IUDAISMUL

– perioada biblică sec. XIII î.Ch – SEC. IV d.Ch. ( Avraam, Moise, Regii. Primul Templu, Exilul din Babilon, Revenirea. Cel de-al doilea Templu, Cucerirea romană)

– Diaspora (Persecuţiile, Spania, Franţa şi Germania, Lituania, Rusia şi pogromurile, Expulzările)

– perioada contemporană, începând cu sec XIX (Emanciparea, Cazul Dreyfus, Shoah, Statul Israel)

Termenul de iudaism apare prima oară într-un text evreiesc în limba greacă, datând din sec. I î.Ch.

Evreu, în ebraică Yehudi, însemna iniţial cel ce se trage din tribul lui Iuda (Yehuda). După divizarea regatului lui Solomon, Israel la nord, Iuda la sud (772 î.Ch.), cuvântul evreu desemna locuitorul regatului Iuda, iudeul. Abia în cartea biblică Estera, acest cuvânt capătă conotaţia religioasă pe care o deţine prin etimologia sa, adică: cel care aduce slavă lui Dumnezeu cel unic.

Biblia evreiască, pe care creştinii o numesc Vechiul Testament, scrisă în ebraică – cu excepţia câtorva capitole sau versete care sunt în aramaică, limbă semitică asemănătoare cu ebraica – este cartea cu cele mai multe traduceri şi cei mai mulţi cititori din lume. 

Cuvântul Biblie este de origine iudeo – helenistică şi înseamnă Carte. Biblia este de fapt o bibliotecă. Elaborarea celor 24 de cărţi pe care le conţine a fost eşalonată aproximativ între sec. XIII-II î.Ch. Deşi scrisă de autori diferiţi în perioade de timp succesive, Biblia se prezintă ca semnul, transcrierea unui Autor, care se adresează oamenilor din toate timpurile.Structura tipărită a acestui ansamblu de cărţi este stabilită cu precizie de o denumire ebraica – TaNaKh, care indică împărţirea Scripturilor în: Torah (Torat Moshe: cele 5 cărţi ale lui Moise, Pentateuhul), Neviim (Prorocii) şi Ketuvim (Hagiografele).

Întâlnim în literatura de specialitate termenul Torah pentru a desemna întreaga Biblie. Termenul este folosit în acest sens şi în Noul Testament (Ioan, 10,34). Această desemnare arată că Tanakh în ansamblu trebuie considerat Cuvântul lui Dumnezeu ca adevăr revelat. Alături de Biblie, o altă scriere de bază este Talmudul ( Michna, Guemara).

Unii rabini au încercat să rezume prin enunţarea unui singur verset, a unei singure mitzava (poruncă), chintesenţa Torei: Rabbi Akiva – Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi (Leviticul, cap 19). (Rabinul, provine din ebraicul Rav şi înseamnă înțelept”). Avraam a fost primul care i-a învăţat pe oameni semnificaţia recunoştinţei pentru hrana acordată. Moise este cel care a instituit obligaţia de a se rosti binecuvântarea după masă: “După ce vei mânca şi te vei sătura, să binecuvântezi pe Domnul Dumnezeul tău” (Deuteronomul 8,10). Binecuvântarea este concepută şi pentru a primi cu recunoştinţă toate evenimentele fericite ale vieţii şi pentru a transforma în proslăvire îndoielile asupra nedreptăţii, suferinţei sau morţii.

Rugăciunea este individuală şi colectivă, specifică lui Israel, folosindu-se termenii de: Tehina (ruga), Tehila (proslăvire), Hodaah (mulţumire), Bakasha (cerere), Kaddish etc, fiind desemnată prin excelenţă de Tefila sau Amida (rugăciune făcută în picioare “Deschide Doamne, buzele mele, ca gura mea să vestească lauda ta”).

Sinagoga, Beit hak nesset, înseamnă casă de întrunire, şi aici evreii se întrunesc pentru a se ruga şi a studia (orice loc poate sluji acestui scop cu condiţia să fie orientat spre Ierusalim, să nu fie acoperit de altă construcţie şi să conţină un anumit număr de obiecte de cult, partea esenţială fiind Chivotul sfânt).

În Căminul evreiesc, viaţa va trebui sanctificată pentru împlinirea vrerii lui Dumnezeu, prin binecuvântări şi printr-o conduită morală conformă cu Torah, în fidelitatea faţă de soţi, în respectul datorat părinţilor şi în atenţia ce trebuie acordată copiilor, în primirea celor ne – evrei. Masa este locul privilegiat al binecuvântărilor casnice. Alimentele consumate trebuie să fie Kacher, adică bune de consumat: dintre mamifere, sunt permise rumegătoarele cu copita nedespicată; dintre animalele acvatice, cele care au solzi şi aripioare; Torah interzice consumarea sângelui, de unde şi interdicţia de a se consuma orice animal ucis prin vânătoare, este interzis amestecul cărnii cu lactatele…

Etapele vieţii: naşterea, circumcizia (Berith-Mila, legământ de circumcizie, se face în a 8-a zi de viaţă), majoratul religios (Bar-Mitzva, Bat-Mitzva), căsătoria (citirea şi semnarea Ketubei care este contractul de căsătorie), moartea (un deces se anunţă “Fie binecuvântat Judecătorul Adevărului”).

Am auzit cu toţii de Shabbat, care este punctul culminant al Lucrării Creaţiei, ziua binecuvântată şi sfinţită de Dumnezeu, zi în care răgazul creat de odihnă trebuie să fie ocupat cu rugăciuni, studiu, o atmosferă de sărbătoare.

Unitatea absolută a lui Dumnezeu este afirmaţia fundamentală a Bibliei şi a Iudaismului.

Unitatea cosmosului nu derivă numai din faptul că El este creatorul. Conform Bibliei şi tradiţiei, Avraam a fost cel care a recunoscut în Dumnezeu creatorul, observând universul. Pentru Avraam, pentru Biblie şi tradiţia evreiască, Dumnezeu nu este doar cauza primă care rămâne indiferentă faţă de creaţia sa, ci este Providenţa lumii. Afirmarea lui Dumnezeu Creator implică şi afirmarea veşniciei lui Dumnezeu.

Aşa cum Dumnezeu a existat înainte de a exista lumea, va exista şi când totul va înceta să existe” (imnul religios Adon Olam, Stăpânul Lumii).