Never let me go

Featured

Ruth, Kathy şi Tommy şi-au petrecut copilăria într-o aparent idilică şcoală-internat din Anglia. Pe măsură ce se maturizează, încep să-şi dea seama că trebuie să înţeleagă puterea dragostei care-i uneşte, în timp ce se pregătesc pentru realitatea bântuitoare ce-i aşteaptă.

Imaturitatea emoțională

Imaturitatea emoțională la adult este mult mai larg răspândită decât ai crede. Poți avea adesea vârsta mijlocie, fire albe de păr, dar instabilitate și autocontrol redus al propriilor emoții! Ai fost educat doar să muncești, să faci bani, să asculți de alții și să trăiești sub presiune permanentă.

Însă nimeni nu ți-a explicat importanța dezvoltării unui bun echilibru emoțional! De fapt, abilitatea ta de a te reechilibra rapid, de a-ți crea singur o STARE DE BINE, face diferența din viața ta! Lipsa acestor abilități de bază indică de fapt că încă îți trăiești imaturitatea emoțională.

Imaturitatea emoțională se recunoaște foarte ușor

Ar fi păcat să rămâi în starea specifică adolescenței. Adică să consideri orice alt adult ca fiind o autoritate de care trebuie să asculți neapărat. Sau să crezi că sensul vieții tale este să nu te faci de râs în fața altora, satisfăcându-le orice moft! Apoi, să izbucnești, incontrolabil, în crize de nervi în fața propriilor tăi copii, (pentru că ți s-a umplut paharul) la cele mai mici nemulțumiri!

Uneori, sentimentele de rușine, de inadecvare, de singurătate sau de plictiseală indică faptul că ATENȚIA ta este lăsată să hoinărească la întâmplare. Fără a fi orientată de propriile vise, planuri, sarcini, obiective sau scopuri clare și bine definite! Așa cum fac oamenii maturi și responsabili de propria lor viață! Imaturitatea emoțională te lasă la mâna altora, în voia sorții! Lipsindu-te de PUTEREA TA de autodeterminare, de autonomia personală și de cea profesională atât de necesară! Fapt care ridică nepermis de mult nivelul tău de STRES.

Imaturitatea emoțională se poate corecta oricând!

La orice vârstă, poți începe să înveți. Autocontrolul emoțiilor, sentimentelor și impulsurilor este accesibil oricui. Ca oricare altă abilitate, se poate dobândi, antrena și dezvolta. La orice vârstă, poți începe să înveți. Să antrenezi acea parte a creierului responsabilă cu controlul emoțiilor. Progresele pot fi uneori mai lente, alteori surprinzător de rapide! Dacă din cauze independente de voința ta, ai rămas la imaturitatea emoțională specifică unui adolescent, la vârsta adultă merită să te pui pe treabă! În câteva ore de muncă susținută, poți progresa cât alții în zeci de ani! Și poți recupera rapid timpul pierdut.

Imaturitatea emoțională e un comportament dobândit

Nefiind o boală, imaturitatea emoțională este considerată totuși o tulburare, o disfuncționalitate. Adică un mod de gândire care te dezavantajează mult în viață. Un tipar mental plin de BLOCAJE, credințe false, prejudecăți și idei preconcepute care te limitează. Poți astfel să devii cu ușurință sclavul propriilor tale PERCEPȚII eronate, distorsionate, despre lumea în care trăiești!

Trăind într-un sistem de convingeri NEREALIST, te vei lovi mereu de o realitate dură. De indivizi care funcționează altfel decât AI CREZUT. Care se comportă pragmatic, machiavelic, interesat. Și profită de tine în moduri la care tu NU TE AȘTEPTAI. Problema e mai degrabă la AȘTEPTĂRILE tale nerealiste, și mai puțin la comportamentul, oarecum previzibil, al celor care PROFITĂ de încrederea sau naivitatea ta!

Imaturitatea emoțională este vizibilă în comportamentul tău!

Angajarea ta totală în lupta pentru cauzele ALTORA e un semn prin care imaturitatea emoțională a ta se trădează. Dacă ții cu un partid politic, sau cu o echipă de fotbal, și înjuri agresiv tabăra adversă, sau o ameninți, ai o problemă. Ești incapabil să ÎNȚELEGI, cu maturitate, REGULILE jocului. Ale conviețuirii armonioase și ale COMPETIȚIEI!

Este normal să vrei să câștige partidul, sau echipa de fotbal favorită, dar este INFANTIL să dorești distrugerea echipei adverse doar pentru că nu ești capabil să ÎNȚELEGI regulile jocului democratic! O echipă de fotbal locală are uneori mii de suporteri MATURI, disciplinați, pasionați de CONFRUNTAREA dintre echipe. Dar are și câteva zeci de persoane blocate în imaturitatea emoțională. O așa-zisă galerie gata să spargă capetele suporterilor echipei adverse, pe care o consideră a fi DUȘMAN de moarte! Explic mai jos de ce.

Imaturitatea emoțională la vârsta adultă și simptomele ei
Incapacitatea de a EMPATIZA, de a fi UMAN, de a folosi RAȚIUNEA e specifică furiei neconsumate din adolescență. Un comportament ABUZIV al părinților sau bunicilor cu care ai locuit și violența lor verbală sau fizică te pot ține BLOCAT toată viața în tiparul adolescentin. Îți este TEAMĂ să te exprimi liber, asertiv. Eviți orice CONFRUNTARE sau dezbatere de idei. În schimb, COMPENSEZI folosind spiritul de HAITĂ, specific mamiferelor.

Deși la bază îți este FRICĂ, prezența mai multor persoane agresive, cu agresivitatea îndreptată împotriva ALTORA îți dă CURAJ! Ba chiar dezvoltă o puternică DEPENDENȚĂ a ta de grup. De momentele în care poți, cu ajutorul grupului, să îți învingi temerile. Mergând până la acțiuni care nu-ți fac bine, dar pe care PRESIUNEA grupului te determină să le accepți. Gen abuz de alcool, tutun sau substanțe interzise! Plus VIOLENȚA orientată în special împortiva celor pe care îi percepi a fi la exterior! În tribul, echipa, firma, partidul sau tabăra ADVERSĂ.

Imaturitatea emoțională și vulnerabilitatea la manipulare

Grupurile de persoane imature pot fi cu ușurință manipulate. Ele sunt gata să se sacrifice pentru ALȚII, dacă îi PERCEP pe aceștia ca fiind SALVATORI, PROTECTORI sau LIDERI. Astfel, o persoană mediocră, promovată excesiv la televiziune, va căpăta repede o AURĂ de lider în ochii maselor de oameni imaturi. Iar SENTIMENTUL de TURMĂ, de grup unit, de gașcă, de firmă, de galerie, de partid, va uni grupurile mult mai puternic decât o ideologie, program, sau analiză rațională. Nevoia de APARTENENȚĂ, de PROTECȚIE în fața propriilor frici va fi pe primul plan. Un sentiment MISTIC, protector, de VALIDARE SOCIALĂ va fi PERCEPUT de către persoanele imature. Cu o intensitate asemănătoare și apropiată celor din sectele religioase dogmatice.

Imaturitatea emoțională și eliberarea de ea

Te poți elibera numai după ce devii pe deplin CONȘTIENT de realitate. Când descoperi că GRUPUL, galeria, firma, partidul sau gașca pentru care erai cândva gata să-ți dai viața, nu dă doi bani pe tine! Erai doar un om UTIL să pună umărul și să se sacrifice pentru ALȚII. Incapabil să-și urmeze visele, să-și identifice dorințele sau obiectivele PROPRII.

Vin momente în care ai sentimentul că ești TRĂDAT, înșelat în așteptări. Când vezi adevărata față a celor în care ai crezut cu atâta ardoare. Care îți întorc spatele fără jenă, atunci când ai mai mare nevoie de ei! E MOMENTUL TREZIRII. Abia acum ÎNCEPI să pornești pe drumul spre MATURIZAREA EMOȚIONALĂ.

E momentul să-ți redobândești puterea interioară!

Abilitatea ta de a controla propria ta viață ar putea fi o nouă prioritate! Autonomia personală, dublată de o stimă de sine echilibrată, va ridica mult gradul de ASUMARE a unor RISCURI. Fapt care va transforma DEPENDENȚA ta de alte persoane, de diverse GRUPURI sociale, într-un comportament proactiv. Bazat pe AUTODETERMINARE. Nevoia de acceptare socială va fi înlocuită de nevoia de autorealizare. Iar teama de ce ar putea spune alții despre tine va fi risipită de orientarea ta spre atingerea PROPRIILOR TALE obiective!

Totul e să fii ATENT la momentul în care ai atins nivelul necesar de PREGĂTIRE pentru a crește și a te maturiza emoțional. De regulă, asta se întâmplă în cursul CRIZEI VÂRSTEI MIJLOCII, între 35 și 45 de ani.

Dacă ai citit până aici, ești în plin proces de PREGĂTIRE pentru marea TRANZIȚIE spre AUTONOMIA TA personală. Iar dacă există deschidere și curiozitate, îți pot explica mai multe! Și pot răspunde la întrebările tale, pentru programari:0740569040.

Omul frumos

Omul frumos este cel căruia îi pasă.
Omul frumos este cel care iubeşte necondiţionat.
Omul frumos este cel care poartă în suflet oamenii ce sunt la mii de kilometri distanţă….
Omul frumos este cel care nu trece nepăsător peste durerea altuia.
Omul frumos este cel care se bucură de fiecare lucru mărunt, este cel care priveşte cerul, este cel care iubeşte verdele crud al primăverii, este cel carepreţuieşte fiecare gest sincer şi curat pe care cineva-l face pentru el.
Omul frumos este cel care plânge când ceva îl emoţionează.
Omul frumos este cel care ascultă cu răbdare poveştile celorlalţi şi care le înţelege…
Omul frumos este cel care se bucură pentru fericirea altcuiva.
Omul frumos este cel care este acolo pentru oricine are nevoie, este cel care nu ţine cont de om pentru a-i spune o vorbă bună sau pur şi simplu pentru a-l lăsa să vorbească.
Omul frumos este cel care oferă fără să aştepte să şi primească.
Omul frumos este cel care are un suflet frumos!

Priveşte-mă!

Priveşte-mă dincolo de cuvintele pe care le spun.
Priveşte-mă dincolo de privirile pe care le am şi dincolo de zâmbetele care uneori nu-mi aparţin.
Priveşte-mă dincolo de paşii siguri pe care îi fac…
Priveşte-mă dincolo de glumele pe care le fac şi de râsetele zgomotoase pe care le auzi.
Priveşte-mă dincolo de lacrimile care-mi curg în unele momente.
Priveşte-mă dincolo de suspine şi dincolo de emoţiile pe care le simt.
Priveşte-mă dincolo de reacţiile pe care le am în anumite situaţii.
Priveşte-mă dincolo de… trup.
Priveşte-mă în suflet. Crezi că poţi face asta? Crezi că poţi să priveşti atât de adânc încât să îmi cunoşti sufletul? Pentru că dacă vei rămâne privind la trup, nu vei ajunge nicăieri.
Trupul se schimbă, sufletul rămâne acelaşi, chiar dacă uneori încerc să-i pun o mască, să nu mai iasă atât de tare la suprafaţă. Asta pentru că oamenii nu-şi îndreaptă privirea către el, ei se limitează la exterior, iar ce-i în interior ignoră, rănesc şi pleacă ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
Dar el nu se schimbă. Rămâne la fel. Naiv. Copil. Nesigur uneori. Prietenos. Iubitor. Sensibil.
Iar cine va reuşi să privească atât de profund, va vedea omul din spatele unui trup.

Avem nevoie de psiholog?

Oare avem nevoie de un psiholog in viata noastra tumultoasa?

Viata si ritmul alert in care traim este dificil, greu, cu multe probleme diverse, de ordin financiar, social. Societatea pune presiune pe indivizi, incarcatura social fiind enorma.

Sunt multi oameni care nu rezista pentru ca trebuie sa-si ia doua joburi, sa munceasca dublu 10-14 ore pe zi. Efectul? Epuizare neuropsihica si fizica ce poate sa duca la deces.
Romanul de azi nu stie sa se mai bucure de sfarsitul de saptamana, nu se mai odihneste , nu se mai bucura si nivelul de frustrare creste incet, incet.
Ce va recomand?

Sa nu va mai aruncati sa luati credite de tot felul: pentru casa, mobila, concediu, masina etc. Apoi ajungeti sclavii acestor credite pe zeci de ani!
Sa faci alegeri intelepte nu pe graba si in contradictie cu nivelul tau de trai si de gandire.
Sa te multumesti uneori cu ce ai!
Sa te odihnesti la sfarsit de saptamana 10-14 ore.
Discutia cu un psiholog te poate pune pe drumul cel bun. Merita sa incerci. Echilibru, psiholog Mihail Jianu.

Soţia mea nu lucreazā!

– Conversaţie între un soţ şi psiholog (S) şi (P):
P: Ce faceţi pentru a vă câştiga existenţa, domnule Popescu ?
S: Eu lucrez la o banca in Craiova.
P: Soţia ta?
S: Nu lucreazā. Ea e casnicā.
P: Cine pregateste micul dejun pentru familie?
S: Soţia mea.
P: La ce orā, în general, se trezeşte soţia ta?
S: Ea se trezeste devreme pentru că pune masa, pune mancare la copii la şcoală,se asigură ca sunt bine îmbrăcaţi şi pieptănaţi,dacă au luat micu dejun,dacă s-au spālat pe dinţi şi dacă si-au luat toate lucrurile pentru şcoală.
P: Cu cine merg copiii la şcoală?
S: Soţia mea îi duce la şcoală.
P: Dupa ce duce copiii la şcoală , ea ce face?
S: În general câte ceva prin oraş, cum ar fi: plăteşte facturile sau se opreşte la magazin.
Apoi se întoarce acasā si pregateste mancarea.
Serveşte masa, ordonează prin bucatărie după care se ocupa de spălatul hainelor şi curāţenia în casă. Doar ştii cum e.
P: Seara, când te intorci de la birou, ce faci?
S: Mă relaxez, normal. Păi sunt obosit cum am lucrat toata ziua la birou.
P: Ce face soţia ta seara?
P: Ea pregateşte cina,serveşte pe copii si pe mine, spală vasele, mai ordonează încă odată prin casă.
Apoi pregateste copiii pentru culcare, le dă lapte cald cum le place să bea, verifică dacă s-au spālat pe dinţi…
Asta e rutina zilnică a multor femei în toată lumea: începe dimineaţa şi continuă până la altă oră din noapte.
Asta se cheamă ” nu lucrează” ?!
Îi casnicā nu are diplomă, dar semnează cea mai importantă diplomă în viaţa de familie!
Apreciază-ti soţia ta, mama, bunica, mătuşa, sora, copila…
De ce sacrificiul ei e nesemnificativ?
Cineva a intrebat: “Dumneavoastră sunteţi o femeie care lucraţi sau numai o” casnică”?”
Ea a raspuns:
“Eu lucrez ca o soţie în casă,
24 ore pe zi ..
Sunt mamă
Sunt femeie,
Sunt fată,
Sunt deşteptător,
Sunt bucătăreasă,
Sunt consolatoare,
Sunt maestră,
Sunt servitoare,
Sunt îngrijitoare de copii,
Sunt doctor,
Sunt o muncitoare manuală,
Sunt agent de siguranţă,
Sunt, sunt….
Nu am vacanţă,
Nici licienţă de doctor.
Nu am zi liberă, lucrez zi şi noapte,
Sunt de gardă tot timpul, nu ma opresc şi….
Toate astea, numai sa asculţi fraza:
” Dar, ce faci toată ziua?”
Dedicaţie pentru toate femeile care isi dedică toată viaţa pentru binele familiei!
Femeia este ca si sarea:
Prezenţa ei nu se aminteste, dar absenţa ei lasă cu totul fără savoare!
Împarte cu toate femeile preţioase din viaţa ta acest mesaj!
Echilibru, psiholog Mihail Jianu.

A fi transparent!

Lumea a ajuns în postura în care măștile sunt cele mai purtate accesorii, iar actoria cea mai practicată meserie. Suntem în ipostaza în care fiecare om e un producător de măști, iar cele catalogate ca fiind reușite sunt acelea care trec neobservate. Le purtăm zilnic. Le schimbăm în funcție de cei ce stau în jurul nostru, purtându-și desigur, la rândul lor, măștile. Pământul a ajuns cea mai mare scenă în Teatrul Univers și nu știu câte ființe de prin galaxii asistă la spectacol, însă sunt absolut convinsa că Dumnezeu plânge. Măștile produc drame.

A fi transparent înseamnă în primul rând să descoperi cine ești tu dincolo de orice mască. Spun asta pentru că unii dintre noi ne-am obișnuit atât de mult să purtăm accesoriile în cauză încât am început să credem că aceștia suntem în esență. Cine sunt eu când nu e nimeni prin preajmă? Mă analizez. Văd cine sunt. Sincer, îmi e rușine însă nimeni nu a spus că transparența nu necesită și o doză de curaj. Lașii poartă măști.

A fi transparent înseamnă să fiu același om, indiferent cine mă însoțește pe stradă. Sunt transparent doar atunci când am exact aceeași atitudine și când merg pe jos cu colegul meu care are parte de o soartă ce l-a împrietenit cu sărăcia dar care, pe de altă parte, e un băiat bun, dar și atunci când prietenul meu cel mai bun mă duce pentru prima dată cu mașina lui cea nouă prin oraș. Trebuie să vorbesc la fel cu amândoi. Trebuie să îi privesc la fel pe amândoi dar și mai important trebuie să fiu atât de transparent încât cei doi să se comporte exact la fel cu mine. Vreau să mă privească amândoi la fel. Atunci voi ști că sunt transparent.

Transparența ar trebui să fie stil de viață și nu moment de inconștiență. Alegem noi uneori, când ni se pare că povara măștii pe care o purtăm ne încovoiază deja de prea multă vreme, să ne confesăm și să devenim transparenți pentru cineva. Unii refuză să facă și asta, considerându-se puternici. Aceștia sunt oamenii care la jocul ”Adevăr sau Provocare” aleg întotdeauna provocarea pentru că e mai ușor să te faci slugă decât să rostești cuvinte sincere.

Transparența înseamnă să fii tu și nimic din lumea aceasta să nu poată schimba acest lucru. Să fii tu și atât. E trist că unii reușesc să trăiască ani și ani de-a lungul purtând doar măști. Oare ce reacție vom avea când vom vedea cine suntem de fapt?Vreau doar să fim sinceri cu noi și cu toți. Când vom realiza asta vom ști cine suntem. Atat!

10 Motive sa “NU“ te duci la psiholog!

1.Nu te duce la psiholog deoarece psihologul te ghideaza sa te cunosti !

2. Nu te duce la psiholog deoarece psihologul te poate scapa de depresie, insomnie, tulburari de personalitate, etc!

3. Nu te duce la psiholog deoarece psihologul este neutru!

4.Nu te duce la psiholog deoarece psihologul te ajuta sa te eliberezi de frica, teama anxietate, stress!;

5.Nu te duce la psiholog deoarece psihologul este confidentul tau !

6.Nu te duce la psiholog deoarece psihologul te poate scapa de atacul de panica !

7.Nu te duce la psiholog deoarece psihologul nu te judeca, blameaza, barfeste, catalogheaza, acuza!

8. Nu te duce la psiholog deoarece psihologul te ajuta sa fii bucuros/ fericit !;

9.Nu te duce la psiholog deoarece psihologul este empatic cu tine si gandurile tale!

10. Nu te duce la psiholog deoarece psihologul te ajuta sa te dezvolti personal.

Daca merg la psiholog sunt “nebun“?! Nu, nu sunt “nebun“ sunt educat!

Indemnul de a merge la psiholog este uneori o necesitate de a descoperi  anumite resurse inca neutilizate, uneori  avem nevoie de raspunsuri obiective, profesionale si neuter la anumite problem personale, dar descopar ca poate fi interpretat ca o acuza, ca o lipsa de respect si catalogat mersul la psiholog ca un lucru negtiv. Prin urmare, am fost curios sa fac un mic inventar al obstacolelor pe care si le pun in cale posibilii beneficiari care trec pragul unui cabinet psihologic.

Eu stiu mai bine ce sa fac. Refuzul de a comunica uneori cu o persoana avizata pentru  o observa Eul nostrum din exterior, lasa de dorit. Nu contest increderea in sine si in propriile posibilitati, nici capacitatea de a lua cele mai bune decizii in  anumite moment importante din viata noastra. Nu pot, insa, ignora ca noi invatam de la ceilalti si propriul potential infloreste din copilarie si se termina la batranete. Daca aleg mereu aceleasi solutii dintr-o incapatanare, teama, carente educationale, frica sau naivitate.Uneori eu detin rezolvarea problemelor , s-ar putea sa ma trezesc ca m-am tot invartit in propriul carusel: speranta, curaj de a actiona, dezamagire, uimire, frustrare.

Mie sa imi dea psihiatrul pastile, vorbaria nu ma ajuta. Pastilele sunt excelente pentru anumite tulburari psihice, dar nu rezolva orice problema. De exemplu, nu omoara tracul de a vorbi in public, iar dependenta de anxiolitice nu mi se pare o idee fantastica. Pastilele actioneaza cateodata ca o vata pusa peste rana. Daca nu le mai iei, rana se redeschide.

Mersul la psiholog este un lux. In conditiile luptei pentru painea de zi cu zi, plata facturilor, a ratelor la banca,  sa te asezi in scaun si sa il platesti pe unul ca sa iti asculte povestea despre cat de greu iti este pare absurd, ba chiar iresponsabil. Dar deja problemele tale se imultesc, solutiile tale se diminueaza constant, iar  prietenul/ prietena nu te mai asculta cu atentie si empatie, seful tipa ca trebuie sa produci mai mult si tot ce ai vrea e sa iti iei lumea in cap ca sa uiti de toate si cate si mai cate rele si belele, parca ai vrea urechea deschisa si mintea limpede care sa te ajute sa gasesti drumul pe care l-ai pierdut cu cateva miscari de viata inainte. Prioritizarea problemelor trebuie facuta. Sa alegem sa ne plangem de mila sau sa actionam in sens pozitiv?!

Nu ma intereseaza ce se intampla cu mine din punct de vedere psihic. Asta suna a sah mat. Ce sa vorbesti cu dorinta de ignoranta? Totusi, e fascinant ce se ascunde in spatele acestui refuz radical. E frica de monstri ascunsi in adancul inconstientului (desi aproape toata lumea stie cum e treaba cu somnul ratiunii), e o lipsa de placere in reflexivitate (prea multe intrebari distrug cheful de viata), e un deficit de probleme importante, deci de prilejuri de a analiza de ce si cum am ajuns tocmai aici si nu altundeva si, mai ales, cum as putea pleca spre alte taramuri mai insorite? Ma declar habarnist, dar interesat de raspuns.

Mi-e frica sa nu descopar cine stie ce nebunie, care sa ma copleseasca. Daca ai pe dinauntru vreo nebunie, deja te copleseste. Te face sa simti ca ai pierdut controlul sau ca nu valorezi nimic, ca altii au avut oportunitati si tu nu, sa iti gasesti scuze ca nu incerci sa fii mai mult plus n moduri de a gandi si actiona disfunctional. Mi se pare mai simpatic sa te uiti la nebunie si sa vezi cum te pacaleste sa te autosabotezi si apoi incerci sa o pacalesti tu pe ea( daca poti).

Nu cred ca a vorbi cu cineva poate sa imi rezolve mie problemele. Adevarul e ca pare magic. Esti catranit si obosit de cruzimea oamenilor si nedreptatea vietii si nu pare posibil ca ce iti spune altcineva sa ii faca pe oameni mai buni sau ca viata sa dea ce trebuie celor care merita. Ventilarea emotionala nu il scoate din miezul problemelor pe cel care nu are mare nevoie de comunicare despre sine, dar invatarea de strategii de a te bucura de ceea ce ai si ceea ce sunt ceilalti s-ar putea.

Nu vreau sa ma gandesc la problemele mele. Dar ele se gandesc la tine. Nu te lasa sa dormi noaptea, te fac sa te pierzi in iluzii, urmarind vietile altora la televizor, band sau drogandu-te ca sa iti adormi spiritul. Indesarea mizeriei sub covor nu face camera mai curata si, mai devreme sau mai tarziu, te trezesti ca, sub fiecare calcatura prin viata, colcaie viermi si mult praf.

Mi-e teama ca as deveni altcineva. Altcineva mai fericit si mai functional. A te schimba in bine este inspaimantator asa cum e orice transformare. Confortul psihic pe care ti-l da obisnuinta e zguduit de ideea de necunoscut. Dar oare nu merita riscul?

Mai sunt multe de spus despre beneficiile secundare ale diferitelor tulburari mintale sau ale modalitatilor neadaptative de a exista (cum ar fi, de exemplu, placerea de a te victimiza care genereaza atentie si compasiune pentru o perioada scurta de timp), despre frica de intimitate si vulnerabilitate in fata strainilor, despre mituri, idei pre si prost-concepute legate de spalarea rufelor in familie si sunt convins ca cei care citesc aceste randuri stiu alte cateva. Recomandarea mea este simpla: Cerceteaza, analizeaza apoi aplica!

Cu si despre iubire!

Iubirea este unul din cele mai folosite cuvinte, auzite cel mai des si la care se raporteaza fiecare om, de care are nevoie.
Desi la indemana este o iubire declarativa, “de plastic“, exista oameni care nu lupta sa o gaseasca pe cea reala, cea care vine din inima omului.
Traind prin iubire, omul nu mai este doar el, constata ca celalalt devine mai important, mai semnificativ.
Numai iubirea adevarata, fara egoism, scoate ce este mai frumos din noi, ii face sa creasca.
Astfel, viata trece frumos numai prin iubire, nu ne putem baza pe nimic, ceea ce este essential in viata unui om este iubirea. Sa dai atentie prezentului, poti sa-l imbunatatesti, poti privi cu incredere spre viitor.
De ce sa facem sa dispara specii de sentimente, asa cum oamenii au dus la disparitia a multor specii de animale, pasari, flori din natura?!
Si totusi sunt oameni care nu gasesc iubirea in cei din jur, si iubesc marea, munitii, animalele, muzica.
Miracolul vietii, mecanismul ireprosabil dupa care functioneaza corpul uman, echilibrul din natura sunt usor perceptibile, dar cati inteleg oare ca toate sunt creatii ale lui Dumnezeu.
Desi este creat din iubire, omul se raporteaza mai tot timpul la material, la durata limitata a vietii- nasterii si varsta mortii, aceasta din urma putand fi atat de bine o zi sau 100 de ani.
Insa omul prefera sa nu accepte ceea ce nu intelege, ce nu ii este la indemana, fara sa constientizeze ca nici copilul nu-si intelege intotdeauna parintii, dar din dragoste pentru ei ii asculta.
Astfel, se ajunge ca sa nu mai vibreze in astfel de suflete nemultumite, descurajeate, pline de griji, semanand un Eu plin de tristete si zgomot.
Cauza oricarei lipse de iubire este lipsa de credinta, neancrederea, lipsa de convingere.
Omul poate fi asemenea copacului, respective aproape de pamant, care se leaga de cele materiale ori poate fi mic, dar cu insusiri minunate sau poate sa-si extinda stapanirea asemenea arborilor cu crengile rasfoite in vazduh si cu radacini de jur imprejur.
Sunt oameni care au firea puternica ca lemnul cel tare al copacului, dar in acelasi timp pot sa-si pastreze inima calda, sa ajunga blanzi, cautand pacea.
Astfel, intreaga natura ajuta omul sa evolueze, saajunga la intelepciune, cautand linistea si armonia. In acelasi mod, se poate concluziona si in urma observarii scoartei, a cojii netede sip line de viata, a arborilor tineri in comparative cu ceea plesnita, aspra si putem astfel intelege ca timpul ne poate ajuta sa ne perfectionam interiorul, sa-l prefacem si ca el nu este aliatul timpului, dar poate fi al sufletului.
Putem intelege si de la pomii roditi, ca nu este bun sufletul sterp, ci el ne va duce roade bune si multe daca ne vom adapa din izvoare curate, datatoare de viata.
De ce sa nu resplatim viata primita in loc sa o risipim, de ce sa nu ii facem pe cei din jur parteneri ai sufletului nostru, de ce sa nu ne transformam timpul in prieten?
Echilibru, psiholog Mihail Jianu.

STILURI DE GANDIRE NESANATOASE

Filtrarea: Consideri aspectele negative ale unei situatii si le amplifici, lasand pe dinafara aspectele pozitive ale aceleiasi situatii.
Gandirea polarizata: Lucrurile sunt albe sau negre, bune sau proaste. Daca nu esti perfect, atunci esti un ratat. Nu exista cale de mijloc
Generalizarea: Tragi o concluzie generala plecand de la un incident sau de la o informatie. Daca ceva negativ ti s-a intamplat atunci se va intampla la fel si data viitoare.
Citirea gandurilor: Fara ca ei sa iti spuna, tu stii deja ce gandesc si ce simt ceilalti, precum si de ce se comporta asa cum o fac. Stii chiar si cum te privesc oamenii si ce cred despre tine.
Catastrofarea: Te astepti la ceva dezastruos. Ai auzit sau citit despre ceva negativ intamplat cuiva si imediat incepi sa te gandesti “daca mi se va intampla si mie asta?” “daca va urma o tragedie?” “daca si eu sufar de asta?”
Personalizarea: Crezi ca tot ce fac si spun ceilalti are cumva o legatura cu tine sau se refera la persoana ta. Te compari des cu ceilalti incercand sa vezi unde te situezi: cine e mai bun, mai frumos, mai inteligent, mai reusit dintre voi?
Eroarea controlului: Daca te consideri controlat de factori externi, atunci esti o victima a sortii, o persoana neputincioasa, nu poti schimba nimic, puterea este intotdeauna la altii. Daca consideri ca cea mai mare parte din control vine din tine, esti supra-responsabil dar si vinovat de actiunile celorlalti, de cum se simt cei din jur, porti poverile tuturor si fericirea altora depinde in primul rand de tine.
Eroarea dreptatii: Tu stii cel mai bine ce este bine, dar ceilalti nu te asculta sau nu sunt de acord cu tine. Simti resentimente si frustrare pentru ca ceilalti nu vad lucrurile asa cum le vezi tu, adica corect.
Invinovatirea: Ceilalti oameni sunt vinovati pentru ce merge prost in viata ta, ei sunt responsabili pentru cum te simti, pentru nefericirea ta, pentru situatia in care te aflii. La polul opus, tu esti vinovat pentru toate.
Asa trebuie: Ai o lista interna pentru cum ar trebui sa fie facute lucrurile, lista pe care ceilalti ar trebui sa o urmeze, in caz contrar, te enervezi . Persoanele care incalca aceste reguli te infurie, iar daca tu esti nevoit sa le incalci, te simti vinovat si esti furios pe tine.
Rationalizarea emotiilor: Ceea ce simti este automat adevarat. Daca te simti prost, plictisitor si neimportant, asta inseamna ca esti prost si plictisitor si neimportant.
Eroarea schimbarii: Te astepti ca ceilalti sa se schimbe astfel incat sa se muleze pe ceea ce iti doresti tu, pentru asta apelezi la insistenta, presiune si coercitie. Trebuie cumva sa ii schimbi pe ceilalti deoarece doar asa vei putea fi multumit, fericirea ta depinde in exclusivitate de ce fac ceilalti.
Etichetarea globala: Una sau doua trasaturi definesc o persoana per total. El este un alcoolic. Ea este o corporatista.
Eu trebuie sa am dreptate!: Incerci sa demonstrezi constant si sa arati ca ai dreptate si ca opiniile tale sunt valide. Este exclus sa gresesti asa ca prin justificari, exemple si argumentari depui eforturi considerabile sa le arati celorlalti ca ei se insala.
Eroarea Recompensei Divine: Speri ca intr-o zi tot sacrificiul tau si negarea propriilor nevoi sa iti aduca acea binemeritata recompensa deoarece cineva undeva tine scorul si vede ca esti mai bun ca ceilalti. Daca recompensa pe care o astepti nu vine, esti amarat si iritat ca nu ai primit ce ti se cuvenea.

 

Prima vizita la psiholog

Prima întâlnire cu un psiholog este fără îndoiala un eveniment interesant pentru fiecare. Uneori suntem înclinați să credem că, întrucât se ocupă de probleme psihice, psihologul trebuie să fie un soi de guru cu puteri supranaturale. Ceea ce nu este adevărat.
Mergem la psiholog din mai multe motive: suntem curioşi şi am vrea să ştim cu ce se ocupă psihologul şi cum face ceea ce face; pentru că am epuizat toate formele de tratament convențional, ba chiar alternativ, şi apelăm la psiholog ca la o ultimă speranță; pentru că suntem atraşi de ocultism, de tot soiul de sisteme yoga care mai de care potente şi am vrea şi puțină psihologie.
Nu am auzit încă de nimeni la noi, la români, care să se adreseze psihologului din capul locului, cam aşa cum te adresezi unui medic de circă.
Desigur că există mai multe cauze, dacă aşa stau lucrurile:
1. oamenii nu fac diferența dintre psiholog și psihiatru;
2. psiholog=ai probleme cu capul;
3. psihologul este perceput ca o persoană la care nu este bine să ajungi.
Dacă totuşi am depăşit toate aceste inconveniente şi blocaje şi am ajuns în cabinetul psihologului, ne aşteaptă noi surprize. Psihologul nu este desigur un guru, el nu ştie şi nu poate tot, nu are “puteri” şi nici măcar nu prea pare, la prima vedere, un priceput – nu poartă halat alb, stetoscop atârnat de gât, nu are pe birou un rețetar şi parafă şi nici un aparat de verificat tensiunea. Psihologul este un om ca toți oamenii, cu nimic ieşit din comun, şi de aici poate primele semne ale dezamăgirii noastre – ne aşteptam la cu totul altceva!
Mai mult chiar, dacă rotim ochii prin cabinet, care nu este la drept vorbin un “cabinet” medical, ci seamană mai degrabă cu o cameră de locuit, ei bine, nici în această privință nu putem spune că psihologul ne-ar inspira mai multă încredere. Desigur toate aceste elemente de descurajare explică şi ele de ce oamenii nu prea dau ghes la psiholog.
Dacă psihologia este percepută de omul de rând într-o manieră care aminteşte de “terapiile” magice, este evident ca aşteptarile lui împrumută și ele din scenariul tipic al vindecărilor paranormale. Ce este specific acestui mod de raportare la fenomenul vindecării, este tocmai atitudinea pasivă a pacientului care așteaptă, mai mult sau mai putin încrezător, să se acționeze asupra lui. “Vindecătorii” parapsihologici, radiesteziștii, misticii etc. susțin întotdeauna că posedă un soi de veleitate specială caracterizată prin acumularea de putere benefică (energie, har, câmp etc.) ce poate fi proiectată chipurile asupra bolnavului, pentru a declanșa vindecarea.
Psihologul nu are asemenea puteri, el nu pretinde că ar poseda o investitură mistică, sau alte asemenea însușiri bizare. El știe multe despre viața psihică, având experiența și pregătirea profesională necesare, și este capabil să îndrume pe calea vindecării pacienții care se pretează la un tratament psihologic.
El nu oferă garanții, nu intervine sub nici o formă în viața sufletească a pacientului decăt în măsura în care acesta este dornic să se lămurească cu problemele sale. Mai important este următorul fapt – pacientul nu mai poate fi subiectul pasiv al vindecării sale. Iar acest lucru pare a fi cel mai dificil în terapia psihologică.
Echilibru, psiholog Mihail Jianu

CELE 12 TREPTE ALE RESPECTULUI DE SINE

1. Sunt constient de calitatile dar si de neajunsurile mele
2. Ma accept asa cum sunt acum, cu toate imperfectiunile mele
3. Am dreptul sa fiu tratat cu respect, de mine si de altii, pentru ca sunt o fiinta umana.
4. Simt ca merit respectul meu si al celor din jurul meu
5. Sentimentul de respect fata de mine este suficient de puternic pentru a rezista incercarilor vietii
6. Simt si imi arat respectul fata de cei din jur si ii tratez pe ceilalti just
7. Ma simt valoros independent de validarea celorlalti
8. Ma simt valoros si atunci cand circumstantele imi arata lipsa de experienta, cunoastere sau abilitate.
9. Imi cer iertare in mod sincer cand gresesc fata de cineva
10. Nu exagerez respectul fata de mine in detrimentul altcuiva
11. Realizarile mele nu definesc respectul meu fata de mine, ci il stimuleaza.
12. Respectul fata de mine imi arata cand este momentul sa renunt la relatiile care nu functioneaza, cand ceilalti nu ma trateaza cu respect si cand pretul care trebuie platit pentru a pastra o relatie, este prea mare si nu merita platit.

Răspunsurile Domnului – se găsesc în noi

“De mai multe ori în existența lor, oamenii au de suportat niște încercări ce îi obligă să-și pună singurele întrebări cu adevărat importante: cele privind sensul vieții lor. Iar dacă li se spune că vor găsi răspunsurile în religie, cei mai mulți vor continua să se simtă pierduți, în vid, fiindcă niște răspunsuri de-a gata nu le sunt de nici un ajutor. Seîntâmplă uneori ca, unele ființe, copleșite de suferință, să se cufunde atât de profund în ele însele încât găsesc răspunsurile în ele.
Nu religia le-a ajutat, nici credința, dar ele găsesc credința din cauza experienței ce o trăiesc. Adevărul este că Dumnezeu a pus în om toate răspunsurile la întrebările ce și le pune, toate resursele de care el are nevoie pentru a se confrunta cu încercările vieții. După ce a căutat, a săpat, el le poate găsi în sfârșit, și le găsește mult mai sigur decât în anumite explicații ale religiei.”
Omraam Mikhaël Aïvanhov

Pastila de ras

O mamă vine pentru o zi în vizită la fiul sau, Andrei. El locuieşte într-un alt oraş, alături de o tânără, Maria. În timpul cinei, mama observă cât de frumoasă este colega de apartament a fiului său. De foarte mult timp ea bănuia că între cei doi ar exista ceva mai mult decât o relaţie de camaraderie, însă niciodată nu pusese întrebări despre acest subiect.
Cât timp au stat acolo, cei doi tineri s-au purtat normal, ca niște adevaraţi colegi care împart un apartament. Chiar şi asa, mamei i se părea ceva ciudat, însă nu voia să para suspicioasă.
Imediat ce au rămas singuri, Andrei i-a zis mamei sale: “Ştiu la ce te gândeşti, dar te asigur că Maria este doar colega mea de apartament. Suntem foarte buni prieteni, nimic mai mult.”
La o săptămână de la vizita mamei, Maria s-a dus la Andrei, spunându-i: “Ştiu că nu este frumos să spun asta, dar de cand a venit mama ta în vizită ne lipseşte farfuria de argint. Era pusă deasupra tuturor ca piesa decorativă. Nu crezi că a luat-o ea, nu?”
Andrei i-a răspuns :”Nu, nu cred. Ca să fim siguri, îi voi da un mesaj să o întreb.”
Tânărul şi-a luat telefonul şi a început să scrie: “Dragă mamă, nu spun că ai luat farfuria de argint când ai venit la mine în vizită, nu spun nici că n-ai luat farfuria de argint… dar acea farfurie îmi lipseşte de când tu ai fost la mine. Te iubesc, Andrei”
Imediat veni raspunsul mamei: “Dragul meu, nu spun că te culci cu Maria şi nu spun nici că nu te culci cu Maria. Însă, dacă ea ar fi dormit ÎN PATUL EI, ar fi găsit farfuria de argint pusă sub perna. Cu dragoste, mama.”

P.S. Care e problema în această situaţie?

Cand iti dai seama ca e timpul sa faci „marea miscare”?

Vine o vreme in fiecare relatie cand aceasta intrebare iti vine in minte. Fie ca esti la prima intalnire, fie ca planifici o logodna sau ca esti la a treia intalnire, intrebarea cand e timpul sa deveniti intim sexual este o parte a fiecarei relatii romantice. Iata cateva semne pe care sa le cauti atunci cand iti apare in minte aceasta intrebare si vrei sa gasesti raspunsul mai usor.

1. Ai incredere in cealalta persoana. Unul dintre cele mai mari dezavantaje atunci cand vrei sa devii intim cu cineva pe care il cunosti de putin timp este ca poti avea mari surprize si nu neaparat din cele mai placute. Cel mai important lucru pe care sa-l stii despre celalalt inainte de a face pasul cel mare este sa fii sigur ca amandoi va ghidati si aveti valori similare si sentimente asemanatoare in legatura cu intimitatea. Daca monogamia este importanta pentru amandoi atunci amandoi stiti care va sunt asteptarile. Daca nu esti sigur ca ai incredere in cealalta persoana, ar fi mai bine sa te gandesti inainte de a face marea miscare.
2. Ai incredere in sentimentele tale. Daca nu ai nici o indoiala ca persoana respectiva este potrivita pentru tine si ea simte acelasi lucru pentru tine, atunci trebuie sa ai incredere in instinctele tale si sa stii ca decizia ta de a face marea miscare e corecta.
3. Ati discutat despre protectie. Este important sa stii ce cunoaste celalalt despre protectie si cat de mult isi asuma responsabilitatea pentru asta. Daca nu sunteti de acord inainte de a face marea miscare trebuie sa cadeti de acord amandoi asupra unui mijloc de protectie si sa-l urmati.
4. Comunici foarte bine cu partenerul/partenera ta. Sunt convinsa ca multe relatii sunt bazate strict pe atractia sexuala si ca multi considera ca ce rost mai are comunicarea atata timp cat hainele sunt „scoase”, dar parerea mea este ca aceste relatii nu ajung nicaieri. Mai devreme sau mai tarziu lipsa comunicarii va indeparta chiar si pe acei parteneri care se simt foarte atrasi fizic unul de celalalt.
5. Ai fost acasa la partenerul/partenera ta. Poate multi dintre voi se intreaba ce legatura are „marea miscare” cu aceasta situatie, dar eu stiu ca atunci cand cineva te invita la el/ea acasa inseamna ca are incredere in tine. Daca nu stii cum traieste partenerul/partenera ta, daca nu stii cu cine locuieste poti intr-adevar sa ai incredere in el/ea? Atunci cand cineva imi da doar adresa de e-mail sau doar numarul de telefon de la serviciu imi dau seama clar ca mai trebuie lucrat pana ca persoana respectiva sa capete incredere in mine.
6. Iti place cum saruta. Nu spun ca daca saruta minunat este neaparat un semn ca trebuie sa faci marea miscare, dar sa te saruti cu cineva este o parte importanta a unei relatii romantice si daca te simti luat de val in aceasta situatie este foarte probabil sa-ti placa si alte lucruri pe care sa le faci cu persoana respectiva.
7. Iti place felul in care te atinge. In alta ordine de idei nu te-au deranjat niciodata atingerile lui/ei. Te-a mangaiat pentru ca are anumite sentimente pentru tine si tie ti-a placut, nu a fost nevoie sa impui anumite limite.
8. Iti place felul cum se misca. Ma refer la mers, la alergat si in special la dans. Poate ca unii dintre voi rad de partenerii lor atunci cand ii vad dansand sau chiar si de ei insisi, dar daca miscarea in general a partenerului/partenerei va este agreabila asta este un semn important. Daca iti este drag sa te uiti dupa el/ea atunci cand se indeparteaza de tine inseamna ca-ti place si este un semn bun.
9. Iti place cum miroase. Poate ca iar trezesc zambete la unii dintre voi, dar cati dintre noi nu am fost incantati atunci cand el/ea si-a uitat accidental la noi un tricou, o esarfa si ne-a facut placere, parca o parte din el/ea ramasese cu noi, i se simtea prezenta doar prin miros. Daca iti place cum miroase si simti ca este unic(a), ca ai putea sa il/o recunosti doar prin miros este un alt semn important pentru „marea miscare”.

Sa judeci!

Înainte să judeci pe cineva asigură-te că:
– ai întâlnit acea persoană
– cunoşti acea persoană(cu defecte si calități)
– că că te consideri înțelept în compatație cu aceasta
– că experiența ta de viață este mai bogată
– că ai putea să iei hotărâri mai bune decât aceasta, în anumite momente
– că poți empatiza cu ea
– că eşti mai bun(ă) din toate punctele de vedere
– că tu te poți ierta şi înțelege pe tine însăți
– că poți face toate aceste lucruri
– că ai sau nu dreptul să o judeci

Sexualitate

Sexualitatea, cuvânt apărut în lexic în secolul al XIX-lea, semnificând „modul de a fi a ceea ce este sexual”, are sensuri in extenso incluzând erotismul, plăcerea, procrearea, instinctul, simţul, satisfacerea, voluptatea. Ca erotism (termen folosit din 1974, plecând de la cuvântul „erotic”: eros, „dragoste, dorinţă sexuală”) semnifică o putere de atracţie care subjugă cele cinci simţuri şi reuneşte corpurile în intimitatea lor. Erotismul a fost sacralizat, la modul simbolic şi ritualic, în toate civilizaţiile şi a fost reprezentat mai ales de phallos în Grecia, de lingam în India, de zeii Min şi Osiris în Egipt şi s-a manifestat, în decursul istoriei, în felurite chipuri, în literatură, artă, muzică. Psihanaliza, prin intermediul lui Freud, a investit acest concept cu noi valenţe, explicând cum, în profunzime, erotismul reprezintă totalitatea pulsiunilor vieţii, spre deosebire de pulsiunile morţii. „Erotismul este dorinţă, este forţa care poate orienta fiinţa către descoperirea celuilalt, dezvoltarea senzuală şi psihoafectivă, dar şi de a-l pierde într-o perversiune în care partenerul este redus la nivelul unui obiect sexual.” (Tixier, 2005, p. 241).

Sexualitatatea conţine şi depăşeşte erotismul, întrucât erotismul însumează energiile delanşatoare, pe care sexualitatea le înglobează celor ale acţiunilor şi finalităţii, prin satisfacerea de moment, a forţei vitale omeneşti.

Sexualitatea este si dorinţă şi plăcere, sexualitatea este pulsiune. Conceptul de pulsiune se înscrie, în psihologie, într-un câmp conceptual cu delimitări vagi, care include conotativul, instinctele, motivaţia, necesităţile. Psihofiziologia tradiţională utiliza, în ecou, starea de tensiune sau cea de vigilenţă. Curentul recent al psihofiziologiei cognitive expulzează pulsionalul dinspre partea energeticului, în opoziţie cu cognitivul şi modulele sale de tratare a informaţiei. Conceptul freudian de pulsiune are o definiţie mult mai precisă, limitată la puseurile datorate excitaţiilor interne, de origine biologică, cărora subiectul nu le poate scăpa şi care constituie „resortul funcţionării aparatului psihic”. Noţiunea de pulsiune sexuală îşi găseşte sublimarea în conceptul de libido, aşa cum a fost el clădit de către Freud : „Libido este un cuvânt împrumutat din teoria afectivităţii. Noi numim, astfel, energia, considerată ca o grandoare cantitativă – deşi ea nu este actualmente măsurabilă – a acestor pulsiuni care au legătură cu tot ce se poate înţelege sub numele de dragoste.” (Freud, 1969) Astfel, libidoul, desemnează energia legată de pulsiunea sexuală, susceptibilă de deplasări (asupra diferitelor obiecte) sau de transformări (în sublimare de exmemplu), cu origini extinse, în funcţie de zonele erogene. Tot în accepţiunea freudiană, libidoul se comportă ca un torent care, având albia principală blocată, va umple căile colaterale, rămase goale până acum. De altfel tot Freud conchide în cadrul cărţii de căpătâi asupra sexualităţii umane, „Trei eseuri asupra teoriei sexualităţii”: „Este posibil ca nimic important să nu aibă loc în organism fără să contribuie cu o componentă la excitarea pulsiunii sexuale.” (Freud, 2001, p.129)

Când este timpul să-i spunem copilului despre „Moș Crăciun”?

Curand o să fie Crăciunul. Copiii așteaptă cadourile sub brad. La școală a fost deja o serbare în care – a venit Moșul cu cadourile. La serviciul părinților a fost altă serbare și alt „Moș”. Prin oraș, în supermarket-uri, la televizor – alți „moși”. Și atunci o întrebare firească: dacă și când să-i spunem copilului că toate aceste cadouri nu vin de la un bătrânel care intră prin hornul casei cu un sac mare în spinare.

Ei bine, în literatura de specialitate abordările sunt împărțite între experți. Sunt opinii pro și contra pentru fiecare dintre opțiuni (să i se spună sau nu copilului că nu există Moș Crăciun) și nu sunt dovezi conform cărora copiilor le-ar dăuna vreuna din situații”

Argumentele ambelor „tabere” sunt – de asemenea – clare:

  • Cei care doresc ca micuții lor să creadă cât mai mult în Moș Crăciun își proiectează o experiență proprie pe care o retrăiesc prin copii. De asemenea, copiii sunt mai ascultători (în caz contrar Moșul nu le mai aduce cadouri) și învață să fie mai buni, mai generoși (se dezvoltă și creativitatea);
  • Cei care se gândesc să le spună copiilor că nu există Moș Crăciun au în minte un argument important: copiii se vor supăra când o să afle că au fost mințiți și relația părinte-copil o să aibă de suferit. LoBue afirmă: „chiar dacă este fundamentată pe bune intenții o minciună este tot o minciună – una care o să fie devoalată – în mod inevitabil – pe parcursul dezvoltării copilului”. Mai mult decât atât, unii autori merg chiar mai departe și afirmă că „încurajarea copiilor să creadă în Moș Crăciun este ultimul lucru care ar sprijini gândirea critică la copii”.

Bun, există opinii pro și contra. Ce este însă de făcut? Există o vârstă anume pentru aflarea adevărului? Ei bine, la fel ca mai devreme și aici opiniile sunt împărțite. Elliot spune că „nu există un timp anume pentru a le spune copiilor că nu există Moș Crăciun”. Acest timp trebuie stabilit de fiecare părinte în relație cu copilul lui pentru că – așa cum Elliot bine observă – „important este ca părinții să nu prelungească acest moment pentru propria plăcere deși copilul a ajuns în momentul în care vrea să renunțe să mai creadă”.

Cu toate că nu este consemnată strict o vârstă anume, există anumite statistici care ne pot oferi o bază de feedback. Astfel, conform lui Lewis credința în Moș Crăciun apare în jurul vârstei de trei ani, este valabilă până spre cinci și apoi începe să intre în regresie (astfel încât la nouă ani doar o treime dintre copii mai cred în Moș Crăciun).

Sunt studii care vizează elemente la nivel general – pentru că – încurajată de părinți credința în Moș Crăciun poate să apară mai devreme și să dureze mai mult. De asemenea, unii copii doresc să primescă un răspuns direct și clar, alții doresc să fie lăsați să mai „copilărească” (iată de ce Hartwell-Walker spune că „atunci când copiii întreabă dacă Moș Crăciun este real trebuie să ne dăm seamă ce vor cu adevărat, dacă doresc adevărul sau au nevoie doar de o parte din adevăr”). La fel trebuie să vă gândiți că – pe măsură ce tot mai mulți dintre colegii lui află copilul dumneavoastră riscă să fie expus unor comentarii ironice care să-l debusoleze. Iată de ce considerăm că – atunci când copilul vine la dumneavoastră cu o astfel de întrebare trebuie să îl conduceți încet, încet spre o înțelegere profundă a realității care-l înconjoară. Uneori acest timp vine mai repede, alteori vine mai încet. Trebuie să aveți răbdare cu copilul și să-i oferiți încredere în el, în propria judecată și putere de înțelegere. Adevărul nu exclude un pic de „magie” în care fiecare dintre noi avem dreptul să credem. Moș Crăciun înseamnă iubire și magie și speranță și fericire. Chiar dacă părinții cumpără cadurile și nu vine Moșul pe hornul casei aceste lucruri rămân și fac din aceste zile cea mai frumoasă perioadă a anului!

Tipic Masculin!

Tineretea, orgoliul, mandria, naivitatea, grandoman, hipervalorizarea ta ca barbat sa stai in loc pentru o femeie care te aprecieaza. Esti (poate) prea barbat sa ii oferi lucruri marunte care ar face-o fericita, sa ii oferi siguranta afectiv-emotionala, atentie, caldura, sinceritate, perseverenta,rabdare.

Te vezi mult prea bun pentru tine ca sa fii si pentru ea. Infantilule crezi ca poate conteaza mult mai mult ce zice o lume intreaga si prietenii tai, decat ce zice sau isi doreste ea si voi amandoi?

Conteaza mai mult restul lucrurilor, parerilor, sfaturilor uneori inutile, aberante ale oamenilor neimplicati in povestea ta de dragoste?Ce faci tu? Stiu! O parasesti, o izbesti de zidul tau de nepasare, ii storci suferinta, ignoranta, ii oferi nimic sau cate putin, uiti incet, incet de ea, te mai intorci inapoi la ea, o implori sa te ierte si apoi pleci iar.

Bravo, mascul feroce!

Sexualitate!

“Sexualitatea nu este ceva pur instinctual; este fără îndoială o putere creatoare – ea este atât cauza principală ce stă la baza vieţii noastre individuale, cât un important factor în cadrul vieţii psihice.” Carl Gustav Jung