologia sa, adică: cel care aduce slavă lui Dumnezeu cel unic.

Biblia evreiască, pe care creştinii o numesc Vechiul Testament, scrisă în ebraică – cu excepţia câtorva capitole sau versete care sunt în aramaică, limbă semitică asemănătoare cu ebraica – este cartea cu cele mai multe traduceri şi cei mai mulţi cititori din lume. 

Cuvântul Biblie este de origine iudeo – helenistică şi înseamnă Carte. Biblia este de fapt o bibliotecă. Elaborarea celor 24 de cărţi pe care le conţine a fost eşalonată aproximativ între sec. XIII-II î.Ch. Deşi scrisă de autori diferiţi în perioade de timp succesive, Biblia se prezintă ca semnul, transcrierea unui Autor, care se adresează oamenilor din toate timpurile.Structura tipărită a acestui ansamblu de cărţi este stabilită cu precizie de o denumire ebraica – TaNaKh, care indică împărţirea Scripturilor în: Torah (Torat Moshe: cele 5 cărţi ale lui Moise, Pentateuhul), Neviim (Prorocii) şi Ketuvim (Hagiografele).

Întâlnim în literatura de specialitate termenul Torah pentru a desemna întreaga Biblie. Termenul este folosit în acest sens şi în Noul Testament (Ioan, 10,34). Această desemnare arată că Tanakh în ansamblu trebuie considerat Cuvântul lui Dumnezeu ca adevăr revelat. Alături de Biblie, o altă scriere de bază este Talmudul ( Michna, Guemara).

Unii rabini au încercat să rezume prin enunţarea unui singur verset, a unei singure mitzava (poruncă), chintesenţa Torei: Rabbi Akiva – Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi (Leviticul, cap 19). (Rabinul, provine din ebraicul Rav şi înseamnă înțelept”). Avraam a fost primul care i-a învăţat pe oameni semnificaţia recunoştinţei pentru hrana acordată. Moise este cel care a instituit obligaţia de a se rosti binecuvântarea după masă: “După ce vei mânca şi te vei sătura, să binecuvântezi pe Domnul Dumnezeul tău” (Deuteronomul 8,10). Binecuvântarea este concepută şi pentru a primi cu recunoştinţă toate evenimentele fericite ale vieţii şi pentru a transforma în proslăvire îndoielile asupra nedreptăţii, suferinţei sau morţii.

Rugăciunea este individuală şi colectivă, specifică lui Israel, folosindu-se termenii de: Tehina (ruga), Tehila (proslăvire), Hodaah (mulţumire), Bakasha (cerere), Kaddish etc, fiind desemnată prin excelenţă de Tefila sau Amida (rugăciune făcută în picioare “Deschide Doamne, buzele mele, ca gura mea să vestească lauda ta”).

Sinagoga, Beit hak nesset, înseamnă casă de întrunire, şi aici evreii se întrunesc pentru a se ruga şi a studia (orice loc poate sluji acestui scop cu condiţia să fie orientat spre Ierusalim, să nu fie acoperit de altă construcţie şi să conţină un anumit număr de obiecte de cult, partea esenţială fiind Chivotul sfânt).

În Căminul evreiesc, viaţa va trebui sanctificată pentru împlinirea vrerii lui Dumnezeu, prin binecuvântări şi printr-o conduită morală conformă cu Torah, în fidelitatea faţă de soţi, în respectul datorat părinţilor şi în atenţia ce trebuie acordată copiilor, în primirea celor ne – evrei. Masa este locul privilegiat al binecuvântărilor casnice. Alimentele consumate trebuie să fie Kacher, adică bune de consumat: dintre mamifere, sunt permise rumegătoarele cu copita nedespicată; dintre animalele acvatice, cele care au solzi şi aripioare; Torah interzice consumarea sângelui, de unde şi interdicţia de a se consuma orice animal ucis prin vânătoare, este interzis amestecul cărnii cu lactatele…

Etapele vieţii: naşterea, circumcizia (Berith-Mila, legământ de circumcizie, se face în a 8-a zi de viaţă), majoratul religios (Bar-Mitzva, Bat-Mitzva), căsătoria (citirea şi semnarea Ketubei care este contractul de căsătorie), moartea (un deces se anunţă “Fie binecuvântat Judecătorul Adevărului”).

Am auzit cu toţii de Shabbat, care este punctul culminant al Lucrării Creaţiei, ziua binecuvântată şi sfinţită de Dumnezeu, zi în care răgazul creat de odihnă trebuie să fie ocupat cu rugăciuni, studiu, o atmosferă de sărbătoare.

Unitatea absolută a lui Dumnezeu este afirmaţia fundamentală a Bibliei şi a Iudaismului.

Unitatea cosmosului nu derivă numai din faptul că El este creatorul. Conform Bibliei şi tradiţiei, Avraam a fost cel care a recunoscut în Dumnezeu creatorul, observând universul. Pentru Avraam, pentru Biblie şi tradiţia evreiască, Dumnezeu nu este doar cauza primă care rămâne indiferentă faţă de creaţia sa, ci este Providenţa lumii. Afirmarea lui Dumnezeu Creator implică şi afirmarea veşniciei lui Dumnezeu.

Aşa cum Dumnezeu a existat înainte de a exista lumea, va exista şi când totul va înceta să existe” (imnul religios Adon Olam, Stăpânul Lumii).

Emotii, sentimente si pasiuni

a. Emoţiile primare (denumite şi afecte) sunt trăiri afective de mare intensitate, cu o durata relativ scurtă, însoţite de reacţii comportamentale ce tind să scape de sub controlul conştient. Frica, spaima, groaza, panica, furia, mânia, disperarea, accesele de râs sau plâns cu hohote, sunt tot atâtea exemple de afecte. Cu toţii am cunoscut într-un fel sau altul astfel de emoţii pe parcursul vieţii. Cine n-a fost măcar o dată furios? Cui nu i-a fost vreodată frică?

b. Trăiri afective produse de modificările organice ca urmare a unor disfuncţii sau chiar boli ale organelor interne.

c. Reacţii afective apărute în timpul activităţii de cunoaştere a realităţii, cum ar fi senzaţiile, percepţiile, etc. însoţesc şi colorează afectiv orice act cognitiv.

d. Dispoziţiile afective sunt stări afective generalizate, difuze, de intensitate medie şi durată variabilă. Dispoziţiile afective se constituie şi funcţionează asemenea unei “cutii de rezonanţă” a proceselor afective; cele pozitive intensifică coloratura (rezonanţa) pozitivă a celorlalte stări afective şi o pot atenua pe cea negativă. O persoană prost dispusă tinde să perceapă realitatea în culori întunecate, să ia decizii greşite şi să creeze situaţii conflictuale în familie sau în grupul în care îşi desfaşoară activitatea. Dispoziţiile prin care trecem sunt vesele sau triste, calme sau anxioase (încordate), individuale sau colective, dispoziţii de sărbătoare(Sărbătoarea Crăciunului,etc.). Prin menţinerea condiţiilor favorizante/defavoriznte şi repetarea lor în timp, dispoziţiile se pot stabiliza şi transforma în trăsături de personalitate.

e. Emoţiile complexe sunt trăiri afective mult mai variate şi nuanţate decât emoţiile primare. Spre deosebire de emoţiile primare, emoţiile complexe sunt mai puţin intense dar au durată mai mare. Exemple: bucuria, tristeţea, simpatia, antipatia, entuziasmul, etc.

f. Sentimentele. Sentimentele sunt trăiri afective complexe, durabile şi de intensitate relativ mare. Caracteristic pentru sentimente este faptul că ele continuă să se manifeste, pentru un timp, chiar şi în absenţa stimulilor care au stat la baza formării lor. Naşterea unui sentiment este un proces de durată, ce presupune anumite tatonări, confruntări şi ajustări calitative, în urma cărora sentimentul câştigă în stabilitate, profunzime şi eficienţă. Odată cristalizat, stabilizat, sentimentul devine atitudine afectivă. Există anumite asemănări între emoţii şi sentimente în privinţa trăirii subiective a acestora, ceea ce face ca anumite persoane să le confunde relativ uşor. În funcţie de valenţa pe care o au, sentimentele pot fi împărţite în sentimente pozitive (sentimentul dragostei, al prieteniei, etc.) şi sentimente negative (sentimentul de inferioritate, de culpabilitate, de ură, sentimentul de gelozie, ş.a.). De pildă, “gelozia ca sentiment negativ, neplăcut şi chinuitor, provocat de bănuiala ori de certitudinea infidelităţii persoanei căreia noi îi acordăm dragostea, fără să fim convinşi de reciprocitate”  pune stăpânire şi invadează câmpul conştiinţei, ducând la apariţia unor idei iraţionale şi provocarea de suferinţe sufleteşti. In funcţie de conţinutul lor, deosebim sentimente intelectuale, estetice, morale, economice, religioase, etc.

g. Pasiunile. Pasiunile sunt sentimente caracterizate printr-o intensitate foarte mare, puternic orientate spre un anumit domeniu al realităţii. După valoarea pe care o reprezintă pentru individ şi societate pasiunile se împart în pozitive şi negative. Între elevul căruia îi place informatica şi cel care este pasionat de universul calculatoarelor există o mare diferenţă. Elevul pasionat de acest domeniu este foarte bine informat în privinţa noutăţilor apărute (programe, aplicaţii,s.a.), cunoaşte detalii tehnice privind performanţele diferitelor sisteme de calcul, participă la Olimpiada de informatică, vizitează Târgurile de informatică (ex. CERF), realizează el însuşi diferite programe în limbaje evoluate de programare, ş.a.m.d. Anumite pasiuni, prin aspectul lor negativ, pot să aibă un efect distructiv asupra edificiului personalităţii. Este cazul dependenţei de alcool şi droguri. Sunt situaţii când o pasiune este atât de puternică, încât tinde să-l sustragă pe individ de la activitatea principală(ex. activitatea de învăţare). Putem avea mai multe sentimente, dar pasiuni foarte puţine, ce vor canaliza întreaga energie de care dispune persoana spre un anumit ideal.

Dinamica formelor afectivităţii
Între procesele emoţionale există relaţii funcţionale atât pe verticală (între niveluri diferite) cât şi pe orizontală (la acelaşi nivel). Astfel, distingem:

  1. Relaţii de ierarhizare a diferitelor forme ale afectivităţii (importanţa, relevanţa lor creşte pe măsură ce trecem de la un nivel inferior la altul superior)
  2. Relaţii de integrare a formelor inferioare în altele superioare
  3. Relaţii de interacţiune atât pe orizontală, cât şi pe verticală
  4. Relaţii de interacţiune dintre anumite componente ale piramidei proceselor afective şi diferitele “împrejurări de viaţă”

Procesele emoţionale de la baza piramidei(prin aspectul lor pozitiv sau negativ) pot să favorizeze, să faciliteze sau dimpotrivă, să frâneze formarea sentimentelor şi pasiunilor. Emoţiile constituie un fel de “materie primă”, din care se plămădesc mai târziu, cu o anumită probabilitate, sentimentele. În cadrul interacţiunii cu mediul, unele emoţii pot deveni trăiri afective superioare după o perioada de timp în care se produc efecte de orientare şi stabilizare. Sentimentul de “iubire” nu este expresia unei emoţii singulare, contextuale, şi nici efectul sumativ al unor emoţii asemănătoare, ci efectul interacţiunii dintre emoţii atât pe verticală, cât şi pe orizontală.

Componentele volitive şi intelectuale din structura emoţiilor superioare, procesele afective situate la vârful piramidei exercită acţiuni de control, organizare şi dirijare a celor situate la nivelurile inferioare. Prin control conştient, emoţiile inferioare sunt “umanizate”, modelate cultural după tipare comportamentale corespunzătoare epocii şi mediului social concret în care individul trăieşte. Aceste acţiuni se pot realiza atât în sens pozitiv, când un sentiment foarte puternic poate domina trăirile afective situate la bază ( dragostea pentru adevăr, o convingere puternica pot sa învingă frica de moarte), cât şi în sens negativ, atunci când anumite vicii pun stăpânire pe individ, înrobindu-l. Pasiunile şi sentimentele pozitive, înalt valorizate cultural, îl pot determina pe om să “sacrifice” în cunoştinţă de cauză bucuriile mărunte, trecătoare, pentru satisfacţii de ordin intelectual, moral, religios, etc. Cu cât ne deplasăm spre vârful piramidei, cu atât procesele afective respective (sentimente, pasiuni) au o pondere mai mare în organizarea comportamentului şi obţinerea unui randament crescut în activitate. In schimb, emoţiile aflate la baza piramidei, prin efectele pe care le induc, tind să dezorganizeze activitatea, producând efecte negative în planul performanţei. Spre deosebire de afecte şi emoţii, puternic condiţionate de mecanisme ereditare ce s-au consolidat de-a lungul timpului, sentimentele şi pasiunile au o evoluţie dependentă de specificul şi particularităţile mediului socio-cultural, controlul fiind preponderent de ordin psihic si social. La baza piramidei expresivitatea emoţională este, în general, mai bogată, mai puţin nuanţată şi mai greu de “mascat” decât la vârf. Dacă în cazul piramidei trebuinţelor un număr mic de persoane pot să atingă ultimul nivel, în situaţia afectivităţii, orice om poate să aibă sentimente şi pasiuni. Contează, însă, modul în care sunt valorizate din punct de vedere socio-cultural; contează contribuţia lor la succesul individual şi progresul societăţii în care trăieşte. Odată formate, anumite sentimente sunt capabile sa stimuleze comportamentul, jucând practic rolul de motiv pentru activitatea persoanei.

BUDISMUL

În cadrul acestor categorii pot fi regăsite numeroase ramuri, printre care Tendai, Vajrayana, Nichiren, Shingon, Țara Pură, Zen și Ryobu. Prin urmare, este important ca cei din afară care caută să înţeleagă budismul să nu presupună că ştiu toate detaliile unei anumite şcoli budiste, când tot ceea ce au studiat este budismul clasic, istoric. La originea budismului se află un om: Siddhartha Guatama, ( mai târziu denumit Buddha ), care, după 547 de existenţe anterioare, în care s-a dedicat practicării virtuţilor şi acumulării unor fapte meritorii, hotărăşte să se manifeste pentru ultima dată, mânat de compasiune faţă de făpturile aflate în suferinţă pe tărâmul Indiei. În jurul vârstei de 30 de ani, descoperă prin intermediul a patru întâlniri, mai întâi suferinţele care-i apasă pe oameni: bătrâneţea, boala, moartea, apoi o cale spre speranţa unei eliberări, prin imaginea senină a unui călugăr care trăieşte în sihăstrie. După mai mulţi ani de căutări diverse, optează pentru Calea de mijloc, care îl va face să înţeleagă lucrurile aşa cum sunt: iluzorii, trecătoare şi să descopere o metodă ce poate elibera definitiv fiinţa de patimi, de iluzii aducătoare de suferinţă. Aceasta este Deşteptarea, şi din acest moment, merită pe deplin titulatura de Buddha – Cel Deşteptat. Rezistând ispitei de a accede imediat la o eliberare personală egoistă, Buddha se hotărăşte să răspândească învăţătura sa. Ajuns la o vârstă avansată şi considerându-şi misiunea împlinită, el dispare pentru totdeauna, înălţându-se în Parinirvana ( nirvana desăvârşită ). Este firesc să se insiste asupra caracterului profund uman al budismului la originea sa. Cele patru adevăruri sfinte ca fundamente doctrinare sunt:  – primul adevăr este o constatare – universalitatea dukkhei ( suferinţei fizică sau morală ), schimbare, nepermanenţă, stare condiţionată – individul ca un cumul de energii sau forţe repartizate în 5 agregate: materia ( pământ, apă foc, aer ), senzaţiile, percepţiile, formaţiunile mentale şi conştiinţa

– al doilea adevăr atribuie suferinţei o cauză ( setea, dorinţa, ataşamentul )

– al treilea adevăr este speranţa unei eliberări ( afirmarea Nirvanei – mai presus de ceea ce este omenesc )

– al patrulea adevăr este calea care conduce la eliberare, Nobila Cărare Octuplă ( gândirea sau voinţa dreaptă şi înţelegerea dreaptă – orice act este precedat de un proces mintal şi că, pentru budism, numai actul deliberat aduce roade ).

Buddha este un mântuitor în sensul că arată calea, dar fiecare e liber s-o urmeze, sau nu.

Când a fost întrebat cum a început lumea, cine a creat Universul, Buddha se spune că a păstrat tăcerea, pentru că în budism nu există început şi sfârşit…

Cu toate că în mare parte este o religie estică, budismul devine din ce în ce mai popular şi mai influent în lumea vestică. Budiştii cred că ţelul cel mai înalt al vieţii este să dobândească iluminarea, după cum o percep ei.

În budism întâlnim termeni ca: sutra ( fir, text considerat a relata predicile lui Buddha istoric, prin glasul celor mai apropiaţi discipoli ), karma ( act ce are repercusiuni asupra devenirii unui individ ).

Budismul insistă asupra faptului că actul este intenţionat şi încearcă să evite confuzia dintre act în sine şi consecinţa lui, mandala ( diagramă centrată şi orientată, caracteristică budismului tantric, care o foloseşte ca suport al meditaţiei ), samsara ( rătăcire, ciclu de naşteri şi morţi ) , dharma ( lege, învăţătură ) etc.

“… se poate spune că este foarte posibil ca învăţăturile esenţiale să prindă rădăcini în cultura occidentală şi că într-o bună zi va exista un budism occidental” ( Dalai-Lama – titulatură de origine mongolă, atribuită începând cu sec. XVI, conducătorului spiritual al ramurii Gelugpa a budismului tibetan ).