LEGENDA ARBORELUI FERICIRII

În antica Japonie, multe persoane spuneau că în acea regiune există un arbore miraculos care aduce fericire şi multe realizări pentru cine trece pe lângă el.
O mica fată, care se numea Haru, deja auzise această legenda de la bunica ei, de câteva ori, iar visul său era să găsească acest arbore, căci familia sa era foarte săracă şi trecea prin multe dificultăţi în micul sat în care locuiau.
Într-o bună zi, Haru şi fratele ei se jucau prin sat şi au întâlnit un bătrân, care trecea pe acolo. El a început să vorbească cu copiii. Spunea că se odihnește puțin, deoarece era în căutarea arborelui fericirii și că în acel sat se găsea portalul prin care se ajungea la acel copac.Atunci bătrânul i-a rugat pe copii să-l ajute să urce în vârful muntelui în căutarea acelui portal, iar copiii s-au dus cu el, din curiozitate şi din dorinţa de a găsi acel arbore.
Ajungând în vârful muntelui, Haru şi fratele ei au întrebat unde este acel arbore, iar bătrânul le-a răspuns: Este acolo, în faţă, dar îl poate vedea doar cine are o inima pură. Copiii au privit, au tot privit şi nu au reuşit să-l vadă. Atunci, bătrânul le-a spus: Priviţi în faţă, dar priviţi cu ochii sufletului! Şi aşa au făcut, însă doar Haru a reuşit să vadă peisajul imediat, iar fratele ei, doar câteva momente mai târziu.Apoi, cei trei au traversat acea cărare şi s-au aventurat într-un loc minunat. Haru a observat imediat un frumos arbore şi imediat ei l-au îmbrăţişat, s-au urcat în el şi l-au întrebat pe bătrân cum să obţină fericirea pe care arborele o oferea, iar acesta le-a răspuns că, doar rugându-te din inimă, copacul răspundea, îndeplinind dorinţele exprimate.Atunci, fraţii s-au rugat din toata inima întru multă fericire şi prosperitate pentru ei şi pentru toată familia lor. Iar arborele a devenit încă mai frumos, luminos, părând că răspunde acelor copii că le va îndeplini dorinţele.
Imediat, Haru l-a întrebat pe bătrân daca el nu a cerut nimic, iar el a răspuns că fericirea lui de a-i ajuta era, deja, o dorinţă realizată. Atunci, copiii au simţit o mulţumire imensă, creată de atitudinea acelui bătrân. Acesta, ca prin minune, a dispărut, căci era acolo doar pentru a-i ajuta pe cei copii. După aceea, copiii s-au întors acaspă alergând şi au povestit tot ce se întâmplase. Din acea zi, familia fetiţei Haru nu a mai avut niciodată lipsuri sau greutăţi, iar ei au trăit în bogăţie şi fericire pentru totdeauna