Copilul este un adult in devenire.

Când vorbim de optimizare umană, cred că cel mai important loc în care să cauţi este sistemul tău de convingeri şi credinţe limitative. Ce sunt acestea? Tot ceea ce te limiteaza de la ceea ce ai putea sa fii, tot ceea ce te indeamna sa spui “nu pot”, “nu sunt in stare”, ” nu sunt suficient de bun pentru asta”, tot ceea ce nu-ti da voie sa fii TU INSUTI, autentic, unic si minunat! Convingerile limitative se “adapostesc”in subconstient inca de cand suntem mici si de acolo ne influenteaza gandurile, actiunile si implicit intreaga viata!
Convingerile limitative pot fi de neam (de tara), mostenite de la parinti sau dobandite prin experienta proprie de viata.Convingerile sunt conditionate de perceptiile construite pe baza unor amintiri vechi despre durere sau fericire. Aceste amintiri se bazeaza pe cum interpretezi si simti evenimentele din viata ta. Lucrurile pe care le copii le invata din familia de orgine sau de la cei apropiati, despre sine sau despre lumea exterioara, devin convingeri pentru el.
De ce? Pentru ca atunci cand este mic, copilul are mintea libera, fara limite, fara credinte disfunctionale, si pentru ca este mult prea mic pentru a putea pune in balanta informatiile pe care le primeste, pentru a putea discerne, el considera ca sunt adevarate toate informatiile, doar vin de la cineva de incredere, nu?
Asa creste un copil cu o stima de sine scazuta, cu o convingere limitativa” nu sunt suficient de bun, nu pot sa fac asta…” si se transforma in adultul plin de temeri care nu isi exprima punctul de vedere, care nu are incredere in sine, un adult cu frica de esec.
Spre incheiere, o scurta poveste despre convingerile limitative:
” Intr-o zi de sambata, un tata hotaraste sa isi duca copii la circ. Dupa ce s-a terminat spectacolul, copii au inceput sa alerge inspre tarcurile cu animale si s-au oprit in fata elefantilor care nu erau tinuti in custi si erau legati de piciorul din fata doar de o franghie.
Foarte mirat, tatal copiilor l-a intrebat pe dresor:
“Elefantii sunt in grija dumneavoastra?”
“Da domnule, eu am avut grija de ei de cand au avut doar cateva luni.”elephant
“Am observat ca sunt legati doar de o franghie subtire… Nu imi imaginez cum ar putea aceasta franghie sa-i impiedice sa o rupa si sa plece. Cum de nu incearca sa scape?”
“Ati fi surprins ce poate sa faca un obicei adanc inradacinat… Inca de cand erau foarte mici, ii legam cu aceeasi franghie, insa pe atunci franghia era suficient de puternica incat sa ii retina. Asa ca ei cresc cu convingerea ca nu pot scapa si se obisnuiesc cu franghia. Ei cred ca franghia aceea inca ii mai poate tine captivi si nici macar nu incearca sa se elibereze.”