Semintele Imparatului

Un împărat din Orientul îndepărtat, împovărat de ani, s-a hotărât în cele din urmă să îşi numească succesorul. În loc de a alege însa pe unul din curtenii săi întelepţi sau din nobilii lui fii, el s-a hotărât să facă cu totul altceva. A chemat la el toţi băieţii din împărăţie la palat şi le-a spus: „Este timpul să fac un pas înapoi şi las locul de pe tron altcuiva, aşa că am hotărât să aleg pe unul dintre voi.”
Băieţii au rămas muţi de uimire! Împaratul a continuat însa imperturbabil: ” Vă voi da fiecaruia dintre voi câte o sămânţă, o sămânţă foarte deosebită. Vreau să o plantaţi, să o udaţi şi să reveniţi aici peste un an cu ceea ce va răsări din ea. În funcţie de cum vor arăta plantele voastre, voi alege cine va fi următorul împărat.”
Unul dintre baieţii prezenţi la acest anunţ, pe nume Ling, şi-a luat în primire sămânţa, asemeni celorlalţi, şi s-a întors acasă în grabă, unde i-a povestit emoţionat mamei lui tot ce se întâmplase. Ea l-a ajutat să găsească un ghiveci, a pus pământ reavăn în el, iar băiatul şi-a sădit sămanţa. În fiecare zi, Ling uda cu grijă pământul din vas şi cerceta cu atenţie să vadă dacă nu încolţise ceva. Dupa trei săptămâni, unii din baietii din vecini începuseră deja să vorbească despre mlădiţele verzi răsărite din seminţele lor, care creşteau pe zi ce trecea. Ling s-a uitat din nou, cu ochii mijiţi, în ghiveciul său de flori dar nu a reuşit să desluşească nimic. Au trecut, una dupa alta trei, patru, cinci săptămâni, şi niciun firicel de verdeaţă nu şi-a făcut apariţia. Ceilalţi vorbeau de-acum cu mândrie despre felul în care creşteau plantele lor, aşa că Ling se simţea din ce în ce mai amărât şi lipsit de speranţă. Dupa încă şase luni, ghiveciul lui rămăsese la fel de sterp, în ciuda faptului că era stropit zilnic cu apă. Ling era aproape sigur că era vina lui, că, printr-o întâmplare nefericită, distrusese într-un fel sau altul sămânţa lui.
Toţi băieţii din împrejurimi se lăudau cu mici arbori sau flori cu lujerii înalţi, dar Ling nu putea să spună nimic. Se închisese în el, se îndepărtase de prietenii lui şi aştepta, cu un ultim grăunte de speranţă, ca ceva să răsară şi în ghiveciul său.
S-a împlinit un an şi toţi băieţii s-au îndreptat către palat, purtându-şi cu grijă în mâini plantele care mai falnice şi mai frumoase. Ling îi mărturisise mamei lui că nu vrea să se ducă în faţa împăratului, cu ghiveciul lui sterp. Mama i-a zis că era, totuşi, datoria lui să se prezinte la palat, iar băiatul, cu sufletul împovarat de ruşine, a trebuit să îi dea dreptate. Atunci când a ajuns în marea sală a curţii imperiale, el a lăsat jos vasul său cu pământ, dând naştere la hohote de râs şi la tot felul de comentarii răutăcioase. Unora le-a fost, însă, mila de el şi i-au spus: „Ai avut ghinion, cel puţin ai încercat.”
Atunci când împăratul şi-a făcut apariţia, a dat roată cu privirea în toată încăperea. Ling se ascunsese ruşinat în spatele altor baieţi. „Hei, ce plante frumoase, ce copăcei minunaţi aţi adus cu voi”, a spus împăratul. „Astăzi unul dintre voi va fi numit drept viitor împărat!” Dintr-o dată, împăratul l-a zarit pe Ling într-un cotlon al salii, lânga ghiveciul său golaş. Fără să mai stea pe gânduri, le-a poruncit gărzilor să îl aducă pe băiat în faţa lui. Ling era cu sufletul la gura: ” Împăratul şi-a dat seama că nu sunt în stare de nimic! Poate că are de gând să mă dea pe mâna călăului!”
Imediat ce a ajuns în faţa lui, împaratul i-a cerut să îşi spună numele. „Mă numesc Ling”, a rostit el cu sfiiciune. Toti băieţii din jurul lui au început să râda zgomotos şi să îl facă de ocară. Împăratul i-a aruncat lui Ling o privire scrutătoare şi apoi s-a adresat mulţimii: ” Iată-l pe noul împărat! Numele lui este Ling!” Bietului băiat nu îi venea să îşi creadă urechilor. Doar nu fusese în stare să îşi cultive planta. Poate că era numai o glumă. Cum putea ajunge el împărat? Bătrânul suveran a rostit urmatoarele cuvinte: „Cu un an în urmă, v-am dat la toţi câte o sămânţă. V-am spus să luaţi sămânţa acasă, să o plantaţi, să o udaţi şi să reveniţi cu ce va răsări din ea în această zi. Ce nu stia niciunul dintre voi este că v-am dat nişte seminţe fierte în apă, care nu aveau cum să rodească. Cu toţii, în afară de Ling, mi-aţi adus flori, arbori şi diferite alte plante. Când aţi văzut că seminţele voastre nu dau naştere la nimic, aţi înlocuit sămânţa dată de mine cu o alta. Ling a fost singurul care a avut curajul şi cinstea de a aduce în faţa mea un ghiveci cu o sămânţă stearpă. Din această cauză, el va fi urmatorul împărat!” Echilibru, psiholog Mihail Jianu.

Regretele sunt toxice

Era odată un rege care avea 4 neveste.
Cel mai mult o iubea pe cea de-a patra soţie, pe care o îmbrăca cu straie din cele mai scumpe şi o trata cu cele mai fine delicatese. Îi dădea tot ce era mai bun.
De asemenea, o iubea şi pe cea de-a treia soţie şi ea era cea cu care se mândrea cel mai mult în faţa regatelor vecine. Totuşi, regele trăia cu teama că această soție îl va lăsa într-o zi pentru un altul.
Regele o iubea şi pe cea de-a două soţie. Ea era confidenta lui şi era întotdeauna drăguţă, înţelegătoare şi răbdătoare cu el. De câte ori regele avea o problemă, putea avea încredere în ea că îl va ajuta să treacă peste momentele grele.
Prima soţie a regelui era foarte loială şi îşi adusese o mare contribuţie în menţinerea regatului. Totuşi, regele nu o iubea pe prima soţie. Deşi ea îl iubea cu adevărat, el de abia o observa!
Într-o zi, regele simţi că sfârşitul îi este aproape. Se gândi la viaţa lui plina şi îşi spuse:
“Acum am 4 soţii cu mine, dar când voi muri, voi fi singur.”
O întrebă pe cea de-a patra nevastă:
“Te-am iubit cel mai mult, ti-am dăruit cele mai frumoase haine şi ti-am arătat cea mai mare grija. Acum, eu am să mor, vrei să vii cu mine şi să-mi ţii companie?”
“Nici vorbă!” replica cea de-a patra soţie, şi plecă fără un alt cuvânt.
Răspunsul ei străpunse inima regelui ca un cuţit.
Regele o întrebă şi pe cea de-a treia soţie:
“Te-am iubit toată viaţa mea. Acum ca mor, vrei sa vii cu mine şi să-mi ţii companie?”
“Nu!” veni răspunsul celei de-a treia soţii.
“Viaţa e prea bună! Când vei muri, mă voi recăsători!”
Inima regelui se strânse de durere.
Apoi o întrebă şi pe cea de-a două soţie:
“Întotdeauna am găsit la tine înţelegere şi ajutor şi mereu ai fost acolo pentru mine. Când voi muri, vrei să vii cu mine şi să-mi ţii companie?”
“Îmi pare rău, nu te pot ajuta de data aceasta!” replică cea de-a doua soţie. “Te pot doar înmormânta şi veni la mormântul tău.” Regele fu devastat şi de acest răspuns.
Apoi se auzi o voce:
“Eu te voi urma oriunde vei merge!”
Regele se uita împrejur şi văzu că cea care rostise aceste cuvinte era prima soţie. Era atât de slabă, pentru că suferise mult din cauza foamei şi a neglijării sale. Adânc îndurerat, regele spuse:
“Trebuia să fi avut mult mai multă grija de tine când am avut ocazia!”

Noi alegem!

A fost odata un vaduv care locuia impreuna cu cele 2 fete ale sale care erau foarte curioase si inteligente. Fetele ii puneau mereu multe intrebari… la unele stia sa le raspunda, la altele nu. Cum isi dorea sa le ofere cea mai buna educatie, intr-o zi si-a trimis fetele in vacanta cu un intelept. Inteleptul stia intotdeauna sa le raspunda la intebarile pe care ele le puneau. La un moment dat, una dintre ele a a adus un fluture albastru pe care planuia sa il foloseasca pentru a insela inteleptul. Ce vei face? o intreba sora ei. O sa ascund fluturele in mainile mele si o sa intreb inteleptul daca e viu sau mort. Daca va zice ca e mort, imi voi deschide mainile si il voi lasa sa zboare. Daca va zice ca e viu, il voi strange si il voi strivi.Si astfel orice raspuns va avea, se va insela.
Cele doua fete au mers intr-o clipa la intelept care medita si l-au gasit meditand. ”Am aici un fluture albastru. Spune-mi inteleptule, e viu sau mort? Foarte calm, inteleptul surase si ii zise: depinde de tine… fiindca e in mainile tale. Asa este si viata noastra, prezentul si viitorul nostru. Nu trebuie sa invinovatim pe nimeni cand ceva nu merge: noi suntem responsabili pentru ceea ce dobandim sau nu.
Viata noastra e in mainile noastre, ca si fluturele albastru. De noi depinde sa alegem ce vom face cu ea. Echilibru, psiholog Mihail Jianu.

Modul in care tu comunici

Conducatorul unei imparatii prospere cheama un mesager. Cand acesta soseste, regele ii spune sa mearga si sa gaseasca cel mai rau lucru care se afla in lumea intreaga si sa-l aduca in cateva zile. Mesagerul pleaca si, dupa cateva zile, se intoarce cu mana goala. Uluit, regele il intreaba: “Ce-ai gasit? Nu vad nimic”. Mesagerul raspunde: “Chiar aici este, maiesitate!” si scoate limba. Mirat, regele ii care tanarului sa explice. Mesagerul spune: “Limba mea este cel mai rau lucru din lume. Ea poate face multe lucruri groaznice. Limba mea spune multe rele si minciuni. Prin ea imi pot sa tisface toate placerile – si apoi raman obosit si bolnav si pot spune lucruri care fac rau altor oameni. Limba mea este cel mai rau lucru din lume”.
Multumit, regele ii ordona mesagerului sa mearga sa gasesca cel mai bun lucru din toata lumea.Mesagerul pleaca in graba si, dupa cateva zile, se intoarce tot cu mainile goale. “Unde e?” racneste regele. Si, iarasi mesagerul scoate limba. “Explica-mi!” spune regele. Mesagerul raspune: “Limba mea este cel mai bun lucru din lume. Ea este un mesager al dragostei. Numai prin ea poti sa exprimi frumusetea coplesitoare a poeziei, ea ma invata rafinamentele gustului si ma indruma sa-mi aleg hrana care imi hraneste trupul. Limba mea este cel mai bun lucru din lume, deoarece imi permite sa incantez numele lui Dumnezeu.”.
Regele este multumit si il numeste pe mesager, primul dintre consilierii sai personali.

Val

Povestea de astazi este despre un mic val. Un mic val, care intr-o dimineata insorita ca aceasta, se involbura de-a lungul oceanului, distrandu-se extraordinar. Se bucura de vant si de aerul tare al diminetii, asta pana cand observa in departare cum alte valuri in fata lui se izbesc cu putere de tarm.
– “Doamne, Dumnezeule, acest lucru este teribil”, spuse valul cel mic…”Asta are sa mi se intample si mie!” Deodata alaturi de el apare un alt val, il vede asa abatut si il intreaba: “De ce esti asa trist?” Valul cel mic ii raspunde: “Nu intelegi! Toate valurile se izbesc si se sparg de tarm, la fel voi pati si eu! Nu ti se pare teribil?” Valul nou aparut ii spune: “Nu, tu nu intelegi! Tu nu esti un singur val, esti parte dintr-un imens ocean.”

Cateodata este important sa vedem intregul tablou si sa incetam a ne gandi doar la propria persoana. Forma nou creata revine intotdeauna la cea originala. Nu suntem singuri pe aceasta lume, iar viata noastra nu este chiar asa de unicat, cum vrem sa credem, ceea ce ni se intampla noua, li se intampla si celorlalti oameni, sub o forma sau alta, asa ca e timpul sa privim viata cu alti ochi, sa ne raportam mai intai la intreaga viata, la intreaga planeta, ca mai apoi sa putem sa ne raportam la propria persoana. Suntem fiinte mici intr-un univers atat de mare, dar suntem acolo, parte a intregului, parte a haosului ordonat, nu trebuie sa uitam asta. Atunci cand avem impresia ca totul se darama in jurul nostru, ca ne prabusim, ca ne izbim de problemele vietii ca de un tarm, de fapt ne transformam si devenim parte a intregului, incepem sa constientzam lucruri despre noi, sa ii intelegem mai bine pe ceilalti si sa putem sa devenim mai buni

Cei doi calugari!

” Erau odată doi călugări care traversau pădurea în drum spre mănăstire. Într-o vale au întâlnit un râu. În timp ce se pregăteau să îl traverseze s-a apropiat de ei o femeie – îmbrăcată lejer – care i-a rugat să o ajute să traverseze. Bătrânul călugăr a luat-o în brațe și a traversat-o apa.A lăsat-o jos, iar călugării au plecat apoi mai departe pe calea lor.          Al doilea călugăr, mai tânăr, după ce l-a privit consternat pe fratele să traversând apa cu femeia în brațe, a bombănit întregul drum. La apropierea serii, călugărul tânăr nu a mai rezistat și într-un final a explodat: “Bine frate, tu ne spui mereu să stăm departe de femei și de tentații, iar tu ai dus-o în brațe? Ce exemplu ne dai?” Bătrânul călugăr s-a uitat senin la el și i-a răspuns “Frate, eu am lăsat fata jos după ce am traversat apa. Tu de ce o mai porți cu tine?” Echilibru, psiholog Mihail Jianu.

Alegem sa salvam sau nu.

Era o data un fermier care avea un cal. Calul era tot ce avea el mai de pret la ferma lui. Intr-o zi calul s-a culcat la pamant si nu a mai vrut sa se ridice. Fermierul vazand una ca asta, a sunat repede dupa veterinar. Veterinarul a venit, a consultat calul si i-a spus fermierului: “Fermierule, uite da-i pastilele astea si daca nu isi revine dupa 3 zile, iti spun sincer ca nu avem ce sa ii facem. O sa il impuscam.” Porcul auzind discutia dintre cei doi, a dat fuga la cal si i-a spus: “Calule, trebuie sa te ridici, daca nu o vei face, vei sfarsi rau…” Calul nu a avut nici o reactie si a continuat sa zaca acolo. Au trecut cele 3 zile si veterinarul s-a intors la ferma. Fermierul l-a intampinat ingrijorat si i-a spus ca nu e nicio schimbare in ceea ce priveste situatia de sanatate a calului. Veterinarul a spus: “Il mai lasam o zi, daca nu isi revine, v-a trebui sa il impuscam.” Porcul din nou auzind cele discutate, a dat fuga iar la cal si i-a spus: “Calule te rog mult de tot, ridica-te de aici, astia doi ti-au pus gand rau, te rog ridica-te.” Calul din nou nu a avut nici o reactie. Urmatoarea zi, veterinarul s-a intors la ferma si cand a vazut ca nu s-a schimbat nimic, i-a spus fermierului: “Imi pare rau, dar nu mai avem ce sa ii facem. Trebuie sa il impuscam, mergi sa aduci pusca.” Porcul auzind din nou discutia, fuge disperat la cal si ii spune: “Te rog calule ridica-te, astia vor sa te impuste, te rog ridica-te.” Calul mai sta un pic acolo jos si ca prin minune decide sa se ridice si o ia la galop. Fermierul fericit maxim, sare de gatul veterinarului si ii spune: “Veterinarule iti multumesc pentru tot, mi-ai salvat calul, nu stiu ce m-as fi facut fara el, sunt tare fericit. Taiem porcul si facem o masa mare!”
Morala: Salvatorul, ca rol psihic, este cel care vine în întâmpinarea nevoilor celorlalţi fără a i se fi cerut neapărat, cel care vrea cu orice preţ să fie de ajutor, care uită că cea mai sănătoasă salvare este cea pe care o realizezi singur. Uneori salvatorul face mai multe pentru o persoană decât face aceea pentru sine, cu toate că este capabilă.
Salvatorul poate face atât de multe pentru alţii încât ajunge să acţioneze în detrimentul său. Depăşim rolul de salvator când îi lăsăm pe ceilalţi să-şi poarte singuri de grijă, să ia propriile decizii şi să-şi asume responsabilitatea personală.

Schimbarea – intre realitate si iluzie

Intr-o zi un ingrijitor de la Zoo, le-a spus maimutelor: “Veti primi 3 banane dimineata si 4 banane seara.” Auzind acestea, maimutele s-au suparat si au inceput sa se agite. Ingrijitorul vazand una ca asta le-a spus: “OK. Dar ce ziceti de 4 banane dimineata si 3 banane seara?” Maimutele, auzind noua oferta, au fost multumite.
Morala: Uneori, o simpla “schimbare in frazare”, nu reprezinta o schimbare reala.
Controlul este o iluzie si singura alegere se afla in perceptia noastra asupra problemei, persoanei sau situatiei.

Povestea broscutei

Intr-o buna zi animalele din padure, plictisite, s-au gandit sa organizeze un concurs inedit: un concurs al broscutelor. Ele nu trebuiau sa sara , ci sa urce pe un stalp alunecos de 100 de metri inaltime. Foarte multe broscute s-au inscris la concurs, de curiozitate sau motivate de faima pe care ar putea sa o castige. La start, multa agitatie in jurul lor, prietenii faceau galerie, privighetorile au organizat un concert, maimutele un numar special de tumbe.S-au facut si pariuri, elefantul a pariat pe broscuta cea mai mare, ghepardul pe cea mai rapida, vulpea pe cea mai verde, iar iepurele pe cea mai tanara. Lupul a fost desemnat de catre leu sa dea marele start, in timp ce o comisie formata din randunele si ciocanitori survola stalpul pentru a valida broscuta care ajunge prima in varf. 3, 2, 1, start, pocni lupul din pistol. Dupa primul salt, jumatate din broscute cazura la pamant si se retrasera din concurs. Celelalte sareau unele peste altele si se dezechilibrau, asa incat la 25 de metri au mai ramas doar vreo 10 broscute. Animalele au inceput sa freamate, sa le incurajeze, dar si sa faca pronosticuri. Pe la jumatatea stalpului au mai ajuns doar 3 broscute, nici una dintre cele pe care se pariase. De acum, unii priveau muti de uimire, altii, suparati ca nu castiga pariul , tipau destul de tare catre broscute ca nici ele nu vor putea ajunge in varf: „Nu ai cum, nu vezi, e prea greu, aluneci” „Nici o broscuta nu poate sa se catare asa de sus””Daca broscuta cea mai rapida nu a reusit, voi nu veti putea nicicum” si uite asa au mai cazut doua broscute.   Ultima, ochelarista, sarea in ritmul ei: sarea, se prindea bine, isi mai aduna puterile, apoi iar si iar. Celor de jos nu le venea a crede. Cei mai rai si mai guralivi strigau vorbe de descurajare. Dar iata ca…ultimul salt si broscuta ajunse in varf, singura care a terminat competitia. Randunelele o declarara castigatoare si o adusera la sol intr-o batista. Dupa ce ii fu inmanata medalia, reporterul greiere veni sa ii ia un interviu: „Toate animalele sunt uimite de performanta ta, spune-ne cum ai reusit?”  „Vorbeste mai rar, eu sunt surda si trebuie sa iti citesc pe buze!”  Poate sa fie rea vointa, nestiinta sau propriile tipare negative , propriile experiente de viata ale celor dragi care vorbesc prin gura lor atunci cand ne descurajeaza in a face ceva maret. Poate se gandesc ca ne vor feri de suferinta nereusitei. Adica sa nu cumva sa ne facem sperante si sa  fim dezamagiti, mai bine stam in banca noastra si nici nu mai incercam. Ma tot intreb cum se face ca vocea celorlalti devine mai puternica decat propria noastra voce.Poate pentru ca sunt mai multi si doar stim cu totii proverbul „Cand doi iti spun ca esti beat, te duci sa te culci”. Remediul? Dopuri de urechi! Poti cauta compania oamenilor cu teluri inalte si lectura biografiei unor caposi care au esuat de o mie de ori pana sa reuseasca o data.

Metafore terapeutice-fabule.

Un gram de FERICIRE!

Petite, o doamna in varsta de 95 de ani, cocheta si extrem de mandra, care in fiecare dimineata se trezeste si se imbraca elegant, cu parul mereu coafat si cu machiajul perfect aplicat, chiar daca vederea nu mai este de mult punctul ei forte, acum fiind aproape oarba, se muta intr-un azil de batrani. Sotul ei, in varsta de 70 de ani, murise de curand, facand inevitabila mutarea ei la azil. Dupa multe ore petrecute in sala de asteptare a azilului de batrani, a zambit dragut, cand i s-a spus, ca este gata camera unde va locui de acum inainte. In timp ce se indrepta spre lift, folosindu-se de mergator, asistentul care se ocupa de indrumarea ei, ii face o scurta descriere cu privire la ce o asteapta in camera ei micuta. Batranica auzind descrierea, cu entuziasmul unei pustoaice de 8 ani, spuse: “Imi place, voi iubi acest loc!!!” Asistentul socat fiind de entuziasmul femeii, ii spuse: “Dna Jones, nici macar nu ati vazut camera, asteptati sa ajungem…” “Asta nu are nici o legatura cu ce am zis eu” raspunse batranica simpatica. “Fericirea este ceva ce decizi din timp. Faptul ca imi va placea sau nu camera, nu tine de felul cum este aranjata mobila…tine de felul cum imi aranjez eu mintea. Deja am decis ca o voi iubi… Este decizia pe care am luat-o in dimineata asta, cand m-am trezit. Vezi tu, tinere, in fiecare dimineata cand ma trezesc, eu iau o decizie in ceea ce priveste ziua care ma asteapta, am o alegere de facut; in loc sa stau in pat toata ziua si sa imi plang de mila, focusandu-ma pe dificultatile intampinate cu parti ale corpului meu care nu mai functioneaza ca inainte, prefer sa ma ridic din pat si sa fiu recunoscatoare pentru cele care inca sunt functionale. Pentru mine fiecare zi, este un dar, si atata timp cat voi deschide ochii dimineata, ma voi focusa pe ziua aceea si pe toate amintirile frumoase special adunate si stocate de-alungul timpului, pentru vremuri ca acestea.”
Fericirea nu este o destinatie, este o calatorie.
Fericirea nu este ziua de maine, este ziua de astazi.
Fericirea nu este o dependenta, este o decizie.
Fericirea este ceea ce esti tu, nu ceea ce posezi.
Fericirea este o decizie de moment, este o alegere de viata!                                             
Echilibru, psiholog Mihail Jianu.

Femeia cu cele 3 fire de par

A fost odata o femeie care intr-o dimineata dupa ce s-a trezit, s-a uitat in oglinda si a observat ca mai avea doar trei fire de par in cap. “Ei bine,” si-a zis ea, “Cred ca astazi am sa imi impletesc parul.” Asa a si facut si a avut o zi minunata.A doua zi s-a trezit, s-a uitat in oglinda si a observat ca mai avea doar doua fire de par in cap. “Hmmm,” si-a zis ea, “Cred ca azi am sa imi fac o carare pe mijloc.” Asa a si facut si a avut o zi exceptionala. In ziua urmatoare s-a trezit, s-a uitat in oglinda si a vazut ca mai avea doar un singur fir de par in cap.“Foarte bine,” si-a zis ea “Astazi am sa imi strag parul intr-o codita”. Asa a si facut si a avut o zi amuzanta. Urmatoarea zi s-a trezit, s-a uitat in oglinda si a vazut ca nu mai avea nici macar un fir de par in cap.
“Yeeeiiiii!” a strigat “Azi nu trebuie sa imi aranjez parul!”

Morcov, ou sau boaba de cafea

In metafora terapeutica de astazi este vorba despre un frate si o sora, plecati de mult timp din sanul familiei. Aflati acum la varsta emergenta ( adultul tanar ), acestia isi viziteaza bunica in prag de sarbatori, undeva in provincie. Cei doi, povestesc bunicii, cat de greu o duc la capitala si ca nu mai fac fata problemelor de zi cu zi, care sunt din ce in ce mai dese si mai grele.
Tinerii spun ca s-au saturat si ca nu mai pot indura atatea necazuri. Nici nu reusesc sa rezolve o problema bine ca imediat isi face aparita o alta. Bunica tinerilor, o femeie inteleapta si cu multa experienta de viata, ii conduce in bucatarie, umple trei oale cu apa, le pune pe trei plite incinse, fara sa le zica nimic. In prima cratita pune un morcov, in cea de-a doua aseaza cu grija un ou si in cea de-a treia arunca o mana de boabe de cafea. Apoi asteapta. Dupa vreo douazeci de minute, aceasta opreste plitele si scoate cu grija fiecare ingredient. Le aseaza in trei boluri separate iar apoi se intorce catre nepoti si ii intreaba: “Ce vedeti voi aici?”
Amandoi, uimiti de intrebarea care li s-a parut extrem de simpla si fara sens, raspund in sincron: “Un morcov, un ou si niste boabe de cafea.” Bunica ii indeamna sa se apropie si sa atinga ingredientele. Prima a fost fata, care curioasa din fire, se apropie de bolul unde era morcovul si il atinge realizand ca acesta a devenit moale si fragil. Bunica continua pe acelasi ton calm si cald: “Acum va rog, sa luati oul si sa il spargeti.” Fata din nou se ofera voluntar, ia oul il loveste de marginea mesei, acesta se crapa un pic insa nu se sparge, deoarece era fiert foarte bine la interior. In final, bunica il roaga pe baiat sa soarba din bolul cu boabele de cafea. Acesta se apropie de bol, il ridica si savureaza zambind aroma inegalabila a cafelei. Amandoi nedumeriti o intreaba pe bunica ce vrea sa le spuna cu asta. Bunica ii priveste in ochi pe fiecare, cu o privire blajina si cu o voce calda, incepe sa le explice: “Vedeti voi, fiecare dintre aceste ingrediente a trecut prin aceeasi trauma si anume apa clocotita. Fiecare, a reactionat diferit la trauma cu pricina. Morcovul a intrat in apa puternic si solid, iar dupa ce a fost supus fierberii, s-a inmuiat si a devenit slab. Oul a intrat in apa fragil si casabil, coaja lui subtire a protejat interiorul moale si lichid, insa dupa fierbere acest interior a devenit tare si solid. In ceea ce priveste boabele de cafea, acestea sunt neschimbate. Dupa ce au fiert in apa, au schimbat gustul si culoarea acesteia. Voi care dintre aceste ingrediente sunteti?”
Cand necazurile bat la usa, cum raspunzi? Ca un “morcov”, ca un “ou” sau ca niste “boabe de cafea”?
Cine sunt eu? O intrebare atat de simpla la prima vedere, dar atat de complicata cand suntem pusi in situatia de a da un raspuns.
Oare am fost “morcovul” puternic si solid la inceput, dar odata trecut prin probleme si necazuri am devenit moale si fara putere?
Oare sunt “oul” care era maleabil si bun la interior, dar care s-a schimbat odata cu experientele nefericite ale vietii? Oare am avut un spirit viu, dar dupa moartea cuiva drag, dupa o despartire, dupa o perioada grea din punct de vedere financiar, sau dupa orice alta provocare a vietii, am devenit dur si rigid? Oare exteriorul meu, “coaja mea” arata la fel, dar interiorul este plin de amaraciune si inima imi este impietrita?
Sau sunt ca acele boabe de cafea? Cele care schimba culoarea si gustul apei clocotite, cele care schimba circumstanta care a provoacat durerea initiala. Cand apa da in clocot, boabele de cafea, imprastie in exteriorul lor aroma si mirosul lor inconfundabil.
Daca esti ca acestea, atunci cand problemele devin insuportabile, tu devii mai puternic decat ele si schimbi situatia din jurul tau, schimbi situatia in care te afli in favoarea ta.
Cand totul pare negru si esti la pamant, te ridici, te aduni si treci la un alt nivel evolutiv?
Tu cum faci fata greutatilor vietii?
Esti precum un morcov, precum un ou sau precum acea boaba de cafea?

Furnica harnica

Intr-o zi de vineri ca aceasta, o furnica, tragea dupa ea o pana uriasa si incerca sa ajunga acasa. De multe ori s-a vazut pusa in fata multor obstacole dar cu toate acestea, furnicuta nu a vrut in ruptul capului sa renunte la pana uriasa. Dupa fiecare pauza facuta, aceasta gasind rezolvarea problemei. Unul dintre obstacole dificile cu care s-a confruntat, a fost o crapatura in asfalt. A facut o pauza, s-a gandit cateva secunde si apoi a impins pana peste crapatura, a pasit peste pana, apoi a continuat drumul tragand pana dupa ea spre casa.  Nu asa ca este impresionant cum o fiinta atat de mica poate fi atat de ingenioasa?!?!  In cele din urma, furnicuta ajunge la un rasad cu flori in capatul unei terase, la marginea bordurii rasadului era o mica gaura, aceasta ducea spre subteran unde se afla ceea ce numea eroina noastra, acasa. Ajunsa in fata intrarii, furnicuta realizeaza dupa o scurta pauza in drumul ei, ca niciodata nu va putea sa intre in casa impreuna cu achizitia ei si anume pana uriasa. Nu sta foarte mult pe ganduri lasa pana si intra grabita in casa.  Eroina noastra nu s-a gandit la acest aspect de la inceputul calatoriei sale epice, cu atat mai putin pe parcursul ei, chiar daca s-a confruntat cu o serie larga de obstacole. Acum la final realizand ca pana atat de ravnita de ea, s-a dovedit a fi doar o povara.  Oare nu asa se intampla si in viata?!Ne facem griji cu privire la familia pe care o avem, cu privire la banii pe care ii avem sau la lipsa lor, cu privire la job, cu privire la prieteni, cu privire la locul unde traim si la o alta sumedenie de lucruri. Toate acestea sunt doar poveri pe care noi insine hotaram sa le caram dupa noi pe parcursul vietii. Grijile pe care ni le facem nu fac altceva decat sa transforme o simplu act de viata, intr-un dezastru, intr-o povara pe care o caram dupa noi incercand sa evitam eventualele obstacole aparute pe drum. La destinatie realizam ca nimic din toate aceste lucruri, situatii, pentru care ne-am facut atatea griji si le-am transformat in adevarate poveri pe care le-am carat in spate atata amar de vreme, au fost inutile. Realizam ca oricum nu putem sa le luam cu noi mai departe.
Lasati grijile deoparte si incercati sa traversati frumos si relaxati zilele, noptile, lunile si anotimpurile. Ganditi pozitiv si in echilibru!

Ateul si ursul

Un ateu se plimba prin padure minunandu-se de frumusetile naturii: “Ce copaci impresionanti! Ce rauri cristaline! Ce animale frumoase!” La un moment dat, in timp ce se relaxa, omul aude in spatele lui zgomote ciudate. Cand se intoarce vede un urs ca-n povesti: mare, frumos, sanatos si cu pofta de mancare. Ingrozit, ateul o ia la fuga, insa ursul avea conditie fizica asa ca il urmeaza constiincios… Tipul era atat de ingrozit incat la un moment dat se impiedica si cade. Ursul il apucase deja de un picior asa ca omul, paralizat de frica,racneste: “Doamneeee!!!”.
In secunda urmatoare, timpul se opri, ursul ingheta in pozitia in care se afla, padurea ramase neclintita si o lumina se revarsa din cer. Tipul, socat, auzi o voce: “Mi-ai negat existenta toata viata, le-ai explicat si altora ca sunt un mit, ai pus toata creatia Mea pe seama intamplarii cosmice… vrei acum sa te salvez? Pot eu sa te consider credincios cu adevarat?”
Ateul se uita fix in lumina si raspunse: “As fi ipocrit sa Iti cer brusc sa ma consideri credincios, dar poate ai reusi intr-un fel sa faci ca ursul sa devina crestin?” “Foarte bine” – raspunse vocea. Lumina disparu, zgomotul padurii reveni.
Ursul il elibera din ghearele sale, isi impreuna labele din fata si spuse: ” Doamne, binecuvinteaza aceste bucate. Amin”.

Cerere si Oferta in familie

Cu mult timp in urma, intr-un sat indepartat, o tanara fata, s-a maritat. Dupa casatorie aceasta s-a mutat in casa soacrei, asa cum era datina prin acele locuri. Nu dupa mult timp, fata, a realizat ca nu a fost tocmai o idee buna, intrucat relatia dintre ea si mama soacra, nu dadea nici un semn de prietenie. Ba din contra, se simtea atat de diferita de aceasta, incat se enerva din orice atunci cand interactiona cu ea. O scoteau din sarite toate tabieturile femeii.
Timpul a trecut, iar tanara, era din ce in ce mai pornita pe mama sotului ei, se contraziceau si se certau din aproape orice.
Dar ce facea situatia si mai dificila si o deranja cel mai mult pe tanara noastra, era faptul ca trebuia sa respecte traditia locului, si anume sa se supuna soacrei, sa o asculte si sa o ajute in gospodarie.
Toate aceste neintelegeri si animozitati dintre tanara si soacra ii dadeau mari batai de cap sotului.
Situatia devenind insuportabila pentru tanara, aceasta se hotaraste sa faca ceva. Se hotaraste sa mearga la un vraci din satul vecin pentru a-i cere ajutorul. Ajunsa in casa vraciului, aceasta ii spune: “Buna ziua, am venit la tine pentru ca nu mai pot sa traiesc in felul acesta, nu pot sa ma inteleg cu soacra mea, te rog ajuta-ma sa scap de ea definitiv, sa pot trai linistita alaturi de sotul meu.” Vraciul auzind rugamintea fetei ii spune: “Bine, te voi ajuta, insa trebuie sa imi promiti ca vei face exact cum te invat eu.” Tanara ajunsa in pragul disperarii, a fost de acord in totalitate. Vraciul a zambit, a mers in camaruta alaturata si s-a intors dupa cateva minute, cu o punguta de ierburi, ii da punguta fetei si ii spune: “Fii atenta, intrucat nu poti sa scapi de ea, peste noapte, folosind o otrava puternica, pentru ca lumea va deveni suspicioasa, iti dau aceste ierburi din care va trebui sa pui cate putin in ceai sau in mancare zilnic. Aceste ierburi o vor otravi lent dar sigur. In toata aceasta perioada tu ii vei gati soacrei tale cele mai gustoase mancaruri si seara ii vei face cel mai aromat ceai, te vei purta cu ea extrem de iubitoare si prietenoasa, o vei asculta si vei fi mult mai intelegatoare, in felul acesta nimeni nu va banui nimic atunci cand aceasta va muri. Tanara fericita ca are un plan si ca va scapa in sfarsit de soacra cea rea, merge acasa sa se apuce de treaba. Timpul trecea si tanara devenea din ce in ce mai prietenoasa cu soacra ei, ii gatea cele mai bune mancaruri, cel mai aromat ceai, o asculta si incerca mereu sa se tempereze atunci cand o enervau anumite comportamente ale soacrei. Se purta cu soacra ei, ca si cum ar fi fost propria sa mama, asa cum o sfatuise vraciul, pentru a nu da de banuit ca ar avea vreun plan malefic.
In sase luni nu a mai avut loc o singura cearta in casa, iar tinerei acum i se parea soacra mult mai calda si iubitoare, o persoana cu care te puteai intelege usor.
Atitudinea mamei soacre se schimbase, ajunsese acum sa o iubeasca pe tanara nora ca pe propria fica, spunea tuturor ca are cea mai buna nora de pe pamant si ca este o norocoasa. Tanara nora si mama soacra se purtau acum una cu cealalta extraordinar de frumos spre bucuria sotului tinerei care se simtea linistit si fericit.
Intr-o zi tanara s-a dus la vraci din nou, insa de data aceasta l-a rugat la fel de disperata ca prima data, sa ii dea antidotul la ierburile otravitoare pe care i le pusese soacrei in mancare, pentru ca acum nu mai vrea sa scape de ea ba din contra, a ajuns sa o iubesca ca pe propria ei mama, ca este o femeie schimbata calda si iubitoare.
Vraciul a zambit si i-a spus: “Stai linistita ierburile nu erau otravitoare, erau doar niste vitamine naturale, pentru a ii imbunatati sanatatea soacrei tale. Singura otrava pe care o aveai era cea din mintea ta, aceasta iti intuneca judecata, iti afecta comportamentul si iti schimba mereu atitudinea fata de soacra ta. Iar atitudinea rece si dura a soacrei tale, din acea perioada, nu era altceva decat raspunsul. Datorita iubirii, caldurii, intelegerii si prieteniei pe care ai fost capabila sa o oferi, otrava din mintea ta s-a risipit si raspunsul soacrei a fost altul.
Sfarsit!
P.S Doar invatand sa oferi, vei invata sa apreciezi ceea ce primesti!Echilibru, psiholog Mihail Jianu.

Punct

Un profesor a aratat elevilor o foaie alba de hartie, in mijlocul careia se afla un punct negru.
Profesorul a intrebat, “Ce vedeti?”.
Primul student a raspuns, ” Un punct”.
Al doilea : ” O pata neagra”.
Al treilea : “Un punct negru foarte gros”.
Dupa, profesorul a raspuns: “Ati vazut toti doar un punct, si nimeni nu a observat o coala mare de hartie!”.
Iar acesta este modul in care noi judecam un om , dupa defectele  sale minore.

Ce este important pentru tine?

Indianul a ascultat cu atenție, un moment, după care a trecut strada spre o zona unde se aflau câțiva copaci. A căutat împrejur, sub ramuri și a găsit micul greiere. Prietenul său a rămas uimit.
– E incredibil! Trebuie să ai un auz supraomenesc!
– Nu, a spus indianul. Urechile mele nu sunt diferite de ale tale. Totul depinde de ce asculți cu ele.
– Dar nu se poate!, a continuat prietenul. Eu n-aș putea auzi un greiere, în acest zgomot!
– Depinde de ceea ce este important pentru tine!

Pacea vine din interior

Astazi invatam din nou dintr-o povestioara terapeutica pe care am auzit-o de curand.
Se spune ca era odata ca niciodata, ca daca n-ar fi fost nu s-ar fi povestit, un sat. Un sat in care, toata lumea era in conflict, tineri, batrani, copii, toti isi cautau pricina si se certau din orice. Doar o batranica inteleapta din sat, care se tinea mereu departe de astfel de conflicte, a incercat mereu sa ii impace, dar niciodata nu a avut succes.
Intr-o zi batranica a fost vazuta de unul dintre tinerii certareti, cautand disperata ceva pe ulitele satului. Acesta s-a apropiat de ea si a intreabat-o: “Ce cauti mamaie, ce ai pierdut?” “Am pierdut un ac tinere si incerc sa il gasesc” raspunse batranica.
Satenii certareti se adunasera in jurul batranicii si a tanarului, curiosi sa vada ce se intampla acolo. La un moment dat tanarul o intreaba pe batrana: “Mamaie unde ai pierdut acul? Sa stim unde sa il cautam, poate il gasim? Batranica ii raspunde: “In casa tinere”. “Pai daca l-ai pierdut in casa de ce il cauti afara, nu stii ca atunci cand nu gasesti un lucru, trebuie il cauti acolo unde l-ai vazut ultima oara?” Atunci batrana il priveste si cu un ton cald ii spune: “Tinere, esti asa de intelept cand vine vorba de problemele altora, dar voi toti cei de aici, unde ati pierdut linistea in interiorul sau in exteriorul vostru? Unde o cautati cu totii zi de zi? ”
Intram in tot felul de dispute cu membrii familiei, cu prietenii, cu colegii de serviciu etc, de cele mai multe ori din cauza frustrarilor si conflictelor interioare nerezolvate si de fiecare data cautam rezolvarea proiectand pe ceilalti ceea ce nu vrem sau nu suntem capabili sa vedem la noi.

Copacul si consecventa

A fost odata un om care avea in gradina lui un copacel tare frumos. Il iubea si il ingrijea in fiecare zi. Intr-o zi a observat cu ingrijorare ca o creanga incepuse sa se usuce. A inceput sa aduca apa si a udat creanga in fiecare zi insa aceasta nu parea sa-si revina. Ba chiar, in timp ce el se aplecase cu atata grija asupra ei, si alte crengi incepusera sa se usuce. Copacelul intreg suferea tot mai mult. Coplesit de situatie, omul a chemat la el un botanist. Acesta i-a spus ca ramurile arata si vorbesc despre suferinta plantei dar ca problema este la radacina si acolo trebuie intervenit. L-a invatat pe om sa ingrijeasca in intregime copacelul, sa ude tot pamantul din jurul lui, au facut impreuna o analiza a solului sa vada de ce substante ar mai fi nevoie si au adus nutrientii necesari. Tot impreuna au lucrat sa faca lumina in jurul copacelului iar acesta, treptat, s-a insanatosit si a inverzit.
Problemele noastre de zi cu zi sunt cel mai adesea crengi, grengute sau chiar frunze din copacul minunat care suntem! Ce e la radacina si cum tratam? Avem curaj sa ne uitam in profunzime sau ne ocupam de cate o creanga? De unde isi trag seva emotiile noastre? Ce fel de sol le-a hranit? Iar noi, acum, cu ce il udam?…

Cat de pregatiti suntem pentru schimbare..

La un bătrân călugăr, a venit într-o zi un tânăr pentru a se spovedi si a-i cere sfat. Din vorbă în vorbă, tânărul îi spuse:
-Părinte, sunt un om destul de rău. As vrea să mă schimb, dar nu pot. Am încercat să mă schimb dar nu am putut. Totusi eu sper că după ce voi mai creste, voi putea să mă schimb, nu-i asa?
-Nu, i-a răspuns bătrânul. Vino cu mine!
L-a dus pe tânăr în spatele chiliei, unde începea pădurea, si i-a spus:
-Vezi acest vlăstar?
-Da, părinte!
-Smulge-l!
Tânărul a scos brădutul imediat. Mergând mai departe, călugărul s-a oprit lângă un brădut ceva mai înalt, aproape cât un om.
-Acum scoate-l pe acesta.
S-a muncit băiatul cu pomisorul acela, dar cu putin efort a reusit până la urmă să-l scoată. Arătându-i un brad ceva mai mare, călugărul i-a spus:
-Smulge-l acum pe acela.
-Dar e destul de mare, nu pot singur.
– Du-te si mai cheamă pe cineva.
Întorcându-se cu încă 2 prieteni, au tras ce au tras de pom si, cu multă greutate, au reusit, în sfârsit, să-l scoată.
-Acum scoate-ti bradul cel falnic de acolo, le spuse călugărul.
-Părinte, dar acela e un copac mare si bătrân, cu rădăcini adânc înfipte în pământ. Nu am putea nicioadată să-l smulgem, chiar de-am fi si 100 de oameni.
-Acum vezi, fiule? Si apucăturile rele din suflet sunt la fel! Orice păcat pare la început inofensiv si fără mare importantă, dar, cu timpul, prinde rădăcini în fiinta omului, creste si pune stăpânire din ce în ce mai mult pe sufletul tău. Cât este încă mic, îl poti scoate si singur. Mai târziu vei avea nevoie de ajutor, dar fereste-te să lasi răul să ti se cuibărească adânc în suflet, căci atunci nimeni nu va mai putea să ti-l scoată. Nu amâna niciodată să-ti faci curătenie în viată mai târziu va fi mult mai greu.

Elefantul

Un om trecea odata pe langa menajeria unui circ. Brusc acesta se opreste nedumerit de faptul ca elefantii, acele animale puternice, sunt legate, de unul dintre picioarele din fata sau din spate, doar cu o simpla sfoara, prinsa de un tarus batut in pamant. Nu lanturi, nu custi mari cu gratii groase, era evident ca acei titani puteau oricand smulge acel tarus din pamant si merge linistiti in treaba lor. Dar spre mirarea si nedumerirea omului nostru, acestia nu faceau nimic, pur simplu ei stateau linistiti asteptand cuminti.
Vazand un dresor, omul se apropie de el si il intreaba: “Ce se intampla cu elefantii astia, sunt atat de puternici, de ce nu rup acea sfoara? De ce nu evadeaza de aici? Nu inteleg…de ce?”
Dresorul uitandu-se la omul nostru ii raspunde: “Pai…cand acestia erau foarte mici, erau legati cu acelasi tip de sfoara, aceeasi grosime si acelasi tarus infipt in pamant, atunci sfoara era suficient de puternica pentru a ii tine pe elefantei locului. Acum ca au crescut, acestia cred in continuare ca nu vor putea sa scape din prinsoare. Ei cred ca sfoara este la fel de puternica ca atunci cand erau mici, si nici macar nu incearca sa traga de ea si sa scape…” Omul nostru a ramas paf, aceste animale atat de puternice puteau oricand sa scape, sa fie libere, sa faca ce vor ele si pentru simplul fapt ca, credinta lor se baza pe o reprezentare din trecut, erau tintuite acolo.
De cate ori nu ati auzit oameni in jurul vostru spunand ca nu pot sa faca una sau alta, ca au incercat in trecut si nu are rost sa mai incerce.
La fel ca elefantii, de multe ori ne continuam viata pur simplu, traind de la o zi la alta, fara prea multe pretentii de la noi insine, blocati fiind in credinta ca nu putem sa facem un lucru, intrucat am incercat in trecut si nu am reusit.
De cate ori ati renuntat sa faceti un lucru pe care l-ati facut in trecut si nu va iesit?
Ceea ce nu stim noi oamenii, este faptul ca esecul face parte din invatare, face parte din procesul evolutiv. Daca omul isi doreste cu adevarat, atunci nu se va da batut nici in fata unui singur esec si nici in fata frustrarilor urmate esecului.
Suntem prizonierii propriilor noastre credinte.
Henry Ford spunea: “Daca crezi ca poti, sau crezi ca nu poti sa faci un anume lucru, ai dreptate in ambele cazuri.”  Nu intamplator am ales aceasta povestioara intr-o zi de luni, o zi atat de cunoscuta pentru multitudinea de superstitii legate de ea.

CELE TREI CĂI (POVESTE)

Se spune că erau trei prieteni care îşi doreau să urce un munte. În vârful acestuia trăia un bătrân înțelept pe care îşi doreau să-l cunoască. La un moment dat ajung ei la o răscruce, iar fiecare și-a ales să-şi aleagă o altă cărare.
Primul a ales o cărare abruptă, ce urca drept către vârf. Nu-i păsa de pericole, dorea să ajungă la bătrânul din vârful muntelui cât mai rapid.
A doua cale nu era la fel de abruptă, însă străbătea un canion îngust şi accidentat.
Iar cel de-al treilea a ales o cărare mai lungă, ce ocolea muntele şerpuind în pante line.
După 7 zile, cel care urcase pe calea cea abruptă a ajuns în vârf extenuat, plin de răni sângerânde. Nerăbdător s-a aşezat să-şi aştepte prietenii.
După o altă săptămână, ameţit de vânturile puternice care i se împotriviseră, ajunse şi al doilea. Se aşeză în tăcere lângă cel dintâi, aşteptând.
Trecură alte două săptămâni și sosi cel de-l treilea, cu faţa strălucindu-i de fericire, semn al unei profunde stări de linişte şi mulţumire interioară.
Ceilalţi doi erau furioşi pentru că drumul lor a fost greu şi au avut mult de aşteptat, în timp ce drumul celui de-al treilea părea să fi fost o adevărată plăcere. Aşa că, odată ajunși la bătrân, l-au întrebat care drum era cel mai bine ales.
– Ce ai învăţat tu? Îl întrebă el pe primul.
– Că viaţa este grea şi plină de pericole şi greutăţi; că este plină de suferinţă şi adeseori ceea ce întâlnesc în cale îmi poate provoca răni. Că pentru fiecare pas înainte, trebuie să duc o luptă încrâncenată care mă sleieşte de puteri. Aşadar… am ales eu calea cea mai bună către tine?
– Da! Ai ales bine… Iar tu, tu ce ai învăţat? îl întrebă pe al doilea.
– Că în viaţă multe lucruri mă pot abate din cale; că uneori pot să pierd drumul, ajungând cu totul altundeva decât doresc… dar dacă nu îmi pierd încrederea, reuşesc până la urmă. Aşadar… am ales eu calea cea mai bună către tine?
– Da! Ai ales bine… Şi tu, ce ai învăţat? Îl întrebă pe ultimul.
– Că mă pot bucura de fiecare pas pe care îl fac dacă aleg să am răbdare. Că, dacă privesc cu înţelegere, viaţa nu este o povară grea, ci un miracol la care sunt primit cu bucurie să iau parte. Că iubirea care mă înconjoară din toate părţile îmi poate lumina sufletul dacă îi dau voie să pătrundă acolo. Aşadar… am ales eu calea cea mai bună către tine?
– Da! Ai ales bine…
Uimiţi de răspunsurile bătrânului, cei trei prieteni au căzut pe gânduri. Şi au înţeles, în sfârşit, că la orice răscruce pot alege … iar viaţa fiecăruia este rezultatul alegerilor făcute.
Sursa: internet

Credinta in Dumnezeu

Un tanar fara credinta spunea mereu ca el nu crede in minuni. Dar intr-o zi, mergand pe strada, a intalnit un om, care, plimbandu-se incet, se oprea la tot pasul si, privind in dreapta si in stanga, exclama intruna: – Doamne, ce minune! Ce minunatii mi-a fost dat sa vad! – Nu te supara, a intrebat necredinciosul, dar la ce te uiti si te minunezi asa de tare ? – Cum la ce? La floarea aceasta minunata! Si la copacul de acolo si, uite, priveste norii, cat sunt de frumosi! – Ce ti-e, omule, a mai spus necredinciosul, n-ai mai vazut flori sau copaci pana acum? Ce, pana acum nu te-ai mai uitat niciodata pe cer sa vezi norii si pasarile zburand? – Nu! – a raspuns omul. Vezi dumneata, pana astazi am fost orb din nastere. Insa, cu o saptamana in urma, familia m-a adus in acest oras la un medic celebru care m-a operat si m-a ingrijit cu multa dragoste. Chiar azi dimineata mi-a scos bandajele de la ochi si, dupa ce a vazut ca nu mai am nimic si m-am vindecat complet, m-a lasat sa plec. De cand am iesit din spital, ma plimb insa pe strazi si nu ma mai satur sa privesc atatea lucruri frumoase, atatea minuni. Dumneata poate ca, vazand in fiecare zi florile, copacii, oamenii din jurul tau, nici nu mai realizezi cat este de minunata aceasta lume, cat este de uimitoare. Dar eu, eu o vad pentru prima oara si, crede-ma, niciodata nu mi-am imaginat ceva atat de frumos. Multumesc lui Dumnezeu pentru toate aceste lucruri frumoase pe care le-a creat si pentru faptul ca mi-a ajutat sa pot, in sfarsit, sa le vad si eu si sa ma bucur de ele. Dar, daca tot ne-am intalnit, spune-mi incotro gasesc o biserica, fiindca vreau sa aprind o lumanare si sa multumesc Domnului pentru minunea care a facut-o astazi cu mine. Impresionat de cuvintele omului, necredinciosul l-a insotit pe acesta pana la o bisericuta apropiata. Au intrat impreuna, au aprins cate o lumanare si au inceput sa se roage incet, in fata unei icoane.In sufletul sau, omul necredincios pana atunci a inteles ca nu lumea era de vina, ci el. Toate erau pline de frumusete, toate erau minuni, dar el nu stia sa le vada. Trecea pe langa ele, fara sa le observe.Ce minune este mai frumoasa decat o floare ce se deschide, oferindu-si parfumul ? Poate cineva sa-mi arate o minune mai mare decat dragostea si devotamentul unei mame pentru copilul ei ? Este cineva atat de crud, incat sa nu simta dragostea – minunea minunilor ? Adevaratele miracole nu trebuie sa le vezi, ci sa le simti. Si in orice crestin se intampla un miracol atunci cand, apropiindu-se de ceilalti prin dragoste, simte cum se apropie de Dumnezeu. „Sfintenia vine din dragoste. Toti cei ce cred si iubesc cu adevarat sunt sfinti.”

Dumnezeu nu te intreaba

1. Dumnezeu nu te intreaba ce fel de masina ai condus, dar te intreaba cati oameni ai condus cu ea atunci cand aveau nevoie de un mijloc de transport.

2. Dumnezeu nu te intreaba cati metri patrati are casa ta, dar te intreaba cati oameni au fost bine primiti in casa ta.

3. Dumnezeu nu te intreaba despre hainele la moda pe care le ai in dulap, dar te intreaba pe cati oameni nevoiasi i-au imbracat aceste haine.

4. Dumnezeu nu te intreaba ce pozitie sociala ai avut, dar te intreaba cum te-ai comportat cu ceilalti.

5. Dumnezeu nu te intreaba cate proprietati si bunuri materiale ai avut, dar te intreaba cum ti-au condus acestea viata.

6. Dumnezeu nu te intreaba care a fost salariul cel mai mare pe care l-ai avut, dar te intreaba ce compromisuri ai facut pentru a-l obtine.

7. Dumnezeu nu te intreaba cat de mult ai muncit peste program la servici, dar te intreaba cat de mult ai „muncit peste program” cu familia si pentru cei dragi.

8. Dumnezeu nu te intreaba cata lume te-a recomandat, dar te intreaba pe cati ai recomandat tu la randul tau.

9. Dumnezeu nu te intreaba ce meserie ai avut, dar te intreaba daca ai schimbat meseria dupa cea mai buna abilitate a ta.

10. Dumnezeu nu te intreaba ce ai facut sa te ajuti, dar te intreaba ce ai facut sa aii ajuti pe ceilalt.

11. Dumnezeu nu te intreaba cati prieteni ai avut, dar te intreaba pentru cati oameni ai fost un adevarat prieten.

12. Dumnezeu nu te intreaba cum ti-ai aparat drepturile, dar te intreaba cum ai aparat drepturile altora.

13. Dumnezeu nu te intreaba ce vecini ai avut, dar te intreaba ce fel de vecin ai fost tu lor.

14. Dumnezeu nu te intreaba ce culoare a avut pielea ta, dar te intreaba ce fel de caracter ai avut.

15. Dumnezeu nu te intreaba de cate ori vorbele tale au spus adevarul, dar te intreaba de cate ori nu.

Sursa:internet

Povestea celor 1000 de bile

Pe masura ce inaintez in varsta, imi plac din ce in ce mai mult diminetile de sambata. Poate din cauza linistii pe care o simt atunci cand ma trezesc primul, sau poate ca este doar bucuria neascunsa ca nu trebuie sa fiu la serviciu. Oricum ar fi, primele ore ale diminetilor de sambata sunt cat se poate de placute. Acum cateva saptamani, savurand linistit prima cafea a unei astfel de dimineti de sambata, am pornit radioul. Ceea ce a urmat a devenit una din acele lectii pe care viata ti le da din cand in cand. Iata despre ce e vorba: La radio rula o emisiune matinala interactiva, cu pareri exprimate telefonic de ascultatori pe tema emisiunii, punctate din cand in cand de anunturi ale crainicului prin care ii asigura pe acestia ca le sta la dispozitie in fiecare zi a saptamanii, inclusiv in diminetile de sambata pana la pranz.  La un moment dat a intrat in direct un ascultator care dorea sa povesteasca, oricui dorea sa asculte, povestea celor 1000 de bile, ceea ce mi-a captat atentia. Avea o voce grava, ferma, dar deosebit de calma. Si iata povestea lui, spusa crainicului radio: Se pare ca esti tare ocupat cu acest serviciu la postul de radio: sa ai o emisiune zilnic, inclusiv sambata dimineata, nu e un lucru usor. Sunt convins ca te platesc bine dar cred ca e o rusine ca te tin departe de familie atat de mult timp. E foarte dureros ca in aceste sambete in care ai lucrat ai pierdut primul concurs de dans al fiicei tale, primul meci de fotbal al fiului tau, si cate altele… Da-mi voie sa-ti spun ceva ce pe mine m-a ajutat sa-mi stabilesc si sa-mi urmăresc prioritatile. Este povestea celor 1000 de bile.  Vezi tu, intr-o dimineata de sambata ca si aceasta, m-am asezat la masa si am facut putina aritmetica:
– un om traieste in medie 75 de ani. Stiu ca unii traiesc mai mult iar altii mai putin, dar media este asta -75 de ani;
– am inmultit 75 cu 52 si am obtinut 3900, adica numarul de zile de sambata pe care le traieste in medie un om;
– deoarece la acel moment aveam deja 55 de ani, am socotit cate zile de sambata traisem deja, adica 55×52, adica aproape 2900 de sambete;
– am socotit apoi ca daca voi trai 75 de ani, mi-au mai ramas aproximativ 1000 de sambete. Dupa ce am terminat cu aritmetica, am trecut prin 3 magazine de jucarii si am cumparat 1000 de bile de sticla, din acelea cu insertii colorate, cu care se joaca copiii. Si am trecut prin 3 magazine pentru ca nici unul nu avea 1000 de bile. Oricum, pana la urma le-am cumparat, le-am dus acasa si le-am pus intr-un vas mare si transparent.               De atunci, in fiecare sambata dimineata, am scos cate o bila si am aruncat-o. Am realizat ca observand cum se micsoreaza numarul bilelor din vas am devenit tot mai concentrat pe lucrurile care conteaza cu adevarat in viata. Nimic nu te motiveaza si nu te ajuta mai mult in a-ti stabili prioritatile in viata decat simpla imagine a timpului tau scurgandu-se.

Si acum, da-mi voie sa-ti mai spun un singur lucru inainte de a inchide si a merge sa-mi trezesc familia pentru a lua impreuna micul dejun: in aceasta dimineata am scos din vas ultima bila.. Ma gandesc ca daca apuc sambata urmatoare, sau si pe cealalta pur si simplu mi s-a dat putin timp in plus. Si singurul lucru pe care orice om il va accepta, este putin timp in plus. Mi-a facut placere sa vorbesc cu tine si sincer, iti doresc sa ai parte de mai mult timp cu familia ta. Iar mie imi doresc sa mai fiu pe-aici si sa ne mai intalnim pe acest post de radio. Buna dimineata si … la revedere!                                                          In linistea care a urmat ai fi putut auzi pana si caderea unui ac pe podea. Asa cum v-am spus, aceasta poveste a fost una dintre acele lectii pe care ti le da viata atunci cand te astepti mai putin. Si e o lectie pe care eu am invatat-o …