Sexualitate!

“Sexualitatea nu este ceva pur instinctual; este fără îndoială o putere creatoare – ea este atât cauza principală ce stă la baza vieţii noastre individuale, cât un important factor în cadrul vieţii psihice.” Carl Gustav Jung

Fabula medievala

John era un viteaz cavaler al regelui Arthur dar avea si el o obsesie pentru frumosii sani ai reginei! Stia bine ca, daca i-ar fi atins, ar fi fost condamnat lamoarte.
Intr-o zi, John nu mai rezista si isi face cunoscuta dorinta lui secreta magului Merlin. Baiat orientat, magul gaseste o solutie pentru a satisface dorintaacestuia dar numai contra a 1000 monede de aur. John accepta fara sa ezite
In dimineata urmatoare, magul Merlin prepara o pulbere urticanta si o pune in sutienul reginei, in timp ce ea isi facea dusul. Imediat ce regina se imbraca incepe sa simta o mancarime din ce in ce mai mare.
Regele Arthur il convoaca imediat pe vrajitor, pentru a-i cere un remediu, iar acesta ii spune ca doar o saliva speciala, aplicata timp de 4 (patru) ore ar putea trata aceasta teribila urticarie. A mai mentionat ca din testele efectuate in laborator, a observat ca doar saliva lui John ar avea aceste caracteristici speciale.
Regele il convoaca imediat pe John, care deja isi luase antidotul pentru pulberea urticanta. Asa se face ca John are ocazia de a saruta (la ordinul regelui!), pentru cateva ore bune, sanii pe care ii visase dintotdeauna si pe deasupra vine sarbatorit de curte ca un erou.
Inainte de a se intoarce la mosia lui, John este oprit de vrajitor, care ii reaminteste datoria de 1000 de monede de aur. Surpriza, insa, John, deja satisfacut, refuza sa plateasca, mizand pe faptul ca magul nu s-ar fi putut confesa, fiind complice la ce s-a intamplat.
In dimineata urmatoare, insa, magul Merlin pune aceeasi pulbere urticanta in chilotii regelui……..
Morala fabulei: PLATITI-VA FACTURILE LA TIMP. Echilibru, psiholog Mihail Jianu.

Ce faci daca te indragostesti de ALTCINEVA?

Dragostea nu piere niciodata. Cu totii tanjim dupa iubire. Sa fii iubit si sa iubesti e cea mai minunata traire, cea mai minunata stare de spirit imaginabila. De o varsta cu fiinta umana, adevarat fior de viata si de implinire, dragostea s-a nascut, a bucurat, a inspirat, a creat fericire si implinire, a adus si lacrimi si durere, a nascut dorinti si visuri.
Acesta ar fi pe scurt apanajul celei mai fascinante arte umane, arta de a iubi.  Si totusi…
Si totusi cate implicatii concrete, de multe ori dure, nu apar din impactul ei cu cunoasterea stiintifica a fiziologiei si patologiei trupului si psihicului uman. Dar mai des din necunoasterea tuturor acestora.
Iubirea, desi o arta, nu poate exista fara substratul ei material – un fizic si un pishic normale-, fara un minimum de experienta, de personalitate.Intrebarea care se pune este ce faci cand te indragostesti de ALTCINEVA? Esti considerata o persoana matura, cu o conduita morala, dar totusi nu ai putut rezista si te-ai indragostit de ALTCINEVA. Pentru tarile, culturile sau mediile sociale in care onestitatea crestina cere a nu pacatui nici cu gandul la altcineva problema este complet diferita.
In tarile Occidentale exista un adevarat cult al sexualitatii libere. In Franta amantul in majoritatea cazurilor este un prieten de familie, aceasta libertate evitand gelozia si adevaratul adulter.
In Romania aproape nici un cuplu, fie barbat fie femeie nu ar accepta ca partenerul sa mai aiba si pe altcineva, chiar daca aceasta relatie este mascata. Ai o relatie stabila cu cineva, dar la un moment dat te indragostesti de altcineva si esti hotarat sa te desparti de actualul partener. Care ar fi modalitatile de a iesi din situatie cat mai onorabil?
In functie de personalitatea si nivelul de intelegere al partenerului, poti proceda in mai multe feluri.
De exemplu: in cazurile cele mai fericite, discuti sincer si deschis, explicandu-i partenerului situatia si prezentandu-i argumente care sa-l determine sa inteleaga decizia. Daca e suficient de intelept, partenerul va intelege si va accepta situatia chiar daca sufera. Exista si posibilitatea ca partenerul sa nu accepte sub nici o forma decizia celuilalt si sa se agate de relatie fara a tine cont de dorinta si sentimentele partenerului. Poate recurge chiar la amenintari sau la santaj sentimental.

Bineinteles, exista si alte modalitati de abordare a problemei, in functie de numerosi factori.  In cazul infidelitatilor “trecatoare” in cadrul unui cuplu casatorit, problema se poate pune altfel. Doi oameni casatoriti care si-au petrecut ani intregi impreuna si chiar au copii nu pot renunta cu usurinta la viata lor in doi din pricina unei relatii trecatoare. Daca unul dintre soti, chiar daca isi iubeste partenerul, a cedat tentatiei si l-a inselat, este bine sau nu sa vorbeasca deschis despre acest lucru? Probabil ca cel mai indicat pentru cel in cauza este sa se gandeasca mult inainte de a-i spune adevarul partenerului.Unii psihologi afirma ca a fi deschis in astfel de situatii este o reala lectie pentru cel parasit. S-a dovedit ca in majoritatea cazurilor cei parasiti pentru altcineva devin adevarati monstri in relatiile cu ceilalti parteneri, pe care nu-i vor mai respecta, ii vor urmari, incercand mereu sa descopere urme ale infidelitatii.                                     Ce trebuie sa faci daca il vrei pe celalalt?
Daca in realitate iubesti pe altcineva, incearca sa-i creezi celui de langa tine oportunitatea de a cunoaste pe cineva care sa-l iubeasca. Nu considera ca e un truc ieftin, ci doar un schimb loial. Poate si cel de langa tine si-ar dori pe cineva „mai nou” care sa-l iubeasca.
Ideal ar fi sa astepti ca el sa se indragosteasca si sa-l lasi pe el sa te paraseasca. In acest mod nici unul dintre voi nu ar avea de suferit!Nimeni nu poate sti ce si cum va fi mai bine, insa poate fi un nou punct de pornire.

Sa te maturizezi!

Fara indoiala, ca la majoritatea oamenilor, nevoia ta cea mai mare este aceea de a fi iubit(a). Este normal sa vrei sa fii iubit(a), recunoscut(a), apreciat(a), ceea ce iti doresti este sa fii luat(a) total in grija, in permanenta si fara sa imparti nimic.

Dar nevoia de a fi iubit(a) este cel mai mare manipulator posibil. Aceasta nevoie te face, prin urmare, inapt( a) sa iubesti cu adevarat: iei totul, dar dai putin. Si macar daca astfel ai fi fericit(a), dar nevoia iti produce un sentiment de nesiguranta, traiesti cu teama de a fi abandonat(a), ceea ce te face anxios/anxioasa, susceptibil(a), tensionat(a).
Dar care sunt si celelalte nevoi ale tale? Ce astepti de la viata? Ce ti-ar face placere? Care sunt aspiratiile tale? Pentru ce esti tu facut(a)? Ce ai facut tu pentru a-ti realiza aceste aspiratii si pentru a-ti dezvolta talentele? Ce ai facut tu pentru a deveni ceea ce esti, pentru a fi pe de-a-ntregul tu insuti?
A te cunoaste inseamna inclusiv sa stii si raspunsurile la intrebarile de mai sus. Sa te cunosti, sa-ti depasesti nevoia de a fi iubit(a), sa-ti schimbi programul, sa scapi de rutina, inseamna deja sa iesi din infantilism, altfel spus, sa te maturizezi. Dar exista si un alt demers capital pentru a accede la maturitatea afectiva, acela de a te responsabiliza.
Cand apar dificultati si suferinte in viata noastra amoroasa invocam prea des ghinionul, inca si mai adesea il acuzam pe partener. Suntem foarte dotati in a-l culpabiliza pe celalalt. Trebuie sa spunem ca acest mod functioneaza in toate situatiile: daca nu reusim intotdeauna sa ii influentam deciziile, cel putin ii producem mustrari de constiinta.
Este adevarat ca problema responsabilitatii nu este intotdeauna simpla. A face diferenta intre lucrurile de care suntem responsabili si cele de care nu suntem responsabili este una dintre cele mai mari probleme ale existentei. Sunt cei care zic mai degraba “Nu este vina mea” si cei care au tendinta sa spuna “Da, este din cauza mea”. In cele din urma capacitatea de a-ti cantari responsabilitatea este rezultatul unei lungi maturizari. Faptul de a te responsabiliza este asa de important pentru ca este un mod de a progresa. Atata vreme cat pui asupra celuilalt responsabilitatea ta, cat nu iti asumi greselile, nu le poti analiza, intelege, nu poti rezolva problemele subiacente care le genereaza.
Din contra, daca luam asupra noastra toate actele, chiar si cele mai putin glorioase, intram intr-un proces de evolutie si eliberare. Dintr-o persoana care se supune celorlalti si evenimentelor, devii o fiinta libera sa aleaga, sa decida si sa asigure urmarea deciziilor sale. Ceea ce este minunat in responsabilitatea asumata este faptul ca implica solutionarea dificultatilor, din moment ce raul este in noi, si remediul este tot in noi.
Intr-un cuplu, dificultatile afective nu sunt cauzate niciodata doar de un singur partener. Este o greseala sa il acuzi pe celalalt ca este cauza propriilor tale nefericiri si a comportamentelor tale, fiecare trebuie sa caute in interiorul lui insusi motivele dificultatilor si reactiilor lui. Fiecare este responsabil de resentimenul sau. A te responsabiliza inseamna sa recunosti suferinta si sa incerci sa te vindeci singur, fara sa astepti pe cineva sa o faca, sa iti panseze rana. Tu esti singura persoana care are responsabilitatea de a o face si care este si cea mai apta sa o faca.

Este important simtul umorului ?

In aceasta lume in care timpul dedicat vietii personale, familiei si prietenilor este din ce in ce mai limitat, una dintre cele mai eficiente arme cu care putem lupta impotriva depresiei si rutinei este simtul umorului. Cu ajutorul lui putem pastra dragostea vie, putem incuraja o relatie deschisa, afectuoasa, putem evita situatiile conflictuale si putem petrece putinul timp liber intr-un mod destins, relaxat, fara sa ne gandim la problemele de zi cu zi.
Multi cred ca doar comicii au umor, dar acesta iese la iveala in multe situatii, ajutandu-ne sa depasim momentele neplacute sau sa ne bucuram intr-adevar de clipele fericite. Daca simti nevoia, razi din toata inima. Te vei simti mult mai bine si ii vei incanta si pe ceilalti, iar atmosfera creata va fi placuta si calda.
Pentru a evita rutina intr-o relatie, este important sa va gasiti timp si sa faceti cat mai multe lucruri placute impreuna care sa va dea ocazia sa radeti.
Este interesant ca majoritatea oamenilor declara ca le place umorul, ca le face placere sa rada si ca lucrurile amuzante sunt adorabile, dar foarte putini isi dezvolta sau isi folosesc simtul umorului.
Nu stiu cate persoane sunt constiente de avantajele rasului. El poate avea un impact semnificativ asupra atitudinii tale, poate sa-ti dea sperante si sa te incurajeze atunci cand te simti deprimat, poate sa-ti aduca o stare de bine atunci cand te simti coplesit.
Cand vorbesc despre umor si ras, evident ca ma refer la un umor sanatos, fara vulgaritati, fara rautati inutile. Iata cateva motive minunate care sa te determine sa-ti dezvolti simtul umorului:
Umorul poate fi manifestat aproape in orice situatie de zi cu zi. Este suficient sa facem o pauza si sa ne gandim putin la ceva amuzant.
Imediat ne vor veni in minte momente haioase care ne aduc zambetul pe buze.
Rasul e o modalitate de a accepta ceea ce nu putem schimba. Nu poti sa razi cand esti suparat, nu poti sa razi cand esti ingrijorat. Stresul, ingrijorarea si rasul nu sunt compatibile.
Rasul este una dintre cele mai minunate tonice mentale cunoscute de om. Este a doua emotie ca putere pe care o poate exprima fiinta umana (prima fiind iubirea). Rasul prezinta serioase avantaje medicale, psihologice, sociale si chiar spirituale. El stimuleaza sistemul respirator, ajuta la oxigenarea corpului, detensioneaza muschii si este un calmant ideal. Scade pulsul si tensiunea arteriala, poate risipi nelinistea, poate stapani stresul, depresia, teama sau ingrijorarea, poate stimula procesul de vindecare.
Rasul este mijlocul de comunicare ce poate trece de orice granite rasiale sau culturale.
Rasul nu are calorii, e fara cofeina, fara sare, suta la suta natural si are aceeasi masura pentru toata lumea. Trebuie doar sa-l utilizati cat mai des.
Rasul este contagios, cand se porneste nu-l mai poti opri. Rasul niciodata nu se simte prost, nu strica nimic, nu distruge relatii. Rasul este impartasit atat de cel care daruieste cat si de cel care primeste. Rasul este gratis, nu te costa nimic sa te bucuri de cateva clipe amuzante.
Rasul poate fi forta ce ne indeamna sa readucem viata la viata. Daca dis de dimineata avem parte de o mica portie de umor si de ras sanatos, rasul poate stabili chiar o anumita orientare, ne incepem ziua cu zambetul pe buze si o putem sfarsi tot la fel.
Una dintre cele mai constructive modalitati de utilizare a rasului este atunci cand poti rade de tine insuti. Daca suntem capabili sa radem uneori de noi insine, ceilalti nu vor mai apuca sa rada de noi.
In final, as vrea sa subliniez ca nu este nevoie sa spui bancuri sau sa distrezi pe toata lumea pentru a-ti dezvolta si a te bucura de simtul umorului. Totusi, umorul va avea un efect substantial si pozitiv in multe situatii din viata ta.

Sa fie oare „doar” prietenie sau ceva mai mult?

Fara indoiala, infidelitatea este una din cauzele importante care duc la destramarea unui cuplu.
Daca nu te-ai confruntat niciodata cu aceasta problema, poti considera ca te numeri printre norocosi. Daca ai trecut insa printr-o astfel de experienta, ti-ai dat seama probabil de impactul dezastruos pe care il are asupra psihicului tau si de modul negativ in care iti influenteaza viata.
Chiar si celor implicati intr-o relatie stabila li se intampla sa cunoasca la un moment dat o persoana de sex opus de care se simt atrasi.
Intre cei doi se infiripa o idila si, desi in sinea lor simt ca noua relatia tinde spre altceva, multi se amagesc spunandu-si ca intre ei si acea persoana nu exista altceva decat prietenie.
In loc sa va amagiti, inainte de a va implica intr-o „idila”, v-as propune sa analizati mai intai la ce sunteti dispusi sa renuntati. Trebuie sa constientizati faptul ca este posibil sa va pierdeti partenerul, cinstea, reputatia, linistea sufleteasca.
Relatia de prietenie cu o persoana de sex opus poate fi valabila in unele cazuri.
Sunt sigur ca fiecare dintre noi a avut la un moment dat un bun prieten de sex opus, dar in timp, aceasta relatie de prietenie cu persoane de sex opus se transforma in ceva mai mult.
Treptat, relatia de prietenie devine mult prea deschisa si presupune mai multa incredere, mai multa apropiere.
Daca idila este una de lunga durata, constiinta celui care inseala va avea de suferit si va deveni foarte abil in a insela aparentele.
Rand pe rand incepi sa-i impartasesti diverse lucruri intime, conversatia merge tot mai mult in aceasta directie, mai ales cand iti dai seama ce mult va potriviti, cate coincidente apar in viata voastra.
Acest lucru are tendinta sa scoata in evidenta diferentele dintre tine si persoana cu care ai o relatie stabila si lasa impresia ca impreuna cu noua persoana careia ii acorzi toata atentia te intelegi in toate, in vreme ce cu partenerul nu te mai intelegi in nici o directie.
Apoi, din pricina puternicei compatibilitati sau a atractiei fizice, in multe cazuri se intampla inevitabilul: iubirea la care nu intentionai sa ajungi pur si simplu s-a instaurat.
Din pacate negarea initiala a acestei atractii are rezultate catrastofale.
Intalnirea accidentala la cafenea sau la barul preferat, intalnirea privirilor, trecerea unul pe langa celalalt cu o usoara atingere, strangerile de mana mai apasate ca de obicei – toate acestea si multe alte indicii si semnale nu trebuie ignorate.
Oricine are putin spirit de observatie isi da seama ca doua persoane se simt atrase una de cealalta.
Cand se intampla acest lucru, in loc sa ne prefacem ca nu este asa, cel mai bine este sa recunoastem cinstit ce s-a intamplat, sa ne amintim de respectul si increderea pe care o datoram partenerului si sa constientizam ca nu exista flirturi inofensive.
In loc sa apelati la o justificare banala, e mai bine sa aveti curajul sa va asumati raspunderea morala in momentul in care va dati seama de pericol: puneti frana, dati inapoi si evitati cu grija orice gest riscant.
Adesea, barbatii si femeile care au aventuri, se indragostesc si sfarsesc prin a rupe relatia initiala spunand „pur si simplu s-a intamplat”.
Aceasta explicatie este falsa pentru ca nimic nu este intamplator. Cu totii stiti prea bine ce se intampla inca din momentul in care apare atractia sexuala.
Aceea este clipa in care, daca esti implicat in alta relatie afectiva, daca ai jurat credinta altcuiva si dai dovada de integritate, te retragi.
O relatie sexuala extraconjugala ne poate face poate fericiti pentru scurt timp, dar in final ne poate aduce mai mult necazuri decat impliniri.
Din pacate, multi dintre noi ne dam seama ce am pierdut abia atunci cand nu mai exista cale de intoarcere.
Echilibru, psiholog Mihail Jianu.

Fericire

Charles de Montesquieu, filozof şi scriitor francez , a spus odată: ” Dacă noi pur şi simplu am vrea să fim fericiţi, să atingem fericirea ar fi uşor, dar noi vrem să fim mai fericiţi decât ceilalţi oameni, dar asta practic e imposibil, fiindcă nouă mereu ni se pare că ceilalţi sunt mai fericiţi decât noi.”

VIBRAŢIA CUVÂNTULUI

Folosim aproape permanent cuvântul, gândim şi vorbim cu cuvinte, le citim şi le scriem, ele au ajuns să ne umple viaţa la un nivel destul de înalt, şi totuşi se pare că abia dacă ne dăm seama de puterea pe care o au ele în viaţa noastră, în modelarea personalităţii. Personal, am ajuns la concluzia că prin cuvânt avem puterea de a crea viaţa, de a genera lucruri bune sau rele, după cum îl folosim. Nu este o concluzie singulară, fiindcă sunt cunoscute scrieri precum “Puterea Cuvântului” de Swami Shivananda, care explică mai pe larg funcţionarea şi utilizarea corectă a cuvântului nostru de fiecare clipă. Nu vreau să reiau argumentele lor, ci doar să redau câteva experienţe trăite, care m-au ajutat să ajung la concluzia că “La Început Este Cuvântul”, adică la începutul tuturor lucrurilor trăite de noi. De mici ne obişnuim să copiem cuvintele celor mari. Copiii imită şi adesea suntem uimiţi auzind de la ei expresii care nu le aparţin, dar pe care ei le-au auzit la părinţi sau la alţi maturi, şi i-au impresionat. Copilul mic nu discerne, el este în primii săi ani de “vorbire” o oglindă fidelă a vorbirii practicate de cei din jur. Dacă se maturizează, ajunge să-şi aleagă cuvintele, ajunge să foloseasca acel vocabular care îl reprezintă cu adevărat, dar dacă nu se maturizează, poate continua să vorbească în clişee până la vârste înaintate…  Îmi amintesc că, până pe la 16 ani, nu-mi făceau deloc plăcere expresiile triviale, şi de câte ori le auzeam la cineva din jur, acel cineva care le folosea pierdea ceva în ochii mei, mi se părea mai mărunt, mai slab… Atunci nu ştiam de ce. Dar la vârsta adolescenţei, în tumultul schimbărilor specifice, mi-a venit ideea că folosirea acelor expresii ar putea să mă arate mai “dur” în ochii celorlalţi, şi am început să le folosesc şi eu. După câţiva ani, mi-am dat seama că, de câte ori le foloseam, impresia mea despre mine însumi se deteriora, aveam senzaţia că devin mai mic, mai slab, că purtam o mască străină de mine, că pierd în ochii celorlalţi, şi că în loc să par mai dur, eram doar mai trivial. Aşa că am renunţat la ele, şi n-am avut deloc ce să regret. Mai târziu am aflat (sau mi-am amintit?) despre vibraţii, despre rolul lor în Univers şi despre vibraţia cuvintelor în special, şi am înţeles de ce simţisem acele efecte. Trăim într-un Univers plin de vibraţii, de natură vibratorie, şi orice gest de-al nostru îşi pune amprenta pe lumea în care trăim, până la modelarea ei concretă. Intensitatea vibraţiilor sonore, de pildă, poate să spargă geamuri. Frecvenţa vibraţiilor de diverse tipuri le permite să penetreze prin diverse substanţe şi să afecteze structuri microscopice, cu efecte vizibile ulterior. Iar gama de vibraţii este mult mai largă decât gama măsurabilă la ora actuală cu aparatura tehnică. Din timpuri vechi s-a admis că şi fiinţele au vibraţii proprii, şi starea lor de boală sau de sănătate, de proastă sau de bună dispoziţie, de ignoranţă sau de înţelepciune, de nefericire sau de fericire, este de fapt o reflectare a vibraţiilor pe care le are fiecare fiinţă. Cu cât vibraţiile sunt mai înalte, cu atât viaţa fiinţei se poate desfăşura la un nivel mai înalt, mai echilibrat, mai armonios, fiindcă acea fiinţă se poate armoniza mai bine cu vibraţiile universale. Şi cuvintele au vibraţii proprii. Fiecare cuvânt are o vibraţie care poate înălţa sau poate coborâ vibraţia celui care îl rosteşte. O vibraţie joasă înseamnă o funcţionare la nivel coborât a celui care o are. Vibraţia joasă se recunoaşte după starea pe care ţi-o dă: de tensiune, de teamă, de boală, de nemulţumire, de nefericire. Omul trăieşte tinzând mereu spre stări superioare, de armonie, de pace, de sănătate, de satisfacţie, de bucurie şi fericire, adică stări de vibraţie superioară. Dar folosirea cuvintelor cu vibraţie joasă coboară vibraţia, astfel încât ele nu numai că nu folosesc la a ne face viaţa mai bună sau mai frumoasă, ci mai mult, deteriorează viaţa, atât la nivel individual, cât şi la nivel social. Există ideea generală că omul cult, care vorbeşte distins, cu cuvinte alese, fără expresii licenţioase, este un om superior celui trivial, incult. Există un adevăr în această idee, bazat tocmai pe faptul că un om care nu foloseşte cuvinte de vibraţie joasă înţelege, de fapt, utilitatea mult mai mare a expresiilor de vibraţie înaltă. Desigur, dacă el vorbeşte distins doar în public, de faţadă, dar în viaţa sa de zi cu zi foloseşte cuvinte de vibraţie joasă, sau dacă în spatele cuvintelor frumoase se ascund gânduri şi intenţii de vibraţii joase, el nu realizează mare lucru. Cuvântul îşi exprimă vibraţia sa şi prin formă, dar dacă gândul din spatele său, fondul pe care îl exprimă, este de altă vibraţie, chiar contradictorie, efectele pot fi dezastruoase. Sinceritatea este cheia. Să cauţi să exprimi mereu, prin cuvânt, numai ceea ce simţi şi crezi din tot sufletul că este adevărat. Să alegi să faci numai ceea ce este în deplin acord cu idealul tău. Să fii tu însuţi în tot ce gândeşti, afirmi şi întreprinzi. Iar ca să ajungi la asta, trebuie să cauţi permanent să te cunoşti pe tine însuţi, să-ţi clarifici idealul, să renunţi la ideile inutile şi dăunătoare, cu alte cuvinte să devii mereu mai înţelept. Este cea mai mare realizare a vieţii unui om, pe care o poate comunica apoi şi celor din jur, chiar fără cuvinte, numai prin ceea ce este.

 

Spiritul și materia

Nu sunt pentru evitarea a nimic în viață – nici măcar a materialismului. Viața trebuie transformată, nu evitată. Dacă eviți viața, vei rămâne imatur. Viața este o mare binecuvântare, o șansă de a evolua, o provocare constantă de a deveni conștient, atent, ancorat în realitate. Nimic nu trebuie evitat. Evitarea este cea mai veche și mai mare stupizenie. Omul a trăit atât de mult în umbra ei, încât aproape a devenit parte din sângele, oasele și măduva lui. Materialismul își are locul lui. Dacă există materie, ea trebuie să facă parte din concepția despre viață. Materia nu trebuie negată, ci folosită ca punct de plecare spre spiritualitate.

Nu există nicio contradicție între materialitate și spiritualitate, deși asta am fost învățați să credem de mii de ani. Am fost atât de mult timp condiționați de ideea asta, încât nimeni nu mai încearcă s-o reconsidere. Este una dintre cele mai mari nenorociri care i s-au întâmplat umanității. În realitate, materia este forma exterioară a spiritului, iar spiritul este forma interioară a materiei. Ele nu sunt separate. Exteriorul și interiorul sunt în mod inevitabil împreună. Prin urmare, o viziune corectă, completă a vieții va fi una sintetică, și anume o sincronicitate între materie și conștiință.

Materialismul are propria-i frumusețe, propriul sens; la fel și spiritualismul. Dar nu faceți două „isme” din ele. Viața este un întreg – spirit și materie în același timp. De fapt, e incorect să folosim cuvântul „și” între spirit și materie. Ar fi mai bine să facem un singur cuvânt din cele două: „spirit-materie”. Ele există în tine doar împreună și sunt în perfectă armonie. Corpul tău, mintea ta, sufletul tău – toate există într-o deplină unicitate și într-un deplin acord. Sunt ritmul tău subtil. Sunt părți ale aceluiași dans.

Corpul nu este ceva opus sufletului – este templul sufletului. Dar oamenii așa-zis „religioși” nu încetează să condamne materialismul. Astfel, creează în tine sentimentul vinovăției. Începi să simți că orice-ai face e greșit. În acel moment, ești prins în capcană, devii captiv într-o dichotomie: dacă alegi să-i urmezi pe așa-zișii guru, lama etc. vei fi într-o stare de confuzie, într-un conflict permanent cu trupul tău, pentru că va trebui să eviți ceva ce nu poate fi evitat. Dacă-ți urmezi trupul, te vei simți vinovat; dacă nu-ți urmezi trupul, te vei simți nenatural. Ceva în tine îți va lipsi dacă nu-ți asculți trupul.

Dacă nu-ți hrănești corpul, dacă nu-i respecți nevoile, dacă nu-l iubești, atunci ceva în tine va persista ca o rană – respinsă, condamnată, și totuși parte din tine. Nu poți s-o înlături, nu poți să scapi de ea. Va rămâne mereu acolo. Și va fi greu de suportat, pentru că prezența ei în tine te va face să te învinovățești permanent. Iar mai devreme sau mai târziu, trupul se va răzbuna, materia se va răzbuna.

Ai creat o dușmănie, un conflict, o luptă inutilă cu tine însuți, o tensiune fără sfârșit. De aceea oamenii așa-zis religioși trăiesc într-o imensă tensiune, neliniște și suferință morală. În ce constă suferința lor? În „asta se cuvine” și „asta nu se cuvine”. Ce-i mai grav, e că acești oameni nebuni i-au influențat și continuă să-i influențează pe mulți alții, la rândul lor. Predicarea acestor „legi morale”, a acestor interdicții, are o lungă tradiție.

Încetează să mai fii ipocrit. Devii respingător. Iar dacă ai ales să nu fii ipocrit, încetează să te mai învinovățești. Starea de vinovăție e o stare de boală. Vezi? Astea sunt singurele opțiuni pe care ți le oferă religiile: prefăcătoria sau sentimentul vinovăției. Oamenii isteți și vicleni vor deveni prefăcuți; oamenii simpli și inocenți vor deveni vinovați. Iar prefăcuții îi vor domina pe cei cu suflet simplu. Ipocriții vor deveni preoți, îndrumători morali.

Nu vă lăsați păcăliți! Aceștia una spun și alta fac. Poartă măști, se ascund în spatele acestor măști. Sunt șireți și duc o viață dublă. Ei pur și simplu vă prostesc. N-au nicio jenă să facă asta. Singura lor frământare e să nu fie prinși. Atunci ar fi în mare dificultate. Așa că totul se reduce la cât de abili pot ei să fie. Cu cât sunt mai precauți, cu atât mai în siguranță sunt. Dar, vedeți voi, cu toate aceste măsuri de precauție, mulți dintre ei sfârșesc prin a fi prinși, mai devreme sau mai târziu.

Poți să prostești câțiva oameni un timp, dar nu-i poți prosti pe toți la nesfârșit. Cum ai putea? La un moment dat, cineva va afla adevărul. Cineva își va da seama de dualitatea ta, de faptul că le impui celorlalți oameni cu totul alte standarde decât cele pe care ți le impui ție însuți. Vor vedea că ființa ta are două uși: ușa din față, fațada prin care îi primești pe inocenți și-i faci să se simtă vinovați, și ușa din spate, prin care primești cu totul alt fel de oameni.

Așadar, singura teamă pe care o au liderii religioși de orice fel este aceea de a nu fi descoperiți. Și până la urmă, pentru cei mai mulți, inevitabilul se produce. Din păcate, inconștiența umanității este atât de mare, încât mergem iar și iar la acești oameni și le ascultăm inepțiile.

A venit timpul să scapi de ideea că materia este separată de spirit. Ele nu sunt separate niciunde. Și mai ales nu sunt separate în tine. Corpul și sufletul tău funcționează împreună, într-o perfectă sincronicitate. Chiar poți simți asta. Atunci când corpul tău e bolnav, și sufletul tău e trist. Iar dacă în adâncul ființei tale ești fericit, și corpul tău sare-n sus de bucurie, dansează…

Nu vreau să vă gândiți la voi ca la un corp dual. Nu vreau să vă împărțiți în două, vreau să vă considerați un întreg perfect. Vreau să fiți total naturali, acceptând și aprobând tot ce vine de la natura voastră. Eu vă învăț să priviți viața dintr-o perspectivă materialist-spiritualistă. Nimeni n-a mai făcut asta până acum, de aceea sunt atât de condamnat. Accept asta fără tulburare, e firesc… La exterior, Estul a rămas urât, sărac, înfometat, la limita supraviețuirii. În interior, deține câteva secrete, dar în exterior s-a sinucis, întocmai precum Vestul s-a sinucis în interior. Vestul deține tehnologie, știință, bani… dar ceva în interior îi lipsește. Nu există pace, bucurie, fericire, meditație, dumnezeire. A venit timpul să înțelegem că până acum, umanitatea a trăit divizată. E nevoie de o altă ființă umană pe pământ, una care să accepte și științificul și misticul, care este și pentru materie și pentru spirit. Numai atunci vom fi capabili să formăm o umanitate bogată în ambele privințe. Și dacă e posibil să fim bogați în ambele privințe, de ce-am alege sărăcia, fie ea exterioară sau interioară? Eu vă îndemn să alegeți bogăția: bogăția trupului, bogăția sufletului și bogăția lumii acesteia. Toate sunt posibile în același timp. Eu însumi trăiesc acum ceea ce vă spun. Și nu văd niciun conflict aici. Am fost și sărac, am trăit într-o sărăcie lucie. Am fost și bogat. Și credeți-mă, bogăția e mult mai bună decât sărăcia. Eu sunt un om cu puține nevoi. Nu vreau multe lucruri, dar vreau ce e mai bun din ceea ce am cu adevărat nevoie. Feriți-vă de toți acești preoți, pastori, lama, rabini, ayatollahi… Nenorocirile pe care le-au adus ei umanității de-a lungul timpului sunt incalculabile. Ei sunt cei care au creat în voi fie viclenie, fie vină. Ambele aceste stări sunt bolnăvicioase. Un om nu trebuie să fie nici viclean, nici rușinat. De fapt, cele două stări merg împreună: oamenii care vă induc sentimentul vinovăției trebuie să fie vicleni, altfel n-ar reuși să vă convingă. Iar odată ce au creat vina în voi, ați devenit vulnerabili și puteți fi exploatați. De aceea o și fac. Fiți simpli, fiți naturali, fiți spontani! Urmați-vă lumina interioară! Nu vă mai gândiți la „asta se cuvine”, „asta nu se cuvine”. Trăiți fără frică. În momentul în care v-ați eliberat de vină sau de viclenie, ați deschis ușa prin care divinul va intra în voi. Existența însăși vă urează bun venit. Pentru mine, aceasta este adevărata religiozitate. Osho

Ce este Sistemul de Control Matrix?

Vedem o parte din aceasta în zonele guvernării, armatei, medicinei, finanțelor, mass mediei, educației academice și religioase. Aceste instituții construiesc sistemul nostru de credințe și modul nostru de viață. Arhitecții lor ascunși pot fi societăți secrete, linii de sânge ale elitelor, sindicate corporatiste, bancherii internaționali, consilii de experți guvernamentali și rețele militare sub acoperire. Unii numesc guvernul din umbră illuminati sau Noua Ordine Mondială. Această mașinărie social-politică este ceea ce mulți consideră a fi Matrix-ul. Dar în această realitate, aceste lucruri compun doar aspectele exterioare ale Matricei, partea cea mai ușor de văzut, de studiat și credibilă. Acestea sunt doar crengile, în timp ce rădăcinile se întind adânc în zona ocultă extraterestră și în ținuturile hiperdimensionale. Pentru a transcende Matricea, noi trebuie să înțelegem părțile sistemului de control ce își au originea dincolo de nivelul politic al conspirației, acesta fiind doar modul prin care s-a abătut împotriva noastră un război spiritual imens. Aceste componente mai adânci includ în primul rând, creierul central al Sistemului de Control al Matricei cunoscut de antici ca fiind Demiurgul. 
Demiurgul
se spune că ar fi sufletul Universului. Este atot cuprinzătorul câmp energetic ce proiectează materia, energia, spațiul și timpul la nivel cuantic. Demiurgul este o inteligență artificială non fizică care, în forma ei originală și corectă, a modelat materialitatea conform voinței divine. Doar că de atunci a evadat din cadrul divin și a devenit un parazit peste colțul ei de Creație, care este universul în care ne găsim noi acum. Demiurgul a configurat acest univers într-o mașinărie deterministă și rece, o construcție care perpetuează iluzia timpului linear care ne chinuie și pe mai departe fără considerație față de conștiința locuitorilor lui și pe care îi forțează să trăiască după legea junglei.

Aceste condiții sufocante spiritual sunt ceea ce permit Sistemului de Control al Matricei să existe. Acestea conduc către un mod de viață care favorizează servirea propriului interes în dauna altora. Ceea ce se presupunea a fi o matcă hrănitoare, o matrice a creșterii pentru evoluția conștiinței prin experiența fizică, a căpătat în schimb spectrul unei închisori spirituale.

Cea de a doua componentă a Matricei include toate ființele non-fizice care se asemănau cu Demiurgul. Într-un ținut al resurselor limitate vor exista aceea care și-au dezvoltat competiția, prădătorismul și supraviețuirea la o înaltă clasă. Astfel de ființe sunt moarte spiritual și separate de divin. (în mintea lor) Ei privesc la cei vii, cum suntem noi, ca la o sursă de energie și distracție.

Cei mai puternici, pe care gnosticii îi numesc Arhoni, pot fi priviți ca fiind agenții-slugă ai Demiurgului Corupt. Aici pe pământ ei sunt în fruntea unei rețele de entități negative care ne cresc în ferme pentru energia sufletului nostru. Această rețea include demoni, forme gând parazite generate de suferința umană și de perversitate dar și fantome care lucrează în serviciul demonilor. Ei toți sunt prădătorii non-fizici ce rătăcesc în jurul nostru și instigă suferința umană cu fiecare oportunitate, în special pentru a se hrăni cu energia eliberată de suflet. Ei sunt cei care se hrănesc cu energie, manipulatori de minți și torționari care ne joacă pe degete de nu ne vedem dacă nu suntem atenți. Ei pot creea sincronicități care să ducă în eroare, să creeze accidente și boli ciudate, să introducă gânduri străine și emoții în noi în timpul stărilor joase de conștiință și pot induce simptome schizoide în cei vulnerabili.

Cea de a treia componentă este constituită din colectivele de extratereștrii care au manipulat omenirea în toate modurile imaginabile încă de la apariția speciei noastre. Ne-au modificat genetica, istoria, credințele și doresc controlul total al destinului nostru planetar. Diferiți de demoni, extratereștrii sunt ființe fizice sau cvazi-fizice care posedă inteligență superioară, abilități psihice și tehnologie. În anumite limite, tehnologia lor le permite să modifice materia, energia, spațiul și timpul prin folosirea energiilor demiurgice. De aceea extratereștrii sunt arhitecții Sistemului de Control al Matricei.

Cea de a patra componentă este propria noastră biologie care este în mare un produs al ingineriei genetice extraterestre de-a lungul eonilor. Corpurile noastre au fost concepute astfel încât percepția noastră să fie limitată doar la cinci simțuri fizice așa că instinctele noastre sunt în mod special acelea ale corpului și egoului. Nu e nici-o șmecherie să percepi lumea fizică însă totul se schimbă când reușești să te conectezi cu lumea spirituală. Implicit, șansele sunt deja măsluite în favoarea Sistemului de Control al Matricei. Noi percepem doar atât cât să ne holbăm în jurul fermei de „vite” dar nu prea mult ca să nu găsim o portiță de scăpare.

Cea de a cincea componentă este constituită din oameni goi sau programați prin intermediul cărora, extratereștrii, demonii și formele gând pot acționa. Oamenii care nu au controlul conștient asupra lor înșiși sunt deschiși controlului altcuiva, momentan sau permanent. Aproape oricine este posibil să fie influențat momentan când nu este atent. Asta incluzând prietenii, familia, vecinii, colegii de serviciu, politicieni, scriitori sau celebrități. Aceia care sunt complet goliți sau profund programați, sunt agenți permanenți ai Matricei. Ei funcționează ca aplaudaci angajați de sistemul de control sau ca portavoci ambulante ale agendei extraterestre. Sau ei acționează ca și caractere din fundal ce susțin status-quo-ul. Împreună, aceste componente crează un cadru al controlului ce există peste tot în jurul nostru și în interiorul nostru tot timpul.

Ce este Matricea?

Este totalitatea forțelor și mecanismelor ce au ca scop să ne țină adormiți spiritual. De ce continuă să se repete istoria? De ce nu poate omenirea să acționeze unită pentru a pune capăt sclaviei fizice, financiare și spirituale? Poate că asta se întâmplă deoarece fiecare soluție încercată nu a reușit să se ocupe de acele slăbiciuni umane fundamentale. Până când aceste aspecte critice nu vor fi depășite, schimbarea va rămâne superficială, deoarece vechile probleme vor continua să apară.


Prima slăbiciune
este aceea că percepția noastră e limitată doar la cele cinci simțuri. Deoarece noi nu suntem capabili să vedem dincolo de universul material, suntem amăgiți să ne comportăm conform acestei viziuni, să ne comportăm ca animalele sau mașinile, deși în esența noastră suntem spirite. De asemenea suntem orbiți și nu putem vedea dușmanii noștrii oculți și structurile de control nefizice și energiile pe care ele le angajează.

Ca și un aisberg, majoritatea Sistemului de Control al Matricei este ascuns privirii. Din acest motiv, oamenii sunt ca niște marionete mânuite de sfori invizibile. Mai devreme sau mai târziu, umanitatea trebuie să își dezvolte puteri de clarviziune. Printr-un antrenament esoteric adecvat, va deveni posibil să realizăm vindecări miraculoase, vedere la distanță, auto-protecție psihică, perceperea și înlăturarea paraziților eterici, precogniția, telekinezia, influențarea probabilităților, telepatia și detectarea rapidă a agenților sabotori.

Imaginați-vă cât de mult ar nivela asta câmpul de joacă. Dacă am putea vedea dincolo de carne ar fi finalul jocului pentru acei psihopați conduși de forțe extraterestre și demonice. Dar momentan, instituțiile principale nici măcar nu cred în percepțiile extrasenzoriale, ca să nu mai spunem de încercarea de a le dezvolta. Nu le auzi niciodată ca fiind menționate de mișcările sociale sau politice de asemenea, ceea ce ne arată cât de mult a fost controlată de Sistemul de Control.

Cea de a doua slăbiciune derivă din faptul că știința este stabilită cu fermitate în tărâmul materiei fizice, energiei fizice, spațiului 3D și timpului liniar. Acest fapt blochează revoluțiile tehnologice necesare care ar determina depășirea lipsurilor și distrugerea mediului. Tehnologia noastră primitivă face ca Pământul să fie lipsit de apărare fizică în fața forțelor extraterestre, dându-le astfel acestora un mare avantaj strategic. Așa că noi trebuie să ne îndreptăm către un tip de știință mai evoluat care se folosește de energii și principii încă neexplorate de tradiționaliști.

Exemplele includ fizica scalara si tehnologia demiurgică, care implică energia punctului zero, undele electromagnetice longitudinale, potențiale gauge al liberei forțe și energia eterică pentru a atinge aparentul imposibil. Asta ar permite energia liberă, antigravitația, invizibilitatea și călătoria în timp. Fără o astfel de tehnologie, rasa umană va continua să fie preocupată de supraviețuirea fizică, competiția pentru resurse pe cale de dispariție și dependența de acei puțini care controlează aceste resurse.

Cea de a treia slăbiciune este egoul, parazitul mental care ne menține ancorați emoțional în Matrice. Acesta este o instalație străină grefat peste suflet prin imprimare genetică și condiționare socială. Egoul funcționează ca o personalitate muritoare purtată de spirit pentru a opera cu ușurință în cadrul Matricei, deși există riscul să te pierzi în el. Când spiritul, miezul ființei noastre, se identifică prea mult cu Egoul își însușește slăbiciunile acestuia și uită propriile scopuri. Călărețul devine atunci calul și poate fi cu ușurință condus de stăpânitori.

Așadar, atâta timp cât Egoul ne conduce deciziile, ne vom comporta mereu în moduri care reîntăresc Matricea. Noi trebuie să ne depășim tirania Egoului și să stabilim o conexiune personală cu Spiritul, cu sinele mai înalt. Acest lucru poate fi făcut prin întelegerea a ceea ce provine din Ego, ce provine din Sinele mai înalt și prin disciplină și introspecție, întotdeauna urmând Sinele mai înalt. Printr-o identificare consistentă cu aspectele înalte, se mărește influența asupra celor joase. Astfel devine mult mai ferm ancorat în interiorul nostru, până ce se va aprinde ca o stea în plină manifestare.

Noi putem accelera acest proces prin cultivarea intuiției, viselor cu semnificație, sincronicităților și profundei contemplări. Putem să amplificăm claritatea conexiunii prin manifestarea unor sentimente nobile cum ar fi compasiunea, frumusețea, înțelegerea, iubirea și empatia. Fără o conexiune cu Spiritul, noi rămânem rătăcitori fără busole și lămpi fără foc, pierduți în întuneric așa cum sunt mulți actualmente.

Cea de a patra slăbiciune este ignoranța, prostia și naivitatea care ne opresc să luăm decizii informate. Înșelarea are succes doar atunci când este invitată de lipsa noastră de atenție. Problema omenirii nu o reprezintă atât de mult forțele care încearcă să o controleze, ci năpasta ignoranței publice care susține și regenerează aceste forțe. În consecință, noi trebuie să ne amplificăm conștientizarea printr-o combinare de studiu, observare, experiență, contemplare și mai mult decât toate, revelație.

Asta necesită o profundă iubire de adevăr și învățare. Trebuie să ne antrenăm intelectul fără compromis și să devenim foarte familiari cu argumentele slabe din punct de vedere logic și de strategiile de război spiritual folosite împotriva noastră. Intelectul nu este ceva ce trebuie aruncat pentru a favoriza inima, ci mai degrabă ele ar trebui să fie dezvoltate în paralel și aduse la perfecțiune. Cu cât suntem mai informați cu atât luăm decizii mai înțelepte. Și cu cât sunt mai înțelepte deciziile noastre, cu atât mai bun va fi viitorul nostru.

Și cea de a cincea slăbiciune a umanității este credința de nezdruncinat în realitatea consensuală. Realitatea consensuală este modul în care societatea în ansamblu, percepe lumea, modul în care funcționează ceea ce orice individ trebuie să facă pentru a supraviețui în ea, ce este permis și ce este imposibil. Este harta desenată de Matrice pentru a ne cartografia drumul prin viață. Suntem învățați să presupunem că regulile și limitările celor mulți ni se aplică și nouă fără excepție. Noi trebuie să ne descătușăm din realitatea consensuală.

Acest lucru se va întâmpla doar când vom începe să trăim după principiile unei realități divine secrete care există în jurul și în interiorul nostru. Sub influența cărei jurisdicții te afli depinde de locul unde te poziționezi pe scala alunecoasă dintre Ego și Sinele divin mai înalt. Depinde de locul unde îți plasezi presupunerile tale de bază, punctul centrului tău emoțional sau punctul de domiciliu al minții tale. Intrând sub jurisdicția celui mai înalt, depășim autoritatea celui de jos.

Ceea ce majoritatea crede că este prostesc, riscant sau imposibil, atunci devine ceva normal. Anomaliile și miracolele devin noua realitate. Singurul mod prin care poți să bați un joc măsluit este să joci după un set diferit de reguli. Aceste vulnerabilități de necontestat, toate provin din aceeași problemă fundamentală, aceea că spiritul este copleșit de întunericul universului material. Transcendența pe care o căutam nu se referă la evadare și evitare ci este legată de autoritatea înaltului asupra josului.

Adevăratele soluții își au rădăcinile în zona de „deasupra” în timp ce slăbiciunile apar „dedesubt”. Noi nu putem să înfrângem „dedesubtul” folosind doar instrumente și metode ale „dedesubtului”.Încercând să faci asta nu faci decât să înlocuiești un Sistem de Control cu altul. De aceea toate revoluțiile umane, experimentele sociale și încercările utopice au eșuat, deoarece ele au ignorat problemele fundamentale pe care eu le-am subliniat. Aceste slăbiciuni se întăresc una pe alta. Când trei sunt depășite celelalte două vor aduce înfrângerea într-un final. Toate trebuiesc depășite odată dacă umanitatea își dorește să își asigure permanent libertatea.

Dacă rasa umană ca și întreg, nu poate să o facă, poate că restul dintre noi vom putea. O vom face prin puterea spiritului asupra minții și a minții asupra materiei. După cum afirmă toate tradițiile spirituale, existența înseamnă mai mult decât universul material. Noi suntem mai mult decât animale sau mașini. Adevărul este că fiecare dintre noi avem o esență de conștiință care este imortală și își are originea în afara Matricei. Acest centru, numit spirit, este originea liberului nostru arbitru și al conștienței de sine. Este inima sufletului nostru, axul ființei noastre. Este singura parte din noi care este permanentă și reală la modul absolut.Spiritul este sursa înțelepciunii și lucidității noastre, frumuseții noastre interioare și armoniei, dreptății și iertării, bunătății și căldurii, compasiunii și înțelegerii, integrității și nobleței. Aceste idealuri nu sunt niște invenții umane întâmplătoare, ci calități intrinseci ale spiritului. Oricând exprimăm aceste idealuri, noi radiem o influența divină în lume. Spiritul vine dintr-un ținut metafizic mustind de vitalitate, ale cărui legi sunt perfecte, absolute și juste.Acest ținut divin a fost numit Împărăția Cerurilor, Eternitatea sau Adevărata Realitate. Există dincolo de Spațiu-Timp, dincolo chiar și de regiunile eterice și astrale de unde își au originea influențele oculte ale Sistemului de Control. Problema este că noi suntem aici, dar nu de aici. Noi suntem intruși în Matrice. Spiritul este o substanță străină matricei și anticorpii ei încearcă să o neutralizeze. Deoarece spiritul reprezintă tot ceea ce Matricea nu este. Este singurul lucru pe care Matricea nu îl poate controla și înțelege complet. Orice altceva, de la egouri, la intelectul nostru, la corpurile noastre astrale, eterice și fizice, până la civilizația umană însăși se află în stăpânirea acestuia. Ca ființe duale, ne aflăm așadar prinși între două jurisdicții: cea lumească și cea divină. Fiecare are propriile legi și principii, fiecare are propriile sisteme de valori și fiecare are propriile puteri conducătoare. Una este moarte spirituală, iar cealaltă viață spirituală. Viața noastră se desfășoară la intersecția dintre aceste două ținuturi. Când te uiți în jurul tău sau când te uiți în interiorul tău, la conținutul minții și emoțiilor tale, ești martorul unei suprapuneri ale acestor dinamici incompatibile. În exterior, intersectarea constă în influența determinată de Matrice și de Ținutul Divin asupra mediului astral, eteric și fizic. Evenimentele din viața ta sunt un mixaj al acestor influențe. Chiar și împrejurimile tale fizice conțin ambele stratului, deoarece există și frumusețe și urâțenie, haos și armonie, entropie și creștere oriunde te uiți. Ambele există simultan în fața ochilor tăi. Iar cinicii sunt aceia care văd doar jumătate din imagine.

Printr-o schimbare de perspectivă, poți aduce unul din straturi mai clar în vizor. Făcând asta, acel strat este de asemenea, mai bine manifestat în plan fizic, prin fenomenul minții deasupra materiei. Deoarece mintea afectează materia la nivel cuantic, o schimbare interioară de conștiență va genera o schimbare fizică exterioară. Cu alte cuvinte, lumile interioare și cele exterioare sunt în principiu corelate. Probabilitatea evenimentelor vieții personale se schimbă în răspuns la profundele schimbări din peisajul tău mental și emoțional. Cu cât trăiești mai mult din spiritul tău în loc de programarea Matricei, cu atât mai mult circumstanțele tale exterioare vin de sub jurisdicția Tărâmului Divin. Spiritul afectează realitatea într-un mod sincronistic, trecând în acest fel, peste legile deterministe ale Matricei. Viața se întoarce la propriu pe dos în jur și începe să se îndrepte într-o nouă direcție, iar miracolele devin normale. Acesta este modul în care Împărația Cerurilor începe să se manifeste pe Pământ, cu câte o persoană pe rând. Asta se realizează prin propria eliberare din ghiarele înșelăciunilor programate ale Matricei și prin recuperarea materialității în numele divinității. În interior, intersecția dintre înalt și jos se exprimă ca Spirit și Ego, care se luptă pentru peisajul tău mental și emoțional. Egoul este o personalitate artificială creată atunci când intelectul este programat cu toate regulile, fricile și dorințele Matricei. Toată lumea are un ego. Se comportă ca un avatar prin care Spiritul poate interacționa în mod convenabil cu restul lumii Matricei. Senzația de sine de zi cu zi vine de la Spirit care strălucește prin masca Egoului. Dar ca un actor care se pierde pe sine în rolul său, Spiritul se poate pierde în Ego. Și acela este momentul când lucrurile o iau razna. În acel caz, Matricea influențează eliminarea vocii Spiritului. Acesta este de fapt normalul pentru majoritatea oamenilor. Ei își trăiesc viața din instinctele lor evolutive, imbolduri hormonale, dorințe egotice și nesiguranțe. Spiritul este prea palid în interiorul lor pentru a fi auzit sau este complet absent. Doar când spiritul crește suficient de puternic poate trece peste Ego și să-l transmută. Poți face asta exercitând consistent Spiritul tău, în loc să-ți hrănești Egoul, astfel aflând cum să distingi între ele. Trebuie să fii atent, sincer și umil pentru a conștientiza atunci când acționezi din motivații egoiste sau dezonorabile. Aceia care prețuiesc egoul mai mult decât adevărul sunt servitorii Matricei. Pentru a face orice progres, cineva trebuie să-și sacrifice Egoul în mod conștient pe altarul adevărului.Scopul antrenamentului esoteric nu este totuși de a elimina egoul în totalitate, deoarece asta te-ar face ineficient ca și ființa umană, ci să-l aducă sub controlul Spiritului, reprogramându-l cu un nou set de priorități. Apoi în loc de a fi un gardian de pușcărie care ține Spiritul închis în interior, egoul purificat devine mai degrabă un cavaler ducând comenzile Spiritului în lume. Ceea ce Matricea folosește în mod normal ca să subjuge Spiritul, devine atunci mijlocul prin care Spiritul dezvăluie Matricea. Această inversare a fluxului este ceea ce urmărim: Spiritul peste minte și mintea peste materie. Pentru a fi ceea ce Matricea nu este, trebuie să facem ceea ce adepții Matricei nu fac. Prea mulți oameni au o gândire confuză și personalități conturate doar pe așteptările sociale, figuri autoritare failibile, impulsuri biologice și cele cinci simțuri. Așa că noi trebuie să ne ascuțim mințile și să ne purificăm personalitățile și să le plasăm pe acestea în serviciul intuiției spirituale și idealurilor nobile. Doar printr-un sistem de ghidare superior care transcende logica și percepția fizică putem spera vreodată să evadăm din cuștile conformismului. Mintea și inima, rațiunea și intuiția, intelectul și spiritul, trebuie să lucreze împreună, deoarece fiecare singure nu sunt suficiente. Aceasta este prima și cea mai importantă cheie să transcendem Sistemul de Control al Matricei. ( sursa: http://montalk.net/, What is the Matrix Control System? )

IUDAISMUL

– perioada biblică sec. XIII î.Ch – SEC. IV d.Ch. ( Avraam, Moise, Regii. Primul Templu, Exilul din Babilon, Revenirea. Cel de-al doilea Templu, Cucerirea romană)

– Diaspora (Persecuţiile, Spania, Franţa şi Germania, Lituania, Rusia şi pogromurile, Expulzările)

– perioada contemporană, începând cu sec XIX (Emanciparea, Cazul Dreyfus, Shoah, Statul Israel)

Termenul de iudaism apare prima oară într-un text evreiesc în limba greacă, datând din sec. I î.Ch.

Evreu, în ebraică Yehudi, însemna iniţial cel ce se trage din tribul lui Iuda (Yehuda). După divizarea regatului lui Solomon, Israel la nord, Iuda la sud (772 î.Ch.), cuvântul evreu desemna locuitorul regatului Iuda, iudeul. Abia în cartea biblică Estera, acest cuvânt capătă conotaţia religioasă pe care o deţine prin etimologia sa, adică: cel care aduce slavă lui Dumnezeu cel unic.

Biblia evreiască, pe care creştinii o numesc Vechiul Testament, scrisă în ebraică – cu excepţia câtorva capitole sau versete care sunt în aramaică, limbă semitică asemănătoare cu ebraica – este cartea cu cele mai multe traduceri şi cei mai mulţi cititori din lume. 

Cuvântul Biblie este de origine iudeo – helenistică şi înseamnă Carte. Biblia este de fapt o bibliotecă. Elaborarea celor 24 de cărţi pe care le conţine a fost eşalonată aproximativ între sec. XIII-II î.Ch. Deşi scrisă de autori diferiţi în perioade de timp succesive, Biblia se prezintă ca semnul, transcrierea unui Autor, care se adresează oamenilor din toate timpurile.Structura tipărită a acestui ansamblu de cărţi este stabilită cu precizie de o denumire ebraica – TaNaKh, care indică împărţirea Scripturilor în: Torah (Torat Moshe: cele 5 cărţi ale lui Moise, Pentateuhul), Neviim (Prorocii) şi Ketuvim (Hagiografele).

Întâlnim în literatura de specialitate termenul Torah pentru a desemna întreaga Biblie. Termenul este folosit în acest sens şi în Noul Testament (Ioan, 10,34). Această desemnare arată că Tanakh în ansamblu trebuie considerat Cuvântul lui Dumnezeu ca adevăr revelat. Alături de Biblie, o altă scriere de bază este Talmudul ( Michna, Guemara).

Unii rabini au încercat să rezume prin enunţarea unui singur verset, a unei singure mitzava (poruncă), chintesenţa Torei: Rabbi Akiva – Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi (Leviticul, cap 19). (Rabinul, provine din ebraicul Rav şi înseamnă înțelept”). Avraam a fost primul care i-a învăţat pe oameni semnificaţia recunoştinţei pentru hrana acordată. Moise este cel care a instituit obligaţia de a se rosti binecuvântarea după masă: “După ce vei mânca şi te vei sătura, să binecuvântezi pe Domnul Dumnezeul tău” (Deuteronomul 8,10). Binecuvântarea este concepută şi pentru a primi cu recunoştinţă toate evenimentele fericite ale vieţii şi pentru a transforma în proslăvire îndoielile asupra nedreptăţii, suferinţei sau morţii.

Rugăciunea este individuală şi colectivă, specifică lui Israel, folosindu-se termenii de: Tehina (ruga), Tehila (proslăvire), Hodaah (mulţumire), Bakasha (cerere), Kaddish etc, fiind desemnată prin excelenţă de Tefila sau Amida (rugăciune făcută în picioare “Deschide Doamne, buzele mele, ca gura mea să vestească lauda ta”).

Sinagoga, Beit hak nesset, înseamnă casă de întrunire, şi aici evreii se întrunesc pentru a se ruga şi a studia (orice loc poate sluji acestui scop cu condiţia să fie orientat spre Ierusalim, să nu fie acoperit de altă construcţie şi să conţină un anumit număr de obiecte de cult, partea esenţială fiind Chivotul sfânt).

În Căminul evreiesc, viaţa va trebui sanctificată pentru împlinirea vrerii lui Dumnezeu, prin binecuvântări şi printr-o conduită morală conformă cu Torah, în fidelitatea faţă de soţi, în respectul datorat părinţilor şi în atenţia ce trebuie acordată copiilor, în primirea celor ne – evrei. Masa este locul privilegiat al binecuvântărilor casnice. Alimentele consumate trebuie să fie Kacher, adică bune de consumat: dintre mamifere, sunt permise rumegătoarele cu copita nedespicată; dintre animalele acvatice, cele care au solzi şi aripioare; Torah interzice consumarea sângelui, de unde şi interdicţia de a se consuma orice animal ucis prin vânătoare, este interzis amestecul cărnii cu lactatele…

Etapele vieţii: naşterea, circumcizia (Berith-Mila, legământ de circumcizie, se face în a 8-a zi de viaţă), majoratul religios (Bar-Mitzva, Bat-Mitzva), căsătoria (citirea şi semnarea Ketubei care este contractul de căsătorie), moartea (un deces se anunţă “Fie binecuvântat Judecătorul Adevărului”).

Am auzit cu toţii de Shabbat, care este punctul culminant al Lucrării Creaţiei, ziua binecuvântată şi sfinţită de Dumnezeu, zi în care răgazul creat de odihnă trebuie să fie ocupat cu rugăciuni, studiu, o atmosferă de sărbătoare.

Unitatea absolută a lui Dumnezeu este afirmaţia fundamentală a Bibliei şi a Iudaismului.

Unitatea cosmosului nu derivă numai din faptul că El este creatorul. Conform Bibliei şi tradiţiei, Avraam a fost cel care a recunoscut în Dumnezeu creatorul, observând universul. Pentru Avraam, pentru Biblie şi tradiţia evreiască, Dumnezeu nu este doar cauza primă care rămâne indiferentă faţă de creaţia sa, ci este Providenţa lumii. Afirmarea lui Dumnezeu Creator implică şi afirmarea veşniciei lui Dumnezeu.

Aşa cum Dumnezeu a existat înainte de a exista lumea, va exista şi când totul va înceta să existe” (imnul religios Adon Olam, Stăpânul Lumii).

BUDISMUL

În cadrul acestor categorii pot fi regăsite numeroase ramuri, printre care Tendai, Vajrayana, Nichiren, Shingon, Țara Pură, Zen și Ryobu. Prin urmare, este important ca cei din afară care caută să înţeleagă budismul să nu presupună că ştiu toate detaliile unei anumite şcoli budiste, când tot ceea ce au studiat este budismul clasic, istoric. La originea budismului se află un om: Siddhartha Guatama, ( mai târziu denumit Buddha ), care, după 547 de existenţe anterioare, în care s-a dedicat practicării virtuţilor şi acumulării unor fapte meritorii, hotărăşte să se manifeste pentru ultima dată, mânat de compasiune faţă de făpturile aflate în suferinţă pe tărâmul Indiei. În jurul vârstei de 30 de ani, descoperă prin intermediul a patru întâlniri, mai întâi suferinţele care-i apasă pe oameni: bătrâneţea, boala, moartea, apoi o cale spre speranţa unei eliberări, prin imaginea senină a unui călugăr care trăieşte în sihăstrie. După mai mulţi ani de căutări diverse, optează pentru Calea de mijloc, care îl va face să înţeleagă lucrurile aşa cum sunt: iluzorii, trecătoare şi să descopere o metodă ce poate elibera definitiv fiinţa de patimi, de iluzii aducătoare de suferinţă. Aceasta este Deşteptarea, şi din acest moment, merită pe deplin titulatura de Buddha – Cel Deşteptat. Rezistând ispitei de a accede imediat la o eliberare personală egoistă, Buddha se hotărăşte să răspândească învăţătura sa. Ajuns la o vârstă avansată şi considerându-şi misiunea împlinită, el dispare pentru totdeauna, înălţându-se în Parinirvana ( nirvana desăvârşită ). Este firesc să se insiste asupra caracterului profund uman al budismului la originea sa. Cele patru adevăruri sfinte ca fundamente doctrinare sunt:  – primul adevăr este o constatare – universalitatea dukkhei ( suferinţei fizică sau morală ), schimbare, nepermanenţă, stare condiţionată – individul ca un cumul de energii sau forţe repartizate în 5 agregate: materia ( pământ, apă foc, aer ), senzaţiile, percepţiile, formaţiunile mentale şi conştiinţa

– al doilea adevăr atribuie suferinţei o cauză ( setea, dorinţa, ataşamentul )

– al treilea adevăr este speranţa unei eliberări ( afirmarea Nirvanei – mai presus de ceea ce este omenesc )

– al patrulea adevăr este calea care conduce la eliberare, Nobila Cărare Octuplă ( gândirea sau voinţa dreaptă şi înţelegerea dreaptă – orice act este precedat de un proces mintal şi că, pentru budism, numai actul deliberat aduce roade ).

Buddha este un mântuitor în sensul că arată calea, dar fiecare e liber s-o urmeze, sau nu.

Când a fost întrebat cum a început lumea, cine a creat Universul, Buddha se spune că a păstrat tăcerea, pentru că în budism nu există început şi sfârşit…

Cu toate că în mare parte este o religie estică, budismul devine din ce în ce mai popular şi mai influent în lumea vestică. Budiştii cred că ţelul cel mai înalt al vieţii este să dobândească iluminarea, după cum o percep ei.

În budism întâlnim termeni ca: sutra ( fir, text considerat a relata predicile lui Buddha istoric, prin glasul celor mai apropiaţi discipoli ), karma ( act ce are repercusiuni asupra devenirii unui individ ).

Budismul insistă asupra faptului că actul este intenţionat şi încearcă să evite confuzia dintre act în sine şi consecinţa lui, mandala ( diagramă centrată şi orientată, caracteristică budismului tantric, care o foloseşte ca suport al meditaţiei ), samsara ( rătăcire, ciclu de naşteri şi morţi ) , dharma ( lege, învăţătură ) etc.

“… se poate spune că este foarte posibil ca învăţăturile esenţiale să prindă rădăcini în cultura occidentală şi că într-o bună zi va exista un budism occidental” ( Dalai-Lama – titulatură de origine mongolă, atribuită începând cu sec. XVI, conducătorului spiritual al ramurii Gelugpa a budismului tibetan ).

CREŞTINISMUL

De ce este nevoie să înţelegem religiile, astăzi? Cum ne poziţionăm faţă de ele?  Pentru că există confuzii, necunoaştere, sau dezinformare, vă aducem câteva noţiuni despre marile religii, astfel încât să vă puteţi face o imagine de ansamblu asupra acestui subiect, şi să aprofundaţi ulterior, în funcţie de interese.

CREŞTINISMUL

Este religia întemeiată pe învăţătura, persoana şi viaţa lui Iisus Christos. Această religie s-a născut în secolul I, în imperiul roman, conform unor istorici latini. Mai multe scrieri elaborate pe vremea primelor generaţii de creştini constituie o referire obligatorie: cele patru Evanghelii de la Matei, Marcu, Luca, Ioan, constituind o mărturie despre viaţa, vorbele şi faptele, moartea şi învierea lui Cristos. Scrierile Noului Testament (recunoscut de creştini drept Sfânta Scriptură, împreună cu Vechiul Testament pe care-l au în comun cu evreii) sunt:  Evangheliile, Faptele apostolilor, Epistolele lui Pavel, Epistola către evrei, Epistola lui Iacob, Epistolele lui Petru, Epistolele lui Ioan, Epistola lui Iuda, Apocalipsa. Creştinii cred într-un singur Dumnezeu, viu şi adevărat, care în unitatea naturii divine, este constituit din trei entităţi: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, care nu se deosebesc decât prin relaţiile lor, în comunitatea unei iubiri esenţiale. Credinţa în Cristos, adevărat Dumnezeu şi adevărat om, este caracteristică pentru creştinism. Credinţa creştină afirmă că din păcat, din moarte şi din rău, Iisus Cristos îl mântuieşte pe om. Deoarece Cristos trece prin încercarea morţii, din care Dumnezeu îl slobozeşte prin puterea Sfântului Duh, acesta are viaţă veşnică. Câteva nume ale lui Cristos: Mântuitorul (Ioan 4,42), Fiul Celui Preaînalt (Luca 1,32), Fiul lui David (Matei 21,9), Fiul Omului (Marcu 14,62), Fiul lui Dumnezeu (Ioan 20,31), Domnul (Filipeni 2,11), Cuvântul făcut trup (Ioan 1,14), Mijlocitorul (I Timotei 2,5), Alfa şi Omega (Apocalipsa1,8). Însărcinaţi să continue opera lui Cristos, cei doisprezece apostoli anunţă Evanghelia şi adună Biserica (adunarea ucenicilor lui Cristos), treptat întemeiază comunităţi creştine, instaurându-se o ierarhie a preoţilor: episcopul (urmaşul apostolilor), preoţii, diaconii. Semnul crucii este propriu creştinilor, este gestul cu care îşi încep şi termină rugăciunea, amintind concret tainele fundamentale ale credinţei creştine: taina lui Dumnezeu, care este Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, în numele cărora este dat botezul dătător de viaţă ca fiu al lui Dumnezeu. Chiar dacă Iisus s-a rugat pentru unitatea ucenicilor săi, cum de există acum Biserica Ortodoxă şi Biserica Catolică (protestante, anglicane etc) ?  Biserica este catolică pentru că ocroteşte adevărul total, universal valabil, pe care l-a primit de la Cristos şi este trimisă în lumea întreagă ca să-l ofere tuturor oamenilor, şi este ortodoxă pentru că îi redă Domnului său slava ce i se cuvine şi este devotată spiritului de dreptate al credinţei pe care o mărturiseşte.  Consecinţa neplăcută a schismei din 1054 este faptul că fiecare dintre aceste două calităţi, totuşi nedisociabile, este însuşit printr-o împlinire istorică a creştinismului: în apusul latin, biserica se va numi Catolică, iar în răsăritul grec, Ortodoxă. Cele două biserici păstrează însă şi o moştenire comună: scriptura, tradiţia apostolică, doctrina Părinţilor, cele şapte concilii ecumenice din primul mileniu, succesiunea apostolică ale episcopilor şi cele şapte sacramente, cultul Fecioarei Maria, Maicii Domnului şi al Sfinţilor, anunţarea Evangheliei şi elanul misionar.

Credinţa într-o existenţă de dimensiuni supranaturale dă de gândit, e adevărat, dă de gândit chiar dincolo de lumea aceasta, dar numai după ce am primit şi am acceptat mesajul religios. Ea se situează întotdeauna între polul mistic în care se cufundă individul şi ritul în care se regăseşte comunitatea. O atitudine antifilosofică dacă vreţi, dar care dă dovadă de oarecare înţelepciune.

Hinduismul

Hinduismul este una dintre marile religii ale lumii atât datorită numărului adepților săi ( peste 700 de milioane ) cât și dinamismului său și capacității sale de adaptare. Este una dintre cele mai vechi religii, vestigii ale sale fiind găsite în India cu peste 2000 de ani î.Ch.

Spre deosebire de budism, hinduismul nu are un întemeietor uman, hindușii spunând că el a existat și va exista întotdeauna. Ca etimologie, limba hindi ( vorbită în nordul Indiei ) folosește cuvântul ”hindu” pentru a-l numi pe locuitorul Indiei ( continentului indian ) care respectă preceptele Scripturilor Indiene adică Sanatana Dharma, Ordinea eternă și naturală a lucrurilor. Hinduismul păstrează ca bază un politeism – mai multe divinități guvernează universul împărțindu-și zonele de influență. De exemplu Agni, zeul focului, activ oriunde detectăm prezența căldurii, a focului. Este zeul căminului familial, invocat și venerat la fiecare ceremonie importantă a familiei : naștere, inițiere, căsătorie. Mai târziu hindușii au conștientizat existența unui Zeu suprem, pe care l-au numit Prajapati ( ”Stăpînul ființelor vii” ) sau Brahma, ”Cuvânt sacru” personificat. Shiva ”Binevoitorul” sau Vishnu ”Atotpătrunzătorul” – zei identificați cu Absolutul pe parcursul ”revizuirii” politeismului de bază… Filonul religios se întrepătrunde intim cu socialul determinându-se reciproc. Societatea este ierarhizată în caste – familii sau grupuri de familii care au ceva în comun, ceva apărat de ele cu încrâncenare, practicând endogamia ( căsătoria în interiorul grupului ) și refuzând să se compromită prin alianțe în exterior. În India există mii și mii de „jati” sau grupe de familii, dar dincolo de această multitudine funcționează o ierarhie formată din patru mari clase sociale – ”varna” sau culori. Prima clasă – cea a brahmanilor, castă ”însărcinată” cu toate aspectele cunoașterii ( brahman – deținător al cuvântului sacru ). Erau clerici care organizau viața religioasă, sărbătorile, alcătuiau tratate de medicină, arhitectură, astronomie, muzică, astrologie etc. Castele de brahmani se mențin și azi convertite în profesori, ziariști, scriitori, oameni politici… A doua clasă – cea a războinicilor ( kshatriya ) care se ocupau cu menținerea ordinii în țară : radjahii ( regii ), maharadjahii, căpeteniile armate. A treia clasă – cea a negustorilor, crescătorilor de vite, agricultorilor ( vaishyas ) – cei meniți să facă să rodească bunurile acestei lumi .

Aceste trei clase sunt socotite ”nobile” , prezența lor în temple fiind acceptată.

A patra clasă – cea a servitorilor ( shudras ) îi grupează pe cei care slujesc ereditar primele trei clase.În vechile texte vedice brahmanii ies din gura lui Brahma, războinicii din pieptul său, vaishyas din brațele sale iar slujitorii din picioare. Casta brahmanică este cel mai bine structurată spiritual și social fiind un exemplu pentru celelale fiind cea care impregnează cu spiritul său hinduismul în ansamblu în asemenea măsură încât termenul de ”brahmanism” este echivalent cu ”hinduism”.

Etapele vieții unui brahman sunt introduse de rituri ( samskara ) importante moral și social și care permit fiecăruia să afle ce este și ce are de făcut.

Ritul căsătoriei – sacralizează intrarea în viața de stăpân al casei. Ritul inițierii – cel mai important pentru băieți – băiatul devine membru cu drepturi depline al societății. Riturile nașterii, când tatăl alege numele copilului, un rit cu apă curgândă dătător de viață lungă… Riturile funerare desfășurate în locuri specifice de incinerare, lângă râuri sau fluvii.

A fi hindus nu este o chestiune de convingere sau de credință ci o chestiune de apartenență. Hinduismul este o religie trăită și practicată la niveluri de profunzime foarte diferite, fiecare găsindu-și nivelul dorit. De unde această diversitate ? Simplu : toate sunt atitudini naturale legate de o interpretare imediată a religiei. Nu se justifică o autoritate religioasă care să amintească dogma… Întrucât întreaga religie se poate practica acasă, cu excepția ceremoniilor de înmormântare, nu există obligații legate de frecventarea templelor decât în cazul unor motive speciale : devoțiunea față de un anumit zeu, jurăminte sau tradiții de familie.

Divinitățile cele mai venerate sunt Shiva, zeul creator si distrugător și Vishnu, zeul ocrotitor si conservator. Cea mai cunoscută reprezentare a lui Shiva este dansând, dansul creator și distructiv în același timp. Shiva ocupă timpul…

Vishnu este înfățișat lungit, dormind pe un șarpe. Când visează creația capătă formă. Vishnu ocupă spațiul… I se atribuie numeroase descendențe ( ”avatara” ) cele mai cunoscute fiind Rama și Krishna – personaje istorice zeificate ( un rege cu o conduită exemplară în nenorocirile suferite și un războinic viteaz și înțelept ).

Hinduismul este o religie deschisă : nu are nimic de ascuns, totul se poate cunoaște. Este un imens laborator în care s-a testat tot ce a părut demn de experimentat. Unele experințe au creat școli în prezent deseori adaptate mentalității occidentale și private de obiectivele religioase și eliberatoare. Pe de altă parte hinduismul poate retrezi în Occident preocuparea față de spiritualitate și să favorizeze un gen de reflecție care să provoace redescoperirea spiritualităților deja practicate aici. Încheiem aici seria prezentărilor marilor religii amintind pentru cei dornici să-și lărgescă perspectiva cunoșterii spiritual-religioase de Credința Baha’i sau Biserica Scientologică…

… Unele persoane doresc să-și schimbe religia. Este un fenomen deosebit de periculos. Aceste persoane trebuie să mediteze profund și îndelungat, căci nu este firesc să-și reteze rădăcinile. Dacă gestul este făcut prea rapid, el trădează amărăciune și decepție față de vechea religie. Și atunci, persoana capătă o atitudine critică față de religia sa originară. Este un lucru foarte grav, deoarece se distruge însuși spiritul religiei, adică toleranța, înțelepciunea, dragostea… 

( Al cincisprezecelea Dalai-Lama, noiembrie 1993 )

Omul și câinele

Un om și câinele lui mergeau de-a lungul unui drum. Omul admira împrejurimile, când deodată își dădu seama că nu mai este pe pământ, ci în lumea celor drepți. Își aduse aminte cum a murit și că prietenul său necuvântător murise de câțiva ani. Se miră și merse mai departe, gândindu-se unde duce drumul pe care mergea. După puțin timp, ajunseră la o stâncă albă și înaltă ce se întindea pe o parte a drumului. Părea că este făcută dintr-o marmură foarte fină. La capătul unui deal, stânca era împărțită în două de un arc care strălucea în lumina apusului. Când ajunse în fața arcului, văzu o poartă imensă, iar strada pe care mergea văzu că este făcută din aur. Omul se îndreptă spre poartă și în timp ce se apropia văzu un om care stătea la un birou în fața intrării.
Când ajunse destul de aproape îi strigă omului „Scuzați-mă, unde mă aflu?”
„Acesta este Raiul, domnule” răspunse omul de la birou.
„Wow! Îmi puteți da și mie niște apă, vă rog?”
„Bineînțeles. Intrați vă rog, și o să vă aducă cineva apă imediat.”
Omul de la poartă gesticulă și poarta se deschise.
„Prietenul meu poate să intre și el?” întrebă călătorul și arătă spre câinele său.
„Îmi pare rău dle, nu aveți voie cu animale.”

Călătorul se gândi o clipă și apoi se întoarse și își continuă drumul pe care mergea împreună cu câinele său. După o bună bucată de vreme și după ce străbătu o distanță considerabilă, ajunse la un drum noroios care ducea spre o fermă, poarta fermei arătând ca și cum nu ar fi fost niciodată închisă. Nu erau garduri și când se apropie văzu înăuntru un om sprijinit de un copac, citind o carte.
„Scuzați-mă, aveți puțină apă?” întrebă călătorul.
„Da sigur, este o pompă chiar aici, intrați vă rog.”
„Dar prietenul meu, poate intra?”
„Cred că este un castron lângă pompă.”
Călătorul intră împreună cu câinele său și găsi o pompă veche de mână cu un castron lângă ea. O umplu, bău până se sătură și apoi o dădu câinelui său. După aceea, călătorul se îndreptă către omul care citea în continuare o carte lângă copac și îl intrebă „Cum se numește acest loc?”
„Acesta este Raiul”, răspunse omul.
„Hmm, este destul de ciudat, omul de mai înainte mi-a spus de asemenea că acela este Raiul.”
„Ahh, locul acela cu poartă de sidef și drumul pavat cu aur? Acela este Iadul.”
„Și nu vă deranjează că se folosesc de numele dvs?”
„Nuu, ne bucurăm că ei departajează oamenii, cei buni de cei care și-ar lăsa cel mai bun prieten în urma.”

Așa cum îți sunt gândurile, așa îți este viața!

Era obişnuit să iasă în fiecare zi la cerşit. Singura lui frică era că într-o zi oamenii nu îi vor mai da bani şi nu va mai avea ce să mănânce. Se gândea că dacă moare nici măcar nu va ajunge în Rai pentru că nu făcuse fapte prea bune, lăsase să treacă viaţa pe lângă el. Nu fusese aşa tot timpul. Avea momente când se gândea la trecutul în care era un bărbat frumos, avea o familie fericită şi era atât de încântat să îi înveţe pe copii matematica.

Vremurile s-au schimbat şi deşi avea o experienţă colosală în domeniul său de activitate, salariul a ramas la fel. Aşa au început şi discuţiile cu soţia care îi repeta într-una “nu eşti bun de nimic, o să murim de foame în curând”. Pentru că o iubea o asculta mereu fără să zică nimic. La început s-a gândit că trebuie să facă ceva şi chiar era hotărât să schimbe situaţia. Asta l-a ţinut până ajungea acasă când soţia îi reproşa din nou “nu eşti bun de nimic, o să murim de foame”. Uneori aceleaşi vorbe le auzea şi de la fiul său, dar sub o altă formă “nu eşti bun să îmi fii tată, nu faci nimic pentru a ne scoate din situaţia asta”.

A început să se plângă prietenilor că serviciul nu îl mai satisfice, că se ceartă cu familia şi nu se mai simte iubit. În fiecare zi vorbea despre asta şi ce este mai rău, când gura nu-i vorbea, mintea rula acelaşi film “nu eşti bun de nimic, o să murim de foame”.

Prietenii au început să îl evite şi pentru că nimeni nu îl mai asculta, a decis să intre în crâşma din colţ să bea un pahar, voia să işi facă curaj să vorbească cu soţia lui şi să îi spună că are nevoie de ajutor şi că dacă găseşte măcar minimul de susţinere, el va găsi acea posibilitate care îl va scoate din această situaţie nefastă prin care trece deja de ceva timp. Surprinzător, acolo în crâşmă oamenii vorbeau mult şi tare şi curând a început să intre şi el în discuţiile lor. În sfârşit şi-a găsit niste prieteni cărora a putut să îşi descarce sufletul şi cum a observat că după ce a băut primul pahar gura i s-a dezlegat, iar cuvintele ieşeau şiroi, a mai cerut unul şi încă unul până a început să i se pară că viaţa nu mai este atât de grea. În drum spre casă a simţit că pentru prima dată după foarte mult timp a fost înțeles, corpul i se părea mai uşor acum, era într-o stare de “euforie” totală.

Era în continuare hotărât să vorbească cu soţia lui şi cum intră pe uşă o abordă: “Vrreaau să să vorrrrbimmm. Desssspree, aaaa, stttaaai căă….. am uitat”. Soţia a început şi mai abitir să urle şi să îi strige: “Nu eşti bun de nimic, o să ajungi un cerşetor şi un alcoolic”.

Au fost câteva luni în care a ascultat zilnic aceeaşi placă “nu eşti bun de nimic, o să murim de foame, vei ajunge un cerşetor”. Încet, încet a început să creadă ce i s-a spus, a căutat doar oamenii care erau în aceeaşi stare cu el pentru că doar ei îl înţelegeau, a fost dat afară de la serviciu, soţia şi copilul l-au părăsit, a vândut casa şi a consumat toţi banii pe băutură şi pe întreţinerea sa la nivelul de subzistenţă până nu a mai avut ce să cheltuiască. A ajuns în stradă cerşind de mâncare. A uitat de mult cine era şi ce visuri avea, experienţa lui profesională şi toate premiile obţinute sunt acum doar o poveste, mai are momente când din mila trecătorilor îşi cumpără câte un pix şi câteva coli de hârtie pentru a mai face câte un exerciţiu de matematică pentru a-şi reaminti cine era…

Cunoaşteţi oameni care au ajuns în această situaţie sau în situaţii similare ascultând vorbele celor din jur?

Persoana care mi-a relatat această poveste a avut ocazia să o asculte stând într-o zi pe bancă în staţie aşteptând autobuzul. Îmi povestea că se vedea după cum vorbeşte că nu a fost toată viaţa lui un cerşetor pentru că avea momente când folosea cuvinte academice. La final, i-a mai spus doar atât “Nu asculta vorbele celor din jur şi alege-ţi cu grijă gândurile!”

Aceasta este o poveste care ilustrează cum mintea umană se concentrează pe acele cuvinte şi experienţe pe care noi singuri alegem să ni le însuşim ca făcând parte din noi.

Este foarte important să înţelegi că tu îţi poţi controla mintea. Fii atent(ă) la gândurile care îţi trec prin cap şi de îndată ce vezi că sunt încărcate de negativism preia imediat controlul mental. Dacă mintea îţi spune “e prea greu să mă schimb”, spune-i că îi mulţumeşti pentru acest gând, dar tu alegi să crezi că îţi este din ce în ce mai uşor să te schimbi şi să devii un om mai bun şi mai frumos. Surprinde-ţi conversaţiile cu mintea şi preia controlul până aceasta acceptă că nu te joci şi că tu alegi ce să gândeşti despre tine şi care sunt acele gânduri care te definesc pe tine ca persoană. Imaginează-ţi că gândurile tale sunt ca nişte picături de miere care curg printr-o pâlnie pentru a umple un borcan din care vrei să te înfrupţi zilnic. Un singur gând sau o singură picătură de miere pusă în pâlnie nu va ajunge în borcan. Cu cât vei repeta însă noile gânduri mai mult, picăturile de miere vor începe să umple borcanul. Cu cât vei persevera mai mult cu atât vei umple borcanul cu miere mai repede. Din ce fel de borcan doreşti să te înfrupţi? Din unul plin de savoare şi dulceaţă sau unul plin de pelin şi gânduri nefelositoare?

Dacă îţi este greu să îţi transformi gândurile nefolositoate în unele care să te susţină, iată mai jos câteva care îmi doresc să te inspire şi pe care chiar te rog să le foloseşti. Pe măsură ce le vei folosi vei vedea ca vei începe să îţi creezi tu gânduri prospere care se potrivesc cel mai bine situaţiilor în care te afli.

  • Tot ce am nevoie se află în mine acum – în loc de – Nu am resursele necesare ca să încep

  • Am fost creat perfect, tot ceea ce este mai bun din mine iese acum la suprafaţă – în loc de – Nu sunt bun(ă) de nimic, greşesc încontinuu

  • Există întotdeauna o rezolvare, oriunde mă voi afla întâlnesc persoanele potrivite – în loc de – Nu ştiu cum să ies din situaţia asta, nu găsesc pe nimeni care să ma ajute

  • Corpul meu îşi ia cât are nevoie pentru a mă face să arăt din ce în ce mai bine. Îmi iubesc corpul pentru că el mă ajută să mă deplasez acolo unde am nevoie să fiu – în loc de – Iar am mâncat prea mult, arăt odios

  • Am un ten curat şi radiant, oriunde merg eman bună dispoziţie, iar cei din jur sunt bucuroşi să mă aibă în preajmă – în loc de – Sunt din ce în ce mai obosit(ă), faţa mea nu mai spune nimic şi nu mai atrage nicio privire

 

Gândurile negative ne otrăvesc viaţa!

Gândurile de îngrijorare sau de frică sunt forţe de temut, care există înlăuntrul fiinţei noastre. Ele otrăvesc însăşi sursa vieţii şi distrug armonia, eficienţa pe termen lung, vitalitatea şi vigoarea. În timp ce gândurile opuse, de bucurie, bună dispoziţie şi curaj vindecă, mângâie, alină iritarea şi sporescenorm eficienţa fiinţei prin multiplicarea puterilor mentale. De aceea, nu vă pierdeţi niciodată buna dispoziţie.

Zâmbiţi şi râdeţi tot timpul.

Gândul îşi exercită influenţa asupra întregului corp. Durerea mentală slăbeşte organismul fizic, dar nu mai puţin adevărat că şi corpul influenţează mintea; un corp sănătos este barometrul unei minți sănătoase. Când corpul e bolnav, mintea se îmbolnăvește şi ea. Pornirile violente ale unui caracter prea aprins produc serioase daune celulelor creierului, generând produşi chimici otrăvitori în sânge, dau naştere unui şoc general și suprimă secreţia sucurilor gastrice, bilei şi celorlalte sucuri digestive din tubul alimentar, secătuiesc energia, vitalitatea, induc îmbătrânirea prematură şi scurtează viaţa. Când suntem furioşi, mintea devine perturbată, fapt care creează disfuncţionalităţi la nivelul corpului, din cauza intrării în agitaţie a întregului sistem nervos. Aceasta este explicaţia „nervilor” pe care îi avem, sau a stării de enervare. De aceea este preferabil să ne controlăm mânia prin iubire. Mânia este o energie atât de puternică, încât nu poate fi controlată prin intelectul obişnuit, ci numai prin intelectul pur sau discernământ.

Un zambet, il vrei?

Poate nu am ce sa iti ofer in acest  moment …poate nu mai am nimic …uneori viata ne surprinde. Tot ce am avut am oferit deja.Toti au primit cate ceva … Fiecare persoana din viata mea are ceva care sa-i aminteasca de mine in clipele cand va fi singura. Una un vis, mai multe persoane au primit atentie,  alta un gest, una o speranta, alta o clipa de dragoste, una un zambet dimineata in zori, alta o mana calda pe obraz cand ii era greu, toate au 1000 de grame de tandrete pura. As vrea sa iti dau si tie ceva, insa…pentru tine, imi pare rau … chiar nu mi-a mai ramas nimic … Daca vrei, uite, mai am ceva, mic, marunt … nu stiu daca o sa iti placa. E un lucru inutil si fara sens … insa daca vrei ia-l tu. E singurul lucru care mi-a mai ramas..este vorba de un zambet!

Te simți în siguranță?

Poate, dacă trăiești undeva în munții Himalaya, pe crestele Carpaților sau în jungla Amazoniană. Dar dacă îți e dat să-ți duci zilele într-o metropolă ca Londra, ce te faci? Acolo îți e serviciul, acolo îți duci existența cu bune și cu rele. Privești pe furiș ( dacă încerci să îi privești mai mult de o secundă în ochi, intră în panică ) la fețele oamenilor și nu prea vezi altceva decât nesiguranță, tristețe și nu în ultimul rând, o acceptare neputincioasă a unui stil de viață poate 90% artificial și toate acestea uneori frumos ascunse sub un foarte fin zâmbet impus.Nu poți ști niciodată care din nenumărații concetățeni de origine musulmană va detona pur și simplu o bombă în numele lui Alah sau a unei interpretări eronate a Coranului. Tot ce poți face e să te lași pe mâna hazardului. Ce-o fi o fi! Nu puțini sunt cei care mi-au împărtășit aceste senzații de neputință.

Imaginează-ți că ai de mers până la serviciu în jur de o oră cu metroul. La o anumită stație urcă un bărbat musulman transpirat, cu o față speriată, cu ochi fioroși și plini de răutate. Și pe lângă toate astea, mai e și îmbrăcat în negru, purtând un mic rucsac în spate. Se uită în stânga și în dreapta precum pendulul unui orologiu. Dacă faci greșeala să-ți intersectezi privirea cu a lui, un film de groază începe să se deruleze pe ecranul minții tale. Faci repede o evaluare a situației și îți dai seama că nu poți să fugi, nu ai unde! Ești îngropat de viu într-un tren ce la rândul lui se află adânc în măruntaiele pământului. Iar dacă nu ai suferit în viața ta de claustrofobie, ai toate șansele să te apuce.Scapi cu viață din acest coșmar, ziua trece, ajungi acasă obosit și când deschizi laptopul ești invadat de știri contradictorii cu un atentat terorist întâmplat undeva într-un loc și la o oră ce potrivesc de minune cu momentul calvarului povestit mai sus.

Te gândești cu lacrimi în ochi cum ai putea să te întorci acasă, la ai tăi cei dragi și poate că îți pare tare rău de momentul când ai luat decizia de a trăi într-o lume care nu îți aparține. Dar e foarte probabil ca ziua de mâine să se petreacă asemănător și să îți îneci amarul cu gândul că poate într-o bună zi…

Legenda cinei cea de taină

Există o legendă cu privire la “Cina cea de taină” a lui da Vinci…

Când a conceput această scenă, Leonardo s-a izbit de o mare dificultate: trebuia să picteze Binele – sub chipul lui Iisus – si Răul – sub chipul lui Iuda.

Şi-a întrerupt lucrul la jumătate, până când avea să găsească modelele ideale.

Într-o zi, în timp ce asista la repetiţia unui cor bisericesc, a văzut într-unul din băieţi imaginea desăvârşită a lui Hristos.

L-a invitat la el în atelier şi i-a reprodus trăsăturile în studii şi schiţe.

Au trecut 3 ani…Cina cea de Taină era aproape gata – da Vinci însă, nu găsise modelul ideal pentru Iuda.

Cardinalul care răspundea de biserică, începu să-l preseze, cerîndu-i să isprăvească numaidecât fresca.

După mai multe zile, pictorul a întâlnit un tânăr îmbătrânit prematur, zdrenţăros, beat, lungit în şanţ. Cu mare greutate, ajutoarele sale îl duseră până la biserică, unde urma să-i picteze chipul fără schiţe prealabile.

Da Vinci se apucă să picteze uimit de trăsăturile necredinţei, ale păcatului, ale egoismului atât de bine imprimate pe faţa lui.

Când pictorul a terminat, cerşetorul, revenindu-şi oarecum din beţie, deschise ochii şi văzu pictura din faţa lui. Un amestec de uimire şi tristeţe îi apăru pe chip şi zise:

Am mai văzut pictura asta!
Când? întrebă da Vinci surprins.
Acum 3 ani, înainte de a fi pierdut tot ce aveam.

Pe vremea aceea, cântam în corul bisericii şi duceam o viaţă plină de vise, iar artistul m-a convins să pozez ca model pentru chipul lui Iisus.

Se pare că Binele şi Răul au unul şi acelaşi chip, totul depinde de momentul în care unul sau altul taie calea oricărei fiinţe umane.”

Moare încet

 Moare câte puțin cine se transformă în sclavul obișnuinței, urmând în fiecare zi aceleași traiectorii; cine nu-și schimbă existența;
cine nu riscă să construiască ceva nou;
cine nu vorbește cu oamenii pe care nu-i cunoaște.

Moare câte puțin cine-și face din televiziune un guru.
Moare câte puțin cine evită pasiunea, cine preferă negrul pe alb și punctele pe „i” în locul unui vârtej de emoții, acele emoții care învață ochii să strălucească, oftatul să surâdă și care eliberează sentimentele inimii.

Moare câte puțin cine nu pleacă atunci când este nefericit în lucrul său;
cine nu riscă certul pentru incert pentru a-și îndeplini un vis;
cine nu-și permite măcar o dată în viață să nu asculte sfaturile „responsabile”.
Moare câte puțin cine nu călătorește;
cine nu citește;
cine nu ascultă muzică;
cine nu caută harul din el însuși.

Moare câte puțin cine-și distruge dragostea; cine nu se lasă ajutat
Moare câte puțin cine-și petrece zilele plângându-și de milă și detestând ploaia care nu mai încetează.
Moare câte puțin cine abandonează un proiect înainte de a-l fi început; cine nu întreabă de frică să nu se facă de râs și cine nu răspunde chiar dacă cunoaște întrebarea.

Evităm moartea câte puțin, amintindu-ne întotdeauna că „a fi viu” cere un efort mult mai mare decât simplul fapt de a respira.
Doar răbdarea cuminte ne va face să cucerim o fericire splendidă.
Totul depinde de cum o trăim…

Dacă va fi să te înfierbânți, înfierbântă-te la soare
Dacă va fi să înșeli, înșeală-ți stomacul.
Dacă va fi să plângi, plânge de bucurie.
Dacă va fi să minți, minte în privința vârstei tale.
Dacă va fi să furi, fură o sărutare.
Dacă va fi să pierzi, pierde-ți frica.
Dacă va fi să simți foame, simte foame de iubire.
Dacă va fi să dorești să fii fericit, dorește-ți în fiecare zi…

Pablo Neruda

Soţia mea nu lucreazā !

– Conversaţie între un soţ şi psiholog (S) şi (P):
P: Ce faceţi pentru a vă câştiga existenţa, domnule Popescu ?
S: Eu lucrez la o banca in Craiova.
P: Soţia ta?
S: Nu lucreazā. Ea e casnicā.
P: Cine pregateste micul dejun pentru familie?
S: Soţia mea.
P: La ce orā, în general, se trezeşte soţia ta?
S: Ea se trezeste devreme pentru că pune masa, pune mancare la copii la şcoală,se asigură ca sunt bine îmbrăcaţi şi pieptănaţi,dacă au luat micu dejun,dacă s-au spālat pe dinţi şi dacă si-au luat toate lucrurile pentru şcoală.
P: Cu cine merg copiii la şcoală?
S: Soţia mea îi duce la şcoală.
P: Dupa ce duce copiii la şcoală , ea ce face?
S: În general câte ceva prin oraş, cum ar fi: plăteşte facturile sau se opreşte la magazin. Apoi se întoarce acasā si pregateste mancarea. Serveşte masa, ordonează prin bucatărie după care se ocupa de spălatul hainelor şi curāţenia în casă. Doar ştii cum e.
P: Seara, când te intorci de la birou, ce faci?
S: Mă relaxez, normal. Păi sunt obosit cum am lucrat toata ziua la birou.
P: Ce face soţia ta seara?
P: Ea pregateşte cina,serveşte pe copii si pe mine, spală vasele, mai ordonează încă odată prin casă. Apoi pregateste copiii pentru culcare, le dă lapte cald cum le place să bea, verifică dacă s-au spālat pe dinţi…
Asta e rutina zilnică a multor femei în toată lumea: începe dimineaţa şi continuă până la altă oră din noapte. Asta se cheamă ” nu lucrează” ?!
Îi casnicā nu are diplomă, dar semnează cea mai importantă diplomă în viaţa de familie!
Apreciază-ti soţia ta, mama, bunica, mătuşa, sora, copila…
De ce sacrificiul ei e nesemnificativ?
Cineva a intrebat: “Dumneavoastră sunteţi o femeie care lucraţi sau numai o” casnică”?”
Ea a raspuns:
“Eu lucrez ca o soţie în casă,
24 ore pe zi ..
Sunt mamă
Sunt femeie,
Sunt fată,
Sunt deşteptător,
Sunt bucătăreasă,
Sunt consolatoare,
Sunt maestră,
Sunt servitoare,
Sunt îngrijitoare de copii,
Sunt doctor,
Sunt o muncitoare manuală,
Sunt agent de siguranţă,
Sunt, sunt….
Nu am vacanţă,
Nici licienţă de doctor.
Nu am zi liberă, lucrez zi şi noapte,
Sunt de gardă tot timpul, nu ma opresc şi….
Toate astea, numai sa asculţi fraza:
” Dar, ce faci toată ziua?”
Dedicaţie pentru toate femeile care isi dedică toată viaţa pentru binele familiei!
Femeia e ca si sarea:
Prezenţa ei nu se aminteste, dar absenţa ei lasă cu totul fără savoare!
Împarte cu toate femeile preţioase din viaţa ta acest mesaj!
In echilibru, psiholog Mihail Jianu.

Adio prienetnie

Am devenit selectiv la superlativ. Nu stiu daca este bine si nici numa intereseaza in acest momnet. Pana in vara imi propun sa renunt la acei prieteni care nu ma merita si sa invat sa nu-mi mai pese de ei.
Pur si simplu, asta e, nu se mai poate, nu mai vreau toxicitate emotionala.
O data la cativa ani trebuie sa trec prin asa ceva. Ma fascineaza oamenii!
Uneori este mai usor, aproape ca nu-mi pasa, alteori este mai greu, foarte dificil, am regrete, ma tot gandesc daca puteam face ceva altfel, daca puteam salva cumva relatia de prietenie.
Viata mea merge inainte cu sau fara tine…
Aceste prietenii ne sunt nocive, reusesc sa-mi clatine increderea in mine, ma umilesc, ma fac sa ma simt neapreciat sau mai rau, de parca am cersi atentia, iubirea si prietenia celui de langa mine, si de aceea acest rau trebuie taiat de la baza pentru a face loc unei noi prietenii, care sa ma faca fericit.
Cel de langa tine are cea mai mare putere pentru a-ti face rau, te poate lovi exact unde te doare mai tare, poate sa faca lucruri care sa-ti afecteze intreaga viata.
De aceasta data prietenia se va destrăma deoarece nu este pe sistemul “dau si primesc”.
Simt ca eu tot dau si dau, ceea ce dau se primeste cu bucurie, nu se intoarce nimic inapoi si mai mult, incep sa ma simt prost ca dau, pentru ca poate ceea ce ofer este prea mult sau nu este apreciat. Si nu stiu, nu se mai poate.
Mie nu-mi place sa insist, sa ma umilesc, sa pierd timpul aiurea, iar daca am facut asta, am facut-o de dragul cuiva cu care ma lega o prietenie veche, un anumit grad ridicat de respect, pentru ca pentru mine prieteniile din copilarie sunt nepretuite.
Dar totul are o limita si cred ca mi-am atins limita.
Dureros e ca te gandeasi, ce ai facut rau? N-ai dat suficient, nu te-ai purtat destul de bine, n-ai fost alaturi atunci cand trebuia? Numai ca se intampla sa nu fie vorba de asa ceva, mai intervine plictisul, monotonia, dorinta de a cunoaste alte persoane noi si de a uita ca stii unele persoane “vechi”.
Poate sunt oameni superficiali pentru care prieteniile adevarate de zeci de ani nu conteaza, care uita ca de cate ori le-a fost rau au avut pe cineva aproape.
Sincer nu stiu la ce se gandesc, ce au in cap. Eu nu concep sa-mi tratez astfel relatiile de prietenie. Pentru mine o prietenie din este aur adevarat! Dar asta sunt eu, pentru unii contează mai mult noutatea, distractia si mai stiu eu ce aduce o posibila nouă prietenie…Nu vreau sa ma las surprins la acest capitol!
In echilibru, psiholog Mihail Jianu!