Fii tu!

Se spune ca a fost o data ca niciodata, ca daca nu ar fi fost nu s-ar fi povestit, pe un varf inalt de munte, un cuib de vultur, in care erau 4 mari oua.
Intr-o zi, un cutremur a zguduit muntele, iar unul dintre cele patru oua, s-a rostogolit din cuib pana in curtea unei ferme aflate in valea de la poalele muntelui. La ferma se cresteau gaini, acestea stiau ca oul trebuie protejat, asa ca una dintre ele, a luat oul si la ingrijit. In cele din urma, din ou, a iesit un frumos pui de vultur, falnic si curajos. Insa aflandu-se intr-o ferma de gaini, acesta a fost crescut ca atare, adica ca pe un pui de gaina. Vulturul isi iubea casa si familia, dar spiritul sau liber plangea dupa mai mult.
Intr-o zi, vulturul, s-a uitat catre cerul albastru si a vazut alti vulturi care zburau liberi si fericiti. “Oh” spuse oftand vulturul, “Mi-as dori atat de mult sa pot zbura si eu alaturi de acele pasari…”
Gainile au izbucnit in ras, cand l-au auzit pe acesta, “Tu nu vei putea niciodata sa zbori. Esti o gaina, si gainile nu zboara.”
Vulturul nostru a continuat insa sa se uite catre cer, cu jind catre semenii lui, adevarata lui familie, si sa viseze ca intr-o zi va putea sa zboare alaturi de acestia. De fiecare data, de cate ori aducea vorba despre visul sau, ceilalti radeau de el si ii spuneau ca nu va putea niciodata sa faca asta. Auzind mereu acelasi lucru de la celelalte gaini, vulturul a inceput sa creada ceea ce era invatat. Dupa un timp, vulturul a renuntat la visul sau si a continuat sa-si traiasca viata altaturi de gaini, fiind unul de-al lor, adica o gaina. In cele din urma, dupa multi ani de viata de gaina, vulturul nostru s-a stins din viata.

Morala: Devenim ceea ce credem ca suntem. Daca vreodata ati visat sa deveniti un vultur, urmati-va visul, gaini vor fi mereu in jurul vostru care va vor spune si vor incerca sa va faca sa renuntati.  Este foarte usor sa ne lasam pacaliti de credintele noastre, invatate, formate cu ajutorul credintelor celorlalti. Fiti “vulturi” daca vreti sa fiti, credeti in voi, indiferent de ce va spun celelalte “gaini”. Zburati daca asta simtiti, nu asteptati validarea nimanui, o aveti pe a voastra si este singura care conteaza. Nu aveti nevoie de altceva daca credeti in voi. Aveti o singura viata, este pacat sa o traiti in curtea unei ferme de gaini, ca o gaina. Echilibru, psiholog Mihail Jianu.