Copilul si cititul

Degeaba incearca parintii sa le enumere cartile citite de ei insisi cand erau copii, nu pare sa produca efectul dorit. Copiii si adolescentii le raspund ca acum sunt la moda filmele sau ca este plictisitor sau demodat sa stai cu cartea in mana… Pare sa nu existe o comunicare intre ei, parintii ramanand cu frustrarea si cu regretul, iar copiii cu impresia ca parintii lor le cer astfel de lucruri. In plus, copiii asociaza din ce in ce mai mult cititul cu scoala si temele, cu lecturile obligatorii si tind sa respinga orice carte.
Este adevarat ca multi copii considera cititul obositor si nu-si pot lasa imaginatia libera pentru a se transpune in actiunea din carte. Fie ca nu citesc destul de bine si actiunea este in sine obositiare, fie pentru ca nu au o libertate de a “privi” cu ochii mintii ceea ce autorul prezinta. Poate ca de fapt ne putem gandi sa incepem a le cultiva copiilor aceasta placere inca de cand sunt prescolari. Este important sa le transmitem capacitatea noastra de a trai actiunea a ceea ce citim, puterea de a ne imagina, de a ne lasa furati de cuvintele autorului. Citindu-le povesti, povestiri, cu intonatie, cu un timbru aparte pentru fiecare personaj, undeva la limita dintre carte si teatru… Aducandu-le imagini in plus, mai sugestive poate, rugandu-i pe ei sa ne spuna cum isi imagineaza respectiva actiune. Iata modalitati de a face cuvintele din poveste sa fie vii, sa se lege de imagni, de sunete, de alte impresii senzoriale.  Cititul nu are sens fara placerea din spatele lui iar placerea provine din “a trai”. Daca nu reusim sa facem asta, nu dobandim niciodata bucuria pe care altii o simt atunci cand citesc.Echilibru, psiholog Mihail Jianu.