MAMELOR, nu mai creșteți bărbați defecți!

“Bărbații, doamnelor, așa nesuferiți cum îi vedem uneori, egoiști sau perfecționiști, sunt suma modelelor din copilărie. Știți asta foarte bine. Dar parcă atunci când o trăiți pe propria piele, vă vine să le spargeți acelor mame farfuriile în cap, pentru educația dată cu cuțitul și cu furculița, mai degrabă, decât cu inima! Mamele acelea care i-au învățat că dragostea înseamnă masă pusă, strânsă, curățenie perfectă, farfurii spălate perfect, ordine compulsivă, mâncare pregătită exact așa cum dorește ”puișorul”. Care din obsesie au ajuns să-i transforme în detectori de greșeli și de imperfecțiuni. Care le-au indus ideea că dragostea înseamnă de fapt confort. TREBUINȚE PRIMARE SATISFĂCUTE.
Bărbații ăștia, minunați de-a dreptul unii, au fost ”stricați” de mame care le-au anticipat toate mișcările, dorințele și nevoile, le-au îmbrățișat mofturile și le-au dat totul pe de-a gata, de frica respingerii. Fiind ele însele nefericite în propriile copilării sau în relațiile cu tații absenți emoțional. Le-au făcut atunci copiilor lor altare pe care au jertfit viața lor, timpul și nervii. N-au putut suporta lacrima băiețelului care se agăța de fusta lor când trebuia să fie lăsat singur la grădiniță și-au găsit soluții salvatoare, angajându-le bone, evitând durerile puiului din frica de separare, aruncându-și la gunoi nevoile proprii pentru salvarea copiilor, fără să știe că toate evitările duc la anxietăți și răsfăț, la concepții greșite, la tipare comportamentale distructive, la șantaje emoționale.
Mamele acestea n-au avut de unde să știe că mâncarea și curățenia nu alungă teama copilașului de monștrii de sub pat, de tramvaie, de zgomote, de strigoi, de moarte, de separare. Dacă oferi trebuințele de bază, nu înseamnă că ai rezolvat trebuințele de dragoste, atașament, siguranță. Și-atunci copilul crește cu falsa credință că dragostea înseamnă satisfacerea dorințelor, a nevoilor bazale și cam atât.
Și-apoi ne mirăm cum de bărbatul acela șarmant, plin de bun simț și drăgăstos are lângă el o femeie rece, care are grijă să fie cât mai frumoasă pentru a atrage privirile altor bărbați, care n-a fost în stare să-și găsească un job care s-o împlinească sau să-și consolideze un drum în viață pe propriile-i picioare?!
O are, dragilor, pe ea, pentru că îl așteaptă cuminte cu masa pusă, cu toate cămășile călcate, cu friptura caldă, cu ordinea compulsivă pe care el a învățat-o în copilărie și pe care ea, de frica părăsirii, i le dăruiește zilnic, căci fără el nu e în stare să-și lege nici măcar șireturile. Sau e în stare, dar n-are cu ce să-și cumpere pantofii.
M-am revoltat eu ani la rând pe ”pipițele cu aer de doamne”, dar am aflat într-un târziu că aceste femei n-au nici o vină pentru că au găsit bărbați care habar n-au ce-i aceea o relație adevărată, o femeie adevărată. Ei cred că dragostea este egală cu gustul cartofilor prăjiți, dorul – cu patul aranjat la dungă, și lista poate continua.
M-am întrebat așa, de-a lungul anilor, cum de rămân acești bărbați în relații dependente cu femei care nu-i ajută să-și împlinească visele (tot de teama de a nu fi părăsite! și-atunci mai bine îi fac dependenți de mâncarea lor!), care nu le oferă susținere morală și încredere în forțele proprii și nu le dăruiesc grija și atenția necesară supraviețuirii emoționale.
Și-am aflat într-un târziu că acești bărbați n-au aflat în copilărie cum stă treaba cu dragostea adevărată, au asociat-o cu mâncarea și curățenia și n-au știut niciodată că acestea pot fi făcute împreună cu femeia lor sau de alte femei specializate în așa ceva. Și tare revoltată am fost când am văzut bărbați nemulțumiți de femeile lor tandre, afectuoase, grijulii, pline de dragoste reală. Ce nu înțelegeam era cum de pot ei prefera ceea ce pot cumpăra simplu de la un restaurant – mâncarea- în locul a ceea ce nu pot cumpăra de la nimeni: iubirea adevărată, susținerea, blândețea, gingășia?
Nu înțelegeam de ce nu pot ei să fie mulțumiți când femeile astea tandre le făceau mâncare când aveau timp, curățenie când puteau să-și răpească din timpul petrecut pentru a citi și învăța? Cum de le reproșau că nu fac NIMIC? Păi, fiindcă pentru ei Nimic însemna mai puțin ca acele mame care făceau totul pentru casă și mai nimic pentru suflet. Și-atunci, modelul din familie, transmis la băieții deveniți bărbați se perpetuează și ne mirăm de ce vedem cupluri – în care ambii sunt inteligenți și frumoși – destrămate, și cupluri în care ea e o parvenită, devenită doamnă peste noapte, bine sudate?
Bine sudate spun de ochii lumii, căci bărbatul al cărui suflet e hrănit cu cartofi și fripturi e mereu flămând. Dar cum să vadă el asta sau cum să își dea seama că există și alt tip de femeie pe lumea asta, când a fost obișnuit cu satisfacerea nevoilor primare? Cum să nu arunce acest bărbat în femeia caldă și iubitoare cu reproșuri:” Ceri prea multă afecțiune, vrei mereu îmbrățișări, ce e atâta dragoste? ai probleme grave din copilărie, de asta vrei atâta să te țin în brațe!”
De unde să știe el că un bărbat care a crescut cu o mamă care i-a explicat caraghios mereu că monștrii de sub pat pot fi izgoniți cu spray ”antimonști”, îl iubește chiar dacă trebuie să plece la serviciu și-l lasă la grădiniță până se întoarce? De unde să știe el că mama nu e aceeași cu femeia, că bărbatul face dragoste cu femeia lui, nu integrame? De unde să știe el că femeia se împlinește prin carieră, dezvoltare personală, și nu doar prin grija excesivă pentru copiii ei și curățarea zilnică a casei până lucește? (lucruri de care se poate ocupa o dată pe sapătămâna, și dacă nu poate ea, plătește pe cineva care are acest job!)
De unde să învețe bărbatul crescut după standardele ”stomacului” că dragostea nu se cumpără, dar mâncarea da? De unde să știe el că o femeie care muncește PSIHIC cu oamenii 10 ore pe zi e mai obosită ca una care muncește FIZIC tot atâtea ore? Dacă în familia lui femeia a avut rolul de menajeră și bucătăreasă, înainte de soție?
De unde să știe bărbatul crescut dub semnul grijii excesive că pe lumea asta mai există și soluții pe care trebuie să le găsească singur, că o femeie nu te salvează, ci te liniștește? De unde să știe el că femeia care te salvează făcându-ți numai mâncare te face dependent excesiv de ea, și cea care te liniștește când ești îngrijorat în privința lipsei banilor, te face independent și sigur pe tine, când te asigură că și ea muncește, și ea aduce bani în casă, și ea simte, și mai presus de toate TE IUBEȘTE?
Cum să știe un astfel de bărbat ce-i aia dragoste, când n-a auzit niciodată de la femeia-menajeră aceste cuvinte, ci doar: NU EȘTI ÎN STARE SĂ CÂȘTIGI MAI MULT, NU POȚI SĂ TE INTEGREZI, NU EȘTI BĂRBAT? Apoi, cum să știe el să trăiască lângă o femeie care îl liniștește cu dragostea ei fără a-i oferi zilnic doza de drog numită OBSESIA CURĂȚENIEI, A ORDINII ȘI A MÂNCĂRII CALDE PE MASĂ la ora la care el ajunge?
De unde să știe un astfel de bărbat ce înseamnă să mănânci împreună cu femeia ta la masă, când el a fost obișnuit SA I SE PUNĂ MASA sau să mănânce la Tv, fără a ști vreodată că cina este prilej de a-ți asculta iubita, de a revărsa sentimente pozitive și negative spre a le liniști ea, prilej de a discuta despre proiecte, concedii, week-end-uri în afara orașului? De unde să știe bărbatul acesta că un cuplu merge la mare să se bucure ÎMPREUNĂ de apă, de soare, de viață, când el nu a trăit niciodată o îmbrățisare în apă, un sărut sărat, căci a avut lângă el femei-mamă surogat, care foloseau concediile la mare pentru a se bronza și a scăpa o săptămână de stressul gătitului?
Cum să nu alunge un astfel de bărbat o femeie care își dorește o familie reală, nu un bărbat care doar să aducă bani acasă, lipsind cu nopțile, angajat fiind în joburi care îi subminează orgoliul? Cum să o iubească pe femeia tandră, dacă el nu știe de fapt ce înseamnă dragostea adevărată, ci doar aceea mascată sub înfățișarea prăjiturii și a cuptorului aburind?
Mama lor de bărbați dependenți de femei mai dependente ca ei!“
Consecvent, psiholog Mihail Jianu.

Educatia copilului modern

Cel mai important rol in educatia moderna pentu copil, il joaca parintele. Observ frecvent parinti care sunt la capatul rabdarii, parinti pentru care educatia copilului este o permanenta sursa de neintelegeri, frustrari, angoase, iar timpul petrecut cu acesta devine un test de rezistenta nervoasa.

Acesta18982_10200703290478184_15[]poppo92921120_n este rezultatul unei educatii prafuite, construite pe o idee arhaica, nepotrivita, neadaptata, ce are la baza: Teama, Frica, Reprosul, Ignoranta.

Imitam modele inutile.Faptul ca nu stim, nu cunoastem, nu suntem interesati de dezvoltarea armonioasa a copilului, nu ne scuteste de suferinta de mai tarziu. Ciudat, efectul de bumerang este atat de puternic, incat avem falsa impresie ca suntem neputinciosi si inutili ca parinti.

Din punctual meu de vedere, cred ca a venit timpul sa schimbam toate aceste modele mentale, aceste actiuni invechite care aduc frustrare, suferinte atat copilului, cat si parintelui. Iubirea neconditionata si bunele intenii nu sunt suficiente intotdeauna. Stiu ca majoritatea parintiilor vor“Binele“ pentru copilul lor.Dar oare ce inseamna acest BINE?

Schimbam gandirea, schimbam copiii, comportamentul, societatea. Metoda este simpla, educatie prin Cunoastere. Observ cum parintii au credinte diferite de crestere a copilului. Copilul este mirat, bulversat adesea, pentru ca nu are capacitatea mentala sa inteleaga de ce, pentru un aspect (uneori minor) al vietii sale, primeste informatii contradictorii de la cei doi parinti. Aceste informatii contradictorii isi au sursa in diferentele de credinte ale parintilor. Copilul nu stie care este informatia buna/corecta, mai mult va alege situatia care ii convine si asa se vor crea distorsiuni si tensiuni in familie.Va avea o educatie precara, datorita disfunctiilor dintre parteneri.

Critica nu este o solutie! Constructiva sau nu, critica conduce la devalorizare, demotivare, scaderea stimei de sine a copilului. Copilul percepe si invata un model de relatie negativa care il indeparteaza de parinti si poate favoriza influentarea din mediul extern. Solutia: argumentarea cu exemple positive sau povesti pentru a corecta comportamentul distructiv (discilpinarea pozitiva). In acest mod, copilul descopera o alta abordare, in care frica si comportamentul distructiv sunt inlocuite de cunoastere.

Tensiuni in viata de cuplu

Prin abordarea de tipul :“ma sacrific pentru tine, copile …” se produce invinovatirea copilului pentru ceva de care nu este el responsabil in mod direct. Copilul nu are nici o vina pentru alegerile neinspirate facute de tine in graba! Ce trebuie facut? Consolidarea relatiei de cuplu prin terapie de cuplu.

Visele mele neimplinite – o povara prea greu de dus?! Neimplinirea viselor parintilor, o povara prea greu de dus pentru copii, care nu sunt aici sa repare trecutul si neputintele adultilor. Parintii trebuie sa constientizeze, faptul ca fiecare om, inclusiv copilul, are dreptul din nastere la propriile vise.

Abuzul fizic “Eu te-am facut , eu te omor – pentru ca-ti vreau binele” si cel emotional: “si pe mine mama m-a crescut la fel si uite, n-am murit”. Violenta naste violenta si relatii disfunctionale de familie pe termen nelimitat; Educatia cu bataia inseamna doar suferinta psihica si fizica. Copilul abuzat emotional devine un copil timid, fricos, fara inititiva, dezinteresat de scoala si mediul social; neglijarea , umilirea, terorizarea, jignirea… nu aduc nimic bun in viata copilului, din contra ii dezvolta gradulal delicventa si instabilitatea emotionala. Ce ar trebui sa facem? Sa aplicam metodele de educatie pozitiva care produc rezultate pe termen indelungat. Sa nu mai facem comparatii intre copii. Sa ascultam ce doreste copilul. El nu are dezvoltate toate abilitatiile de comunicare, sa ne coboram la nivelul lui, nu sa avem pretentia ca trebuie sa ne inteleaga, doar pentru ca este copilul nostru. Parintii trebuie sa invete cum sa gestioneze emotiilor negative vs pozitive. Sa invete sa se exprime consecvent, fara fluctuatii de intonatie si amenintari inutile.

Familia monoparentala, deja un fenomen negative in societatea de azi;

Copilul sufera adesea de privare relationala, neavand modelul parintelui care lipseste pentru a-si construi o personalitate sanatoasa si completa. Indatorirea de parinte se pastreaza indiferent de evolutia relatiei cuplului. Lipsa partenerului de cuplu nu trebuie sa afecteze calitatea de parinte, aceasta calitate trebuie construita si consolidata permanent. Scuzele nu au valoare.

Rolul de parinte este foarte important,dar mai importanta este cunoasterea acestui rol cu toate detaliile lui . Trebuie sa incepi sa colectionezi informatii si idei bune, asta inseamna sa fii cu lectia facuta. Educatia traditionala iti ofera un trai; auto-educatia iti ofera o comoara.

Educatie complexa

Observ la unii parinti cum incearca sa dea o educatie firava copiilor. Cum le cer sa faca anumite gesturi doar sa nu rada lumea de ei. Penibil! Copilul locuieste cu parintii, nu cu lumea. Ii sfatuiesc, sa nu credeti ca va educati copiii numai atunci cand discutati cu ei, cand le dati sfaturi, ori le porunciti. Parerea mea, de psiholog este ca ii educati in orice moment al vietii, oricand si nu conteaza anotimpul. O educatie, complexa necesita resurse complexe atat pentru copil si parinti, cat si pentru bunici, educatori!

Copii

Multi copii din ziua de azi sunt crescuti si educati de persoane angajate de parintii mult prea ocupati sau plecati departe de casa. Lipsa parintilor (sau a unuia dintre ei) lasa amprenta durerosa pe sufletul unui copil nevinovat. O valoare incomparabila mai mare o are echilibrul afectiv emotional oferit de prezenta parintilor in viata copilului:
”E-aproape miezul noptii acum
Si dintre jucarii si ganduri,
Iti scriu, ca nu stiu ca sa-ti spun
Taticule, cateva randuri:
Pe perna mea, ca si-alta data
E cartea plina cu povesti
Si-n loc s-adorm cu ele, tata,
Te-astept sa vii sa le citesti!
Ca ma iubesti din suflet stiu,
Si stiu ca te gandesti la mine,
Si tragi din greu pana tarziu
Sa nu am nicio lipsa maine.
Dar bona mea din Filipine
Nu poate fi “parintii” mei
Nu stie tata, ca si tine
Sa-mi spuna cum miroase-un tei,
Sa ma ia-n brate, sa m-alinte,
Sa-mi cumpere o inghetata,
N-ai fost aici ca un parinte,
Cand am spus prima oara “tata”
Cand nu vei mai fi langa mine
Am sa vars lacrimi, fiindca stii,
Ca nu am amintiri cu tine,
Ci doar un sac de jucarii
Ca oricarui copil, desigur,
Stii ca imi place ciocolata,
Dar decat sa gust dulciuri singur
Mai bine paine..dar cu TATA …cu MAMA.

Lucruri utile de facut impreuna cu copilul tau

Sunt o sumedenie de lucruri marunte pe care le poti face pentru sau impreuna cu copilul tau, asa ca, jumatate in gluma, jumatate in serios, regaseste mai jos idei numai bune de folosit:

Explica-i, pe intelesul lui, despre orice il intereseaza.

Raspunde-i la orice intrebare (uita afirmatia: “Esti prea mic/a sa intelegi”), exista pentru fiecare intrebare un raspuns pe masura varstei.

Spune-i poezii, citeste-i, deseneaza-i, inventeaza povesti, cantece si istorioare cu talc pentru fiecare situatie.

Lasa-l sa se joace cu animale si sa aduca acasa pui abandonati.

Sarbatoreste-i ziua de nastere, macar o data, in parc, cu baloane si arlechini.

Invata-l sa inoate, sa mearga pe bicicleta, sa se urce in copaci, sa mearga pe role – de fapt, il vei invata sa aiba incredere in el.

Lauda-l, incurajeaza-l, spune-i si dovedeste-i ca ai incredere in el.

Supravegheaza-l, mereu cu maxima atentie, dar fara sa-si dea seama.

Ajuta-l! Mereu, constant, dar mai ales neconditionat.

Fa-l sa inteleaga faptul ca esti mereu alaturi de el, prin dovezi, nu doar spunandu-i acest lucru.

Privitul la televizor, jocurile pe calculator sa fie cu limita, cel mult o ora pana la varsta de zece ani.

Lasa-l sa mearga cu prietenii sau colegii in tabara.

Permite-i sa isi petreaca noaptea la prieteni (sub supravegherea parintilor prietenului).

Nu-l bate – pedepseste-l cu sanctiuni sau priveaza-l de lucrurile care ii plac.

Mergeti impreuna la teatru (cat poti de des).

Mergeti la muzee (si fa-l sa inteleaga faptul ca a merge la muzeu este o activitate frumoasa si placuta, din care are de invatat).

Vorbeste-i si povesteste-i despre cate in luna si in stele.

Gaseste, in fiecare zi, cel putin o ora pe care sa o petreceti impreuna, dedicata exclusiv copilului tau.

Invata-l sa ofere cadouri cu zambetul pe buze – cumparati-le, pregatiti-le si oferiti-le impreuna.

Invata-l sa puna suflet in ceea ce face.

Indeamna-l, ajuta-l, constrange-l, daca este nevoie, pentru a descoperi placerea cititului, pasiunea pentru carte. Este greu, dar merita din plin efortul tau.
Invata-l sa caute in dictionar cuvintele pe care nu le cunoaste si sa foloseasca enciclopediile.

Mergeti impreuna la cumparaturi.

Ajuta-l sa isi gaseasca un hobby si incurajeaza-l sa isi cultive pasiunea lui.

Sadeste samanta pasiunii in sufletul lui.

Invata-l sa iubeasca neconditionat.

Incurajeaza-l sa isi faca prieteni si arata-i care este diferenta dintre un prieten bun si cei zece amici pe care ii are la scoala.

Da-i bani de buzunar, dar intreaba-l ce face cu ei si indeamna-l sa faca economie.

Permite-i sa faca munci usoare, potrivite varstei lui, pentru recompense financiare/ verbale.

Invata-l sa iubeasca si sa respecte natura (orice vietate, de la gandacelul de gradina, pana la melc, de la vrabie, la fluturas, are o poveste in spate – pe care tu o poti inventa pentru el).

Chiar daca citeste: “Capra cu trei iezi”, “Scufita Rosie”, “Cei trei purcelusi”, unde lupul este personajul negativ, explica-i faptul ca lupul este stramosul cainelui si ca nu este nici pe departe atat de rau ca cel din povesti. Evident, este un sfat de principiu.

Apara-l, cearta-te pentru el, daca este cazul, fa-l sa se simta protejat.

Indeplineste-i dorintele cu adevarat importante pentru el. Nu orice moft, ci acele dorinte care conteaza cu adevarat.

Pune-l in situatii neprevazute si lasa-l sa se descurce singur, dar ramai pe aproape.

Luati-l cu voi (adultii), in vizite, in excursii, si nu-i arata, nici macar in gluma, ca incurca sau ca va deranjeaza.
Pune-te in pielea lui inainte de a-l certa pentru vreo prostioara. Uneori, ei sunt cei care au dreptate.

Respecta-ti promisiunile pe care i le faci. Pentru el, cuvantul tau este foarte important.

Explica-i, in mod detaliat, ce se poate si ce nu se poate, nu-i interzice, pur si simplu, un lucru sau altul, pentru ca asa spui tu.

Invata-l sa fie increzator in viitor, sa depaseasca momentele dificile, sa se simta puternic. Cum? Prin puterea exemplului tau.
Vorbeste cu el despre sex, cu naturalete, pe intelesul lui. Sexul face parte din viata, nu este o chestiune nici rusinoasa, nici murdara. Daca vei vorbi in astfel de termeni, vei face din el un inhibat, care va avea de suferit si va ajunge un adult neimplinit.

Repeta-i de sute si mii de ori marile pericole ale vremurilor in care traim – SIDA, droguri, violenta. Poti incepe linistita campania anti-violenta, anti-drog, de la 6 ani. Din pacate, aceasta este lumea in care traim.

Insufla-i principiile credintei. Copiii nostri sunt temelia secolului XXI.

Respecta-l!
Respecta-i intimitatea. Nu se va ascunde si, implicit, vei avea control asupra a ceea ce face.

Schimbare

“Daca vrem sa schimbam ceva la un copil, trebuie mai intai sa examinam acel lucru si sa vedem daca nu cumva e ceva pe care am putea mai bine sa-l schimbam in noi insine” C.G. Jung

Adio copilarie.

Au apus amintiirile dragi ale  copilariei. Am devenit maturi cu acte in regula.
Perioada in care parintii iti faceau toate poftele si tu stateai cat era ziua de lunga pe-afara cu prietenii, cu vecinii, la joaca, a apus.
Copilaria este cu siguranta cea mai pretioasa perioada a vietii.Plina de culare, zambete si multe poznai. Cand esti copil abia astepti sa cresti si sa faci ce vrei tu, fara sa mai fii incorsetat de parinti.
Apoi, cand cresti si dai piept cu viata reala incepi sa-ti doresti sa fii din nou acasa la parinti si sa nu ai niciun fel de grija pe cap.
Sa nu fii nevoit sa te gandesti la munca, familie, responsabilitati si sa  te gandesti  doar la ceea ce vrei tu.Au mai ramas in memeoria noastra cele mai scumpe amintiri, pline de emotie si parfum.

Legislatie-Protectia Copilului

  Legea 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului

  Legea 273/2004 privind regimul juridic al adoptiei

  Legea 274/2004 privind infiintarea, organizarea si functionarea Oficiului Roman pentru Adoptii

  Conventia ONU cu privire la drepturile copilului

  Ordin nr. 89/2004 pentru aprobarea Standardelor minime obligatorii privind centrul de primire în regim de urgenta pentru copilul abuzat, neglijat si exploatat

  Ordin nr. 88/2004 pentru aprobarea Standardelor minime obligatorii privind centrul de consiliere si sprijin pentru parinti si copii

  Ordin nr. 87/2004 pentru aprobarea Standardelor minime obligatorii pentru centrul maternal

  Ordin nr. 64/2004 pentru aprobarea Standardelor minime obligatorii privind centrul de pregatire si sprijinire a reintegrarii sau integrarii copilului în familie

  Ordin nr. 48/2004 pentru aprobarea Standardelor minime obligatorii privind serviciul pentru dezvoltarea deprinderilor de viata independenta

  Ordin nr. 45/2004 pentru aprobarea standardelor minime obligatorii privind procedura adoptiei interne

  Ordin nr. 25/2004 pentru aprobarea Standardelor minime obligatorii privind centrele de zi pentru copiii cu dizabilitati.

  Ordin nr. 24/2004 pentru aprobarea Standardelor minime obligatorii pentru centrele de zi

  Ordin nr. 21/2004 pentru aprobarea standardelor minime obligatorii privind serviciile pentru protectia copilului de tip rezidential

  Ordin nr. 177/2004 privind aprobarea standardelor minime obligatorii pentru telefonul copilului, standardelor minime obligatorii privind centrul de consiliere pentru copilul abuzat, neglijat si exploatat, precum si a standardelor minime obligatorii privind centrul de resurse comunitare pentru prevenirea abuzului, neglijarii si exploatarii copilului

Nevroza la copil

“…propriile mele observatii au demonstrat cum copiii au fost subestimati si ca nu se mai stie ce se poate astepta de la ei.” – S.FREUD

Freud prezinta doua cazuri (Micul Hans; Omul cu Lupi) de nevroza la copii, lucrari inedite pentru psihnaliza la acea vreme.

Hans, un simpatic si inteligent baietel, se confrunta cu cateva probleme: iubirea pentru mama pe care o doreste doar pentru sine, gelozia fata de tata, descoperirea propriului corp si a diferentelor dintre el si fetite si, poate, cea mai tulburatoare pentru el, aparitia sorei lui cand avea 3 ani si jumatate. In spatele fobiei de cai pe care o dezvolta se ascund dorintele, temerile si preocuparile micului copil. Toate acestea dau multa bataie de cap parintilor lui, care au dovedit ca au rabdarea si intelepciunea de a-si urma baiatul in travaliul sau spre vindecare.

Freud chiar atraga atentia parintilor ca: “In educatia copiilor, nu vrem altceva decat sa fim lasati in pace, sa crestem un copil cuminte, sa nu intampinam nici o greutate, neinteresandu-ne daca acest lucru este de folos dezvoltarii copilului.”

De asemenea, Freud adauga: “Nu impartasesc punctul de vedere indragit actualmente ca spusele copiilor ar fi intotdeauna arbitrare si nedemne de incredere. Arbitrarul nu exista in psihic; incetitudinea spuselor copiilor provine din predominarea imaginatiei lor, asa cum incertitudinea spuselor adultilor provine din predominarea prejudecatilor lor.” In plus, el le transmite un important mesaj parintilor: sa nu insulte capacitatea copiilor lor de a intelege si de a se adapta realitatii, nespunandu-le adevarul despre venirea copiilor pe lume, despre relatiile intime dintre parinti si despre diferentele dintre fete si baieti.

“Omul cu lupi” este un tanar de 23 de ani, rus de origine, care suferea de nevroza si, in timpul curei lui, Freud gaseste sursa acesteia in copilarie si ii urmareste firul pana la varsta cea mai timpurie de un an. “… influenta copilariei se face simtita deja in stadiul incipient al nevrozei, prin faptul ca determina si ea, intr-un mod hotarator, daca si in ce punct individul da gres in rezolvarea problemelor reale ale vietii.”, precizeaza Freud.

Reconstituind din amintirile, fantasmele si povestirile tanarului copilaria acestuia reuseste, in cele din urma, sa rezolve ecuatia complicata a imbolnavirii psihice a acestuia cu care se confrunta in prezent, la 23 de ani. Materialul oferit de pacient este folosit la maxim de catre Freud care isi testeaza teoriile si isi pune la incercare abilitatea de terapeut. Insa, el mentioneaza faptul ca un singur caz nu ne indreptateste sa generalizam si sa formulam o teorie universal valabila, de aceea avertizeaza: “Exista tentatia de a ne multumi sa zgariem, la un numar oarecare de persoane, suprafata psihica si sa inlocuim apoi ceea ce am scapat din vedere prin speculatii pe care sa le punem sub patronajul uui curent filosofic oarecare. In favoarea acestui procedeu se pot invoca si trebuinte de ordin practiv, dar trebuintele stiintei nu pot fi satisfacute cu surogate.”

Astfel, el transmite un mesaj generatiilor viitoare de psihanalisti sa abordeze cu seriozitate fiecare pacient si sa-l analizeze in cele mai adanci unghere ale psihicului pentru a dezvolta mai departe, cu succes, stiinta psihanalizei.

Pentru cei pasionati de psihanaliza, cele doua cazuri sunt un izvor pretios pentru cunoasterea inceputurilor terapiei psihanalitice a copiilor.

Encoprezisul

Encoprezisul este obisnuinta de a defeca, dupa varsta de patru ani, in lenjeria proprie.

Se impune verificarea absentei unei malformatii sfincteriene, sau a unei anomalii nervoase. Este mai putin frecvent ca enurezisul cu care este adesea asociat.

Este de trei ori mai frecvent la baieti decat la fete.

Se spune ca este “secundar”, atunci cand copilul a invatat sa nu mai faca pe el o anumita perioada de timp, si “primara”, atunci cand copilul nu a reusit sa invete sa nu mai faca pe el. In schimb, daca copilul este retardat mental, trebuie sa aiba varsta de cel putin patru ani ca sa i se ceara sa nu mai faca pe el, indiferent de varsta lui fizica. Deprinderea de a nu mai face pe el trebuie cultivata treptat, cu blandete, in cursul celui de-al doilea an.

Printre cauzele encoprezisului sunt de retinut conflictele intre parinti, o relatie inadecvata cu tatal, care este prea distant, dar mai ales o relatie perturbata intre copil si mama sa, care ii impune cu autoritate un control al intestinului.

Aceste mame prea rigide incep precoce educatia sfincteriana (uneori chiar din primele luni), punand nou-nascutul pe olita la ore regulate.

Ele isi polarizeaza atentia asupra olitei, concentrate anxios asupra evacuarii intestinale si le remediaza de urgenta la primul semn de constipatie, cu o mare cantitate de supozitoare si prune uscate… fara a mai vorbi de spalaturi.

Ca reactie, copilul se murdareste din nou si isi exprima opozitia. Aceasta tulburare traduce de asemenea o erotizare, ca si tendinte agresive intr-un context psihologic perturbat.

Atunci se admite ca corespunde unei constipatii voluntare: copilul, retinandu-si materiile fecale, cauta o sursa de placere. In afara unei anumite abtineri, el este depasit de evenimente: nu se mai controleaza si se murdareste. Aceasta tulburare afecteaza si anumiti copii care nu au fost educati sa foloseasca toaletele.
Copiii encoprezici par, ca urmare, mai dependenti de mama lor si la varsta adulta manifesta tendinte de ordonare, de avaritie, de meticulozitate, de punctualitate, de perfectionism, care sunt trasaturi de personalitate “anala”.
Tratamentul encoprezisului se face printr-o ingrijire psihologica familiala sau individuala, de tip analitic sau comportamental, dupa caz. Uneori este preconizata tehnica psihodramei pentru a permite copilului sa se puna in scena si sa exprime de ce se abtine. Tehnicile de umilire a copilului destinate “sa-l invete sa nu mai faca pe el” sunt absolut interzise.”

Sursa – PSIHOLOGIA COPILULUI de Dr. Pauline Morand de Jouffrey