Când este timpul să-i spunem copilului despre „Moș Crăciun”?

Curand o să fie Crăciunul. Copiii așteaptă cadourile sub brad. La școală a fost deja o serbare în care – a venit Moșul cu cadourile. La serviciul părinților a fost altă serbare și alt „Moș”. Prin oraș, în supermarket-uri, la televizor – alți „moși”. Și atunci o întrebare firească: dacă și când să-i spunem copilului că toate aceste cadouri nu vin de la un bătrânel care intră prin hornul casei cu un sac mare în spinare.

Ei bine, în literatura de specialitate abordările sunt împărțite între experți. Sunt opinii pro și contra pentru fiecare dintre opțiuni (să i se spună sau nu copilului că nu există Moș Crăciun) și nu sunt dovezi conform cărora copiilor le-ar dăuna vreuna din situații”

Argumentele ambelor „tabere” sunt – de asemenea – clare:

  • Cei care doresc ca micuții lor să creadă cât mai mult în Moș Crăciun își proiectează o experiență proprie pe care o retrăiesc prin copii. De asemenea, copiii sunt mai ascultători (în caz contrar Moșul nu le mai aduce cadouri) și învață să fie mai buni, mai generoși (se dezvoltă și creativitatea);
  • Cei care se gândesc să le spună copiilor că nu există Moș Crăciun au în minte un argument important: copiii se vor supăra când o să afle că au fost mințiți și relația părinte-copil o să aibă de suferit. LoBue afirmă: „chiar dacă este fundamentată pe bune intenții o minciună este tot o minciună – una care o să fie devoalată – în mod inevitabil – pe parcursul dezvoltării copilului”. Mai mult decât atât, unii autori merg chiar mai departe și afirmă că „încurajarea copiilor să creadă în Moș Crăciun este ultimul lucru care ar sprijini gândirea critică la copii”.

Bun, există opinii pro și contra. Ce este însă de făcut? Există o vârstă anume pentru aflarea adevărului? Ei bine, la fel ca mai devreme și aici opiniile sunt împărțite. Elliot spune că „nu există un timp anume pentru a le spune copiilor că nu există Moș Crăciun”. Acest timp trebuie stabilit de fiecare părinte în relație cu copilul lui pentru că – așa cum Elliot bine observă – „important este ca părinții să nu prelungească acest moment pentru propria plăcere deși copilul a ajuns în momentul în care vrea să renunțe să mai creadă”.

Cu toate că nu este consemnată strict o vârstă anume, există anumite statistici care ne pot oferi o bază de feedback. Astfel, conform lui Lewis credința în Moș Crăciun apare în jurul vârstei de trei ani, este valabilă până spre cinci și apoi începe să intre în regresie (astfel încât la nouă ani doar o treime dintre copii mai cred în Moș Crăciun).

Sunt studii care vizează elemente la nivel general – pentru că – încurajată de părinți credința în Moș Crăciun poate să apară mai devreme și să dureze mai mult. De asemenea, unii copii doresc să primescă un răspuns direct și clar, alții doresc să fie lăsați să mai „copilărească” (iată de ce Hartwell-Walker spune că „atunci când copiii întreabă dacă Moș Crăciun este real trebuie să ne dăm seamă ce vor cu adevărat, dacă doresc adevărul sau au nevoie doar de o parte din adevăr”). La fel trebuie să vă gândiți că – pe măsură ce tot mai mulți dintre colegii lui află copilul dumneavoastră riscă să fie expus unor comentarii ironice care să-l debusoleze. Iată de ce considerăm că – atunci când copilul vine la dumneavoastră cu o astfel de întrebare trebuie să îl conduceți încet, încet spre o înțelegere profundă a realității care-l înconjoară. Uneori acest timp vine mai repede, alteori vine mai încet. Trebuie să aveți răbdare cu copilul și să-i oferiți încredere în el, în propria judecată și putere de înțelegere. Adevărul nu exclude un pic de „magie” în care fiecare dintre noi avem dreptul să credem. Moș Crăciun înseamnă iubire și magie și speranță și fericire. Chiar dacă părinții cumpără cadurile și nu vine Moșul pe hornul casei aceste lucruri rămân și fac din aceste zile cea mai frumoasă perioadă a anului!

Tipic Masculin!

Tineretea, orgoliul, mandria, naivitatea, grandoman, hipervalorizarea ta ca barbat sa stai in loc pentru o femeie care te aprecieaza. Esti (poate) prea barbat sa ii oferi lucruri marunte care ar face-o fericita, sa ii oferi siguranta afectiv-emotionala, atentie, caldura, sinceritate, perseverenta,rabdare.

Te vezi mult prea bun pentru tine ca sa fii si pentru ea. Infantilule crezi ca poate conteaza mult mai mult ce zice o lume intreaga si prietenii tai, decat ce zice sau isi doreste ea si voi amandoi?

Conteaza mai mult restul lucrurilor, parerilor, sfaturilor uneori inutile, aberante ale oamenilor neimplicati in povestea ta de dragoste?Ce faci tu? Stiu! O parasesti, o izbesti de zidul tau de nepasare, ii storci suferinta, ignoranta, ii oferi nimic sau cate putin, uiti incet, incet de ea, te mai intorci inapoi la ea, o implori sa te ierte si apoi pleci iar.

Bravo, mascul feroce!

Cat de important este simtul umorului ?

In aceasta lume in care timpul dedicat vietii personale, familiei si prietenilor este din ce in ce mai limitat, una dintre cele mai eficiente arme cu care putem lupta impotriva depresiei si rutinei este simtul umorului. Cu ajutorul lui putem pastra dragostea vie, putem incuraja o relatie deschisa, afectuoasa, putem evita situatiile conflictuale si putem petrece putinul timp liber intr-un mod destins, relaxat, fara sa ne gandim la problemele de zi cu zi.
Multi cred ca doar comicii au umor, dar acesta iese la iveala in multe situatii, ajutandu-ne sa depasim momentele neplacute sau sa ne bucuram intr-adevar de clipele fericite. Daca simti nevoia, razi din toata inima. Te vei simti mult mai bine si ii vei incanta si pe ceilalti, iar atmosfera creata va fi placuta si calda.
Pentru a evita rutina intr-o relatie, este important sa va gasiti timp si sa faceti cat mai multe lucruri placute impreuna care sa va dea ocazia sa radeti.
Este interesant ca majoritatea oamenilor declara ca le place umorul, ca le face placere sa rada si ca lucrurile amuzante sunt adorabile, dar foarte putini isi dezvolta sau isi folosesc simtul umorului.
Nu stiu cate persoane sunt constiente de avantajele rasului. El poate avea un impact semnificativ asupra atitudinii tale, poate sa-ti dea sperante si sa te incurajeze atunci cand te simti deprimat, poate sa-ti aduca o stare de bine atunci cand te simti coplesit.
Cand vorbesc despre umor si ras, evident ca ma refer la un umor sanatos, fara vulgaritati, fara rautati inutile. Iata cateva motive minunate care sa te determine sa-ti dezvolti simtul umorului:
Umorul poate fi manifestat aproape in orice situatie de zi cu zi. Este suficient sa facem o pauza si sa ne gandim putin la ceva amuzant.
Imediat ne vor veni in minte momente haioase care ne aduc zambetul pe buze.
Rasul e o modalitate de a accepta ceea ce nu putem schimba. Nu poti sa razi cand esti suparat, nu poti sa razi cand esti ingrijorat. Stresul, ingrijorarea si rasul nu sunt compatibile.
Rasul este una dintre cele mai minunate tonice mentale cunoscute de om. Este a doua emotie ca putere pe care o poate exprima fiinta umana (prima fiind iubirea). Rasul prezinta serioase avantaje medicale, psihologice, sociale si chiar spirituale. El stimuleaza sistemul respirator, ajuta la oxigenarea corpului, detensioneaza muschii si este un calmant ideal. Scade pulsul si tensiunea arteriala, poate risipi nelinistea, poate stapani stresul, depresia, teama sau ingrijorarea, poate stimula procesul de vindecare.
Rasul este mijlocul de comunicare ce poate trece de orice granite rasiale sau culturale.
Rasul nu are calorii, e fara cofeina, fara sare, suta la suta natural si are aceeasi masura pentru toata lumea. Trebuie doar sa-l utilizati cat mai des.
Rasul este contagios, cand se porneste nu-l mai poti opri. Rasul niciodata nu se simte prost, nu strica nimic, nu distruge relatii. Rasul este impartasit atat de cel care daruieste cat si de cel care primeste. Rasul este gratis, nu te costa nimic sa te bucuri de cateva clipe amuzante.
Rasul poate fi forta ce ne indeamna sa readucem viata la viata. Daca dis de dimineata avem parte de o mica portie de umor si de ras sanatos, rasul poate stabili chiar o anumita orientare, ne incepem ziua cu zambetul pe buze si o putem sfarsi tot la fel.
Una dintre cele mai constructive modalitati de utilizare a rasului este atunci cand poti rade de tine insuti. Daca suntem capabili sa radem uneori de noi insine, ceilalti nu vor mai apuca sa rada de noi.
In final, as vrea sa subliniez ca nu este nevoie sa spui bancuri sau sa distrezi pe toata lumea pentru a-ti dezvolta si a te bucura de simtul umorului. Totusi, umorul va avea un efect substantial si pozitiv in multe situatii din viata ta.

Ai emotii inainte de prima intalnire?

Iata cateva sfaturi utile pentru a diminua emotiile provocate de primul contact real cu o anumita persoana. Vei ajunge la concluzia ca nu este chiar atat de dificil. De fapt, poate fi chiar placut si distractiv!

1. Elaboreaza conversatia. Comunicarea online iti ofera posibilitatea de a cunoaste o persoana inainte de a te intalni cu ea fata in fata. Imediat ce ai initiat o conversatie, incearca sa obtii cat mai multe informatii despre persoana respectiva, afla ce-i place, ce o intereseaza, cum se distreaza si orice alte amanunte care te-ar ajuta sa o cunosti.

2. Faceti schimb de poze. Nu toata lumea este de acord cu acest aspect, dar eu va sugerez sa trimiteti si sa solicitati poze cat mai clare. Astfel, veti sti cu cine va intalniti si, nu in ultimul rand, va veti convinge daca exista o oarecare sansa de atractie intre voi. Este posibil ca, dupa ce trimiti o poza, persoana respectiva sa nu mai vrea sa se intalneasca cu tine. Nu te descuraja. Oricand poate exista si intalnirea numarul 2!!!

3. Primul pas. Incepe cu un pranz, o cina simpla sau mergeti intr-un bar sa beti ceva impreuna. Daca esti presat de timp, va puteti intalni in pauza de pranz si totul va dura mult mai putin. Astfel, in cazul in care iti dai seama ca nu este chiar ce iti doresti, ai o scuza plauzibila sa te retragi.

4. Fii pregatit. Gandeste-te inainte la cateva subiecte de discutie care pot salva momentele penibile de tacere. Subiectele referitoare la situatia profesionala, facultate, pasiuni, calatorii, locul natal si vremea sunt mereu la indemana. De asemenea, daca tii cont de sfatul nr.1, sunt convinsa ca ai despre ce discuta cu persoana pe care ai cunoscut-o online.

5. Fii deschis. Nu te teme sa spui ce-ti trece prin minte. Te afli la intalnire pentru a va cunoaste unul pe celalalt, deci nu trebuie sa fii timid. Cand partenerul iti pune o intrebare, incearca sa-i raspunzi cu ceva mai mult decat un simplu da sau nu. Fii relaxat, deschis si impartaseste-ti opiniile, gandurile si ideile. Vei descoperi ca discutia voastra decurge mai usor atunci cand esti deschis si increzator.

6. Fii activ. Daca nu esti comunicativ cu persoanele abia cunoscute, daca nu te simti prea bine la intalnirile la care trebuie doar sa stai de vorba, programeaza o anumita activitate unde sa-ti poti intalni partenera/partenerul. Gandeste-te la lectii de dans, innot, o partida de paintball, o iesire la iarba verde etc

7. Fii amabil. Chiar daca ti-ai dat seama inca de la prima vedere ca nu el/ea este alesul/aleasa, incearca sa fii prietenos si agreabil. Nu trebuie sa-l faci pe celalalt sa se simta penibil doar pentru ca tu ti-ai dat seama ca ai gresit intalnindu-te cu el/ea. Nu face remarci nepoliticoase sau rautacioase. Concentreaza-te la conversatie chiar daca tocmai ai observat pe cineva interesant la bar.

8. Nu uita conversatiile precedente. Uneori este destul de dificil sa treci de la comunicarea online la comunicarea directa, fata in fata. Adu-ti aminte ca ai mai discutat cu aceasta persoana inainte, ca stii destul de multe despre ea. Acum ai ocazia sa faci o mica selectie, sa cunosti persoana in realitate. Daca iti dai seama ca gheata nu se topeste, aminteste-ti un moment haios din conversatiile voastre online si destinde atmosfera.

9. Bucura-te de moment – Gandeste-te ca viata ta nu depinde de aceasta intalnire. Prima intalnire este doar o introducere. Vei afla daca exista sau nu atractie intre voi, daca simtiti ceva unul pentru celalalt. Daca nu exista nimic care sa te faca sa mergi mai departe cu aceasta relatie, continua cu urmatoarea intalnire. Relaxeaza-te si distreaza-te! Echilibru, psiholog Mihail Jianu

Viata de cuplu

Conform unei conceptii mai vechi, luarea deciziei de a intemeia o familie era prea dificila pentru a si-o asuma numai tinerii, motiv pentru care, adesea interveneau parintii si chiar rudele.
In societatea moderna, majoritatea tinerilor nu mai accepta interventia parintilor, iar criteriile formarii cuplului sunt diferite. Tinerii casatoriti nu se mai grabesc sa aiba copii. Inainte de acest pas, ei urmaresc sa-si asigure o situatie materiala cat mai stabila. Pe primul plan sunt situate iubirea, intelegerea, armonia in cuplu si crearea unor conditii optime de convietuire. Satisfactia sexuala poate fi obtinuta si in afara cuplului, dar prietenia sau iubirea sunt mai greu de obtinut.
Conform evolutiei societatii, modificarea statutului femeilor a contribuit la schimbarea motivelor si argumentelor care stau la baza constituirii cuplului. Majoritatea femeilor nu mai accepta statutul de casnica si de supusa sexual.
Ele pretind iubire, prietenie, respect, intelegere si sprijin in realizarea profesionala. Astfel, barbatii nu mai sunt singurii sustinatori materiali ai cuplului, o parte revenindu-i si femeii.
De aceea, grijile casnice vor fi impartite echitabil intre cei doi. Toate acestea duc la participarea echilibrata a celor doi parteneri in luarea deciziilor majore din cadrul cuplului.
Exista barbati care inca nu inteleg noul mecanism de formare a unui cuplu.
Desi partenera munceste acelasi numar de ore ca si barbatul, el pretinde in continuare ca ea sa rezolve toate problemele casnice, inclusiv educarea copiilor.
Sunt uneori uluiti atunci cand femeia vrea sa se desparta, neizbutind sa inteleaga ce o nemultumeste.
Cuplul modern se bazeaza pe dragoste, pe o companie agreabila si pe sustinere reciproca, atat in intimitate cat si in planul realizarii profesionale.
Urmand toate aceste considerente, vor fi tot mai putine cauzele care sa faca un cuplu vulnerabil.
Atat femeia cat si barbatul, in cazul in care doresc sa mentina relatia, trebuie sa se gandeasca cat mai mult posibil la perechea sa, dar nu numai din punct de vedere erotic.
Acest mod de abordare a vietii in doi incita creativitatea si initiativa, ceea ce va proteja cuplul de rutina, de plictiseala, va preveni insatisfactia psihica si sexuala.
In cuplul modern, partenerii vor sa aiba libertatea optiunii si a deciziei.
Uneori, pornesc alaturi cu speranta ca implinirile personale se vor realiza prin intermediul celuilalt, ceea ce da o anumita vulnerabilitate si instabilitate cuplului.
De asemenea, cand intr-un cuplu se pune prea mare accent pe propria personalitate si pe propriile nevoi, nu se va atinge acel numitor comun care face posibila convietuirea armonioasa.
Trainicia cuplului este posibila doar atunci cand se invata placerea de a face placere, ceea ce creaza relatiei o anumita solidaritate, dar si atunci cand se urmareste un anumit grad de securitate sociala si economica.
O astfel de gandire dovedeste maturitatea partenerilor.
Numai intr-un cuplu stabil femeia si barbatul isi pot dovedi competentele, se poate descoperi fiecare pe sine, chiar daca drumul in doi nu este tocmai neted, ci, adesea, presarat cu insatisfactii.
Daca acele insatisfactii sunt analizate cu calm de ambii parteneri, chiar alternand dialogul cu negocierea, dar fara santajul afectiv care degradeaza relatiile, in timp, se poate ajunge la rezolvarea problemelor fara a prejudicia personalitatea nici unuia dintre cei doi.
Atunci cand numai unul dintre parteneri este cel care se straduieste sa diminueze actele comportamentale negative, durabilitatea cuplului este indoielnica. In timp, se instaleaza distantarea psihica si incapacitatea de comunicare.
Cand trebuintele dintr-un cuplu nu-i satisfac pe ambii parteneri, cuplul este nefunctional.
Astfel de situatii apar in cuplurile in care unul dintre cei doi vrea sa domine.
Cele mai echilibrate cupluri sunt acelea unde partenerii sunt mai bine informati, mai educati, dispun de un anumit grad de cultura si au un nivel superior de intelegere.
Echilibru, psiholog Mihail Jianu

Primul contact telefonic – un moment special

In cele din urma, ai descoperit online un potential partener. La un moment dat, dupa un schimb de mesaje, iti dai seama ca ai vrea sa-i auzi si vocea sau rasul. Ar trebui sa-i ceri numarul de telefon sau sa-i dai numarul tau? Te gandesti daca este sigur? Iti faci probleme ca persoana respectiva ar putea sa nu isi doreasca asta? Poate ca nu este atat de interesat de tine? Daca te simti un pic nervos sau nesigur pe tine, gandeste-te ca nu esti singur. Multumita comunicarii online s-au reinventat strategiile de a flirta cu cineva, dar „cand” si „cum” sa ai primul contact telefonic este un teritoriu neschimbat. Nu lasa ca nesiguranta care a pus stapanire pe tine sa te faca sa te lipsesti de aceasta oportunitate romantica. Ridica telefonul si suna, viata ta se va schimba.

Sincronizarea este totul atunci cand ceri numarul de telefon unei femei.
Nu trebuie sa scrii numarul de telefon sau sa-l ceri de la inceput atunci cand faci schimb de mesaje cu o potentiala partenera. Acest lucru ar putea fi interpretat ca un gest disperat si nu cred ca iti doresti asta. Este foarte posibil ca majoritatea femeilor singure, care sunt online si doresc sa-si gaseasca un partener sa nu raspunda la o cerere atat de rapida a numarului de telefon. Ea s-ar putea simti jignita ca un barbat vrea sa vorbeasca cu ea la telefon doar pentru ca este „femeie”. Femeile au nevoie de timp pentru a cunoaste un barbat, pentru a capata incredere in el si pentru a trece la nivelul urmator al intimitatii. Arata-i ca esti interesat de ea, dar acorda-i mai mult timp. S-ar putea ca asteptarea ta sa merite efortul.

Fetelor, amintiti-va ca barbatii au fost antrenati sa ceara ceea ce isi doresc si asta include si numarul de telefon. In general barbatii nu au aceleasi temeri ca si femeile in legatura cu intalnirile online. Ei fac tot posibilul sa treaca cat mai repede peste introduceri si sa obtina ceea ce isi doresc. Incercati sa va exprimati interesul de a cunoaste pe cineva mai bine, inainte de a trece la intalnirile reale. Explicati-le ca ezitarea de a da numarul de telefon inca de la prima conversatie nu inseamna neaparat ca ii respingeti ci ca doriti sa il cunoasteti mai bine si sa capatati incredere in el. Daca aveti nevoie de mai mult timp, nu ezitati sa-l cereti. Daca va place intr-adevar, va sti sa va astepte. Daca va cere numarul de telefon dupa cateva mesaje si are destula informatie incat sa va cunoasca cat de cat, luati-o ca pe un compliment sau ca pe un semn ca este interesat de voi. Totusi, numai voi alegeti momentul potrivit pentru a da numarul de telefon.

Primul telefon trebuie tratat ca pe o prima intalnire. Este un moment special si poate reprezenta inceputul unei relatii de durata. Alegeti un moment cand amandoi sunteti singuri acasa pentru a nu fi deranjati. Chiar daca celalalt nu te poate vedea, incearca sa porti ceva care sa ti se potriveasca, alege o ambianta in care sa te simti comfortabil pentru a nu parea iritat la telefon. Este important sa faci o buna impresie chiar de la primul telefon. Nu incepe sa te plangi sau sa scoti sunete ciudate la telefon, incearca sa fii atent la discutie si fii sincer interesat de tot ce spune celalalt. Fii vesel, lasa-ti personalitatea sa straluceasca, nu te gandi sa fii altfel decat in realitate, fii cat mai natural. Aceasta atitudine cucereste pe toata lumea. Se simte in voce atunci cand nu esti natural, deci cel mai bine este sa fii deschis, pozitiv, prietenos si gata oricand sa flirtezi. Foloseste-ti vocea in avantajul tau. Cand momentul este potrivit, poti impartasi momente romantice chiar si la telefon.

PREZENTAREA – POARTA VIETII SOCIALE

Pot sa va prezint ? Da , dar corect ! Toata lumea doreste sa-si faca noi relatii , sa-si largeasca cercul de cunostinte. Nimeni nu poate s-o faca fara
a fi prezentat , chiar daca este o presoana care se bucura
de notorietate publica. Daca vreti sa nu faceti gafe pe care
societatea le sanctioneaza imediat , incepeti prin a va insusi
citeva reguli elementare.
Se prezinta barbatul , femeii ; cel mai tanar , celui
mai in varsta ; inferiorul , superiorului ; subordonatul , sefului ;
– intr-un cuvint rangul inferior , celui superior. Prin urmare ,
este incorect sa-l prezinti pe domnul director unui functionar ,
sau pe o doamna aceluiasi , cu exceptia citorva cazuri pe
care le vom mentiona mai departe. Sa vedem acum cum decurge
prezentarea.Domnul X , un tinar ziarist , in virsta de 30 de
ani este invitat undeva , in acelasi timp cu domnul Y ,
director de editura , filozof bine cunoscut. Dupa cina , domnul
X , il roaga pe prietenul sau domnul Z sa- l prezinte cu
prima ocazie domnului Y. Sa-l prezinte , deoarece domnul X
este si mai tinar si mai putin important decit celebrul
scriitor. Momentul asteptat sa iveste. Intovarasit de prietenul
sau domnul Z , se indreapta catre domnul Y care tocmai a
ramas singur si-i spune acestuia : ” Domnule director , imi
permiteti sa vi-l prezint pe prietenul meu domnul X ? Domnul
X , domnul Y “. Formula de prezentare este insotita de o
miscare abia schitata a corpului catre persoana nominalizata.
Cele doua persoane astfel prezentate , se inclina una spre
cealalta , domnul X cu o nuanta de respect mai marcata decit
domnul Y. Acesaa , aproape in acelasi timp , ii intinde mina
domnului X care o stringe imediat. Aceste doua persoane au
fost prezentate. Ele se cunosc , exista una pentru cealalta si
marcheaza nasterea relatiilor lor sociale prin schimbul
citorva cuvinte.
Analizind aceasta prezentare , putem sa formulam citeva
reguli de baza.
1. Domnul X , tinar scriitor , trebuie prezentat celebrei personalitati care este domnul Y si nu invers , deci dupa regula inferiorul , superiorului.
2. In absenta stapinului casei , un prieten intim poate deveni cel care face prezentarile.
3. O reverenta , o inclinare , insotesc prezentarea , dupa care urmeaza stringerea de mina si numai apoi se incepe o conversatie. Cei doi domni se cunosc acum si prezentarile le-au dat dreptul sa aiba relatii mondene , ceea ce , dupa
regulile stricte ale politetii , nu era posibil inainte.

Prima vizită la psihanalist

 Prima întâlnire cu un psihanalist este fără îndoială un eveniment pentru fiecare. Suntem înclinaţi să credem că, întrucît se ocupă de probleme psihice, psihanalistul trebuie să fie un soi de guru cu puteri supranaturale. Mulţi autori, chiar maturi, au insinuat cum că psihanalistul ar fi aşa ceva.Pe de altă parte, trebuie să recunoaştem mărginirea noastră atunci cînd cineva ne descoase să spunem ce este psihanaliza sau cum procedează ea. Ori pe acest teren de ignoranţă se ţes tot felul de imaginaţii care, de cele mai multe ori, nu au nimic real.

Mergem la psihanalist, la psihanaliză, din mai multe motive. Pentru că suntem curioşi şi am vrea să ştim cu ce se ocupă psihanalistul şi cum face ceea ce face. Pentru că am epuizat toate formele de tratament convenţional, ba chiar alternativ, şi apelăm la psihanalist ca la o ultimă speranţă. Pentru că am fost “psihiatrizaţi” şi ne simţim marcaţi de efectele tratamentului, dar prin contactul nostru cu psihiatria am auzit cîteva zvonuri despre psihanaliză şi, iată, apelăm la ea. Pentru că suntem atraşi de ocultism, de tot soiul de sisteme yoga care mai de care potente şi am vrea şi puţină psihanaliză… După cum vedem, există o grămadă de motive şi, este bine să mă credeţi, lista nu este completă.

Am lăsat pe ultimul loc motivele medicale. Nu am auzit încă de nimeni, la noi, la români, care să se adreseze psihanalistului din capul locului, cam aşa cum te adresezi unui medic de circă. Desigur că există mai multe cauze dacă aşa stau lucrurile:

  1. oamenii nu au auzit nimic de psihanaliză;
  2. nu există psihanalişti;
  3. chiar dacă au auzit cîte ceva despre psihanaliză, de pildă din paginile revistei OMEN, nu cred în capacităţile ei terapeutice. Într-adevăr este greu să crezi că este posibilă vindecarea numai prin cuvînt, rostire şi altele la fel.

Dacă totuşi am depăşit toate aceste inconveniente şi blocaje şi am ajuns în cabinetul psihanalistului, ne aşteaptă noi surprize.

Psihanalistul nu este, desigur, un guru, el nu ştie şi nu poate tot, nu are “puteri” şi nici măcar nu prea pare, la prima vedere, un priceput – nu poartă halat alb, stetoscop atîrnat de gît, nu are pe birou un reţetar şi parafă şi nici un aparat de verificat tensiunea. Psihanalistul este un om ca toţi oamenii, cu nimic ieşit din comun, şi de aici poate primele semne ale dezamăgirii noastre: ne aşteptam la cu totul altceva!

Mai mult chiar, dacă rotim ochii prin cabinet, care nu este la drept vorbin un “cabinet” medical, ci seamănă mai degrabă cu o cameră de locuit, ei bine, nici în această privinţă nu putem spune că psihanalistul/psihanaliza ne-ar inspira mai multă încredere. Desigur toate aceste elemente de descurajare explică şi ele de ce oamenii nu prea dau ghes la psihanalist.

Faptul că pihanaliza, termenul psihanaliză, ne inspiră tot felul de asociaţii care mai de care mai surprinzătoare, este cît se poate de firesc. Psihanaliştii ruşi, care au în spatele lor o autentică tradiţie în practica psihanalizei, observau că publicul larg ignoră faptul că are un inconştient şi pune pe seama evenimentelor exterioare – bacterii, politică de partid, cearta cu vecinii etc. – afecţiunile nevrotice de care suferă. Mai mult decît atît, omul de rînd are tendinţa de a asocia psihanaliza, poate şi pentru faptul că termenul conţine prefixul “psi” cu practicile parapsihologice, cu magia, cu vrăjitoria… dacă ruşii se plîng de aşa ceva, care au aşa cum am spus tradiţie în psihanaliză, ce să mai spunem despre noi. În România psihanaliza nu are tradiţie, ea nu a fost agreată – cu mici excepţii – nici de medici şi nici de persoanele cu interese intelectuale. De ce? Vom vorbi mai tîrziu despre aceasta…

Dacă psihanaliza este percepută, de omul de rînd, într-o manieră care aminteşte de “terapiile” magice, este evident că aşteptările lui împrumută şi ele din scenariul tipic al vindecărilor paranormale. Ce este specific acestui mod de raportare la fenomenul vindecării, este tocmai atitudinea pasivă a pacientului care aşteaptă, mai mult sau mai puţin încrezător, să se acţioneze asupra lui. “Vindecătorii” parapsihologici, radiesteziştii misticii etc. susţin întotdeauna că posedă un soi de veleitate specială caracterizată prin acumularea de putere benefică (energie, har, cîmp etc.) ce poate fi proiectată chipurile asupra bolnavului, pentru a declanşa vindecarea. Ei sînt astfel un soi de aleşi care ar fi primit aceste puteri de la Divinitate şi sînt gata să le pună la dispoziţia pacientului. Bolnavul nu are, prin urmare, nimic altceva de făcut decît să se supună influenţelor magice operate de vindecător. El nu are asemenea puteri, el nu pretinde că ar poseda o investitură mistică, sau alte asemenea însuşiri bizare. El ştie multe despre viaţa psihică, are experienţa propriei sale intimităţi şi este capabil să îndrume, pe calea vindecării, pe pacienţii care se pretează la un tratament psihologic. El nu oferă garanţii, nu dă sfaturi, nu intervine sub nici o formă în viaţa sufletească a pacientului decît în măsura în care acesta este dornic să se lămurească cu problemele sale… Mai important este următorul fapt: pacientul psihanalizei nu mai poate fi subiectul pasiv al vindecării sale. Iar acest lucru pare a fi cel mai dificil în terapia psihanalitică

Incetati sa va mai pupati copiii pe buze !

Este evident faptul ca fiecare parinte isi exprima dragostea in felul sau, dar anumite gesturi trec de “punctul limita”‘, iar un astfel de punct limita este sarutul pe buze.

Un astfel de gest este indecvat la orice varsta. Faptul ca are 3 luni sau 30 de ani reprezinta acelasi grad de rudenie. Daca incepi cu aceasta manifestare cand este bebelus, cand si de ce te opresti ? Nu numai ca nu este igienic, dar eu personal, asociez gestul cu o relatie intima, de natura sexuala, ce nu isi are locul in astfel de relatie.

Nu vad unde este gingasia, unde este inocenta, sau o dragoste parinteasca. Si aproape ca se poate pune in discutie incestul. Pe langa excitabilitatea pe care o puteti provoca, ii si derutati, efectiv, pe cei mici. Ce pot intelege ei, din asa o relatie cu parintii, bunicii, verisorii, vecinii si prietenii de familie ?
In legatura cu acest subiect, psihologul Dr. Charlotte Reznick, a declarat ca “Oamenilor nu le place sa auda acest lucru, dar buzele sunt o zona erogena si prin sarut se elibereaza substante chimice care sunt asociate cu excitare sexuala.”
Oare nu ne putem manifesta afectivitatea prin sarutul pe frunte, obraz sau manute ? Credeti ca ii iubiti mai mult daca ii sarutati pe buze? În echilibru, psiholog Mihail Jianu.

Cine a tradat?

Un cuplu a decis,după o perioadă grea în viața sa, să se sinucidă, sărind de pe o clădire. Când au ajuns sus au numărat până la 3. Femeia a sărit, bărbatul a rămas. El s-a uitat la ea cum cade timp de 8 secunde, apoi a văzut cum işi deschide paraşuta. Întrebarea este : cine pe cine a trădat ??

Util pentru interviu!

Pe langa cerinte specifice postului oferit (studii de specialitate, experienta minima necesara, limba straina, calculator…), se vor regasi foarte des si cerinte privind profilul psihologic al candidatilor.
Angajatorul construieste in fapt profilul ideal al candidatului de succes, profil pe care il va folosi in procesul de recrutare ca termen de comparatie si in acelasi timp instrument de evaluare al candidatilor care se vor prezenta la interviu.
Avand profilul creat in memorie, intervievatorul va incerca sa observe prezenta sau absenta trasaturilor necesare la candidat si in consecinta va selecta persoanele cu cel mai inalt nivel de potrivire (compatibilitate).
Lectura simpla a anunturilor din rubricile de specialitate ale ziarelor, ne permite sa vizualizam persoana dorita de majoritatea companiilor ofertante.
Aceasta se caracterizeaza prin: dinamism, excelente abilitati de comunicare si relationare, prezenta agreabila, prezenta de spirit, creativitate, adaptabilitate, inteligenta, motivatie si determinare, spirit organizatoric, rezistenta la stres, initiativa, responsabilitate, constiinciozitate. . . lista poate continua.
Surprinzator, indiferent de natura postului oferit, in afara de cerintele profesionale specifice privind postul respectiv(studii in drept ori economie…etc ), cerintele de ordin psihologic-uman sunt aceleasi. Acest lucru este cat se poate de normal deoarece angajatorul doreste in fapt un anumit tip de om pentru postul oferit.
Dincolo de profesie, sunt oamenii. Dintre doua persoane care indeplinesc in egala masura criteriile profesionale, va fi preferata cea care are cel mai mare potential de dezvoltare si munca.
Mai mult chiar, adesea, din considerente pur subiective, angajatorul cauta in primul rand un anumit profil psihologic si abia apoi unul profesional.
Acest lucru inseamna ca este dispus sa faca rabat intr-un sens sau altul, de exemplu in ceea ce priveste experienta, daca gradul sau de compatibilitate cu viitorul angajat este foarte ridicat.
Este foarte important pe cine aduci in organizatie, ce fel de om este cel cu care poate vei sta 8-10 ore zilnic, ce fel de om este cel de care va depinde realizarea unor proiecte.
În paralel efortul candidatului trebuie sa fie acela de a intelege cerintele postului si de a-si construi la randul sau profilul operational al candidatului ideal.
Profilul operational este profilul aflat in spatele descrierii verbale, transpus in comportamente observabile si masurabile, de natura concreta. În functie de acest profil, candidatul isi va structura cat mai concret posibil prezentarea verbala dar isi va calibra si prezenta fizica.
Greseala multora este ca nu stiu sa se pregateasca in mod corespunzator pentru interviu. Multi candidati cred ca este suficient sa se autodeclare dinamici si cu abilitati de comunicare si relationare pentru a fi si crezuti, fara a intelege exact ce inseamna aceasta si daca li se potriveste.
De exemplu abilitatile de comunicare vor fi observate la interviu prin prisma unor subcategorii precum: fluenta in exprimare, siguranta de sine, capacitatea de a construi un discurs complex, vocabular bogat si nuantat, simtul umorului ori capacitatea de a deschide un dialog (adica de a face schimb de informatii cu intervievatorul, nu doar de a raspunde la intrebarile acestuia), capacitatea de argumentare si sustinere a propriilor afirmatii. Ce inseamna sa fii dinamic? Dinamismul va fi observat in tonusul general, in expresia corporala, in forta si fluiditatea miscarilor de ridicare/asezare pe scaun, in amploarea gesticii dar si ritmul exprimarii ori in capacitatea de a face rapid conexiuni, de a sesiza nuante, de a intelege usor un mesaj mascat. O persoana dinamica este o persoana plina de energie, dar fara sa fie agitata sau haotica. Ori rigiditatea, postura fixa, gestica redusa numai indicatori ai dinamismului si mobilitatii nu pot fi considerate, chiar daca buzele rostesc: sunt o persoana dinamica! Iata deci ce inseamna operationalizarea profilului candidatului ideal si intelegerea cerintelor angajatorului.
Fiecare profesie are un profil al sau psihoprofesional ideal. În cadrul general al acestui portret, fiecare angajator aduce precizarile si detaliile sale, in functie de natura organizatiei sale, oamenii care deja lucreaza acolo si planurile de dezvoltare pentru viitor. În consecinta efortul celor interesati trebuie sa fie dublu: de a realiza profilul propriu jobului oferit, dar si de a-l personaliza in raport direct cu ofertantul.
Analizand postul oferit, domeniul de activitate general in care acesta este parte, textul anuntului, tonul si grafica acestuia (clasica sau nonconformista), informatiile diverse pe care le poate gasi despre firma ofertanta, despre mediul sau de lucru specific… se poate realiza un profil destul de acurat a ceea ce isi doeste in fapt angajatorul. În primul rand trebuie vizualizate sarcinile curente si proprii jobului respectiv: ce se cere concret, cu cate persoane se vine in contact, care sunt resursele necesare … etc.
De exemplu anumite caracteristici de personalitate sunt solicitate pe aceiasi pozitie de contabil debutant intr-o mare companie internationala si altele usor diferite pentru o organizatie mai mica si mai putin pretentioasa.
Este foarte important insa ca pregatirea pentru interviu sa nu se faca intr-un fel asemeni pregatirii pentru un rol. Falsitatea poate fi descoperita pe de o parte, iar pe de alta parte nu este de dorit un post in care sa trebuiasca sa te prefaci continuu pentru a corespunde cerintelor curente.
Pregatirea pentru interviu trebuie sa fie in fapt o exersare a propriilor abilitati, o scoatere a lor la lumina, in ideea de a le putea prezenta corespunzator la interviu, certificand faptul ca ele exista si sunt disponibile. Spontaneitatea este un atu, de aceea cunoasterea reala de sine si siguranta legata de calitatile reale de oferit este singura modalitate de a convinge.
Profilul candidatului de succes: este de fapt profilul persoanei pe care fiecare dintre noi ar angaja-o fara ezitare daca ne-am afla in pozitia angajatorului.
In echilibru, psiholog de familie, cuplu si copil Mihail Jianu.

Pot pronunta pe P perfect perceptibil

Cum te numesti, Domnule ?
-Petru Popescu .
-Si ce lucrezi ?
– Prepar pesti pentru pulverizat.
-Bine, dar ce anume operatii faci ?
-Pun pestele pe placi, potrivesc placile pe plite, pregatesc patru putini pentru pestele prajit, pulverizez pasta produsa, pun pe pungi.
-Dar de ce vorbesti numai cu “P”?
-Poftim ?
-De ce vorbesti numai cu “P”?
-Pot pronunta pe P perfect perceptibil.
-Ei, asta e acum ! Pun ramasag ca la intrebarile mele vei gresi.
-Primesc.
-Pe cit ?
-Pun prinsoare pe patru poli !
-S-a facut. Spune-mi, ce-ti place sa maninci ?
-Peste, pastravi, plachie, potirnici, piftie piperata, pirjoale, pastrama, papricas, papanas, porumbei, pui pane.
-Si ce vin bei ?
– Pinot, pelin, porto..
-Si ce desert ?
-Placinte, prajituri, pepene, prune, pere, portocale, piersici.
-Dar inghetata obisnuesti ?
-Putin profiterol, parfait .
– Spune-mi, cum iti petreci timpul liber ?
-Primavara prefer plimbarile prin parcuri, pe potecile padurilor.
– Dar vara ?
-Pescuiesc.
-Si iarna ?
-Patinez..
-Te pomenesti ca poti sa-mi spui o poezie numai cu litera “P”?
-Pot.
-Asta nu o mai cred. Spune-o!
POEZIA POETULUI PETRU POPESCU:
“Prin pustiuri, peste pietre,
Pasari, palcuri pribegesc ,
Parasindu-si puii proprii
Pe pamantul parintesc.
Prima pasare, pilotul,
Plescaia puternic pliscul.
Plutea privind pamintul
Pajistea, padurea, piscul.”
-Bine ! Spune-mi textual ce i-ai spus nevestei cind ai plecat ?
-Paraschiva, papusico, pentru prinz presara putin patrunjel pe potarnichi. Pa!
-Vad ca am pierdut.
-Pardon, platesti patru poli pentru pierderea pariului.
-Platesc.
– Pune paralele pe portofel.
-Inca o intrebare.
-Poftim !…
-Ce adresa ai matale ?
-Prelungirea Popa Petrescu 4, parter, plecand prin Pangari, peste pod.

In echilibru, psiholog Mihail Jianu.

SIMBOLISMUL ŞARPELUI (I)

Şarpele, unic între toate vieţuitoarele, este cel care a însoţit omul pe tot parcursul evoluţiei sale. Omul se situează la capătul unui îndelung efort genetic, în timp ce şarpele, această făptură rece, lipsită de labe sau aripi, păr sau pene, se află încă la începutul efortului amintit. Şarpele a însoţit permanent omul în evoluţia sa, deoarece omul are în el ceva din natura şarpelui, şi anume acea parte a sa pe care înţelegerea o controlează cel mai puţin. Psihanalistul Jung afirma că şarpele este un vertebrat ce întruchipează psihicul inferior, psihismul obscur, ceea ce este rar, tainic, de neînţeles. Şi totuşi, nimic mai obişnuit şi nimic mai simplu decât un şarpe. Dar tocmai datorită acestei simplităţi, nimic nu scandalizează mai mult spiritul.  În toate culturile, în legendele şi miturile multor popoare, şarpele deţine un loc de frunte. Simbolistica legată de şarpe este extrem de bogată; împreună vom urmări să descifrăm câteva din simbolurile şi ipostazele sale.

ŞARPELE – SUFLETUL ŞI LIBIDOUL

Pigmeii reprezintă şarpele în limbajul folosit la vînătoare, printr-o linie trasată pe pământ. Şarpele este redus astfel la expresia lui dintâi, el este o simplă linie, dar o linie vie, o abstracţie întrupată. Linia nu are nici început, nici sfârşit; odată ce prinde viaţă, ea poate reprezenta orice şi se poate metamorfoza în orice. Din linie nu vedem decât partea sa apropiată, prezentă, manifestată; dar ştim că ea se prelungeşte în ambele sensuri la infinit. Şarpele vizibil pe pământ, clipa manifestării sale, este o hierofanie; simţim că el se prelungeşte şi într-o parte şi în alta în infinitul material, adică în nediferenţierea primordială, rezervor al tuturor latenţelor. Şarpele vizibil este o hierofanie a sacrului natural, material şi nu spiritual. Iute ca fulgerul, şarpele vizibil ţâşneşte întotdeauna dintr-un hău de beznă, o văgăună sau o crăpătură, şi scuipă fie viaţă, fie moarte, reîntorcându-se apoi în invizibil. Sau îşi leapădă înfăţişarea bărbătească, devenind femelă: se încolăceşte, împresoară, strânge, înăbuşă, înghite, mistuie şi doarme. Acest şarpe-femelă este invizibilul şarpe principiu, care sălăşluieşte în straturile adânci ale pământului; el este enigmatic, tainic, nimeni nu-i poate prevedea hotărârile, la fel de bruşte ca şi metamorfozele lui. Aservindu-şi sexele, aşa cum îşi aserveşte toate contrariile, el este deopotrivă femelă şi mascul, geamăn cu sine, ca atâţi alţi zei creatori ce apar întotdeauna, sub prima lor înfăţişare, ca şerpi cosmici.  “Toţi şerpii posibili alcătuiesc împreună o unică multiplicitate primordială, un Ceva primordial ce nu poate fi dezmembrat şi care se răsuceşte, dispare şi renaşte neîncetat. Acest Ceva este stratul de viaţă cel mai adânc, rezervorul, potenţialul din care se nasc toate manifestările. Viaţa din străfunduri trebuie tocmai să se reflecte în conştiinţa diurnă sub forma unui şarpe. Caldeenii aveau un singur cuvânt pentru viaţă şi şarpe.” (KEYSERLING). RENE GUENON remarca: “simbolismul şarpelui este efectiv legat de însăşi ideea de viaţă; în arabă, şarpele este EL-HAYYAH, iar viaţa EL-HAYAT. EL-HAY este unul din principalele nume dumnezeieşti, ce trebuie tradus nu prin Cel Viu, cum se face deseori, ci prin Cel de Viaţă Dătător, Cel ce Dă Viaţă sau care este principiul însuşi al vieţii.” Avem de-a face cu un bătrân zeu primordial pe care-l regăsim la temelia oricărei cosmogeneze şi pe care aveau să-l detroneze religiile spiritului. El însufleţeşte şi menţine. Pe plan uman, el este dublul simbol al sufletului şi al libidoului, este unul din cele mai importante arhetipuri ale sufletului omenesc. Aşa este în tantrism KUNDALINI, şarpele încolăcit la baza coloanei vertebrale. Când se trezeşte, şarpele şuieră şi se întăreşte, şi atunci are loc ascensiunea chakrelor; astfel urcă libidoul, reînnoita manifestare a vieţii.

ŞARPELE COSMIC

Din punct de vedere macrocosmic, KUNDALINI îl are drept omolog pe şarpele ANANTA, care stă încolăcit la baza axei lumii. Asociat lui Vishnu şi lui Shiva, Ananta simbolizează dezvoltarea şi resorbţia ciclică, iar în calitatea lui de paznic al nadirului, el este purtătorul lumii, căreia îi asigură stabilitatea. Înaintea ridicării unei case indiene, care ca orice casă trebuie să se afle în centrul lumii, trebuie să se bată un ţăruş în capul şarpelui NAGA subpământean, a cărui poziţie a fost în prealabil determinată de un geomant. Cuvântul sanscrit “naga” înseamnă deopotrivă elefant şi şarpe. Purtătorii lumii sunt uneori elefanţi, tauri, ţestoase, delfini, crocodili – dar toate acestea nu sunt decât substitute ale şarpelui; de aceea, aceste animale deseori sunt reprezentate doar printr-o gură ce apare la capătul unui trup de şarpe, fie sunt chiar ele purtate în spinare de un şarpe. Ele exprimă aspectul terestru, adică agresivitatea marelui zeu al întunecimilor care este pretutindeni şarpele. Menţinerea se face în doua moduri: fie purtând, fie înconjurând creaţia cu un cerc continuu, menit a o împiedica să se dezintegreze. Asta şi face şarpele sub forma de UROBOROS, adică de şarpe ce-şi muşcă propria coadă. Uroborosul este şi el simbolul manifestării şi al resorbţiei ciclice: el este, în sine, împreunarea sexuală, permanent autofecundator, aşa cum arată coada pe care şi-o ţine în gură; el este veşnica prefacere a morţii în viaţă, căci el îşi înfige colţii cu venin în propriul trup; el reprezintă dialectica materială a vieţii şi a morţii, moarte ce iese din viaţă şi viaţă izvorâtă din moarte. Amintind de imaginea cercului, şarpele este mai cu seamă dinamica acestuia, adică prima roată, în aparenţă imobilă, căci se învârte pe loc, dar a cărei mişcare este infinită, pentru că reîncepe veşnic din sine. Animator universal, Uroborosul nu este numai promotorul vieţii, ci şi acela al duratei – el creează timpul. Adeseori şarpele este reprezentat sub forma unui lanţ răsucit – lanţul orelor. El face să se rotească astrele, constituind, fără îndoială, prima reprezentare, mama zodiacului. Uroborosul, veche zeitate, deşi detronat de spirit, rămâne o mare divinitate cosmogonică şi geografică; el apare astfel gravat pe marginea tuturor primelor reprezentări ale lumii, cum ar fi pe un disc din Benin, cea mai veche imago mundi negroafricană, unde el, îngemănând contrariile, îşi încolăceşte trupul sinuos în jurul oceanelor primordiale, în mijlocul cărora pluteşte pătratul pământului. De temut la mânie, şarpele devine la evrei LEVIATANUL, sau la popoarele scandinave, monstrul MIDGARDOM – despre care se spune că ar fi mai bătrân decât zeii: când bea se produc mareele, când se scutură se produc vijelii.  Şi tot la nivelul cosmogenezelor, şarpele este şi Oceanul, care înconjură cu nouă inele cercul lumii, în timp ce cu al zecelea, strecurându-se pe sub pământ, formează Styxul din Teogonia lui Hesiod. Şarpele, spirit al apei dintâi, este spiritul tuturor apelor de sub pământ, de pe faţa pământului sau de deasupra sa. Nenumărate râuri din Grecia şi din Asia Mică se numesc Ophis sau Draco, este şi cazul lui Mos Rin, al Senei, al Mamei Gange, al Maicii Volga, al oricărui zeu-fluviu. Atribute teriomorfe vin să întregească funcţia cerească sau pământeană a acestei zeităţi a apelor; aşa explicăm imaginea Tibrului cu coarne (imagine în care şarpele îşi adaugă puterea taurului) sau faptul că ACHELOOS – cel mai mare fluviu din Grecia antică – ia rând pe rând imagine de şarpe şi de taur când se înfruntă cu Heracles. Divinitate a apelor şi a ploii, şarpele îşi adaugă uneori puterea berbecului (imagini frecvent întâlnite în iconografia celtică), sau ale păsării – dragonii înaripaţi ai Extremului Orient, sau şerpii înaripaţi din panteonul mezo-american. Fără a dezvolta, să amintim totuşi că dragonul înaripat este părintele mitic al multor dinastii, împăraţii chinezi îl purtau brodat pe steaguri spre a dovedi obârşia divină a monarhiei lor. În mitologiile amerindiene, din Mexic până în Peru, mitul Păsării-Şarpe coincide cu cele mai vechi religii ale culturii porumbului: el e asociat umidităţii şi apelor pămîntului, în formele sale superioare el rămânând legat de Cer, Pasărea-Şarpe nu e numai Şarpele cu Pene Verzi sau Şarpele-Nor cu barbă de ploaie, ci şi fiul Şarpelui, Casă de Rouă şi Stăpânul Zorilor; este norul cumulus care în miezul verii aruncă reflexe argintii, de unde şi numele de Zeu-Alb, din pântecul căruia se scurge sudoarea, adică ploaia.

 

 

TREPTELE IUBIRII

Încă de la început este bine să ne întrebăm, cu un oarecare spirit critic, dacă este în măsura noastră să analizăm ce este iubirea, dacă putem vorbi despre diferite etape ale iubirii, fără a devia de la semnificaţia profundă a iubirii, care transcende totuşi orice definiţie şi orice conceptualizare.
Ştim cu toţii că a iubi înseamnă mai întâi de toate să trăieşti iubirea şi nu să o gândeşti. În acelaşi timp, a medita asupra iubirii, ne oferă posibilitatea de acces la nuanţe nebănuite ale iubirii, ceea ce ne este de un imens ajutor. Iubirea conţine în ea însăşi un aspect atât temporal, cât şi atemporal, atât imanent cât şi transcendent.
Iubirea, ca trăire pur spirituală, este o stare de unitate a fiinţei, un cerc al timpului închis. În spaţiul mişcării temporale, iubirea este o relaţie prin care ea se descoperă tot mai mult, căutându-şi propria finalitate.
Întotdeauna există trei aspecte fundamentale (materie-energie-informaţie) care, privite în simultaneitate, ne dau o imagine corectă a acelei realităţi. Iubirea nu va fi înţeleasă în adevarata sa valoare atât timp cât noi încă nu am pătruns în toate cele trei dimensiuni ale sale. Ele formează o strânsă unitate, fără să se amestece una cu alta, ci lucrând împreună, fiecare din sfera sa de vibraţie distinctă. Această mişcare subtilă care animă toate compartimentele fiinţei care iubeşte (corpul, sufletul şi spiritul), este mişcarea de viaţă sau altfel spus, duhul iubirii, într-un sens creştin.
Cele trei trepte ale iubirii sunt: Erosul, Dragostea şi Agape (Beatitudinea). Cel mai adesea pentru o fiinţă umană ele se întrupează în aceea (acela) pe care inima sa a ales-o sau l-a ales.
La începutul unei relaţii de iubire, fascinaţia atracţiei este o revărsare continuă de energie care atinge şi transfigurează simţurile, le umple de încântare şi frumos. Nu trebuie să înţelegem greşit erosul ca un ataşament orb faţă de corpul fizic al celuilalt. Este cu mult mai mult decât atât: adevăratul eros este să simţi subtil forţa de viaţă ce animă acel corp, să pătrunzi în semnificaţia ascunsă a fiecărui gest şi atitudine pe care corpul o exprimă, astfel încât întreaga ta făptură să fie cuprinsă de tremurul subtil al energiei adusă la cea mai înaltă cotă de manifestare a ei. Acest extaz al apropierii fizice este misterul cel mai adînc pe care o fiinţă umană îl trăieşte în viaţa sa terestră. El provine din faptul că aici există totul. În lumea fizică, capătul manifestării se opreşte, iar conştiinţa mulţumită de manifestarea tuturor posibilităţilor latente din ea, îşi găseşte odihna fericită în locul de unde nu există nimic mai departe.
Două trupuri strâns îmbrăţişate sunt o dovadă incitantă că fiinţele celor doi pot atinge inexplicabilul, că ei pot să pornească într-o aventură cutezătoare, aceea de a uni ceea ce este acum în aparenţă despărţit, de a ajunge în final să lege o punte între ceea ce pare exterior şi ceea ce este întotdeauna interior. Cele două corpuri trebuie în final să devină „fluide”, iar unitatea lor va fi o curgere neîntreruptă de vitalitate euforică, ce consumă orice senzaţie sau percepţie a obiectivităţii.
Pericolul cel mai acut al acestei călătorii este uitarea. Dacă se uită finalul, unitatea la care trebuie să ajungem, ceea ce era înainte bucurie spontană devine acum o nesuferită închisoare. Chemarea către împlinirea unităţii trebuie să rămână mereu o constantă a aspiraţiei celor doi. Apropierea de celălalt va fi astfel o apropiere de propriul centru. Celălalt devine gradat icoana sufletului tău, atunci când spaţiul tău subtil se umple de vibraţia lui, asemenea unei picături de cerneală ce colorează apa în toată substanţa sa. Aceasta este premiza pentru ca în fiecare din cei doi să se trezească focarul acelei sfere de forţă a iubirii, pe care am denumit-o Dragoste. În dragoste eşti mereu împreună cu celălalt, indiferent că se află în imediata vecinătate a spaţiului tău vital, că se află la kilometri distanţă de tine, ori chiar migrează prin nenumăratele lumi subtile ale creaţiei. Fiecare, am putea spune că trăieşte viaţa celuilalt şi, deşi par mai singuri, ei poartă în suflet taina împlinirii. Când dragostea atinge cele mai intense forme de manifestare, în tine se trezeşte un dor copleşitor, inexplicabil către esenţa fiinţei celuilalt. Adeseori o astfel de fiinţă varsă lacrimi de o puritate de nedescris, iar expresia ochilor săi este de o compasiune fără de sfârşit. Iubirea va deveni astfel un ocean de pace şi beatitudine. Este atât de multă prezenţă acolo, este atât de cunoscut totul şi atât de misterios. Totul este atât de plin de tine. Şi vrei din nou să te dăruieşti – ţie însuţi.

Frica..

„Pentru a o înțelege, trebuie să înțelegem că frica de eșec apare la fiecare dintre noi. La unii mai des, la alții mai rar. Această frică poate avea sursa în copilărie sau o experiență traumatică. Experiențele trecute pot fi atât de intense, încât deseori ne autosabotăm sau pur și simplu ne blocăm într-un punct în loc să mergem să lucrăm la visul nostru.
Ne este frică de eșec tocmai pentru că nu ni se dă voie să facem greșeli, acestea fiind văzute ca niște lucruri rele. Încă din primii ani din viață nu ni se dă voie să greșim: „Nu face aia pentru că…”, „Nu te duce acolo pentru că…”, „Dacă mai pui mâna acolo o să…” și multe altele care probabil ți s-au repetat și ție. Apoi urmează școala, unde cel care greșește cel mai puțin este pus pe un podium și i se pune o medalie la gât și o coroniță pe cap. Greșelile îți aduc note mici și umilință în fața colegilor.
Astfel, greșeala devine unul dintre cei mai mari dușmani ai tăi. Thomas A. Edison este faimos și pentru o replică pe care a avut-o când inventase becul electric după mai mult de o mie de încercări: „Nu am greșit de o mie de ori, ci pur și simplu am găsit o mie de metode care nu funcționează”. Eșecul este una dintre cele mai eficiente metode de învățare atunci când știi să îl transformi în lecție. Cel care face cele mai multe greșeli, diferite de fiecare dată, are oportunitatea să învețe enorm. Dar dacă faci aceeași greșeală de mai multe ori, a doua oară este o alegere, nu o greșeală.”

PIRAMIDA CONȘTIINȚEI UMANE sau drumul spre ILUMINARE – Dr. David R. Hawkins

Dr. David R. Hawkins a elaborat o hartă a nivelurilor de conștiință umană, denumită și „Scala Conștiinței” sau „Piramida Conștiinței”, folosind kinesiologia aplicată pentru a măsura nivelul vibrațional al ființelor umane. Cercetarea, care a constituit și teza sa de doctorat a devenit astfel cunoscută în întreaga lume. Cartea care însumează toate aceste date se numește: „Power vs. Force: The Anatomy of Consciousness” (Veritas Publishing, 1995).

Fiecare nivel de conștiință coincide cu anumite comportamente și percepții umane despre viață și Divinitate. Numerele acestei scale reprezintă corelări logaritmice (adică frecvențe vibraționale măsurabile pe o scală care crește până la puterea a 10-a) ale nivelelor de conștiință umană și corespondentul acesteia în realitate.

Dr. Hawkins spune că există două mari bariere spirituale la nivelul 200 și 500. 200 – este nivelul curajului. Acest nivel reprezintă o schimbare radicală, profundă – o trecere de la un comportament distructiv, care rănește, către o viață integră.

  • În acest moment, 78% din populația lumii se află sub acest nivel semnificativ. Capacitatea distructivă a acestei largi majorități face ca întreaga umanitate să fie ținută la un nivel foarte scăzut al conștiinței, cei 22% dintre oamenii care trăiesc conștient neputând să facă o diferență.

Totuși, trebuie să reținem un aspect important pe care Dr. Hawkins îl scoate în evidență în cartea sa. Fiindcă această scală a conștiinței este logaritmică, o persoană care a ajuns la nivelul 600, contrabalansează negativitatea a 10 milioane de oameni care se află sub 200!

Nivelului cheie 200, îi corespunde o energie vibrațională de 40 mhz. Trebuie să învățăm să ne ferim de vibrații scăzute, mai mici de 40 mhz, care contribuie la o stare generală de rău și nefericire.

Următoarea mare barieră sa află la nivelul 500 – Nivelul Iubirii. Iubirea, în acest context reprezintă o modalitate de a exista. Potrivit Dr. Hawkins, motivul pentru care acest nivel este atât de greu de atins este acela că egoul nostru își are rădăcinile în corpul nostru fizic și nu în cel spiritual, care se manifestă atunci când ajungem la nivelul 500 și peste.

Doar 4% din populația lumii a atins acest procent. Acest nivel denotă o trecere către domeniul spiritualității, o lume nonlineară și lipsită de forme.

Geniile care au trăit pe pământ cum ar fi Aristotel, Hipatia, Newton, Freud, Marie Curie sau Einsteinse plasau cam pe la nivelul 499.

Nivelul de conștiință al unei persoane rămâne mai degrabă neschimbat pe parcursul vieții. Emoțiile vin si pleacă, precum starea vremii, dar nivelul de conștiință al unui individ este guvernat de câmpuri de energie specifice ce nu se schimbă în general, decât dacă intervine o auto – conștientizare din partea individului respectiv. O persoană se poate schimba în mod radical și poate să treacă către niveluri ale conștiinței superioare, dacă își dorește acest lucru.

PIRAMIDA CONȘTIINȚEI

Cum sunt descrise nivelurile de conștiință:

ILUMINAREA: 700 – 1000

Acesta este cel mai înalt nivel al conștiinței umane. Au ajuns aici personaje care au marcat fără echivoc istoria umanității: Iisus, Buddha, Krishna, etc.

PIRAMIDA CONȘTIINȚEI UMANE sau drumul spre ILUMINARE 3

PACEA 600 – 700

Pacea este obținută într-o viață în care ne abandonăm complet Creatorului sau mai bine-zis existenței. Este locul pe care Hawkins îl numește iluminare. Aici, liniștea și nemișcarea minții este atinsă, permițând revelații constante. Doar 1 din zece milioane de oameni reușește să ajungă la acest nivel.

FERICIREA: 540-600

Acesta este nivelul atins de sfinți și persoanele avansate la nivel spiritual. Pentru ei, dragostea devine necondiționată și astfel, acest sentiment este urmat de mulțumire și fericire constantă. Nicio tragedie sau eveniment nu poate să destabilizeze o persoană care traiește la acest nivel de conștiință. Ei par să inspire și să îi infuzeze pe toți cei din jurul lor. Viața lor este în completă armonie cu dorința divină și fructele acelei armonii sunt exprimate în fericirea cu care aceste persoane trăiesc pe Pământ.

Nivelul Înțelegerii: 400 – 500

Nivelul științei, al medicinei, al dorinței pentru cunoaștere. Setea de cunoaștere este mereu de nestăvilit pentru acești oameni. Sunt oameni care nu își irosesc timpul cu activități care nu le hrănesc această nevoie. Acești oameni au nevoie să analizeze și să vadă viața și experiențele lor din exterior. La acest nivel poate surveni și un eșec pentru că acești oameni nu reușesc să separe subiectivul de obiectiv și uneori par să rateze esența. În mod paradoxal, la acest nivel pot surveni blocaje care nu permit trecerea către un nivel mai înalt de conștiință.

IERTAREA: 350-400

Dacă curajul reprezintă conștientizarea faptului că tu însuți ești sursa experiențelor vieții tale, aici este nivelul unde conștientizezi că tu devii creatorul acestor experiențe. Este momentul când reușești să îți trezești potențialul prin acțiune. Este momentul când îți pui idealuri și te auto-depășești, trecând de limitări ce le aveai în trecut. Este momentul când conștientizezi că poți prelua controlul asupra vieții tale. Cei care trăiesc la acest nivel de vibrație duc la bun sfârșit orice lucru început și nu au frică de eșec.

Optimismul: 310-350

Acești oameni din jurul tău care sunt mereu optimiști – este de fapt nivelul lor de conștiință. Ei văd viața ca pe o mare imensă de posibilități. Nu se complac în situații și nu se plâng. Se străduiesc să dea tot ce e mai bun și au o voință de fier.

Neutralitatea/ ÎNCREDEREA: 250-310

Este nivelul flexibilității. Să fii neutru înseamnă să nu fii atașat de rezultatele întâmplărilor. La acest nivel, individul este mulțumit cu viața sa și cu situația sa și pare să nu aibă destulă motivație pentru auto-îmbunătățire și evoluție. Individul realizează posibilitățile dar nu face sacrificiile necesare pentru a ajunge la un nivel mai înalt.

CURAJUL: 200-250

Este nivelul împuternicirii. Este nivelul unde individul nu mai ia energie vitală de la cei din jurul său. Curajul îți arată că nu ai nevoie de condiții externe pentru a-ți desfășura viața în mod optim. La acest nivel, individul își dă seama că el singur este responsabil pentru eșecul său succesul său, pentru propria evoluție și pentru tot ceea ce i se întâmplă. Este ceea ce ne face umani: conștientizarea faptului că putem alege ce fel de răspuns dăm în fața unui stimul venit din exterior.

MÂNDRIA: 175-200

Potrivit Dr. Hawkins, majoritatea oamenilor trăiesc sub acest nivel. Este nivelul către care aspiră majoritatea oamenilor. Sunt oameni care ajung să se simtă bine numai dacă au atins faima. Cu toate acestea, este un sentiment fals-pozitiv, pentru că această stare de bine depinde de condiții externe. De asemenea este sursa rasismului, naționalismului, fanatismului religios, etc.

FURIA: 150-175

Dorințele neîmplinite duc către furie și frustrări. Aceste sentimente ne fac uneori să vrem să depașim acest nivel, alte ori, indivizii rămân aici perioade îndelungate din viața lor.

DORINȚA: 125-150

Dorința este unul dintre factorii motivanți la nivelul întregii societăți. Chiar dacă dorința poate provoca schimbarea, efectul revers este acela că înrobește apetitul indivizilor.

Frica: 100-125

Oamenii care trăiesc sub regimuri dictatoriale sau cei care sunt implicați în relații abuzive se află la acest nivel. Aici se manifestă paranoia, neîncrederea, impresia că toată lumea vrea să îți facă rău. Suspiciunea și defensivitatea.

Amărăciunea: 75-100

Mulți dintre noi am trecut prin astfel de etape ale vieții când ne-am simțit îngrozitor de nefericiți din cauza unor tragedii întâmplate în viață. Totuși, dacă această stare te domină, ca nivel al conștiinței tale, sfârșești prin a-ți trăi viața având constante sentimente de rgeret și remușcări. La acest nivel simți că toate oportunitățile te-au ocolit. Te simți o persoană ratată…

Apatia: 50-75

Este nivelul disperării, al lipsei de speranță; este nivelul care predomină printre oamenii fără adăpost sau cei care trăiesc în sărăcie. La acest nivel, persoana a abdicat la situația sa curentă și se simte incapabilă să facă ceva pentru sine sau pentru cei din jurul său.

Vina: 30-50

Nu prea departe de rușine se află nivelul vinei. Când cineva este blocat la acest nivel, sentimente de joasă stimă de sine și inabilitatea de a-i ierta pe ceilalți sunt comune.

Rușinea: Sub 30

La acest nivel, emoția predominantă este umilința. Aici se regăsesc cele mai multe gânduri de suicid. Foarte multe persoane victime ale abuzului sexual se află la acest nivel. (sursa:  garbo.ro)

Emotii, sentimente si pasiuni

a. Emoţiile primare (denumite şi afecte) sunt trăiri afective de mare intensitate, cu o durata relativ scurtă, însoţite de reacţii comportamentale ce tind să scape de sub controlul conştient. Frica, spaima, groaza, panica, furia, mânia, disperarea, accesele de râs sau plâns cu hohote, sunt tot atâtea exemple de afecte. Cu toţii am cunoscut într-un fel sau altul astfel de emoţii pe parcursul vieţii. Cine n-a fost măcar o dată furios? Cui nu i-a fost vreodată frică?

b. Trăiri afective produse de modificările organice ca urmare a unor disfuncţii sau chiar boli ale organelor interne.

c. Reacţii afective apărute în timpul activităţii de cunoaştere a realităţii, cum ar fi senzaţiile, percepţiile, etc. însoţesc şi colorează afectiv orice act cognitiv.

d. Dispoziţiile afective sunt stări afective generalizate, difuze, de intensitate medie şi durată variabilă. Dispoziţiile afective se constituie şi funcţionează asemenea unei “cutii de rezonanţă” a proceselor afective; cele pozitive intensifică coloratura (rezonanţa) pozitivă a celorlalte stări afective şi o pot atenua pe cea negativă. O persoană prost dispusă tinde să perceapă realitatea în culori întunecate, să ia decizii greşite şi să creeze situaţii conflictuale în familie sau în grupul în care îşi desfaşoară activitatea. Dispoziţiile prin care trecem sunt vesele sau triste, calme sau anxioase (încordate), individuale sau colective, dispoziţii de sărbătoare(Sărbătoarea Crăciunului,etc.). Prin menţinerea condiţiilor favorizante/defavoriznte şi repetarea lor în timp, dispoziţiile se pot stabiliza şi transforma în trăsături de personalitate.

e. Emoţiile complexe sunt trăiri afective mult mai variate şi nuanţate decât emoţiile primare. Spre deosebire de emoţiile primare, emoţiile complexe sunt mai puţin intense dar au durată mai mare. Exemple: bucuria, tristeţea, simpatia, antipatia, entuziasmul, etc.

f. Sentimentele. Sentimentele sunt trăiri afective complexe, durabile şi de intensitate relativ mare. Caracteristic pentru sentimente este faptul că ele continuă să se manifeste, pentru un timp, chiar şi în absenţa stimulilor care au stat la baza formării lor. Naşterea unui sentiment este un proces de durată, ce presupune anumite tatonări, confruntări şi ajustări calitative, în urma cărora sentimentul câştigă în stabilitate, profunzime şi eficienţă. Odată cristalizat, stabilizat, sentimentul devine atitudine afectivă. Există anumite asemănări între emoţii şi sentimente în privinţa trăirii subiective a acestora, ceea ce face ca anumite persoane să le confunde relativ uşor. În funcţie de valenţa pe care o au, sentimentele pot fi împărţite în sentimente pozitive (sentimentul dragostei, al prieteniei, etc.) şi sentimente negative (sentimentul de inferioritate, de culpabilitate, de ură, sentimentul de gelozie, ş.a.). De pildă, “gelozia ca sentiment negativ, neplăcut şi chinuitor, provocat de bănuiala ori de certitudinea infidelităţii persoanei căreia noi îi acordăm dragostea, fără să fim convinşi de reciprocitate”  pune stăpânire şi invadează câmpul conştiinţei, ducând la apariţia unor idei iraţionale şi provocarea de suferinţe sufleteşti. In funcţie de conţinutul lor, deosebim sentimente intelectuale, estetice, morale, economice, religioase, etc.

g. Pasiunile. Pasiunile sunt sentimente caracterizate printr-o intensitate foarte mare, puternic orientate spre un anumit domeniu al realităţii. După valoarea pe care o reprezintă pentru individ şi societate pasiunile se împart în pozitive şi negative. Între elevul căruia îi place informatica şi cel care este pasionat de universul calculatoarelor există o mare diferenţă. Elevul pasionat de acest domeniu este foarte bine informat în privinţa noutăţilor apărute (programe, aplicaţii,s.a.), cunoaşte detalii tehnice privind performanţele diferitelor sisteme de calcul, participă la Olimpiada de informatică, vizitează Târgurile de informatică (ex. CERF), realizează el însuşi diferite programe în limbaje evoluate de programare, ş.a.m.d. Anumite pasiuni, prin aspectul lor negativ, pot să aibă un efect distructiv asupra edificiului personalităţii. Este cazul dependenţei de alcool şi droguri. Sunt situaţii când o pasiune este atât de puternică, încât tinde să-l sustragă pe individ de la activitatea principală(ex. activitatea de învăţare). Putem avea mai multe sentimente, dar pasiuni foarte puţine, ce vor canaliza întreaga energie de care dispune persoana spre un anumit ideal.

Dinamica formelor afectivităţii
Între procesele emoţionale există relaţii funcţionale atât pe verticală (între niveluri diferite) cât şi pe orizontală (la acelaşi nivel). Astfel, distingem:

  1. Relaţii de ierarhizare a diferitelor forme ale afectivităţii (importanţa, relevanţa lor creşte pe măsură ce trecem de la un nivel inferior la altul superior)
  2. Relaţii de integrare a formelor inferioare în altele superioare
  3. Relaţii de interacţiune atât pe orizontală, cât şi pe verticală
  4. Relaţii de interacţiune dintre anumite componente ale piramidei proceselor afective şi diferitele “împrejurări de viaţă”

Procesele emoţionale de la baza piramidei(prin aspectul lor pozitiv sau negativ) pot să favorizeze, să faciliteze sau dimpotrivă, să frâneze formarea sentimentelor şi pasiunilor. Emoţiile constituie un fel de “materie primă”, din care se plămădesc mai târziu, cu o anumită probabilitate, sentimentele. În cadrul interacţiunii cu mediul, unele emoţii pot deveni trăiri afective superioare după o perioada de timp în care se produc efecte de orientare şi stabilizare. Sentimentul de “iubire” nu este expresia unei emoţii singulare, contextuale, şi nici efectul sumativ al unor emoţii asemănătoare, ci efectul interacţiunii dintre emoţii atât pe verticală, cât şi pe orizontală.

Componentele volitive şi intelectuale din structura emoţiilor superioare, procesele afective situate la vârful piramidei exercită acţiuni de control, organizare şi dirijare a celor situate la nivelurile inferioare. Prin control conştient, emoţiile inferioare sunt “umanizate”, modelate cultural după tipare comportamentale corespunzătoare epocii şi mediului social concret în care individul trăieşte. Aceste acţiuni se pot realiza atât în sens pozitiv, când un sentiment foarte puternic poate domina trăirile afective situate la bază ( dragostea pentru adevăr, o convingere puternica pot sa învingă frica de moarte), cât şi în sens negativ, atunci când anumite vicii pun stăpânire pe individ, înrobindu-l. Pasiunile şi sentimentele pozitive, înalt valorizate cultural, îl pot determina pe om să “sacrifice” în cunoştinţă de cauză bucuriile mărunte, trecătoare, pentru satisfacţii de ordin intelectual, moral, religios, etc. Cu cât ne deplasăm spre vârful piramidei, cu atât procesele afective respective (sentimente, pasiuni) au o pondere mai mare în organizarea comportamentului şi obţinerea unui randament crescut în activitate. In schimb, emoţiile aflate la baza piramidei, prin efectele pe care le induc, tind să dezorganizeze activitatea, producând efecte negative în planul performanţei. Spre deosebire de afecte şi emoţii, puternic condiţionate de mecanisme ereditare ce s-au consolidat de-a lungul timpului, sentimentele şi pasiunile au o evoluţie dependentă de specificul şi particularităţile mediului socio-cultural, controlul fiind preponderent de ordin psihic si social. La baza piramidei expresivitatea emoţională este, în general, mai bogată, mai puţin nuanţată şi mai greu de “mascat” decât la vârf. Dacă în cazul piramidei trebuinţelor un număr mic de persoane pot să atingă ultimul nivel, în situaţia afectivităţii, orice om poate să aibă sentimente şi pasiuni. Contează, însă, modul în care sunt valorizate din punct de vedere socio-cultural; contează contribuţia lor la succesul individual şi progresul societăţii în care trăieşte. Odată formate, anumite sentimente sunt capabile sa stimuleze comportamentul, jucând practic rolul de motiv pentru activitatea persoanei.

INCEPE SĂ COMUNICI CU TINE ÎNSUŢI

Cel mai simplu nivel de comunicare, cel mai la îndemâna oricui, este atunci când nu este implicat altcineva cu care “să comunici”. Îndeobşte, se consideră că este folosită comunicarea pentru a se transmite informaţii – experienţe, impresii, ştiri etc. – prin care acela care le primeşte ajunge să cunoască un nou aspect al realităţii. Sintetizând, comunicarea apare ca un instrument de cunoaştere.Putem să învăţăm, deci, din ceea ce aflăm prin orice formă de comunicare, din orice lucru pe care îl percepem prin simţuri şi prin orice alte posibilităţi de receptare a informaţiei, de care dispunem. Educaţia societăţii actuale ne-a orientat foarte mult spre exterior, spre a percepe informaţii din lumea înconjurătoare, de la lucrurile din jur şi de la semenii noştri. Prin prisma acestei educaţii, ceea ce este în jurul nostru pare să aibă cea mai mare pondere în cunoaşterea pe care o dobândim în viaţă, şi de aceea mulţi oameni, după o anumită vârstă, pot ajunge să aibă senzaţia unei mari neîmpliniri a vieţii lor, a unui mare gol în cunoaşterea lor: chiar dacă au ajuns să studieze mult şi să trăiască multe experienţe care le-au dat o masivă cunoaştere despre lumea din jurul lor, ei pot descoperi că nu se cunosc deloc pe sine.

Pe poarta Oracolului de la Delphi scria, din antichitate, “Cunoaşte-te pe tine însuţi!”, şi aceasta era şi este una dintre cheile înţelepciunii. Acea acaparare a atenţiei noastre de către lumea exterioară a ajuns să ne facă, în epoca de azi, să uităm că propria noastră fiinţă reprezintă un obiect de studiu mereu la îndemână, mereu aproape. Oare cum de s-a putut produce această uitare progresivă a faptului că suntem, noi înşine, prima fereastră deschisă către cunoaşterea oricărei realităţi? Se pare că ne-am lăsat păcăliţi de jocul exteriorului, al lucrurilor aparente, schimbătoare, al iluziei – acea Maya a orientalilor – şi uitându-ne prea mult la ele, am uitat de noi înşine. Astfel, în urma educaţiei primite şi prin imitarea stilului de viaţă al celor dinaintea noastră, am ajuns să învăţăm mai mult din surse exterioare, din ceea ce se spune, se întâmplă, se vede şi se aude în jurul nostru. Ştim o mulţime de lucruri despre natură, despre politică, despre economie, despre artă – tot ce s-a spus – şi cu toate acestea abia dacă ştim cine suntem şi ce avem de făcut ca să fim fericiţi… Să însemne asta cunoaştere, să însemne asta civilizaţie?

Este timpul să ne întoarcem spre noi înşine, să ne cunoaştem pe noi înşine. Psihologia, o ştiinţă care s-a dezvoltat cu adevărat abia de vreun secol, încearcă să facă paşi în direcţia cunoaşterii psihicului uman, a vieţii interioare a fiinţei umane, dar atâta vreme cât psihologii nu se cunosc nici ei pe ei înşişi, cum ar putea să cunoască altceva decât manifestările exterioare ale omului? Fiecare poate şi trebuie să devină propriul său psiholog, să se cunoască pe sine şi să astfel să poată limpezi fereastra prin care priveşte lumea, ca să vadă cât mai clar. Iar pentru asta, este suficient să fii atent la ceea ce îţi transmiţi tu însuţi, la ceea ce îţi comunică permanent propriul tău suflet, prin comportamentul, obişnuinţele şi reacţiile tale de fiecare clipă.

Priveşte-te în oglindă. Sau poţi să te vezi întâmplător într-o oglindă, şi să te observi făcând anumite gesturi de rutină. Ce îţi spune despre tine ceea ce vezi? Dar nu te privi cu ochii altuia, gândindu-te la cum le-ar place colegilor noua ta coafură, sau la ce vor zice ceilalţi despre cum dansezi. Priveşte-te cu ochii tăi, îţi place cum arată omul din oglindă? Are o figură plină de viaţă, de bucurie, de lumină, sau are o figură tristă, îngrijorată, întunecată? Sau: îţi place cum se mişcă? Este atent, sigur, calm, relaxat în gesturi, sau este repezit, imprudent, temător? Eşti mulţumit cu ceea ce vezi la tine? Dacă da, atunci e bine. Dacă nu, atunci este timpul să te întrebi unde ai greşit, şi ce poţi face ca să poţi să-ţi spui, atunci când te priveşti în oglindă: “Minunat!”

Când vorbeşti, ascultă-te ce spui. Nu vorbeşti doar pentru ceilalţi, ci vorbeşti în primul rând pentru tine, cu tine însuţi. Ceilalţi s-ar putea să nu te audă, dar tu în mod cert te auzi când spui ceva, întotdeauna. Nu vorbi în van, deschide-ţi urechea spre propriile tale cuvinte: sunt ele chiar ceea ce vrea inima ta să afirme? Sau sunt doar repetări ale unor cuvinte auzite de la alţii, pe care le pasezi mecanic mai departe? Sunt cuvintele tale aducătoare de bucurie, de pace, de echilibru, de rezolvări la situaţiile curente? Sau exprimă doar supărarea, neputinţa, slăbiciunea, răutatea, adică nu ajută nimănui sau chiar rănesc? Eşti mulţumit cu ceea ce te auzi vorbind? Dacă da, este bine. Dacă nu, atunci este timpul să te întrebi ce vrei să le spui celorlalţi, de fapt, ce adevăr vrea inima ta să exprime prin cuvintele tale, şi cum să faci ca să exprimi mereu acel adevăr, cât mai limpede, astfel încât să ajungi ca, ori de câte ori vorbeşti, să te bucuri şi tu însuţi, şi toţi cei care te aud, de puterea cuvântului tău, rostit din inimă.

Observă-te cum reacţionezi. Când ţi se întâmplă ceva, indiferent că e un lucru mărunt, cotidian, sau ceva neaşteptat, poate chiar şocant, poţi observa cum te comporţi în situaţia respectivă. Unii oameni au reacţii mecanice, automatisme imprimate prin exersări frenetice, astfel încât ajung să reacţioneze mereu la fel, fără să mai gândească, fără să mai ştie de ce reacţionează aşa. Eşti cumva unul dintre ei? Te observi reacţionând impulsiv sau instinctiv, din obişnuinţă sau la întâmplare? Poţi să-ţi explici de ce te comporţi într-un anumit fel la un moment dat? Sau te mulţumeşti să-ţi spui că aşa eşti tu şi n-ai cum să te schimbi? Îţi ajută cu adevărat comportamentul tău actual? Îţi dă mai multă linişte, rezolvă situaţiile respective? Eşti mulţumit cu ceea ce observi în stilul tău de a aborda situaţiile curente? Dacă da, atunci e bine. Dacă nu, înseamnă că trebuie să iei măsuri cu tine însuţi, să cauţi să înţelegi ce anume te face să te comporţi într-un fel care nu-ţi place nici ţie, şi să adopţi atitudini noi, care să te ajute să te exprimi şi în comportamentul cotidian aşa cum simţi că eşti tu cu adevărat. După cum se vede, ai multe de învăţat din ceea ce îţi comunică propria ta fiinţă, şi n-am amintit aici decât acele aspecte pe care le poate sesiza oricine din jur, doar tu însuţi se pare că le observi cel mai rar… Dar în tine însuţi există o adevărată comoară a cunoaşterii, merită să o pui în valoare. Efortul este minim, nu necesită investiţii, dar câştigul este enorm, căci din această autocunoaştere vei ajunge să-i cunoşti mult mai bine şi pe ceilalţi, şi tot ce este în jurul tău. Vei descoperi că există multe moduri de a te prezenta în faţa lumii, de a vorbi, de a te mişca, de a fi tu însuţi. Nu trebuie să fii altcineva, nu trebuie să arăţi ca toată lumea, nu trebuie să vorbeşti numai ce-i place lumii să audă şi nici să te porţi “cum dă bine” în ochii altora, ci descoperă, prin această autocunoaştere, cine eşti tu cu adevărat şi cum te poţi exprima în modul cel mai sincer, cel mai autentic, cel mai liber, în aşa fel încât să poţi trăi permanent o viaţă plină de bucurie, de împlinire, de pace şi iubire!

Folosindu-ți gândurile poți schimba iluzia realității

Albert Einstein credea cu tărie că “realitatea este doar o iluzie, chiar dacă este una atât de persistentă“. Pare dificil să ne imaginăm că lumea în care trăim este doar o imagine creată doar cu ajutorul minții noastre. Chiar mai surprinzător este faptul că această realitate inexistentă se poate modifica doar prin puterea gândului. Pornind de la legile clasice ale fizicii cuantice, oamenii de știință au realizat că ceea ce numim noi realitate nu este nimic altceva decât o simplă iluzie. Această iluzie este generată prin impulsurile pe care creierul le oferă în fiecare secundă a vieții și se poate modifica ori de câte ori dorim doar prin puterea gândului. Undele de lumină acționează precum niște particule, iar aceste particule constituie materia care învăluie întreg Universul. S-a descoperit recent că materia poate circula în Univers pe distanțe imense într-un timp extrem de scurt folosind așa numitele tuneluri cuantice. În acest fel, materia părăsește spațiul într-un anumit moment, printr-un anumit loc și în același moment îl perforează într-un alt loc, aflat și la milioane de ani lumină. Această proprietate este una stranie pentru că astfel Universul se transformă într-un tot unitar care este constituit doar dintr-o serie de probabilități.Tot Einstein spunea că legile matematice se referă la realitate, dar în măsura în care realitatea nu este sigură, atunci nici aceste legi nu par atât de sigure. De asemenea, Niels Bohr susținea cu tărie că tot ceea ce numim noi realitate este alcătuit dintr-o sumedenie de lucruri care nu pot fi considerate atât de reale.Perceperea creierului este una stranie. Așa cum o iluzie optică clasică îl poate păcăli, așa si Universul îi oferă diverse perspective asupra realității. Odată ce mecanismele care guvernează creierul uman vor fi înțelese, atunci și iluzia realităţii din care este format spațiul va fi definită pentru totdeauna. Problema principală cu care se confruntă specialiștii este înțelegerea modalității prin care inconștientul poate să creeze realități și cum se modifică acestea doar prin puterea gândului.David J. Chalmers, profesor de filosofie din cadrul Universității Naționale din Australia, crede că “din punct de vedere obiectiv, creierul este ușor de înțeles”. Problema intervine atunci când se încearcă analizarea sa din punct de vedere al inconștientului, pentru că de fapt iluzia realității acolo se formează.În cartea Evoluează-ți creierul: Știința schimbării mentale, Dr. Joe Dispenza susține că omul poate să evadeze din pușcăria iluziei realității cu ajutorul gândurilor sale. Doar în clipa în care vom reuși cu adevărat să ne schimbăm modul de gândire, atunci vom fi apți pentru a înțelege spațiul din care facem parte și probabil și divinitatea.

Cum ne creăm realitatea?

Dacă putem să ne menținem concentrarea asupra unui gând, timp de 17 secunde, fără să-l contrazicem cu alt gând, lângă gândul nostru inițial se va alătura prin legea atracției un altul de exact acceași formă, mărime, ton, vibrație. Și la precis 17 secunde aceste două gânduri identice se vor alătura și se vor combina, iar cheltuiala de energie a punctului lor de combustie se manifestă în noi sub formă de entuziasm, sau interes. În momentul respectiv, care a durat 17 secunde, aceste două gânduri care erau două gânduri de același fel au devenit unul, mai mare, mai evoluat, și cu o vibrație mai rapidă și mai energică. Dacă putem să stăm concentrați pe același subiect încă 17 secunde, în momentul în care se face trecerea la secunda nr. 34, avem de două ori 17, și gândul nostru va atrage din nou un gând asemănător, sau putem să spunem că două gânduri care se aseamănă se atrag unul pe altul. Așa cum gândul tău atrage un altul, și altul poate atrage gândul tău, pentru că gânduri care au natură asemănătoare au tendința de a se atrage reciproc, de a căuta să fie împreună. Și la punctul în care s-a atins limita de 34 de secunde, aceste două gânduri care au evoluat împreună se combină într-unul, și apare un alt punct de combustie. În momentul respectiv, aceste două gânduri devin iarăși unul, iar vibrația lor crește și se intensifică. Dacă putem în continuare să menținem în atenția noastră acest gând evoluat și crescut, până la limita de 51 de secunde, care este de trei ori 17, se va produce mai departe o nouă combinare și un alt punct de combustie. La fel se întâmplă la limita de 68 de secunde, și atunci gândul este suficient de mare ca să aibă efect asupra manifestării fizice. Putem să luăm câteva comparații fizice: 17 secunde de gând pur, sunt echivalente cu 2000 de ore de acțiune. Dacă avem o meserie în care lucrăm 40 de ore pe săptămână, orele respective sunt cele pe care le prestăm într-un an întreg. 17 secunde de gândire concentrată echivalează cu 2000 de ore de acțiune. Dacă trecem de limita de 34 de secunde, putem să ne multiplicăm acțiunea cu 10, deci avem 20.000 de ore de acțiune. Dacă putem să trecem de limita de 51 de secunde, de trei ori 17, putem să înmulțim din nou cu 10, și rezultă echivalentul de 200.000 de ore de acțiune. Dacă reușim să trecem de limita de 68 de secunde – adică doar un minut de gandire pură, fără contradicție, nediluat, obținem echivalentul a două milioane de ore de acțiune. Ca ilustrare, se poate imagina cum o familie cumpără un teren unde există niște blocuri care au intrat în demolare, o grămadă enormă de beton, oțel și sticlă. Timp de două zile, diverse mașini, camioane și echipe de constructori au cărat muntele de gunoi de pe locul respectiv, și l-au lăsat curat pentru noii proprietari. Noii proprietari, care își demolaseră fosta proprietate lucrând cu târnăcopul și roaba, s-au gândit că ar dura efectiv o viață ca ei să curețe locul respectiv cu roaba și târnăcopul. Acesta este un exemplu clasic. Atunci când îți aliniezi energia la energiile creatoare de lumi și civilizații, atunci nu mai ești în contradicție cu centrul tău creator, cu ESENȚA ta, și se întâmplă lucruri care pot fi considerate de domeniul miracolului.

17 secunde nu par să fie cine știe ce, însă dacă ne observăm cu atenție, vedem cum în general începem pe la secunda a 8-a să emanăm vibrații contrare. Majoritatea oamenilor nu reușesc să termine un gând, o dorință, fără să creeze – foarte de timpuriu, vibrații contrare dorinței inițiale.Sunt oameni care spun: “vreau mai mulți bani, am obosit de atâta efort” sau “vreau să mă fac bine, boala aceasta mă înspăimântă”.
Ni s-a imprimat însă în caracter să fim atât de obiectivi, încât de cele mai multe ori ne dăm singuri cu piciorul în celalalt picior. E într-un fel ca și cum am spune: “vreau o cană de ceai fierbinte”, și punem ceaiul la fiert, dar înainte de a începe să fiarbă stingem focul și ne apucăm de altceva, și apoi iarași îl aprindem, și iarăși îl stingem chiar când era gata să se încălzească, și tot așa, până când ajungem să spunem ceva de genul: “de 15 ani încerc să beau o cană de ceai fierbinte, și nu reușesc”. La așa ceva, soluția este – bineînțeles – să lăsăm ceainicul pe foc un timp mai lung, până reușește cu adevărat să fiarbă. Dacă putem să rezistăm tentației de autosabotare, reacției de a merge în direcție opusă înainte de a ne fi îndeplinit scopul, atunci putem cu adevărat să obținem o modificare a realității. Motivul pentru care este dificil să nu ne lăsăm pradă atât de repede gândului contrar, este pentru că am fost educați să fim obiectivi, să cântărim cu atenție ceea ce este pro și contra, avantajul și dezavantajul. Ni s-a spus că așa ceva este corect și bine. Și este. Dar ca la orice, a duce la extrem această acțiune iarăși nu este bine, pentru că contrastele ele însele te pot stimula în fond ca să obții o claritate mai mare a dorinței, și acesta este și motivul pentru care formatul fizic prezent este așa cum este. Contrastul este esențial pentru luarea de decizii, însă odată ce o decizie a fost luată, odată ce îți concentrezi atenția asupra deciziei tale și te străduiești să obții gândul pereche pentru vibrația gândului tău, Universul se va alinia în așa fel încât să îți ofere șansa și ajutorul de a obține ceea ce dorești.Pentru persoanele care sunt obișnuite să gândească sporadic, lăsând doar să le treacă prin minte diverse gânduri ca un flash, acest concept poate părea dificil de acceptat sau înțeles. Este mult mai usor să privești viața ca la televizor, să observi, să recepționezi ceea ce ți se oferă, decât să îți oferi în mod determinat propria ta proiecție, a propriilor tale gânduri.De exemplu avem o persoană care are trei probleme principale – una – o problemă financiară, a doua – probleme cu sănătatea, și a treia – o problemă sentimentală.
Primul pas este să sfătuim persoana respectivă să renunțe să se gândească o perioadă la aceste trei probleme, pentru că ea s-a concentrat deja prea mult pe aceste probleme, dar la modul greșit. Ea poate pentru început să ia alte subiecte noi, la care nu a creat un pattern greșit de gândire. Este greu pentru ea să iasă din pattern-ul greșit și din problemele care au devenit obsesie, și atunci o sfătuim să se gândească la ceva inedit, de exemplu la …sticla albastră. Ea nu pricepe desigur de ce trebuie să discutăm despre sticla albastră, dar noi insistăm: hai să discutăm despre sticla albastră. Se poate să fie sticlă mată, sticlă transparentă, sticlă cu desene sau incrustații, sticlă folosită la vitralii, sticlă de la muzeul Tiffany, orice. Se pot face din ea vaze de flori, candelabre, pahare. Apoi vorbim despre penajul păsărilor, apoi despre fluturi, tot la fel, menținând atenția asupra fiecărui subiect timp de 17 secunde. Bineînțeles, oricine poate să se joace și să vadă cum se poate îmbunătați acest joc. O metodă foarte bună este atunci când jocul se joacă în trei, pentru că în doi există șanse mai mari de a uita – cum a facut Esther – anumite detalii asupra cărora ne-am concentrat atenția în decursul zilei, sau de a nu observa CUM gândurile și dorințele noastre prind formă în fața ochilor noștri. Dacă se poate, este recomandat să se înceapă jocul luând la început subiecte de interes minor, subiecte pure, simple, asupra cărora nu avem idei contradictorii, și vom vedea cum în decurs de două-trei zile, absolut întotdeauna Universul va răspunde oferind sprijin vibrației noastre creatoare. Motivul pentru care mulți nu-și dau seama cum răspunde Universul vibrației noastre, este pentru că ei își spun ceva de genul: “vreau o mașină nouă, una roșie, dar este prea scumpă”, și cum Universul răspunde absolut la orice vibrație, gândul care se îndoiește pe undeva de ceea ce dorește va neutraliza el însuși dorința respectivă. Deci, dacă noi oferim vibrații pure, și privim cu atenție cum Universul ne răspunde la ele, putem, după două-trei zile de joc cu subiecte ușoare să trecem la subiecte pe care le considerăm dificile. În același timp, în viața noastră se vor produce niște schimbări cu totul speciale. În primul rând, ne vom obișnui să ne menținem concentrarea asupra unui subiect timp de 17 secunde. Cine poate să o facă timp de 17 secunde, poate învăța să o facă în continuare, două, trei sau mai multe perioade de 17 secunde. În al doilea rând, făcând acest lucru vom oferi Universului șansa de a răspunde vibrației noastre, și dovada că nu suntem deloc rupți de energiile creative, ci că suntem noi înșine ființe creatoare, așa cum este particula de lumină în relație cu unda de lumină.Putem în acest fel să observăm faptul că fiecare dintre noi este în realitate ca o energie care emite, și căreia i se răspunde în consecință. Putem să vedem cum, încetul cu încetul, de la mic la mare, fiecare dintre noi învață la școala Pământ să creeze în mod deliberat și responsabil. De aceea este fiecare aici, pentru a crea. Fiecare este creator în sensul că fiecare este un focalizator de energie. Cine nu poate să-și mențină concentrarea asupra unui gând, nu poate să fie creator. Nu suntem doar observatori care recepționează pasiv, ci suntem noi înșine cei care îndreptăm energia cu puterea minții noastre, către scopul pe care îl concepem noi înșine. În timp ce focalizăm energia, noi MENȚINEM gândul și îl creștem până la manifestarea fizică.Deci este foarte important ca fiecare să știe exact ce face, la așa ceva se referă termenul “awareness”(conștientizare), dar mai sunt câteva detalii. În primul rând, cum își dă cineva seama că și-a menținut gândul pur o anumită perioadă, și cum își dă omul seama dacă și-a menținut gândul pur? La așa ceva servește “sensibilitatea”, sensibilitatea la propriile senzații, pentru că sensibilitatea este indicatorul care îți spune despre fluctuațiile din propria vibrație. Sistemul emoțional de ghidare este cel care îți spune fără greș, fără dubiu, dacă ești pe calea bună, sau pe o cale greșită, și tot prin sistemul emoțional afli exact la ce stadiu te afli.Să ne imaginăm un ventilator, un ventilator mare, de cameră, cu palete care se învîrtesc cu putere. Ventilatorul este îndreptat către noi. Nu băgăm în seamă în mod deosebit zgomotul pe care îl face, și nici nu ne preocupăm de aerul care se îndreaptă către noi din direcția lui. E ca și cum ar fi într-un fel inexistent, deși știm că este acolo ca să ne facă un serviciu. Dar dacă băgăm un creion în el în timp ce el se învârtește, putem noi înșine provoca probleme serioase sistemului. Emoțiile distructive actionează ca și creionul respectiv, și ele sunt rezultatul unei acțiuni distructive, care este rezultatul unui gând sau dorințe distructive.Atunci când avem o dorință, când ne-am gândit la ceva și am ajuns să dorim ceva, în momentul în care introducem ideea “nu se poate”, atunci ideea “nu se poate” se angrenează la rândul ei frecvenței rapide a dorinței / ideeii inițiale, și dezamăgirea care rezultă ca urmare a ideii că “nu se poate” lucrează la fel ca și creionul în ventilator. Este așa pentru că noi înșine am introdus o vibrație mai scăzută, mai înceată, într-una mai rapidă, mai înaltă.Se poate observa că există persoane cu care atunci când stai de vorbă, te simți bine. Cu cât mai mult stai alături de persoana respectivă, cu atât mai bine te simți, și te gândești: acest om este un prieten bun, un prieten adevărat. Alături de asemenea prieteni, poți să discuți tot felul de lucruri fără să-ți fie frică de ridiculizare sau agresivitate sau răutate, poți să te joci și să faci tot felul de lucruri faine și trăznite, poți chiar să nu vorbești nimic dacă n-ai chef. Și orice ai face, e ok, pentru că pur și simplu te simți bine alături de persoanele respective. Este mai greu de găsit așa ceva între adulți, dar copiii și adolescenții au asemenea prieteni și simt asemenea bucurie în mod obișnuit.Senzația aceasta de bunătate și prietenie este ceea ce se cere pentru a fi capabil să menții cu ușurință un gând, timp de 17 secunde, și chiar menținerea gândului despre o asemenea prietenie îți poate asigura atragerea unui asemenea grup de prieteni în viața ta, ca și Combustia care să îți asigure entuziasmul necesar.Pe măsură ce putem să facem asemenea lucru în mod deliberat, putem să vedem cum Universul ne răspunde și cum devenim ființe aliniate cu Forța Creatoare, deci chiar ceea ce am venit aici să conștientizăm.Fiecare și-a spus în viață ceva de genul: “Voi intra în această mare a contrastelor, și observând un contrast aici, un contrast acolo, voi putea cu ușurință să ajung la o concluzie”. Odată ce ajungem la o concluzie, tot ce avem de făcut este să menținem această vibrație în gând, până când vom obține suficientă forță de a ne manifesta vibrația ideii noastre, pe care Universul va face tot posibilul să o manifeste de dragul nostru.Deci în acest sens, fiecare om este un creator în această lume, și dezvoltarea capacității noastre mentale este un lucru de dorit, având grijă să folosim întotdeauna ca monitor, corpul emoțional .

Frica ta

Frica ar putea reprezenta cea mai mare problemă de pe planetă, atât la nivel colectiv cât şi la nivel individual. Frica afectează, într-un fel sau altul, toate vorbele, gândurile şi faptele noastre, toate alegerile şi deciziile noastre, toate reacţiile şi răspunsurile noastre. Dacă am putea să transformăm frica, am reuşi să ne transformăm pe noi înşine şi în ultimă instanţă am reuşi să transformăm lumea.

De ce ne este frică?

O privire profundă aruncată asupra vieţii noastre ar conduce la concluzia, împărtăşită de toţi maeştrii spirituali, indiferent de şcoala căreia îi aparţin, că absolut tot ceea ce înseamnă gânduri, acţiuni, comportamente sau reacţii ne sunt dictate, condiţionate, de aceste două emoţii fundamentale: iubirea şi frica. Cele două nu pot coexista, se exclud şi se înlocuiesc reciproc: acolo unde nu este iubire nu există altceva decât frică, iar acolo unde există frică, nu vom găsi niciodată iubire.

Dar de ce anume ne este frică?

Ne este frică de foarte multe lucruri, de absolut orice se poate sau ni se poate întâmpla în viaţă. Ne este frică de ceea ce noi creem sau facem să se întâmple în viaţa noastră sau a altora, de responsabilitatea noastră pentru aceasta. In esenţă ne este frică de viaţa însăşi. Şi ne este frică de viaţă pentru că ea se sfârşeşte prin moarte, ceea ce înseamnă că de fapt, ne este frică de moarte. Toate spaimele noastre se reduc în final la frica de moarte. Dacă nu ne-ar fi frică de moarte, atunci nu ne-ar fi frică nici de viaţă, cu toate cele ce se întâmplă în cursul ei. Dar cum am putea face aşa ceva: să nu ne fie frică de moarte?

Deşi primul impuls de a răspunde ar fi cuprins între imposibil şi extrem de complicat, lucrurile nu stau chiar aşa. Dacă am înţelege acest fenomen, acest proces al morţii, am reuşi, cumva paradoxal, ca în final, ca rezultat al acestei înţelegeri, să înţelegem viaţa. Viaţa noastră aşa cum e, aşa cum suntem.

Ce este frica?

Toate fricile au la bază ideea că avem nevoie de ceva, din partea cuiva sau a ceva din mediul exterior nouă. Pornind de aici, frica se manifestă cu gândul că nu o să putem obţine acel ceva de care credem că avem nevoie. Pornind de la acest gând, toate gândurile noastre următoare, toate alegerile pe care le facem, toate reacţiile şi comportamentele noastre vor avea ca obiectiv obţinerea a ceea ce credem că avem nevoie.

Frica se face deci simţită ca o nevoie anunţată.
Soluţia de a scăpa de această frică este ca de câte ori te cuprinde, să te analizezi:
– ce anume crezi că ai nevoie să obţii?
– este oare posibil să nu ai nevoie de acel ceva?

Răspunsurile ar putea să te surprindă. Ai putea foarte bine, la o analiză atentă, să ajungi la concluzia că nu ai neapărată nevoie de acel ceva. Ai putea chiar să-ţi imaginezi cum va continua viaţa ta fără obţinerea acelui ceva. Dacă ţi se întâmplă aşa ceva, te afli pe drumul curajului, al neînfricării. Dacă ducem lucrurile până la capăt, judecând în acest fel pentru toate fricile noastre, vom ajunge la concluzia că un om care nu are nevoie de nimic, nu are frică de nimic. Nu am nevoie de nimic de la tine, şi ca atare nu mi-e frică de tine.

Dacă am ajuns la concluzia că nu am nevoie nici măcar de viaţa mea, sub această formă, actuală, materială, atunci nu mi-e frică de tine nici dacă mă ucizi. Nu am să fac nimic pentru a te împiedica pentru că de fapt nu poţi să-mi iei nimic din ce am nevoie.
Aceasta este adevărata neânfricare. Este starea în care trăiesc marii maeştrii dintotdeauna.

Manifestările fricii

Frica se manifestă, în plan ideatic, prin unul dintre aceste gânduri:
– nu voi obţine ceva de care am nevoie;
– voi pierde ceva ce am deja şi de care am nevoie. Acest tip de gând apare cu precădere în cadrul relaţiilor, mai ales al celor romantice, tot sub două forme:
– mi-e frică că nimeni nu mă va iubi;
– mi-e frică să nu pierd dragostea cuiva care mă iubeşte.

Dacă reuşim ca prin propria analiză atentă să ne rezolvăm aceste frici, putem ajunge într-o stare de sănătate spirituală care să ne permită să înţelegem cu adevărat cine şi ce suntem fiecare dintre noi. Eu exist exact aşa cum sunt, indiferent dacă cineva mă iubeşte sau nu. Nu am cu adevărat nevoie de iubirea altuia pentru a fi eu însumi, în linişte, seninătate şi acceptare. De câte ori credem că bucuria, fericirea, ne vin de undeva din afara noastră, începem să trăim de fapt în frică. Atunci când ne va fi clar că sursa bucuriei vieţii nu este în afara noastră, ci vine din interiorul nostru, frica va dispare. Deşi poate părea că asta înseamnă o îndepărtare de oameni, în mod paradoxal vom fi mai atrăgători pentru cei din jurul nostru. In ciuda fricii că oamenii ne vor părăsi, ei sunt atraşi de oameni puternici, stabili, sănătoşi spiritual şi emoţional. Nu aroganţi, ci doar conştienţi de ei înşişi. A ajunge în starea în care eşti conştient de tine însuţi, identificarea faptului că posezi tot ce-ţi trebuie, că numai tu eşti sursa bucuriei vieţii tale, reprezintă o adevărată transformare. O transformare într-un om care şi-a îndepărtat toate fricile. Dacă e uşor sau greu să ajungi acolo, numai tu însuţi poţi afla asta. Dar, orice ai gândi despre fricile tale, ţi-ar fi de mare folos să ai mereu în vedere asta:
Fricile tale NU sunt reale. Tu le inventezi! Chiar şi dacă lucrul de care te temi se va întâmpla, vei vedea că asta nu are nici o semnificaţie: noi doi putem să ne aflăm şi mâine în exact aceeaşi postură ca şi acum, de o parte şi de alta a acestui ecran.
Dacă vei lua decizia să-ţi înfrunţi fricile, vei mobiliza o energie interioară pe care vei fi surprins să constaţi că o ai, o energie care va vindeca frica. Este energia emoţiei, a bucuriei, a vieţii. În curând nu va mai fi nimic de care să-ţi fie frică, iar viaţa va deveni o bucurie, aşa cum a fost menit să fie. Poţi începe când vrei. Chiar acum.

Cum se naște o convingere

„E mult mai ușoară dezintegrarea unui atom decât a unei prejudecăți”– Albert Einstein

” Un grup de oameni de știință au pus într-o cușcă cinci maimuțe și în mijlocul cuștii o scară, iar deasupra scării o legătură de banane. Când o maimuță se urca pe scară să ia banane, oamenii de știință aruncau o găleată cu apă rece pe celelalte care rămâneau jos.

După ceva timp, când o maimuță încerca să urce scările, celelalte nu o lăsau să urce. După mai mult timp nici o maimuță nu se mai suia pe scară, în ciuda tentației bananelor. Atunci oamenii de știință au înlocuit o maimuță. Primul lucru pe care l-a făcut aceasta a fost să se urce pe scară, dar a fost trasă înapoi de celelalte și bătută. După câteva bătăi nici un membru al noului grup nu se mai urca pe scară.
A fost înlocuită o a doua maimuță și s-a întâmplat același lucru. Prima maimuță înlocuită a participat cu entuziasm la baterea novicelui. Un al treilea a fost schimbat și lucrurile s-au repetat. Al patrulea și în fine al cincilea au fost schimbați.
În final, oamenii de știință au rămas cu cinci maimuțe care, deși nu primiseră niciodată o baie cu apă rece, continuau să lovească maimuțele care încercau să ajungă la banane. Dacă ar fi fost posibil ca maimuțele să fie întrebate de ce îi băteau pe cei care încercau să se cațere pe scară, răspunsul ar fi fost „Nu știm. Lucrurile întotdeauna au fost așa aici…”

Care lucruri pe care le faci în acest moment în viața ta îți sunt utile cu adevărat? Și pentru care dintre ele ai motive solide să le faci? Câte din lucrurile pe care le faci și despre care ai păreri și convingeri, sunt învățate, copiate de la părinți, profesori, prieteni?
Care te ajută să evoluezi? Care te împiedică să crești? Ce s-ar întâmpla, dacă nu le-ai mai face? Ce crezi despre tine, în general? De unde și cum ți-ai format aceste credințe? Dar despre oamenii din jurul tău?
Cum îți vezi viața? Cât de adevărat este ceea ce crezi? Există răspunsuri la întrebările de mai sus care să fie total contradictorii cu ceea ce tu ai răspuns? Și dacă da, oare cum este realitatea acelora care cred diferit despre aceleași lucruri?
Continuă să-ți pui întrebări – este singura cale prin care te poți regăsi.

Trăim în trecut

Creierul uman percepe informația cu o întârziere de 15 secunde.

Ochii noștri sunt atacați zilnic de milioane de biți de informații. Lumea pare într-o continuă schimbare, iar ochii nu sunt pregătiți pentru a percepe toate informațiile pe care le întâlnesc și chiar dacă o fac, creierul nu poate procesa instantaneu cuantumul informațional.

Oamenii de știință au descoperit faptul că creierul uman procesează informația primită de la ochi cu o întârziere de nu mai puțin de 15 secunde. În acest sens, percepția generală asupra realității are întotdeauna o frecvență de procesare cu o întârziere de 15 secunde. Acest fapt este unul incredibil, în condițiile în care putem spune că de fapt creierul uman trăiește și percepe mai degrabă trecutul decât prezentul, dar chiar și așa se crează un mediu stabil în care viața poate continua fără nici cea mai mică problemă. Renumitul neurolog de origine americană Jason Fischer a realizat mai multe studii cu privire la diferența de percepție de 15 secunde pe care creierul uman o generează. Într-un studiu, s-au ales mai mulți voluntari, care au fost rugați să privească o imagine alb negru în care apăreau mai multe zăbrele încovoiate. Reacția generală a fost că unele dintre zăbrele, în general cele negre, sunt mai încovoiate decât celelalte.Aceste rezultate i-au ridicat numeroase întrebări neurologului, în condițiile în care zăbrelele din imaginea oferită voluntarilor erau toate de aceeași dimensiune și formă. Este clar că percepția inițială nu putea fi una corectă pentru că creierul voluntarilor nu putea să perceapă informația în mod corect, ci avea nevoie de cele 15 secunde de procesare.

Studiul a fost publicat în revista de specialitate Nature Neuroscience și oamenii de știință au ajuns la concluzia că de fapt creierul uman funcționează precum un filtru, prin care nu pot trece toate informațiile transmise de ochi, ci doar cele care sunt selectate. Nu se poate spune cu exactitate care este factorul care determină această selecție și nici modalitatea prin care funcționează, dar specialiștii pot susține că indiferent de situație, creierul nostru, are nevoie de timp pentru a filtra informațiile pe care ochii le-au perceput. Aceasta este cauza principală pentru care putem spune că oamenii trăiesc într-o realitate care de fapt este atribuită trecutului, iar prezentul este întotdeauna dincolo de înțelegerea noastră.

efemeride.ro

Visul lucid

Este o formă specială de conştiinţă, în care suntem conştienţi că visăm şi ne continuăm visul, fără a ne trezi. Deşi fiziologic nu există modificări semnificative faţă de somnul cu vis obişnuit, datorită modificărilor importante din câmpul conştiinţei, motiv pentru care se consideră acest tip de vis ca fiind o altă formă de conştiinţă, sau chiar o experiență mistică. Încă din cele mai vechi timpuri, au existat relatări ale viselor lucide. Platon, Aristotel, Sf. Augustin, maestrul sufi Ibn El-Arabi sau alți înțelepți din întreaga lume au lăsat mărturie, sub diverse forme, că au putut pătrunde în lumea viselor pe care le-au controlat după bunul plac. În antichitate oamenii atribuiau viselor atribute magice. Ei credeau că astfel se poate comunica cu zeii, iar de cele mai multe ori acestea deveneau mesaje sacre sau chiar sfaturi pentru o mai bună abordare a misiunii fiecăruia pe Terra. Grecii şi romanii sesizaseră cu exactitate dimensiunea semantică a viselor. Ei ştiau să le descifreze semnificaţia, inclusiv simbolismul sexual.În Evul Mediu mentalitatea s-a schimbat, studiul viselor fiind catalogat drept vrăjitorie. Abia în secolul XX mai mulţi autori au început să se intereseze din nou de vise şi să elaboreze noi teorii de interpretare a lor. În ziua de astăzi, oamenii de știință consideră că acest tip de vise este unul normal, care se petrece extrem de rar și care nu are nicio legătură cu spiritualitatea sau cu lumile ascunse ochilor noștri. Pe de cealaltă parte, științele gnostice afirmă cu tărie că lucrurile sunt ceva mai complexe decât ne putem imagina. În fiecare noapte, atunci când dormim, sufletul se desprinde de corp și pornește într-o călătorie în astral sau în dimensiunea superioară. În tot acest timp, corpul rămâne în pat și astfel se produce dedublarea astrală. Interesant este că cel mai frecvent această dedublare se produce în mod inconștient, iar reminiscenţele ei sunt ceea ce numim noi vise. Problema intervine în clipa în care se produc visele lucide, pentru că atunci cel care visează devine astfel apt să controleze realitatea din dimensiunea în care se află. În dedublare, persoana consideră că noul corp pe care îl are (corp astral) este diferit de cjel fizic, pe care îl vede întins pe pat și acţionează în consecinţa. În visul lucid, visătorul rareori conştientizează simultan foarte clar existența ambelor corpuri, a celui din timpul visului și a corpului fizic.

Cercetătorii de la Institutul Lucidităţii nu au ajuns încă la concluzii definitive referitor la aceste diferenţe. O posibilă explicaţie esoterică pe care o formulăm aici ar fi că în timpul dedublării, Eul se separă de corpul fizic dar rămâne într-un corp astral, mai aproape ca și structură de cel fizic, iar în timpul visului, Eul utilizează un corp mintal, mai subtil și mai deosebit de corpul fizic, astfel că senzaţiile de la corpul fizic apar în vis sub forme simbolice.