Calatoria mea spre tine…

Az, as pleca departe, departe de mine.  As pleca undeva unde linistea este stapana absoluta, peste eternitatea dorintelor mele.

As pleca  pentru o perioada intr-un loc in care fiecare dimineata ar fi sarbatoarea Eului, Egoului, descatusat de toate regulile si dorintele altora, imbracat in alb.

As pleca fara regrete si fara priviri reci ale unor oameni dragi mie, departe de repetivitate, de banal si monoton.

As pleca cu lacrimile sarate pe obrajii reci  si nu m-as feri de vantul tomnatic.De aceasta data l-as lasa sa-mi biciure fata, sa mi usuce lacrimile, sa-mi amorteasca durerea crancena ce o simt in tot corpul meu.

As pleca intr-o vizita spre nicaieri, cu un bagaj usor, caci sufletul meu este oricum prea plin  si prea greu cu idei , ganduri , sentimente aruncate anapoda de oamenii dragi din viata mea

As pleca repede spre copilaria mea, dar drumul este cu sens unic si nu am voie sa dau cu spatele. Dureros, nu?
As pleca oriunde in cautarea mea, cu speranta ca ma voi regasi pe mine , mai puternic, mai atent, mai naiv, mai curajos, decat atunci cand am reusit sa ma las pe mine de mine.

As pleca in visele tale frumoase, sa te regasesc pe tine cu zambetul pe buze, sa ti multumesc ca ma citesti in acest moment frumos al vietii tale!

2 thoughts on “Calatoria mea spre tine…