Dino si furia sa

Dino dragonul statea in pestera sa. Niciodata nu se mai simtise atat de furios ca acum. Nu reusea sa mai faca nimic. Se simtea furios fiindca prietenii sai din pesterile apropiate ii furasera mingea de fotbal. Simtea ca ia foc de furie si scotea flacari pe nari. Cand s-a linistit putin a privit in jur. Toata iarba si copacii arsesera din cauza flacarilor pe care le scosese pe nari de furie. ”Ohhh, nu !!!”, gandi Dino. ”Mi s-a intamplat din nou”, spuse cu regret amintindu-si de frumoasele flori care nu cu putin timp in urma erau in apropiere. Dino stia ca niciun dragon nu voia sa se joace cu el pentru ca putea fi foarte rau atunci cand se infuria.  Ce putea sa faca? Chiar isi dorea sa fie un bun prieten, insa trebuia sa se tempereze. Tocmai atunci, mama sa, dragonul Flora a aparut. S-a asezat in fata lui, iar Dino a inceput sa planga. Credea ca va fi certat pentru ca a distrus florile, insa mama sa i-a spus: ”Dino, stiu ca iti este greu sa te controlezi cand te enervezi, insa putem gasi solutii. Multi dragoni au aceasta problema la inceput, insa invata in timp sa se descurce. Cum crezi ca ai putea sa te controlezi atunci cand te infurii? ”.  Dino stia ca indata ce avea sa isi controleze furia, toti ceilalti dragoni se vor juca cu el. Astfel ca s-a decis sa incerce. In ziua urmatoare, s-a gandit: ”Oare ce m-ar ajuta sa ma controlez?”. S-a asezat si a inceput sa se gandeasca fiindca nu prea stia ce sa faca. Voia sa se schimbe si sa fie la fel ca ceilalti dragoni. ”Totul e bine acum cand sunt calm, dar ce se va intampla atunci cand ma voi infuria si voi da din nou drumul la flacari? Cum as putea sa ma controlez?”. In dimineata urmatoare, Dino s-a dus la scoala.  Putea sa ii auda pe ceilalti dragoni cum incearcau sa il supere si simtea ca dintr-o data incepe sa se incalzeasca din nou. Si-a amintit ca daca nu se va controla, va arde din nou totul in jur. Astfel ca s-a hotarat sa mearga la unul dintre profesori sa ii ceara sfatul.  Acesta l-a ascultat si pe masura ce ii povestea, simtea ca e mai bine. Profesorul a intervenit si ceilalti dragoni nu l-au mai suparat in acea zi pe Dino. Seara i-a povestit mamei sale ce s-a intamplat, iar aceasta i-a spus: ”Dino, e normal ca uneori sa te infurii, insa cel mai important este sa stii cum anume sa te controlezi. Eu voi fi mereu aici sa te ascult – aminteste-ti asta intotdeauna. ” Intr-una din zile, ceilalti dragoni au inceput sa strige la el si sa il jigneasca. Desi simtea ca se infurie din nou, s-a hotarat sa nu ii mai bage in seama si sa plece.  Povestindu-i mamei despre cum a gestionat situatia, aceasta l-a felicitat. Desi au mai fost zile in care ceilalti dragoni au ras de el si s-a intamplat sa mai scoata flacari, Dino a continuat sa depuna eforturi pentru a-si controla furia. Intr-o zi chiar a fost suficient de calm incat sa ii abordeze pe dragonii care il suparau: ”De ce va legati mereu de mine? Sunt la fel ca si voi, doar ca imi plac alte lucruri decat voua”.  Dragonii nu au stiut ce sa ii raspunda si s-au indepartat. A doua zi insa, dragonii si-au cerut iertare, iar Dino s-a simtit mandru ca a facut un pas inainte pentru a deveni un dragon mai bun si mai calm.  Asemenea povesti, in care copilul afla despre personaje care incearca sa rezolve probleme similare cu cele cu care se confrunta el insusi, il invata pe copil ca exista solutii pe care le pot aplica si ei.    La finalul lecturii, poti discuta cu cel mic despre cum altfel ar fi putut dragonul sa isi stapaneasca furia si despre momente in care si copilul s-a infuriat. Tu cum l-ai invatat pe copilul tau sa isi stapaneasca furia?