Ce sunt fobiile copilariei?

Fobiile sunt o forma patologica a anxietatii. Anxietatea de separare este normala in perioada copilariei, si poate fi tradusa prin frica de a experimenta, atinge sau vedea orice este diferit de zona de confort pe care o ofera parintii. Este vorba despre acel „altceva”, despre care nu stim nimic si pe care ne este teama sa il incercam, din cauza fricii consecintelor care ar aparea. Atunci cand cel mic se afla, insa, in preajma mamei sale, de exemplu, aceasta teama este intr-un fel depasita, astfel incat prezenta necunoscutului devine suportabila – datorita sentimentului de siguranta pe care il ofera figura parinteasca – desi teama de el inca mai persista.Fobiile copilariei sunt necesare, asa cum considera nu doar natura, ci si psihologii. Ele feresc copilul de la a experimenta situatii nesigure pentru integritatea lui si ii ofera, astfel, o sansa in plus de a supravietui. Totusi, acestea sunt necesare doar la varste mici, pe masura ce copilul creste si devine, mai apoi, adult, ele interferand cu functiile sale sociale si fiind responsabile de o calitate slaba a vietii acestuia. Totusi, desi explicatiile de mai sus par destul de logice, caracteristica principala a fobiilor este ca frica aparuta este total ilogica. De aceea, oricat i-ati spune copilului dumneavoastra ca nu are rost sa ii fie frica de intuneric sau oricat ati incerca sa ii dovediti ca nu se ascunde nici un monstru sub pat, vorbele nu vor avea nici un rezultat, deoarece, in ciuda faptului ca el este constient de aceste lucruri, nu isi poate controla reactia organismului in astfel de cazuri.La copii, fobiile se manifesta ca si la adulti: o preocupare exagerata fata de un anumit obiect sau situatie, sau fata de cele din clasa adiacenta. Conform Institutului de Sanatate Mentala, „fobiile copilariei variaza in intensitate, frecventa si durata; ele au tendinta de a disparea, pe masura ce copilul creste”. Fricile pot fi un rezultat al unei perceptii gresite: atunci cand un copil se afla intr-o situatie amenintatoare, corpul sau manifesta o reactie de rezistenta. Exista o sansa mai mare ca el sa aiba aceeasi reactie, atunci cand se va afla intr-o situatie sau langa un obiect asemanator. Aceste frici ar trebui sa fie trecatoare, ca un rezultat al dezvoltarii celui mic. O temere a copilariei se dezvolta intr-o fobie, atunci cand incepe sa interfereze cu viata de zi cu zi. Drept urmare, nu este rar ca cel mic sa regreseze la un stadiu anterior dezvoltarii („Mecanismele de aparare ale adolescentului”). Starile acute de frica pot sa se manifeste prin respiratie profunda si rapida, tremurat, senzatie de lesin, slabiciune a muschilor, greata, diaree si disturbante in coordonarea miscarilor. De exemplu, un prescolar poate uda, adeseori, patul, daca este nevoit sa se confunte des cu una dintre fricile sale. De asemeni, el poate sa inceapa sa gangureasca, in aceeasi situatie. Fobiile copilariei exista sub multe forme, au multe nivele de intensitate si pot fi tolerate si pana la imposibil de suportat.