INCEPE SĂ COMUNICI CU TINE ÎNSUŢI

Cel mai simplu nivel de comunicare, cel mai la îndemâna oricui, este atunci când nu este implicat altcineva cu care “să comunici”. Îndeobşte, se consideră că este folosită comunicarea pentru a se transmite informaţii – experienţe, impresii, ştiri etc. – prin care acela care le primeşte ajunge să cunoască un nou aspect al realităţii. Sintetizând, comunicarea apare ca un instrument de cunoaştere.Putem să învăţăm, deci, din ceea ce aflăm prin orice formă de comunicare, din orice lucru pe care îl percepem prin simţuri şi prin orice alte posibilităţi de receptare a informaţiei, de care dispunem. Educaţia societăţii actuale ne-a orientat foarte mult spre exterior, spre a percepe informaţii din lumea înconjurătoare, de la lucrurile din jur şi de la semenii noştri. Prin prisma acestei educaţii, ceea ce este în jurul nostru pare să aibă cea mai mare pondere în cunoaşterea pe care o dobândim în viaţă, şi de aceea mulţi oameni, după o anumită vârstă, pot ajunge să aibă senzaţia unei mari neîmpliniri a vieţii lor, a unui mare gol în cunoaşterea lor: chiar dacă au ajuns să studieze mult şi să trăiască multe experienţe care le-au dat o masivă cunoaştere despre lumea din jurul lor, ei pot descoperi că nu se cunosc deloc pe sine.

Pe poarta Oracolului de la Delphi scria, din antichitate, “Cunoaşte-te pe tine însuţi!”, şi aceasta era şi este una dintre cheile înţelepciunii. Acea acaparare a atenţiei noastre de către lumea exterioară a ajuns să ne facă, în epoca de azi, să uităm că propria noastră fiinţă reprezintă un obiect de studiu mereu la îndemână, mereu aproape. Oare cum de s-a putut produce această uitare progresivă a faptului că suntem, noi înşine, prima fereastră deschisă către cunoaşterea oricărei realităţi? Se pare că ne-am lăsat păcăliţi de jocul exteriorului, al lucrurilor aparente, schimbătoare, al iluziei – acea Maya a orientalilor – şi uitându-ne prea mult la ele, am uitat de noi înşine. Astfel, în urma educaţiei primite şi prin imitarea stilului de viaţă al celor dinaintea noastră, am ajuns să învăţăm mai mult din surse exterioare, din ceea ce se spune, se întâmplă, se vede şi se aude în jurul nostru. Ştim o mulţime de lucruri despre natură, despre politică, despre economie, despre artă – tot ce s-a spus – şi cu toate acestea abia dacă ştim cine suntem şi ce avem de făcut ca să fim fericiţi… Să însemne asta cunoaştere, să însemne asta civilizaţie?

Este timpul să ne întoarcem spre noi înşine, să ne cunoaştem pe noi înşine. Psihologia, o ştiinţă care s-a dezvoltat cu adevărat abia de vreun secol, încearcă să facă paşi în direcţia cunoaşterii psihicului uman, a vieţii interioare a fiinţei umane, dar atâta vreme cât psihologii nu se cunosc nici ei pe ei înşişi, cum ar putea să cunoască altceva decât manifestările exterioare ale omului? Fiecare poate şi trebuie să devină propriul său psiholog, să se cunoască pe sine şi să astfel să poată limpezi fereastra prin care priveşte lumea, ca să vadă cât mai clar. Iar pentru asta, este suficient să fii atent la ceea ce îţi transmiţi tu însuţi, la ceea ce îţi comunică permanent propriul tău suflet, prin comportamentul, obişnuinţele şi reacţiile tale de fiecare clipă.

Priveşte-te în oglindă. Sau poţi să te vezi întâmplător într-o oglindă, şi să te observi făcând anumite gesturi de rutină. Ce îţi spune despre tine ceea ce vezi? Dar nu te privi cu ochii altuia, gândindu-te la cum le-ar place colegilor noua ta coafură, sau la ce vor zice ceilalţi despre cum dansezi. Priveşte-te cu ochii tăi, îţi place cum arată omul din oglindă? Are o figură plină de viaţă, de bucurie, de lumină, sau are o figură tristă, îngrijorată, întunecată? Sau: îţi place cum se mişcă? Este atent, sigur, calm, relaxat în gesturi, sau este repezit, imprudent, temător? Eşti mulţumit cu ceea ce vezi la tine? Dacă da, atunci e bine. Dacă nu, atunci este timpul să te întrebi unde ai greşit, şi ce poţi face ca să poţi să-ţi spui, atunci când te priveşti în oglindă: “Minunat!”

Când vorbeşti, ascultă-te ce spui. Nu vorbeşti doar pentru ceilalţi, ci vorbeşti în primul rând pentru tine, cu tine însuţi. Ceilalţi s-ar putea să nu te audă, dar tu în mod cert te auzi când spui ceva, întotdeauna. Nu vorbi în van, deschide-ţi urechea spre propriile tale cuvinte: sunt ele chiar ceea ce vrea inima ta să afirme? Sau sunt doar repetări ale unor cuvinte auzite de la alţii, pe care le pasezi mecanic mai departe? Sunt cuvintele tale aducătoare de bucurie, de pace, de echilibru, de rezolvări la situaţiile curente? Sau exprimă doar supărarea, neputinţa, slăbiciunea, răutatea, adică nu ajută nimănui sau chiar rănesc? Eşti mulţumit cu ceea ce te auzi vorbind? Dacă da, este bine. Dacă nu, atunci este timpul să te întrebi ce vrei să le spui celorlalţi, de fapt, ce adevăr vrea inima ta să exprime prin cuvintele tale, şi cum să faci ca să exprimi mereu acel adevăr, cât mai limpede, astfel încât să ajungi ca, ori de câte ori vorbeşti, să te bucuri şi tu însuţi, şi toţi cei care te aud, de puterea cuvântului tău, rostit din inimă.

Observă-te cum reacţionezi. Când ţi se întâmplă ceva, indiferent că e un lucru mărunt, cotidian, sau ceva neaşteptat, poate chiar şocant, poţi observa cum te comporţi în situaţia respectivă. Unii oameni au reacţii mecanice, automatisme imprimate prin exersări frenetice, astfel încât ajung să reacţioneze mereu la fel, fără să mai gândească, fără să mai ştie de ce reacţionează aşa. Eşti cumva unul dintre ei? Te observi reacţionând impulsiv sau instinctiv, din obişnuinţă sau la întâmplare? Poţi să-ţi explici de ce te comporţi într-un anumit fel la un moment dat? Sau te mulţumeşti să-ţi spui că aşa eşti tu şi n-ai cum să te schimbi? Îţi ajută cu adevărat comportamentul tău actual? Îţi dă mai multă linişte, rezolvă situaţiile respective? Eşti mulţumit cu ceea ce observi în stilul tău de a aborda situaţiile curente? Dacă da, atunci e bine. Dacă nu, înseamnă că trebuie să iei măsuri cu tine însuţi, să cauţi să înţelegi ce anume te face să te comporţi într-un fel care nu-ţi place nici ţie, şi să adopţi atitudini noi, care să te ajute să te exprimi şi în comportamentul cotidian aşa cum simţi că eşti tu cu adevărat. După cum se vede, ai multe de învăţat din ceea ce îţi comunică propria ta fiinţă, şi n-am amintit aici decât acele aspecte pe care le poate sesiza oricine din jur, doar tu însuţi se pare că le observi cel mai rar… Dar în tine însuţi există o adevărată comoară a cunoaşterii, merită să o pui în valoare. Efortul este minim, nu necesită investiţii, dar câştigul este enorm, căci din această autocunoaştere vei ajunge să-i cunoşti mult mai bine şi pe ceilalţi, şi tot ce este în jurul tău. Vei descoperi că există multe moduri de a te prezenta în faţa lumii, de a vorbi, de a te mişca, de a fi tu însuţi. Nu trebuie să fii altcineva, nu trebuie să arăţi ca toată lumea, nu trebuie să vorbeşti numai ce-i place lumii să audă şi nici să te porţi “cum dă bine” în ochii altora, ci descoperă, prin această autocunoaştere, cine eşti tu cu adevărat şi cum te poţi exprima în modul cel mai sincer, cel mai autentic, cel mai liber, în aşa fel încât să poţi trăi permanent o viaţă plină de bucurie, de împlinire, de pace şi iubire!

Folosindu-ți gândurile poți schimba iluzia realității

Albert Einstein credea cu tărie că “realitatea este doar o iluzie, chiar dacă este una atât de persistentă“. Pare dificil să ne imaginăm că lumea în care trăim este doar o imagine creată doar cu ajutorul minții noastre. Chiar mai surprinzător este faptul că această realitate inexistentă se poate modifica doar prin puterea gândului. Pornind de la legile clasice ale fizicii cuantice, oamenii de știință au realizat că ceea ce numim noi realitate nu este nimic altceva decât o simplă iluzie. Această iluzie este generată prin impulsurile pe care creierul le oferă în fiecare secundă a vieții și se poate modifica ori de câte ori dorim doar prin puterea gândului. Undele de lumină acționează precum niște particule, iar aceste particule constituie materia care învăluie întreg Universul. S-a descoperit recent că materia poate circula în Univers pe distanțe imense într-un timp extrem de scurt folosind așa numitele tuneluri cuantice. În acest fel, materia părăsește spațiul într-un anumit moment, printr-un anumit loc și în același moment îl perforează într-un alt loc, aflat și la milioane de ani lumină. Această proprietate este una stranie pentru că astfel Universul se transformă într-un tot unitar care este constituit doar dintr-o serie de probabilități.Tot Einstein spunea că legile matematice se referă la realitate, dar în măsura în care realitatea nu este sigură, atunci nici aceste legi nu par atât de sigure. De asemenea, Niels Bohr susținea cu tărie că tot ceea ce numim noi realitate este alcătuit dintr-o sumedenie de lucruri care nu pot fi considerate atât de reale.Perceperea creierului este una stranie. Așa cum o iluzie optică clasică îl poate păcăli, așa si Universul îi oferă diverse perspective asupra realității. Odată ce mecanismele care guvernează creierul uman vor fi înțelese, atunci și iluzia realităţii din care este format spațiul va fi definită pentru totdeauna. Problema principală cu care se confruntă specialiștii este înțelegerea modalității prin care inconștientul poate să creeze realități și cum se modifică acestea doar prin puterea gândului.David J. Chalmers, profesor de filosofie din cadrul Universității Naționale din Australia, crede că “din punct de vedere obiectiv, creierul este ușor de înțeles”. Problema intervine atunci când se încearcă analizarea sa din punct de vedere al inconștientului, pentru că de fapt iluzia realității acolo se formează.În cartea Evoluează-ți creierul: Știința schimbării mentale, Dr. Joe Dispenza susține că omul poate să evadeze din pușcăria iluziei realității cu ajutorul gândurilor sale. Doar în clipa în care vom reuși cu adevărat să ne schimbăm modul de gândire, atunci vom fi apți pentru a înțelege spațiul din care facem parte și probabil și divinitatea.

Cum ne creăm realitatea?

Dacă putem să ne menținem concentrarea asupra unui gând, timp de 17 secunde, fără să-l contrazicem cu alt gând, lângă gândul nostru inițial se va alătura prin legea atracției un altul de exact acceași formă, mărime, ton, vibrație. Și la precis 17 secunde aceste două gânduri identice se vor alătura și se vor combina, iar cheltuiala de energie a punctului lor de combustie se manifestă în noi sub formă de entuziasm, sau interes. În momentul respectiv, care a durat 17 secunde, aceste două gânduri care erau două gânduri de același fel au devenit unul, mai mare, mai evoluat, și cu o vibrație mai rapidă și mai energică. Dacă putem să stăm concentrați pe același subiect încă 17 secunde, în momentul în care se face trecerea la secunda nr. 34, avem de două ori 17, și gândul nostru va atrage din nou un gând asemănător, sau putem să spunem că două gânduri care se aseamănă se atrag unul pe altul. Așa cum gândul tău atrage un altul, și altul poate atrage gândul tău, pentru că gânduri care au natură asemănătoare au tendința de a se atrage reciproc, de a căuta să fie împreună. Și la punctul în care s-a atins limita de 34 de secunde, aceste două gânduri care au evoluat împreună se combină într-unul, și apare un alt punct de combustie. În momentul respectiv, aceste două gânduri devin iarăși unul, iar vibrația lor crește și se intensifică. Dacă putem în continuare să menținem în atenția noastră acest gând evoluat și crescut, până la limita de 51 de secunde, care este de trei ori 17, se va produce mai departe o nouă combinare și un alt punct de combustie. La fel se întâmplă la limita de 68 de secunde, și atunci gândul este suficient de mare ca să aibă efect asupra manifestării fizice. Putem să luăm câteva comparații fizice: 17 secunde de gând pur, sunt echivalente cu 2000 de ore de acțiune. Dacă avem o meserie în care lucrăm 40 de ore pe săptămână, orele respective sunt cele pe care le prestăm într-un an întreg. 17 secunde de gândire concentrată echivalează cu 2000 de ore de acțiune. Dacă trecem de limita de 34 de secunde, putem să ne multiplicăm acțiunea cu 10, deci avem 20.000 de ore de acțiune. Dacă putem să trecem de limita de 51 de secunde, de trei ori 17, putem să înmulțim din nou cu 10, și rezultă echivalentul de 200.000 de ore de acțiune. Dacă reușim să trecem de limita de 68 de secunde – adică doar un minut de gandire pură, fără contradicție, nediluat, obținem echivalentul a două milioane de ore de acțiune. Ca ilustrare, se poate imagina cum o familie cumpără un teren unde există niște blocuri care au intrat în demolare, o grămadă enormă de beton, oțel și sticlă. Timp de două zile, diverse mașini, camioane și echipe de constructori au cărat muntele de gunoi de pe locul respectiv, și l-au lăsat curat pentru noii proprietari. Noii proprietari, care își demolaseră fosta proprietate lucrând cu târnăcopul și roaba, s-au gândit că ar dura efectiv o viață ca ei să curețe locul respectiv cu roaba și târnăcopul. Acesta este un exemplu clasic. Atunci când îți aliniezi energia la energiile creatoare de lumi și civilizații, atunci nu mai ești în contradicție cu centrul tău creator, cu ESENȚA ta, și se întâmplă lucruri care pot fi considerate de domeniul miracolului.

17 secunde nu par să fie cine știe ce, însă dacă ne observăm cu atenție, vedem cum în general începem pe la secunda a 8-a să emanăm vibrații contrare. Majoritatea oamenilor nu reușesc să termine un gând, o dorință, fără să creeze – foarte de timpuriu, vibrații contrare dorinței inițiale.Sunt oameni care spun: “vreau mai mulți bani, am obosit de atâta efort” sau “vreau să mă fac bine, boala aceasta mă înspăimântă”.
Ni s-a imprimat însă în caracter să fim atât de obiectivi, încât de cele mai multe ori ne dăm singuri cu piciorul în celalalt picior. E într-un fel ca și cum am spune: “vreau o cană de ceai fierbinte”, și punem ceaiul la fiert, dar înainte de a începe să fiarbă stingem focul și ne apucăm de altceva, și apoi iarași îl aprindem, și iarăși îl stingem chiar când era gata să se încălzească, și tot așa, până când ajungem să spunem ceva de genul: “de 15 ani încerc să beau o cană de ceai fierbinte, și nu reușesc”. La așa ceva, soluția este – bineînțeles – să lăsăm ceainicul pe foc un timp mai lung, până reușește cu adevărat să fiarbă. Dacă putem să rezistăm tentației de autosabotare, reacției de a merge în direcție opusă înainte de a ne fi îndeplinit scopul, atunci putem cu adevărat să obținem o modificare a realității. Motivul pentru care este dificil să nu ne lăsăm pradă atât de repede gândului contrar, este pentru că am fost educați să fim obiectivi, să cântărim cu atenție ceea ce este pro și contra, avantajul și dezavantajul. Ni s-a spus că așa ceva este corect și bine. Și este. Dar ca la orice, a duce la extrem această acțiune iarăși nu este bine, pentru că contrastele ele însele te pot stimula în fond ca să obții o claritate mai mare a dorinței, și acesta este și motivul pentru care formatul fizic prezent este așa cum este. Contrastul este esențial pentru luarea de decizii, însă odată ce o decizie a fost luată, odată ce îți concentrezi atenția asupra deciziei tale și te străduiești să obții gândul pereche pentru vibrația gândului tău, Universul se va alinia în așa fel încât să îți ofere șansa și ajutorul de a obține ceea ce dorești.Pentru persoanele care sunt obișnuite să gândească sporadic, lăsând doar să le treacă prin minte diverse gânduri ca un flash, acest concept poate părea dificil de acceptat sau înțeles. Este mult mai usor să privești viața ca la televizor, să observi, să recepționezi ceea ce ți se oferă, decât să îți oferi în mod determinat propria ta proiecție, a propriilor tale gânduri.De exemplu avem o persoană care are trei probleme principale – una – o problemă financiară, a doua – probleme cu sănătatea, și a treia – o problemă sentimentală.
Primul pas este să sfătuim persoana respectivă să renunțe să se gândească o perioadă la aceste trei probleme, pentru că ea s-a concentrat deja prea mult pe aceste probleme, dar la modul greșit. Ea poate pentru început să ia alte subiecte noi, la care nu a creat un pattern greșit de gândire. Este greu pentru ea să iasă din pattern-ul greșit și din problemele care au devenit obsesie, și atunci o sfătuim să se gândească la ceva inedit, de exemplu la …sticla albastră. Ea nu pricepe desigur de ce trebuie să discutăm despre sticla albastră, dar noi insistăm: hai să discutăm despre sticla albastră. Se poate să fie sticlă mată, sticlă transparentă, sticlă cu desene sau incrustații, sticlă folosită la vitralii, sticlă de la muzeul Tiffany, orice. Se pot face din ea vaze de flori, candelabre, pahare. Apoi vorbim despre penajul păsărilor, apoi despre fluturi, tot la fel, menținând atenția asupra fiecărui subiect timp de 17 secunde. Bineînțeles, oricine poate să se joace și să vadă cum se poate îmbunătați acest joc. O metodă foarte bună este atunci când jocul se joacă în trei, pentru că în doi există șanse mai mari de a uita – cum a facut Esther – anumite detalii asupra cărora ne-am concentrat atenția în decursul zilei, sau de a nu observa CUM gândurile și dorințele noastre prind formă în fața ochilor noștri. Dacă se poate, este recomandat să se înceapă jocul luând la început subiecte de interes minor, subiecte pure, simple, asupra cărora nu avem idei contradictorii, și vom vedea cum în decurs de două-trei zile, absolut întotdeauna Universul va răspunde oferind sprijin vibrației noastre creatoare. Motivul pentru care mulți nu-și dau seama cum răspunde Universul vibrației noastre, este pentru că ei își spun ceva de genul: “vreau o mașină nouă, una roșie, dar este prea scumpă”, și cum Universul răspunde absolut la orice vibrație, gândul care se îndoiește pe undeva de ceea ce dorește va neutraliza el însuși dorința respectivă. Deci, dacă noi oferim vibrații pure, și privim cu atenție cum Universul ne răspunde la ele, putem, după două-trei zile de joc cu subiecte ușoare să trecem la subiecte pe care le considerăm dificile. În același timp, în viața noastră se vor produce niște schimbări cu totul speciale. În primul rând, ne vom obișnui să ne menținem concentrarea asupra unui subiect timp de 17 secunde. Cine poate să o facă timp de 17 secunde, poate învăța să o facă în continuare, două, trei sau mai multe perioade de 17 secunde. În al doilea rând, făcând acest lucru vom oferi Universului șansa de a răspunde vibrației noastre, și dovada că nu suntem deloc rupți de energiile creative, ci că suntem noi înșine ființe creatoare, așa cum este particula de lumină în relație cu unda de lumină.Putem în acest fel să observăm faptul că fiecare dintre noi este în realitate ca o energie care emite, și căreia i se răspunde în consecință. Putem să vedem cum, încetul cu încetul, de la mic la mare, fiecare dintre noi învață la școala Pământ să creeze în mod deliberat și responsabil. De aceea este fiecare aici, pentru a crea. Fiecare este creator în sensul că fiecare este un focalizator de energie. Cine nu poate să-și mențină concentrarea asupra unui gând, nu poate să fie creator. Nu suntem doar observatori care recepționează pasiv, ci suntem noi înșine cei care îndreptăm energia cu puterea minții noastre, către scopul pe care îl concepem noi înșine. În timp ce focalizăm energia, noi MENȚINEM gândul și îl creștem până la manifestarea fizică.Deci este foarte important ca fiecare să știe exact ce face, la așa ceva se referă termenul “awareness”(conștientizare), dar mai sunt câteva detalii. În primul rând, cum își dă cineva seama că și-a menținut gândul pur o anumită perioadă, și cum își dă omul seama dacă și-a menținut gândul pur? La așa ceva servește “sensibilitatea”, sensibilitatea la propriile senzații, pentru că sensibilitatea este indicatorul care îți spune despre fluctuațiile din propria vibrație. Sistemul emoțional de ghidare este cel care îți spune fără greș, fără dubiu, dacă ești pe calea bună, sau pe o cale greșită, și tot prin sistemul emoțional afli exact la ce stadiu te afli.Să ne imaginăm un ventilator, un ventilator mare, de cameră, cu palete care se învîrtesc cu putere. Ventilatorul este îndreptat către noi. Nu băgăm în seamă în mod deosebit zgomotul pe care îl face, și nici nu ne preocupăm de aerul care se îndreaptă către noi din direcția lui. E ca și cum ar fi într-un fel inexistent, deși știm că este acolo ca să ne facă un serviciu. Dar dacă băgăm un creion în el în timp ce el se învârtește, putem noi înșine provoca probleme serioase sistemului. Emoțiile distructive actionează ca și creionul respectiv, și ele sunt rezultatul unei acțiuni distructive, care este rezultatul unui gând sau dorințe distructive.Atunci când avem o dorință, când ne-am gândit la ceva și am ajuns să dorim ceva, în momentul în care introducem ideea “nu se poate”, atunci ideea “nu se poate” se angrenează la rândul ei frecvenței rapide a dorinței / ideeii inițiale, și dezamăgirea care rezultă ca urmare a ideii că “nu se poate” lucrează la fel ca și creionul în ventilator. Este așa pentru că noi înșine am introdus o vibrație mai scăzută, mai înceată, într-una mai rapidă, mai înaltă.Se poate observa că există persoane cu care atunci când stai de vorbă, te simți bine. Cu cât mai mult stai alături de persoana respectivă, cu atât mai bine te simți, și te gândești: acest om este un prieten bun, un prieten adevărat. Alături de asemenea prieteni, poți să discuți tot felul de lucruri fără să-ți fie frică de ridiculizare sau agresivitate sau răutate, poți să te joci și să faci tot felul de lucruri faine și trăznite, poți chiar să nu vorbești nimic dacă n-ai chef. Și orice ai face, e ok, pentru că pur și simplu te simți bine alături de persoanele respective. Este mai greu de găsit așa ceva între adulți, dar copiii și adolescenții au asemenea prieteni și simt asemenea bucurie în mod obișnuit.Senzația aceasta de bunătate și prietenie este ceea ce se cere pentru a fi capabil să menții cu ușurință un gând, timp de 17 secunde, și chiar menținerea gândului despre o asemenea prietenie îți poate asigura atragerea unui asemenea grup de prieteni în viața ta, ca și Combustia care să îți asigure entuziasmul necesar.Pe măsură ce putem să facem asemenea lucru în mod deliberat, putem să vedem cum Universul ne răspunde și cum devenim ființe aliniate cu Forța Creatoare, deci chiar ceea ce am venit aici să conștientizăm.Fiecare și-a spus în viață ceva de genul: “Voi intra în această mare a contrastelor, și observând un contrast aici, un contrast acolo, voi putea cu ușurință să ajung la o concluzie”. Odată ce ajungem la o concluzie, tot ce avem de făcut este să menținem această vibrație în gând, până când vom obține suficientă forță de a ne manifesta vibrația ideii noastre, pe care Universul va face tot posibilul să o manifeste de dragul nostru.Deci în acest sens, fiecare om este un creator în această lume, și dezvoltarea capacității noastre mentale este un lucru de dorit, având grijă să folosim întotdeauna ca monitor, corpul emoțional .

Frica ta

Frica ar putea reprezenta cea mai mare problemă de pe planetă, atât la nivel colectiv cât şi la nivel individual. Frica afectează, într-un fel sau altul, toate vorbele, gândurile şi faptele noastre, toate alegerile şi deciziile noastre, toate reacţiile şi răspunsurile noastre. Dacă am putea să transformăm frica, am reuşi să ne transformăm pe noi înşine şi în ultimă instanţă am reuşi să transformăm lumea.

De ce ne este frică?

O privire profundă aruncată asupra vieţii noastre ar conduce la concluzia, împărtăşită de toţi maeştrii spirituali, indiferent de şcoala căreia îi aparţin, că absolut tot ceea ce înseamnă gânduri, acţiuni, comportamente sau reacţii ne sunt dictate, condiţionate, de aceste două emoţii fundamentale: iubirea şi frica. Cele două nu pot coexista, se exclud şi se înlocuiesc reciproc: acolo unde nu este iubire nu există altceva decât frică, iar acolo unde există frică, nu vom găsi niciodată iubire.

Dar de ce anume ne este frică?

Ne este frică de foarte multe lucruri, de absolut orice se poate sau ni se poate întâmpla în viaţă. Ne este frică de ceea ce noi creem sau facem să se întâmple în viaţa noastră sau a altora, de responsabilitatea noastră pentru aceasta. In esenţă ne este frică de viaţa însăşi. Şi ne este frică de viaţă pentru că ea se sfârşeşte prin moarte, ceea ce înseamnă că de fapt, ne este frică de moarte. Toate spaimele noastre se reduc în final la frica de moarte. Dacă nu ne-ar fi frică de moarte, atunci nu ne-ar fi frică nici de viaţă, cu toate cele ce se întâmplă în cursul ei. Dar cum am putea face aşa ceva: să nu ne fie frică de moarte?

Deşi primul impuls de a răspunde ar fi cuprins între imposibil şi extrem de complicat, lucrurile nu stau chiar aşa. Dacă am înţelege acest fenomen, acest proces al morţii, am reuşi, cumva paradoxal, ca în final, ca rezultat al acestei înţelegeri, să înţelegem viaţa. Viaţa noastră aşa cum e, aşa cum suntem.

Ce este frica?

Toate fricile au la bază ideea că avem nevoie de ceva, din partea cuiva sau a ceva din mediul exterior nouă. Pornind de aici, frica se manifestă cu gândul că nu o să putem obţine acel ceva de care credem că avem nevoie. Pornind de la acest gând, toate gândurile noastre următoare, toate alegerile pe care le facem, toate reacţiile şi comportamentele noastre vor avea ca obiectiv obţinerea a ceea ce credem că avem nevoie.

Frica se face deci simţită ca o nevoie anunţată.
Soluţia de a scăpa de această frică este ca de câte ori te cuprinde, să te analizezi:
– ce anume crezi că ai nevoie să obţii?
– este oare posibil să nu ai nevoie de acel ceva?

Răspunsurile ar putea să te surprindă. Ai putea foarte bine, la o analiză atentă, să ajungi la concluzia că nu ai neapărată nevoie de acel ceva. Ai putea chiar să-ţi imaginezi cum va continua viaţa ta fără obţinerea acelui ceva. Dacă ţi se întâmplă aşa ceva, te afli pe drumul curajului, al neînfricării. Dacă ducem lucrurile până la capăt, judecând în acest fel pentru toate fricile noastre, vom ajunge la concluzia că un om care nu are nevoie de nimic, nu are frică de nimic. Nu am nevoie de nimic de la tine, şi ca atare nu mi-e frică de tine.

Dacă am ajuns la concluzia că nu am nevoie nici măcar de viaţa mea, sub această formă, actuală, materială, atunci nu mi-e frică de tine nici dacă mă ucizi. Nu am să fac nimic pentru a te împiedica pentru că de fapt nu poţi să-mi iei nimic din ce am nevoie.
Aceasta este adevărata neânfricare. Este starea în care trăiesc marii maeştrii dintotdeauna.

Manifestările fricii

Frica se manifestă, în plan ideatic, prin unul dintre aceste gânduri:
– nu voi obţine ceva de care am nevoie;
– voi pierde ceva ce am deja şi de care am nevoie. Acest tip de gând apare cu precădere în cadrul relaţiilor, mai ales al celor romantice, tot sub două forme:
– mi-e frică că nimeni nu mă va iubi;
– mi-e frică să nu pierd dragostea cuiva care mă iubeşte.

Dacă reuşim ca prin propria analiză atentă să ne rezolvăm aceste frici, putem ajunge într-o stare de sănătate spirituală care să ne permită să înţelegem cu adevărat cine şi ce suntem fiecare dintre noi. Eu exist exact aşa cum sunt, indiferent dacă cineva mă iubeşte sau nu. Nu am cu adevărat nevoie de iubirea altuia pentru a fi eu însumi, în linişte, seninătate şi acceptare. De câte ori credem că bucuria, fericirea, ne vin de undeva din afara noastră, începem să trăim de fapt în frică. Atunci când ne va fi clar că sursa bucuriei vieţii nu este în afara noastră, ci vine din interiorul nostru, frica va dispare. Deşi poate părea că asta înseamnă o îndepărtare de oameni, în mod paradoxal vom fi mai atrăgători pentru cei din jurul nostru. In ciuda fricii că oamenii ne vor părăsi, ei sunt atraşi de oameni puternici, stabili, sănătoşi spiritual şi emoţional. Nu aroganţi, ci doar conştienţi de ei înşişi. A ajunge în starea în care eşti conştient de tine însuţi, identificarea faptului că posezi tot ce-ţi trebuie, că numai tu eşti sursa bucuriei vieţii tale, reprezintă o adevărată transformare. O transformare într-un om care şi-a îndepărtat toate fricile. Dacă e uşor sau greu să ajungi acolo, numai tu însuţi poţi afla asta. Dar, orice ai gândi despre fricile tale, ţi-ar fi de mare folos să ai mereu în vedere asta:
Fricile tale NU sunt reale. Tu le inventezi! Chiar şi dacă lucrul de care te temi se va întâmpla, vei vedea că asta nu are nici o semnificaţie: noi doi putem să ne aflăm şi mâine în exact aceeaşi postură ca şi acum, de o parte şi de alta a acestui ecran.
Dacă vei lua decizia să-ţi înfrunţi fricile, vei mobiliza o energie interioară pe care vei fi surprins să constaţi că o ai, o energie care va vindeca frica. Este energia emoţiei, a bucuriei, a vieţii. În curând nu va mai fi nimic de care să-ţi fie frică, iar viaţa va deveni o bucurie, aşa cum a fost menit să fie. Poţi începe când vrei. Chiar acum.

Cum se naște o convingere

„E mult mai ușoară dezintegrarea unui atom decât a unei prejudecăți”– Albert Einstein

” Un grup de oameni de știință au pus într-o cușcă cinci maimuțe și în mijlocul cuștii o scară, iar deasupra scării o legătură de banane. Când o maimuță se urca pe scară să ia banane, oamenii de știință aruncau o găleată cu apă rece pe celelalte care rămâneau jos.

După ceva timp, când o maimuță încerca să urce scările, celelalte nu o lăsau să urce. După mai mult timp nici o maimuță nu se mai suia pe scară, în ciuda tentației bananelor. Atunci oamenii de știință au înlocuit o maimuță. Primul lucru pe care l-a făcut aceasta a fost să se urce pe scară, dar a fost trasă înapoi de celelalte și bătută. După câteva bătăi nici un membru al noului grup nu se mai urca pe scară.
A fost înlocuită o a doua maimuță și s-a întâmplat același lucru. Prima maimuță înlocuită a participat cu entuziasm la baterea novicelui. Un al treilea a fost schimbat și lucrurile s-au repetat. Al patrulea și în fine al cincilea au fost schimbați.
În final, oamenii de știință au rămas cu cinci maimuțe care, deși nu primiseră niciodată o baie cu apă rece, continuau să lovească maimuțele care încercau să ajungă la banane. Dacă ar fi fost posibil ca maimuțele să fie întrebate de ce îi băteau pe cei care încercau să se cațere pe scară, răspunsul ar fi fost „Nu știm. Lucrurile întotdeauna au fost așa aici…”

Care lucruri pe care le faci în acest moment în viața ta îți sunt utile cu adevărat? Și pentru care dintre ele ai motive solide să le faci? Câte din lucrurile pe care le faci și despre care ai păreri și convingeri, sunt învățate, copiate de la părinți, profesori, prieteni?
Care te ajută să evoluezi? Care te împiedică să crești? Ce s-ar întâmpla, dacă nu le-ai mai face? Ce crezi despre tine, în general? De unde și cum ți-ai format aceste credințe? Dar despre oamenii din jurul tău?
Cum îți vezi viața? Cât de adevărat este ceea ce crezi? Există răspunsuri la întrebările de mai sus care să fie total contradictorii cu ceea ce tu ai răspuns? Și dacă da, oare cum este realitatea acelora care cred diferit despre aceleași lucruri?
Continuă să-ți pui întrebări – este singura cale prin care te poți regăsi.

Trăim în trecut

Creierul uman percepe informația cu o întârziere de 15 secunde.

Ochii noștri sunt atacați zilnic de milioane de biți de informații. Lumea pare într-o continuă schimbare, iar ochii nu sunt pregătiți pentru a percepe toate informațiile pe care le întâlnesc și chiar dacă o fac, creierul nu poate procesa instantaneu cuantumul informațional.

Oamenii de știință au descoperit faptul că creierul uman procesează informația primită de la ochi cu o întârziere de nu mai puțin de 15 secunde. În acest sens, percepția generală asupra realității are întotdeauna o frecvență de procesare cu o întârziere de 15 secunde. Acest fapt este unul incredibil, în condițiile în care putem spune că de fapt creierul uman trăiește și percepe mai degrabă trecutul decât prezentul, dar chiar și așa se crează un mediu stabil în care viața poate continua fără nici cea mai mică problemă. Renumitul neurolog de origine americană Jason Fischer a realizat mai multe studii cu privire la diferența de percepție de 15 secunde pe care creierul uman o generează. Într-un studiu, s-au ales mai mulți voluntari, care au fost rugați să privească o imagine alb negru în care apăreau mai multe zăbrele încovoiate. Reacția generală a fost că unele dintre zăbrele, în general cele negre, sunt mai încovoiate decât celelalte.Aceste rezultate i-au ridicat numeroase întrebări neurologului, în condițiile în care zăbrelele din imaginea oferită voluntarilor erau toate de aceeași dimensiune și formă. Este clar că percepția inițială nu putea fi una corectă pentru că creierul voluntarilor nu putea să perceapă informația în mod corect, ci avea nevoie de cele 15 secunde de procesare.

Studiul a fost publicat în revista de specialitate Nature Neuroscience și oamenii de știință au ajuns la concluzia că de fapt creierul uman funcționează precum un filtru, prin care nu pot trece toate informațiile transmise de ochi, ci doar cele care sunt selectate. Nu se poate spune cu exactitate care este factorul care determină această selecție și nici modalitatea prin care funcționează, dar specialiștii pot susține că indiferent de situație, creierul nostru, are nevoie de timp pentru a filtra informațiile pe care ochii le-au perceput. Aceasta este cauza principală pentru care putem spune că oamenii trăiesc într-o realitate care de fapt este atribuită trecutului, iar prezentul este întotdeauna dincolo de înțelegerea noastră.

efemeride.ro

Visul lucid

Este o formă specială de conştiinţă, în care suntem conştienţi că visăm şi ne continuăm visul, fără a ne trezi. Deşi fiziologic nu există modificări semnificative faţă de somnul cu vis obişnuit, datorită modificărilor importante din câmpul conştiinţei, motiv pentru care se consideră acest tip de vis ca fiind o altă formă de conştiinţă, sau chiar o experiență mistică. Încă din cele mai vechi timpuri, au existat relatări ale viselor lucide. Platon, Aristotel, Sf. Augustin, maestrul sufi Ibn El-Arabi sau alți înțelepți din întreaga lume au lăsat mărturie, sub diverse forme, că au putut pătrunde în lumea viselor pe care le-au controlat după bunul plac. În antichitate oamenii atribuiau viselor atribute magice. Ei credeau că astfel se poate comunica cu zeii, iar de cele mai multe ori acestea deveneau mesaje sacre sau chiar sfaturi pentru o mai bună abordare a misiunii fiecăruia pe Terra. Grecii şi romanii sesizaseră cu exactitate dimensiunea semantică a viselor. Ei ştiau să le descifreze semnificaţia, inclusiv simbolismul sexual.În Evul Mediu mentalitatea s-a schimbat, studiul viselor fiind catalogat drept vrăjitorie. Abia în secolul XX mai mulţi autori au început să se intereseze din nou de vise şi să elaboreze noi teorii de interpretare a lor. În ziua de astăzi, oamenii de știință consideră că acest tip de vise este unul normal, care se petrece extrem de rar și care nu are nicio legătură cu spiritualitatea sau cu lumile ascunse ochilor noștri. Pe de cealaltă parte, științele gnostice afirmă cu tărie că lucrurile sunt ceva mai complexe decât ne putem imagina. În fiecare noapte, atunci când dormim, sufletul se desprinde de corp și pornește într-o călătorie în astral sau în dimensiunea superioară. În tot acest timp, corpul rămâne în pat și astfel se produce dedublarea astrală. Interesant este că cel mai frecvent această dedublare se produce în mod inconștient, iar reminiscenţele ei sunt ceea ce numim noi vise. Problema intervine în clipa în care se produc visele lucide, pentru că atunci cel care visează devine astfel apt să controleze realitatea din dimensiunea în care se află. În dedublare, persoana consideră că noul corp pe care îl are (corp astral) este diferit de cjel fizic, pe care îl vede întins pe pat și acţionează în consecinţa. În visul lucid, visătorul rareori conştientizează simultan foarte clar existența ambelor corpuri, a celui din timpul visului și a corpului fizic.

Cercetătorii de la Institutul Lucidităţii nu au ajuns încă la concluzii definitive referitor la aceste diferenţe. O posibilă explicaţie esoterică pe care o formulăm aici ar fi că în timpul dedublării, Eul se separă de corpul fizic dar rămâne într-un corp astral, mai aproape ca și structură de cel fizic, iar în timpul visului, Eul utilizează un corp mintal, mai subtil și mai deosebit de corpul fizic, astfel că senzaţiile de la corpul fizic apar în vis sub forme simbolice.

ARTA DE A FI O DOAMNA

De la rădăcinile sale în nobilimea britanică, ca echivalent feminin alMajestății, termenul de doamnă, poartă o conotație de eleganță și clasă. Dacă doriți să fiți numită drept lady, cheia este de a amesteca idealurile tradiționale feminine cu realitatea modernă.

A fi femeie nu te transformă automat într-o lady.

În timp ce a fi femeie ține de gen, a fi o lady ține de rafinamentul dobândit în timpul vieții, de feminitate, de grație în mișcări și de o educație aleasă în ceea ce privește comportamentul potrivit oricărei situații.

În încercarea unei femei de a deveni o lady, ea va începe prin asimilarea cunoștințelor de bune maniere și a comportamentului bazat întotdeauna pe bun-simț.

Nu este tocmai ușor a deveni o lady, iar acest lucru nu se poate obține peste noapte. Este nevoie de mult timp de studiu și ani de pregătire, încă din copilărie, pentru cultivarea feminității, a grației, a gustului pentru frumos și armonie, a dezvoltării unui vocabular elegant, a posturii, a unei vestimentații decente, elegante și în armonie cu poziția soarelui.

O lady – o vei distinge dintr-o sută de femei.

Cu cât mai repede înțelegem diferența dintre noțiunile „femeie” și „lady” cu atât mai ușor ne va fi atunci când vom face greșeli de etichetă. A greși este uman, dar a ști cum să acoperi cu grație o greșeală ține de educație și nu este întotdeauna la îndemâna oricui.

Cheia care stă la baza transformării dintr-o femeie într-o lady este următoarea:

  • Interesul de a fi o lady

  • Citirea cât mai multor cărți de specialitate pe acest subiect

  • Înțelegerea și asimilarea cunoștințelor dobândite

  • Urmărirea și imitarea doamnelor veritabile (de exemplu: studiați comportamentul reginelor și al prințeselor)

  • Trecerea peste gafele comise cât mai curând posibil.

Cuvântul de bază pe care trebuie să-l asimileze o femeie în viața sa esteechilibrul. De aici pornește frumusețea. De aici se construiește eleganța. De aici toate lucrurile se așează în mod echilibrat în viața unei femei.

A fi considerată o doamnă este poate unul dintre cele mai mari complimente pe care o femeie îl poate primi într-o viață.

fi o lady constă în grija pentru îmbunătățirea continuă a manierelor, în orientarea către a fi mereu mai bună și mai generoasă și a deveni o învingătoare în lupta cu dificultățile vieții.

O lady își dezvoltă de-a lungul timpului un mod organizat de a-și trăi viața. O adevărată lady este atentă la îngrijirea personală, la a se îmbrăca bine și la a învăța eticheta. Bineînțeles, acestea nu sunt suficiente fără o căldură sufletească și fără bunătatea cu care toți oamenii ar trebui întâmpinați pentru că, să nu uităm, manierele ce nu pornesc din inimă devin artificiale și neplăcute.

Multe femei elegante eșuează în încercarea lor de a fi considerate doamne prin aceea că sunt mereu critice față de absolut orice, sunt pesimiste, comentează des alți oameni, vorbesc gălăgios sau sunt de moravuri ușoare; iar lista poate continua cu atitudini nepotrivite. Și câte dintre acestea nu vedem la T.V.! Industria muzicală la fel ca și asistentele unor emisiuni este plină de astfel de…specimene.

Iată ce trebuie să știe orice femeie:

O lady nu se grăbește niciodată indiferent de circumstanțe. Își organizează timpul și ajunge la timp la destinație.

O lady este mereu drăguță și zâmbitoare și folosește des cuvintele te rogși mulțumesc.Nu dă dovadă niciodată de impolitețe și are un caracter bine conturat.

Ea tratează pe toată lumea cu respect, indiferent de poziția socială. Nu încearcă niciodată să flateze, să facă complimente cuiva doar pentru că deține o mașină scumpă sau are relații sus-puse.

O lady știe să își aleagă cu grijă prietenii și nu discută cu oricine aspecte intime. De asemenea, ea știe să mențină o distanță respectabilă într-o relație de prietenie cu un bărbat.

O lady știe că integritatea ei este mai presus de o relație și știe să o încheie cu eleganță. Într-o relație, o doamnă știe că atunci când nu mai merge, nu se lasă călcată în picioare, nu acceptă să fie jignită și nu se plafonează de aceasta doar pentru a nu fi singură. Dacă se întâmplă să fie o persoană publică nu face din relația ei un subiect de bârfă oferind detalii despre ce anume a dus la destrămarea relației. Desigur, nu îl va jigni pe fostul partener față de alte persoane.

O lady își alege cu grijă cuvintele și nu înjură niciodată. Ea dă dovadă de grație în vorbe și știe să poarte o conversație cu oricine, atât într-o adunare profesională cât și la întâlnirea unei persoane neșcolite. O lady mai știe că nu trebuie să întrebe niciodată Când ai de gând să te căsătorești? și nici Când veți avea copii?

O lady este întotdeauna prezentabilă. Fie că merge să arunce gunoiul nu o va face în pijamale presupunând că nu o vede nimeni. Ea își dezvoltă bunul gust în alegerea ținutelor și în asortarea lor. De asemenea, are o postură corectă, stă dreaptă și menține umerii drepți fără a fi încordați.

O adevărată lady știe că anumite bijuterii se poartă doar la ocazii speciale și nu se va împopoțona în mod excesiv cu ele. Nu își face tatuaje, nu poartă piersinguri și nici mai mult de o pereche de cercei o dată. De asemenea, nu va purta tocuri atunci când merge la munte sau la picnic.

Nu va cumpăra niciodată haine care să-i dezvăluie lenjeria intimă, cum ar fi, spre exemplu, bretelele sutienului. O lady știe că nu moda îi va dicta ținutele ci bunul-gust și decența. La o bluză sau la o rochie deschisă la culoare nu va purta sutiene de culoare închisă. Dacă hainele sunt puțin transparente va purta pe dedesubt un set nude sau un camizol.

O doamnă are grijă ca pantofii ei să nu fie murdari, zgâriați, rupți sau să aibă tocurile tocite. Își verifică din timp hainele pe care urmează să le poarte, cu o zi înainte și nu va ieși din casă cu ele necălcate, pătate, decolorate, descusute, cu fermoare stricate sau cu nasturi lipsă. Nu își ajustează în public bretelele de la sutien sau cureaua, ci se va scuza pentru a merge la baie și a o face discret.

O lady este preocupată în aceeași măsură de interiorul ei cât și de exteriorul ei. Astfel, ea citește cărți, investește în autodezvoltarea ei și are grijă de sufletul ei. Nu va permite acestuia să fie afectat de certuri (pentru că nu ia parte la ele), de resentimente și nervozitate. O lady iartă și își păstrează calmul. Dacă este nevoie, apelează cu încredere la persoane specializate pentru a trece peste un eveniment dificil din viață. Spiritualitatea este importantă pentru ea și își face timp să meagă la biserică sau să citească cărți destinate sufletului.

Renunta!

Renunță la critică.

Renunță la ideea de a critica lucruri, întâmplări sau oameni care sunt altfel decât tine. Toți suntem diferiți și, în același timp, la fel. Toți vrem să fim fericiți, toți vrem să fim înțeleși, toți vrem să iubim și să fim iubiți. Numai că unii nu știu încă ce să facă pentru a le merge bine.

Renunță la nevoia de a-i impresiona pe ceilalți.

Încetează să te mai străduiești să-i impresionezi pe ceilalți, ca să-i faci să te placă și să te admire. Această tactică nu funcționează decât, în cel mai bun caz, pe termen foarte scurt, după care riști să ai parte de efectul contrar. Din momentul în care vei înceta să mai încerci să fii ceva ce nu ești, când îți vei da jos toate măștile și te vei accepta așa cum ești, vei întâlni oameni care vor fi atrași de tine fără ca tu să faci niciun efort.

Renunță la etichete.

Nu te mai grăbi să etichetezi lucruri, oameni, evenimente sau idei pe care nu le înțelegi, ca fiind ciudate sau inacceptabile. Încet, încet, deschide-ți mintea. Mințile lucrează numai atunci când sunt deschise. „Cea mai înaltă formă de ignoranță este atunci când respingi ceva despre care nu știi nimic”. Wayne Dyer

Renunță la fricile tale.

Frica e doar o iluzie, ea nu există cu adevărat, tu ai creat-o. E doar în mintea ta. Îndreaptă lucrurile la interior și totul la exterior se va aranja așa cum trebuie. „Singurul lucru de care trebuie să ne temem este frica însăși”, spunea Franklin D. Roosevelt.

Renunță la scuze.

De foarte multe ori ne limităm potențialul nativ din cauza scuzelor pe care ni le găsim. În loc să ne străduim să ne perfecționăm și să evoluăm, ne mințim singuri că n-avem ce face, folosind tot felul de scuze care, în 99,9% din cazuri nu sunt reale.

Renunță la trecut.

Știu, știu, asta-i chiar greu. Mai ales atunci când trecutul arată mult mai bine decât prezentul, iar viitorul se prefigurează înspăimântător. Însă trebuie să iei în considerare faptul că prezentul e tot ce ai și tot ce vei avea vreodată. Trecutul după care tânjești acum, trecutul la care visezi acum l-ai ignorat când a fost prezent. Nu te mai amăgi! Trăiește în prezent și bucură-te de viață. La urma urmei, viața e o călătorie, nu o destinație. Nu spun să nu-ți formezi o viziune clară asupra viitorului și să te pregătești pentru el, dar trăiește în prezent.

Renunță la atașamente.

Aceasta este o decizie foarte greu de dus la îndeplinire, dar nu imposibil. Prin practică în pași mărunți, până la urmă vei reuși. Detașarea de lucruri nu înseamnă să nu le mai apreciezi, așa cum detașarea de oameni nu înseamnă să nu-i mai iubești. Dragostea și atașamentul nu au nimic în comun. Atașamentul este un sentiment care se naște din frică, în timp ce iubirea adevărată este ceva pur și total dezinteresat. Acolo unde există iubire, nu există frică și din acest motiv atașamentul și iubirea nu pot coexista. Iubind, devii liniștit, îngăduitor, blând și senin. Odată ajuns în această stare, vei fi capabil să înțelegi totul fără efort. Este o stare dincolo de cuvinte.

Renunță să-ți mai trăiești viața conform așteptărilor celorlalți.

Prea mulți oameni trăiesc o viață care nu e a lor. Fac ceea ce cred alții că e mai bine pentru ei. Își trăiesc viața așa cum i-au îndemnat părinții, profesorii, prietenii, guvernul, mass media. Aceștia își ignoră vocea interioară. Sunt atât de preocupați să placă tuturor, încât își pierd controlul asupra propriei vieți. Uită ce vor, ce au nevoie, ce-i face fericiți și, în cele din urmă, uită de ei înșiși. Ai o singură viață, asta de acum, pe care trebuie să ți-o trăiești fiind stăpân pe ea. Nu lăsa opiniile altor oameni (indiferent care sunt aceștia), să te abată de la calea ta!

Ești astăzi unde te-au adus gândurile tale; vei fi mâine unde te vor duce gândurile tale.

James Allen, filozof britanic (1864-1912)

Fiecare gând este o verigă într-un lanţ nesfârşit de cauze şi efecte, fiecare efect devenind la rândul său o cauză şi fiecare cauză fiind efectul unei cauze anterioare; iar fiecare verigă a acestui lanţ neîntrerupt este structurată în trei componente – dorinţă, gând şi acţiune.Dorinţa stimulează gândul. Gândul se manifestă printr-o acțiune. Acțiunea constituie chiar urzeala destinului. Spre exemplu, cel ce priveşte cu invidie egoistă posesiunea altora, chiar dacă nu se transformă într-un hoţ activ în prezent, are toate şansele să devină unul într-o viaţă viitoare, așa cum ura şi răzbunarea mentalizate prea mult sunt semințele din care se va naşte un viitor ucigaş.Dimpotrivă, iubirea altruistă va transforma fiinţa mai întâi într-un filantrop, apoi într-un sfânt. Nu trebuie să cădeţi în greşeala fatalismului, căci aceasta nu produce decât lene şi inerţie. Trebuie doar să recunoașteți şi să înţelegeţi marile puteri ale gândului și, prin trudă, să ajungeţi la o gândire corectă, ce vă va făuri apoi un mare destin.Cel ce cultivă o acțiune, culege un obicei; cel ce cultivă un obicei, culege un caracter; iar cel ce cultivă un caracter, culege un destin. Omul este stăpânul propriului destin. El își poate controla destinul prin puterea gândului. Destinul actual poate fi și el schimbat. Nu depinde decât de om, căci toate facultățile, energiile şi puterile zac latente în el; ele trebuie doar manifestate, şi omul va deveni liber şi mare.

Întoarcere din viitor

A fost odată ca niciodată un fiu de păstor, vrednic şi curajos şi bun la suflet.

Într-o zi,  pe când îşi păştea liniştit turmele pe pământurile sale, află de necazul care se abătuse asupra ţării şi se hotărî, pe dată, să meargă să mântuiască regatul. Îşi înhămă calul şi se duse să-i înfrunte pe cei trei demoni, gândind la frumuseţea fetei de împărat pe care ar fi primit-o de soţie în caz de izbândă.O luptă crâncenă, cum nici cerul nici pământul nu mai văzuse vreodată, începu între fiul de păstor şi demoni, dar, în cele din urmă, demonii fură învinşi. Înainte de lovitura finală, Pizma deschise o poartă în timp şi-l aruncă pe viteazul nostru în Viitor, unde Răul pusese stăpânire pe întreg Universul. În zadar încercă să se întoarcă în Timpul său pentru a schimba Viitorul.Pribegii pe acele meleaguri străine, nu se ştie cât, până ajunse la marginea unui lac, cu apa căruia îşi potoli setea. Imaginea tremurândă a lacului îi dezvălui un clopot uriaş pe care de cum îl atinse, în faţa ochilor cu zgomot mare, se ridică ca prin farmec o poartă uriaşă, care ca la un semn se deschise. În faţa tânărului apăru un bărtân cu o privire cruntă de-ţi îngheţa sângele în vine, cu ani fără de număr. Cu mânie scoase de sub mantia argintie o sabie din care ieşau flăcări şi gheaţă şi o îndreptă către voinicul nostru zicând: – Te aşteptăm de veacuri, aproape că ne pierdusem speranţa. Credeam că atunci, tare de mult, găsisem un fiu şi un moştenitor vrednic. Băiatul recunoscu cu mirare în bătrânul din faţa sa, pe însuşi împăratul, viitorul său socru şi zise: – Măria ta, aici! Mai trăieşti? Cum se face…?

– Am fost blestemat să nu pot cunoaşte moartea şi odihna până ce această sabie nu-şi va afla menirea. Sabia este făurită în adâncurile pământului de oameni credincioşi şi este arma potrivită pentru a învinge ligioanele ce te aşteaptă în drumul tău spre poarta timpului, dar este şi cheia care o deschide. Acum porneşte, fătul meu şi să nu-ţi pierzi niciodată credinţa şi curajul! Eşti ultima speranţă a lumii! Băiatul porni prin întuneric, iar sabia se aprindea din când în când arătându-i drumul. Din întuneric se auzi deodată: – Stai, pui de om! Ce cauţi pe tărâmul meu? Au, nu cumva, vrei să ajungi la poarta fermecată?!

– Să-mi fie cu iertare, dar chiar  către ea mă îndrept. – Eu te-oi lăsa, dar, trebuie să îmi aduci buzduganul fermecat ce se luptă singur şi face învingător mereu pe cel care îl are. Îl vei găsi în Peştera Amintirilor.    Flăcăul plecă şi merse ce merse, cale de nouă zile, până ce ajunse la peşteră. Cum intră începu să se audă o muzică de-ţi sfâşia sufletul nu alta, iar pe vechiului ciobănaş începură să-l năpădească amintirile. Lacrimile îi şiroiau pe obraji, iar picioarele le simţea ca de cârpă, s-ar fi aşezat să bocească şi să-şi amintească, de nimic nu-i mai trebuia. Atunci sabia ce o avea la brâu trimise fulgere de gheaţă ce-i înviorară sufletul şi trupul şi, păstrându-şi curajul, apucă buzduganul cu nădejde şi porni spre dragonul cel pretenţios.  Ajuns acolo, dragonul îl privi cu uimire şi, frecându-şi mâinile bucuros, zise în sinea lui „Ce prost! De îndată ce voi avea buzduganul îl voi ucide şi voi stăpâni pământul cu puterea dată de el.” Băiatul, ghicindu-i gândurile, se prefăcu că îi întinde arma, dar cu o lovitură fulgerătoare îi reteză capul şi, apoi, se tâvăli în sângele acestuia ştiind că, făcând acest lucru va deveni invincibil, dar fără să-şi dea seama că pe spate i se lipi o frunză, iar sângele acolo nu pătrunse.Porni iară la drum orbâcăind prin întuneric pănă ce ajunse la o mlaştină ce nu avea margini. Dintre smârcuri se ridică, ca la o chemare, un şarpe grozav care îi spuse: – Eu sunt stăpânul acestor locuri şi sunt mai puternic decât tot ce ai întânlit până acum. Nici sabia, nici buzduganul nu au putere asupra mea!  Băiatul stătu o vreme pe gânduri şi, apoi, scoase din traistă fluierul cu care îşi mângâia mioarele. La sunetul măiastru ce se ivi, şarpele se făcu blând ca un căţeluş şi se întinse la picioarele băiatului. Acesta se urcă pe dânsul şi îi porunci să-l treacă dincolo de mlaştină. Ajuns în partea cealaltă se opri din doinit, iar şarpele îi spuse:  – Pe mulţi am mâncat şi mulţi au încercat să mă doboare, dar nici unul dintre ei nu a înţeles că puterea vine din interior şi că fiecare dintre oameni are o parte de lumină din care se hrăneşte şi ia putere atunci când îi este greu. Să nu uiţi, forţa de a învinge există în tine şi nu trebuie să o cauţi în afara ta!Băiatul plecă mai departe, însă se simţea din ce în ce mai obosit şi mai mistuit de gânduri negre. Începuse să îşi piardă speranţa. Poarta timpului nu se zărea, iar el se confrunta cu propria-i neputinţă şi deznădejde. Se afla prins în ghearele acestei lumi ca într-o călătorie fără sfârşit, ce durase atât de mult, încât aproape că îi uitase scopul. Sabia ce îl ghidase, până atunci, parcă murise şi ea odată cu speranţa lui.Se prăbuşi şi se cufundă într-un somn adânc şi ar fi dormit mult şi bine, căci intrase pe tărâmul somnului veşnic unde începea lumea de dincolo, dacă puterea iubirii nu ar fi străbătut veacurile, spaţiul şi timpul. Văzu în vis toate locurile dragi pe care le credea demult pierdute, mioarele, oamenii veseli şi fericiţi aşa cum erau odată. Deodată, în visul său, într-o baie de lumină scăldată în mireasma bunătăţii ca o adiere de primăvară, apăru diafană iubita sa, fiica împăratului. Îi întinse mâna, îl prinse şi îl ridică, zâmbindu-i.Ca prin farmec, băiatul se deşteptă, se frecă lung la ochii,se ridică şi porni înainte plin de putere şi forţă. Înţelesese că există mereu ceva pentru care trebuie să lupte şi că şi atunci când crede că totul a ajuns la sfârşit există totuşi, altfel, un nou început care, însă trebuie descoperit.Merse, ce merse, când, deodată în faţă îi apăru o lumină puternică, de-ţi lua ochii, de culoarea oţelului- era poarta timpului. În sfârşit o găsise! Se avântă cu bucurie spre ea. Se putea întoarce acasă! Ajuns la câţiva paşi se izbi de un zid invizibil, iar în clipa următoare apăru în faţa-i un cavaler înfăşurat într-o mantie neagră, fără chip. Începu să-i vorbească spunându-i că el este ultima încercare pe care trebuie să o treacă. Vocea îi părea cunoscută, gestrurile şi mişcările,  dar nu ştia unde să caute. Se apropie mai bine şi cavalerul îşi dezveli chipul. Se dădu câţiva paşi înapoi, nu-i venea să-şi creadă ochilor: Era chiar el! Acum trebuia să lupte cu propria persoană. Oare era cu putinţă? Da! Începură încet să apară sub forma unui EU multiplicat, fricile, temerile şi gândurile cele mai ascunse, faptele vinovate şi rele care îl înconjurară şi-l strânseră ca într-o menghină că abia mai putea să respire.Cu ultimele puteri scoase sabia fermecată, aducându-şi aminte de ce-i spusese şarpele cel înţelept, şi se luptă cu sine, tăind în dreapta şi în stânga, confruntându-se cu cele mai ascunse locaşuri ale sufletului şi minţii. Pe măsură ce biruia cercul se slăbea, mai rămăsese un singur „eu” care îi râdea în faţă necrezând că poate fi biruit- era teama de a nu greşi. Îşi adună toate forţele, amintindu-şi că un bătrân îi spusese cândva că „este omeneşte a greşi”, însă cel mai mare dar ce vine din greşală este ceea ce a învăţat ca să nu o mai repete, şi atunci ridică sabia pentru ultima dată  răpunând duşmanul.Trecu de poartă şi ajunse în timpul din care fusese aruncat. Pământul era în plin război. Pizma, Răutatea şi Prostia puseseră stâpânire pe oamenii, iar aceştia la îndemnul lor se băteau, se omorau unii pe alţii şi umblau furiş sau pe faţă după putere şi averi.

Voinicul intră în palatul unde domneau cele trei şi le spuse cu curaj că le-a sosit ceasul. Ele râseră sinistru şi nu se sinchisiră de ameninţările băiatului. Acesta scoase buzduganul atotînvingător şi la reteză capul pe rând. Crezând că a învins se întoarse spre iubita sa vrând să o îmbrăţişeze, dar Răutatea, cu ultimele puteri, trimise o săgeată de venin care se opri în spatele tânărului, exact în locul unde, din cauza frunzei, sângele dragonului nu ajunsese.În timp ce băiatul era căzut la pământ cele trei păreau să-şi revină trăgându-şi puterea din sufletele oamenilor pe care puseseră stăpânire. În momentul acela cei doi îndrăgostiţi îşi împreunară mâinile şi îşi doriră cu putere să existe numai dragoste şi pace între oameni şi ca prin farmec cele trei fură încătuşate de lanţurile Iubirii, iar Înţelepciunea readusă la viaţă le luă pe sus şi le duse nu se ştie unde ca să nu mai poată face rău în veci.De atunci oamenii au învăţat să semene iubire şi să trăiască în pace şi înţelegere, cu înţelepciune.

 

MINTEA CARE POATE VINDECA

Omul trăieşte în interiorul conştiinţei sale şi nu afară, în lumea exterioară. El nu-şi dă seama că s-a lovit de o obstrucţie materială, decât atunci când mesajul a fost transmis conştiinţei sale, prin intermediul nervilor. Lucrurile pe care le suferă omul, le suferă în interiorul conştiinţei sale, atunci când nervii îi raportează senzaţia.Trebuie să înţelegem adevărata relaţie dintre minte şi trup, pentru a vedea de ce este făcută afirmaţia că stările mentale sunt responsabile pentru boală. Omul nu este un corp ce conţine o minte; el este o minte ce acţionează într-un corp. Acesta este un adevăr fundamental, ce trebuie să fie acceptat dacă vrem să existe vindecare mentală şi spirituală. Corpul însuşi este rezultatul activităţii minţii, este modelat de minte şi modificat de către aceasta.Modificările fizice, de natură superficială pot fi observate dacă se urmăresc schimbările din stările mentale. Se ştie, de mai multă vreme, că ulcerele gastrice, astmul, afecţiuni ale pielii, tulburările cardiace şi altele sunt cauzate de deranjamentul mental ce se manifestă pe o perioadă de timp. Se afirmă că stări emotive adverse opresc producţia de celule roşii sanguine, ducând astfel la anemie; de asemenea, o mare parte din aşa-numitele indigestii nervoase sunt indigestii emotive.Se pune întrebarea dacă stările fizice pot fi corectate prin modificarea stării mentale. Oamenii de ştiinţă afirmă că s-au văzut cazuri de vindecare ale unor afecţiuni cutanate, stări de răceală provocate de frustrarea unor necesităţi fiziologice (dragoste, relaxare etc.) prin tratamente mentale corespun-zătoare. De asemenea, se afirmă că sinuzita, polipii nazali, colita şi stările nervoase pot avea o origine mentală.

Recent, revista „Physician” din New-York a publicat un articol, în care a raportat că sistemul nervos autonom, sub influenţa gândirii negative, provoacă curgerea excesivă a unor fluide numite „apoase” în ţesuturi şi membrane. Operaţiile, medicamentele şi regimul vor îndepărta excesul de fluide, dar, afirmă mai departe articolul, mintea în mod obişnuit îndeplineşte o funcţie de umplere din nou şi deci nu există un tratament eficient până ce starea mentală şi emoţională nu sunt înlocuite cu una de „încredere”.Cum se poate ca mintea să aibă forţa de a influenţa stări fizice, până într-atât, încât să conducă la îmbolnăvire?
Aceasta se datorează faptului că omul gândeşte nu numai cu creierul, ci şi cu întregul organism. Fiecare celulă în parte, oricât de mică, este o scânteie infinitezimală a minţii. Nu există în întregul Univers, un singur punct care să nu fie influenţat de Minte, prin urmare, nu există un singur atom în corpul omenesc, care să fie despărţit de acţiunea mentală, nici măcar pentru o clipă.Omul este atât de obişnuit să gândească pe două planuri: fizic şi mental, încât îi vine greu să conceapă că amândouă sunt în realitate un singur plan. Într-adevăr, trupul este Mintea condensată în forma fizică, aşa cum este şi Spirit condensat în formă. Activitatea mentală nu poate fi despărţită de manifestarea fizică, deoarece manifestarea fizică este manifestarea mentală. Într-un sens, ceea ce mintea gândeşte, corpul gândeşte, ceea ce corpul gândeşte, el devine. Fiecare condiţie mentală diferită se înregistrează în corp şi când mintea se modifică, se produce o schimbare corespunzătoare în corp, o reflectare a gândirii modificate.

Boala este o idee deformată, care şi-a asumat dominaţia. În sensul cel mai veridic, este incorect să se spună că boala este „cauzată de minte”. Forma distorsionată, ce o numim boală, este numai gândul-formă, distorsionat în stare vizibilă. Problema este, în primul rând, o chestiune de gândire, la fel fiind şi soluţia. Controlul bolii este mental, deoarece boala însăşi este mentală. Corpul nu are putere, ca el însuşi să genereze boala, care este numai o umbră aruncată de minte; mintea sănătoasă va proiecta un corp sănătos.Fiecare nouă celulă în corp este un gând în formă, fie negativ, fie pozitiv, el având substanţa. Celulele sunt însuşi gândul. Gânduri de sănătate înseamnă celule sănătoase, gânduri de boală înseamnă celule bolnave. Este necesar să fim foarte siguri de acest adevăr, dacă intenţionăm să cerem corpului o condiţie de sănătate abundentă.

Când socotim că celulele corpului sunt create cu viteza fulgerului, putem înţelege cum ele sunt gândire în formă. Ca un simplu exemplu, se poate arăta că globulele roşii sunt construite într-un ritm de 150.000 pe secundă, şi-n mod normal, dispar în acelaşi ritm. Raportând acest lucru la alte ţesuturi ale corpului, ne putem da seama că acest organism, pe care-l numim OM, este un vârtej dinamic de energie gândită, pe care mintea, fără încetare, o face să ia formă. Se poate spune, că controlul afecţiunii constă în controlul gândirii şi că, pentru a schimba o condiţie fizică, trebuie mai întâi schimbată gândirea.

Prin urmare, căutam o tehnică care să ne dea posibilitatea de a schimba caracterul fluxului conştiinţei. Într-un alt capitol, vom ajunge la acest subiect. La acest nivel, este suficient să repetăm că tehnica nu constă în forţa voinţei, a concentrării sau a repetării zi de zi; în orice fel, îmi merge mai bine.Tehnica constă într-o unificare conştientă a Fiinţei cu Inteligenţa Universală, care niciodată de la sine, nu are vreun gând de boală şi, prin urmare, nu poate avea niciodată o formă de boală. Există o foarte precisă tehnică, prin care ne putem conduce şi noi înşine la această unificare.Boala este dovada exterioară şi semnul unei tulburări interioare.

Sănătatea este semnul exterior al unei minţi integre.

Putem spune, că nimic nu apare în viaţa noastră, decât ceea ce atragem printr-o gândire intensă şi este greşit să se creadă că Divinitatea ar fi aceea care ar da boală. S-a mai arătat faptul că, Mintea Universală este în întregime neutră, nu are nici o dorinţă personala, se manifestă printr-o Lege Imperso-nală. Este dirijată în acţiune de către dorinţa noastră, exprimată sau nu, dacă este îndeajuns de clară şi intensă, aşa ca să devină dominantă.Spiritul este personal, dar Legea este impersonală. Este Legea gândirii, aşa cum există şi Legea electricităţii, care, fără nici o emoţie şi cu totul impersonal, poate ucide un om care atinge un fir neizolat, după cum, tot atât de repede, poate să-i prăjească pâinea, deoarece aceasta nu cunoaşte altceva, decât să funcţioneze potrivit legii acţiunii sale.După cum s-a mai subliniat, omul este pe drumul descoperirii de sine. Lui îi revine îndatorirea de a pătrunde înţelesul universului în care trăieşte şi el va suferi atâta timp cât nu va realiza aceasta. Copilul va suferi de zgârieturile pisicii, până când va învăţa că nu trebuie să o tragă de coadă. Legea îi apare crudă, totdeauna, aceluia care nu o înţelege, şi-n consecinţă acţionează contrar acesteia. Toate legile ne sunt stăpâne, atât timp cât nu le înţelegem; când însă le pătrundem semnificaţia ele devin gata de a ne servi.Acela care îşi permite să se satureze cu o gândire distructivă îşi atrage o manifestare fizica distructivă. Aceeaşi Lege a Minţii care-i produce omului boala, îl va face să se însănătoşească. Boala nu este o pedeapsă pentru păcat, ci o consecinţă a înţelegerii şi folosirii greşite a Legii Minţii. Elementul personal între om şi Dumnezeu nu intră în discuţie deloc, în sensul condamnării şi pedepsirii. Aşa că, argumentul că Divinitatea este crudă şi pedepseşte cu boală, este o judecată incorectă.Principiile vindecării spirituale sunt astăzi bine cu-noscute şi larg răspândite, făcându-se cunoscute, atât motivele rezultatelor bune, cât şi cele ale eşecurilor, în cazurile izolate. Vindecarea mentală şi spirituală s-a transformat din forma de cult, cum era privită în trecut, în ştiinţă; dezvoltându-se ca urmare a rezultatelor pozitive obţinute şi mai ales datorită mo-dificării ideilor în ceea ce priveşte originea bolilor, schimbând-o din planul fizic în planul mental al spiritului.Acest mare salt nu a fost uşor de realizat. Cu toate acestea, s-a ajuns, de la o concepţie vagă privind originea bolilor, la precizia de astăzi. Acum ştim că: dorinţele fizice sunt o reflectare a stărilor mentale, simpla schimbare a procesului de gândire. Odată ajunşi la concluzia că există o Minte Universală Unică, reprezentând eterna pace, linişte, putere, iubire, credinţă, armonie, expansiune, sănătate şi desăvârşire, obiectivul nostru este de a aduce ceea ce numim minte individuală la o stare de unificare cu Mintea Unică. Astfel, de vreme ce Mintea Universală este veşnic netulburată de forţe ostile, nu recunoaşte niciodată existenţa a altceva, ce nu este ca ea însăşi; atunci, mintea noastră, făcând parte din acea Minte Unică, nu poate experimenta nimic ce nu este experimentat în aceasta Minte. Atunci când iubirea ne este autentică – CREDINȚA lăuntrică ne devine LUMINĂ, pentru a ne arată calea spre sufletu și inima persoanei alese.

Autor: FREDERICK BAILES

Incearca sa privesti cat mai des cerul!

Bea apă din izvorul de unde beau caii. Calul dintr-o apă rea nu va bea niciodată.

Așterne-ți acolo unde iși face culcuș pisica.

Mănâncă fructul care a fost atins de un vierme.

Culege cu îndrăzneală ciuperca pe care stau gâzele.

Sădește pomul acolo unde sapă cârtița.

Casa clădește-o pe locul unde se încălzește șarpele.

Fântâna sap-o acolo unde se adăpostesc păsările pe arșiță.

Culcă-te și trezește-te odată cu păsările – vei culege toate grăunțele de aur ale zilei.

Mănâncă mult verde – vei avea picioare puternice și inimă rezistentă, precum viețuitoarele codrului.

Înoată des – și te vei simți pe pământ, precum peștele în apă.

Privește cât mai des cerul – și vor deveni gândurile tale ușoare și limpezi.

Taci mult, vorbește puțin și în sufletul tău va poposi tăcerea, iar duhul îți va fi liniștit și plin de pace

Femeia trebuie iubita!

Recunosc ca barbatii se vor teme mereu de femeile puternice și de femeile care iubesc pasional. Citind psihologie și recitind cărți, texte, comentarii, văzând și revăzând filme, îmi dau seama astazi că femeia ocupă un loc special în societate nu prin ceea ce ar trebui ea să fie, ci prin ceea ce unii nu găsesc în ea. Sau în ei. Multă lume vorbește despre femeie ca și cum aceasta ar fi un mister, nu o ființă. Ca o lume de descoperit. Nu de iubit. De respectat. De luat ca atare. De necondiționat. Și tratând femeia ca un obiect, oamenii uită. Uită că, de fapt, femeia este creată din carne, sânge, oase și suflet. Că are în ea o inimă pe care și-o umple de cele mai multe ori cu lucruri mărunte, mici și aparent fără valoare. Dar ea se oprește la ele. Se apleacă și le zâmbește. Le culege în suflet. Are în ea o inimă pe care o umple cu așteptări, cu dăruire, cu vise, cu împliniri, cu trădări și iubiri. Cu amăgiri și ore de grijă pentru cei dragi. Ea este casa în care de multe ori cresc copii și bărbați mari. Casa unde aceștia devin demni, drepți și frumoși de la suflet la trup și invers. Pentru că ea, a rupt din ea și a lipit unde a fost nevoie, a cusut unde se trebuia cusut și a dat aripi. Nu a contat de multe ori dacă pentru asta le-a tăiat pe ale ei. Pe o femeie nu o dor, de multe ori, rănile ei atât de tare cum o dor ale celor iubiți. Și le îngrijește cu tot ce este ea și în ea. Femeia se roagă. Se roagă mult. Pentru cei dragi. Pentru cei care au nevoie. Și uneori, când nu uită, femeia se roagă pentru sine. Dar, uneori, femeia se schimbă. O schimbă viața. Poate o schimbă societatea. Sau o schimbă un bărbat anume. Și atunci, din acea clipă, chiar dacă ea a fost tot ce am scris mai sus pentru cei din jur, devine un mister! Pentru că și-a luat dreptul de a se schimba. De a alege. De a lua decizii. De a fi ea însăși. De a deveni independentă. Femeia a aflat pe parcurs că nu poate depinde de nimeni. Nici măcar de dragostea sa. Poate iubi, dar nu poate depinde. Poate spera, dar ca să se împlinească trebuie să se bazeze pe sine. A înțeles că bărbații sunt făcuți să fie alinați, alintați, îngrijiți, iubiți, înțeleși și, când devin siguri pe ei, vindecați de temerile, de neiubirile și neîmplinirile lor. Și că aceștia, uneori, pleacă. Pleacă, deoarece învață altă teamă! Teama de femeia adevărată. De femeia care știe ce simte și știe ce vrea. Teama de femeia puternică. Bărbații se vor teme mereu de femeile puternice și de femeile care iubesc.
De multe ori, femeile devin superficiale. Unele aparent. Altele pentru că așa le-a modelat societatea. Le-a modelat să devină ființe de plastic, cu chipuri angelice, mereu schimbătoare, la îndemâna oricui, fără suflet, fără resentimente. Niște ființe care înțeleg că doar așa pot găsi un loc de muncă, o stabilitate, o viață. Doar așa pot atinge un scop. Și așa cum ele au fost un scop, așa fac și ele scopuri din alții. Au învățat pe pielea lor că doar așa pot supraviețui unei societăți care nu se mai îndreaptă nicăieri. Doar decade. Nu criticați schimbarea femeii. S-a produs la o cerere de piață. Și totuși, mai sunt femei care nu se tem să fie femei. Care nu se tem să se schimbe, să nască, să alăpteze, să se îngrașe, să aibă riduri și păr cărunt. Să iubească din tot sufletul. Acestea sunt defapt cele mai complexe și puternice femei. Pentru că iau viața în piept și oricând pot să o ia de la capăt. Pot, deoarece au înțeles că lucrurile cu adevărat importante, frumoase și neprețuite, locuiesc în sufletul lor, iar puterea de a înainta le este astfel la îndemână. Au înțeles că ele… pot! Pot, pentru că sunt femei adevărate! Nu îngeri. Nu eroi. Nu mistere. Oameni cu dorințe, cu lacrimi, cu dăruire, cu așteptări, cu căderi, cu ridicări, cu putere de înțelegere. Oameni care ne învață să creștem mari și să alegem ce dorim să fim.
Ce pot să spun? Nu încercați să o înțelegeți. Dacă o aveți, iubiți-o cu tot ce sunteți! Femeia funcționează cel mai bine când este iubită!

Povestea tânărului furios care îl întâlneşte pe Buddha

Într-o dimineaţă însorită Buddha mergea pe jos printr-un sat din India antică. Dintr-o dată, un tânăr foarte furios şi nepoliticos a venit la el şi a început să-l insulte. „Nu ai niciun drept să-i înveţi pe alţii”, a strigat el. „Eşti la fel de prost ca oricine altcineva. Tu nu eşti altceva decât un prefăcut”. Buddha nu a fost deranjat de aceste insulte şi a ascultat răbdător în timp ce tânărul îşi vărsa nervii. Când a terminat, Buddha s-a uitat adânc în ochii lui şi l-a întrebat cu o voce blândă: „Spune-mi, dacă vrei să dai cuiva un cadou, dar acea persoană alege să-l refuze, cui ar aparţine cadoul în cele din urmă?” Tanărul a fost surprins de o astfel de întrebare ciudată şi a răspuns: „Mie mi-ar aparţine, pentru că eu l-am cumpărat”. Buddha a zâmbit şi a spus: „Asta este corect. Şi exact la fel este şi cu furia ta. Dacă tu te-ai înfuriat pe mine şi eu nu mă simt insultat, atunci furia cade din nou pe tine. Atunci, tu eşti singurul care devine nefericit, nu eu. Tot ceea ce ai făcut, este să te răneşti singur”.

Eşti mult mai puternic(ă) decât crezi!

Mulţi susţin, că cel care plânge este o persoană slabă. Dar cum poţi vorbi la modul general despre sute de persoane ale căror probleme sunt tot de atâtea feluri?Nici persoanele, nici problemele nu sunt identice. Ceea ce mie mi se pare rău, pentru altul poate este îngrozitor. Ceea ce pe mine mă face să plâng în hohote, poate pe altul nici nu-l face să lăcrimeze. Deci… nu avem voie să ne judecăm unul pe altul!Suntem puternici. Chiar dacă nu suntem toţi la fel. Chiar dacă în mijlocul momentelor extrem de grele ne permitem câteodată să lăcrimăm, acele lacrimi nu sunt semnele slăbiciunii. Căci încă suntem în picioare, nu? Dacă nu ne-am lăsat doborâţi şi nu ne-am dat bătuţi, chiar dacă am plâns, suntem puternici! Suntem în stare să suportăm lovitură după lovitură, căzătură după căzătură.Dar ne ridicăm întotdeauna! Toţi suntem puternici, doar că unii nu sunt conştienţi de lucrul acesta, deoarece nu se cunosc încă suficient de bine pentru a-şi găsi motivaţia de a merge mai departe. De a continua, de a se ridica după o lovitură oricât de grea. Secretul este unul singur: când simţim că nu mai avem puterea de a merge mai departe, să mai facem un pas! Să ne gândim, că mai avem ţeluri de atins, vise de îndeplinit. Că mai sunt persoane care au nevoie de noi. Că mai avem multe de făcut pe Pământul acesta!Suntem mai puternici decât credem! Dacă avem motivaţia suficientă pentru a continua. ( sursa: theshadowfadream.wordpress.com )

Povestea Șoricelului

Un șoricel privi din crãpãtura sa din perete și îi vãzu pe țãran și pe nevasta acestuia deschizând un pachet.
– Ce mâncare sã fi adus oare? se întrebã șoricelul … Cu groazã își dãdu repede seama cã era o capcanã.Șoricelul se strecurã cu mare grijã în curtea animalelor și dãdu alarma:

– E o capcanã în casã, e o capcanã în casã!

Gãina cotcodãci și se înfoie, ridicã apoi capul și îi spuse:
– Domnule Șoarece, vãd bine că acest lucru te afecteazã, dar pentru mine el nu are nici o relevanțã.
– Nu pot permite ca acest lucru sã mã afecteze. Șoricelul se întoarse atunci înspre porc și îi spuse: – E o capcanã în casă, e o capcanã în casã!

Porcului îi fu milã de el, dar rãspunse:
– Îmi pare foarte, foarte rãu, Domnule Șoarece, dar tot ce pot sã fac este sã mã rog. Te asigur cã te vei gãsi în rugãciunile mele. Șoricelul merse atunci la vacã și îi spuse:

– E o capcanã în casã, e o capcanã în casã!

Vaca îi spuse:
– Vai! Domnule Șoarece, îmi pare foarte rãu pentru tine, dar chiar nu este o urgențã pentru mine.  Și așa se întoarse șoricelul în casã, cu capul plecat și cât se poate de amãrât, pentru a înfrunta de unul singur capcana pusã de țãran.  În chiar noaptea aceea în casã se auzi un zgomot … Cum ar fi zgomotul produs de o capcanã în care s-a prins un șoricel. Nevasta țãranului se repezi sã vadã ce s-a prins. Pe întuneric, ea nu își dãdu seama cã în capcanã își prinsese coada un șarpe veninos. Șarpele o muscã pe nevasta țãranului. Țãranul o duse cât putu de repede la spital, și când o aduse acasã, ea mai avea încã febrã. Oricine știe cã cel mai bun tratament împotriva febrei este supa proaspãtã de pui, așa cã țãranul luă un cuțit și se duse în curtea pãsãrilor, ca sã facã rost de principalul ingredient pentru supã. Dar nevasta lui nu se însãnãtoși, așa cã prietenele și vecinele ei venirã sã o îngrijeascã și stãteau cu ea mai toatã ziua. Pentru a le da de mâncare, țãranul fu nevoit sã taie porcul. Nevasta țãranului nu se mai însãnãtoși, și muri la scurt timp. La înmormântare a venit multã lume, iar țãranul a trebuit sã taie și vaca pentru a-i hrãni pe toți. Șoricelul se uita din crãpãtura lui din perete, cuprins de tristețe. Data viitoare când auzi cã cineva se confruntã cu o problemã și tu ai impresia cã acest lucru nu te privește, adu-ți aminte: Când unul dintre noi este amenințat, cu toții suntem expuși unui risc. Suntem cu toții implicați în aceastã cãlãtorie numitã viață. Trebuie sã avem grijã unii de alții și sã facem un efort în plus pentru a ne încuraja și ajuta. Fiecare dintre noi este un fir vital în tapițeria altei persoane. Viețile noastre se întrețes, și acest lucru … nu este întâmplãtor!

Când m-am născut în această lume…

„Când m-am născut în această lume, singurele lucruri pe care le cunoșteam erau să iubesc, să râd și să eman lumină. Când am mai crescut, oamenii mi-au spus să nu mai râd. „Ia viața în serios, mi-au spus ei, dacă dorești să avansezi în această lume.” Prin urmare, am încetat să mai râd. Oamenii mi-au spus: „Fii atentă pe cine iubești, dacă nu dorești ca cineva să îți frângă inima.” Prin urmare, am încetat să mai iubesc.

Mi s-a spus: „Nu mai emite atâta lumină, căci atragi prea multă atenție asupra ta.”
Prin urmare, am încetat să mai fiu strălucitoare.

Am devenit din ce în ce mai mică, m-am ofilit și am murit.  După ce am murit, am aflat că singurele lucruri care contează în viață sunt să iubești, să râzi și să emiți lumină!”

Dorinţele lui Alexandru cel Mare

La moartea sa, petrecută la vârsta de 33 de ani, Alexandru cel Mare era stăpânul celui mai întins imperiu existent vreodată. Povestea celor trei dorinţe ale lui Alexandru aflat pe patul de moarte este pilduitoare pentru noi. Înainte de a-şi da sfârşitul, împăratul a vrut să arate oamenilor că moartea nu alege şi că toţi suntem egali în faţa ei, fie că suntem cerşetori sau împăraţi.

După cucerirea de noi teritorii, Alexandru cel Mare s-a îmbolnăvit şi a căzut la pat. Cu moartea privindu-l în faţă şi spunându-i să se pregătească de ultima călătorie, generalul grec a realizat că toate cuceririle sale, falnica sa armată, sabia lui ascuţită şi vitejia sa nu mai aveau nici o importanţă. Tot ce-şi mai dorea era să ajungă acasă să-şi vadă mama şi să-şi ia adio de la ea. Dar a trebuit să accepte faptul că sănătatea sa, care se înrăutăţea tot mai mult, nu-i va permite să facă acest lucru. Aşa că puternicului cuceritor nu i-a mai rămas decât să stea întins în pat, slăbit, aşteptând să-şi dea ultima suflare. Şi-a chemat generalii şi le-a spus: „Curând voi pleca din această lume şi am trei dorinţe pe care vă rog să mi le îndepliniţi întocmai.“ Cu lacrimile curgându-le pe obraji, generalii au promis conducătorului că-i vor îndeplini dorinţele.

„Prima mea dorinţă, a spus Alexandru, este ca doctorii să-mi ducă sicriul fără a fi ajutaţi de nimeni altcineva.“

După o pauză, el a continuat: „A doua dorinţă este ca atunci când îmi duceţi sicriul spre groapă, drumul spre groapă să fie presărat cu aurul, argintul şi pietrele preţioase pe care le-am adunat în războaie.“

Alexandru s-a simţit epuizat după ce a rostit aceste cuvinte. S-a odihnit puţin şi a continuat: „A treia şi ultima mea dorinţă este ca mâinile să-mi fie lăsate să atârne în afara sicriului.“

Oamenii adunaţi la căpătâiul lui Alexandru s-au mirat auzind aceste dorinţe ciudate. Dar nici unul nu a îndrăznit să-l întrebe ceva. Generalul cel mai iubit al împăratului s-a apropiat de el, i-a sărutat mâna, apoi, ţinând-o în dreptul inimii, a vorbit: „Te asigurăm că-ţi vom îndeplini dorinţele. Dar spune-ne, de ce aceste dorinţe ciudate?“

La auzul acestei întrebări, marele comandant grec a tras adânc aer în piept şi a răspuns: „Mi-ar plăcea ca lumea să ştie despre cele trei lecţii pe care tocmai le-am învăţat. Vreau ca doctorii mei să-mi ducă sicriul pentru ca oamenii să realizeze că doctorii nu pot vindeca orice boală. Ei sunt lipsiţi de putere şi nu pot salva un om din ghearele morţii atunci când acestuia îi sună ceasul.“

„A doua dorinţă – drumul spre mormânt presărat cu aur, argint şi alte bogăţii – este pentru a aminti oamenilor că nimic din aurul meu nu vine cu mine în mormânt. E o pierdere de timp să alergi după atâtea bogăţii.“

„Şi a treia dorinţă – mâinile lăsate să atârne pe lângă sicriu – e pentru a le arăta oamenilor că am venit cu mâinile goale în această lume şi tot aşa plec din ea.“

APARENȚELE ÎNŞALĂ

Această poveste adevărată se întâmpla în America la sfârșitul secolului al XIX-lea. O doamnă şi soţul ei, au coborât din tren în Boston cu intenția de a ajunge la Universitatea Harvard. Erau îmbrăcați destul de modest: ea, într-o rochie de bumbac, el, îmbrăcat într-un costum simplu, nu chiar de cea mai bună calitate. S-au adresat, fără să fi avut o programare prealabilă, secretarei preşedintelui de la Universitatea Harvard. Secretara a ghicit imediat că aceștia veneau de la țară, că erau fermieri, care nu puteau avea nimic de a face cu Harvard.

– Dorim să-l vedem pe domnul preşedinte – a spus omul încet.
– Îmi pare rău, este foarte ocupat – a răspuns secretara.
– Aşteptăm – a replicat femeia.
Ore întregi, secretara i-a ignorat, în speranţa că cei doi, în cele din urmă se vor descuraja și vor pleca. Ei nu au plecat, ceea ce a făcut să crească frustrarea acesteia.

În cele din urmă a decis să-l deranjeze pe preşedinte, deşi era o corvoadă pe care ea mereu o evita .
– Poate dacă veți vorbi cu ei câteva minute, vor pleca – i-a spus secretara preşedintelui Universităţii. Acesta făcu o strâmbătură de dezgust, şi acceptă. Cu fruntea încruntată, dar cu demnitate, se îndreptă cu pas majestuos spre perechea care aștepta.

Femeia îi spuse:
– Am avut un fiu care a învățat la Harvard timp de un an. El a iubit Harvard-ul. A fost fericit aici, dar acum un an, a murit într-un accident. Soţul meu şi cu mine am vrea să construim ceva, undeva în campus, care să fie în memoria fiului nostru. Preşedintele nu a părut interesat.

– Doamnă – a spus acesta – nu putem ridica o statuie pentru fiecare persoană care a învățat la Harvard şi apoi a murit. Dacă am face-o, acest loc ar părea un cimitir.
– Oh, nu, replică repede femeia – nu dorim să se ridice o statuie. Ne-am gandit că am fi bucuroși să donăm o clădire universității Harvard.

Președintele a întors către ei privirea.

Aruncă o privire la rochia și la costumul simplu cu care cei doi erau îmbrăcați și exclamă apoi:
– O clădire!! Aveți cumva idee cât costă o clădire? Am investit peste șapte milioane și jumătate de dolari în clădirile de aici de la Harvard!
Pentru o clipă femeia a tăcut.
Președintele s-a gândit că poate acum se va putea debarasa de ei.

Femeia se întoarse către soțul său și îi spuse încet:
– Atât de puțin costă o universitate? De ce să nu construim noi de la început una nouă, a noastră ?
Soțul său acceptă.

Fața președintelui se întunecă de confuzie și uimire.

Domnul Leland Stanford şi soţia lui s-au ridicat şi au plecat, au călătorit până în Palo Alto, în California, unde au pus bazele universității care le poartă numele, Universitatea Stanford, în memoria unui fiu de care Harvard nu a mai fost interesat. Universitatea “Leland Stanford Junior” a fost inaugurată în 1891, în Palo Alto. “Junior”, deoarece onora memoria fiului bogatului latifundiar. Acesta era ‘memorialul‘ său.  În ziua de astăzi universitatea Stanford este pe locul întâi în lume, mai sus decât Harvard.
CE UȘOR TE POȚI ÎNȘELA ATUNCI CÂND JUDECI DUPĂ APARENȚE!

Sursa: Internet.

12 ani….ca psiholog!

Prezentul pe care il traiesc este o plasmuire a mintii mele, avand la temelie gandurile pe care le-am gandit in trecut. In consecinta, viitorul va fi o plasmuire formata din gandurile pe care le gandesc in prezent.
Si pentru ca in trecut nu mai pot actiona, iar in viitor nu am cum ajunge, tot ceea ce conteaza este gandul pe care il am in prezent. De gandul din prezent se leaga toata viata mea, de gandul din prezent este legata starea mea de sanatate, relatiile mele, starea mea financiara, multumirea sau nemultumirea profesionala. Deoarece gandul produce o emotie, iar emotia o actiune puternica. Actiunea si numai ea scrie rezultatul vietii mele.
De 12 ani sunt psiholog, nu stiu daca este mult sau putin, nu stiu daca ar trebui sa ma bucur sau nu, dar de cand am pornit pe acest drum, plin de necunoscut, de emotii diverse, de stari complexe am invatat sa mi folosesc mintea la maxim.
Al 1212 psiholog clinician sunt, atestat de Colegiul Psihologilor din Romania.
Specialistii in domeniu afirma: sa fii un profesionist in orice domeniu, trebuie sa ai la activ 10000 de ore in acel domeniu. Am facut un calcul simplu si cred ca am ajuns la 11350 de ore, pot sa trec la profesionisti, dar mai am un drum anevoios de strabatut pana la urmatoarea etapa.
Practic cu mare drag activitatea de psiholog, fiindca iubesc aceasta profesie mai mult decat banii pe care ii obtin facand-o, ma conduce la o stare de multumire interioara, de implinire in concordanta cu scopul meu pe lume, care in mod evident, imi da o stare aproape perpetua de fericire.
Fericirea mea se construieste prin faptele mele, orientate in directia slujirii semenilor mei. Daca doar privesc cerul si albastrul sau ma uit la frunzele tomnatice asternute ca un covor la picioarele mele si simt aceeasi stare, ea nu dureaza decat atata vreme cat sunt acolo. Insa atunci cand fac o fapta buna si de ea beneficiaza cat mai multi oameni, pe o perioada cat mai lunga de timp, fericirea pe care o resimt atunci este aproape permanenta. Multumirea de sine imi va umple sufletul si voi pastra cu mine mereu cel mai de pret bun pe care-l pot obtine in aceasta viata: slujirea semenilor, zi de zi!
Am invatat sa am grija de gandurile mele cu privire la viitorul meu. Invat zi de zi sa mi controleaz mintea, sa am echilibrul si consecventa necestara traversarii momentelor critice, sa controleaz informatiile pe care le las sa patrunda in mintea mea, sa controleaz reactiile si actiunile din prezent si cred ca voi avea un viitor aidoma dorintelor mele celor mai adanci.
Am observant ca oamenii sunt ca fierul. Fiintele umane sunt ca otelul. Poate oamenii sunt impuri si slabi. Fiintele umane sunt cat pot ele de pure si puternice.
Cu totii, insa au in ei capacitatea de a se oteli, trecand prin forjare, presare si calire de nenumarate ori. Viata aceasta este si forja si presa si mediu de calire pentru om, dar numai el poate decide daca doreste sa scape de impuritati si sa devina o lama ascutita de sabie. Pentru cei mai multi, a deveni sabie inseamna a-si asuma responsabilitatea unei sabii si a taia in carne vie atunci cand intalneste un oponent; acest lucru este infricosator si tocmai de aceea majoritatea accepta in continuare postura de fier impur.
De vrei sa devii puternic, accepta din start procesul de eliminare a impuritatilor si lasa viata sa iti serveasca lectiile de care ai nevoie, iar tu straduieste-te sa le inveti morala inca de prima data.
Vei constata, pornind pe aceasta cale, ca lectiile vietii, cu cat sunt mai dure, cu atat elimina din tine mai multe impuritati, transformandu-te in otel. Si cu cat transformarea aceasta este mai rapida, cu atat valurile si incercarile vietii vor deveni pentru tine doar simple repere spre cucerirea de sine.
Ei bine, am sa continui sa fac cu si mai mare ardoare ceea ce ma implineste si stiu ca pot sa ajut omul asa cum este el. Fericirea este uneori in mainile mele!
Echilibru, psiholog Mihail Jianu.

Reguli zilnice ca sa-ti pastrezi gandirea pozitiva

Stiai ca exista modalitati simple prin care poti scapa de gandurile negative hipnotizandu-ti mintea astfel incat sa gandeasca pozitiv? Nimeni nu poate nega faptul ca negativitatea se afla peste tot, iar acest lucru are un impact puternic asupra mintii. De fapt, creierul este programat sa fie mai sensibil la stimulii neplacuti.Oamenii de stiinta considera ca tendinta de a reactiona mai puternic la negativ are un motiv temeinic – stramosii omului modern se confruntau zilnic cu pericolul; supravietuirea lor depindea de abilitatea de a detecta si evita situatiile in care si-ar fi putut pierde viata.  Apoi exista o complexitate imensa a mintii umane cu peste 100 de miliarde de conexiuni neuronale. Acest numar inimaginabil de sinapse explica complexitatea gandirii umane. Acest lucru explica motivul pentru care oamenii au ganduri negative pe care le repeta la nesfarsit fara sa inteleaga de ce.
Vestea buna este ca poti controla ce produce mintea. Chiar daca nu poti scapa in totalitate de gandurile negative, le poti reduce la minimum. Cu putina rabdare si vointa iti poti reprograma mintea sa ramana pe partea pozitiva.  Iata 5 reguli zilnice ca sa-ti pastrezi gandirea pozitiva.
Tine un jurnal al recunostintei
Oamenii de stiinta au demonstrat ca practicarea regulata a gratitudinii iti face un creier mai sanatos si mai fericit. Unele dintre beneficiile faptului ca esti recunoscator sunt: motivatia mai puternica, un somn mai bun si o stare de spirit mai buna de-a lungul zilei.
Intr-un studiu realizat pe aceasta tema, participantilor li s-a cerut sa tina un jurnal zilnic cu lucrurile pentru care sunt recunoscatori. In schimb, alti subiecti au fost instruiti sa tina un jurnal cu ceea ce ii enerva ori de ce cred ca erau mai buni decat alte persoane. Persoanele care au facut parte din prima echipa au demonstrat o crestere a atentiei, determinarii si nivelului de entuziasm si energie.
Cercetatorii au tras trei concluzii importante:
– gratitudinea are un beneficiu psihologic foarte mare;
– gandirea ca esti „mai bun” decat altii nu demonstreaza recunostinta;
– aprecierea sincera este un aspect important al gratitudinii.
Asa ca… tu ti-ai multumit tie azi?

Respirația Holotropică

„Starile de conștiință extinsă sau stările non-ordinare de conștiință sunt acele stări în care nu mai suntem identificați exclusiv cu aspectele corporale și mentale ale ființei noastre. Sunt stări de expansiune în care putem percepe dimensiunile spirituale ale propriei noastre ființe. Experimentara unor asemenea stări ale conștiinței au un efect profund transformator și vindecător la toate nivelurile, căci revelează straturile inconștientului personal și colectiv și le aduce în conștiență.
Respirația Holotropică
Respiratia Holotropică sau Respiraţia de Foc, cum o numeau cei vechi este un mod eficient de a accesa stari de constiinta extinsa. Ea fost pusa la punct in forma in care exista astazi de catre psihiatrul american de origine ceha Stanislav Grof, unul dintre fondatorii psihologiei transpersonale. Dealtfel, respiratia holotropica s-ar putea spune ca este tehnica ce a stat la baza tuturor cercetarilor in psihologia transpersonala, dupa ce studiile cu substante psihedelice precum LSD au fost sistate, cel putin oficial.
Respiratia Holotropica in sine este o respiratie accelerata combinata cu muzica sugestiva, in asa fel incat sa conduca subiectul la un nivel calitativ diferit al constiintei. Aceasta calitate diferita a constiintei face posibila intrarea in conexiune nu numai cu niveluri neobisnuite a ceea ce consideram ”propria noastra constiinta”, ci cu niveluri universale ale acesteia. Astfel, metoda respiratiei holotropice este un instrument extraordinar de auto-explorare ale carui atribute vindecatoare izvorasc din reconectarea noastra la sursele fiintei. Este deasemenea un mijloc de investigare a Constiintei in ansamblu, caci respiratia holotropica ne conduce intr-un spatiu in care realitatea isi reveleaza esenta ultima, cea despre care vorbesc toti misticii lumii, din toate traditiile spirituale. Din acest punct de vedere, practica respiratiei holotropice poate fi privita ca o cale spirituala si de auto-dezvoltare.
Textual, ”holotropic” provine din limba greaca si inseamna ”indreptare catre intreg”. Este vorba despre intregirea propriei noastre constiinte, despre recuperarea calitatii sale universale, despre integrarea unor aspecte ale sale de care, in mod normal, nu suntem constienti

Universul din tine

Universul nostru interior este un univers energetic. Pentru majoritatea el este invizibil si nici macar nu este ‚simtit’. Nu pentru ca ar fi ‚ascuns’ din cine stie ce motive – ci pentru ca, de-a lungul istoriei, oamenii si-au pierdut capacitatea de a locui in mod constient in acest univers. Vestea buna e ca ne-o putem recapata oricand.
Primele ‚porti’ de intrare in universul energetic se afla chiar in corpul fizic. De fapt, corpul fizic este esential – este interfata intre cele doua universuri. De aceea este extrem de important ca el sa fie pastrat intr-o stare de sanatate optima.
Dupa cum pamantul are meridiane, si corpul omenesc are meridiane – canale de circulatie a energiei cosmice (numita ‚chi’ de chinezi, ‚descoperitorii’ acestor realitati). Aceasta energie circula fara intrerupere prin corpul uman, intretinand activitatea tuturor organelor (impreuna cu energia adusa din alimentatie sau alte surse) si aparandu-l de agresiuni. Si se pare ca tocmai aceasta energie cosmica este ‚hrana’ de baza a organismului viu (se cunosc cazuri de oameni care traiesc numai cu ea, fara alimentatie – Jasmuheen, de exemplu).
Corpul face schimburi permanente cu universul exterior prin intermediul centrilor energetici (7 chakre, desi in realitate se pare ca sunt mai mai multe). Despre ele s-a scris mult in literatura ezoterica si nu voi insista cu explicarea si implicarea lor in universul uman. Voi aminti doar ca ele sunt in comunicare si interdependenta permanenta cu toate meridianele si canalele energetice si buna lor functionare ne intretine sanatatea, ele actionand ca niste vortexuri ce absorb energia din mediu.
Pe traseele acestor meridiane se afla si punctele de acupunctura, ce pot fi activate sau stimulate prin diverse modalitati (acupunctura, electroacupunctura, presopunctura, folosirea unor lasere speciale) in scopul indepartarii blocajelor si fluidizarii circulatie energetice. Stiindu-se ca in tesuturile situate sub punctele de acupunctura se afla o retea bogata de vase de sange si fibre nervoase, curgerea si circulatia libera a acestor energii, in conceptia milenara chineza inseamna sanatate, iar perturbarea lor, blocarea sau stingherirea fluxului firesc inseamna boala.
Si am ajuns si la cauzele bolilor.
Din punct de vedere energetic e vorba de aceste blocaje, iar din punct de vedere fizic sunt arhicunoscutele cauze :
-supra-alimentatia
-alimentatia deficitara in nutrienti
-stresul si reactiile emotionale
-gandurile negative
-poluarea
-sedentarismul
-somn putin
-epuizare sexuala s.a.
Toate acestea sunt de fapt efectele ale caror cauza o constituie blocajul energetic interior – care face ca un organism sa piarda energie, in loc sa acumuleze. Si asa se ajunge la imbatranire si moartea corpului fizic.
Se spune ca e mai bine sa previi decat sa vindeci. Asa ca, mai presus de orice, sa incercam sa nu provocam daune corpului nostru datorita alegerilor pe care le facem.
Noi, oamenii, daca ne simtim relativ bine, suntem fericiti si problemele nu sunt deosebit de mari, pur si simplu nu facem nimic. Ne multumim sa plutim la suprafata acestor conditii fara nici o directie precisa. Incepem sa facem ceva doar atunci cand problemele sau greutatile devin acute.
Cel mai simplu ar fi daca am face efortul de a ne ridica la un nivel optimal de sanatate fericire si bunastare cand totul merge bine. De exemplu, majoritatea oamenilor nu apreciaza calitatea magica a alimentelor care contin energie, vitalitate si putere decat dupa ce au fost bolnavi sau chiar cand sunt foarte aproape de moarte.
Acelasi lucru e valabil si in cazul ‚mitului’ imbatranirii. Pana nu incepem sa vedem primele semne ale imbatranirii in oglinda, ignoram aproape in totalitate lucrurile care ar putea sa le impiedice aparitia. Din pacate, am putea spune ca majoritatea oamenilor manifesta mai multa atentie fata de casele si masinile lor decat fata de propriul corp. Nu e de mirare ca bolile ‚infloresc’.
Cum apare de fapt boala ? Simptomele sale, inainte de a apare pe corpul fizic, apar mai intai pe corpul energetic. Tocmai de aceea persoanele cu ‚capacitati paranormale’ (care de fapt sunt extrem de normale) le pot vedea in avans (uneori cu ani de zile inainte de a se manifesta fizic) si chiar le pot trata energetic, potentialul efect pe corpul fizic fiind indepartat.
Boala reprezinta de fapt proasta gestionare a energiei de care dispune fiecare organism. O investim in tot felul de activitati ‚neproductive de energie’. Pentru a o suplimenta si a ne insanatosi ar fi necesar sa o aducem in corp prin alte modalitati decat cele uzuale (alimentatie, respiratie, somn). E nevoie de practica energetica – asa numitele exercitii pe care chinezii (taoistii) le numesc Chi Kung, Nei Kung si Tai Chi – sau alte tipuri de exercitii (practic fiecare cultura orientala are astfel de metode).
Si, bineinteles, pe plan fizic, pentru a ne insanatosi e nevoie sa facem ‚in sens invers’ acele activitati care momentan ne consuma energia. Adica, va trebui:
-sa ne hranim corect cu alimente nutritive
-sa intretinem emotii pozitive (fata de noi insine si mediul din jur)
-sa gandim pozitiv
-sa petrecem cat mai mult timp in aer liber si ne-poluat
-sa facem exercitii fizice (moderat) si, de preferinta, exercitii energetice (respiratii, meditatii, anumite posturi statice sau dinamice s.a.)
-sa ne odihnim mai mult si mai bine
-sa ne conservam energia sexuala (asta nu inseamna ‚sa nu faci sex’ ci ‚sa stii cum sa faci’)
Putem sau nu sa facem aceste alegeri ? Putem sau nu sa ne vindecam singuri ?
Raspunsul este categoric afirmativ.
Atunci cand nu vom mai ignora cauzele, vom descoperi ca exista in noi resurse pe care nu le-am accesat niciodata pana atunci. Resurse pe care le putem aduce in ‚infruntarea’ noastra cu partea destructiva din noi. Trebuie doar sa fim dispusi sa ‚vedem’ si altceva decat credeam pana acum, pentru ca transformarea unei persoane se poate face numai cu participarea directa si voluntara a sa, de la interior spre exterior. Adica – sa ne folosim creierul intr-o proportie mai mare decat acel 7-10% uzual, si sa luam decizii inteligente si eficiente pentru noi.
Suntem ajutati in primul rand de Mama Natura care ne ofera totul pentru a ne echilibra. Afara din cotidianul cenusiu al oraselor ni se ofera din belsug (si gratis) meloterapia fosnetului padurii, susurul izvoarelor, adierea vantului, ciripitul pasarelelor, cromoterapia florilor, azurul cerului, verdele arborilor, ultraviolete, energie. Trebuie doar sa intindem mana si sa le luam, macar in week-end-uri. Nimic mai simplu.
Asadar….ce mai asteptam ? Echilibru, psiholog Mihail Jianu.

Uneori

Uneori îmi doresc să pot opri timpul, să-l îngheț pur și simplu în acea secundă de fericire în care iubesc fără întrebări, fără așteptări, fără îndoială… în acea secundă în care cerul îmi devine pământ, iar pământul devine cer, în care mi-e bine, mi-e liniște, mi-e pace…
Uneori îmi doresc să pot opri timpul si oprindu-l sa te iubesc o eternitate fără să mă tem că te-aș putea pierde vreodată.Esti un maestru in ceea ce ai trait, artizan în ceea ce trăieşti
şi amator în ceea ce urmează a fi trăit.