Mantalitatea: Daca merg la psiholog sunt “nebun“?! Nu, nu sunt “nebun“ sunt educat!

Indemnul de a merge la psiholog este uneori o necesitate de a descoperi  anumite resurse inca neutilizate, uneori  avem nevoie de raspunsuri obiective, profesionale si neuter la anumite problem personale, dar descopar ca poate fi interpretat ca o acuza, ca o lipsa de respect si catalogat mersul la psiholog ca un lucru negtiv. Prin urmare, am fost curios sa fac un mic inventar al obstacolelor pe care si le pun in cale posibilii beneficiari care trec pragul unui cabinet psihologic.

Eu stiu mai bine ce sa fac. Refuzul de a comunica uneori cu o persoana avizata pentru  o observa Eul nostrum din exterior, lasa de dorit. Nu contest increderea in sine si in propriile posibilitati, nici capacitatea de a lua cele mai bune decizii in  anumite moment importante din viata noastra. Nu pot, insa, ignora ca noi invatam de la ceilalti si propriul potential infloreste din copilarie si se termina la batranete. Daca aleg mereu aceleasi solutii dintr-o incapatanare, teama, carente educationale, frica sau naivitate.Uneori eu detin rezolvarea problemelor , s-ar putea sa ma trezesc ca m-am tot invartit in propriul carusel: speranta, curaj de a actiona, dezamagire, uimire, frustrare.

Mie sa imi dea psihiatrul pastile, vorbaria nu ma ajuta. Pastilele sunt excelente pentru anumite tulburari psihice, dar nu rezolva orice problema. De exemplu, nu omoara tracul de a vorbi in public, iar dependenta de anxiolitice nu mi se pare o idee fantastica. Pastilele actioneaza cateodata ca o vata pusa peste rana. Daca nu le mai iei, rana se redeschide.

Mersul la psiholog este un lux. In conditiile luptei pentru painea de zi cu zi, plata facturilor, a ratelor la banca,  sa te asezi in scaun si sa il platesti pe unul ca sa iti asculte povestea despre cat de greu iti este pare absurd, ba chiar iresponsabil. Dar deja problemele tale se imultesc, solutiile tale se diminueaza constant, iar  prietenul/ prietena nu te mai asculta cu atentie si empatie, seful tipa ca trebuie sa produci mai mult si tot ce ai vrea e sa iti iei lumea in cap ca sa uiti de toate si cate si mai cate rele si belele, parca ai vrea urechea deschisa si mintea limpede care sa te ajute sa gasesti drumul pe care l-ai pierdut cu cateva miscari de viata inainte. Prioritizarea problemelor trebuie facuta. Sa alegem sa ne plangem de mila sau sa actionam in sens pozitiv?!

Nu ma intereseaza ce se intampla cu mine din punct de vedere psihic. Asta suna a sah mat. Ce sa vorbesti cu dorinta de ignoranta? Totusi, e fascinant ce se ascunde in spatele acestui refuz radical. E frica de monstri ascunsi in adancul inconstientului (desi aproape toata lumea stie cum e treaba cu somnul ratiunii), e o lipsa de placere in reflexivitate (prea multe intrebari distrug cheful de viata), e un deficit de probleme importante, deci de prilejuri de a analiza de ce si cum am ajuns tocmai aici si nu altundeva si, mai ales, cum as putea pleca spre alte taramuri mai insorite? Ma declar habarnist, dar interesat de raspuns.

Mi-e frica sa nu descopar cine stie ce nebunie, care sa ma copleseasca. Daca ai pe dinauntru vreo nebunie, deja te copleseste. Te face sa simti ca ai pierdut controlul sau ca nu valorezi nimic, ca altii au avut oportunitati si tu nu, sa iti gasesti scuze ca nu incerci sa fii mai mult plus n moduri de a gandi si actiona disfunctional. Mi se pare mai simpatic sa te uiti la nebunie si sa vezi cum te pacaleste sa te autosabotezi si apoi incerci sa o pacalesti tu pe ea( daca poti).

Nu cred ca a vorbi cu cineva poate sa imi rezolve mie problemele. Adevarul e ca pare magic. Esti catranit si obosit de cruzimea oamenilor si nedreptatea vietii si nu pare posibil ca ce iti spune altcineva sa ii faca pe oameni mai buni sau ca viata sa dea ce trebuie celor care merita. Ventilarea emotionala nu il scoate din miezul problemelor pe cel care nu are mare nevoie de comunicare despre sine, dar invatarea de strategii de a te bucura de ceea ce ai si ceea ce sunt ceilalti s-ar putea.

Nu vreau sa ma gandesc la problemele mele. Dar ele se gandesc la tine. Nu te lasa sa dormi noaptea, te fac sa te pierzi in iluzii, urmarind vietile altora la televizor, band sau drogandu-te ca sa iti adormi spiritul. Indesarea mizeriei sub covor nu face camera mai curata si, mai devreme sau mai tarziu, te trezesti ca, sub fiecare calcatura prin viata, colcaie viermi si mult praf.

Mi-e teama ca as deveni altcineva. Altcineva mai fericit si mai functional. A te schimba in bine este inspaimantator asa cum e orice transformare. Confortul psihic pe care ti-l da obisnuinta e zguduit de ideea de necunoscut. Dar oare nu merita riscul?

Mai sunt multe de spus despre beneficiile secundare ale diferitelor tulburari mintale sau ale modalitatilor neadaptative de a exista (cum ar fi, de exemplu, placerea de a te victimiza care genereaza atentie si compasiune pentru o perioada scurta de timp), despre frica de intimitate si vulnerabilitate in fata strainilor, despre mituri, idei pre si prost-concepute legate de spalarea rufelor in familie si sunt convins ca cei care citesc aceste randuri stiu alte cateva.

Recomandarea mea este simpla: Cerceteaza, analizeaza apoi aplica!

 

One thought on “Mantalitatea: Daca merg la psiholog sunt “nebun“?! Nu, nu sunt “nebun“ sunt educat!

  1. Din nefericire pentru noi,lumea este prea saraca pentru a merge la psiholog, chiar daca e constient de faptul ca psihologul e “doctorul sufletului”…altii intr adevar nu accepta ideea in sine,din necunostinta,iar altii nu cred in psibologi…insa;daca au posibilitati,recomand vindecarea sufletului…pentru ca “sufletul bolnav”doare cel mai tare…