Omul și câinele

Un om și câinele lui mergeau de-a lungul unui drum. Omul admira împrejurimile, când deodată își dădu seama că nu mai este pe pământ, ci în lumea celor drepți. Își aduse aminte cum a murit și că prietenul său necuvântător murise de câțiva ani. Se miră și merse mai departe, gândindu-se unde duce drumul pe care mergea. După puțin timp, ajunseră la o stâncă albă și înaltă ce se întindea pe o parte a drumului. Părea că este făcută dintr-o marmură foarte fină. La capătul unui deal, stânca era împărțită în două de un arc care strălucea în lumina apusului. Când ajunse în fața arcului, văzu o poartă imensă, iar strada pe care mergea văzu că este făcută din aur. Omul se îndreptă spre poartă și în timp ce se apropia văzu un om care stătea la un birou în fața intrării.
Când ajunse destul de aproape îi strigă omului „Scuzați-mă, unde mă aflu?”
„Acesta este Raiul, domnule” răspunse omul de la birou.
„Wow! Îmi puteți da și mie niște apă, vă rog?”
„Bineînțeles. Intrați vă rog, și o să vă aducă cineva apă imediat.”
Omul de la poartă gesticulă și poarta se deschise.
„Prietenul meu poate să intre și el?” întrebă călătorul și arătă spre câinele său.
„Îmi pare rău dle, nu aveți voie cu animale.”

Călătorul se gândi o clipă și apoi se întoarse și își continuă drumul pe care mergea împreună cu câinele său. După o bună bucată de vreme și după ce străbătu o distanță considerabilă, ajunse la un drum noroios care ducea spre o fermă, poarta fermei arătând ca și cum nu ar fi fost niciodată închisă. Nu erau garduri și când se apropie văzu înăuntru un om sprijinit de un copac, citind o carte.
„Scuzați-mă, aveți puțină apă?” întrebă călătorul.
„Da sigur, este o pompă chiar aici, intrați vă rog.”
„Dar prietenul meu, poate intra?”
„Cred că este un castron lângă pompă.”
Călătorul intră împreună cu câinele său și găsi o pompă veche de mână cu un castron lângă ea. O umplu, bău până se sătură și apoi o dădu câinelui său. După aceea, călătorul se îndreptă către omul care citea în continuare o carte lângă copac și îl intrebă „Cum se numește acest loc?”
„Acesta este Raiul”, răspunse omul.
„Hmm, este destul de ciudat, omul de mai înainte mi-a spus de asemenea că acela este Raiul.”
„Ahh, locul acela cu poartă de sidef și drumul pavat cu aur? Acela este Iadul.”
„Și nu vă deranjează că se folosesc de numele dvs?”
„Nuu, ne bucurăm că ei departajează oamenii, cei buni de cei care și-ar lăsa cel mai bun prieten în urma.”

Așa cum îți sunt gândurile, așa îți este viața!

Era obişnuit să iasă în fiecare zi la cerşit. Singura lui frică era că într-o zi oamenii nu îi vor mai da bani şi nu va mai avea ce să mănânce. Se gândea că dacă moare nici măcar nu va ajunge în Rai pentru că nu făcuse fapte prea bune, lăsase să treacă viaţa pe lângă el. Nu fusese aşa tot timpul. Avea momente când se gândea la trecutul în care era un bărbat frumos, avea o familie fericită şi era atât de încântat să îi înveţe pe copii matematica.

Vremurile s-au schimbat şi deşi avea o experienţă colosală în domeniul său de activitate, salariul a ramas la fel. Aşa au început şi discuţiile cu soţia care îi repeta într-una “nu eşti bun de nimic, o să murim de foame în curând”. Pentru că o iubea o asculta mereu fără să zică nimic. La început s-a gândit că trebuie să facă ceva şi chiar era hotărât să schimbe situaţia. Asta l-a ţinut până ajungea acasă când soţia îi reproşa din nou “nu eşti bun de nimic, o să murim de foame”. Uneori aceleaşi vorbe le auzea şi de la fiul său, dar sub o altă formă “nu eşti bun să îmi fii tată, nu faci nimic pentru a ne scoate din situaţia asta”.

A început să se plângă prietenilor că serviciul nu îl mai satisfice, că se ceartă cu familia şi nu se mai simte iubit. În fiecare zi vorbea despre asta şi ce este mai rău, când gura nu-i vorbea, mintea rula acelaşi film “nu eşti bun de nimic, o să murim de foame”.

Prietenii au început să îl evite şi pentru că nimeni nu îl mai asculta, a decis să intre în crâşma din colţ să bea un pahar, voia să işi facă curaj să vorbească cu soţia lui şi să îi spună că are nevoie de ajutor şi că dacă găseşte măcar minimul de susţinere, el va găsi acea posibilitate care îl va scoate din această situaţie nefastă prin care trece deja de ceva timp. Surprinzător, acolo în crâşmă oamenii vorbeau mult şi tare şi curând a început să intre şi el în discuţiile lor. În sfârşit şi-a găsit niste prieteni cărora a putut să îşi descarce sufletul şi cum a observat că după ce a băut primul pahar gura i s-a dezlegat, iar cuvintele ieşeau şiroi, a mai cerut unul şi încă unul până a început să i se pară că viaţa nu mai este atât de grea. În drum spre casă a simţit că pentru prima dată după foarte mult timp a fost înțeles, corpul i se părea mai uşor acum, era într-o stare de “euforie” totală.

Era în continuare hotărât să vorbească cu soţia lui şi cum intră pe uşă o abordă: “Vrreaau să să vorrrrbimmm. Desssspree, aaaa, stttaaai căă….. am uitat”. Soţia a început şi mai abitir să urle şi să îi strige: “Nu eşti bun de nimic, o să ajungi un cerşetor şi un alcoolic”.

Au fost câteva luni în care a ascultat zilnic aceeaşi placă “nu eşti bun de nimic, o să murim de foame, vei ajunge un cerşetor”. Încet, încet a început să creadă ce i s-a spus, a căutat doar oamenii care erau în aceeaşi stare cu el pentru că doar ei îl înţelegeau, a fost dat afară de la serviciu, soţia şi copilul l-au părăsit, a vândut casa şi a consumat toţi banii pe băutură şi pe întreţinerea sa la nivelul de subzistenţă până nu a mai avut ce să cheltuiască. A ajuns în stradă cerşind de mâncare. A uitat de mult cine era şi ce visuri avea, experienţa lui profesională şi toate premiile obţinute sunt acum doar o poveste, mai are momente când din mila trecătorilor îşi cumpără câte un pix şi câteva coli de hârtie pentru a mai face câte un exerciţiu de matematică pentru a-şi reaminti cine era…

Cunoaşteţi oameni care au ajuns în această situaţie sau în situaţii similare ascultând vorbele celor din jur?

Persoana care mi-a relatat această poveste a avut ocazia să o asculte stând într-o zi pe bancă în staţie aşteptând autobuzul. Îmi povestea că se vedea după cum vorbeşte că nu a fost toată viaţa lui un cerşetor pentru că avea momente când folosea cuvinte academice. La final, i-a mai spus doar atât “Nu asculta vorbele celor din jur şi alege-ţi cu grijă gândurile!”

Aceasta este o poveste care ilustrează cum mintea umană se concentrează pe acele cuvinte şi experienţe pe care noi singuri alegem să ni le însuşim ca făcând parte din noi.

Este foarte important să înţelegi că tu îţi poţi controla mintea. Fii atent(ă) la gândurile care îţi trec prin cap şi de îndată ce vezi că sunt încărcate de negativism preia imediat controlul mental. Dacă mintea îţi spune “e prea greu să mă schimb”, spune-i că îi mulţumeşti pentru acest gând, dar tu alegi să crezi că îţi este din ce în ce mai uşor să te schimbi şi să devii un om mai bun şi mai frumos. Surprinde-ţi conversaţiile cu mintea şi preia controlul până aceasta acceptă că nu te joci şi că tu alegi ce să gândeşti despre tine şi care sunt acele gânduri care te definesc pe tine ca persoană. Imaginează-ţi că gândurile tale sunt ca nişte picături de miere care curg printr-o pâlnie pentru a umple un borcan din care vrei să te înfrupţi zilnic. Un singur gând sau o singură picătură de miere pusă în pâlnie nu va ajunge în borcan. Cu cât vei repeta însă noile gânduri mai mult, picăturile de miere vor începe să umple borcanul. Cu cât vei persevera mai mult cu atât vei umple borcanul cu miere mai repede. Din ce fel de borcan doreşti să te înfrupţi? Din unul plin de savoare şi dulceaţă sau unul plin de pelin şi gânduri nefelositoare?

Dacă îţi este greu să îţi transformi gândurile nefolositoate în unele care să te susţină, iată mai jos câteva care îmi doresc să te inspire şi pe care chiar te rog să le foloseşti. Pe măsură ce le vei folosi vei vedea ca vei începe să îţi creezi tu gânduri prospere care se potrivesc cel mai bine situaţiilor în care te afli.

  • Tot ce am nevoie se află în mine acum – în loc de – Nu am resursele necesare ca să încep

  • Am fost creat perfect, tot ceea ce este mai bun din mine iese acum la suprafaţă – în loc de – Nu sunt bun(ă) de nimic, greşesc încontinuu

  • Există întotdeauna o rezolvare, oriunde mă voi afla întâlnesc persoanele potrivite – în loc de – Nu ştiu cum să ies din situaţia asta, nu găsesc pe nimeni care să ma ajute

  • Corpul meu îşi ia cât are nevoie pentru a mă face să arăt din ce în ce mai bine. Îmi iubesc corpul pentru că el mă ajută să mă deplasez acolo unde am nevoie să fiu – în loc de – Iar am mâncat prea mult, arăt odios

  • Am un ten curat şi radiant, oriunde merg eman bună dispoziţie, iar cei din jur sunt bucuroşi să mă aibă în preajmă – în loc de – Sunt din ce în ce mai obosit(ă), faţa mea nu mai spune nimic şi nu mai atrage nicio privire

 

Gândurile negative ne otrăvesc viaţa!

Gândurile de îngrijorare sau de frică sunt forţe de temut, care există înlăuntrul fiinţei noastre. Ele otrăvesc însăşi sursa vieţii şi distrug armonia, eficienţa pe termen lung, vitalitatea şi vigoarea. În timp ce gândurile opuse, de bucurie, bună dispoziţie şi curaj vindecă, mângâie, alină iritarea şi sporescenorm eficienţa fiinţei prin multiplicarea puterilor mentale. De aceea, nu vă pierdeţi niciodată buna dispoziţie.

Zâmbiţi şi râdeţi tot timpul.

Gândul îşi exercită influenţa asupra întregului corp. Durerea mentală slăbeşte organismul fizic, dar nu mai puţin adevărat că şi corpul influenţează mintea; un corp sănătos este barometrul unei minți sănătoase. Când corpul e bolnav, mintea se îmbolnăvește şi ea. Pornirile violente ale unui caracter prea aprins produc serioase daune celulelor creierului, generând produşi chimici otrăvitori în sânge, dau naştere unui şoc general și suprimă secreţia sucurilor gastrice, bilei şi celorlalte sucuri digestive din tubul alimentar, secătuiesc energia, vitalitatea, induc îmbătrânirea prematură şi scurtează viaţa. Când suntem furioşi, mintea devine perturbată, fapt care creează disfuncţionalităţi la nivelul corpului, din cauza intrării în agitaţie a întregului sistem nervos. Aceasta este explicaţia „nervilor” pe care îi avem, sau a stării de enervare. De aceea este preferabil să ne controlăm mânia prin iubire. Mânia este o energie atât de puternică, încât nu poate fi controlată prin intelectul obişnuit, ci numai prin intelectul pur sau discernământ.

Un zambet, il vrei?

Poate nu am ce sa iti ofer in acest  moment …poate nu mai am nimic …uneori viata ne surprinde. Tot ce am avut am oferit deja.Toti au primit cate ceva … Fiecare persoana din viata mea are ceva care sa-i aminteasca de mine in clipele cand va fi singura. Una un vis, mai multe persoane au primit atentie,  alta un gest, una o speranta, alta o clipa de dragoste, una un zambet dimineata in zori, alta o mana calda pe obraz cand ii era greu, toate au 1000 de grame de tandrete pura. As vrea sa iti dau si tie ceva, insa…pentru tine, imi pare rau … chiar nu mi-a mai ramas nimic … Daca vrei, uite, mai am ceva, mic, marunt … nu stiu daca o sa iti placa. E un lucru inutil si fara sens … insa daca vrei ia-l tu. E singurul lucru care mi-a mai ramas..este vorba de un zambet!

Te simți în siguranță?

Poate, dacă trăiești undeva în munții Himalaya, pe crestele Carpaților sau în jungla Amazoniană. Dar dacă îți e dat să-ți duci zilele într-o metropolă ca Londra, ce te faci? Acolo îți e serviciul, acolo îți duci existența cu bune și cu rele. Privești pe furiș ( dacă încerci să îi privești mai mult de o secundă în ochi, intră în panică ) la fețele oamenilor și nu prea vezi altceva decât nesiguranță, tristețe și nu în ultimul rând, o acceptare neputincioasă a unui stil de viață poate 90% artificial și toate acestea uneori frumos ascunse sub un foarte fin zâmbet impus.Nu poți ști niciodată care din nenumărații concetățeni de origine musulmană va detona pur și simplu o bombă în numele lui Alah sau a unei interpretări eronate a Coranului. Tot ce poți face e să te lași pe mâna hazardului. Ce-o fi o fi! Nu puțini sunt cei care mi-au împărtășit aceste senzații de neputință.

Imaginează-ți că ai de mers până la serviciu în jur de o oră cu metroul. La o anumită stație urcă un bărbat musulman transpirat, cu o față speriată, cu ochi fioroși și plini de răutate. Și pe lângă toate astea, mai e și îmbrăcat în negru, purtând un mic rucsac în spate. Se uită în stânga și în dreapta precum pendulul unui orologiu. Dacă faci greșeala să-ți intersectezi privirea cu a lui, un film de groază începe să se deruleze pe ecranul minții tale. Faci repede o evaluare a situației și îți dai seama că nu poți să fugi, nu ai unde! Ești îngropat de viu într-un tren ce la rândul lui se află adânc în măruntaiele pământului. Iar dacă nu ai suferit în viața ta de claustrofobie, ai toate șansele să te apuce.Scapi cu viață din acest coșmar, ziua trece, ajungi acasă obosit și când deschizi laptopul ești invadat de știri contradictorii cu un atentat terorist întâmplat undeva într-un loc și la o oră ce potrivesc de minune cu momentul calvarului povestit mai sus.

Te gândești cu lacrimi în ochi cum ai putea să te întorci acasă, la ai tăi cei dragi și poate că îți pare tare rău de momentul când ai luat decizia de a trăi într-o lume care nu îți aparține. Dar e foarte probabil ca ziua de mâine să se petreacă asemănător și să îți îneci amarul cu gândul că poate într-o bună zi…

Legenda cinei cea de taină

Există o legendă cu privire la “Cina cea de taină” a lui da Vinci…

Când a conceput această scenă, Leonardo s-a izbit de o mare dificultate: trebuia să picteze Binele – sub chipul lui Iisus – si Răul – sub chipul lui Iuda.

Şi-a întrerupt lucrul la jumătate, până când avea să găsească modelele ideale.

Într-o zi, în timp ce asista la repetiţia unui cor bisericesc, a văzut într-unul din băieţi imaginea desăvârşită a lui Hristos.

L-a invitat la el în atelier şi i-a reprodus trăsăturile în studii şi schiţe.

Au trecut 3 ani…Cina cea de Taină era aproape gata – da Vinci însă, nu găsise modelul ideal pentru Iuda.

Cardinalul care răspundea de biserică, începu să-l preseze, cerîndu-i să isprăvească numaidecât fresca.

După mai multe zile, pictorul a întâlnit un tânăr îmbătrânit prematur, zdrenţăros, beat, lungit în şanţ. Cu mare greutate, ajutoarele sale îl duseră până la biserică, unde urma să-i picteze chipul fără schiţe prealabile.

Da Vinci se apucă să picteze uimit de trăsăturile necredinţei, ale păcatului, ale egoismului atât de bine imprimate pe faţa lui.

Când pictorul a terminat, cerşetorul, revenindu-şi oarecum din beţie, deschise ochii şi văzu pictura din faţa lui. Un amestec de uimire şi tristeţe îi apăru pe chip şi zise:

Am mai văzut pictura asta!
Când? întrebă da Vinci surprins.
Acum 3 ani, înainte de a fi pierdut tot ce aveam.

Pe vremea aceea, cântam în corul bisericii şi duceam o viaţă plină de vise, iar artistul m-a convins să pozez ca model pentru chipul lui Iisus.

Se pare că Binele şi Răul au unul şi acelaşi chip, totul depinde de momentul în care unul sau altul taie calea oricărei fiinţe umane.”

Moare încet

 Moare câte puțin cine se transformă în sclavul obișnuinței, urmând în fiecare zi aceleași traiectorii; cine nu-și schimbă existența;
cine nu riscă să construiască ceva nou;
cine nu vorbește cu oamenii pe care nu-i cunoaște.

Moare câte puțin cine-și face din televiziune un guru.
Moare câte puțin cine evită pasiunea, cine preferă negrul pe alb și punctele pe „i” în locul unui vârtej de emoții, acele emoții care învață ochii să strălucească, oftatul să surâdă și care eliberează sentimentele inimii.

Moare câte puțin cine nu pleacă atunci când este nefericit în lucrul său;
cine nu riscă certul pentru incert pentru a-și îndeplini un vis;
cine nu-și permite măcar o dată în viață să nu asculte sfaturile „responsabile”.
Moare câte puțin cine nu călătorește;
cine nu citește;
cine nu ascultă muzică;
cine nu caută harul din el însuși.

Moare câte puțin cine-și distruge dragostea; cine nu se lasă ajutat
Moare câte puțin cine-și petrece zilele plângându-și de milă și detestând ploaia care nu mai încetează.
Moare câte puțin cine abandonează un proiect înainte de a-l fi început; cine nu întreabă de frică să nu se facă de râs și cine nu răspunde chiar dacă cunoaște întrebarea.

Evităm moartea câte puțin, amintindu-ne întotdeauna că „a fi viu” cere un efort mult mai mare decât simplul fapt de a respira.
Doar răbdarea cuminte ne va face să cucerim o fericire splendidă.
Totul depinde de cum o trăim…

Dacă va fi să te înfierbânți, înfierbântă-te la soare
Dacă va fi să înșeli, înșeală-ți stomacul.
Dacă va fi să plângi, plânge de bucurie.
Dacă va fi să minți, minte în privința vârstei tale.
Dacă va fi să furi, fură o sărutare.
Dacă va fi să pierzi, pierde-ți frica.
Dacă va fi să simți foame, simte foame de iubire.
Dacă va fi să dorești să fii fericit, dorește-ți în fiecare zi…

Pablo Neruda

Soţia mea nu lucreazā !

– Conversaţie între un soţ şi psiholog (S) şi (P):
P: Ce faceţi pentru a vă câştiga existenţa, domnule Popescu ?
S: Eu lucrez la o banca in Craiova.
P: Soţia ta?
S: Nu lucreazā. Ea e casnicā.
P: Cine pregateste micul dejun pentru familie?
S: Soţia mea.
P: La ce orā, în general, se trezeşte soţia ta?
S: Ea se trezeste devreme pentru că pune masa, pune mancare la copii la şcoală,se asigură ca sunt bine îmbrăcaţi şi pieptănaţi,dacă au luat micu dejun,dacă s-au spālat pe dinţi şi dacă si-au luat toate lucrurile pentru şcoală.
P: Cu cine merg copiii la şcoală?
S: Soţia mea îi duce la şcoală.
P: Dupa ce duce copiii la şcoală , ea ce face?
S: În general câte ceva prin oraş, cum ar fi: plăteşte facturile sau se opreşte la magazin. Apoi se întoarce acasā si pregateste mancarea. Serveşte masa, ordonează prin bucatărie după care se ocupa de spălatul hainelor şi curāţenia în casă. Doar ştii cum e.
P: Seara, când te intorci de la birou, ce faci?
S: Mă relaxez, normal. Păi sunt obosit cum am lucrat toata ziua la birou.
P: Ce face soţia ta seara?
P: Ea pregateşte cina,serveşte pe copii si pe mine, spală vasele, mai ordonează încă odată prin casă. Apoi pregateste copiii pentru culcare, le dă lapte cald cum le place să bea, verifică dacă s-au spālat pe dinţi…
Asta e rutina zilnică a multor femei în toată lumea: începe dimineaţa şi continuă până la altă oră din noapte. Asta se cheamă ” nu lucrează” ?!
Îi casnicā nu are diplomă, dar semnează cea mai importantă diplomă în viaţa de familie!
Apreciază-ti soţia ta, mama, bunica, mătuşa, sora, copila…
De ce sacrificiul ei e nesemnificativ?
Cineva a intrebat: “Dumneavoastră sunteţi o femeie care lucraţi sau numai o” casnică”?”
Ea a raspuns:
“Eu lucrez ca o soţie în casă,
24 ore pe zi ..
Sunt mamă
Sunt femeie,
Sunt fată,
Sunt deşteptător,
Sunt bucătăreasă,
Sunt consolatoare,
Sunt maestră,
Sunt servitoare,
Sunt îngrijitoare de copii,
Sunt doctor,
Sunt o muncitoare manuală,
Sunt agent de siguranţă,
Sunt, sunt….
Nu am vacanţă,
Nici licienţă de doctor.
Nu am zi liberă, lucrez zi şi noapte,
Sunt de gardă tot timpul, nu ma opresc şi….
Toate astea, numai sa asculţi fraza:
” Dar, ce faci toată ziua?”
Dedicaţie pentru toate femeile care isi dedică toată viaţa pentru binele familiei!
Femeia e ca si sarea:
Prezenţa ei nu se aminteste, dar absenţa ei lasă cu totul fără savoare!
Împarte cu toate femeile preţioase din viaţa ta acest mesaj!
In echilibru, psiholog Mihail Jianu.

Adio prienetnie

Am devenit selectiv la superlativ. Nu stiu daca este bine si nici numa intereseaza in acest momnet. Pana in vara imi propun sa renunt la acei prieteni care nu ma merita si sa invat sa nu-mi mai pese de ei.
Pur si simplu, asta e, nu se mai poate, nu mai vreau toxicitate emotionala.
O data la cativa ani trebuie sa trec prin asa ceva. Ma fascineaza oamenii!
Uneori este mai usor, aproape ca nu-mi pasa, alteori este mai greu, foarte dificil, am regrete, ma tot gandesc daca puteam face ceva altfel, daca puteam salva cumva relatia de prietenie.
Viata mea merge inainte cu sau fara tine…
Aceste prietenii ne sunt nocive, reusesc sa-mi clatine increderea in mine, ma umilesc, ma fac sa ma simt neapreciat sau mai rau, de parca am cersi atentia, iubirea si prietenia celui de langa mine, si de aceea acest rau trebuie taiat de la baza pentru a face loc unei noi prietenii, care sa ma faca fericit.
Cel de langa tine are cea mai mare putere pentru a-ti face rau, te poate lovi exact unde te doare mai tare, poate sa faca lucruri care sa-ti afecteze intreaga viata.
De aceasta data prietenia se va destrăma deoarece nu este pe sistemul “dau si primesc”.
Simt ca eu tot dau si dau, ceea ce dau se primeste cu bucurie, nu se intoarce nimic inapoi si mai mult, incep sa ma simt prost ca dau, pentru ca poate ceea ce ofer este prea mult sau nu este apreciat. Si nu stiu, nu se mai poate.
Mie nu-mi place sa insist, sa ma umilesc, sa pierd timpul aiurea, iar daca am facut asta, am facut-o de dragul cuiva cu care ma lega o prietenie veche, un anumit grad ridicat de respect, pentru ca pentru mine prieteniile din copilarie sunt nepretuite.
Dar totul are o limita si cred ca mi-am atins limita.
Dureros e ca te gandeasi, ce ai facut rau? N-ai dat suficient, nu te-ai purtat destul de bine, n-ai fost alaturi atunci cand trebuia? Numai ca se intampla sa nu fie vorba de asa ceva, mai intervine plictisul, monotonia, dorinta de a cunoaste alte persoane noi si de a uita ca stii unele persoane “vechi”.
Poate sunt oameni superficiali pentru care prieteniile adevarate de zeci de ani nu conteaza, care uita ca de cate ori le-a fost rau au avut pe cineva aproape.
Sincer nu stiu la ce se gandesc, ce au in cap. Eu nu concep sa-mi tratez astfel relatiile de prietenie. Pentru mine o prietenie din este aur adevarat! Dar asta sunt eu, pentru unii contează mai mult noutatea, distractia si mai stiu eu ce aduce o posibila nouă prietenie…Nu vreau sa ma las surprins la acest capitol!
In echilibru, psiholog Mihail Jianu!

RUGACIUNEA UNEI MAME

   <<Doamne, ajuta-ma sa le ofer copiilor mei ce este mai bun; nu lucruri, ci ceea ce este mai bun din mine, pretuindu-i in zilele bune si in zilele rele, atat ale lor cat si ale mele. Invata-ma sa-i accept pentru ceea ce sunt ei, nu doar pentru ceea ce fac; sa ascult ceea ce spun si ei sa ma asculte pe mine; sa-i incurajez in atingerea obiectivelor lor , nu ale mele. Ajuta-ma sa le ofer un camin unde respectul si integritatea sunt pietre de temelie si unde exista suficienta feriocire pentru a ridica acoperisul.Fa sa le inspir curajul de a fi sinceri cu ei insisi; independenta de a-si purta singuri de grija si credinta de a se baza pe Tine. Ajuta-ma sa-i disciplinez fara sa-i injosesc, sa le cer o purtare buna , fara sa uit de purtarea mea si ajuta-i sa stie ca au parte de dragoste nelimitata indiferent de ceea ce fac. Ajuta-ma sa-i hranesc bine, sa-i imbrac cum se cuvine si sa am suficient pentru a le da bani de buzunar- nu pentru munca pe care o fac ei, ci pentru placerea pe care o aduc. Ajuta-ma sa fiu moderata in toate aceste privinte, asa incat bucuria de a primi sa-i ajute sa descopere bucuria de a darui. Vegheaza ca responsabilitatile lor sa fie reale, dar sa nu fie o povara pentru ei;asteptarile mele sa fie inalte,dar nu coplesitoare si ca lauda sa fie chibzuita si adusa cand trebuie. Ajuta-ma sa-i invat ca excelenta este cea mai buna rasplata a muncii. Iar cand vine vremea ajuta-ma sa ma bucur de fiecare realizare, oricat de mica, fara sa am prefac nici macar o data ca as avea vreun merit. Mai presus de toate, ajuta-ma sa-i inradacinez  bine in adevarul Tau, incat sa-i pot lasa sa plece.In numele lui Iisus, amin!>>    

Din alta lume!

Traim intr-o lume unde imaginea femeii este in fiecare zi tot mai distorsionata. Unde sexualitatea urla permanent. Am ajuns sa modelam un prototip ce se axeaza pe sexualitate, vulgaritate si lipsa de simplitate!
De ce simplitate? Pentru ca accentul cade pe cat de bine imbracata sau dezbracata esti, pe cat de fardata este sau pe cat de inalte tocuri paseste!
Cred ca generatiile noastre au uitat ca frumusetea este un tot unitar, un echilibru absolut necesar intre interior si exterior!
Barbatii arunca vina pe femei, pentru faptul ca se lasa modelate de societate, uitand ca ei, insisi, reprezinta o parte din societate si, ca femeile de azi sunt vazute prin ochii lor. Poate ca au uitat ce inseamna sa fii o femeie moderna!
O femeie care are curaj sa zica “Nu” societatii, care nu ar accepta sa fie murdarita de vulgaritate, imitatie si mass-media.
Din cate stiu eu nu societatea face regulile jocului, ci fiecare persoana!
Voi ar trebui sa sti cand trebuie sa fiti tandre, cat de tolerante, cat de evlavioase si cand sunteti dure, supuse sau egale.
Un barbat si o femeie depind unul de celalalt… pentru ca asa am fost creati!
O femeie matura va sti sa creeze armonia perfecta intre vulnerabilitate si putere, va sti cand trebuie sa lase garda jos si cand sa riposteze.
Poate va sti sa asculte, va oferi dragostea de care este nevoie si va fi ajutorul ideal pentru cel de langa ea.
Multi barbati se plang ca nu inteleg femeile, insa multi barbati mai nu comunica, nu acorda atentie, si cel mai dureros este ca nu vor sa le inteleaga, sa le acorde timp si energie!
Nu cred ca este greu sa discerni o femeie de moravuri usoare de una serioasa!
Nu cred ca poti gresi sa diferentiezi o femeie educata si inteligenta, de una care abia reuseste sa raspunda logic la o intrebare simpla. Sa nu mai vorbim de comportament… Cu toate acestea a fi “femeie moderna” inseamna mult mai mult decat decat putem vorbi in cuvinte. Trebuie sa recunosc ca a cam disparut inocenta, moralitatea, pana si naturaletea… si au inceput sa fie transformate in ceva grotesc, hidos si pervers!
Poate sunt demodat si obiectiv, dar prefer naturaletea, sinceritatea si simplitatea.
In echilibru, psiholog Mihail Jianu.

De ce?

De ce vrei să ai succes?
Ce-ți va aduce asta? Care-i satisfacția?
De ce vrei să ai bani?
De ce un job bun?
De ce o poziție cât mai „bine plasată” în societate?
De ce o mașină mai mare și de ce o casă mai frumoasă?
Scopul, scopul cel final e doar unul pentru toate.
De ce vrei să fii ascultat?
De ce să fii admirat?
De ce să arăți bine?
De ce înveți și apoi te străduiești cu dezvoltarea personală?
De ce să poți controla tot ce se întâmplă?
De ce vrei puterea?
Toate astea le cauți pentru a obține apoi de la ceilalți ceva… Ce?
De ce taci?
De ce vorbești?
De ce te cerți?
De ce uneori cedezi?
De ce vrei să le faci altora bine?
De ce să le faci tuturor pe plac?
De ce să te-ncontrezi cu ceilalți?
De ce-i imiți pe alții?
De ce vrei să fii tu însuți?
De ce să cerți?
De ce să ierti?
De ce să-ți arăți compansiunea?
De ce să-i vindeci pe toți?
De ce să salvezi planeta?
Tot ce am întrebat până acum, doar pentru un singur lucru…
Și de ce scriu toate astea?
Și de ce acum tu le citești?
De ce orice?
Toate pentr-un singur lucru.
Ceea ce toți vrem, până la urmă.
Scopul final. Doar unul.
Iubire.

Maine!

Mâine începe o nouă săptămână. Ideea de mâine poate fi foarte seducătoare, dar promisiunile pe care ți le oferă sunt adesea false. Îți fac cadou o poezie:

Avea de gând să fie tot ceea ce un muritor putea să fie
Mâine.

Nimeni nu va fi mai curajos și mai bun ca el
Mâine.

Avea un prieten cu probleme și griji,
Care avea nevoie de încurajare;
Îl va vizita și va vedea ce va putea face pentru el
Mâine.

În fiecare dimineață punea ordine în scrisorile pe care le va scrie
Mâine.

Și se gândea la oamenii pe care îi va încânta
Mâine.

Era rău, într-adevăr; dar era foarte ocupat azi
Și nu avea când să se oprească din drum;
Cât timp trebuie să acorde celorlalți, le va spune
Mâine.

Acest om ar fi fost cel mai strașnic muncitor
Mâine.

Lumea l-ar fi cunoscut, dacă ar fi văzut ziua de
Mâine.

Dar adevărul e că a murit și s-a topit
Și tot ce a lăsat în urma sa
A fost un morman de lucruri pe care intenționa să le facă
Mâine.

Incredere

“Mi-am amintit de o dimineata in care am descoperit gogoasa unui vierme de matase in scorbura unui copac, in clipa cand fluturele sfarma invelisul si se pregatea sa iasa. Am asteptat o buna bucata de timp, dar prea intarzia sa iasa si eram grabit. Enervat, m-am aplecat si am inceput sa il incalzesc cu rasuflarea mea. Il incalzeam nerabdator si minunea a inceput sa se infiripe sub ochii mei, intr-un ritm mai rapid decat al naturii. Invelisul s-a desfacut, fluturele a iesit tarandu-se, si n-am sa uit niciodata dezgustul de care am fost cuprins atunci: aripile ii erau inca lipite si se chinuia zbatandu-se cu tot trupusorul lui sa si le desfaca. Aplecat asupra lui, il ajutam cu rasuflarea mea. In zadar. O rabdatoare maturatie era necesara, si desfacerea aripilor trebuia sa se faca incet, la soare, acum era prea tarziu. Rasuflarea mea obligase fluturele sa se iveasca, mototolit inainte de soroc. Se zbatea disperat si dupa cateva secunde mi-a murit in palma. Cred ca acel mic cadavru e cea mai mare greutate pe care o am pe constiinta. Pentru ca azi inteleg foarte bine, fortarea marilor legi e un pacat de moarte. In treburi din astea nu trebuie sa ne grabim, sa fim nerabdatori, ci sa urmam cu incredere ritualul vesnic. Ah! daca acel fluturas ar putea sa imi zboare mereu pe dinainte si sa imi indice calea.”
Nikos Kazantzakis – Zorba Grecul

Frumusete interioara

Acolo unde sufletul a călătorit frumos, amintirile rămân pentru totdeauna. Un om inteligent iti deschide mintea, un om frumos iti deschide ochii, iar un om iubitor iti deschide sufletul.Inteligența inimii aduce poezie în viața ta, îți învață pașii să danseze, îți face viața o bucurie, o sărbătoare, un râs continu.Îți dă simțul umorului. Te face capabil de iubire…
Aceasta e viața adevărată! Bucurați-vă din plin de ea!

Frumusetea

Frumuseţea exterioară este partea vizibilă a frumuseţii interioare. Şi ea se manifestă prin lumina care iese din ochii fiecăruia. Nu are de a face dacă persoana e prost îmbrăcată, dacă nu respectă canoanele eleganţei sau dacă nici măcar nu se sinchiseşte de părerea celor care îi stau în preajmă. Ochii sunt oglinda sufletului şi reflectă tot ce pare a fi ascuns. Dar, dincolo de puterea de a străluci, ochii mai au o virtute: sunt o oglindă. Şi reflectă pe cine îi admiră. Astfel, dacă sufletul celui care observă este întunecat, el îşi va vedea întotdeauna propria urâţenie. Deoarece, ca orice oglindă, ochii înapoiază fiecăruia dintre noi imaginea propriului nostru chip.

Eu cu mine

Am învățat mai ales că, pentru a fi fericit, trebuie să fi fost foarte nefericit. Fără ucenicia durerii, fericirea nu este solidă. Dragostea care durează trei ani este aia care nu a urcat munți și nici nu a ajuns în prăpăstii, aia care îți cade mura-n gură. Dragostea nu durează decât dacă fiecare îi cunoaște prețul și e mai bine să-l plătești dinainte, altfel riști să achiți notă ulterior…. Trebuie să știi cine ești și pe cine iubești. Trebuie să ai ucenicia terminată, pentru a trăi o poveste neterminată. Am obosit să tot aștept. Nu mai am răbdarea de altădată, visele mele devin tot mai grele, mai imposibile, mai puțin clare.
Și totuși am decis să merg înainte, zilnic reușesc să fac câte un pas către orizontul meu, către locul în care voi cunoaște liniștea pe care mi-o doresc.
În sufletul meu strălucește un soare cald, mă simt special deși (poate) ascund nenumărate complexe.Iubesc viața. Respir optimism, alung negativitate și visez.
Când mă simt trist, răscolesc prin suflet și descopăr iubire.Echilibru, psiholog Mihail Jianu.

Despre tine

La sfârşitul zilei, nu este vorba despre ceea ce ai sau despre ceea ce ai realizat. Este vorba despre ce ai făcut cu aceste realizări. Este vorba despre persoana pe care ai ridicat-o la alt nivel, pe cine ai făcut o persoană mai bună. Este vorba despre ceea ce ai oferit înapoi.

Umilinta!

Azi vreau sa fac o marturisire simpla si utila mentalului. Pentru mine, exista ceva ce ma face sa respect imediat un om, indiferent de statut, atitudine sau comportament, aceasta este umilinta. Nu umilinta prosteasca, nu umilinta trufasa sau fatarnica, ci umilinta decenta a omului care nu e cu capul in nori, omul conectat la realitatea cotidiana. Acel om care a suferit, care nu fuge de aumare , de implicare, acel om care nu cauta scuze si nu se eschiveaza in secunda doi.
Imi doresc sa nu-mi pierd niciodata dramul meu de umilinta, pentru ca simt ca aceasta este singurul lucru care ma tine cu picioarele pe pamant atunci tot si toate iti spun ca e timpul sa-ti iei zborul spre anonimat sibanalitate. Este greu sa fii umil in ziua de azi, cand toti cauta trufia si puterea. Nu cred ca are rost sa ne evaluam munca sau viata in valori absolute atat timp cat nu sunt incheiate. Tot ce ai facut azi prost poti indrepta maine, si tot ce ai facut azi bine poti strica a doua zi. In toata aceasta relativitate, un strop de umilinta ma tine conectat la prezent,iubesc prezentul cu toata fiinta mea, indiferent de succesele de azi.Si sper sa nu uit ca victoriile mele de azi, nu sunt niciodata finale, ci doar borne pe drumul catre urmatorul (posibil) esec. Continui sa ma las surprins de viata. Echilibru, psiholog Mihail Jianu.

Suntem ceea ce gandim!

Fiecare om dispune de doua instrumente extraordinare pentru a-si crea experientele proprii din cursul trecerii prin viata: gandurile si sentimentele.
Corpul fizic este vehiculul material in calatoria noastra pe Pamant. Daca nu am folosi gandirea, nu am putea crea evenimentele care se petrec in viata noastra,
In absenta sentimentelor, dorinta de a crea nu exista sau moare.
Gandurile nu sunt numai un sclav extraordinar, dar si un stapan care poate distruge, de aceea avem puterea sa le controlam in permanenta, pentru a avea o stare de bine. Gandurile ne impiedica uneori sa ne bucuram de clipa prezenta si nu mai traim “acum”.
Gandurile si sentimentele, care ne controleaza permanent, pot “lucra” in sens pozitiv sau in sens negativ. Tot ce ne imaginam devine realitate la un nivel sau altul. De aceea, este mai sanatos sa transformam acest proces in beneficiul nostru.
Sa ne imaginam ca suntem sanatosi si plini de vitalitate. Sa fim fericiti numai la gandul vietii frumoase care ne asteapta, plina de vibratii pozitive. Emotiile vor intra in scena din acest moment. Tot ce cream la nivel mental si emotional va deveni experienta.
Mentalul pune cap la cap experiente si imagini din trecut si din prezent, pentru a da nastere viitorului, iar emotiile sunt cele care determina manifestarea acestor proiectii in planul material. Cu cat sunt mai puternice sentimentele pe care le nutrim in privinta unei experiente, cu atat este mai probabil ca vom trai acea experienta. Daca adaugam ego-ul, rezulta tabloul complet care este viata. Trebuie sa invatam cum sa ne folosim gandurile, sentimentele, emotiile si corpul pentru a atinge starea de bine.
Starea de sanatate autentica si vitalitatea se ating atunci cand corpul mental si cel emotional sunt in armonie.
Sentimentele negative pot afecta si imbolnavi corpul fizic, provocand tulburari. Sunt stocate la nivelul ficatului si al rinichilor, blocheaza digestia si impiedica indeplinirea functiilor altor organe. Emotiile pot produce un blocaj la nivel mental, afectandu-ne capacitatea de a gandi, a intelege si a lua decizii corecte. Se pot bloca centrii afectivi sau sufletesti. Depresia, nefericirea, mania, gelozia, disperarea, furia, invidia si toate starile negative inchid sau mentin centrul inimii inchis.
Daca se inchide centrul inimii capacitatea de vindecare poate scadea chiar pana la moarte.Aici intervin influentele binefacatoare ale rugaciunii personale sincere, ale meditatiei si consilierea spirituala. Iubirea, bucuria, si fericirea tin inima deschisa.
Sa invatam sa traim in armonie cu natura, care ne imbratiseaza cu iubire. Sa cautam si sa ne inconjuram cu informatii despre hrana naturala si despre purificarea organismului pana la ultima celula.
Sa lasam in urma trecutul si sa traim fiecare clipa din viata asa cum ne-a fost data.
Sta in puterea noastra sa ne distantam de ganduri si sa le privim cu detasare.
Putem lasa la o parte concluziile/efectele si parerile celor din jur. Avem libertatea de a evolua si de a trai experientele benefice.
Renuntand la conditionarile mentale si afective putem trai o viata fericita si implinita, devenind in fiecare zi persoane care vibreaza de sanatate.
Sa traim cu bucurie fiecare clipa, acceptand viata asa cum este. Sa ne eliberam de ura si furie, pentru a fi sanatosi!

Dansând Inteligent cu Emoțiile

– Nu trage concluzii pripite cu privire la emotiile tale. Incearca sa nu anulezi greutatea unei emotii, inainte de a-i da o șansă reală. O emotie sanatoasa, deseori rasare si apune, precum un val care la inceput este agitat si mare ca mai apoi sa se imprastie lent si natural pe malul tarmului.
– Vezi daca poti vedea asemănări intre emoțiile si trăirile tale prezente si altele vechi. Daca te-ai simtit similar in situatii din trecut. Cand simtiti si recunosti o emotie care va pune in dificultate, intrebati-va: “Cand m-am simtit la fel? In felul acesta va veti da seama daca situatia voastra emotionala prezenta este reflectata de situatia curenta, de conjunctura, sau de o situatie sau o conjunctura in care va aflati in trecut.
– Conectati-va trairile cu gandurile. Asta inseamna ca atunci cand va simtiti doborati si in interiorul vostru danseaza emotiile, intrebati-va: “Oare ce gandesc eu despre ceea ce simt acum?” In mod normal, gandurile voastre vor avea tendinta de a se contrazice intre ele, un lucru perfect normal, a-ti asculta fiecare traire, senzatie, sentiment este ca si cum ai asculta toti martorii aflati intr-o sala de judecata. Doar admițând toate dovezile vei putea ajunge la cel mai bun verdict.
– Ascultati-va propriul corp. Un gol in stomac, atunci cand va aflati in drum spre serviciu, este semn ca acesta este un factor extrem de stres pentru propria voastra persoana. O tresarire atunci cand iesiti la o prima intalnire, poate insemna ca “este persoana potrivita” pentru voi. Ascultand aceste senzatii si trairi adiacente care va fac atenti, va ajuta sa manageriati si sa va intelegeti mult mai bine motivele din spatele actiunilor voastre.
– Daca nu stiti cum va simtiti, intrebati pe altcineva. Oamenii vad mai mult in noi, decat avem noi impresia sau vrem sa credem. Veti fi mirati de adevarul iluminator pe care il veti auzi.
– Mixati sentimentele constiente cu cele inconstiente. Cum sa faceti asta? Ei bine prin asociere. Intrand intr-o stare de relaxare extinsa, intins(a) pe pat, lasati-va gandurile sa zoboare de colo colo, urmariti-le si observati-le incotro se duc. Analizati-va visele, notand mereu felul vostru de a percepe acel vis. Incercati sa notati visul imediat cum v-ati trezit. Pentru aceasta puneti o foaie de hartie si un pix pe noptiera.
– Intrebati-va in fiecare zi dimineata: “Cum ma simt eu astazi?” Incepe prin a masura, pe o scara de la 0-100 senzatia ta de bine, si noteaza rezultatele. Daca sentimentele tale sunt extreme intr-o zi, incearca sa te gandesti daca exista asocieri sau idei care sunt legate de acea emotie, acel sentiment, acea senzatie sau traire.
– Scrieti-va sentimentele si gandurile. Cercetarile arata faptul ca a face acest lucru este extrem de folositor. Un simplu exercitiu ca acesta va poate lua doar cateva ore pe saptamana. Merita.
Inteligenta Emotionala implica nu doar abilitatea de a privi in interiorul vostru ci si abilitatea de a fi prezent in lumea din jurul vostru.

Tu!

Tu spui, liniştit: “adevăr”.
Ei se uită la tine şi tac,
fără să priceapă ce vrei,
dar pentru că sunt oameni educaţi
întreabă: “Cât costă?”
Tu le arăţi mâinile goale,
dar ei nu mai pricep gestul demult
şi, nedumeriţi, dau să plece.
Tu alergi şi le spui: “speranţă”.
Politicosşi, ei se opresc şi te întreabă
încă o dată: “Cât costă?”
Iar tu nu ştii ce valoare are speranţa. Şi taci.
Octavian Paler

Femeia!

Un om mare a spus odata ca femeile pot ierta orice, mai putin lipsa de interes. A raspuns, cu asta, tuturor celor care se intreaba nedumeriti “ce vor femeile”. Pentru ca femeile vor sa conteze. Sa insemne. Sa faca diferenta. Sa fie vorba despre ele in propozitie, si despre nimeni altcineva. E adevarat, valentele sunt multe si limbajele sunt diferite: pentru o femeie cu inclinatii culinare, sa conteze inseamna sa-i apreciezi mancarea, o femeie cu inclinatii spre forma lucrurilor si nu spre fondul lor, se va bucura sa-i apreciezi frumusetea, o femeie cu inclinatii spre dezvoltare personala se va bucura sa-i apreciezi in primul rand spiritul ales. Dar, in felul ei, fiecare femeie vrea sa conteze, si mai ales, sa conteze lucrurile pe care o femeie le face pentru cei din jur.