ARTA DE A FI O DOAMNA

De la rădăcinile sale în nobilimea britanică, ca echivalent feminin alMajestății, termenul de doamnă, poartă o conotație de eleganță și clasă. Dacă doriți să fiți numită drept lady, cheia este de a amesteca idealurile tradiționale feminine cu realitatea modernă.

A fi femeie nu te transformă automat într-o lady.

În timp ce a fi femeie ține de gen, a fi o lady ține de rafinamentul dobândit în timpul vieții, de feminitate, de grație în mișcări și de o educație aleasă în ceea ce privește comportamentul potrivit oricărei situații.

În încercarea unei femei de a deveni o lady, ea va începe prin asimilarea cunoștințelor de bune maniere și a comportamentului bazat întotdeauna pe bun-simț.

Nu este tocmai ușor a deveni o lady, iar acest lucru nu se poate obține peste noapte. Este nevoie de mult timp de studiu și ani de pregătire, încă din copilărie, pentru cultivarea feminității, a grației, a gustului pentru frumos și armonie, a dezvoltării unui vocabular elegant, a posturii, a unei vestimentații decente, elegante și în armonie cu poziția soarelui.

O lady – o vei distinge dintr-o sută de femei.

Cu cât mai repede înțelegem diferența dintre noțiunile „femeie” și „lady” cu atât mai ușor ne va fi atunci când vom face greșeli de etichetă. A greși este uman, dar a ști cum să acoperi cu grație o greșeală ține de educație și nu este întotdeauna la îndemâna oricui.

Cheia care stă la baza transformării dintr-o femeie într-o lady este următoarea:

  • Interesul de a fi o lady

  • Citirea cât mai multor cărți de specialitate pe acest subiect

  • Înțelegerea și asimilarea cunoștințelor dobândite

  • Urmărirea și imitarea doamnelor veritabile (de exemplu: studiați comportamentul reginelor și al prințeselor)

  • Trecerea peste gafele comise cât mai curând posibil.

Cuvântul de bază pe care trebuie să-l asimileze o femeie în viața sa esteechilibrul. De aici pornește frumusețea. De aici se construiește eleganța. De aici toate lucrurile se așează în mod echilibrat în viața unei femei.

A fi considerată o doamnă este poate unul dintre cele mai mari complimente pe care o femeie îl poate primi într-o viață.

fi o lady constă în grija pentru îmbunătățirea continuă a manierelor, în orientarea către a fi mereu mai bună și mai generoasă și a deveni o învingătoare în lupta cu dificultățile vieții.

O lady își dezvoltă de-a lungul timpului un mod organizat de a-și trăi viața. O adevărată lady este atentă la îngrijirea personală, la a se îmbrăca bine și la a învăța eticheta. Bineînțeles, acestea nu sunt suficiente fără o căldură sufletească și fără bunătatea cu care toți oamenii ar trebui întâmpinați pentru că, să nu uităm, manierele ce nu pornesc din inimă devin artificiale și neplăcute.

Multe femei elegante eșuează în încercarea lor de a fi considerate doamne prin aceea că sunt mereu critice față de absolut orice, sunt pesimiste, comentează des alți oameni, vorbesc gălăgios sau sunt de moravuri ușoare; iar lista poate continua cu atitudini nepotrivite. Și câte dintre acestea nu vedem la T.V.! Industria muzicală la fel ca și asistentele unor emisiuni este plină de astfel de…specimene.

Iată ce trebuie să știe orice femeie:

O lady nu se grăbește niciodată indiferent de circumstanțe. Își organizează timpul și ajunge la timp la destinație.

O lady este mereu drăguță și zâmbitoare și folosește des cuvintele te rogși mulțumesc.Nu dă dovadă niciodată de impolitețe și are un caracter bine conturat.

Ea tratează pe toată lumea cu respect, indiferent de poziția socială. Nu încearcă niciodată să flateze, să facă complimente cuiva doar pentru că deține o mașină scumpă sau are relații sus-puse.

O lady știe să își aleagă cu grijă prietenii și nu discută cu oricine aspecte intime. De asemenea, ea știe să mențină o distanță respectabilă într-o relație de prietenie cu un bărbat.

O lady știe că integritatea ei este mai presus de o relație și știe să o încheie cu eleganță. Într-o relație, o doamnă știe că atunci când nu mai merge, nu se lasă călcată în picioare, nu acceptă să fie jignită și nu se plafonează de aceasta doar pentru a nu fi singură. Dacă se întâmplă să fie o persoană publică nu face din relația ei un subiect de bârfă oferind detalii despre ce anume a dus la destrămarea relației. Desigur, nu îl va jigni pe fostul partener față de alte persoane.

O lady își alege cu grijă cuvintele și nu înjură niciodată. Ea dă dovadă de grație în vorbe și știe să poarte o conversație cu oricine, atât într-o adunare profesională cât și la întâlnirea unei persoane neșcolite. O lady mai știe că nu trebuie să întrebe niciodată Când ai de gând să te căsătorești? și nici Când veți avea copii?

O lady este întotdeauna prezentabilă. Fie că merge să arunce gunoiul nu o va face în pijamale presupunând că nu o vede nimeni. Ea își dezvoltă bunul gust în alegerea ținutelor și în asortarea lor. De asemenea, are o postură corectă, stă dreaptă și menține umerii drepți fără a fi încordați.

O adevărată lady știe că anumite bijuterii se poartă doar la ocazii speciale și nu se va împopoțona în mod excesiv cu ele. Nu își face tatuaje, nu poartă piersinguri și nici mai mult de o pereche de cercei o dată. De asemenea, nu va purta tocuri atunci când merge la munte sau la picnic.

Nu va cumpăra niciodată haine care să-i dezvăluie lenjeria intimă, cum ar fi, spre exemplu, bretelele sutienului. O lady știe că nu moda îi va dicta ținutele ci bunul-gust și decența. La o bluză sau la o rochie deschisă la culoare nu va purta sutiene de culoare închisă. Dacă hainele sunt puțin transparente va purta pe dedesubt un set nude sau un camizol.

O doamnă are grijă ca pantofii ei să nu fie murdari, zgâriați, rupți sau să aibă tocurile tocite. Își verifică din timp hainele pe care urmează să le poarte, cu o zi înainte și nu va ieși din casă cu ele necălcate, pătate, decolorate, descusute, cu fermoare stricate sau cu nasturi lipsă. Nu își ajustează în public bretelele de la sutien sau cureaua, ci se va scuza pentru a merge la baie și a o face discret.

O lady este preocupată în aceeași măsură de interiorul ei cât și de exteriorul ei. Astfel, ea citește cărți, investește în autodezvoltarea ei și are grijă de sufletul ei. Nu va permite acestuia să fie afectat de certuri (pentru că nu ia parte la ele), de resentimente și nervozitate. O lady iartă și își păstrează calmul. Dacă este nevoie, apelează cu încredere la persoane specializate pentru a trece peste un eveniment dificil din viață. Spiritualitatea este importantă pentru ea și își face timp să meagă la biserică sau să citească cărți destinate sufletului.

Renunta!

Renunță la critică.

Renunță la ideea de a critica lucruri, întâmplări sau oameni care sunt altfel decât tine. Toți suntem diferiți și, în același timp, la fel. Toți vrem să fim fericiți, toți vrem să fim înțeleși, toți vrem să iubim și să fim iubiți. Numai că unii nu știu încă ce să facă pentru a le merge bine.

Renunță la nevoia de a-i impresiona pe ceilalți.

Încetează să te mai străduiești să-i impresionezi pe ceilalți, ca să-i faci să te placă și să te admire. Această tactică nu funcționează decât, în cel mai bun caz, pe termen foarte scurt, după care riști să ai parte de efectul contrar. Din momentul în care vei înceta să mai încerci să fii ceva ce nu ești, când îți vei da jos toate măștile și te vei accepta așa cum ești, vei întâlni oameni care vor fi atrași de tine fără ca tu să faci niciun efort.

Renunță la etichete.

Nu te mai grăbi să etichetezi lucruri, oameni, evenimente sau idei pe care nu le înțelegi, ca fiind ciudate sau inacceptabile. Încet, încet, deschide-ți mintea. Mințile lucrează numai atunci când sunt deschise. „Cea mai înaltă formă de ignoranță este atunci când respingi ceva despre care nu știi nimic”. Wayne Dyer

Renunță la fricile tale.

Frica e doar o iluzie, ea nu există cu adevărat, tu ai creat-o. E doar în mintea ta. Îndreaptă lucrurile la interior și totul la exterior se va aranja așa cum trebuie. „Singurul lucru de care trebuie să ne temem este frica însăși”, spunea Franklin D. Roosevelt.

Renunță la scuze.

De foarte multe ori ne limităm potențialul nativ din cauza scuzelor pe care ni le găsim. În loc să ne străduim să ne perfecționăm și să evoluăm, ne mințim singuri că n-avem ce face, folosind tot felul de scuze care, în 99,9% din cazuri nu sunt reale.

Renunță la trecut.

Știu, știu, asta-i chiar greu. Mai ales atunci când trecutul arată mult mai bine decât prezentul, iar viitorul se prefigurează înspăimântător. Însă trebuie să iei în considerare faptul că prezentul e tot ce ai și tot ce vei avea vreodată. Trecutul după care tânjești acum, trecutul la care visezi acum l-ai ignorat când a fost prezent. Nu te mai amăgi! Trăiește în prezent și bucură-te de viață. La urma urmei, viața e o călătorie, nu o destinație. Nu spun să nu-ți formezi o viziune clară asupra viitorului și să te pregătești pentru el, dar trăiește în prezent.

Renunță la atașamente.

Aceasta este o decizie foarte greu de dus la îndeplinire, dar nu imposibil. Prin practică în pași mărunți, până la urmă vei reuși. Detașarea de lucruri nu înseamnă să nu le mai apreciezi, așa cum detașarea de oameni nu înseamnă să nu-i mai iubești. Dragostea și atașamentul nu au nimic în comun. Atașamentul este un sentiment care se naște din frică, în timp ce iubirea adevărată este ceva pur și total dezinteresat. Acolo unde există iubire, nu există frică și din acest motiv atașamentul și iubirea nu pot coexista. Iubind, devii liniștit, îngăduitor, blând și senin. Odată ajuns în această stare, vei fi capabil să înțelegi totul fără efort. Este o stare dincolo de cuvinte.

Renunță să-ți mai trăiești viața conform așteptărilor celorlalți.

Prea mulți oameni trăiesc o viață care nu e a lor. Fac ceea ce cred alții că e mai bine pentru ei. Își trăiesc viața așa cum i-au îndemnat părinții, profesorii, prietenii, guvernul, mass media. Aceștia își ignoră vocea interioară. Sunt atât de preocupați să placă tuturor, încât își pierd controlul asupra propriei vieți. Uită ce vor, ce au nevoie, ce-i face fericiți și, în cele din urmă, uită de ei înșiși. Ai o singură viață, asta de acum, pe care trebuie să ți-o trăiești fiind stăpân pe ea. Nu lăsa opiniile altor oameni (indiferent care sunt aceștia), să te abată de la calea ta!

Ești astăzi unde te-au adus gândurile tale; vei fi mâine unde te vor duce gândurile tale.

James Allen, filozof britanic (1864-1912)

Fiecare gând este o verigă într-un lanţ nesfârşit de cauze şi efecte, fiecare efect devenind la rândul său o cauză şi fiecare cauză fiind efectul unei cauze anterioare; iar fiecare verigă a acestui lanţ neîntrerupt este structurată în trei componente – dorinţă, gând şi acţiune.Dorinţa stimulează gândul. Gândul se manifestă printr-o acțiune. Acțiunea constituie chiar urzeala destinului. Spre exemplu, cel ce priveşte cu invidie egoistă posesiunea altora, chiar dacă nu se transformă într-un hoţ activ în prezent, are toate şansele să devină unul într-o viaţă viitoare, așa cum ura şi răzbunarea mentalizate prea mult sunt semințele din care se va naşte un viitor ucigaş.Dimpotrivă, iubirea altruistă va transforma fiinţa mai întâi într-un filantrop, apoi într-un sfânt. Nu trebuie să cădeţi în greşeala fatalismului, căci aceasta nu produce decât lene şi inerţie. Trebuie doar să recunoașteți şi să înţelegeţi marile puteri ale gândului și, prin trudă, să ajungeţi la o gândire corectă, ce vă va făuri apoi un mare destin.Cel ce cultivă o acțiune, culege un obicei; cel ce cultivă un obicei, culege un caracter; iar cel ce cultivă un caracter, culege un destin. Omul este stăpânul propriului destin. El își poate controla destinul prin puterea gândului. Destinul actual poate fi și el schimbat. Nu depinde decât de om, căci toate facultățile, energiile şi puterile zac latente în el; ele trebuie doar manifestate, şi omul va deveni liber şi mare.

Întoarcere din viitor

A fost odată ca niciodată un fiu de păstor, vrednic şi curajos şi bun la suflet.

Într-o zi,  pe când îşi păştea liniştit turmele pe pământurile sale, află de necazul care se abătuse asupra ţării şi se hotărî, pe dată, să meargă să mântuiască regatul. Îşi înhămă calul şi se duse să-i înfrunte pe cei trei demoni, gândind la frumuseţea fetei de împărat pe care ar fi primit-o de soţie în caz de izbândă.O luptă crâncenă, cum nici cerul nici pământul nu mai văzuse vreodată, începu între fiul de păstor şi demoni, dar, în cele din urmă, demonii fură învinşi. Înainte de lovitura finală, Pizma deschise o poartă în timp şi-l aruncă pe viteazul nostru în Viitor, unde Răul pusese stăpânire pe întreg Universul. În zadar încercă să se întoarcă în Timpul său pentru a schimba Viitorul.Pribegii pe acele meleaguri străine, nu se ştie cât, până ajunse la marginea unui lac, cu apa căruia îşi potoli setea. Imaginea tremurândă a lacului îi dezvălui un clopot uriaş pe care de cum îl atinse, în faţa ochilor cu zgomot mare, se ridică ca prin farmec o poartă uriaşă, care ca la un semn se deschise. În faţa tânărului apăru un bărtân cu o privire cruntă de-ţi îngheţa sângele în vine, cu ani fără de număr. Cu mânie scoase de sub mantia argintie o sabie din care ieşau flăcări şi gheaţă şi o îndreptă către voinicul nostru zicând: – Te aşteptăm de veacuri, aproape că ne pierdusem speranţa. Credeam că atunci, tare de mult, găsisem un fiu şi un moştenitor vrednic. Băiatul recunoscu cu mirare în bătrânul din faţa sa, pe însuşi împăratul, viitorul său socru şi zise: – Măria ta, aici! Mai trăieşti? Cum se face…?

– Am fost blestemat să nu pot cunoaşte moartea şi odihna până ce această sabie nu-şi va afla menirea. Sabia este făurită în adâncurile pământului de oameni credincioşi şi este arma potrivită pentru a învinge ligioanele ce te aşteaptă în drumul tău spre poarta timpului, dar este şi cheia care o deschide. Acum porneşte, fătul meu şi să nu-ţi pierzi niciodată credinţa şi curajul! Eşti ultima speranţă a lumii! Băiatul porni prin întuneric, iar sabia se aprindea din când în când arătându-i drumul. Din întuneric se auzi deodată: – Stai, pui de om! Ce cauţi pe tărâmul meu? Au, nu cumva, vrei să ajungi la poarta fermecată?!

– Să-mi fie cu iertare, dar chiar  către ea mă îndrept. – Eu te-oi lăsa, dar, trebuie să îmi aduci buzduganul fermecat ce se luptă singur şi face învingător mereu pe cel care îl are. Îl vei găsi în Peştera Amintirilor.    Flăcăul plecă şi merse ce merse, cale de nouă zile, până ce ajunse la peşteră. Cum intră începu să se audă o muzică de-ţi sfâşia sufletul nu alta, iar pe vechiului ciobănaş începură să-l năpădească amintirile. Lacrimile îi şiroiau pe obraji, iar picioarele le simţea ca de cârpă, s-ar fi aşezat să bocească şi să-şi amintească, de nimic nu-i mai trebuia. Atunci sabia ce o avea la brâu trimise fulgere de gheaţă ce-i înviorară sufletul şi trupul şi, păstrându-şi curajul, apucă buzduganul cu nădejde şi porni spre dragonul cel pretenţios.  Ajuns acolo, dragonul îl privi cu uimire şi, frecându-şi mâinile bucuros, zise în sinea lui „Ce prost! De îndată ce voi avea buzduganul îl voi ucide şi voi stăpâni pământul cu puterea dată de el.” Băiatul, ghicindu-i gândurile, se prefăcu că îi întinde arma, dar cu o lovitură fulgerătoare îi reteză capul şi, apoi, se tâvăli în sângele acestuia ştiind că, făcând acest lucru va deveni invincibil, dar fără să-şi dea seama că pe spate i se lipi o frunză, iar sângele acolo nu pătrunse.Porni iară la drum orbâcăind prin întuneric pănă ce ajunse la o mlaştină ce nu avea margini. Dintre smârcuri se ridică, ca la o chemare, un şarpe grozav care îi spuse: – Eu sunt stăpânul acestor locuri şi sunt mai puternic decât tot ce ai întânlit până acum. Nici sabia, nici buzduganul nu au putere asupra mea!  Băiatul stătu o vreme pe gânduri şi, apoi, scoase din traistă fluierul cu care îşi mângâia mioarele. La sunetul măiastru ce se ivi, şarpele se făcu blând ca un căţeluş şi se întinse la picioarele băiatului. Acesta se urcă pe dânsul şi îi porunci să-l treacă dincolo de mlaştină. Ajuns în partea cealaltă se opri din doinit, iar şarpele îi spuse:  – Pe mulţi am mâncat şi mulţi au încercat să mă doboare, dar nici unul dintre ei nu a înţeles că puterea vine din interior şi că fiecare dintre oameni are o parte de lumină din care se hrăneşte şi ia putere atunci când îi este greu. Să nu uiţi, forţa de a învinge există în tine şi nu trebuie să o cauţi în afara ta!Băiatul plecă mai departe, însă se simţea din ce în ce mai obosit şi mai mistuit de gânduri negre. Începuse să îşi piardă speranţa. Poarta timpului nu se zărea, iar el se confrunta cu propria-i neputinţă şi deznădejde. Se afla prins în ghearele acestei lumi ca într-o călătorie fără sfârşit, ce durase atât de mult, încât aproape că îi uitase scopul. Sabia ce îl ghidase, până atunci, parcă murise şi ea odată cu speranţa lui.Se prăbuşi şi se cufundă într-un somn adânc şi ar fi dormit mult şi bine, căci intrase pe tărâmul somnului veşnic unde începea lumea de dincolo, dacă puterea iubirii nu ar fi străbătut veacurile, spaţiul şi timpul. Văzu în vis toate locurile dragi pe care le credea demult pierdute, mioarele, oamenii veseli şi fericiţi aşa cum erau odată. Deodată, în visul său, într-o baie de lumină scăldată în mireasma bunătăţii ca o adiere de primăvară, apăru diafană iubita sa, fiica împăratului. Îi întinse mâna, îl prinse şi îl ridică, zâmbindu-i.Ca prin farmec, băiatul se deşteptă, se frecă lung la ochii,se ridică şi porni înainte plin de putere şi forţă. Înţelesese că există mereu ceva pentru care trebuie să lupte şi că şi atunci când crede că totul a ajuns la sfârşit există totuşi, altfel, un nou început care, însă trebuie descoperit.Merse, ce merse, când, deodată în faţă îi apăru o lumină puternică, de-ţi lua ochii, de culoarea oţelului- era poarta timpului. În sfârşit o găsise! Se avântă cu bucurie spre ea. Se putea întoarce acasă! Ajuns la câţiva paşi se izbi de un zid invizibil, iar în clipa următoare apăru în faţa-i un cavaler înfăşurat într-o mantie neagră, fără chip. Începu să-i vorbească spunându-i că el este ultima încercare pe care trebuie să o treacă. Vocea îi părea cunoscută, gestrurile şi mişcările,  dar nu ştia unde să caute. Se apropie mai bine şi cavalerul îşi dezveli chipul. Se dădu câţiva paşi înapoi, nu-i venea să-şi creadă ochilor: Era chiar el! Acum trebuia să lupte cu propria persoană. Oare era cu putinţă? Da! Începură încet să apară sub forma unui EU multiplicat, fricile, temerile şi gândurile cele mai ascunse, faptele vinovate şi rele care îl înconjurară şi-l strânseră ca într-o menghină că abia mai putea să respire.Cu ultimele puteri scoase sabia fermecată, aducându-şi aminte de ce-i spusese şarpele cel înţelept, şi se luptă cu sine, tăind în dreapta şi în stânga, confruntându-se cu cele mai ascunse locaşuri ale sufletului şi minţii. Pe măsură ce biruia cercul se slăbea, mai rămăsese un singur „eu” care îi râdea în faţă necrezând că poate fi biruit- era teama de a nu greşi. Îşi adună toate forţele, amintindu-şi că un bătrân îi spusese cândva că „este omeneşte a greşi”, însă cel mai mare dar ce vine din greşală este ceea ce a învăţat ca să nu o mai repete, şi atunci ridică sabia pentru ultima dată  răpunând duşmanul.Trecu de poartă şi ajunse în timpul din care fusese aruncat. Pământul era în plin război. Pizma, Răutatea şi Prostia puseseră stâpânire pe oamenii, iar aceştia la îndemnul lor se băteau, se omorau unii pe alţii şi umblau furiş sau pe faţă după putere şi averi.

Voinicul intră în palatul unde domneau cele trei şi le spuse cu curaj că le-a sosit ceasul. Ele râseră sinistru şi nu se sinchisiră de ameninţările băiatului. Acesta scoase buzduganul atotînvingător şi la reteză capul pe rând. Crezând că a învins se întoarse spre iubita sa vrând să o îmbrăţişeze, dar Răutatea, cu ultimele puteri, trimise o săgeată de venin care se opri în spatele tânărului, exact în locul unde, din cauza frunzei, sângele dragonului nu ajunsese.În timp ce băiatul era căzut la pământ cele trei păreau să-şi revină trăgându-şi puterea din sufletele oamenilor pe care puseseră stăpânire. În momentul acela cei doi îndrăgostiţi îşi împreunară mâinile şi îşi doriră cu putere să existe numai dragoste şi pace între oameni şi ca prin farmec cele trei fură încătuşate de lanţurile Iubirii, iar Înţelepciunea readusă la viaţă le luă pe sus şi le duse nu se ştie unde ca să nu mai poată face rău în veci.De atunci oamenii au învăţat să semene iubire şi să trăiască în pace şi înţelegere, cu înţelepciune.

 

MINTEA CARE POATE VINDECA

Omul trăieşte în interiorul conştiinţei sale şi nu afară, în lumea exterioară. El nu-şi dă seama că s-a lovit de o obstrucţie materială, decât atunci când mesajul a fost transmis conştiinţei sale, prin intermediul nervilor. Lucrurile pe care le suferă omul, le suferă în interiorul conştiinţei sale, atunci când nervii îi raportează senzaţia.Trebuie să înţelegem adevărata relaţie dintre minte şi trup, pentru a vedea de ce este făcută afirmaţia că stările mentale sunt responsabile pentru boală. Omul nu este un corp ce conţine o minte; el este o minte ce acţionează într-un corp. Acesta este un adevăr fundamental, ce trebuie să fie acceptat dacă vrem să existe vindecare mentală şi spirituală. Corpul însuşi este rezultatul activităţii minţii, este modelat de minte şi modificat de către aceasta.Modificările fizice, de natură superficială pot fi observate dacă se urmăresc schimbările din stările mentale. Se ştie, de mai multă vreme, că ulcerele gastrice, astmul, afecţiuni ale pielii, tulburările cardiace şi altele sunt cauzate de deranjamentul mental ce se manifestă pe o perioadă de timp. Se afirmă că stări emotive adverse opresc producţia de celule roşii sanguine, ducând astfel la anemie; de asemenea, o mare parte din aşa-numitele indigestii nervoase sunt indigestii emotive.Se pune întrebarea dacă stările fizice pot fi corectate prin modificarea stării mentale. Oamenii de ştiinţă afirmă că s-au văzut cazuri de vindecare ale unor afecţiuni cutanate, stări de răceală provocate de frustrarea unor necesităţi fiziologice (dragoste, relaxare etc.) prin tratamente mentale corespun-zătoare. De asemenea, se afirmă că sinuzita, polipii nazali, colita şi stările nervoase pot avea o origine mentală.

Recent, revista „Physician” din New-York a publicat un articol, în care a raportat că sistemul nervos autonom, sub influenţa gândirii negative, provoacă curgerea excesivă a unor fluide numite „apoase” în ţesuturi şi membrane. Operaţiile, medicamentele şi regimul vor îndepărta excesul de fluide, dar, afirmă mai departe articolul, mintea în mod obişnuit îndeplineşte o funcţie de umplere din nou şi deci nu există un tratament eficient până ce starea mentală şi emoţională nu sunt înlocuite cu una de „încredere”.Cum se poate ca mintea să aibă forţa de a influenţa stări fizice, până într-atât, încât să conducă la îmbolnăvire?
Aceasta se datorează faptului că omul gândeşte nu numai cu creierul, ci şi cu întregul organism. Fiecare celulă în parte, oricât de mică, este o scânteie infinitezimală a minţii. Nu există în întregul Univers, un singur punct care să nu fie influenţat de Minte, prin urmare, nu există un singur atom în corpul omenesc, care să fie despărţit de acţiunea mentală, nici măcar pentru o clipă.Omul este atât de obişnuit să gândească pe două planuri: fizic şi mental, încât îi vine greu să conceapă că amândouă sunt în realitate un singur plan. Într-adevăr, trupul este Mintea condensată în forma fizică, aşa cum este şi Spirit condensat în formă. Activitatea mentală nu poate fi despărţită de manifestarea fizică, deoarece manifestarea fizică este manifestarea mentală. Într-un sens, ceea ce mintea gândeşte, corpul gândeşte, ceea ce corpul gândeşte, el devine. Fiecare condiţie mentală diferită se înregistrează în corp şi când mintea se modifică, se produce o schimbare corespunzătoare în corp, o reflectare a gândirii modificate.

Boala este o idee deformată, care şi-a asumat dominaţia. În sensul cel mai veridic, este incorect să se spună că boala este „cauzată de minte”. Forma distorsionată, ce o numim boală, este numai gândul-formă, distorsionat în stare vizibilă. Problema este, în primul rând, o chestiune de gândire, la fel fiind şi soluţia. Controlul bolii este mental, deoarece boala însăşi este mentală. Corpul nu are putere, ca el însuşi să genereze boala, care este numai o umbră aruncată de minte; mintea sănătoasă va proiecta un corp sănătos.Fiecare nouă celulă în corp este un gând în formă, fie negativ, fie pozitiv, el având substanţa. Celulele sunt însuşi gândul. Gânduri de sănătate înseamnă celule sănătoase, gânduri de boală înseamnă celule bolnave. Este necesar să fim foarte siguri de acest adevăr, dacă intenţionăm să cerem corpului o condiţie de sănătate abundentă.

Când socotim că celulele corpului sunt create cu viteza fulgerului, putem înţelege cum ele sunt gândire în formă. Ca un simplu exemplu, se poate arăta că globulele roşii sunt construite într-un ritm de 150.000 pe secundă, şi-n mod normal, dispar în acelaşi ritm. Raportând acest lucru la alte ţesuturi ale corpului, ne putem da seama că acest organism, pe care-l numim OM, este un vârtej dinamic de energie gândită, pe care mintea, fără încetare, o face să ia formă. Se poate spune, că controlul afecţiunii constă în controlul gândirii şi că, pentru a schimba o condiţie fizică, trebuie mai întâi schimbată gândirea.

Prin urmare, căutam o tehnică care să ne dea posibilitatea de a schimba caracterul fluxului conştiinţei. Într-un alt capitol, vom ajunge la acest subiect. La acest nivel, este suficient să repetăm că tehnica nu constă în forţa voinţei, a concentrării sau a repetării zi de zi; în orice fel, îmi merge mai bine.Tehnica constă într-o unificare conştientă a Fiinţei cu Inteligenţa Universală, care niciodată de la sine, nu are vreun gând de boală şi, prin urmare, nu poate avea niciodată o formă de boală. Există o foarte precisă tehnică, prin care ne putem conduce şi noi înşine la această unificare.Boala este dovada exterioară şi semnul unei tulburări interioare.

Sănătatea este semnul exterior al unei minţi integre.

Putem spune, că nimic nu apare în viaţa noastră, decât ceea ce atragem printr-o gândire intensă şi este greşit să se creadă că Divinitatea ar fi aceea care ar da boală. S-a mai arătat faptul că, Mintea Universală este în întregime neutră, nu are nici o dorinţă personala, se manifestă printr-o Lege Imperso-nală. Este dirijată în acţiune de către dorinţa noastră, exprimată sau nu, dacă este îndeajuns de clară şi intensă, aşa ca să devină dominantă.Spiritul este personal, dar Legea este impersonală. Este Legea gândirii, aşa cum există şi Legea electricităţii, care, fără nici o emoţie şi cu totul impersonal, poate ucide un om care atinge un fir neizolat, după cum, tot atât de repede, poate să-i prăjească pâinea, deoarece aceasta nu cunoaşte altceva, decât să funcţioneze potrivit legii acţiunii sale.După cum s-a mai subliniat, omul este pe drumul descoperirii de sine. Lui îi revine îndatorirea de a pătrunde înţelesul universului în care trăieşte şi el va suferi atâta timp cât nu va realiza aceasta. Copilul va suferi de zgârieturile pisicii, până când va învăţa că nu trebuie să o tragă de coadă. Legea îi apare crudă, totdeauna, aceluia care nu o înţelege, şi-n consecinţă acţionează contrar acesteia. Toate legile ne sunt stăpâne, atât timp cât nu le înţelegem; când însă le pătrundem semnificaţia ele devin gata de a ne servi.Acela care îşi permite să se satureze cu o gândire distructivă îşi atrage o manifestare fizica distructivă. Aceeaşi Lege a Minţii care-i produce omului boala, îl va face să se însănătoşească. Boala nu este o pedeapsă pentru păcat, ci o consecinţă a înţelegerii şi folosirii greşite a Legii Minţii. Elementul personal între om şi Dumnezeu nu intră în discuţie deloc, în sensul condamnării şi pedepsirii. Aşa că, argumentul că Divinitatea este crudă şi pedepseşte cu boală, este o judecată incorectă.Principiile vindecării spirituale sunt astăzi bine cu-noscute şi larg răspândite, făcându-se cunoscute, atât motivele rezultatelor bune, cât şi cele ale eşecurilor, în cazurile izolate. Vindecarea mentală şi spirituală s-a transformat din forma de cult, cum era privită în trecut, în ştiinţă; dezvoltându-se ca urmare a rezultatelor pozitive obţinute şi mai ales datorită mo-dificării ideilor în ceea ce priveşte originea bolilor, schimbând-o din planul fizic în planul mental al spiritului.Acest mare salt nu a fost uşor de realizat. Cu toate acestea, s-a ajuns, de la o concepţie vagă privind originea bolilor, la precizia de astăzi. Acum ştim că: dorinţele fizice sunt o reflectare a stărilor mentale, simpla schimbare a procesului de gândire. Odată ajunşi la concluzia că există o Minte Universală Unică, reprezentând eterna pace, linişte, putere, iubire, credinţă, armonie, expansiune, sănătate şi desăvârşire, obiectivul nostru este de a aduce ceea ce numim minte individuală la o stare de unificare cu Mintea Unică. Astfel, de vreme ce Mintea Universală este veşnic netulburată de forţe ostile, nu recunoaşte niciodată existenţa a altceva, ce nu este ca ea însăşi; atunci, mintea noastră, făcând parte din acea Minte Unică, nu poate experimenta nimic ce nu este experimentat în aceasta Minte. Atunci când iubirea ne este autentică – CREDINȚA lăuntrică ne devine LUMINĂ, pentru a ne arată calea spre sufletu și inima persoanei alese.

Autor: FREDERICK BAILES

Incearca sa privesti cat mai des cerul!

Bea apă din izvorul de unde beau caii. Calul dintr-o apă rea nu va bea niciodată.

Așterne-ți acolo unde iși face culcuș pisica.

Mănâncă fructul care a fost atins de un vierme.

Culege cu îndrăzneală ciuperca pe care stau gâzele.

Sădește pomul acolo unde sapă cârtița.

Casa clădește-o pe locul unde se încălzește șarpele.

Fântâna sap-o acolo unde se adăpostesc păsările pe arșiță.

Culcă-te și trezește-te odată cu păsările – vei culege toate grăunțele de aur ale zilei.

Mănâncă mult verde – vei avea picioare puternice și inimă rezistentă, precum viețuitoarele codrului.

Înoată des – și te vei simți pe pământ, precum peștele în apă.

Privește cât mai des cerul – și vor deveni gândurile tale ușoare și limpezi.

Taci mult, vorbește puțin și în sufletul tău va poposi tăcerea, iar duhul îți va fi liniștit și plin de pace

Femeia trebuie iubita!

Recunosc ca barbatii se vor teme mereu de femeile puternice și de femeile care iubesc pasional. Citind psihologie și recitind cărți, texte, comentarii, văzând și revăzând filme, îmi dau seama astazi că femeia ocupă un loc special în societate nu prin ceea ce ar trebui ea să fie, ci prin ceea ce unii nu găsesc în ea. Sau în ei. Multă lume vorbește despre femeie ca și cum aceasta ar fi un mister, nu o ființă. Ca o lume de descoperit. Nu de iubit. De respectat. De luat ca atare. De necondiționat. Și tratând femeia ca un obiect, oamenii uită. Uită că, de fapt, femeia este creată din carne, sânge, oase și suflet. Că are în ea o inimă pe care și-o umple de cele mai multe ori cu lucruri mărunte, mici și aparent fără valoare. Dar ea se oprește la ele. Se apleacă și le zâmbește. Le culege în suflet. Are în ea o inimă pe care o umple cu așteptări, cu dăruire, cu vise, cu împliniri, cu trădări și iubiri. Cu amăgiri și ore de grijă pentru cei dragi. Ea este casa în care de multe ori cresc copii și bărbați mari. Casa unde aceștia devin demni, drepți și frumoși de la suflet la trup și invers. Pentru că ea, a rupt din ea și a lipit unde a fost nevoie, a cusut unde se trebuia cusut și a dat aripi. Nu a contat de multe ori dacă pentru asta le-a tăiat pe ale ei. Pe o femeie nu o dor, de multe ori, rănile ei atât de tare cum o dor ale celor iubiți. Și le îngrijește cu tot ce este ea și în ea. Femeia se roagă. Se roagă mult. Pentru cei dragi. Pentru cei care au nevoie. Și uneori, când nu uită, femeia se roagă pentru sine. Dar, uneori, femeia se schimbă. O schimbă viața. Poate o schimbă societatea. Sau o schimbă un bărbat anume. Și atunci, din acea clipă, chiar dacă ea a fost tot ce am scris mai sus pentru cei din jur, devine un mister! Pentru că și-a luat dreptul de a se schimba. De a alege. De a lua decizii. De a fi ea însăși. De a deveni independentă. Femeia a aflat pe parcurs că nu poate depinde de nimeni. Nici măcar de dragostea sa. Poate iubi, dar nu poate depinde. Poate spera, dar ca să se împlinească trebuie să se bazeze pe sine. A înțeles că bărbații sunt făcuți să fie alinați, alintați, îngrijiți, iubiți, înțeleși și, când devin siguri pe ei, vindecați de temerile, de neiubirile și neîmplinirile lor. Și că aceștia, uneori, pleacă. Pleacă, deoarece învață altă teamă! Teama de femeia adevărată. De femeia care știe ce simte și știe ce vrea. Teama de femeia puternică. Bărbații se vor teme mereu de femeile puternice și de femeile care iubesc.
De multe ori, femeile devin superficiale. Unele aparent. Altele pentru că așa le-a modelat societatea. Le-a modelat să devină ființe de plastic, cu chipuri angelice, mereu schimbătoare, la îndemâna oricui, fără suflet, fără resentimente. Niște ființe care înțeleg că doar așa pot găsi un loc de muncă, o stabilitate, o viață. Doar așa pot atinge un scop. Și așa cum ele au fost un scop, așa fac și ele scopuri din alții. Au învățat pe pielea lor că doar așa pot supraviețui unei societăți care nu se mai îndreaptă nicăieri. Doar decade. Nu criticați schimbarea femeii. S-a produs la o cerere de piață. Și totuși, mai sunt femei care nu se tem să fie femei. Care nu se tem să se schimbe, să nască, să alăpteze, să se îngrașe, să aibă riduri și păr cărunt. Să iubească din tot sufletul. Acestea sunt defapt cele mai complexe și puternice femei. Pentru că iau viața în piept și oricând pot să o ia de la capăt. Pot, deoarece au înțeles că lucrurile cu adevărat importante, frumoase și neprețuite, locuiesc în sufletul lor, iar puterea de a înainta le este astfel la îndemână. Au înțeles că ele… pot! Pot, pentru că sunt femei adevărate! Nu îngeri. Nu eroi. Nu mistere. Oameni cu dorințe, cu lacrimi, cu dăruire, cu așteptări, cu căderi, cu ridicări, cu putere de înțelegere. Oameni care ne învață să creștem mari și să alegem ce dorim să fim.
Ce pot să spun? Nu încercați să o înțelegeți. Dacă o aveți, iubiți-o cu tot ce sunteți! Femeia funcționează cel mai bine când este iubită!

Povestea tânărului furios care îl întâlneşte pe Buddha

Într-o dimineaţă însorită Buddha mergea pe jos printr-un sat din India antică. Dintr-o dată, un tânăr foarte furios şi nepoliticos a venit la el şi a început să-l insulte. „Nu ai niciun drept să-i înveţi pe alţii”, a strigat el. „Eşti la fel de prost ca oricine altcineva. Tu nu eşti altceva decât un prefăcut”. Buddha nu a fost deranjat de aceste insulte şi a ascultat răbdător în timp ce tânărul îşi vărsa nervii. Când a terminat, Buddha s-a uitat adânc în ochii lui şi l-a întrebat cu o voce blândă: „Spune-mi, dacă vrei să dai cuiva un cadou, dar acea persoană alege să-l refuze, cui ar aparţine cadoul în cele din urmă?” Tanărul a fost surprins de o astfel de întrebare ciudată şi a răspuns: „Mie mi-ar aparţine, pentru că eu l-am cumpărat”. Buddha a zâmbit şi a spus: „Asta este corect. Şi exact la fel este şi cu furia ta. Dacă tu te-ai înfuriat pe mine şi eu nu mă simt insultat, atunci furia cade din nou pe tine. Atunci, tu eşti singurul care devine nefericit, nu eu. Tot ceea ce ai făcut, este să te răneşti singur”.

Eşti mult mai puternic(ă) decât crezi!

Mulţi susţin, că cel care plânge este o persoană slabă. Dar cum poţi vorbi la modul general despre sute de persoane ale căror probleme sunt tot de atâtea feluri?Nici persoanele, nici problemele nu sunt identice. Ceea ce mie mi se pare rău, pentru altul poate este îngrozitor. Ceea ce pe mine mă face să plâng în hohote, poate pe altul nici nu-l face să lăcrimeze. Deci… nu avem voie să ne judecăm unul pe altul!Suntem puternici. Chiar dacă nu suntem toţi la fel. Chiar dacă în mijlocul momentelor extrem de grele ne permitem câteodată să lăcrimăm, acele lacrimi nu sunt semnele slăbiciunii. Căci încă suntem în picioare, nu? Dacă nu ne-am lăsat doborâţi şi nu ne-am dat bătuţi, chiar dacă am plâns, suntem puternici! Suntem în stare să suportăm lovitură după lovitură, căzătură după căzătură.Dar ne ridicăm întotdeauna! Toţi suntem puternici, doar că unii nu sunt conştienţi de lucrul acesta, deoarece nu se cunosc încă suficient de bine pentru a-şi găsi motivaţia de a merge mai departe. De a continua, de a se ridica după o lovitură oricât de grea. Secretul este unul singur: când simţim că nu mai avem puterea de a merge mai departe, să mai facem un pas! Să ne gândim, că mai avem ţeluri de atins, vise de îndeplinit. Că mai sunt persoane care au nevoie de noi. Că mai avem multe de făcut pe Pământul acesta!Suntem mai puternici decât credem! Dacă avem motivaţia suficientă pentru a continua. ( sursa: theshadowfadream.wordpress.com )

Povestea Șoricelului

Un șoricel privi din crãpãtura sa din perete și îi vãzu pe țãran și pe nevasta acestuia deschizând un pachet.
– Ce mâncare sã fi adus oare? se întrebã șoricelul … Cu groazã își dãdu repede seama cã era o capcanã.Șoricelul se strecurã cu mare grijã în curtea animalelor și dãdu alarma:

– E o capcanã în casã, e o capcanã în casã!

Gãina cotcodãci și se înfoie, ridicã apoi capul și îi spuse:
– Domnule Șoarece, vãd bine că acest lucru te afecteazã, dar pentru mine el nu are nici o relevanțã.
– Nu pot permite ca acest lucru sã mã afecteze. Șoricelul se întoarse atunci înspre porc și îi spuse: – E o capcanã în casă, e o capcanã în casã!

Porcului îi fu milã de el, dar rãspunse:
– Îmi pare foarte, foarte rãu, Domnule Șoarece, dar tot ce pot sã fac este sã mã rog. Te asigur cã te vei gãsi în rugãciunile mele. Șoricelul merse atunci la vacã și îi spuse:

– E o capcanã în casã, e o capcanã în casã!

Vaca îi spuse:
– Vai! Domnule Șoarece, îmi pare foarte rãu pentru tine, dar chiar nu este o urgențã pentru mine.  Și așa se întoarse șoricelul în casã, cu capul plecat și cât se poate de amãrât, pentru a înfrunta de unul singur capcana pusã de țãran.  În chiar noaptea aceea în casã se auzi un zgomot … Cum ar fi zgomotul produs de o capcanã în care s-a prins un șoricel. Nevasta țãranului se repezi sã vadã ce s-a prins. Pe întuneric, ea nu își dãdu seama cã în capcanã își prinsese coada un șarpe veninos. Șarpele o muscã pe nevasta țãranului. Țãranul o duse cât putu de repede la spital, și când o aduse acasã, ea mai avea încã febrã. Oricine știe cã cel mai bun tratament împotriva febrei este supa proaspãtã de pui, așa cã țãranul luă un cuțit și se duse în curtea pãsãrilor, ca sã facã rost de principalul ingredient pentru supã. Dar nevasta lui nu se însãnãtoși, așa cã prietenele și vecinele ei venirã sã o îngrijeascã și stãteau cu ea mai toatã ziua. Pentru a le da de mâncare, țãranul fu nevoit sã taie porcul. Nevasta țãranului nu se mai însãnãtoși, și muri la scurt timp. La înmormântare a venit multã lume, iar țãranul a trebuit sã taie și vaca pentru a-i hrãni pe toți. Șoricelul se uita din crãpãtura lui din perete, cuprins de tristețe. Data viitoare când auzi cã cineva se confruntã cu o problemã și tu ai impresia cã acest lucru nu te privește, adu-ți aminte: Când unul dintre noi este amenințat, cu toții suntem expuși unui risc. Suntem cu toții implicați în aceastã cãlãtorie numitã viață. Trebuie sã avem grijã unii de alții și sã facem un efort în plus pentru a ne încuraja și ajuta. Fiecare dintre noi este un fir vital în tapițeria altei persoane. Viețile noastre se întrețes, și acest lucru … nu este întâmplãtor!

Când m-am născut în această lume…

„Când m-am născut în această lume, singurele lucruri pe care le cunoșteam erau să iubesc, să râd și să eman lumină. Când am mai crescut, oamenii mi-au spus să nu mai râd. „Ia viața în serios, mi-au spus ei, dacă dorești să avansezi în această lume.” Prin urmare, am încetat să mai râd. Oamenii mi-au spus: „Fii atentă pe cine iubești, dacă nu dorești ca cineva să îți frângă inima.” Prin urmare, am încetat să mai iubesc.

Mi s-a spus: „Nu mai emite atâta lumină, căci atragi prea multă atenție asupra ta.”
Prin urmare, am încetat să mai fiu strălucitoare.

Am devenit din ce în ce mai mică, m-am ofilit și am murit.  După ce am murit, am aflat că singurele lucruri care contează în viață sunt să iubești, să râzi și să emiți lumină!”

Dorinţele lui Alexandru cel Mare

La moartea sa, petrecută la vârsta de 33 de ani, Alexandru cel Mare era stăpânul celui mai întins imperiu existent vreodată. Povestea celor trei dorinţe ale lui Alexandru aflat pe patul de moarte este pilduitoare pentru noi. Înainte de a-şi da sfârşitul, împăratul a vrut să arate oamenilor că moartea nu alege şi că toţi suntem egali în faţa ei, fie că suntem cerşetori sau împăraţi.

După cucerirea de noi teritorii, Alexandru cel Mare s-a îmbolnăvit şi a căzut la pat. Cu moartea privindu-l în faţă şi spunându-i să se pregătească de ultima călătorie, generalul grec a realizat că toate cuceririle sale, falnica sa armată, sabia lui ascuţită şi vitejia sa nu mai aveau nici o importanţă. Tot ce-şi mai dorea era să ajungă acasă să-şi vadă mama şi să-şi ia adio de la ea. Dar a trebuit să accepte faptul că sănătatea sa, care se înrăutăţea tot mai mult, nu-i va permite să facă acest lucru. Aşa că puternicului cuceritor nu i-a mai rămas decât să stea întins în pat, slăbit, aşteptând să-şi dea ultima suflare. Şi-a chemat generalii şi le-a spus: „Curând voi pleca din această lume şi am trei dorinţe pe care vă rog să mi le îndepliniţi întocmai.“ Cu lacrimile curgându-le pe obraji, generalii au promis conducătorului că-i vor îndeplini dorinţele.

„Prima mea dorinţă, a spus Alexandru, este ca doctorii să-mi ducă sicriul fără a fi ajutaţi de nimeni altcineva.“

După o pauză, el a continuat: „A doua dorinţă este ca atunci când îmi duceţi sicriul spre groapă, drumul spre groapă să fie presărat cu aurul, argintul şi pietrele preţioase pe care le-am adunat în războaie.“

Alexandru s-a simţit epuizat după ce a rostit aceste cuvinte. S-a odihnit puţin şi a continuat: „A treia şi ultima mea dorinţă este ca mâinile să-mi fie lăsate să atârne în afara sicriului.“

Oamenii adunaţi la căpătâiul lui Alexandru s-au mirat auzind aceste dorinţe ciudate. Dar nici unul nu a îndrăznit să-l întrebe ceva. Generalul cel mai iubit al împăratului s-a apropiat de el, i-a sărutat mâna, apoi, ţinând-o în dreptul inimii, a vorbit: „Te asigurăm că-ţi vom îndeplini dorinţele. Dar spune-ne, de ce aceste dorinţe ciudate?“

La auzul acestei întrebări, marele comandant grec a tras adânc aer în piept şi a răspuns: „Mi-ar plăcea ca lumea să ştie despre cele trei lecţii pe care tocmai le-am învăţat. Vreau ca doctorii mei să-mi ducă sicriul pentru ca oamenii să realizeze că doctorii nu pot vindeca orice boală. Ei sunt lipsiţi de putere şi nu pot salva un om din ghearele morţii atunci când acestuia îi sună ceasul.“

„A doua dorinţă – drumul spre mormânt presărat cu aur, argint şi alte bogăţii – este pentru a aminti oamenilor că nimic din aurul meu nu vine cu mine în mormânt. E o pierdere de timp să alergi după atâtea bogăţii.“

„Şi a treia dorinţă – mâinile lăsate să atârne pe lângă sicriu – e pentru a le arăta oamenilor că am venit cu mâinile goale în această lume şi tot aşa plec din ea.“

APARENȚELE ÎNŞALĂ

Această poveste adevărată se întâmpla în America la sfârșitul secolului al XIX-lea. O doamnă şi soţul ei, au coborât din tren în Boston cu intenția de a ajunge la Universitatea Harvard. Erau îmbrăcați destul de modest: ea, într-o rochie de bumbac, el, îmbrăcat într-un costum simplu, nu chiar de cea mai bună calitate. S-au adresat, fără să fi avut o programare prealabilă, secretarei preşedintelui de la Universitatea Harvard. Secretara a ghicit imediat că aceștia veneau de la țară, că erau fermieri, care nu puteau avea nimic de a face cu Harvard.

– Dorim să-l vedem pe domnul preşedinte – a spus omul încet.
– Îmi pare rău, este foarte ocupat – a răspuns secretara.
– Aşteptăm – a replicat femeia.
Ore întregi, secretara i-a ignorat, în speranţa că cei doi, în cele din urmă se vor descuraja și vor pleca. Ei nu au plecat, ceea ce a făcut să crească frustrarea acesteia.

În cele din urmă a decis să-l deranjeze pe preşedinte, deşi era o corvoadă pe care ea mereu o evita .
– Poate dacă veți vorbi cu ei câteva minute, vor pleca – i-a spus secretara preşedintelui Universităţii. Acesta făcu o strâmbătură de dezgust, şi acceptă. Cu fruntea încruntată, dar cu demnitate, se îndreptă cu pas majestuos spre perechea care aștepta.

Femeia îi spuse:
– Am avut un fiu care a învățat la Harvard timp de un an. El a iubit Harvard-ul. A fost fericit aici, dar acum un an, a murit într-un accident. Soţul meu şi cu mine am vrea să construim ceva, undeva în campus, care să fie în memoria fiului nostru. Preşedintele nu a părut interesat.

– Doamnă – a spus acesta – nu putem ridica o statuie pentru fiecare persoană care a învățat la Harvard şi apoi a murit. Dacă am face-o, acest loc ar părea un cimitir.
– Oh, nu, replică repede femeia – nu dorim să se ridice o statuie. Ne-am gandit că am fi bucuroși să donăm o clădire universității Harvard.

Președintele a întors către ei privirea.

Aruncă o privire la rochia și la costumul simplu cu care cei doi erau îmbrăcați și exclamă apoi:
– O clădire!! Aveți cumva idee cât costă o clădire? Am investit peste șapte milioane și jumătate de dolari în clădirile de aici de la Harvard!
Pentru o clipă femeia a tăcut.
Președintele s-a gândit că poate acum se va putea debarasa de ei.

Femeia se întoarse către soțul său și îi spuse încet:
– Atât de puțin costă o universitate? De ce să nu construim noi de la început una nouă, a noastră ?
Soțul său acceptă.

Fața președintelui se întunecă de confuzie și uimire.

Domnul Leland Stanford şi soţia lui s-au ridicat şi au plecat, au călătorit până în Palo Alto, în California, unde au pus bazele universității care le poartă numele, Universitatea Stanford, în memoria unui fiu de care Harvard nu a mai fost interesat. Universitatea “Leland Stanford Junior” a fost inaugurată în 1891, în Palo Alto. “Junior”, deoarece onora memoria fiului bogatului latifundiar. Acesta era ‘memorialul‘ său.  În ziua de astăzi universitatea Stanford este pe locul întâi în lume, mai sus decât Harvard.
CE UȘOR TE POȚI ÎNȘELA ATUNCI CÂND JUDECI DUPĂ APARENȚE!

Sursa: Internet.

12 ani….ca psiholog!

Prezentul pe care il traiesc este o plasmuire a mintii mele, avand la temelie gandurile pe care le-am gandit in trecut. In consecinta, viitorul va fi o plasmuire formata din gandurile pe care le gandesc in prezent.
Si pentru ca in trecut nu mai pot actiona, iar in viitor nu am cum ajunge, tot ceea ce conteaza este gandul pe care il am in prezent. De gandul din prezent se leaga toata viata mea, de gandul din prezent este legata starea mea de sanatate, relatiile mele, starea mea financiara, multumirea sau nemultumirea profesionala. Deoarece gandul produce o emotie, iar emotia o actiune puternica. Actiunea si numai ea scrie rezultatul vietii mele.
De 12 ani sunt psiholog, nu stiu daca este mult sau putin, nu stiu daca ar trebui sa ma bucur sau nu, dar de cand am pornit pe acest drum, plin de necunoscut, de emotii diverse, de stari complexe am invatat sa mi folosesc mintea la maxim.
Al 1212 psiholog clinician sunt, atestat de Colegiul Psihologilor din Romania.
Specialistii in domeniu afirma: sa fii un profesionist in orice domeniu, trebuie sa ai la activ 10000 de ore in acel domeniu. Am facut un calcul simplu si cred ca am ajuns la 11350 de ore, pot sa trec la profesionisti, dar mai am un drum anevoios de strabatut pana la urmatoarea etapa.
Practic cu mare drag activitatea de psiholog, fiindca iubesc aceasta profesie mai mult decat banii pe care ii obtin facand-o, ma conduce la o stare de multumire interioara, de implinire in concordanta cu scopul meu pe lume, care in mod evident, imi da o stare aproape perpetua de fericire.
Fericirea mea se construieste prin faptele mele, orientate in directia slujirii semenilor mei. Daca doar privesc cerul si albastrul sau ma uit la frunzele tomnatice asternute ca un covor la picioarele mele si simt aceeasi stare, ea nu dureaza decat atata vreme cat sunt acolo. Insa atunci cand fac o fapta buna si de ea beneficiaza cat mai multi oameni, pe o perioada cat mai lunga de timp, fericirea pe care o resimt atunci este aproape permanenta. Multumirea de sine imi va umple sufletul si voi pastra cu mine mereu cel mai de pret bun pe care-l pot obtine in aceasta viata: slujirea semenilor, zi de zi!
Am invatat sa am grija de gandurile mele cu privire la viitorul meu. Invat zi de zi sa mi controleaz mintea, sa am echilibrul si consecventa necestara traversarii momentelor critice, sa controleaz informatiile pe care le las sa patrunda in mintea mea, sa controleaz reactiile si actiunile din prezent si cred ca voi avea un viitor aidoma dorintelor mele celor mai adanci.
Am observant ca oamenii sunt ca fierul. Fiintele umane sunt ca otelul. Poate oamenii sunt impuri si slabi. Fiintele umane sunt cat pot ele de pure si puternice.
Cu totii, insa au in ei capacitatea de a se oteli, trecand prin forjare, presare si calire de nenumarate ori. Viata aceasta este si forja si presa si mediu de calire pentru om, dar numai el poate decide daca doreste sa scape de impuritati si sa devina o lama ascutita de sabie. Pentru cei mai multi, a deveni sabie inseamna a-si asuma responsabilitatea unei sabii si a taia in carne vie atunci cand intalneste un oponent; acest lucru este infricosator si tocmai de aceea majoritatea accepta in continuare postura de fier impur.
De vrei sa devii puternic, accepta din start procesul de eliminare a impuritatilor si lasa viata sa iti serveasca lectiile de care ai nevoie, iar tu straduieste-te sa le inveti morala inca de prima data.
Vei constata, pornind pe aceasta cale, ca lectiile vietii, cu cat sunt mai dure, cu atat elimina din tine mai multe impuritati, transformandu-te in otel. Si cu cat transformarea aceasta este mai rapida, cu atat valurile si incercarile vietii vor deveni pentru tine doar simple repere spre cucerirea de sine.
Ei bine, am sa continui sa fac cu si mai mare ardoare ceea ce ma implineste si stiu ca pot sa ajut omul asa cum este el. Fericirea este uneori in mainile mele!
Echilibru, psiholog Mihail Jianu.

Reguli zilnice ca sa-ti pastrezi gandirea pozitiva

Stiai ca exista modalitati simple prin care poti scapa de gandurile negative hipnotizandu-ti mintea astfel incat sa gandeasca pozitiv? Nimeni nu poate nega faptul ca negativitatea se afla peste tot, iar acest lucru are un impact puternic asupra mintii. De fapt, creierul este programat sa fie mai sensibil la stimulii neplacuti.Oamenii de stiinta considera ca tendinta de a reactiona mai puternic la negativ are un motiv temeinic – stramosii omului modern se confruntau zilnic cu pericolul; supravietuirea lor depindea de abilitatea de a detecta si evita situatiile in care si-ar fi putut pierde viata.  Apoi exista o complexitate imensa a mintii umane cu peste 100 de miliarde de conexiuni neuronale. Acest numar inimaginabil de sinapse explica complexitatea gandirii umane. Acest lucru explica motivul pentru care oamenii au ganduri negative pe care le repeta la nesfarsit fara sa inteleaga de ce.
Vestea buna este ca poti controla ce produce mintea. Chiar daca nu poti scapa in totalitate de gandurile negative, le poti reduce la minimum. Cu putina rabdare si vointa iti poti reprograma mintea sa ramana pe partea pozitiva.  Iata 5 reguli zilnice ca sa-ti pastrezi gandirea pozitiva.
Tine un jurnal al recunostintei
Oamenii de stiinta au demonstrat ca practicarea regulata a gratitudinii iti face un creier mai sanatos si mai fericit. Unele dintre beneficiile faptului ca esti recunoscator sunt: motivatia mai puternica, un somn mai bun si o stare de spirit mai buna de-a lungul zilei.
Intr-un studiu realizat pe aceasta tema, participantilor li s-a cerut sa tina un jurnal zilnic cu lucrurile pentru care sunt recunoscatori. In schimb, alti subiecti au fost instruiti sa tina un jurnal cu ceea ce ii enerva ori de ce cred ca erau mai buni decat alte persoane. Persoanele care au facut parte din prima echipa au demonstrat o crestere a atentiei, determinarii si nivelului de entuziasm si energie.
Cercetatorii au tras trei concluzii importante:
– gratitudinea are un beneficiu psihologic foarte mare;
– gandirea ca esti „mai bun” decat altii nu demonstreaza recunostinta;
– aprecierea sincera este un aspect important al gratitudinii.
Asa ca… tu ti-ai multumit tie azi?

Respirația Holotropică

„Starile de conștiință extinsă sau stările non-ordinare de conștiință sunt acele stări în care nu mai suntem identificați exclusiv cu aspectele corporale și mentale ale ființei noastre. Sunt stări de expansiune în care putem percepe dimensiunile spirituale ale propriei noastre ființe. Experimentara unor asemenea stări ale conștiinței au un efect profund transformator și vindecător la toate nivelurile, căci revelează straturile inconștientului personal și colectiv și le aduce în conștiență.
Respirația Holotropică
Respiratia Holotropică sau Respiraţia de Foc, cum o numeau cei vechi este un mod eficient de a accesa stari de constiinta extinsa. Ea fost pusa la punct in forma in care exista astazi de catre psihiatrul american de origine ceha Stanislav Grof, unul dintre fondatorii psihologiei transpersonale. Dealtfel, respiratia holotropica s-ar putea spune ca este tehnica ce a stat la baza tuturor cercetarilor in psihologia transpersonala, dupa ce studiile cu substante psihedelice precum LSD au fost sistate, cel putin oficial.
Respiratia Holotropica in sine este o respiratie accelerata combinata cu muzica sugestiva, in asa fel incat sa conduca subiectul la un nivel calitativ diferit al constiintei. Aceasta calitate diferita a constiintei face posibila intrarea in conexiune nu numai cu niveluri neobisnuite a ceea ce consideram ”propria noastra constiinta”, ci cu niveluri universale ale acesteia. Astfel, metoda respiratiei holotropice este un instrument extraordinar de auto-explorare ale carui atribute vindecatoare izvorasc din reconectarea noastra la sursele fiintei. Este deasemenea un mijloc de investigare a Constiintei in ansamblu, caci respiratia holotropica ne conduce intr-un spatiu in care realitatea isi reveleaza esenta ultima, cea despre care vorbesc toti misticii lumii, din toate traditiile spirituale. Din acest punct de vedere, practica respiratiei holotropice poate fi privita ca o cale spirituala si de auto-dezvoltare.
Textual, ”holotropic” provine din limba greaca si inseamna ”indreptare catre intreg”. Este vorba despre intregirea propriei noastre constiinte, despre recuperarea calitatii sale universale, despre integrarea unor aspecte ale sale de care, in mod normal, nu suntem constienti

Universul din tine

Universul nostru interior este un univers energetic. Pentru majoritatea el este invizibil si nici macar nu este ‚simtit’. Nu pentru ca ar fi ‚ascuns’ din cine stie ce motive – ci pentru ca, de-a lungul istoriei, oamenii si-au pierdut capacitatea de a locui in mod constient in acest univers. Vestea buna e ca ne-o putem recapata oricand.
Primele ‚porti’ de intrare in universul energetic se afla chiar in corpul fizic. De fapt, corpul fizic este esential – este interfata intre cele doua universuri. De aceea este extrem de important ca el sa fie pastrat intr-o stare de sanatate optima.
Dupa cum pamantul are meridiane, si corpul omenesc are meridiane – canale de circulatie a energiei cosmice (numita ‚chi’ de chinezi, ‚descoperitorii’ acestor realitati). Aceasta energie circula fara intrerupere prin corpul uman, intretinand activitatea tuturor organelor (impreuna cu energia adusa din alimentatie sau alte surse) si aparandu-l de agresiuni. Si se pare ca tocmai aceasta energie cosmica este ‚hrana’ de baza a organismului viu (se cunosc cazuri de oameni care traiesc numai cu ea, fara alimentatie – Jasmuheen, de exemplu).
Corpul face schimburi permanente cu universul exterior prin intermediul centrilor energetici (7 chakre, desi in realitate se pare ca sunt mai mai multe). Despre ele s-a scris mult in literatura ezoterica si nu voi insista cu explicarea si implicarea lor in universul uman. Voi aminti doar ca ele sunt in comunicare si interdependenta permanenta cu toate meridianele si canalele energetice si buna lor functionare ne intretine sanatatea, ele actionand ca niste vortexuri ce absorb energia din mediu.
Pe traseele acestor meridiane se afla si punctele de acupunctura, ce pot fi activate sau stimulate prin diverse modalitati (acupunctura, electroacupunctura, presopunctura, folosirea unor lasere speciale) in scopul indepartarii blocajelor si fluidizarii circulatie energetice. Stiindu-se ca in tesuturile situate sub punctele de acupunctura se afla o retea bogata de vase de sange si fibre nervoase, curgerea si circulatia libera a acestor energii, in conceptia milenara chineza inseamna sanatate, iar perturbarea lor, blocarea sau stingherirea fluxului firesc inseamna boala.
Si am ajuns si la cauzele bolilor.
Din punct de vedere energetic e vorba de aceste blocaje, iar din punct de vedere fizic sunt arhicunoscutele cauze :
-supra-alimentatia
-alimentatia deficitara in nutrienti
-stresul si reactiile emotionale
-gandurile negative
-poluarea
-sedentarismul
-somn putin
-epuizare sexuala s.a.
Toate acestea sunt de fapt efectele ale caror cauza o constituie blocajul energetic interior – care face ca un organism sa piarda energie, in loc sa acumuleze. Si asa se ajunge la imbatranire si moartea corpului fizic.
Se spune ca e mai bine sa previi decat sa vindeci. Asa ca, mai presus de orice, sa incercam sa nu provocam daune corpului nostru datorita alegerilor pe care le facem.
Noi, oamenii, daca ne simtim relativ bine, suntem fericiti si problemele nu sunt deosebit de mari, pur si simplu nu facem nimic. Ne multumim sa plutim la suprafata acestor conditii fara nici o directie precisa. Incepem sa facem ceva doar atunci cand problemele sau greutatile devin acute.
Cel mai simplu ar fi daca am face efortul de a ne ridica la un nivel optimal de sanatate fericire si bunastare cand totul merge bine. De exemplu, majoritatea oamenilor nu apreciaza calitatea magica a alimentelor care contin energie, vitalitate si putere decat dupa ce au fost bolnavi sau chiar cand sunt foarte aproape de moarte.
Acelasi lucru e valabil si in cazul ‚mitului’ imbatranirii. Pana nu incepem sa vedem primele semne ale imbatranirii in oglinda, ignoram aproape in totalitate lucrurile care ar putea sa le impiedice aparitia. Din pacate, am putea spune ca majoritatea oamenilor manifesta mai multa atentie fata de casele si masinile lor decat fata de propriul corp. Nu e de mirare ca bolile ‚infloresc’.
Cum apare de fapt boala ? Simptomele sale, inainte de a apare pe corpul fizic, apar mai intai pe corpul energetic. Tocmai de aceea persoanele cu ‚capacitati paranormale’ (care de fapt sunt extrem de normale) le pot vedea in avans (uneori cu ani de zile inainte de a se manifesta fizic) si chiar le pot trata energetic, potentialul efect pe corpul fizic fiind indepartat.
Boala reprezinta de fapt proasta gestionare a energiei de care dispune fiecare organism. O investim in tot felul de activitati ‚neproductive de energie’. Pentru a o suplimenta si a ne insanatosi ar fi necesar sa o aducem in corp prin alte modalitati decat cele uzuale (alimentatie, respiratie, somn). E nevoie de practica energetica – asa numitele exercitii pe care chinezii (taoistii) le numesc Chi Kung, Nei Kung si Tai Chi – sau alte tipuri de exercitii (practic fiecare cultura orientala are astfel de metode).
Si, bineinteles, pe plan fizic, pentru a ne insanatosi e nevoie sa facem ‚in sens invers’ acele activitati care momentan ne consuma energia. Adica, va trebui:
-sa ne hranim corect cu alimente nutritive
-sa intretinem emotii pozitive (fata de noi insine si mediul din jur)
-sa gandim pozitiv
-sa petrecem cat mai mult timp in aer liber si ne-poluat
-sa facem exercitii fizice (moderat) si, de preferinta, exercitii energetice (respiratii, meditatii, anumite posturi statice sau dinamice s.a.)
-sa ne odihnim mai mult si mai bine
-sa ne conservam energia sexuala (asta nu inseamna ‚sa nu faci sex’ ci ‚sa stii cum sa faci’)
Putem sau nu sa facem aceste alegeri ? Putem sau nu sa ne vindecam singuri ?
Raspunsul este categoric afirmativ.
Atunci cand nu vom mai ignora cauzele, vom descoperi ca exista in noi resurse pe care nu le-am accesat niciodata pana atunci. Resurse pe care le putem aduce in ‚infruntarea’ noastra cu partea destructiva din noi. Trebuie doar sa fim dispusi sa ‚vedem’ si altceva decat credeam pana acum, pentru ca transformarea unei persoane se poate face numai cu participarea directa si voluntara a sa, de la interior spre exterior. Adica – sa ne folosim creierul intr-o proportie mai mare decat acel 7-10% uzual, si sa luam decizii inteligente si eficiente pentru noi.
Suntem ajutati in primul rand de Mama Natura care ne ofera totul pentru a ne echilibra. Afara din cotidianul cenusiu al oraselor ni se ofera din belsug (si gratis) meloterapia fosnetului padurii, susurul izvoarelor, adierea vantului, ciripitul pasarelelor, cromoterapia florilor, azurul cerului, verdele arborilor, ultraviolete, energie. Trebuie doar sa intindem mana si sa le luam, macar in week-end-uri. Nimic mai simplu.
Asadar….ce mai asteptam ? Echilibru, psiholog Mihail Jianu.

Uneori

Uneori îmi doresc să pot opri timpul, să-l îngheț pur și simplu în acea secundă de fericire în care iubesc fără întrebări, fără așteptări, fără îndoială… în acea secundă în care cerul îmi devine pământ, iar pământul devine cer, în care mi-e bine, mi-e liniște, mi-e pace…
Uneori îmi doresc să pot opri timpul si oprindu-l sa te iubesc o eternitate fără să mă tem că te-aș putea pierde vreodată.Esti un maestru in ceea ce ai trait, artizan în ceea ce trăieşti
şi amator în ceea ce urmează a fi trăit.

TMT – teoria care explică în întregime comportamentul uman

Oamenii de ştiinţă încearcă să descifreze misterele lumii înconjurătoare, indiferent unde se găsesc acestea, fie că sunt la fundul celor mai adânci oceane sau la graniţele universului. Cu toate acestea, cele mai mari mistere ale ştiinţei se găsesc mult mai aproape: cele ale minţii umane.
Pornind încă de la cele mai vechi dovezi istorice rămase în urma strămoşilor, minţile luminate au încercat să înţeleagă comportamentul uman. De aceea, în ultimele milenii acest subiect a fost studiat de teologi, filozofi şi psihologi, misterele minţii umane fiind adesea mai greu de dezlegat decât cele ale stelelor aflate la distanţe incomensurabile. În ultimele decenii, însă, specialiştii s-au apropiat tot mai mult de cheia ce descuie poarta spre înţelegerea comportamentului uman. Un pas important spre descifrarea acestui mister îl constituie TMT, o teorie elaborată acum aproape patru decenii.
Ce este TMT?
Teoria managementului terorii – sau Terror Management Theory (TMT), aşa cum este cunoscută în limba engleză – a fost elaborată în 1986 de psihologii americani Jeff Greenberg, Tom Pyszczynski şi Sheldon Solomon. Aceştia au conceput-o pornind de la scrierile lui Ernest Becker, un antropolog american laureat în 1974 cu premiul Pulitzer pentru cartea „The Denial of Death”.
Conform acestei teorii, o trăsătură definitorie a omului este conştiinţa de sine – faptul că suntem vii şi că suntem conştienţi de acest lucru. Dincolo de toate aspectele pozitive ale vieţii umane pe care le face posibile conştiinţa de sine, aceasta atrage automat şi înţelegerea faptului că moartea este inevitabilă şi că se poate întâmpla în orice moment, din motive ce nu pot fi controlate sau anticipate. După Becker, conştientizarea morţii are un efect devastator, existând riscul ca frica de moarte să ne paralizeze.
Teoria managementului terorii explică modul în care oamenii reuşesc să depăşească momentul terifiant al asumării acestui fapt fără a fi paralizaţi de anxietate. TMT susţine că oamenii au dezvoltat în mod inconştient o metodă ingenioasă pentru a gestiona această angoasă: prin cultură (un set credinţe despre realitate, împărtăşite de mai multe persoane, ce oferă senzaţia că universul are un sens, este ordonat şi oferă posibilitatea nemuririi) şi prin respectul de sine (percepţia că, dacă o persoană respectă valorile asociate rolului pe care îl joacă în societate în contextul culturii respective, are şansa de a duce o existenţă sigură în această viaţă şi ulterior acces la nemurire).
Prin elaborarea unor credinţe împărtăşite de un număr de persoane ce formează un grup, oamenii gestionează frica de moarte, reuşind să o depăşească. Aceste perspective culturale dau sens vieţii printr-un set de credinţe referitoare la originea universului, la comportamentul dezirabia în timpul vieţii, încheindu-se cu promisiunea nemuririi într-o formă sau alta.Aşadar, conform TMT, în ciuda diversităţii culturilor din întreaga lume, acestea au în comun funcţia de mecanism psihologic de apărare cu rol unic: dezamorsarea conştientizării morţii printr-un set de credinţe ce conferă sens şi valoare vieţii. Toate perspectivele culturale asupra lumii sunt „ficţiuni împărtăşite”, explică Sheldon Solomon, acestea continuând să existe ca rezultat al consensului social. Acest lucru este esenţial pentru funcţionarea mecanismului de apărare, deoarece atunci când toată lumea din jurul nostru crede acelaşi lucru, este mult mai probabil să fim convinşi de veridicitatea convingerilor noastre.
„O perspectivă culturală asupra lumii promite nemurirea. Aceasta acţionează ca un tampon împotriva anxietăţii provocate de faptul că trăim într-un univers în care moartea este singura certitudine. De aceea, atunci când frica de moarte iese la suprafaţă, ne agăţăm de perspectiva noastră culturală cu o tenacitate nemaivăzută”, explică Jeff Greenberg, psiholog la Universitatea din Arizona.
Cum a fost testată teoria managementului terorii?
Atunci când Ernest Becker a enunţat aceste idei, ele au fost respinse de comunitatea ştiinţifică deoarece nu puteau fi testate empiric. De aceea, cei trei psihologi americani ce au elaborat teoria managementului terorii au structurat aceste idei într-o manieră ce permitea efectuarea unor experimente care să stabilească dacă reflectă corect realitatea.
Prima dovadă a validităţii teoriei managementului terorii a venit în urma unui experiment realizat în 1989. Cercetătorii au pornit de la ipoteza că expunerea la stimuli ce duc la conştientizarea pe moment a propriei morţi („mortality salience”) ar avea drept reacţie automată consolidarea sistemului cultural folosit de respectiva persoană ca mecanism de apărare împotriva fricii de moarte.
Primul studiu a fost realizat cu implicarea a 22 de judecători americani. Aceştia au fost împărţiţi în două grupuri şi rugaţi, pentru început, să completeze un test de personalitate. Chestionarele celor două grupuri erau identice, cu excepţia a două întrebări ce se regăseau doar în formularul unuia dintre grupuri. Acestea aveau rolul de a reaminti judecătorilor de propria moarte – spre exemplu, li s-a cerut să descrie în detaliu ce se va petrece cu corpurile lor după ce vor muri şi ce sentimente au când se gândesc la acest lucru.
Apoi, judecătorilor din ambele grupuri le-a fost prezentat un caz legal ipotetic, similar celor cu care aveau de-a face în fiecare zi. Sarcina judecătorilor era de a studia dosarul unei femei acuzate de prostituţie pentru a stabili suma necesară pentru eliberarea pe cauţiune. „Am ales să efectuăm această cercetare pe judecători pentru ei sunt supuşi unei pregătiri riguroase în scopul luării de decizii raţionale şi uniforme bazate în exclusivitate pe dovezi şi pe legile aflate în vigoare. Motivul pentru care le-am cerut să judece acest caz este acela că prostituţia este un aspect sensibil al moralei americanului de rând. De aceea, ipoteza noastră a fost că judecătorii care au fost expuşi la stimuli ce le-au reamintit de propria moarte vor stabili o sumă mai mare pentru eliberarea pe cauţiune, deoarece vor dori să-şi reîntărească propriile convingeri morale pentru a evita gândul terifiant al morţii”, explică cercetătorii.
Rezultatele au fost şocante chiar şi pentru psihologi: judecătorii care nu s-au gândit la moarte au stabilit, în medie, o cauţiune de 50$, pe când cei care au conştientizat propria moarte au decis, în medie, o cauţiune de 455$.
„Principiile noastre morale ne protejează de anxietatea provocată de moarte. Perspectiva propriei mortalităţi a sporit nevoia judecătorilor de a crede în standardele morale. Acest lucru amplifică dorinţa de a pedepsi pe cineva care încalcă aceste valori”, explică Dr. Tom Pyszcyznski, psiholog la Universitatea Colorado.
Din în 1989 până acum au fost efectuate alte 400 de experimente asupra tuturor aspectelor culturale folosite de oameni pentru a-şi gestiona frica de moarte, de la patriotism la religie, toate acestea confirmând validitatea teoriei managementului terorii.
TMT şi politica. Unul dintre domeniile în care teoria managementului terorii permite înţelegerea comportamentul uman este politica. Ernest Becker susţinea în scrierile sale că în perioade de criză, când frica de moarte este mai pronunţată în rândul populaţiei, oamenii sunt mult mai dispuşi să accepte un lider care le oferă confort psihologic, făcându-i să simtă că participă la o misiune măreaţă împotriva răului.
Pentru a testa această ipoteză, psihologul Sheldon Solomon a efectuat un studiu pe voluntari împărţiţi în două grupuri. Participanţii dintr-un grup au fost expuşi la stimuli care le-au reamintit de propria moarte, iar ceilalţi voluntari au fost expuşi doar la stimuli neutri. Apoi, voluntarilor din ambele grupuri le-au fost prezentate promisiunile a trei candidaţi ipotetici, fiecare dintre aceştia fiind un tip diferit de conducător: carismatic, orientat spre îndeplinirea sarcinilor sau orientat spre formarea de relaţii.
Liderul carismatic făcea publicului promisiuni de tipul „nu sunteţi un simplu cetăţean, ci faceţi parte dintr-un stat deosebit şi dintr-o naţiune deosebită”, pe când conducătorul orientat spre îndeplinirea sarcinilor afirma că „pot realiza toate obiectivele pe care mi le asum, de aceea voi detalia planurile ce arată ce trebuie făcut, pentru a nu exista ambiguităţi”. Mesajul electoral al liderului orientat spre formarea de relaţii era „încurajez toţi cetăţenii să joace un rol activ în dezvoltarea ţării lor. Ştiu că fiecare individ poate contribui la schimbare”.
După ce le-au fost prezentanţi candidaţii, participanţilor li s-a cerut să voteze cu unul dintre ei. În cazul voluntarilor care nu fuseseră expuşi la mesaje care să le amintească de propria mortalitate, doar 4 din 95 de candidaţi au ales liderul carismatic, celelalte opţiuni împărţindu-se în mod egal între ceilalţi doi politicieni. În cazul participanţilor la studiu cărora li se reamintise de propria moarte, voturile pentru liderul carismatic au crescut cu 800%!
Rezultatele studiului au fost confirmate şi de situaţia politică din realitate. După atacurile teroriste din 11 septembrie 2001, popularitatea preşedintelui american George W. Bush a crescut în mod semnificativ, acesta anunţând că SUA va lansa o „cruciadă” pentru a „curăţa lumea de răufăcători”. Studiile efectuate în 2004 înainte de alegerile prezidenţiale au arătat că participanţii aveau o părere mai bună despre John Kerry, contracandidatul său, decât despre el. Într-o cercetare din septembrie 2004, 80% dintre participanţi îl preferau pe John Kerry în faţa lui George Bush dacă nu le era amintită propria mortalitate, însă Bush devenea preferatul a 66% în cazul în care participanţilor la studiu le era menţionată propria moarte. De altfel, în campania electorală preşedintele Bush a pus accent pe lupta împotriva terorismului, fiind reales.
În lucrarea „Escape From Evil”, Ernest Becker susţine că frica de moarte este totodată motivul pentru care oamenii comit fapte rele. Becker afirma că oamenii ar face orice pentru a evita moartea, astfel că percep orice asociem morţii ca fiind „rău”. Odată ce am personificat această idee a răului, orice acţiune devine justificată. De aceea, de multe ori, în numele combaterii răului oamenii ajung să comită acte reprobabile.
Cruciadele, jihadul sau nazismul reprezintă manifestări ale acestei dorinţe de a legitima propriile credinţe despre univers, pentru a ajunge la nemurirea promisă de acestea. Spre exemplu, nazismul promitea nemurirea poporului german, însă pentru a atinge acest ţel Germania trebuia să devină „pură”, să elimine ceea ce era perceput ca impur: evreii, ţiganii, homosexualii etc.
Cele patru căi spre nemurire
Sistemele culturale, religioase sau filozofice ce promit nemurirea au existat şi există în toate civilizaţiile de pe Terra, piramidele din Egipt şi zgârie-norii din zilele noastre fiind manifestări ale acestor sisteme. Fiecare dintre noi aderă la cel puţin un astfel de sistem, la un set de credinţe ce ne motivează şi ne promite că viaţa nu se va încheia. Credinţele pot lua nenumărate forme: unele persoane merg la biserică, moschee sau sinagogă, aderând la crezurile respective în speranţa că sufletul va continuă să trăiască pe un alt tărâm; altele aleg să respecte o dietă ideală şi un stil de viaţă sănătos pentru a ţine moartea cât mai departe. De asemenea, foarte mulţi oameni îşi încurajează şi îşi susţin copiii în speranţa că o parte din ei va continua, astfel, să trăiască.
Filozoful britanic Stephen Cave a studiat numeroase metode prin care oamenii îşi pot imagina că vor trăi veşnic, descoperind că toate acestea se încadrează în patru categorii.
Prima este cea mai simplă, izvorând din instinctele noastre: rămânerea în viaţă. Visul de a rămâne în viaţă pentru totdeauna poate părea nerealist, însă se manifestă în aproape fiecare cultură de pe Terra. Dacă acum câteva secole oamenii căutau elixirul tinereţii fără bătrâneţe, astăzi cercetători precum Aubrey de Grey încearcă să înţeleagă mecanismele ce duc la îmbătrânirea corpului uman, pentru a le putea opri.
Cea de-a doua credinţă în nemurire este credinţa în înviere. Aceasta a jucat un rol esenţial în propagarea celor trei religii abrahamice – creştinismul, islamismul şi iudaismul – ce promit credincioşilor că vor trăi din nou în propriul corp. Ea există şi sub forme moderne, unele persoane optând pentru criogenie în speranţa că progresul medicinei va permite cândva readucerea lor la viaţă.
La începuturile creştinismului, apostolii credeau că învierea credincioşilor urmează să aibă loc într-un timp foarte scurt. Scrierile apostolului Pavel afirmă că Iisus a învins moartea pentru el şi pentru noi toţi, ca fiecare dintre noi să învie după moarte pentru a trăi viaţa de apoi în paradis. Din scrierile apostolului Pavel reiese faptul că acesta se aştepta ca învierea credincioşilor să aibă loc în timpul vieţii sale sau la puţin timp după. Acest lucru nu s-a petrecut, însă.
Creştinismul a rezolvat această problemă mulţumită grecilor care s-au convertit la această credinţă şi care au adus cu ei o nouă idee: cea a sufletului etern (dogma creştină afirma iniţial că oamenii vor ajunge în rai sau iad cu corpul, abia ulterior fiind atribuit acest parcurs doar sufletului). Această idee, a sufletului, este cea de-a treia formă a nemuririi identificată de Stephen Cave în cartea „Immortality”.
Astăzi, când neuroştiinţele au arătat că existenţa sufletului este implauzibilă, cea mai tangibilă formă de nemurire rămâne cea de-a patra – „moştenirea” („legacy”). Aceasta poate lua diferite forme, de la moştenirea biologică (prin copiii ce ne poartă genele) până la cea culturală, noi continuând să trăim prin faima şi operele noastre. Cu toate acestea, statisticile arată că durează, în medie, 70 de ani până când cei mai mulţi dintre noi sunt uitaţi definitiv (spre exemplu, probabil că nu mai cunoaşteţi numele străstrăbunicilor dumneavoastră).
De aceea, Cave concluzionează că „toate cele patru structuri narative ale nemuririi sunt iluzii. Niciuna dintre acestea nu ne va permite să trăim pentru totdeauna”. Filozoful susţine că, presupunând că ar fi posibil să trăim pentru totdeauna, acest lucru nu ar fi dezirabil, pentru că potenţialul unui viitor infinit ar răpi voinţa din spatele oricărui act, paralizându-ne la fel ca frica de moarte.
Pentru a învinge frica de moarte, Cave ne recomandă să adoptăm trei virtuţi: empatia, direcţionarea atenţiei spre prezent şi recunoştinţa. Empatia reduce frica noastră de moarte prin concentrarea atenţiei asupra altor persoane, atenţia ne încurajează să ne bucurăm de prezent, iar recunoştinţa ne face să conştientizăm cât de norocoşi suntem că trăim. Aşadar, indiferent de mecanismele prin care fiecare dintre noi îşi gestionează teama de moarte, avem opţiunea celei de-a cincea metode, una care ne poate ajuta să ducem o viaţă mai fericită. Alegerea ne aparţine.

Invidia

Invidia este sentimentul, instinctul primar, ce ne macina pe fiecare dintre noi, la un moment dat in viata, mai mult sau mai putin.Dupa parerea mea, invidia poate fi atat distructiva, cat si constructiva, insa este predominant distructiva. Invidia este un sentiment constructiv atunci cand tu esti stapanul ei, iar ea are puterea de a te ambitiona sa reusesti, fara a-ti calca principiile, fara a-i face pe cei din jurul tau sa sufere.
Consider ca atunci cand invidia te stapaneste, devii o fiinta primitiva, inferioara. Invidia te orbeste, iti distorsioneaza realitatea si te face sa-ti calci principiile, te dezumanizeaza. Atunci cand te orbeste, invidia este echivalenta cu ura si dezechilibrul emotional, acestea impingandu-te treptat, intr-un abis fara de scapare. Oamenii invidiosi nu sunt niciodata multumiti de sine si totdeauna ravnesc la bunul aproapelui lor, uitand astfel de divinitate si inventand continuu noi procedee de a obtine mai mult, mai bun, mai frumos, pana in momentul in care, istoviti de acest chin malefic, invidia, clacheaza.
Parerea mea este ca singura solutie de a invinge invidia ce te stapaneste este sa constientizezi faptul ca ea te dirijeaza pe tine si nu invers si sa-ti doresti ca lucrurile sa se schimbe. In concluzie, invidia nu este neaparat, un lucru rau; oamenii nu trebuie sa fie intotdeauna multumiti de ei, insa trebuie sa-si cunoasca limitele si sa le accepte, fiind sinceri cu ei insisi.

 

Clipitul

Clipitul este inca un gest dupa care te poti ghida atunci cand interactionezi cu cineva. In mod normal, clipim de sase pana la opt ori pe minute. Cand ne aflam intr-o situatie stresanta, insa, vom clipi mai des si mai “apasat”. Asadar, daca vrei sa identifici cine e calm si cine e foarte tulburat la urmatoarea sedinta de la munca, fii atenta la acest detaliu.
Atunci cand inchizi ochii pentru mai mult de o secunda sau ti-i acoperi, incerci sa ignori anumite repere vizuale sau auditive. Acesta este un mecanism de supravietuira al creierului care il previne din a procesa lucruri pe care le considera daunatoare sau amenintatoare.

Spiritualitatea

Spiritualitatea întotdeauna a susținut că omul este mai mult decât o simplă bucată de carne însuflețită chiar dacă unora și în ziua de astăzi le vine foarte greu să accepte acest adevăr. La prima vedere, omul este format din milioane de celule, care par să nu aibă nicio legătură reală cu altceva decât cu materia fizică. Dar lucrurile nu stau chiar așa pentru că știință, prin descoperirile pe care le face, se apropie cât mai mult de religie și chiar de spiritualitate.
Un studiu impresionant, efectuat de mai muli oameni de știință, demonstrează că corpul uman este mai mult decât o simplă bucată de carne. Celulele noastre comunică printr-un soi de energie numită biofotoni. Aceștia sunt emiși de către orice corp și au o vizibilitate de circa 1000 de ori mai mică decât sensibilitatea ochiului nostru, motiv pentru care emisia de lumină nu poate fi observată.
Se pare că această emisie de biofotoni este cea responsabilă cu viața. Faptul că toate fiinţele vii „conţin” lumina şi o utilizează în cele mai intime procese derulate la nivel subcelular şi cuantic este mai puţin cunoscut, dar este un element important în dezvoltarea vieții. Emisiile de lumină au fost corelate de către oamenii de ştiinţă cu activitatea cerebrală, care la rândul ei influențează cantitatea de biofotoni emisă de către un organism. Acești biofotoni sunt asemănători cu lumina pe care o emană Soarele, dar intensitatea lor este mai redusă. Această descoperire deschide noi drumuri spre descoperirea corpului uman, dar și ridică semne de întrebare despre ceea ce suntem cu adevărat și cum am fost creați.
Încă din 1927, profesorul sovietic Alexandr Gurvici a descoperit că rădăcinile de ceapă comunica între ele prin raze ultraviolete modificându-şi reciproc ratele de multiplicare celulară. Această radiaţie a fost numită de către Gurvici – „mitogenetica”. Descoperirea a fost atât de şocantă încât Gurvici a fost ridiculizat de către biologii de dinainte de război şi considerat şarlatan. Eforturile lui Gurvici au fost continuate la Novosibirsk în anii 1960 şi 70 de către V. Kaznaceev şi echipa acestuia. Într-unul din studiile lui Kaznaceev, culturi de celule aflate în flacoane din sticla de cuarţ (transparenţa pentru ultraviolete) au fost tratate cu substanţe toxice. În imediata vecinătate au fost plasate flacoane similare conţinând culturi de celule sănătoase. După o vreme, culturile sănătoase au început să prezinte semne de intoxicare, similare celor din flacoanele tratate. Experienţa repetată cu culturi plasate în flacoane din sticla obişnuite (opaca pentru UV) a condus la rezultate negative, adică simptomele de otrăvire la cultura sănătoasă nu au mai apărut. Concluzia imediată a fost că celulele celor 2 culturi vecine comunicau prin radiaţii ultraviolete. Descoperirea a avut meritul de a deschide calea spre o biologie în care fizica cuantică ocupa deja un loc important.
Lumina- Sisteme de comunicație prin biofotoni sunt utilizate şi de unele animale care trăiesc în colectivităţi. Au fost efectuate cercetări pe diverse tipuri de animale care trăiesc în grupuri. Cu ajutorul unor aparate foarte sensibile şi precise ei au constatat că că după un minut de zbor în comun, toţi licuricii emit semnale luminoase aflate în acelaşi ritm (coerentă). Aceasta coerentă reprezintă un semn de coordonare, cooperare între indivizii din grupul de licurici. De la această descoperire și până la ajunge la concluzia că omul este el însuși o sursă de energie care interacționează permanent cu mediul înconjurător, nu a mai fost decât un sigur pas. Astfel, oamenii de știință ne spun că avem un corp incredibil, care emite raze incredibile de lumină. Aceste raze rămân încă un mister pentru că nu știm cum pot fi folosite pentru binele mediului în care trăim. Este posibil ca biofotonii să fie purtători de informație și astfel omul, din bucata de carne, se transformă brusc într-o entitate informațională cu un scop precis.

Undele Alpha : atrageti lucruri pozitive in viata voastra!

Creierul este compus din miliarde de celule nervoase numite neuroni, care folosesc electricitate pentru a comunica intre ele. Combinatia acestora care isi trimit semnale unii catre altii in acelasi timp produce un imens camp electric in creier, activitate electrica ce poate fi detectata cu echipamente medicale speciale. Aceasta activitate electrica este cunoscuta ca “undele creierului”. Mintea noastra isi regleaza activitatile prin unde electrice care sunt inregistrate in creier, emitand impulsuri electromagnetice mici de frecvente diferite, care pot fi inregistrate printr-un test numit electrocefalograma. Acestea sunt de 4 feluri:
Undele Beta – emise cand suntem constienti si alerti sau cand ne simtim agitati, tensionati, speriati, cu frecvente intre 13 si 60 de pulsuri pe secunde (scara Hertz)
Undele Alpha – cand suntem intr-o stare de relaxare mentala si psihica, cu toate ca suntem constienti de ce se intampla in jurul nostru. Frecvente intre 7 si 13 pulsuri pe secunda.
Undele Theta – intre 4 si 7 pulsuri, este o stare de somnolenta cu o constientizare redusa
Undele Delta – inconstienta, somn adanc, o frecventa intre 0.1 si 4 cicluri pe secunda.
Cea mai sanatoasa stare a mintii
Undele Alpha sunt obisnuite pentru cei care sunt foarte creativi, care au o minte clara. Daca iti inchizi ochii pentru mai mult de un minut, nivelul de activitate pentru undele alpha va creste automat, iar cand ii deschizi undele beta “mai stresante” incep sa-si faca simtitor prezenta. In copilarie de exemplu fiecare dintre noi a avut parte de o activitate legata de undele alpha mult mai puternica. Sunt specialisti care afirma ca daca am reusi sa traim in starea mentala a unui copil de pana in 4 ani, adica fara griji , fara regrete, am reusi sa traim in jur de 300 de ani. Copii traiesc in starea de acum si lucrul imediat urmator. De mult timp s-a considerat ca starea undelor alpha este cea mai sanatoasa stare pentru corpul nostru in special daca se afla undeva la 10 Hz.
Un intelept spunea ca starea cea mai dulce pentru fiinta umana este de a trai intr-o stare de rugaciune – cea ce denota normal o stare a undelor alpha!
Alte beneficii venite de la undele Alpha
Relaxarea gandurilor/relaxarea corpuluiundele alpha
Accesarea starii de creativitate
Sporirea capacitatii de a rezolva problemele
Sentimente calme si centrate (echilibrate)
Rezultate atletice optime
Reducerea stresului, fricii, nervozitatii si anxietatii
Totul pare sa mearga cum trebuie
Abilitatea de a “invatat” mai bine
Imbunatatirea functionarii sistemului imunitar
Gandire pozitiva
Antidepresiv natural
Constientizare interioara
Oameni cu undele alpha peste medie
Cei care sunt extrovertiti, sociabili
Cei care se roaga si mediteaza
Cei care sunt creativi, artistii
Copiii
Puterea din noi
Prima ora a zilei da tonul pentru tot ceea ce vei face in acea zi! Orice faci fie ca citesti sau asculti in acesta prima ora a zilei va ramane cu tine toata ziua.
Starea in care te afli in prima ora de cand te trezesti si in ultima inainte sa te culci, este aceea de unde alpha. Este starea care face legatura intre constient si subconstient. De asemenea se poate atinge aceasta stare si daca efectuam 10 respiratii adanci si lungi. Aceasta este starea in care ne putem in fiecare dimineata seta creierul cu ganduri positive, atunci putem sa ne folosim puterile pentru a atrage cat mai multe lucruri bune in viata noastra. Este defapt si unul din motivele pentru care rugaciunile se spun dimineata si seara chiar cand ne trezim sau inainte de culcare.
Filozofia indiana explica faptul ca daca afirmam de 1000 de ori un lucru, acel lucru devine mantra, un gand din care se formeaza viitorul. Cuvantul “mantra” in sanscrita este o combinatie a doua cuvinte “man” (gand) si “tra” (eliberare), deci mantra ar trebui sa fie un gand al eliberarii. Un exemplu foarte bun de mantra, care functioneaza foarte bine ar fi “Fara griji, accept tot ce mi se intampla“, incercati sa afirmati asta in gura mare sau in mintea voastra de 1000 de ori si veti vedea ce rezultate revolutionare veti vedea.
Oamenii cred mai mult in lumea exterioara decat in cea interioara, cand cea interioara este cea care conteaza cel mai mult, este cea mai puternica. Multi oameni se gandesc ca au mai multe sanse sa-si schimbe viata jucand la loto decat sa gandeasca pozitiv.
..este o putere pe care o avem cu totii in noi asa ca folositi-o !

Ce este obsesia ?

 In DEX zice: Tulburare a voinței care se manifestă prin idei fixe, prin dorința irezistibilă de a face un act determinat, bolnavul fiind conștient de caracterul anormal al acțiunilor sale. Imagine sau idee inadecvată care revine neîncetat în câmpul conștiinței, stăruitor și anormal; preocupare chinuitoare.
E foarte dificil sa fii obiectiv, cand spui cuiva ca are o obsesie pentru ceva, pentru ca tu insuti nu sti daca esti sanatos sau nu. Sub imperiul subiectivismului, am sa ma rezum la a comenta niste simple observatii, constatate de-alungul timpului. Obsesia nu este o manifestare evidenta, ci e nevoie sa petreci o perioada alaturi de cineva, sa-i cunosti obiceiurile, tabieturile, si alte aspecte care iti pot deranja simturile.
Obsesia face rau atat persoanei, cat si celor din jur. Fara sa fiu de specialitate psihiatru, am constatat ca obsesia se manifesta identic cu o masina care nu vrea sa porneasca, daca rezervorul nu este plin peste jumatate. Nu conteaza ca in rezervor este suficienta benzina pentru 100 de km, iar drumul de parcurs are 1 km. S-ar putea sa nu fiti de acord, insa tin sa aseaman obsesia cu fobia. Cred ca la originea oricarei maifestari de gen sta teama de esec.
Haideti sa povestim despre florile din minunata gradina a obsesiilor. Cea mai raspandita obsesie este cea pentru ordine. Unii oameni nu se simt bine, daca in jurul lor nu este ordine, disciplina, lucruri si fapte ordonate dupa un anumit tipar impus. Apare o neliniste, care dispare in momentul cand ordinea este restabilita.
Obsesia pentru curatenie. Am cunoscut oameni care au teama fata de microbi. Se spala pe maini din zece in zece minute. Cineva imi povestea ca isi spala inclusiv paltonul. Altii sunt atenti si nu mananca nimic de pe strada. Si daca o fac, ii observi ca isi infasoara gogoasa de parca ar trimite-o cu posta. Iar daca degetul murdar ar atinge din greseala, ar arunca-o fara sa se gandeasca.
Acum, daca as fi obiectiv, cred ca un lucrator la salubritate m-ar considera si pe mine obsedat de igiena.
Pasiunile pot fi si ele considerate obsesii. Spunem despre cineva ca a facut o obsesie pentru altcineva, de sex opus. Aniela Minu spunea odata ca iubirea poate fi transformata in obsesie foarte usor. Cand e vorba de oameni maturi, e mai usor, pentru ca acestia isi pot controla singuri viata. Cand e vorba de un tata, care isi viseaza copilul campion la nu stiu ce sport, fara sa tina cont de aptitudinile copilului sau vointa lui, e alta poveste. Cumlea stiti care e ? Ca parintele se comporta exact ca un orb. El nu vede decat ce vrea el sa vada, si nu observa ca … copilul sufera. O alta obsesie este cea pentru perfectiune.
Mai e si obsesia pentru glorie. Sunt oameni care se viseaza conducatori de osti si fauritori de istorie.

Deci am vorbit despre:
– obsesia curateiniei;
– obsesia ordinii;
– obsesia furtului;
– obsesia campionului;
– obsesia perfectiunii;
– obsesia gloriei.
Voi ce obsesii aveti sau cunoasteti ?Echilibru, psiholog Mihail Jianu.