CREŞTINISMUL

De ce este nevoie să înţelegem religiile, astăzi? Cum ne poziţionăm faţă de ele?  Pentru că există confuzii, necunoaştere, sau dezinformare, vă aducem câteva noţiuni despre marile religii, astfel încât să vă puteţi face o imagine de ansamblu asupra acestui subiect, şi să aprofundaţi ulterior, în funcţie de interese.

CREŞTINISMUL

Este religia întemeiată pe învăţătura, persoana şi viaţa lui Iisus Christos. Această religie s-a născut în secolul I, în imperiul roman, conform unor istorici latini. Mai multe scrieri elaborate pe vremea primelor generaţii de creştini constituie o referire obligatorie: cele patru Evanghelii de la Matei, Marcu, Luca, Ioan, constituind o mărturie despre viaţa, vorbele şi faptele, moartea şi învierea lui Cristos. Scrierile Noului Testament (recunoscut de creştini drept Sfânta Scriptură, împreună cu Vechiul Testament pe care-l au în comun cu evreii) sunt:  Evangheliile, Faptele apostolilor, Epistolele lui Pavel, Epistola către evrei, Epistola lui Iacob, Epistolele lui Petru, Epistolele lui Ioan, Epistola lui Iuda, Apocalipsa. Creştinii cred într-un singur Dumnezeu, viu şi adevărat, care în unitatea naturii divine, este constituit din trei entităţi: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, care nu se deosebesc decât prin relaţiile lor, în comunitatea unei iubiri esenţiale. Credinţa în Cristos, adevărat Dumnezeu şi adevărat om, este caracteristică pentru creştinism. Credinţa creştină afirmă că din păcat, din moarte şi din rău, Iisus Cristos îl mântuieşte pe om. Deoarece Cristos trece prin încercarea morţii, din care Dumnezeu îl slobozeşte prin puterea Sfântului Duh, acesta are viaţă veşnică. Câteva nume ale lui Cristos: Mântuitorul (Ioan 4,42), Fiul Celui Preaînalt (Luca 1,32), Fiul lui David (Matei 21,9), Fiul Omului (Marcu 14,62), Fiul lui Dumnezeu (Ioan 20,31), Domnul (Filipeni 2,11), Cuvântul făcut trup (Ioan 1,14), Mijlocitorul (I Timotei 2,5), Alfa şi Omega (Apocalipsa1,8). Însărcinaţi să continue opera lui Cristos, cei doisprezece apostoli anunţă Evanghelia şi adună Biserica (adunarea ucenicilor lui Cristos), treptat întemeiază comunităţi creştine, instaurându-se o ierarhie a preoţilor: episcopul (urmaşul apostolilor), preoţii, diaconii. Semnul crucii este propriu creştinilor, este gestul cu care îşi încep şi termină rugăciunea, amintind concret tainele fundamentale ale credinţei creştine: taina lui Dumnezeu, care este Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, în numele cărora este dat botezul dătător de viaţă ca fiu al lui Dumnezeu. Chiar dacă Iisus s-a rugat pentru unitatea ucenicilor săi, cum de există acum Biserica Ortodoxă şi Biserica Catolică (protestante, anglicane etc) ?  Biserica este catolică pentru că ocroteşte adevărul total, universal valabil, pe care l-a primit de la Cristos şi este trimisă în lumea întreagă ca să-l ofere tuturor oamenilor, şi este ortodoxă pentru că îi redă Domnului său slava ce i se cuvine şi este devotată spiritului de dreptate al credinţei pe care o mărturiseşte.  Consecinţa neplăcută a schismei din 1054 este faptul că fiecare dintre aceste două calităţi, totuşi nedisociabile, este însuşit printr-o împlinire istorică a creştinismului: în apusul latin, biserica se va numi Catolică, iar în răsăritul grec, Ortodoxă. Cele două biserici păstrează însă şi o moştenire comună: scriptura, tradiţia apostolică, doctrina Părinţilor, cele şapte concilii ecumenice din primul mileniu, succesiunea apostolică ale episcopilor şi cele şapte sacramente, cultul Fecioarei Maria, Maicii Domnului şi al Sfinţilor, anunţarea Evangheliei şi elanul misionar.

Credinţa într-o existenţă de dimensiuni supranaturale dă de gândit, e adevărat, dă de gândit chiar dincolo de lumea aceasta, dar numai după ce am primit şi am acceptat mesajul religios. Ea se situează întotdeauna între polul mistic în care se cufundă individul şi ritul în care se regăseşte comunitatea. O atitudine antifilosofică dacă vreţi, dar care dă dovadă de oarecare înţelepciune.